Dacă te-ai întrebat vreodată cum arată, în practică, „managementul strategic, coordonarea și controlul” în Poliția Română, povestea comisarului-șef Constantin Giugariu, împuternicit adjunct al șefului IPJ Bacău, este manualul perfect. Un manual de „așa nu”, desigur.

Pentru că, în timp ce codurile și legile spun una, domnul adjunct a descoperit o nouă filozofie de prevenire a accidentelor rutiere: îi sancționezi pe bicicliști, le confiști bicicletele și, gata, ai făcut „analiză strategică”. Practic, în mintea unora, dacă tai roțile, dispar accidentele.

Iar când Sindicatul Europol a îndrăznit să spună public ce „viziuni” are domnul Giugariu, aparatul instituțional s-a pus imediat în mișcare. Nu ca să repare prostia. Ci ca să o ambaleze frumos, cu fundiță de „fake news dezmințit oficial”.

De la abuz în serviciu la „măsuri strategice”: când prostia capătă antet oficial

Totul începe cu o sesizare publică a Sindicatului Europol, care arată negru pe alb: adjunctul IPJ Bacău îi instiga pe polițiștii rutieri să comită abuzuri, sugerând confiscarea bicicletelor celor care comit contravenții rutiere.

În loc ca IPJ Bacău să iasă și să spună simplu:

• „Da, a greșit omul, corectăm, verificăm baza legală, revenim”,

instituția alege varianta clasică:

• un comunicat de presă pompos,
• plin de formulări sonore,
• zero asumare,
• zero explicații reale.

În comunicat, Giugariu este împachetat în jargon: „are atribuții și responsabilități pe linie rutieră ce presupun management strategic, coordonare și control”, la nivelul județului s-a făcut „analiza situației operative” și s-au „identificat măsuri pentru prevenirea și combaterea accidentelor rutiere grave”.

Tradus în română:

• a dat o idee abuzivă,
• n-avea bază legală,
• dar o prezentăm ca viziune strategică.

Și, evident, se strecoară și fraza cu „măsuri de indisponibilizare a unor bunuri se pot dispune exclusiv în condițiile legii”, ca să pară că totul a fost oricum în limitele legii. Doar că… măsura concretă – confiscarea bicicletelor – dispare brusc din peisaj. Nu există. Nu e menționată. E ca și cum, dacă nu o scrii în comunicat, nu s-a spus niciodată.

Comunicatul care nu spune nimic: spălătorie publică de imagine, varianta IPJ Bacău

Compartimentul de Relații Publice al IPJ Bacău are o misiune clară: nu atinge subiectul confiscării bicicletelor, deși fix asta a fost „indicația strategică” a adjunctului.

Așa se naște un text în care:

• nu se explică ce a zis Giugariu,
• nu se recunoaște că bicicletele au fost aduse în discuție ca măsură,
• nu se admite riscul de abuz în serviciu,
• în schimb, se încearcă mutarea discuției spre „analiză”, „situație operativă”, „măsuri de prevenire”.

Cetățenii, citind comunicatul, sunt invitați să creadă că:

• n-a fost vorba de confiscare,
• sindicatul exagerează,
• totul este o elaborată strategie rutieră, iar liderii de sindicat se ocupă cu „fake news”.

Jocul este simplu: realitatea de pe teren (un șef care împinge subalternii spre abuz) este înlocuită cu o poveste oficială sterilă, în care greșelile dispar, iar instituția e impecabilă.

IGPR intră în joc: „fake news” by default, apoi vine documentul și strică imaginea

Ca rețeta să fie completă, IPJ Bacău nu se limitează la propria spălătorie de imagine. Purtătorii de cuvânt se consultă și cu Compartimentul de Informare și Relații Publice din IGPR.

Rezultatul:

• forma finală a comunicatului este validată „de sus”,
• dezvăluirile Sindicatului Europol sunt etichetate, cu aer superior, drept „fake news”.

Astfel, poziția publică oficială a Poliției Române devine:

• nu domnul adjunct a greșit,
• ci sindicatul minte.

Numai că, după ce au curs glumele prin Direcția Rutieră pe seama „inspirației juridice” a lui Giugariu, apare documentul care dărâmă toată construcția de PR: o adresă oficială semnată de IPJ Bacău, prin care Giugariu și șeful Serviciului Rutier cer Direcției Rutiere un punct de vedere privind… exact ce negaseră prin comunicat:

• posibilitatea confiscării bicicletelor ale celor care comit contravenții rutiere.

Cu alte cuvinte:

• în fața opiniei publice: „nu, nu e vorba de confiscare, e fake news”;
• în documente oficiale: „am avea o idee, putem să confiscăm bicicletele?”.

Hârtia suportă orice. Până când dai cu ea la Direcția Rutieră

Când adresa redactată la Bacău a ajuns pe birourile specialiștilor din Direcția Rutieră, efectul nu a fost deloc cel sperat.

Pe scurt:

• oamenii de specialitate s-au uitat pe hârtie,
• au văzut „analiza strategică” de la Bacău,
• au zâmbit amar și au trecut la treabă.

Răspunsul Direcției Rutiere, invocat de sindicat, este cât se poate de clar:

• măsura confiscării bicicletelor este ilegală.

Deci tot ce încerca să împacheteze IPJ Bacău în limbaj de comunicat se prăbușește la primul test de legalitate reală.

Avem, negru pe alb:

• Giugariu a gândit și susținut o măsură ilegală,
• a angrenat structurile de comunicare ca să se spele pe mâini,
• a folosit șeful Serviciului Rutier pe post de coautor la o aberație juridică,
• iar Poliția Română, prin IGPR, a girat inițial ideea, catalogând drept „fake news” exact ceea ce s-a confirmat ulterior oficial.

Sindicate, cetățeni și un adevăr simplu: nu vi se cere să fiți infailibili, doar să nu vă bateți joc de lege

Dincolo de ridicolul situației, miza este una extrem de serioasă. Sindicatul Europol, organizațiile profesionale și opinia publică nu cer imposibilul:

• Nimeni nu pretinde că cei din funcții de conducere trebuie să fie roboți perfecți.
• Li se cere doar să recunoască atunci când greșesc.
• Să verifice de două ori înainte de a împinge subalternii spre abuz.
• Să înțeleagă legea pe care o aplică.
• Să corecteze actul managerial atunci când se dovedește greșit.

O reacție normală ar fi fost:

1. recunoașterea erorii,
2. clarificarea situației față de cetățeni,
3. explicarea măsurilor corective luate,
4. asigurarea că abuzuri de acest tip nu se vor repeta.

În loc de asta, ce vedem?

• ascunderea gunoiului sub preș,
• folosirea structurilor de comunicare pe post de scut uman,
• șefi de servicii puși în poziția de a semna prostii,
• sindicate făcute mincinoase,
• cetățeni dezinformați prin comunicate oficiale.

Când „analiza strategică” devine paravan pentru incompetență

Cazul Giugariu spune ceva grav despre modul în care se promovează și se mențin în funcții oameni în Poliția Română.

Întrebarea-cheie, pe care ar trebui să și-o pună conducerea IGPR, nu este:

• „Cum ieșim din scandal? Cum mai dăm un comunicat?”

Ci:

• „Cum a ajuns comisarul-șef Giugariu Constantin să fie împuternicit adjunct al inspectorului șef la IPJ Bacău, în condițiile în care demonstrează că nu cunoaște norme elementare de drept?”

Pentru că, dacă un șef de acest nivel:

• nu înțelege ce înseamnă confiscare,
• nu știe limitele legii,
• nu pricepe ce riscuri de abuz în serviciu generează indicațiile lui,
• dar are drept de semnătură, influență asupra subalternilor și acces direct la structurile de comunicare,

atunci „analiza strategică” nu mai este o etapă tehnică, ci o mască pentru incompetență.

Lecția pe care Poliția refuză să o învețe

Acest episod putea fi:

• o ocazie de a arăta că Poliția Română știe să își corecteze derapajele,
• un exemplu de transparență,
• un caz-școală de „așa da”: recunoaștere, remediere, comunicare onestă.

A devenit, în schimb:

• un exemplu de cum instituțiile își apără reflex propria imagine, chiar și cu prețul adevărului;
• o demonstrație de folosire a comunicatelor oficiale pentru a acoperi, nu pentru a clarifica;
• încă un motiv pentru cetățeni să privească cu neîncredere „dezmințirile” care vin pe antet de inspectorat sau de IGPR.

Poate că, până una-alta, singura „analiză strategică” realmente necesară este alta:

• o analiză asupra modului în care sunt selectați, evaluați și menținuți în funcții oamenii care iau decizii cu impact direct asupra drepturilor cetățenilor.

Iar numele comisarului-șef Giugariu Constantin ar trebui să fie nu un simplu subiect de glume prin Direcția Rutieră, ci un semnal serios că ceva este profund greșit în felul în care arată conducerea Poliției Române atunci când ajunge să confunde legea cu un simplu instrument de „management al imaginii”. (Cerasela N.).

„Plătim ca în 2017, murim în 2026” – noul slogan neoficial al MAI

În România anului 2026, familia unui polițist decedat află un adevăr halucinant: statul îi plătește moartea la prețul din 2017. Nu, nu este o glumă proastă, este politica oficială, ascunsă într-un ordin secret al Ministerului Afacerilor Interne, ținut la sertar și „retușat” de 16 ori, tot în secret.

Conform legii, familia unui polițist are dreptul la două ajutoare de deces:

• un ajutor egal cu 12 salarii de funcție (art. 91, Anexa VI, Legea-cadru 153/2017);
• un ajutor suplimentar egal cu de trei ori „salariul de bază avut” (art. 37¹, Legea 360/2002).

În realitate, dezvăluie Sindicatul Diamantul, în 2026 ministerul calculează totul după salariul de funcție din decembrie 2017, în baza Ordinului S/7/2018 – act clasificat „secret de serviciu” și „cosmetizat” prin nu mai puțin de 16 modificări, toate la fel de secrete.

Sursa acestor informații nu este vreun whistleblower dintr-un film cu conspirații, ci chiar adrese oficiale, marcate „NESECRET”:

• DIRP M.A.I. nr. 1754279/10.09.2026
• DIRP M.A.I. nr. 1753697/27.07.2026
• IGPR nr. 407.824/14.09.2026
• IPJ Călărași nr. 7.951/18.09.2026

Când statul îți ascunde regulile în acte secrete, dar ți le explică relaxat în adrese nesecrete, nu mai e administrație – e absurd birocratic cu pretenții de strategie.

Ajutorul de deces „made in MAI”: mori azi, te plătim ca ieri

În septembrie 2026, ca răspuns la o cerere oficială (nr. 15/EP), trei structuri ale MAI au decis să facă lumină – dar cu lumina stinsă.

Direcția Informare și Relații Publice a M.A.I. (adresa nr. 1754279/10.09.2026), I.G.P.R. (adresa nr. 407.824/14.09.2026) și I.P.J. Călărași (adresa nr. 7.951/18.09.2026, într-un caz concret) explică, negru pe alb și NESECRET, cum se calculează banii pentru familia polițistului mort:

• ajutorul din art. 91 (Legea 153/2017) – calculat la solda/salariul de funcție din decembrie 2017;
• ajutorul din art. 37¹ (Legea 360/2002) – tot la solda/salariul de funcție din decembrie 2017;
• drepturile din art. 61 – la nivelul în plată în luna decesului (deci aici se poate, brusc, anul curent există);
• cele două ajutoare – se cumulează, dar tot la „tariful 2017”;
• dreptul se prescrie în 3 ani;
• sunt indicate documentele necesare, capitolele bugetare, totul frumos, legalist, cu excepția unui mic detaliu: baza de calcul e înghețată în timp.

IPJ Călărași a mers până la capăt și a pus pe masă calculele complete:

• 12 × 2.575 lei;
• 3 × 2.575 lei.

Dacă în 2026 mai plătești moartea unui polițist la salariul de funcție din 2017, nu mai vorbim de respect față de uniformă, ci de un cinism bugetar de manual.

Ordin secret, efecte foarte publice

În adresa nr. 407.824/14.09.2026, IGPR recunoaște fără să clipească sursa acestei aritmetici de muzeu:
„Modalitatea de calcul a drepturilor prevăzute la art. 91 din Anexa nr. VI la Legea-cadru este reglementată prin Ordinul ministrului afacerilor interne nr. S/18/14.02.2023 privind completarea Ordinului ministrului afacerilor interne nr. S/7/2018 […], act normativ clasificat, nivel Secret de Serviciu, similar procedându-se și în cazul ajutorului prevăzut la art. 37¹ din Legea nr. 360/2002.”

Traducere: regulile care decid cât primește familia polițistului mort sunt ascunse într-un act secret, dar „aplicate” foarte public în buzunarul oamenilor.

Prima concluzie: informația pe care MAI pretinde că o protejează prin clasificare a fost deja divulgată chiar de minister, nesecret, de trei structuri diferite, în aceeași lună, unei organizații sindicale și unei persoane fizice fără vreo autorizație de acces la informații clasificate.

Dacă tu, ca stat, îți explici singur regula nesecret, nu mai poți susține serios că dezvăluirea ei ar produce vreun prejudiciu. Dispare chiar condiția cerută de art. 15 lit. e) din Legea 182/2002 pentru a clasifica ceva. E ca și cum ai pune lacăt la o ușă deja scoasă din balamale.

Ajutorul de deces – problemă de securitate națională? Sau doar de rușine publică?

Normele privind ajutorul de deces pentru familia polițistului – soț, copii, părinți – au o natură dublă, dar foarte clară:

• sunt de interes personal pentru familiile îndreptățite;
• sunt de interes public, pentru că reglementează modul în care se cheltuiesc bani publici.

Nu au nici cea mai mică legătură cu securitatea națională, apărarea sau ordinea publică. Singura „ordine” la mijloc este ordinea de zi de la compartimentul financiar.

Or, art. 33 din Legea 182/2002 interzice direct clasificarea informațiilor destinate informării cetățenilor asupra unor probleme de interes public sau personal. Exact ce sunt aceste norme. Cu alte cuvinte, ce a clasificat MAI aici nu e un secret de stat, ci jenă instituțională.

Legea spune una, ordinul secret face alta

Un alt detaliu savuros: niciuna dintre cele trei structuri ale pârâtului nu îndrăznește să indice un articol de lege care ar plafona ajutoarele de deces la nivelul din decembrie 2017. Zero temei concret. În schimb, avem:

• o listă „exemplificativă” de ordonanțe fiscal-bugetare din perioada 2017–2025, prezentate cu „ex.:” în față, ca decor juridic;
• o ignorare senină a textelor clare de lege.

Legea spune:

• art. 91 (Anexa VI, Legea 153/2017) – „12 solde de funcție / salarii de funcție”;
• art. 37¹ (Legea 360/2002) – „de trei ori salariul de bază avut”, adică salariul de bază de la data decesului, nu de la data când România încă se prefăcea că nu e inflație.

În lipsa unui articol de lege care să spună „se calculează după salariul din decembrie 2017”, singura sursă rămasă pentru această regulă este Ordinul nr. S/18/2023 – act clasificat.

Dacă acest ordin stabilește o bază de calcul inferioară celei prevăzute în lege, el nu doar că adaugă la lege, ci o și încalcă, contrar art. 77–78 din Legea 24/2000. Iar clasificarea acestui ordin pare făcută nu pentru protejarea vreunui secret legitim, ci pentru a ascunde abaterea însăși – ipoteză interzisă în mod expres de același art. 33 din Legea 182/2002.

Pe românește: se folosește stampila „SECRET” ca să nu se vadă cum se ocolește legea.

Normă secretă, termen de prescripție public: „n-ai știut? ghinion!”

Clasificarea nu este doar imorală, ci produce efecte foarte concrete pentru familiile polițiștilor decedați.

Prin adresa nr. 1754279/10.09.2026, MAI susține că nu are obligația să informeze din oficiu persoanele îndreptățite, pe motiv că drepturile sunt prevăzute „prin acte normative publicate în Monitorul Oficial al României”.

Problema? Norma care stabilește exact modul de calcul NU este publicată. Acolo unde se decide dacă familia primește sau nu bani tăiați după „tariful 2017”, linia se trage într-un document clasificat.

În același timp:

• dreptul se prescrie în 3 ani;
• familia nu poate verifica dacă suma primită este corectă;
• nu poate contesta în cunoștință de cauză regula aplicată, pentru că nu are acces la ea;
• norma secretă este emisă abia în 2023, la aproape cinci ani după aprobarea Ordinului S/7/2018, special pentru această materie.

Rezultatul este grotesc: statul îți dă un drept, îl reglementează printr-o normă secretă, îți spune că n-are ce să-ți mai explice pentru că „e în Monitorul Oficial” (dar nu e) și apoi te anunță că, după 3 ani, oricum e prea târziu.

Secretul care nu apără statul, ci doar textul care-l poate înfunda

Dacă normele privind ajutorul de deces pentru familiile polițiștilor sunt menținute în regim clasificat, deși MAI le descrie singur în adrese NESECRET, e limpede că nu protejăm vreo informație sensibilă pentru securitatea ministerului.

Ce protejează clasificarea Ordinului S/7/2018 și a completărilor sale (inclusiv S/18/2023) este altceva:

• nu cuantumul aproximativ al ajutoarelor (deja cunoscut);
• nu existența lor (deja recunoscută);
• ci textul exact al normelor – singura parte care ar permite verificarea, în detaliu, a conformității cu legea.

Pe scurt, „secretul de serviciu” nu apără statul, ci apără abaterea de la lege de privirea cetățeanului.

Concluzie: polițistul plătește cu viața, statul cu salariul din trecut

Din întregul tablou reiese un pamflet juridico-bugetar trist:

• Legea promite familiilor polițiștilor decedați ajutoare calculate la nivelul salariului actual.
• Ministerul, printr-un ordin secret, îngheață baza de calcul în decembrie 2017.
• Actul care face această scamatorie este clasificat, dar efectele lui sunt foarte vizibile în buzunarul văduvei și al orfanilor.
• Acolo unde legea spune „transparent”, MAI răspunde cu „secret de serviciu”.
• Iar timpul curge doar pentru prescripție, nu și pentru actualizarea drepturilor.

În România oficială, polițistul este „erou”.
În România reglementată prin ordine secrete, este doar o cheltuială bugetară plafonată la anul de grație 2017. (Cristina T.).

Judecătorul Claudiu Drăgușin, membru ales al Consiliului Superior al Magistraturii, a participat în perioada 24–25 septembrie la Riga, în Letonia, la summitul „The Impact of AI on the Judiciary”. Evenimentul a fost organizat de Rețeaua Europeană de Formare Judiciară (EJTN) și găzduit de Academia Judiciară din Letonia, relatează publicația Lumea Justiției.

Potrivit comunicatului CSM, Drăgușin a reprezentat Consiliul în cadrul Rețelei Europene a Consiliilor Judiciare (ENCJ), unde este desemnat să participe în numele instituției.

Formarea magistraților și riscurile „Shadow AI”

Judecătorul a contribuit la discuțiile despre resursele de formare în domeniul inteligenței artificiale pentru profesioniștii din justiție. A participat și la sesiunile dedicate garanțiilor statului de drept în utilizarea AI și fenomenului „Shadow AI” — folosirea unor astfel de instrumente de către angajați fără aprobarea sau supravegherea instituției.

Utilizarea necontrolată a AI poate ridica riscuri pentru confidențialitatea informațiilor, inclusiv posibilitatea unor scurgeri de date, precum și întrebări privind responsabilitatea și protecția drepturilor fundamentale.

CSM: responsabilitatea actului de justiție trebuie să rămână umană

Dezbaterile summitului au vizat atât beneficiile potențiale ale AI — precum eficientizarea activității judiciare și accesul rapid la informații —, cât și riscurile legate de independența justiției, transparență, imparțialitate și protecția drepturilor fundamentale.

În comunicat, CSM subliniază că inteligența artificială poate sprijini activitatea judecătorilor și poate contribui la eficiența sistemului, însă controlul și responsabilitatea asupra actului de justiție trebuie să rămână umane. Consiliul mai arată că schimbul european de experiență și bune practici poate contribui la dezvoltarea programelor de formare a magistraților din România. (Irinel I.).