Cum au ajuns oamenii în azilele lui Pașca: spitalele pasează, Poliția ridică, statul închide ochii

Renate Weber, Avocatul Poporului, a vorbit despre controalele pe care le-a făcut anul trecut la azilele improvizate ale lui Viorel Pașca și despre ce a găsit acolo. Ea spune că a ajuns la Dumbrava ca parte a unei anchete mai ample privind deficitul de locuri în centrele pentru persoane cu dizabilități, nu întâmplător.

După vizite, a trimis adrese către ANPDP, Ministerul Muncii și către spitalele care alimentau cu pacienți casele lui Pașca. Concluzia centrală este devastatoare pentru stat: autoritățile nu doar că nu au oprit fenomenul, ci au ajuns să fie, de facto, parte a lui.

Control cu traseu prestabilit: „le-a dus strict unde a vrut” și neregulile au rămas în afara turului

Despre modul în care au decurs controalele Avocatului Poporului la azilele lui Pașca, Renate Weber explică, pentru HotNews:
„Le-a dus pe colegele mele strict unde a vrut și nu au observat nereguli înăuntru.”

Cu alte cuvinte, reprezentanții instituției au primit un tur ghidat, atent regizat. Doar că Avocatul Poporului nu s-a oprit la ce li s-a pus în față:
„Nu ne-am limitat la acea activitate: am continuat investigația, tocmai pentru că deja se înmulțiseră relatările din presă în legătură cu felul în care unii oameni ajung acolo fără să știe unde ajung. Doar sunt trimiși de instituții ale statului”, spune Weber.

Practic, în timp ce controalele erau „conduse” pe trasee sigure, presa documenta cazuri de oameni trimiși acolo fără informare, fără consimțământ real, uneori fără să știe măcar unde ajung.

Practică „de sistem”: spitale care își descarcă pacienții și Poliție care adună oameni de pe stradă

În urma investigațiilor, Avocatul Poporului a descoperit că nu vorbim despre excepții, ci despre o „adevărată practică”. Renate Weber spune limpede:
„Am văzut că există o adevărată practică – unele spitale trimițând acolo (n.r. la Dumbrava) pacienți. Mai mult, chiar Poliția lua oameni de pe stradă din mai multe locuri din țară, chiar locuri foarte îndepărtate, trimițându-i acolo.”

În loc să fie protejate, persoanele vulnerabile au fost tratate ca probleme logistice:

• spitalele s-au folosit de aceste azile improvizate pentru a „elibera paturi”;
• Poliția a cules oameni de pe stradă și i-a livrat în același circuit opac;
• toți au fost redirecționați către casele lui Pașca, indiferent de distanță sau de condiții.

„Problema noastră este felul în care autoritățile statului nu s-au implicat sau, dimpotrivă, au fost cumva complice la tot ceea ce era acolo”, punctează Weber.

Iar descrierea locului este tăioasă: „Nici nu știu cum să-i spun, că centru nu era. Era ca o colonie, ca să fiu foarte, foarte sinceră.” Nu centru de îngrijire, nu „casă de tip familial”, ci colonie – termen care spune tot despre lipsa de demnitate și de control.

Cum a justificat un spital din Capitală „colonia”: Dumbrava, „plasă de urgență” pentru un stat depășit

Serviciul de Ambulanță Bihor a confirmat pentru Avocatul Poporului că pacienții ajunși în centrele lui Viorel Pașca erau transportați la solicitarea medicilor din spitalele în care erau internați.

Printre aceste spitale se află trei unități mari din București:

• Spitalul Clinic de Urgență „Sfântul Pantelimon”
• Spitalul Clinic de Urgență „Bagdasar-Arseni”
• Spitalul Clinic de Ortopedie-Traumatologie și TBC Osteoarticular „Foișor”

După ce au primit adrese oficiale de la Avocatul Poporului, reprezentanții Spitalului „Sfântul Pantelimon” din Capitală au oferit o justificare care spune totul despre mentalitatea sistemului. În documentul redat în raportul Avocatului Poporului din iunie 2025, unitatea susține că Asociația Dumbrava „a fost plasa de urgență pentru multe situații sociale, aflate în unități sanitare și nu numai, în contextul în care administrațiile publice teritoriale (DGASPC, DAS, SPAS) erau depășite de complexitatea și volumul cazurilor”.

Altfel spus:

• spitalele admit că au folosit aceste azile neautorizate ca „soluție socială”;
• arată cu degetul spre DGASPC, DAS, SPAS, declarate „depășite”;
• transformă în „plasă de urgență” un loc pe care Avocatul Poporului îl descrie ca pe o colonie, nu ca pe un centru.

Ce spune legea și ce face sistemul: Renate Weber insistă că transferurile sunt ilegale

Dincolo de justificările umanitare sau de discursul despre lipsa de capacitate a statului, legea este clară. Renate Weber subliniază ferm:
„Spitalele nu au voie să transfere către un centru care funcționează fără autorizație. Noi le-am trimis niște adrese și le-am rugat să nu mai trimită oamenii în centre neautorizate, pentru că nu este firesc.”

Așadar:

• centrele lui Pașca funcționau fără autorizațiile necesare;
• spitalele nu aveau dreptul legal să trimită pacienți acolo;
• totuși, au făcut-o în mod repetat, suficient cât să se contureze o „practică” recunoscută de Avocatul Poporului.

Weber insistă că aceste transferuri sunt ilegale, nu doar moral discutabile. Nu este o simplă problemă administrativă, ci încălcarea directă a normelor privind protecția persoanelor vulnerabile.

De la stradă la colonie: rolul Poliției în lanțul complicităților

Elementul cel mai grav din tot acest tablou rămâne implicarea Poliției. Avocatul Poporului consemnează că „chiar Poliția lua oameni de pe stradă din mai multe locuri din țară, chiar locuri foarte îndepărtate, trimițându-i acolo”.

Acest mecanism transformă:

• Poliția, din garant al drepturilor, într-un agent de selecție și transport al oamenilor nedoriți din spațiul public;
• azilele lui Pașca, din inițiativă „caritabilă”, în destinație finală pentru cei pe care sistemul nu vrea să-i mai vadă;
• vulnerabilitatea socială, într-un fel de „vină” sancționată prin dispariție administrativă la marginea țării.

În loc de intervenție socială reală și soluții legale, statul a creat un circuit informal, în care oamenii au fost tratați ca niște cazuri de „mutat” dintr-un loc în altul, fără control, fără transparență și fără garanții.

Concluzie incomodă: când statul își transformă rușinea în „practică de lucru”

La un an de la controale, mărturiile și documentele strânse de Avocatul Poporului construiesc o concluzie pe care Renate Weber o formulează explicit: autoritățile nu au fost doar pasive, ci „cumva complice” la ceea ce se întâmpla în azilele lui Pașca.

Imaginea care rămâne este aceea a unui stat care:

• își pasează pacienții neconvenabili către centre neautorizate;
• folosește ambulanța și echipajele de Poliție pentru a „reloca” oameni;
• lasă administrațiile locale să se declare depășite;
• acceptă, prin tăcere sau chiar prin practică, existența unei „colonii” în loc de centru legal de îngrijire.

Faptul că Avocatul Poporului a fost nevoie să reamintească, în scris, că spitalele nu au voie să trimită oameni în centre neautorizate arată nu doar o problemă juridică, ci o deformare profundă a modului în care instituțiile înțeleg ce înseamnă drepturi, demnitate și responsabilitate. (Irinel I.),.