Conducerea IPJ Prahova: cine le mai ține „palma” și „trena”?

IPJ Prahova pare un serial de proastă calitate, dar cu buget nelimitat de rușine publică. De fiecare dată când crezi că nu mai pot coborî ștacheta, mai sapă un pic (aici), (aici), (aici), etc.

De data asta, nu e nici videochatista de la Băicoi, nici vreun „artist” de la structurile SRL. E alt episod, aceeași rețetă: polițist fără drept de a conduce, pus să conducă autospeciala. Adică exact „arma” statului în trafic.

În timp ce prin conducerea IPJ Prahova se fâlfâie titluri pompoase, conduceri și „protectori” de genul PREDATOR Ginel, prin structuri se derulează cam același film: șefi slabi, vai de steaua lor, ținuți în brațe, care nu știu – sau se prefac că nu știu – nici cine are, nici cine nu are drept de a urca la volanul mașinii de poliție.

Episodul Tătărani: agent cu permisul suspendat, trimis să păzească… conducând

Marți dimineață, la începutul acestei săptămâni, la Biroul Drumuri Naționale Europene (BDNE) Bărcănești, scenariul pare inițial banal:

• agentul Virtopeanu Adrian se prezintă la serviciu;
• ia autospeciala de poliție;
• pleacă spre Tătărani, unde trebuie să asigure paza de zi a unui parc auto/bază.

Până aici, nimic spectaculos. Știind „tradiția” IPJ Prahova, te-ai aștepta măcar la o tamponare minoră, o răsturnare, ceva cu girofar și foi de constatare. Dar nu, realitatea e, de fapt, mai gravă.

Prin birouri și printre colegi, o „păsărică” șușotește:
„Bre, șefule… ăsta cum conduce mașina de poliție, că doar știm toți că are permisul suspendat până în decembrie, că a mers cu viteză? Noi toți știm, numai matale, nu?”

Și, surpriză: când încep verificările, se confirmă.
Agentul Virtopeanu Adrian nu avea voie să conducă autospeciala. Permisul îi este suspendat până în decembrie, pentru viteză. Cu toate astea, omul a fost trimis la drum, la Tătărani, în mașina de poliție, ca și cum ar fi cel mai regulamentar șofer al statului român.

De la Băicoi la BDNE: același tipar, al aceleiași conduceri paralizate

Povestea este aproape copie la indigo cu episodul Băicoi:

• La Băicoi, Ciubuciu Miruna Ștefania, cunoscută din episoadele cu poze la fundul gol în birou, conducea mașina de poliție prin oraș, de parcă avea două permise. În realitate, nu avea voie să conducă deloc la acel moment.
• La BDNE Bărcănești, Virtopeanu Adrian este pus să conducă autospeciala spre Tătărani, deși are permisul suspendat până în decembrie.

În ambele cazuri, schema e aceeași:

• șefi slabi, „vai mama lor”,
• puși în funcții pe meritul… notelor de doi, pilelor și protecțiilor,
• ținuți de mână, mângâiați pe cap și protejați de PREDAtor Ginel & co,
• care nu știu – sau se prefac că nu știu – cine are dreptul să conducă mașina de poliție.

La Băicoi, șef incompetent și corupt nu știe că Miruna nu are voie să conducă mașina.
La BDNE Bărcănești, Dinu Mihai ia locul lui Stoican în această piesă penal-comică, iar Virtopeanu Adrian e varianta masculină (deocamdată doar la capitolul permis) a Mirunei.

Dinu Mihai: șef cu nota 2, BMW pe Valea Prahovei și subordonați fără permis

În opinia noastră, personaj-cheie al acestui nou episod este Dinu Mihai, șef la BDNE Bărcănești:

• ajuns șef cu nota 2 la examen – informație care a stârnit chiar acuzații din partea subordonatului său, Onica Aurelian Rareș,
• același Onica declarând că șeful e incompetent (pentru că a luat 2 – fapt real) și că îl hărțuiește (afirmație pe care o semnalezi ca atare și tu, iar presa o consemnează ca declarație).

Acum, episodul cu Virtopeanu vine ca o „confirmare practică”:

• dacă tu, ca șef, pui în autospecială pe unul care nu are voie să conducă,
• dacă nu știi măcar situația permisului oamenilor tăi,
• dacă unica ta preocupare pare să fie să îți plimbi fundul prin BMW pe Valea Prahovei,
  atunci chiar că Onica a avut dreptate când a spus că ești incompetent.

Întrebarea logică:
Are Dinu Mihai, ca șef, doar obligația de a-și aerisi posteriorul prin BMW, sau ar trebui să știe și ce fac – legal sau ilegal – angajații lui sub nasul lui?

Schema de protecție: Stoican, PREDATOR Ginel & compania (aici)

Nu e prima oară când vedem același mecanism:

• Stoican – șef slab, ținut în brațe;
• PREDATATOR Ginel – personajul care pare să aibă talentul de a „mângâia pe cap” astfel de specimene și de a le menține la butoane, indiferent câți de „2” adună prin CV;
• Dinu Mihai – „alt deștept” pripășit în vârful structurii, cu nota 2, dar cu pretenții de șef peste oameni pe care nici nu-i controlează minim.

Rezultatul?

• La Băicoi avem Miruna fără drept de conducere la volanul autospecialei.
• La BDNE Bărcănești avem Virtopeanu fără drept de conducere, trimis cu mașina să păzească la Tătărani.

Diferența e doar de nume și locație. Tiparul de debandadă totală în conducere e același.

Cine se va „arde” primul?

Întrebarea-cheie, în opinia noastră, nu mai e „Cine greșește?” – asta e evident.
Întrebarea reală este: cine îi mai ține palma și trena acestor șefi?

Pentru că un IPJ nu ajunge în halul ăsta de rușine publică doar prin prostia locală a unuia sau a altuia:

• cine semnează, mai sus, liniștit, fără să întrebe cum ajunge un „2” să fie șef?
• cine tolerează șefi care nu știu dacă subordonații au sau nu dreptul să conducă?
• cine închide ochii la tiparul Băicoi – BDNE – și tot ce urmează?

În ritmul ăsta, în opinia noastră, cineva „se va arde” foarte rău. Întrebarea e dacă sistemul va sacrifica doar pioni (un Miruna, un Virtopeanu), sau va ajunge, în sfârșit, să ia foc și „conducerea” care semnează, protejează și patronează acest haos.

De la permis la „fund”: IPJ Prahova nu mai știe dacă să râzi sau să plângi

Pamfletar vorbind, IPJ Prahova arată astăzi cam așa:

• sus, o galerie de șefi cu note de 2, BMW-uri și zero control pe oameni;
• la mijloc, personaje protejate, cu permisul suspendat, trimise în misiune la volanul autospecialei;
• la Băicoi, fund la vedere în birou;
• la BDNE, fundul în BMW și subordonați fără drept de conducere în autospecială.

Și, ca notă de final:
bine că agentul are curea; altfel îi cădeau blugii și vedeam și aici fundul, ca la Băicoi.

La IPJ Prahova, diferența între „fundul gol în birou” și „fundul plimbat prin BMW” e doar de decor.
Problema reală rămâne aceeași: în mâinile cui este, de fapt, siguranța rutieră și ordinea publică în acest județ? Vom reveni. (Cristina T.).

Birocrația la minut: mail cu ștampilă, dar fișa postului doar la ghișeu

În România anului 2026, statul digitalizat funcționează așa: instituția îți răspunde pe e-mail că nu îți poate trimite documentul… pe e-mail. Dar îți explică foarte aplicat cum să plătești 1,5 lei sau 2,5 lei la casierie ori prin trezorerie, pentru ca apoi să-ți trimită fotocopia prin poștă.

Sindicatul „Diamantul” a dat în judecată două inspectorate de poliție care au reușit performanța de a transforma o simplă fișă de post într-o mică epopee financiar-birocratică. Tribunalul București, prin Sentința nr. 8470 din 17 septembrie 2026, a constatat ceea ce orice om normal vede din prima: IPJ Buzău și IPJ Teleorman au refuzat nejustificat să trimită, în format electronic, o copie a fișei postului de îngrijitor, deși:

1. cererea fusese făcută electronic;
2. răspunsul lor a venit… tot electronic, scanat.

Pe românește: adresa prin care inspectoratul ne anunță că fișa există doar pe hârtie a fost, ea însăși, pusă la scaner și trimisă pe e-mail. Fișa de post însă – aceea nu. Pentru aceea se naște „costul copiei”, drumul la casierie și mica contabilitate a celor 0,5 lei pe pagină.

Factura de 1,5 lei: statul care numără bănuții, dar pierde ore întregi de muncă

Totul pleacă de la petiția nr. 160 din 2 octombrie 2025, depusă de Sindicatul „Diamantul”, cu 13 întrebări despre curățenia la posturile de poliție comunale – aceeași petiție care a generat și procesul de la Brăila. La punctul 13, sindicatul a cerut „o copie de pe fișa unui angajat la curățenie, la alegere” și a specificat clar: toate informațiile să fie comunicate electronic.

IPJ Teleorman a răspuns prin adresa nr. 2216 din 3 noiembrie 2025: fișa de post „este disponibilă pe suport de hârtie” și va fi pusă la dispoziție – anonimică, evident – după dovada plății „serviciilor de copiere”: 0,5 lei pe pagină, trei pagini, plată la casieria din Alexandria (între 8 și 16) sau în contul de trezorerie, cu mențiunea „cheltuieli fotocopiere”.

IPJ Buzău, prin adresa nr. 29070 din 5 noiembrie 2025, a dat aceeași placă pentru cinci pagini. Nota de plată: 1,5 lei la Teleorman, 2,5 lei la Buzău.

Ambele adrese, subliniază Sindicatul „Diamantul”, au venit scanate, pe e-mail. Cu alte cuvinte, inspectoratul a găsit timp să redacteze, să ștampileze și să scaneze adresele prin care explică de ce nu se poate scana fișa de post. În loc ca încă trei sau cinci pagini să treacă prin același scaner, în aceleași câteva secunde.

Pentru cei 1,5 lei, sindicatul ar fi trebuit:

• să facă un ordin de plată către trezoreria Alexandria,
• să trimită dovada,
• inspectoratul să înregistreze plata,
• să fotocopieze fișa,
• să o expedieze prin poștă.

Un lanț birocratic perfect pentru o sumă pe care o pierzi în buzunar fără să-ți dai seama. Dar statul nu se încurcă în mărunțiș: îl facturează.

Legea 544: scanarea e obligație, nu privilegiu contra-cost

Legea nr. 544/2001 e clară: costul copierii cade în sarcina solicitantului doar „în cazul în care solicitarea de informaţii implică realizarea de copii de pe documentele deţinute” (art. 9 alin. (1)). Normele metodologice (H.G. nr. 123/2002) precizează că vorbim de „costul direct al operaţiunii tehnice de copiere […] pe suport hârtie” (art. 18 alin. (4)).

Mai mult, aceleași norme spun negru pe alb că informațiile cerute în scris „vor fi comunicate în formatul precizat în cererea solicitantului”, inclusiv în format electronic (art. 15 alin. (3)).

Tariful de 0,5 lei pe pagină, stabilit pentru unitățile MAI prin Ordinul nr. 157/2016, se aplică fotocopiilor. Cine cere un document pe e-mail, cum a făcut Sindicatul „Diamantul”, nu cere fotocopie, ci un fișier. Scanerul nu scoate bani, scoate doar imagine.

Tribunalul București a punctat exact această schizofrenie administrativă: nici IPJ Buzău, nici IPJ Teleorman nu au justificat de ce nu ar fi posibilă comunicarea fișei „în aceeași formă ca și adresele de răspuns (scanate și transmise prin poștă electronică)”.

Art. 9 din Legea 544 permite încasarea costurilor de copiere, însă – notează instanța – din moment ce reclamantul a cerut format electronic, instituția trebuia să motiveze refuzul de a transmite înscrisul astfel. În lipsa oricărei motivări, refuzul a fost considerat nejustificat. Birocrația nu s-a obosit măcar să inventeze o scuză.

Când nu știi cine face curat, măcar știi să emiți procente

Fișa postului a fost doar vârful de mop al problemei. Tribunalul București a obligat ambele inspectorate să răspundă complet și la alte întrebări din petiția Sindicatului „Diamantul”:

• temeiul legal al curățeniei la posturi (subiect vizibil incomod),
• numărul funcțiilor de îngrijitor (nu doar procentul de ocupare),
• dacă au cerut vreodată bani pentru curățenie de la organul superior.

IPJ Teleorman a mai trebuit să spună și cine face, practic, curățenia.

Instanța a respins daunele morale – fapta ilicită există, dar prejudiciul nu a fost detaliat suficient. A respins și două întrebări care vizau inspectorii sanitari și de muncă. Dosarul este acum în recurs la Curtea de Apel București, iar între timp mătura birocratică continuă să împingă praful dintr-un colț în altul.

IPJ Buzău a pus în aplicare sentința prin adresa din 2 noiembrie 2026: fișa postului de îngrijitor a venit, în sfârșit, fără taxă. Din ea aflăm, foarte sobru, că județul are patru funcții de îngrijitor, trei ocupate, iar îngrijitorii fac curățenie la sediul inspectoratului, nu la cele 80 de posturi comunale. La sate, mătura nu figurează în organigramă.

DGA: „Fișa postului, doar la sediu, spre consultare”. Digitalizare cu legitimație de acces

Dacă IPJ-urile au inventat taxa pe fișă scanabilă, Direcția Generală Anticorupție (DGA) a inventat lectura „la sediu”.

Prin petiția nr. 102 din 11 septembrie 2025, Sindicatul „Diamantul” a cerut, tot în format electronic, fișele de post ale șefilor structurilor de logistică, financiar, psihologie și juridic din structura centrală DGA, plus informații despre modificările operate în 2025 în legătură cu majorarea de 12,5% prevăzută de art. 14 alin. (3) din Anexa VI la Legea nr. 153/2017.

Răspunsul DGA: fișele „pot fi puse la dispoziție, spre consultare, la sediul instituției”. După reclamația administrativă, instituția a adăugat că le deține doar pe hârtie și nu le poate trimite electronic fără „a le prelucra”.

Tribunalul București, prin Sentința nr. 7097 din 2 iulie 2026, a fost limpede:

• formatul în care se comunică informația este cel cerut de solicitant, „iar nu cel în care instituția/autoritatea competentă le deține”;
• prelucrarea pe care legea nu o impune înseamnă sistematizare sau combinare de date, nu simpla scanare;
• „simpla scanare a documentului de pe suport de hârtie” pentru a-l trimite prin e-mail intră în obligațiile impuse de Legea nr. 544/2001;
• invitația „la sediu, spre consultare” nu echivalează cu comunicarea documentelor.

La a doua întrebare – despre modificarea fișelor de post și legătura cu majorarea de 12,5% – instanța a reținut, sec, că apărarea DGA a fost formulată „cu rea-credință”. Când instanța scrie „rea-credință”, înseamnă ceea ce, în limbaj sindical, se traduce prin „ne luați de proști”.

DGA a declarat recurs, ce urmează să fie judecat la Curtea de Apel București pe 9 martie 2027. Până atunci, fișele de post ale celor patru șefi de structuri rămân acolo unde erau și în septembrie 2025: pe hârtie, în dulap, la sediu – accesibile, dar doar „spre consultare”, ca manuscrisele rare dintr-o bibliotecă națională.

Două sentințe, o concluzie: scanerul nu e casierie

Sentințele nr. 8470/2026 și nr. 7097/2026 ale Tribunalului București, Secția a II-a contencios administrativ și fiscal, spun clar următorul lucru, cu valoare de precedent practic:

• Dacă soliciți un document pe Legea nr. 544/2001 și ceri explicit format electronic, instituția are obligația să ți-l trimită scanat, pe e-mail.
• Nu plătești „fotocopiere” pentru un PDF.
• Nu ești obligat să străbați jumătate de țară ca să-l „citești la sediu”.

Dacă la o cerere electronică vi se răspunde că documentul există doar pe hârtie, că trebuie să plătiți 0,5 lei/pagină sau să veniți personal să îl răsfoiți, acel răspuns poate fi atacat în instanță.

Cazurile IPJ Buzău, IPJ Teleorman și DGA, documentate și acționate în instanță de Sindicatul Polițiștilor Rutieri „Diamantul”, arată aceeași mentalitate: instituția vede în fișa postului nu un drept al polițistului sau al cetățeanului, ci un bun de casierie ori un obiect de muzeu, expus „la sediu”.

Pentru orice polițist: dreptul la e-mail, nu pelerinaj la xerox

Pentru orice polițist (sau orice cetățean) mesajul este simplu:

• Cereți prin Legea 544 documentele în format electronic.
• Dacă primiți răspuns că „există doar pe hârtie”, că trebuie plătite fotocopii sau că puteți doar „citi la sediu”, nu vă opriți acolo.

Justiția a spus-o negru pe alb: scanerul nu se taxează la 0,5 lei pagina, iar drumul până la ghișeul de „consultare” nu este o condiție pentru accesul la informații publice.

Într-un stat care vorbește obsesiv de „digitalizare”, sindicatul a trebuit să meargă în instanță ca să oblige instituțiile să folosească cel mai banal instrument digital: scanerul. Restul – modernizare, transparență, eficiență – rămâne, deocamdată, doar în fișa postului. Pe hârtie. La sediu. (Cerasela N.).

Un raport de audit de conformitate ad‑hoc al Curții de Conturi a României, Camera de Conturi Prahova, desenează un tablou aproape suprarealist al modului în care administrația comunei Brebu a înțeles să gestioneze banii publici, transparența și obligațiile legale în ultimii ani. Oficial, concluzia este „cu rezerve”. Neoficial, după ce citești constatări­le, ai impresia că la primărie funcționează o combinație de improvizație, amnezie și bună‑voință târzie.

Raportul, realizat în urma unei misiuni de audit bazate pe petițiile cetățenilor, a analizat bugetul pe 2025, folosirea excedentului bugetar din 2024, cheltuieli de investiții, obligații restante și deplasările externe ale aleșilor. Din toate acestea rezultă un fir roșu clar: legea este consultată, dar nu neapărat respectată.

Consultare publică la „secret”: bugete făcute pentru cetățeni, dar fără cetățeni

Potrivit raportului Curții de Conturi, la UATC Brebu consultarea publică a bugetelor locale pentru anii 2024, 2025 și 2026 a fost tratată mai degrabă ca un moft opțional.

Auditorii notează că pentru 2024 și 2025 nu au fost găsite pe site‑ul primăriei proiectele de buget, nici dovezi că acestea ar fi fost publicate în presa locală sau afișate la sediu, așa cum cere legea finanțelor publice locale. Cu alte cuvinte, bugetul local – documentul care stabilește pe ce se duc banii oamenilor – a fost elaborat în liniște, departe de ochii contribuabilului curios.

În 2026, situația e doar „pe jumătate” legală: pe site a fost publicat formularul de buget (Formularul 11 – MFP), dar nu și programul investițiilor. Mai mult, nu există urme clare că s‑ar fi asigurat termenul legal pentru depunerea contestațiilor sau că s‑ar fi derulat efectiv etapele de consultare publică.

Curtea de Conturi vorbește despre o organizare și documentare insuficientă și despre lipsa unei proceduri operaționale clare. Tradus liber: se merge pe improvizație. Atât de „reușită”, încât auditorii au aplicat chiar și sancțiune contravențională (avertisment), în baza Legii nr. 273/2006.

Buget de venituri „optimist”: când legea spune 97%, la Brebu se merge pe speranță

Tot raportul Curții de Conturi arată că bugetul pe 2025 a fost construit cu mai mult entuziasm decât permite legea. Deși veniturile proprii realizate în ultimii doi ani au fost sub pragul de 97%, administrația locală a continuat să fundamenteze partea de venituri proprii peste nivelul realizărilor, încălcând regulile bugetare.

Legea finanțelor publice locale e clară: dacă nu reușești să‑ți încasezi veniturile proprii măcar în proporție de 97% doi ani la rând, nu mai ai voie să visezi la sume mai mari în buget, ci trebuie să te limitezi la ceea ce ai demonstrat că poți încasa. La Brebu, „visul bugetar” a bătut prevederea legală.

Curtea de Conturi pune problema pe seama unei interpretări eronate a legii. Dincolo de formularea elegantă, rămâne esența: fundamentarea bugetului de venituri a fost neconformă.

Execuții bugetare prezentate cu întârziere: analize la rece, decizii la cald

Raportul arată că execuțiile trimestriale ale bugetului, pe secțiunile de funcționare și dezvoltare, pentru 2025 și semestrul I din 2026, au ajuns pe masa Consiliului Local cu întârziere față de termenele legale. Pentru trimestrul II din 2026, la data verificării, execuția bugetară nici nu mai ajunsese.

Legea cere ca aceste execuții să fie prezentate la timp, pentru ca aleșii să poată decide ajustarea cheltuielilor în funcție de ritmul de încasare. La Brebu, analiza vine după ce trenul a plecat din gară.

Și aici, Curtea de Conturi identifică lipsa unei proceduri clare și absența unui mecanism minimal de monitorizare a termenelor. Din nou, sancțiunea aplicată este avertisment, în baza aceleiași legi a finanțelor publice locale.

Contabilitate creativă: penalitățile devin investiții, dobânzile se ascund în salarii

Unul dintre cele mai savuroase – și totodată grave – episoade povestite de Curtea de Conturi ține de modul în care au fost înregistrate unele sume în contabilitate.

Pentru proiectul „Construire tribună teren sport (stadion), spații anexe, bănci rezerve acoperite, amenajare alei și spații verzi, branșament apă, branșament energie electrică cu instalație de utilizare, organizare de șantier”, în contul de „active fixe în curs de execuție” au ajuns nu doar cheltuielile de investiții, ci și penalitățile contractuale și actualizarea cu rata inflației a unui debit principal stabilit prin instanță, în sumă de 64.179,87 lei.

Cu alte cuvinte, penalitățile pentru întârzieri au fost tratate contabil ca și cum ar fi beton, fier și cabluri. În mod similar, în contul de cheltuieli cu salariile (641) au fost înregistrate obligații fiscale accesorii în sumă de 10.064 lei – dobânzi și penalități pentru întârzieri la plata impozitelor și contribuțiilor.

Normele contabile invocate de Curtea de Conturi sunt clare: aceste conturi sunt pentru cheltuieli de investiții, respectiv pentru salarii, nu pentru costul greșelilor și al întârzierilor. Raportul vorbește deschis despre funcționarea necorespunzătoare a controlului intern managerial și despre prezentarea eronată a conturilor.

Tribuna de pe stadion: 14,32% realitate, 100% optimism pe hârtie

Investiția în „tribuna teren sport și accesorii” merită un capitol separat în orice manual de „așa nu”.

Potrivit Curții de Conturi, graficul de finanțare din programul de investiții publice nu a fost corelat nici cu graficul fizic și valoric al lucrărilor, nici cu termenul contractual de execuție. Deși, pe hârtie, finalul lucrărilor contractate în 2024 trebuia să fie la sfârșitul lui 2025, în ultimul raport de activitate pe anul 2025 stadiul de realizare este de doar 14,32%.

Cu toate acestea, în programul de investiții pe 2025, valoarea totală de finanțat – 4.394 mii lei – este întinsă vesel până în 2028, fără legătură cu termenele din contract.

Curtea de Conturi constată lipsa unei strategii în domeniul investițiilor și absența unei logici de prioritizare: nu există un document clar care să explice de ce apar obiective noi cât timp cele vechi abia au crescut din pământ. Pe scurt, tribună fantomă, bani reali.

Excursii externe cu raport la întoarcere… cândva

Raportul de audit intră și în zona sensibilă a deplasărilor externe. Sunt analizate plecările în Japonia (iunie 2023) și Polonia (iulie 2022 și iulie 2023), cu accent pe modul în care aleșii locali și‑au îndeplinit obligația de a informa Consiliul Local la întoarcere.

Concluzia Curții de Conturi: rapoartele informative au fost prezentate cu depășirea termenului maxim prevăzut de Codul administrativ. Adică nu s‑a respectat regula simplă „te‑ai întors, povestești ce‑ai făcut și cât ai cheltuit”.

Auditul amintește inclusiv de o sponsorizare de 15.000 lei menționată în sesizări și verifică sursele de finanțare, documentele justificative și componența delegațiilor. Din nou, problema majoră identificată este nerespectarea termenelor și absența unei proceduri interne care să lege decontul de deplasare de obligația de raportare publică.

Site oficial, transparență neoficială: documentele financiare, când și dacă

Potrivit raportului Curții de Conturi, pagina de internet a UATC Brebu pare să funcționeze după principul „publicăm ce putem, când ne aducem aminte”.

Pentru 2024, situațiile financiare trimestriale, situația plăților restante și programul de investiții publice nu au fost publicate deloc. Pentru 2025, situațiile financiare au apărut cu întârziere, iar plățile restante și programul de investiții au lipsit cu desăvârșire. În 2026, situațiile pe trimestrul I au fost publicate târziu și incomplete (fără plăți restante), iar cele pentru trimestrul II nici nu erau publicate la momentul verificării.

În plus, normele privind finanțele publice locale cer și anumite comunicări privind execuția bugetară – acestea, spune Curtea de Conturi, nu au fost publicate nici ele.

Explicația oficială: interpretare eronată a legii (s‑a considerat, în mod greșit, că nu se publică nimic până nu aprobă Consiliul Local execuția) și lipsa unei proceduri interne clare. Rezultatul: o transparență de tip „ce nu e pe net nu există”. Din nou, sancțiune contravențională cu avertisment.

Regulament din 2014, administrație din 2026: manual vechi pentru probleme noi

În capitolul de „bună guvernanță”, Curtea de Conturi observă că Regulamentul de organizare și funcționare al aparatului de specialitate al primarului, aprobat în 2014, nu a fost actualizat după modificările de structură și după apariția Codului administrativ.

Cu alte cuvinte, organigrama s‑a schimbat, legea s‑a schimbat, dar documentul care ar trebui să lege totul a rămas blocat în timp. Curtea de Conturi conectează această situație direct cu nerespectarea standardelor de control intern managerial și vorbește despre riscul unor disfuncții în activitatea entității.

uatc-brebu

Concluzie: „cu rezerve” pe hârtie, cu semne mari de întrebare în practică

Curtea de Conturi formulează oficial o concluzie „cu rezerve”: cu excepția neconformităților enumerate, activitatea UATC Brebu pe domeniile auditate ar fi în linii mari conformă cu cadrul legal. Dar lista acestor „excepții” este consistentă:

• consultare publică tratată superficial sau inexistentă;
• fundamentare eronată a veniturilor proprii în buget;
• execuții bugetare prezentate cu întârziere;
• înregistrări contabile neconforme, inclusiv penalități mascate în investiții și salarii;
• investiții cu ritm lent și grafice de finanțare rupte de realitatea din teren;
• rapoarte întârziate după deplasări externe;
• lipsă de transparență online și nepublicarea la timp a documentelor financiare;
• regulament intern neactualizat, în contradicție cu standardele de control intern managerial.

Toate aceste aspecte nu sunt simple opinii, ci constatări oficiale consemnate într‑un raport al Curții de Conturi a României – Camera de Conturi Prahova, însoțite de trimiteri la articole de lege încălcate, sancțiuni aplicate (avertismente) și recomandări cu termene clare de implementare, multe fixate pentru 31 martie 2027.

Rămâne întrebarea de fond, una cât se poate de jurnalistică și, inevitabil, pamfletară:
dacă pentru „cu rezerve” avem deja o tribună la 14,32%, bugete fără consultare și site aproape gol de documente obligatorii, cum ar arăta oare un raport cu concluzie nefavorabilă? (Cristina T.).