Administratie
Centura Comarnic se apropie de deschiderea circulației: șase kilometri de asfalt au fost finalizați
Testele pentru poduri și viaduct urmează să fie demarate
Lucrările la Centura Comarnic, proiect derulat de Consiliul Județean Prahova, au intrat în etapa finală. Potrivit deputatului Bogdan Toader, președintele PSD Ploiești, aproximativ șase kilometri de asfalt au fost finalizați, iar în perioada următoare vor începe testele la suprastructurile podurilor și ale viaductului.
Investiție pentru fluidizarea traficului pe Valea Prahovei
Bogdan Toader susține că noua rută va contribui la reducerea timpilor petrecuți în trafic pe Valea Prahovei și la creșterea confortului pentru locuitorii județului Prahova.
„Mai puțin timp pierdut pe Valea Prahovei înseamnă mai mult confort pentru locuitorii județului, iar fiecare kilometru construit este, de fapt, o investiție care se întoarce la oamenii Prahovei”, a transmis deputatul.
Deschiderea circulației, tot mai aproape
După finalizarea testelor tehnice și parcurgerea ultimelor etape necesare, autoritățile se pregătesc pentru deschiderea circulației pe Centura Comarnic.
„Mai e puțin până la deschiderea circulației!”, a mai declarat Bogdan Toader.
Administratie
Reținut după amenințări, bărbatul și-ar fi cerut scuze polițiștilor
Un bărbat din Caraș-Severin, reținut pentru 24 de ore după ce ar fi amenințat un polițist, a fost scos încătușat din sediul Poliției, într-o atitudine pe care Sindicatul Europol o descrie drept „umilă și spășită”.
De la injurii la amenințări telefonice
Potrivit Sindicatului Europol, bărbatul fusese anterior recalcitrant, îi insultase și îi amenințase pe polițiști. Ulterior, ar fi obținut numărul de telefon al unuia dintre agenții Poliției Orașului Moldova Nouă și l-ar fi apelat în repetate rânduri, amenințându-l cu acte de violență. Scopul ar fi fost să-l intimideze și să-l determine să nu-și mai facă datoria, susține organizația sindicală.
Europol relatează că, după reținerea sa, bărbatul ar fi spus: „Ami pare rău la domni polițiști!”
Sindicatul: amenințarea unui polițist nu e o simplă izbucnire
Dincolo de tonul ironic al relatării, Sindicatul Europol transmite că uniforma nu trebuie să transforme polițistul într-o țintă. Organizația subliniază că amenințările sau agresiunile îndreptate împotriva celor care intervin pentru menținerea ordinii publice trebuie tratate cu seriozitate.
Sindicatul avertizează că o astfel de faptă poate atrage măsuri preventive severe, inclusiv arestarea preventivă, dacă sunt îndeplinite condițiile legale. Măsura nu este însă automată, ci se dispune de autoritățile competente în funcție de circumstanțele cazului.
Un alt caz de intimidare, la Sighetu Marmației
În sprijinul mesajului său, Europol amintește un caz în care un bărbat în vârstă de peste 70 de ani a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, după ce ar fi transmis prin fax amenințări la adresa unui judecător de la Judecătoria Sighetu Marmației.
Sindicatul susține că intimidarea unui polițist sau a unui magistrat nu poate fi redusă la o simplă izbucnire nervoasă și a felicitat procurorul de caz pentru promptitudinea intervenției. (Sava N.).
Administratie
Mașină de lux furată din Italia, depistată în Caraș-Severin în mai puțin de 24 de ore
Polițiștii din Oravița au identificat în trafic un autoturism de lux înmatriculat în Italia, semnalat în aceeași zi ca fiind furat și căutat pentru confiscare. Vehiculul a fost indisponibilizat, anunță Sindicatul Europol.
Verificările au confirmat alerta europeană
Potrivit Sindicatului Europol, agentul Neagoe Mihai Alexandru și agentul Ișfan Robert, de la Compartimentul de Ordine Publică, împreună cu agentul principal Cocolea Ciprian, de la Compartimentul de Investigații Criminale al Poliției Orașului Oravița, au observat mașina în timpul activităților desfășurate în teren și au oprit-o pentru control.
Șoferul a fost legitimat și a prezentat documentele autoturismului. Verificările efectuate de polițiști în bazele de date au arătat că vehiculul figura ca sustras. Autoritățile italiene introduseseră alerta în sistem chiar în ziua depistării.
Autoturismul, indisponibilizat
Mașina a fost sigilată și indisponibilizată, urmând să fie predată autorităților competente. Conducătorul auto a fost dus la sediul poliției pentru a da explicații despre felul în care a intrat în posesia autoturismului.
Sindicatul Europol prezintă intervenția drept un exemplu al eficienței verificărilor și al cooperării dintre autorități: un bun furat într-un stat membru al Uniunii Europene a fost localizat pe drumurile din Caraș-Severin în mai puțin de 24 de ore. (Sava N.).
Administratie
Amenințări la adresa unui polițist după o intervenție în Năidaș
Un polițist din Caraș-Severin a sesizat procurorii după ce ar fi fost amenințat cu bătaia de un bărbat pe care îl sancționase pentru tulburarea ordinii publice. Informațiile au fost prezentate de Sindicatul Europol.
Intervenție în urma unui incident în stradă
Potrivit Sindicatului Europol, incidentul a avut loc în comuna Năidaș, unde polițiștii din cadrul Poliției Orașului Moldova Nouă au intervenit în cazul unui bărbat cunoscut pentru comportament violent și pentru alte incidente.
Bărbatul ar fi consumat alcool în spațiul public și ar fi ascultat muzică la volum ridicat. La solicitarea agenților, acesta ar fi refuzat să se legitimeze, s-ar fi agitat și ar fi început să-i insulte. Polițiștii l-au încătușat și l-au dus la sediul unității.
Apeluri repetate și amenințări
Sindicatul Europol susține că, după ce a părăsit sediul poliției, bărbatul a obținut numărul de telefon al unuia dintre agenții care interveniseră și l-a sunat în repetate rânduri. În timpul apelurilor, l-ar fi amenințat cu bătaia și i-ar fi cerut să nu-și mai facă datoria.
Polițistul a depus o plângere penală la parchet, în legătură cu o posibilă infracțiune de ultraj.
Sindicatul cere o reacție fermă
Reprezentanții Sindicatului Europol atrag atenția că polițiștii sunt trimiși să mențină ordinea publică, să gestioneze situații tensionate și să protejeze cetățenii. În opinia organizației, amenințările sau agresiunile îndreptate împotriva agenților pentru intervențiile lor trebuie urmate de o reacție rapidă și fermă din partea statului. (Paul D.).
-
Exclusivacum o ziIPJ Prahova – Biroul Rutier Ploiești. Polițist la pândă pe banda 1: operațiunea „Doamna pe bicicletă, pericol public”
-
Exclusivacum 3 zile„Prințul bicicletelor confiscate” de la IPJ Bacău: comisarul-șef care ar lua roțile de la popor, dar nu-și lasă mașina la corpuri delicte
-
Exclusivacum o ziValiza cu 500.000 de euro de la UM Plopeni nu este un accident: este finalul previzibil al unui sistem în care APM Prahova, sub Diaconu, a devenit paznicul care ține poarta deschisă. Florin Diaconu – Directorul din borcanul cu mercur. Episodul 3
-
Exclusivacum 5 zileInstanța dă dreptate, parțial, fostului membru CA al RASP Ploiești: decizia de anulare a concursului pentru director, desființată de judecători (Documente)
-
Exclusivacum 3 zileCurtea Constituțională, paznicul polițistului: Patru palme peste „Statutul polițistului” făcut după ureche
-
Exclusivacum 4 zileRaportul SUA a văzut România. România s-a făcut că nu vede nimic. ANP: transparență cu porția, consultare “după program”
-
Exclusivacum 4 zile„Să ne arătați hârtiile, nu poveștile!”. Cum se războiește IGPR cu Sindicatul Diamantul pentru dreptul de a pune întrebări
-
Exclusivacum o ziDosarul Antigrindină – Partea a VIII‑a – Ploaie pe hartă, secetă în brazdă: Epilogul unui experiment național eșuat pe banii agriculturii românești



