Connect with us

Actualitate

De narcisism a dat dovadă și Florian Coldea, când și-a asumat rolul nedemocratic al binomului SRI – DNA și a crezut că el poate să conducă țara asta mai bine decât cei aleși de popor

Publicat

pe

Comentariu de Contele de Saint Germain (preluare blog): 

Comparăm și învățăm: prostie + îngâmfare +  lipsă de viziune = lipsă de rezultate.

În politica noastră s-au găsit niște deștepți (și jmecheri pe deasupra) care ce și-au zis: să-i lăsăm pe proști cu alegerile lor democratice, ha, ha, și să conducem NOI țara, hi, hi, cum credem NOI că e mai bine că ăștia oricum n-au habar nici de mama lor, cine-a fost și cu cine i-a făcut.

Acest gen de raționament, zexe elitist, nu s-a inventat la noi. L-au mai încercat și alții înainte, in diverse forme și epoci, și s-au fript. Tot la democrație au ajuns până la urmă. Adică la răul cel mai mic.

Doar că românului îi place din când în când să reiventeze roata pătrată, doar așa ca să fie el inventiv și cu rubrică specială. Nu a propus zilele trecute CTP-ul să se interzică dreptul la vot celor care nu au bacul?

Păi dacă tot ne oripilăm de prostia generalizată a semenilor noștri (noi, evident, fiind niște deșteptuți) și ne închipuim că secretul politicii bune se ascunde în IQ-ul conducătorilor nației, să dăm conducerea țării pe mâinile Academiei Române, nu?

Este o imensă gogomănie să crezi că un popor sărac și mai puțin educat decât altele nu ar trebui să fie ascultat atunci când vine vorba despre propriul destin pentru că, chipurile, nu-l duce capul.

Nu poți conduce cu succes o turmă de oi după regulile unei colonii de termite. Ar însemna să ignori esențialul: natura, ereditatea, devenirea, în cazul unui popor istoria și tradițiile sale (bune, rele, evoluate, retrograde, cum or fi).

Deșteptuții noștri, injectați cu tupeul și infatuarea tipice ultimului lor staroste impus de  gheenă, Traian Băsescu, ne-au demonstrat cu vârf și îndesat (vezi guvernarea Băsescu – Boc susținută de „intelectualii lui Băsescu”) de ce sunt în stare: falsificare de alegeri, construirea unui stat paralel, exploatarea ticăloasă a arhivei SIPA, imaginarea și operaționalizarea binomului SRI – DNA cu performanțe de poliție politică pentru care, probabil, Coreea de Nord ne invidiază.

Nu le-a fost de ajuns! Întrucât, după performanțele glorioase ale guvernării din epoca Băsescu prostia populară din România și-a consolidat supremația ducând alianța PSD – ALDE la procente de record istoric în Parlament, marile creiere ale intelligence-ului autohton au reușit să-l convingă și pe noul președinte, pe Klaus Iohannis, că nu se mai poate cu regulile democrației. Trebuie făcut ceva, orice, un șantaj la Ponta, un incendiu la Colectiv, pentru ca dominația prostiei majoritare să fie întreruptă. Astfel a fost înscăunat, fără nicio legitimitate populară dar din bune intenții, desigur, salvatorul guvern Cioloș. Toată elita gri (la cap) a tării a salutat această patriotică lovitură de stat.

Tehnocrații!!! Au lăsat în urma lor una dintre cele mai negre găuri postrevoluționare. Au făcut praf economia, au făcut pulbere justiția, au compromis pentru mulți ani de acum încolo ideea de „intelighenție” binefăcătoare nației, de patrioți și patriotism, de respect pentru identitatea națională.

O a doua încercare brutală de a înlocui regulile democratice cu improvizații elitisto – dictatoriale a dat greș. Pentru că grefele incompatibile cu organismul primitor vor fi mereu respinse de acesta. Este o regulă generală a naturii, pe care nu ar trebui să o tot verificăm atunci când nu ne convine câte ceva.

Poate că da, în medie, votanții PSD – ALDE sunt mai puțin instruiți decât oponenții lor. Dar, prin numărul lor ei își impun natural liniile de forță, ca atunci când se suprapun mai multe câmpuri magnetice dar, în pilitură, devine vizibil un singur spectru.

De ce în politică nu funcționează regula IQ-ului? Pentru că politica de succes trebuie să aibă și o componentă morală pe care, de regulă, nu o impun cei cu școală mai multă ci aceia cu sufletul mai curat. Eu unul, dacă ar trebui să fiu supus judecătii unui juriu compus din Gabriel Liiceanu, Andreea Pora, Monica Macovei și Raluca Prună, pe de o parte, sau a unui juriu din care să facă parte patru țărani, aleși cu banul, din cele mai sărace provincii ale țării, pe de altă parte, aș avea infinit mai mare încredere în cel de-al doilea juriu. La fel și cu încrederea în politicieni.

Dar aminteam în titlu de fotbal.

Ieri s-a mai încheiat un campionat național. Pentru mine cu o importantă pildă politică.

S-au luptat până în ultima clipă două forțe aparent disproporționate. Prima, FCSB, echipa lui Gigi Becali care a cumpărat cu o ostentație de jupân implacabil crema jucătorilor din România, întâi întărindu-se pe sine și apoi slăbindu-i pe ceilalți. Cea de-a doua, CFR Cluj, plecată de la marginea unei prăpăstii (insolvența) și ieșită, în final, câștigătoare.

Evident că în această strânsă dispută decisivi au fost antrenorii.

Gigi Becali, crezându-se un mare și infailibil conducător, a aruncat cu milioanele de euro pe instrumentiști dar a neglijat dirijorul, angajându-și unul pe doi bani, doar așa de paravan, pe care să-l manevreze când și cum vrea el. Fără să am nimic cu Dică, poate doar regretul că nu a avut puterea să refuze o pălărie prea mare pentru el, cred că eșecul FCSB i se datorează și lui în mare măsură.

CFR Cluj a mizat mai puțin (în funcție de constrângerile de buget știute) pe achiziții de jucători determinanți și mai mult, aproape totul, pe un antrenor cu adevărat profesionist. Acest campionat a fost câștigat de Dan Petrescu! I s-a dat mână liberă, s-a mers pe experiența sa, pe nebunia sa frumoasă, și rețeta s-a dovedit câștigătoare.

Iar pilda despre care vă vorbeam este calea aleasă spre succes.

Gigi Becali nesocotește, în narcisismul său trufaș, calea spre succes consacrată de marile cluburi, aceea de a angaja la echipa antrenori valoroși, cu personalitate, și de a le da apoi echipa pe mână, cu absolută libertate (și responsabilitate). De un narcisism asemănător a dat dovadă și Florian Coldea, când și-a asumat rolul nedemocratic al binomului SRI – DNA și a crezut că el poate să conducă țara asta mai bine decât cei aleși de popor.

În schimb, CFR Cluj a urmat modelul consacrat. Cu jucători de pluton inferiori valoric, în orice comparație unu contra unu, cu omologii lor de la FCSB, (așa cum, ne explică CTP, că aceia fără bac sunt inferiori celor cu bac deci nu ar mai trebui să fie lăsați să voteze) dar cu un antrenor care a știut să-i capaciteze și să scoată din fiecare ce are mai de preț, CFR Cluj s-a impus.

Morala: caracterul și celelalte calități umane native pot cântări, de multe ori, considerabil mai greu decât calitățile dobândite.

 

Actualitate

Scutul orbital prinde contur: Northrop Grumman și Apex Space accelerează programul de interceptoare spațiale pentru 2027

Publicat

pe

De

Într-o mișcare strategică menită să revoluționeze apărarea antirachetă a Statelor Unite, gigantul Northrop Grumman a anunțat un parteneriat cu firma comercială Apex Space. Obiectivul central al acestei alianțe este demonstrarea capacităților interceptoarelor bazate în spațiu (SBI) în cadrul inițiativei de apărare „Golden Dome”, un pilon al strategiei de securitate a administrației Trump, cu termen de implementare în anul 2027.

Un parteneriat pentru viteză și scară industrială

Colaborarea dintre cele două entități vizează transformarea rapidă a conceptelor teoretice în realități operaționale. Northrop Grumman a finalizat deja teste critice la sol în cursul acestui an, poziționându-se, alături de Apex, pentru a accelera producția de serie a acestor sisteme de apărare. Miza este clară: protejarea teritoriului național prin soluții tehnologice accesibile și ușor de multiplicat la scară industrială.

Proiectul este susținut printr-o modalitate inedită de finanțare. Northrop Grumman își autofinanțează demonstrația planificată, participând astfel la competiția de tip „premiu” lansată de Space Force. Acest program mai larg a atras deja investiții masive, serviciul militar acordând anterior contracte în valoare totală de 3,2 miliarde de dolari către diverse firme din domeniu.

Investiții masive și baze tehnologice solide

Efortul Northrop Grumman nu pleacă de la zero. Demonstrația programată pentru 2027 se bazează pe o investiție proprie de un miliard de dolari în tehnologii de apărare antirachetă. Succesul testelor la sol din acest an confirmă faptul că gigantul aerospațial este în grafic pentru a livra capacități orbitale funcționale în mai puțin de trei ani.

Rolul vital al startup-urilor în noua cursă spațială

Apex Space, un startup din Los Angeles fondat în 2022, aduce în ecuație agilitatea și specializarea în construcția de platforme satelitare (buses) modularizate. Acestea sunt concepute special pentru a susține constelații vaste pe orbita joasă a Pământului (LEO), fiind infrastructura ideală pentru proiectul „Golden Dome”.

Conducerea Apex subliniază că parteneriatul va permite o apărare antirachetă la scară de constelație, răspunzând unei nevoi urgente de securitate. Deși Apex anunțase anterior un proiect propriu, denumit „Project Shadow”, care viza testarea unui interceptor până la finele anului 2026, rămâne de văzut cum va fi integrată acea inițiativă în noua arhitectură comună cu Northrop Grumman.

Citeste in continuare

Actualitate

ANUNȚ DE PARTICIPARE ȘI CALENDARUL DE DESFĂȘURARE PENTRU ATRIBUIREA CONTRACTELOR DE FINANŢARE NERAMBURSABILĂ

Publicat

pe

De

 

România

Consiliul Județean Prahova

Serviciul Resurse Umane

Compartiment Sănătate, Cultură, Învățământ

Mas-Media, Sport-Tineret, Ong-Uri, Turism                                 Aprobat,

Nr. 15194/ 27.05.2026                                                                                               

                                                                                                 PREȘEDINTE

                                                                                                       Virgiliu Daniel Nanu

 

 

ANUNȚ DE PARTICIPARE ȘI CALENDARUL DE DESFĂȘURARE PENTRU ATRIBUIREA CONTRACTELOR DE FINANŢARE NERAMBURSABILĂ

 

           Consiliul Județean Prahova, Bdul Republicii, nr. 2-4, Municipiul Ploiești, Județul Prahova, telefon: 0244.514.545, fax: 515.816, email: cons._jud@cjph.ro, codul fiscal 2842889.

Consiliul Județean Prahova invită persoanele fizice şi juridice fără scop patrimonial, respectiv asociaţiile şi fundaţiile constituite conform legii care îndeplinesc  condiţiile  prevăzute de Legea nr. 350/2005, să depună propuneri de proiecte în scopul atribuirii contractelor de finanţare nerambursabilă, pentru domeniile: cultură și învățământ, sănătate, social, tineret, protecția mediului, –  sport de performanță, sportul  pentru toți.

Proiectele din fonduri publice pentru activități nonprofit de interes general (județean), depuse în baza Legii 350/2005, vor fi finalizate de către potențialii beneficiari, conform termenelor stabilite în cererea de finanțare, fără a depăși data de 25.11.2026.

 

1.Procedura aplicată pentru atribuirea contractelor de finanţare nerambursabilă a proiectelor din domeniile: cultura și învățământ, sănătate, social, tineret, protecția mediului, – sport de performanță, sportul pentru toți, pe anul 2026, este prevăzută în Legea nr. 350/2005, privind regimul finanţărilor nerambursabile din fonduri publice alocate pentru activităţi nonprofit de interes general.

2.Sursa de finanţare a contractului şi valoarea:

Suma totală aprobată a finanțărilor nerambursabile este de 2.300.000 lei, din bugetul județului.

Domeniile pentru care se acordă finanțări nerambursabile și sumele aprobate pentru anul 2026, conform:  Hotărârii Consiliului Județean Prahova nr. 67/29.04.2026, privind aprobarea Bugetului propriu al județului și al bugetelor instituțiilor de sub autoritatea Consiliului Județean Prahova pe anul 2026 și estimări pe anii 2027-2029; Hotărârii Consiliului Județean Prahova nr. 69/14.05.2026, privind modificarea și completarea Ghidurilor solicitantului referitoare la regimul finanțărilor nerambursabile acordate din bugetul propriu al Județului Prahova pentru activități nonprofit de interes județean, aprobate prin Hotărârea Consiliului Județean Prahova nr. 92/30.04.2024, modificată și completată prin Hotărârea Consiliului Județean Prahova nr. 171/2025; Hotărârii Consilului Județean

 

 

Prahova nr. 70/14.05.2026, privind aprobarea Programului anual de finanţări nerambursabile  din fondurile publice ale județului Prahova pentru activităţi nonprofit de interes judeţean pe anul 2026, sunt:

–  Cultură și învățământ, Sănătate, Social, Protecția mediului cu 230.000 lei:

– Tineret – 230.000 lei;

– Sport de performanță, – 1.472.000 lei;

– Sportul  pentru toți în sumă de 368.000 lei;

  1. Durata proiectelor: până în data de 25.11.2026
  2. Data limită pentru depunerea propunerilor de proiect: 04.07.2026, ora 23:59
  3. Propunerile de proiect vor fi depuse online pe Platforma digital.cjph.ro.
  4. Selecţia şi evaluarea proiectelor în vederea obţinerii finanţării nerambursabile se va face de către comisia de evaluare, în perioada: 06. 07 – 13.07.2026

7.Transmitere clarificări către aplicanți: 14.07-15.07.2026

8.Primirea răspunsurilor la clarificări: 16.07-21.07.2026

  1. Afișarea rezultatelor evaluării proiectelor depuse: 22.07.2026
  2. Perioada de depunere a contestaţiilor: 23.07-27.07.2026
  3. Soluţionarea contestaţiilor depuse: 28.07– 30.07.2026
  4. Afişarea pe site-ul instituției a rezultatelor finale:31.07.2026.
  5. Semnarea contractelor de finanțare: 13-15.08.2026
  6. Derularea proiectelor: până la data de 25.11.2026

Ghidurile care stau la baza finanțării acestor proiecte sunt postate pe site-ul Consiliului Județean Prahova: www.cjph.ro

 

 

 

 

 

 

 

 

Compartiment Sănătate,Cultură,Învățământ,  Mass – Media, Sport-Tineret, ONGuri, Turism
Nume și prenume Semnătura      Data:
Întocmit: Cons.Moșu Răzvan 27.05.2026
Verificat: Șef serviciu Ioan Elena 27.05.2026

 

 

 

Citeste in continuare

Actualitate

Inovația din umbră: Cum Physical Sciences Inc. redefinește securitatea națională prin tehnologii de elită

Publicat

pe

De

În adâncurile golfului Narragansett din Rhode Island, o dronă subacvatică alimentată de baterii specializate cu litiu-ion scanează fundul mării în căutarea unor mine explozive simulate. Această misiune, de o dificultate extremă, necesită densități de putere și standarde de siguranță mult peste capacitățile comerciale obișnuite. În același timp, la punctele de frontieră și la evenimente de anvergură precum Super Bowl, sisteme avansate de detecție spectroscopică gamma veghează împotriva contrabandei cu materiale nucleare, având capacitatea rară de a distinge amenințările reale de radiațiile naturale.

Aceste tehnologii critice nu sunt produsul unor start-up-uri din Silicon Valley care vânează profituri rapide, ci rezultatul muncii asidue de decenii a companiei Physical Sciences Inc. (PSI), o afacere mică deținută de angajați, cu sediul în Andover, Massachusetts.

Dincolo de modelul Silicon Valley: Pariul pe cercetare pe termen lung

Spre deosebire de companiile finanțate prin capital de risc care caută scalarea comercială imediată, PSI a ales un drum marcat de rigoare și parteneriate strategice cu agențiile federale. Prin intermediul programului Small Business Innovation Research (SBIR), compania a reușit să transforme concepte teoretice în prototipuri funcționale și, ulterior, în producție de serie pentru sistemele de apărare. Acest model de afaceri permite PSI să ignore presiunile investitorilor externi și să se concentreze pe cicluri de dezvoltare de până la zece ani, esențiale pentru tehnologiile integrate în marile platforme militare.

O bază industrială suverană: Investiții masive în producția autohtonă

Pentru a răspunde provocărilor moderne, PSI a demarat o serie de investiții strategice în facilități de producție pe teritoriul Statelor Unite. Printre acestea se numără o fabrică de baterii de 30 de milioane de dolari, preluată de la un start-up care își mutase producția peste hotare, acum reutilată pentru a echipa sistemul de neutralizare a minelor Barracuda al Marinei. Mai mult, compania a inaugurat spații dedicate componentelor din ceramică pentru rachete hipersonice și sisteme de detecție a radiațiilor montate pe șine, utilizând exclusiv componente de origine internă pentru a elimina riscurile legate de lanțurile de aprovizionare globale.

Angajamentul angajaților-proprietari: Un partener de încredere pentru viitorul apărării

Cu o echipă de 250 de angajați care sunt totodată și acționari, PSI demonstrează că stabilitatea și expertiza acumulată în timp sunt fundamentale pentru inovația în domeniul apărării. De la propulsoare avansate pentru rachete până la optică în infraroșu pentru sisteme de imagistică, portofoliul companiei acoperă lacune critice în baza industrială națională. Recent, Pentagonul a descris programul SBIR drept o „piatră de temelie a inovației în apărare”, iar PSI își asumă rolul de punte între ideile revoluționare și implementarea lor la scară largă, oferind soluții concrete pentru provocările de securitate ale deceniului actual.

Citeste in continuare

Aveți un PONT?

Cel mai complet ziar de investigații dedicat cititorilor din România. Aveți un pont despre fapte de corupție la nivel local și/sau național? Garantăm confidențialitatea! Scrie-ne la Whatsapp: 0735.085.503 Sau la adresa: incisiv.anticoruptie@gmail.com Departament Investigații - Secția Anticorupție

Știri calde

Exclusiv24 de ore ago

ANTIGRINDINA: Milionul fantomă de hectare protejate. Cum a împușcat statul norii pe hârtie și a ratat culturile din câmp

„Milioane de hectare protejate” – slogan oficial, nu realitate agricolă În România, Sistemul Național Antigrindină și de Creștere a Precipitațiilor...

Exclusiv24 de ore ago

BMW-urile în gard, legea la fereastră: „Grădinița de cadre” IPJ Prahova și SRPCIV, fabrica de haos pe roți (III)

PRAHOVA, MOȘIE DE PILE ȘI ÎMPUTERNICIȚI PE VIAȚĂ De mai bine de un deceniu, IPJ Prahova arată ca o casă...

Exclusiv24 de ore ago

PATA NEAGRĂ PE OBRAZUL CORPORATIST: CUM UN „AMOREZ” DE PUTERE FACE DE RÂS O COMPANIE SERIOASĂ ÎN MLAȘTINA NEPOTISMULUI DIN BOLDEȘTI-SCĂENI!

DICTATURA CIORBEI LA BOLDEȘTI-SCĂENI: REPUBLICA BANANIERĂ UNDE LEGEA E PREȘ, IAR NEPOTISMUL E SPORT NAȚIONAL! Măcelul de la stadion: Cum...

Exclusiv24 de ore ago

EXPORTATORII DE TEROARE: DE LA „COLONIA PENALĂ” A LUI NAN DE LA COCA – COLA DIN PLOIEȘTI, LA JOCURILE DE CULISE ALE LUI MOLDOVAN ÎN REPUBLICA MOLDOVA

DICTATURA BULELOR ȘI REȚETA SCLAVIEI: CUM SE MULGE PROFITUL LA COCA-COLA PLOIEȘTI PRIN TEROARE, NEPOTISM ȘI LOBBY TRANSFRONTALIER În timp...

Exclusiv24 de ore ago

CIRCUL FOAMEI DE SECURITATE: Cum să privești dronele ca la cinema pe banii proștilor și să vinzi suveranitatea la tarabă în Washington

Factura de 565.000 de dolari: Diplomația română, pusă pe liber de o firmă de lobby Într-o țară în care spitalele...

Exclusiv24 de ore ago

OASTEA ORBILOR CU EPOLEȚI: CUM SE SCHIMBĂ ONOAREA PE VRAJEALA LUI SIMION ȘI O PENSIE ZĂCUTĂ ÎN SERTAR

În timp ce „patrioții” de serviciu bat toba suveranismului prin piețe, mii de rezerviști români au fost transformați în masă...

Exclusiv24 de ore ago

Epoleții muți și „Sindicatul Tăcerii”: Cum se ascunde vârful IGPR în timp ce Justiția face scut în jurul grefierilor

Fantezii cu șefi solidari și alte basme de adormit agenții Într-o lume paralelă, unde onoarea se poartă pe umeri, nu...

Exclusiv2 zile ago

AMNEZIE GENERALĂ ÎN CASA POPORULUI: CUM SE JOACĂ „DE-A DEBILAȚII” PARLAMENTARII CU PENSIILE MILITARE

În timp ce aleșii neamului se înghesuie la bufetul Parlamentului, proiectul PLx 540/2024 zace într-un sertar cu miros de trădare....

Exclusiv2 zile ago

Permisul de conducere, „zălog” pentru amenzile neplătite: Noua regulă care ar putea lăsa zeci de mii de români fără dreptul de a sofa

O schimbare radicală de paradigmă în legislația rutieră și fiscală din România se pregătește să intre în vigoare, vizând direct...

Exclusiv2 zile ago

Sărbătoare încheiată în spatele gratiilor: Drumul spre casă al unui șofer băut s-a oprit în arestul poliției

O seară care trebuia să fie marcată de liniștea sărbătorii de Rusalii s-a transformat într-o cauză penală pentru un bărbat...

Exclusiv3 zile ago

FESTIVALUL „RÂSUL-PLÂSUL” PE CERUL PRAHOVEI – ANTIGRINDINA: 21 DE ANI DE RACHETE OARBE ȘI UN DIVORȚ DE 103.000 DE HECTARE

După două decenii în care au privit spre cer ca la un spectacol de artificii de prost gust, plătit scump...

Exclusiv3 zile ago

PLx 540/2024: Mortul viu din sertarele Camerei Deputaților și marea „pitulușă” constituțională a aleșilor

Balet deșănțat pe cadavrul legii: Când „obligația” devine „opțiune” de ignorat În timp ce rezerviștii militari își numără mărunțișul în...

Exclusiv4 zile ago

MĂRGINENI: PUȘCĂRIA UNDE ȘEFII SE CRED PE PLANTAȚIE ȘI POLIȚIȘTII SUNT „MUTAȚI” DUPĂ TOANELE VĂTAFILOR!

PUȘCĂRIA MĂRGINENI, MOȘIA VĂTAFILOR CU EPOLEȚI: INVESTIGAȚIA CARE CUTREMURĂ PORȚILE! Șah cu polițiștii prin DZU: Cum se mută „pionii” după...

Exclusiv4 zile ago

MIRACOLELE SALARIZĂRII LA BUCUREȘTI: EROI CU RESTRICȚII, PLĂTIȚI CA NIȘTE SCRIBOI DE BIROU!

Polițistul român, acest „Superman” pe care statul îl vrea și supus, și sărac În timp ce prin birourile Ministerului Muncii...

Exclusiv4 zile ago

GALAȚIUL ARDE, IAR GUVERNUL SE PIAPTĂNĂ CU LEGEA SALARIZĂRII: DRONA A PICAT, NESIMȚIREA A RĂMAS!

Artificii rusești peste blocurile din Galați: Somnul rațiunii naște cratere și răniți În timp ce mai-marii statului exersează prin birouri...

Partener media exclusiv

stiri actualizate Raspandacul

Parteneri

Taxi Heathrow London

Top Articole Incisiv