Featured
Războiul dronelor schimbă regulile jocului: de ce următorul avantaj decisiv nu va fi o nouă rachetă, ci un nou „creier” pe câmpul de luptă
Bugete de apărare europene în explozie, roiuri de drone ieftine care satură frontul și radare de miliarde lovite cu muniții de câteva sute de dolari. În acest nou tablou, Leonardo DRS susține că avantajul nu va veni din „mai multe arme”, ci din date mai bune, senzori mai inteligenți și inteligență artificială împinsă până la nivelul fiecărui tanc și vehicul de luptă.
Europa la punct de cotitură: bani mai mulți, vulnerabilități mai vizibile
Ani la rând, multe state europene au cheltuit „la limită” sau sub pragul de 2% din PIB pentru apărare, cerut de NATO. Situația a fost criticată fățiș de Washington, dar abia schimbarea brutală a mediului de securitate – cu invazia rusă în Ucraina în prim-plan – a forțat trezirea.
„Vedem creșteri dramatice ale cheltuielilor și programe de modernizare a forțelor în toată Europa”, explică Bill Guyan, Senior Vice President Business Development și președinte al diviziei internaționale Leonardo DRS.
În timp ce în SUA armata de uscat riscă să devină „plătitorul de notă” pentru alte programe majore de modernizare – de la apărare antirachetă la construcții navale și aviație –, există zone de forțe terestre care cresc clar:
- apărare aeriană și antirachetă;
- capabilități counter‑UAS (anti‑drone);
- comandă și control de nouă generație.
În Europa, ani de modernizare amânată și efective reduse au creat un sentiment acut de vulnerabilitate. Multe armate au descoperit că nu au suficiente arme, nu au suficiente sisteme și, mai grav, că o parte dintre cele existente nu au fost modernizate corespunzător. Pe deasupra, industria de apărare a multor state nu poate produce suficient de repede pentru a „absorbi” noile bugete.
De la GPS la managementul luptei: cum a devenit COP-ul „oxigen” pentru front
Primele sisteme moderne de management al luptei s-au construit pe o revoluție aparent simplă: GPS-ul.
- Trupele au putut nu doar să știe cu precizie unde se află,
- ci și să partajeze acea poziție cu toate forțele prietene.
Odată cu îmbunătățirea comunicațiilor, aceste sisteme de „force tracking” s-au transformat în adevărate platforme de comandă și control:
- mesagerie tactică (inițial text simplu, apoi formate complexe);
- transmitere de grafice, overlay-uri, ordine;
- distribuția rapidă a informației către toate eșaloanele.
„Capabilitățile de Battle Management System erau cândva un diferențiator. Acum au devenit pragul minim pentru o armată modernă”, spune Guyan. Iar în contextul „revoluției” aduse de sistemele robotizate și fără echipaj, rolul lor devine vital.
Explozia dronelor de clasă 1 a creat o nouă realitate:
există mult prea multe drone pentru a fi gestionate exclusiv de apărarea aeriană și antirachetă clasică. Fiecare soldat, fiecare vehicul e potențială țintă.
Aici intervine BMS:
- preia datele de la senzori;
- le transmite rapid către restul forțelor;
- construiește și menține Common Operational Picture (COP) – o imagine comună a câmpului de luptă, accesibilă tuturor.
În era dronelor, COP-ul nu mai e un „lux digital”; devine oxigen informațional pentru supraviețuire și coordonare.
Cum arată o arhitectură anti‑drone credibilă: straturi, nu soluții magice
Statele NATO au ajuns la un consens: nu există o soluție unică anti‑UAS. Motivele:
- dronele diferă masiv ca viteză, altitudine, profil radar;
- poartă de la camere comerciale până la încărcături explozive;
- costă de la câteva sute la zeci de mii de dolari și pot fi letale dacă își ating ținta.
„Nu există un singur mecanism de detecție sau de neutralizare care să acopere întregul spectru de amenințări”, avertizează Guyan. Rezultă câteva principii clare:
- Detecție multi-strat – radare mari, de anvergură, combinate cu radare mai mici, mobile, montate pe vehicule sau platforme transportabile.
- Mijloace multiple de angajare – de la bruiaj și efecte electronice, până la interceptor cinetic sau muniție programabilă.
- Integrare și suprapunere – sistemele trebuie să funcționeze ca o rețea, să își transfere ținte, să se completeze, astfel încât să nu rămână „găuri” exploatabile.
Inamicul va vâna invariabil senzorii statici, scumpi, cunoscuți – „exquisite systems”. De aceea, arhitectura trebuie să includă:
- sisteme high-end, cu acoperire vastă și capacitate multi-țintă;
- numeroase radare și senzori mai mici, care contribuie la COP și oferă redundanță.
„Rezultatul este un mozaic de fragmente de informații, asamblate într-o imagine comună care oferă comandantului cea mai bună înțelegere posibilă a câmpului de luptă”, sintetizează Guyan.
Lecțiile dure din Ucraina, Israel și Iran: când radarele de miliarde sunt lovite cu drone ieftine
Mult timp, apărarea antiaeriană și antirachetă de înaltă clasă a fost apanajul câtorva țări bogate. Radare fixe sofisticate, amplasamente masive, costuri uriașe.
Conflictele recente au arătat însă un paradox:
radare de miliarde pot fi lovite de drone care costă o fracțiune infimă.
„În Ucraina, Israel și Iran, am văzut cum inamicul știe exact unde sunt acești senzori excepționali, fixați, scumpi, și îi prioritizează pentru lovituri timpurii și reușite”, explică Guyan. Odată neutralizați acești „ochi”, apărarea rămâne brusc mai oarbă.
Soluția emergentă: un „nor” de radare mai mici, mobile, conectate în rețea:
- completează zonele neacoperite după ce sistemele de vârf au fost distruse;
- în lipsa completă a sistemelor „exquisite”, pot oferi, prin număr și rețea, o imagine operațională suficient de bună pentru apărare.
„În Ucraina și în Israel, un ansamblu rețelizat de radare mici, mobile, cu cost redus, a reușit să umple golurile – sau, în unele zone, să înlocuiască total acoperirea marilor senzori”, arată Guyan.
Leonardo DRS se revendică drept unul dintre jucătorii-cheie în furnizarea acestor radare mobile și transportabile pentru counter‑UAS, care operează deja în constelații rețelizate în ambele teatre și „salvează vieți”.
„Cantitatea acestor radare devine, în sine, o calitate: densitatea lor oferă reziliență. Odată conectate, creează din nou acea imagine‑mozaic a spațiului aerian”, subliniază Guyan.
AI în cloud nu e suficient: de ce „inteligența” trebuie mutată în tanc și în dronă
Deși se vorbește mult despre AI la nivel de cartier general și cloud, Guyan argumentează că adevărata schimbare va veni când inteligența artificială coboară la nivel de platformă – în tancuri, vehicule de luptă și platforme fără echipaj.
US Army testează agresiv acest concept în exercițiile Next Generation C2 (NGC2) cu Divizia 4 Infanterie și Divizia 25 Infanterie, încercând să răspundă la câteva întrebări dificile:
- cum ajunge AI-ul efectiv pe câmpul de luptă;
- cum se construiește un „data management layer” coerent între sisteme diferite;
- cum identifici o țintă cu un sistem și o lovești cu altul, în alt domeniu și, uneori, la altă națiune sau forță.
Aceste probleme sunt agravate de o realitate simplă:
AI-ul dependent de cloud este vulnerabil la războiul electronic.
- are nevoie de rețele stabile, cu lățime de bandă mare, neperturbate;
- presupune trimiterea datelor brute către cloud, procesarea acolo, apoi trimiterea înapoi a informației utile.
„Știm că adversarul va încerca tot ce poate pentru a rupe rețeaua. Știe că forțele occidentale sunt profund dependente de rețele”, avertizează Guyan.
Exemplul Ucrainei, unde Rusia a reușit în mod repetat să perturbe comunicațiile și GPS-ul, este grăitor.
AI la „edge”: vehiculul de luptă devine centru de date tactic
Răspunsul Leonardo DRS: mutarea puterii de calcul AI la marginea rețelei, direct în platforme:
- în tancuri;
- în vehicule blindate de infanterie;
- în platforme fără echipaj, aeriene și terestre.
Prin integrarea unui procesor AI în vehicul, toate datele de la bord devin „materie primă” pentru inteligență tactică locală:
- senzori de vedere pe timp de noapte folosiți de șofer, trăgător, comandant;
- radar de protecție activă pentru detectarea amenințărilor incoming;
- date GPS, inerțiale, parametri ai platformei.
„Toți acești senzori pot fi combinați într-un computer AI la bord, care să ajute comandantul să înțeleagă mai bine ce se întâmplă pe câmpul de luptă”, explică Guyan.
Ce poate face concret AI-ul la acest nivel?
- sinteza și analiza datelor – filtrarea „zgomotului” și evidențierea semnalului relevant;
- alerte și avertizări – notificări automate privind amenințări, anomalii, ținte apărute;
- identificare și prioritizare de ținte – propunerea unei ordini optime de angajare;
- acțiuni semi-automate – de exemplu, rotirea automată a turelei spre direcția unei amenințări detectate, câștigând secunde critice.
Leonardo DRS a dezvoltat o arhitectură software deschisă, SAGEcore™, care integrează datele de la senzorii de platformă și permite rularea de aplicații AI la edge.
Când rețeaua merge – și când cade: vehiculul ca senzor în rețea
Când rețeaua este funcțională, procesorul AI de pe vehicul poate:
- filtra și agrega datele brute;
- decide ce informație este relevantă pentru a fi trimisă în cloud;
- transforma vehiculul într-un „nod‑senzor” eficient într-o rețea mai largă multi-platformă.
Când rețeaua este perturbată sau compromisă:
- comandantul rămâne cu suficientă informație procesată local pentru a lua decizii critice;
- funcțiile AI de la bord pot continua să ajute la țintire, distribuție a focului, evitare a fratricidului.
Un exemplu practic:
patru tancuri observă același grup de ținte inamice care se apropie. Fără coordonare inteligentă, două tancuri pot trage asupra aceleiași ținte, irosind muniție. Cu:
- procesare locală pe fiecare vehicul;
- un minim de comunicații robuste între tancuri;
se poate împărți portofoliul de ținte astfel încât fiecare proiectil să conteze, iar dublările de foc să fie evitate pe cât posibil.
„A decongestiona mintea comandantului”: adevărata miză a AI la marginea frontului
Pentru Guyan, avantajul real al AI-ului la edge nu este doar tehnic, ci cognitiv:
- reduce sarcina mentală a comandantului într-un mediu saturat de informații;
- accelerează ciclul „observare–orientare–decizie–acțiune”;
- permite luarea unor decizii mai bune, mai rapide, cu resurse limitate.
Într-un câmp de luptă în care drone de câteva sute de dolari pot neutraliza platforme de milioane, „a deține marginea” nu mai înseamnă doar tunuri mai mari sau rachete mai rapide. Înseamnă:
- să vezi mai repede;
- să înțelegi mai bine;
- să decizi mai inteligent.
Iar pentru Leonardo DRS, răspunsul stă într-o combinație de:
- senzori și radare distribuite, mobile, integrate într-o arhitectură de tip mozaic;
- sisteme avansate de Battle Management care construiesc și împart COP-ul;
- inteligență artificială împinsă până la nivelul fiecărei platforme de luptă.
„AI-ul la edge va reduce povara cognitivă pentru comandanți și va susține decizii mai rapide și mai bune. Asta le va permite forțelor militare să dețină cu adevărat marginea câmpului de luptă”, conchide Guyan.
Exclusiv
Pensionarul de lux și împăratul șuruburilor: IPJ Prahova, statul care plătește micii de pe DN1 și folia neagră de la Dedeman – «Grădinița de cadre» IPJ Prahova (XV)
Catedrala Jmecheriei, episod nou: după „doctorii‑Dumnezeu” și „școlărițele” în fundul gol (aici), intră în scenă pensionarul de 130 de milioane și Năsulea de la Logistic
După ce Incisiv de Prahova a arătat, cu nume, date și dosare, cum IPJ Prahova a devenit „Inspectoratul de Protecție al Jmecherului”, cu „doctorul‑Dumnezeu” PH 01 TID, „școlărița” Miruna în fundul gol și cămătăria de la CAR, serialul continuă.
Doar decorul rămâne același: Prahova, județul unde 112 deranjează cariera, nu criminalul, iar sistemul își apără cu sfințenie pilele, pensiile speciale și combinațiile din curte.
Pensionarul de 130 de milioane: când nu‑ți mai ajunge nici micu’ de pe DN1 plătit de fraierul de contribuabil

Noul erou al scenei: comisarul‑șef Găliș Dan.
Conform portalului instanțelor de judecată (portal.just.ro, Curtea de Apel Ploiești, dosar 1486/105/2024 – contencios administrativ, recurs respins și hotărâre definitivă), Găliș a vrut să facă o figură unică în galaxia IPJ:
– s-a pensionat la cerere în 2024,
– apoi a dat în judecată propriul inspectorat, ca să‑și anuleze chiar decizia de pensionare.
Pe românește: „m-am pensionat, dar m-am răzgândit, că încă mai miroase a bani prin birou”.
De ce atâta dor de uniformă?
- Pensia: circa 130 de milioane vechi pe lună (raportat de surse interne), umflată cu ore de weekend băgate la greu, astfel încât omul să ajungă să ia mai mult decât șeful lui.
- Regimul de lucru „de weekend”: nu pe străzile cu morți în trafic, ci pe DN1, cu mic, bere și măslină, în drum spre Valea Prahovei, sub pretextul eternului „verificăm agenții dacă stau drepți la Gura Pădurii la Sinaia”.
Cât să‑ți dea statul, ca să te consideri mulțumit pentru plimbările de weekend?
130 de milioane nu ajung.
Că vechile obiceiuri nu mor: doar se pensionează și dau în judecată ca să revină.
Găliș, de la comisiile de concurs la comisia de pensii: când „renumele” te ajunge din urmă
S-ar putea să-i fie dor nu doar de bani, ci și de celebritate.
În trecut, ca subcomisar, Găliș Dan a fost membru în comisii de organizare a concursurilor pentru ocuparea posturilor – acele comisii unde soarta carierei unora se decide la pix, iar a altora la „recomandare”.
Și nu e singurul episod din CV-ul său.
Tot el și-a făcut „renume” acum ceva ani, când patrula rutier prin Vălenii de Munte și a fost acuzat de un bucureștean că, împreună cu un coleg, ar fi „falsificat un accident”.
Acuzația a intrat, cum altfel, în malaxorul clasic: timp, praf, mușamalizare, uitare.
Acum, după ce:
- s-a pensionat la cerere,
- a încercat să anuleze legal propria pensionare,
- a pierdut definitiv recursul la Curtea de Apel Ploiești,
povestea lui Găliș devine manual de cum să sugi bugetul până la ultimul leu și să mai vrei încă un tur.
Năsulea, împăratul șuruburilor: în teritoriu „nu avem”, pentru șefi „s-a rezolvat”
Dacă Găliș e simbolul pensiei de lux, la capitolul „viața de zi cu zi” în IPJ Prahova intră în scenă Năsulea de la Serviciul Logistic – omul despre care, în interior, polițiștii vorbesc ca despre zeul combinațiilor materiale.
Relatări din teritoriu, adunate de Incisiv de Prahova din discuțiile cu polițiști și surse interne, conturează un tablou halucinant:
- Când unitățile mici cer ceva – dotări, piese, aer condiționat – răspunsul standard:
„Nu se poate. Nu avem. Nu sunt bani.” - Când „boșii” de la polițiile mari și servicii cer aparate de aer condiționat, brusc: „Găsim aparate, găsim bani, găsim tot.”
Logistica la IPJ Prahova nu e știința repartizării corecte, ci arta selecției pe pile.
Căldură, lipsă de dotări și mizerie în posturile mici.
Aer condiționat, confort și „civilizație europeană” pentru birourile de clan de la vârf.
Reparații pe dos: ce ar trebui casat se „carpește”, ce trebuie reparat zace în curte
În ograda lui Năsulea, după cum povestesc polițiști din teren, mașinile IPJ trăiesc într-un univers paralel:
- Mașini care ar trebui casate sunt „reparate” din nou și din nou, cu bani cheltuiți pe fier vechi.
- Autospeciale care chiar au nevoie de reparații zac prin curți, nefolosite, până se umplu de rugină și praf.
De ce?
Pentru că, la fel ca în alte combinații clasice, banii se fac pe ce „merge” la hârtie, nu pe ce merge în realitate pe șosea.
Rezultatul:
- Autospeciale vai de ele pe traseu,
- Polițiști care merg cu mașini mai periculoase decât infractorii,
- Și un serviciu logistic care știe mereu un lucru: „nu se poate” pentru cei mici, „s-a rezolvat” pentru cei mari.
Logistică de bătaie: când 112 devine deranjant chiar în casa șefului de logistică
În urmă cu circa doi ani, un episod de manual pentru dublul standard din IPJ Prahova:
soția lui Năsulea ar fi sunat la 112, reclamând că a fost bătută „de i-a sunat apa în urechi” – o formulare care circulă în interior, preluată din discuțiile dintre colegi.
Cazul nu a devenit scandal public, nu a apărut în comunicate detaliate, nu a fost „dat exemplu” ca la cetățeanul de rând.
Mesajul intern – acel tip de informare succintă care circulă când un polițist e implicat într-un incident – ar fi conținut, spun sursele, date absolut minimale, minimal de minimal, despre ce s-a întâmplat.
Dacă era un agent amărât de la un post rural, în acea informare am fi citit probabil și ce a mâncat dimineață, cu cine a băut cafeaua și ce marcă de papuci avea în picioare.
Pentru Năsulea, însă, discreție maximă.
În IPJ Prahova, bătăile de acasă ale „băieților importanți” au parte de logistică specială: minim de text, maxim de mușamalizare.
Aer condiționat de castă: la sate se transpiră, la șefi se răcește
Vara trecută, povestesc polițiști din teren, mai multe posturi mici de poliție au cerut aparate de aer condiționat.
Răspunsul logisticii: „Nu avem. Nici bani, nici aparate.”
Când însă au cerut șefii de la polițiile mari și serviciile „grele”:
- aparatele de aer au apărut,
- banii s-au găsit,
- montajul s-a făcut.
Concluzia e simplă, fără filtru:
- Polițistul de la țară poate să stea în 40 de grade, să leșine în uniformă și să facă referate cu pixul lipit de palmă.
- Șeful de birou trebuie să aibă 22 de grade, altfel transpiră funcția.
Asta e „siguranță și încredere” în varianta climatică:
Supraviețuire la firul ierbii, confort climatizat la vârf.
Mașini zombie pe șosea: becurile arse, rușinea aprinsă
Pe grupurile de radare și în fotografiile trimise de cetățeni, apar tot mai des autospeciale de poliție cu becuri arse – Plopeni, Breaza, Mizil, după cum arată oamenii în postări.
În timp ce șoferii de rând sunt opriți, sancționați, moralizați pentru:
- bec ars,
- poziție defectă,
- orice detaliu tehnic,
mașinile Poliției merg prin județ ca niște zombie luminoși, arătând exact cât respect are IPJ Prahova pentru propriile reguli.
Logistica nu vede.
Rutiera se face că nu observă.
Dar camerele telefoanelor văd tot și internetul nu iartă.
Folie neagră cât noaptea pe „mașinile civile”: filaj la Dedeman, Carrefour și păcănele
Altă „inovație” logistică, relatată de polițiști din interior:
IPJ Prahova permite ca mașinile „civile” ale Poliției – Loganuri și Dustere albe sau albastre – să fie dotate cu folie neagră pe geamurile din față, de parcă ar fila atentări teroriste, nu promoțiile de la Dedeman.
Legea e clară: pentru cetățeanul obișnuit, folie pe față = talon reținut.
La IPJ Prahova însă:
- Mașinile cu folie apar în parcări de Dedeman, Carrefour, săli de jocuri de noroc, magazine, cafenele.
- Se spune frumos: „filează”.
- În realitate, stau ascunși.
Dacă e ilegal pentru civil, ar trebui să fie ilegal și pentru mașina Poliției.
Dar, în județul în care Preda, Bălan & Co au creat o Catedrală a Jmecheriei, legea nu e oglindă.
E doar o bâtă pentru săraci și un decor pentru mașinile cu folie ale „organului”.
De ce permite Năsulea? Pentru că la IPJ Prahova logistica nu e serviciu, e feuda
Întrebarea de bun‑simț, pusă de polițiștii cinstiți din sistem:
- De ce i se permite lui Năsulea, șeful de la Logistic, să țină în picioare un dublu standard atât de grosolan?
- De ce:
- mașinile civililor sunt scoase din circulație pentru folie,
- în timp ce mașinile „civile” ale Poliției circulă cu geamurile negre,
- autospecialele de la posturi merg cu becuri arse,
- posturile mici se sufocă fără aer condiționat,
- iar birourile șefilor devin igloo de lux?
Răspunsul e același ca în toate episoadele dezvăluite de Incisiv de Prahova:
- Pentru că sistemul nu e construit pentru cetățean, ci pentru clan.
- Pentru că IPJ Prahova nu e „Inspectoratul de Poliție al Județului”, ci Inspectoratul de Protecție al Jmecherului Prahovean – fie el pensionar de 130 de milioane sau șef de logistică cu dosar domestic la 112.
Concluzie: IPJ Prahova, pensionar de lux la buget, sărac la caracter
Puse cap la cap:
- Găliș Dan, comisar‑șef cu pensie de 130 de milioane, ore de weekend la mic și bere pe DN1 și recurs respins definitiv când a vrut să se întoarcă în sistem cu tot cu privilegiile lui;
- Năsulea de la Logistic, cu:
- reparații dubioase,
- mașini care ar trebui casate dar se „repară”,
- autospeciale care au nevoie de reparații și zac în curte,
- aer condiționat doar pentru șefi,
- apel 112 din familie, trecut în informări cu date „minime, minime, minime”,
- mașini de poliție cu becuri arse,
- Loganuri și Dustere cu folie neagră pe față care „filează” oferte la hipermarket,
completează perfect tabloul descris anterior de Incisiv de Prahova: un IPJ care funcționează pentru pensii, pile și combinații, nu pentru lege, ordine și siguranță.
În Prahova rămân, așadar, două lumi:
- Lumea fraierilor – săteni, șoferi cu talon luat pentru folie, polițiști de la posturi mici sufocați de căldură, autospeciale cu becuri arse și bugete de mizerie.
- Lumea jmecherilor – pensionari de lux, șefi de logistică, mașini cu folie, aer condiționat la discreție, informări cosmetizate și protecție de clan.
Restul e slogan de pe pliante.
„Siguranță și încredere” pentru unii, mic, bere și folie neagră pentru ceilalți.
Vom reveni. (Cristina T.).
Exclusiv
Salariul, „Top Secret de Cartier”. Cum a bătut Sindicatul „Diamantul” la poarta Statului până a crăpat lacătul
Când întrebi cât câștigi, ți se răspunde: „Clasificat, tovarășe!”
Ani de zile, în România, întrebarea elementară a oricărui polițist –
„Cum se numește funcția mea și cum se calculează salariul meu?” –
a fost tratată de instituții ca o tentativă de spionaj militar.
Pe post de paravan, fluturat solemn ca un steag de mătase pe o cetate de hârtie, stătea HG 0610/2017, invocată obsesiv ca și cum ar fi fost cheia de la seiful NATO. Orice cifră, orice denumire de funcție, orice coeficient de salarizare – totul intra la „nu se poate, e secret”.
În timp ce mulți înghițeau în sec, Sindicatul Polițiștilor din România „Diamantul” a făcut ce nu face, de obicei, nici Ministerul, nici șefimea: a citit legea și a mers în instanță. Până la capăt. De trei ori. Și a ieșit cu victorii definitive în lanț, plus o recunoaștere scrisă din partea chiar a IGPR, instituția care ani de zile s-a comportat ca și cum salariul polițistului ar fi planul de mobilizare în caz de război.
Sursa deciziilor și a recunoașterilor oficiale invocate în acest pamflet: hotărârile Curții de Apel București și adresa oficială a IGPR, toate obținute în urma demersurilor făcute de SPRD „Diamantul”.
Petiția care a zguduit fortăreața: „Cu cât mă plătiți, concret?”
Totul a pornit de la o hârtie aparent banală: petiția nr. 342/NC/31.08.2019, întemeiată pe Legea 544/2001 privind liberul acces la informațiile de interes public.
Sindicatul „Diamantul” a adresat instituțiilor patru întrebări atât de simple, încât tocmai de aceea au fost considerate periculoase de birocrație. Întrebări pe care orice polițist are dreptul elementar să le cunoască despre propriul salariu:
Care este actul normativ care stabilește denumirile funcțiilor de poliție și coeficienții de funcție și de grad aflați efectiv în plată?
Conține programul MAISAL (aplicația prin care se calculează salariile polițiștilor) denumirile funcțiilor de poliție?
Care sunt, concret, denumirile funcțiilor conform programului MAISAL?
S-a folosit valoarea VRS de 197,33 lei la calculul salariilor din iulie 2019 și al compensației de chirie?
Nici detalii operative, nici planuri de filaj, nici nume de informatori. Doar:
„Mecanismul propriului tău venit.”
Răspunsul instituțiilor? În traducere liberă: „Nu te băga unde nu-ți fierbe portofelul”:
„E clasificat.”
Instituțiile au preferat să transforme venitul polițistului într-un fel de armă strategică, ascunsă în subsolul HG 0610/2017. Numai că omul cu uniformă nu întreba câți agenți acoperiți are România, ci cum i se calculează salariul.
Curtea de Apel București: „Nu, salariul polițistului nu e bombă nucleară”
Prima palmă: Decizia 2711/06.12.2023 – Secția a VIII-a
Curtea de Apel București, Secția a VIII-a, prin Decizia 2711 din 06.12.2023 (definitivă), a spulberat fantezia birocratică potrivit căreia orice are legătură cu HG 0610/2017 devine, automat, top secret.
Instanța constată negru pe alb:
„Contrar susținerilor recurenților, Curtea constată că nu sunt incidente ipotezele de excepție prevăzute la art. 12 lit. a) din Legea nr. 544/2001 […]. Informațiile solicitate nu intră sub incidența dispozițiilor art. 12 lit. a) din Legea 544/2001, întrucât nu fac parte din categoria informațiilor clasificate. Împrejurarea că HG 0610/2017 […] este informație clasificată nu conduce la concluzia […] că informațiile solicitate referitoare la denumirile generice ale funcțiilor de poliție […] ar avea, în egală măsură, caracter clasificat. În realitate […] nu se confundă cu informațiile cuprinse în HG 0610/2017.”
Traducere pentru uzul polițistului de teren:
faptul că o hotărâre de guvern are anexe clasificate nu transformă în secret de stat denumirea funcției tale și modul în care ți se calculează salariul.
Cu alte cuvinte, nu tot ce atinge HG 0610/2017 devine brusc „secret de stat”. Salariul polițistului nu e un cod nuclear.
„Informație de interes public” nu înseamnă „copy-paste din lege”
A doua palmă: Decizia 614/13.03.2025 – Secția a IX-a
A doua lovitură a venit tot de la Curtea de Apel București, dar de data aceasta de la Secția a IX-a, prin Decizia 614 din 13.03.2025 (definitivă).
Instanța pune reflectorul direct pe eschiva clasică a instituțiilor:
în loc de răspuns concret, trimit pagini cu citate teoretice din legi, fără să dea niciunul dintre datele cerute.
Curtea reamintește ce spune explicit Legea 544/2001:
„Prin informație de interes public se înțelege orice informație care privește activitățile sau rezultă din activitățile unei autorități publice sau instituții publice […]. În mod corect instanța de fond a interpretat și aplicat art. 2 și art. 12 din Legea nr. 544/2001, reținând că […] din adresa pârâtului nu se poate desprinde un răspuns concret, reprezentând doar o prezentare teoretică a unor dispoziții legale […], fără a furniza informațiile cerute.”
Altfel spus: nu poți înlocui răspunsul real la întrebarea „Ce funcție am și ce coeficient am în plată?” cu o poezie de articole de lege. Asta nu e transparență, e praf în ochi.
IGPR, prins cu cheia de la seif în buzunar
Când „fortăreața” scrie, în sfârșit, negru pe alb
După două decizii definitive care au demontat pretextul „e clasificat”, a venit și lovitura în casa mamă:
Prin Decizia nr. 1867/20.09.2023 a Curții de Apel București (dosar 5314/3/2020), Inspectoratul General al Poliției Române (IGPR) a fost obligat să dea pe față ce ascunsese ani la rând.
În executarea acestei decizii, IGPR s-a așezat la masă și, cu toată solemnitatea, a emis în scris, cu semnătură și număr de înregistrare — adresa nr. 26668/06.12.2023 — în care recunoaște:
„Urmare a Deciziei nr. 1867 din data de 20.09.2023, pronunțată de Curtea de Apel București […] cu privire la «Unitățile de poliție cu personalitate juridică proprie care se află în subordinea I.G.P.R.», acestea sunt reprezentate de cei 46 de ordonatori terțiari de credite din finanțarea I.G.P.R. […]”
După ani de refuzuri, abțineri și tăceri administrative, IGPR însuși a fost obligat de instanță să recunoască realitatea:
există 46 de ordonatori terțiari de credite în subordinea sa, adică 46 de unități de poliție cu personalitate juridică proprie.
Nu a mai ținut nici „secretul”, nici tăcerea.
În fața legii, „secretomania” a capitulat.
Trei procese, trei lecții: nu e părere, e practică judiciară
„Au făcut recurs. Au pierdut din nou.”
Dacă ar fi fost un accident, sistemul ar fi putut spune: „O scăpare, un caz izolat.”
Numai că nu e un caz izolat. Este un șir de înfrângeri judiciare constante pentru aceeași pretenție absurdă: că polițistul nu ar avea dreptul să știe cum se numește funcția lui și cum i se calculează salariul.
Bilanțul, pe scurt și la obiect:
- Trei victorii pe aceeași temă:
- Două hotărâri definitive ale Curții de Apel București,
- pronunțate de două secții diferite (Secția a VIII-a și Secția a IX-a),
- împotriva a trei inspectorate: Caraș-Severin, Mehedinți, Călărași.
-
- Recunoașterea scrisă a IGPR în executarea Deciziei nr. 1867/20.09.2023, prin adresa oficială nr. 26668/06.12.2023.
La fond, Sindicatul „Diamantul” a câștigat.
Inspectoratele au făcut recurs.
Au pierdut din nou, definitiv.
Nu mai vorbim, aşadar, de o dispută de opinii, ci de ceea ce instanțele numesc clar:
„practică judiciară constantă”.
Iar o astfel de practică judiciară nu poate fi spălată cu o adresă birocratică plină de citate sterile. Poți să scrii câte pagini vrei cu „în temeiul art. X…”, dar nu mai poți nega evidența:
salariul polițistului, mecanismul lui și funcția reală în plată sunt informații de interes public pentru titularul lor.
Nu vrem favoruri. Vrem legea – și o vrem pentru toți
Sindicatul Polițiștilor din România „Diamantul” nu a cerut și nu cere privilegii.
Nu a cerut salarii la mica înțelegere, sporuri în plic sau excepții magice.
A cerut ceva ce ar fi trebuit să fie normal din prima zi în care un om își pune uniforma:
dreptul fiecărui polițist de a-și înțelege propriul salariu.
Când statul îți cere să aperi legea, dar îți ascunde, sub pretext de „clasificat”,
chiar regulile după care îți calculează leafa, nu mai vorbim de ordine, ci de absurd.
În urma acestor hotărâri ale Curții de Apel București și a recunoașterii scrise a IGPR, obținute prin demersurile SPRD „Diamantul”, farsa s-a încheiat:
salariul polițistului nu mai poate fi tratat ca o taină de stat.
Restul e simplu:
ori se aplică legea pentru toți polițiștii, ori vom continua, în stil pamfletar,
să demontăm, cu hotărâri definitive în mână, fiecare „secret” inventat de birocrație. (Cerasela N.).
Featured
Radiografia unui sistem în metastază: Curtea de Conturi pulverizează iluzia „reformei” Ministerului Sănătății
O anchetă semnată de jurnalista Claudia Marcu în cotidianul Ziarul Național scoate la iveală un adevăr crunt: strategia statului român de a „moderniza” sănătatea este, în realitate, un sabotaj la adresa pacienților. Un raport recent al Curții de Conturi confirmă că ambulatoriile de specialitate — pilonul pe care ar fi trebuit să se sprijine reforma — sunt, în mare parte, unități-fantomă, lăsând românii cu o singură opțiune: plata grea în sectorul privat.
Capcana „redirecționării”: Spitale cu lacăte pe paturi, dar fără alternative reale
Ani la rând, Ministerul Sănătății a vândut publicului aceeași placă publicitară: reducerea internărilor costisitoare și mutarea greului pe umerii medicilor de familie și ai ambulatoriilor. Sursa citată menționează că fostul oficial Alexandru Rogobete a mers până la a tăia 14.000 de paturi din spitale, etapizat până în 2030, sub pretextul eficientizării resurselor.
Realitatea din teren, documentată de Curtea de Conturi, este însă o „glumă proastă”. Pacientul este prins într-un labirint birocratic: biletul de trimitere devine adesea o simplă foaie fără valoare atunci când fondurile pentru investigații se epuizează în primele zile ale lunii, iar spitalele sunt forțate să implementeze „internări de o zi” doar pentru a bifa cerințele Caselor de Asigurări.
Subfinanțare de tip „bătaie de joc”: 6,5 lei pentru un serviciu medical în 2026
Auditul Curții de Conturi relevă o cauză principală a dezastrului: banii. Deși costurile vieții și inflația au explodat, statul a menținut valorile decontate pentru serviciile medicale la niveluri derizorii. Dacă în 2022 un punct pe serviciu medical în ambulatoriu era de 4 lei, perspectiva anului 2026 oferă o cifră la fel de descurajantă: 6,5 lei.
„Aceste valori nu au acoperit niciodată costul real al serviciilor medicale efectuate”, avertizează auditorii. Rezultatul? Ambulatorii înghesuite, prost dotate și o criză cronică de personal. Există situații absurde în care specialiști de elită lucrează în policlinicile de stat doar două ore pe săptămână, lăsând listele de așteptare să se întindă pe luni de zile.
„Ambulatorii fantomă”: Fără medici, fără aparatură și cu program de dimineață
Raportul Curții de Conturi, citat de Ziarul Național, descrie un peisaj dezolant în unitățile subordonate Ministerului Sănătății. Ambulatoriile „integrate” nu constituie filtrul promis pentru reducerea spitalizărilor, ci sunt doar niște anexe subdimensionate.
Lipsa dotărilor cu aparatură de înaltă performanță (CT, RMN, endoscopii) transformă vizita la medicul specialist de la stat într-o etapă inutilă. Fără capacitate de diagnostic, pacientul ajunge fie la urgențe — crescând astfel cheltuielile statului pe care „reforma” dorea să le scadă — fie este forțat să scoată din buzunar sute sau mii de lei în clinicile private.
Riscuri vitale: Pacienții complexi, lăsați în voia sorții
Semnalele de alarmă venite direct de la reprezentanții spitalelor sunt de-a dreptul alarmante. Aceștia au recunoscut în fața Curții de Conturi că ambulatoriile nu pot oferi monitorizare continuă pentru cazurile grave, iar timpul alocat unei consultații este insuficient pentru o evaluare corectă.
În concluzie, ceea ce Ministerul Sănătății numește „strategie de eficientizare” se dovedește a fi, conform datelor oficiale, un eșec sistemic care pune în pericol viața asiguraților. În loc să economisească, statul cheltuiește mai mult prin spitalizări evitabile și complicații medicale survenite din lipsa unui diagnostic timpuriu în ambulatoriile care, pe hârtie, funcționează, dar în realitate sunt închise după ora prânzului.
-
Exclusivacum 5 zileBreaking news pe DN1: Melcul IPJ Prahova si-a luat, in sfarsit, Loganul
-
Exclusivacum 4 zileIPJ Prahova, fabrica de deranjați: de la cetățeanul care sună la 112, la polițistul călcat pe cap și rutieriștii ieșiți la păscut pe câmp. „Grădinița de cadre” IPJ Prahova (X)
-
Exclusivacum 4 zileRepublica TID: Cum se face poliția (I.P.J. Prahova) preș în fața unui doctor autoproclamat Dumnezeu. „Grădinița de cadre” IPJ Prahova (XI)
-
Exclusivacum 3 zilePenitenciarul Târgșor, noua agenție de plasare în sindicate: Șefa de secție face casting cu subalternele
-
Exclusivacum 3 zileIPJ Prahova, manual de distrus un județ: când „deranjantul” e bolnav, mortul e vinovat. „Grădinița de cadre” IPJ Prahova (XII)
-
Exclusivacum o ziCatedrala Jmecheriei: IPJ Prahova între doctorul‑Dumnezeu cu TID, școlărița în fundul gol și cămătăria de la CAR. „Grădinița de cadre” IPJ Prahova (XIV)
-
Exclusivacum 2 zileINSPECTORATUL DE PROTECȚIE AL JMECHERULUI PRAHOVEAN. „Grădinița de cadre” IPJ Prahova (XIII)
-
Exclusivacum 3 zileJudecătorul „culoarului negru”, promovat vicepreședinte: cum se răsplătește în Prahova călcatul în picioare al unui handicapat




Notice: Undefined variable: user_ID in /home/incisivdeprahova/public_html/wp-content/themes/zox-news/comments.php on line 48
You must be logged in to post a comment Login