Când șeful urlă, IGPR dă din umeri

În Poliția Română, există un adevăr simplu: dacă un șef își umilește subordonații, îi intimidează și urlă la ei pentru motive ridicole, nu e neapărat problemă. Problema apare abia când subordonații îndrăznesc să reacționeze.

Sindicatul Europol povestește plastically un episod de manual despre cum arată „leadershipul” la IPJ Bacău, sub binecuvântata împuternicire (a treia la număr!) a comisarului-șef Giugariu Constantin, adjunct de inspectorat și, după comportament, proprietar moral de moșie.

Crimă cu premeditare: pauza de pipi și apa plată

Scena: polițiști rutieri, în misiune, pe caniculă. Urmează să fluidizeze traficul pe timp de vară, la temperaturi de topit asfaltul. Oprește echipajul la o benzinărie:

• să meargă la toaletă,
• să-și ia apă,
• adică fix chestii banale, omenești, pentru care oricum au dreptul la pauza de masă.

În filmul normalității, asta se numește igienă și hidratare.
În filmul lui Giugariu, asta se numește atentat la onoarea uniformei și preludiu la corupție.

Adjunctul nostru, deranjat probabil de atâta lipsă de feudalism autentic, are o ieșire verbală agresivă la adresa polițiștilor: cum își permit ei să-și bage capul la baie și mâna în frigiderul cu apă, când ar putea sta drepți, deshidratați, dar umili, în mijlocul intersecției?

Și, ca să fie circul complet, Giugariu le explică doct că acest „gest” – mersul la toaletă și cumpăratul de apă – îi va expune „în viitor” la acte de corupție.

Probabil în logica lui:
„Azi iei apă, mâine te vinde pe tine apa. Așa începe declinul moral.”

Șef de WhatsApp, stăpân de moșie

După această demonstrație de management în stil „boier pe câmpia Bacăului”, adjunctul își păstorește subordonații într-un grup „profesional” de WhatsApp, unde atmosfera devine atât de respirabilă, încât 60 de polițiști rutieri aleg să iasă din el.

Nu trag cu pistolul, nu fac grevă, nu blochează drumuri.
Fac un gest minuscul, dar devastator ca simbol: părăsesc în masă grupul de WhatsApp al șefului.

Mesajul lor e clar, chiar dacă nu l-au scris cu CAPS LOCK:

• nu mai vor „paternism” cu ton de haită;
• nu mai acceptă să fie tratați ca slugile de pe moșia IPJ Bacău;
• nu confundă uniforma cu lanțul de servitute.

Pentru Giugariu, însă, probabil că asta e o trădare. Cum să nu vrei să fii în același grup cu șeful care îți explică că mersul la toaletă e anticameră la corupție?

Când permisul șefului zboară, nervii se inflamează

În timp ce adjunctul inspectoratului își ia subordonații la rost pentru apă și toaletă, prin IPJ Bacău circulă o întrebare deloc confortabilă:
o fi vreo legătură între nervii lui și faptul că polițiștii rutieri i-au suspendat permisul?

Pentru că, ce să vezi:

• lui Giugariu însuși i-a fost suspendat permisul de conducere, pentru încălcarea legii;
• și nașului lui, șef la Poliția Orașului Slănic Moldova (tot „împuternicit”), i-a fost suspendat permisul – pentru alte abateri: depășirea vitezei legale în localitate, circulație pe contrasens.

Cu alte cuvinte:

• cei pe care îi cerți că merg la toaletă sunt aceiași care au avut tupeul să aplice legea… și pentru tine.
• iar acum, brusc, mersul lor la baie e „risc de corupție”, nu?

Ce coincidență. Ce subtilitate. Ce management „orientat pe resurse umane”.

IGPR – instituția care veghează… să nu deranjeze șefii

Într-o lume normală, un astfel de derapaj – un șef care își umilește oamenii pentru drepturi banale, cu un istoric de permis suspendat pe deasupra – ar declanșa:

• o anchetă serioasă,
• o evaluare psihologică,
• niște concluzii dure,
• poate chiar despachetarea întrebării: „Ce caută acest om în funcție, și încă pentru a treia oară împuternicit?”

Dar în lumea Poliției Române, reacția e alta:
liniște, poate un oftat birocratic, și pasarea verificărilor la structura de control intern a IPJ Bacău. Adică exact acolo unde Giugariu e șef.

Cam ca și cum ai da înapoi reclamația clientului unui chelner care tocmai i-a turnat ciorbă în poală, cu indicația: „analizați obiectiv situația și luați măsuri față de… eventualii vinovați”.

De la „adjunct” la „șerif local”

Comportamentul lui Giugariu, așa cum este descris de Sindicatul Europol, nu e al unui manager modern într-o instituție de aplicare a legii, ci al unui mic șerif de județ, deranjat că i se strică scenografia:

• vrea subordonați obeisanți, nu profesioniști care își cunosc drepturile;
• vrea să dea lecții despre morală, deși el și nașul lui au luat la rândul lor contact direct cu rigorile Codului rutier;
• confundă autoritatea cu intimidarea și respectul cu frica.

În loc să fie primul care dă exemplu de respect față de oamenii din subordine, e primul care îi tratează ca pe niște potențiali corupți pentru că își cumpără apă.

Când 60 de polițiști ies din grup, problema nu e semnalul de internet

Faptul că zeci de polițiști rutieri aleg să iasă, colectiv, dintr-un grup „profesional” de WhatsApp al propriului șef e un strigăt în surdină. E modul lor de a spune:

• „Nu mai vrem să fim umiliți.”
• „Nu mai acceptăm conducători care ne tratează ca pe niște copii obraznici.”
• „Dacă instituția nu ne apără demnitatea, măcar ne apăram noi singuri.”

Într-o instituție sănătoasă, conducerea Poliției Române ar pune imediat două întrebări:

1. Ce fel de relație are acest șef cu oamenii lui, dacă 60 ies în bloc din grup?
2. Cum se împacă acest stil de „management” cu pretenția oficială de profesionalism, disciplină și respect?

Dar în realitatea curentă, se pare că întrebările sunt altele:

• „Cine a îndrăznit să vorbească?”
• „De ce s-a aflat în presă?”
• „Nu putem să facem un referat frumos și să treacă timpul?”

Concluzia pamfletară: toaleta e suspectă, contrasensul e întâmplare

Din această poveste rămâne o imagine grotesc de clară:

• polițiști rutieri care respectă legea și suportă canicula, dar sunt certați pentru mers la toaletă și cumpărat apă;
• un adjunct cu permis suspendat, extrem de sensibil la „moralitatea” subordonaților;
• un naș, șef de poliție locală, și el cu permis suspendat;
• o conducere a Poliției Române care, în loc să spună „stop”, pasează dosarul la „verificări interne”, acolo unde rețeaua de relații și împuterniciri ține loc de busolă etică.

Adevărul e simplu, dar ustură:
funcția de conducere nu îți dă dreptul să-ți umilești oamenii.
Iar autoritatea care se sprijină pe frică și intimidare nu e autoritate, e slăbiciune ambalată în ton ridicat.

Dacă Poliția Română vrea să fie luată în serios când vorbește despre profesionalism și respectarea legii, ar trebui să înceapă cu respectul față de propriii polițiști.
Nu să-i facă „suspecți de corupție” pentru că își iau o apă la benzinărie, în timp ce adevăratele contravenții se consumă, liniștit, pe contrasens și la viteze peste limită – cu permisul șefului și al nașului în buzunarul greșit.

Până atunci, rămâne valabilă cronica amar-comică a sistemului:

• corupția începe, se pare, la dozatorul de apă;
• dar se termină mereu la volanul cui nu trebuie. (Cerasela N.).

Permanență de lux pentru șefi, „patriotism” gratis pentru subalterni

În timp ce polițiștii de execuție din IPJ Brașov sunt împinși să stea cu telefonul lângă pernă, de la domiciliu, pe gratis, șefimea instituției pare să fi descoperit El Dorado-ul bugetar: permanența la birou, cu ore suplimentare plătite și cu aer condiționat inclus.

Conform dezvăluirilor făcute de Sindicatul „Diamantul”, scenariul este simplu și grotesc:

• acolo unde OMAI S/108/2011 spune că șefii pot face permanență de la domiciliu, fără să fie plătiți,
• la Brașov, conducerea preferă să „vegheze” din unitate, pe bani, ca niște gardieni neînfricați ai pontajului.

În schimb, funcționarii cu funcții de execuție, pentru care același ordin prevede că ar trebui să fie în permanență în unitate, plătiți, sunt trimiși acasă, gratis, într-o formă de voluntariat obligatoriu: „stați liberi, dar nu prea”.

Cum zice IPJ Brașov: legea nu e obligatorie, e „interpretabilă”

Într-un răspuns oficial către Vitalie Josanu, reprezentant al Sindicatului „Diamantul”, IPJ Brașov se spală pe mâini cu apă normativă: invocă O.m.a.i. nr. S/108/2011 și O.m.a.i. nr. 173/2020, explică doct că serviciul de permanență „poate fi executat și de la domiciliu” și, din această mică portiță, trage concluzia mare: nu scrie nicăieri că șefii trebuie să stea acasă, deci… hai la serviciu, pe bani!

Și, cu o sinceritate dezarmantă, inspectoratul recunoaște negru pe alb că „continuitatea conducerii se asigură exclusiv din unitate”. Adică, dacă tot e loc de interpretare, să interpretăm în favoarea celor de sus, nu?

Subalternii, în schimb, pot interpreta doar sunetul telefonului, la orice oră: „Sunteți la dispoziție, da? Dar să știți că nu se plătește”.

România, țara unde ordinul se aplică… pe invers

Aceeași poveste, relatată de Sindicatul „Diamantul”, arată cum spiritul legii este întors cu susul în jos:

• ce e gândit ca „muncă neplătită” pentru șefi devine șansă de ore suplimentare;
• ce e gândit ca „muncă plătită” pentru oamenii de execuție se transformă în „datorie patriotică” la domiciliu.

În mod normal, un ordin ministerial stabilește reguli. În varianta IPJ Brașov, ordinul este mai degrabă un joc de puzzle: fiecare își alege piesele care îi convin și le potrivește astfel încât banii să curgă în sus, iar obligațiile să se prăbușească în jos.

E-Ponta, E-Pontaj, E-Perfect: toți au aflat, dar nimic nu se schimbă

Al doilea răspuns oficial al IPJ Brașov vine să întregească tabloul: instituția se laudă că ghidul de utilizare al aplicației „ePonta” – adică manualul digital al pontajului corect – a fost transmis tuturor, pus frumos în aplicația „PONTAJ” și postat pe platforma IntraJud Brașov, la data de 26.03.2026.

Cu alte cuvinte: „Toți știu cum se face corect. Dar noi știm cum se face profitabil.”

Cireașa de pe tort este paragraful siropos din final, semnat de responsabilul pe Legea 544/2001:
„Vă mulțumim pentru încrederea acordată și vă asigurăm de întreaga noastră disponibilitate în rezolvarea problemelor ce intră în competența informațiilor de interes public.”

Traducere liberă, în limbaj de pamflet:
„Vă mulțumim că ne-ați prins. Vă asigurăm că o să vă răspundem frumos, în timp ce continuăm să facem exact ce vrem.”

Permanență de carton: cine veghează de fapt?

Când IPJ Brașov explică doct că șefii trebuie să stea în unitate „din necesitatea gestionării unor evenimente operative”, tabloul devine de-a dreptul cinematografic:

• șefii, eroii nopții, gata să dea un telefon la telefon;
• oamenii din stradă, cei care chiar se confruntă cu evenimentele, puși să vegheze gratis de acasă, cu statut de „permanență decorativă”.

De fapt, permanența adevărată e a celor de jos, doar că ea nu se regăsește nici în pontaj, nici în fluturașul de salariu, doar în cearcăne și în nervi.

„Mulțumim pentru încredere!” – sloganul nou al muncii neplătite

La finalul documentului, IPJ Brașov își ia tonul suav al instituției drăguțe și civilizate:
„Vă mulțumim pentru încrederea acordată…”

În timp ce Sindicatul „Diamantul” arată că realitatea din teren arată așa:

• permanență pe bani, sus;
• permanență „din patriotism”, jos;
• ordinul, transformat în plastilină normativă;
• aplicația „ePonta”, decorativă, dar bifată în raport.

Nou motto pentru IPJ Brașov, în variantă de pamflet:
„Îți mulțumim pentru încredere. De restul banilor ne ocupăm noi.”

Concluzie: statul stă, șeful veghează, prostul plătește

Cazul IPJ Brașov, așa cum reiese din dezvăluirile Sindicatului „Diamantul” și din propriile răspunsuri oficiale ale inspectoratului, e un manual de utilizare a sistemului pe dos:

• legea spune una, practica face alta;
• responsabilitatea se predică la bază, avantajele se încasează la vârf;
• „permanența” nu e despre siguranța cetățeanului, ci despre siguranța veniturilor unora.

În timp ce polițiștii de execuție sunt transformați în voluntari captivi, șefii rămân în permanență în aceeași poziție: confortabil instalați între fotoliu, pontaj și semnătura de final:

„Vă mulțumim pentru încredere.”

Publicul – și mai ales polițiștii amăgiți – ar avea însă un alt refren pentru această poveste:

„Cu plăcere. Dar data viitoare, să mulțumiți și cu fluturașul de salariu, nu doar cu font italic.” (Cristina T.).

La exact o săptămână după ce ziarul nostru de investigații a semnalat public faptul că IPJ Prahova circulă cu o autoutilitară având stopul ars, aceeași mașină a fost surprinsă din nou în trafic, cu aceeași defecțiune, pe străzile Ploieștiului. Nu mai vorbim doar despre o abatere tehnică, ci despre un gest de sfidare repetată la adresa legii și a cetățenilor.

De la primul semnal public, la aceeași mașină, același bec, aceeași nepăsare

La data de 11 septembrie, ziarul nostru de investigații publica un material în care evidenția faptul că o autoutilitară a IPJ Prahova defila prin centrul Ploieștiului cu stopul ars, în timp ce aceeași instituție sancționează fără ezitare orice șofer obișnuit prins cu o defecțiune similară. Fotografia devenise deja simbolică: becul stins din stop, ca oglindă a moralității stinse în instituție.

Au trecut șapte zile.

Ieri, 17.09.2026, aceeași autoutilitară, cu același stop ars, a fost surprinsă din nou, de această dată pe strada Găgeni din Municipiul Ploiești. Nimic nu s-a schimbat, în afară de locul unde mașina sfidează în continuare regulile pe care IPJ Prahova le pretinde altora.

Mesajul implicit este tulburător prin simplitatea lui: „Am văzut articolul, am auzit criticile, dar nu ne pasă.”

Când un bec de câțiva lei devine probă de dispreț instituțional

Faptul că aceeași defecțiune persistă după o săptămână ridică inevitabil întrebări legitime:

• Sunt cei de la IPJ Prahova atât de „săraci” încât nu își permit să înlocuiască un bec?
• Nu sunt polițiștii în stare – sau nu știu – să schimbe un simplu bec la o autoutilitară?
• Se așteaptă, poate, introducerea mașinii la un anumit „service agreat”, unde un astfel de detaliu tehnic devine doar pretext pentru alte tipuri de înțelegeri? (Prietenii știu la ce ne referim.)
• Sau vorbim, mai grav, despre o lipsă totală de respect față de cetățeni și față de legea pe care aceiași polițiști ar trebui să o aplice?

Indiferent de răspuns, concluzia este aceeași: un bec de câțiva lei s-a transformat într-o probă publică de dublu standard instituțional.

Ce i se cere cetățeanului, dar nu se aplică și uniformei

Orice șofer obișnuit știe ce riscă atunci când circulă cu un stop ars:

• oprire în trafic;
• morală despre „siguranța rutieră”;
• amendă și, eventual, puncte de penalizare;
• reproșuri ferme: „Cum vă permiteți să ieșiți așa pe drumurile publice, puneți în pericol siguranța rutieră!”

În oglindă, ce pățește IPJ Prahova când aceeași defecțiune este prezentă, zile la rând, pe o autoutilitară inscripționată, vizibilă, aflată în serviciu?

• niciun proces-verbal;
• niciun semn public de remușcare;
• niciun gest de îndreptare imediată a situației;
• doar încă o zi în trafic, ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat, ca și cum regulile ar fi opționale pentru uniformă.

Diferența este brutală: cetățeanul plătește taxe și amenzi, instituția își permite să ignore la vedere exact regulile pe care le invocă în fața contribuabilului.

De la „incident” la sistem: când repetarea devine politică de lucru

Dacă în 11 septembrie s-ar fi putut discuta, teoretic, despre un „incident punctual”, fotografia de ieri, 17 septembrie 2026, arată altceva: persistență în nerespectarea regulilor, după ce problema a fost deja semnalată public.

Nu mai vorbim doar despre o neglijență tehnică, ci despre:

• ignorarea deliberată a unei critici publice formulate de presă;
• refuzul de a remedia imediat o problemă evidentă și ușor de rezolvat;
• transmiterea către cetățeni a ideii că IPJ Prahova nu se simte obligat să dea niciun fel de exemplu pozitiv.

Când aceeași mașină, cu aceeași defecțiune, este surprinsă în trafic la o săptămână distanță, nu mai este vorba de întâmplare. Este un mod de a lucra, un reflex instituțional: „Pentru noi merge și așa. Pe voi vă amendăm.”

Legea, decor sau obligație?

Prin comportamentul său, IPJ Prahova lasă impresia unei instituții pentru care legea nu este un cadru obligatoriu, ci un decor convenabil. Un decor folosit pentru a sancționa cetățeanul, dar ignorat atunci când ar trebui aplicat în propria ogradă.

Legea rutieră spune clar: vehiculele aflate în trafic trebuie să fie în stare tehnică bună, iar sistemul de iluminare și semnalizare să funcționeze corespunzător. Nu există excepție în textul legii care să scrie: „mai puțin pentru mașinile de poliție”.

Și totuși, în practică, exact asta se întâmplă.

Concluzie: un bec ars care luminează ipocrizia

Cazul autoutilitarei IPJ Prahova, surprinsă pe 11 septembrie și apoi din nou, în aceeași stare, la 17 septembrie 2026, pe strada Găgeni din Ploiești, spune mai mult decât o mie de comunicate sterile despre „siguranță și încredere”.

Un bec ars, neînlocuit timp de cel puțin o săptămână, după ce situația a fost expusă public de ziarul nostru de investigații, arată:

• dispreț față de cetățean;
• dispreț față de lege;
• dispreț față de ideea de exemplu public.

Legea nu este un accesoriu care se aprinde când oprești contribuabilul și se stinge când trece autoutilitara poliției. Atât timp cât IPJ Prahova își permite să circule, zile la rând, cu aceeași defecțiune evidentă, discursul lor despre „respectarea regulilor” rămâne doar o lozincă.

Iar ceea ce ar fi trebuit să fie un simplu bec de schimbat a devenit reflectorul care pune în lumină exact ceea ce instituția încearcă să lase în umbră: dublul standard. (Cerasela N.).