Exclusiv
Coca-Cola HBC Ploiești: Reciclare pe persoană fizică, „donații” pe banii firmei și IBC-uri la tarabă
„Sustenabilitate” la Ploiești: premii la vârf, mizerie la bază
Reciclarea și valorificarea de deșeuri pe persoană fizică pare să fi devenit sport național la fabrica Coca-Cola HBC din Ploiești, unde „grija pentru mediu” se măsoară în IBC-uri de 1.000 de litri vândute pe sub mână, „donații” mascate din bugetul de investiții și deșeuri care dispar miraculos din evidențe.
Compania Coca-Cola se laudă, în mod oficial, cu proiecte de sustenabilitate, gestionarea deșeurilor și reciclare, promovează constant inițiative dedicate protecției mediului, sprijină proiecte cu impact în comunități și colaborează cu „specialiști” și organizații din domeniu. De-a lungul timpului, eforturile declarate ale companiei au fost răsplătite cu premii și distincții în domeniul sustenabilității.
Pe hârtie, o poveste de succes. În realitate, o comedie neagră pe banii mediului și ai statului.
Armata de „sustenabili”: funcții pompoase, realitate grotescă
În acest peisaj „verde”, îl găsim pe Nelu Moldovan, proaspăt încadrat de Alice Nichita în funcția de Corporate Affairs & Sustainability Director, alături de Daniela Spiru – Operational Sustainability Manager, Sofia Istrata – „forma șefă” la linia mare de ambalare nonalcool + deșeuri și Andrei Cătălin Stoica – responsabil cu raportările de mediu.
Toți aceștia formează, teoretic, „avanpostul” luptei pentru sustenabilitate. Practic, sunt niște șefi de decor, așezați frumos în organigramă, în timp ce Don Quijote-ul real al fabricii, Grup Asset Care Manager-ul Coca-Cola HBC Ploiești, face jocurile din umbră: Dragoș Antim Nan, fost angajat la Incerom SA.
Acest Dragoș Antim Nan pozează în mare salvator al planetei, „donează” din timpul său liber și lasă impresia că mai donează și din banii lui pentru viitorul planetei. Detaliul „mic” este că „donațiile” se fac, de fapt, din banii de investiții pentru reducerea costurilor viitoare ai companiei. Cât de „altruist” poți fi când bagi mâna în pușculița firmei și o prezinți drept contribuție personală? Unde și în ce se regăsesc aceste „donații”, rămâne de detaliat într-un alt episod, după ce sursele vor mai livra date.
Nelu Moldovan, veteranul care nu vrea să rămână fără „ciolan”
În acest tablou, Nelu Moldovan este personajul ideal de instalat în vârful viitoarei privatizări totale a drepturilor de viață la Grup. Actualul și viitorul „beneficiar” de influență, deși nu este (încă) acționar de drept, pare un om care sigur „se va alege cu un ciolan”. Cum altfel, când se luptă la salariu și poziție cu cel puțin cinci șefi, fiecare cu pretenții de „baron local” al liniei de producție?
Nelu Moldovan nu este altcineva decât fostul șef de schimb de la una dintre cele două linii de 1L plus și actual șef al liniei mari de umplere de la liniile de apă și sucuri, inclusiv la linia de umplere de IBC. Adică fix acolo unde deșeurile, soluțiile și recipientele își dau mâna într-un cocktail periculos, care în loc să fie gestionat corect, ia drumul „pieței libere”.
IBC-uri de 1.000 de litri: noul „ambalaj promoțional” la poarta fabricii
Se pare că angajații Coca-Cola din Ploiești comercializează IBC-uri de 1.000 de litri direct de la poarta fabricii, nespălate și fără factură, bineînțeles. Când nu se fac livrări de la poarta fabricii, marfa pleacă de la poarta celor de la Sanel, din parcul industrial.
Potrivit informațiilor vehiculate, mai multe persoane ar fi implicate în coordonarea livrărilor către populație. Un mic „lanț logistic” intern, în care deșeurile devin bunuri de vânzare, iar responsabilitatea dispare în ceață.
Cei nemulțumiți de acest circ sunt, de fapt, deranjați că unii piromani ai mediului, precum un anume „isteț” local numit Cristian Popescu, își fac propriul joc. Acesta este unul dintre pilonii principali ai operațiunii, închiriază spațiul de depozitare și, împreună cu ceilalți coordonatori, se ocupă cu succes de livrările către populație.
Marfa se vinde la un preț dublu față de cel „just”, pentru că aceștia o iau la preț de „deșeu/donație”, chipurile pentru a avea grijă să nu ajungă în „alte mâini rele”. Cinismul este complet: deșeul periculos devine „donație”, iar „salvatorii mediului” își umplu buzunarele.
Valentinul „al III-lea”: urări de la IBC la IGP
În stil de „Valentin al III-lea”, cu ocazia zilei sale de naștere ce urmează să fie sâmbătă, 13 iulie a.c., i se transmite, voalat, să-i poarte noroc și să nu ajungă „ca știm noi cine, de la o mână din Hasineht în Nan”, adică de la combinațiile locale direct în fața organelor de control. Deja ar fi fost semnalat și la IGP.
Când jocul cu deșeurile devine prea vizibil, „dragostea” pentru profit poate aluneca foarte ușor în dosare penale. Până atunci însă, se mizează pe noroc și pe orbirea instituțiilor.
Deșeuri periculoase: lichid care nu îngheață nici la -20°C, dar se vinde la grătar
Nebunia cu deșeurile din IBC-uri nu este doar moral discutabilă, ci și periculoasă. Vorbim despre deșeuri periculoase din punctul de vedere al protecției mediului, substanțe care, pe timp de iarnă, nu îngheață nici la minus 20 de grade. Exact tipul de conținut pe care l-ai vrea tratat ca deșeu industrial controlat, nu vândut ca butoi de „ocazie” pentru popor.
Prețul unic care se practică ar fi de 100 de lei pentru un IBC de 1.000 de litri, nespălat, cu conținut cu tot, și cu un simplu bon de vânzare. Fără factură, fără trasabilitate, dar la vedere, direct de la „jointul cu gură largă” specializat în vânzări la geam.
Printre pahare, păpădii, mici, pastramă și cârnați, mai „bagăm” și câte un IBC. Că doar nu o fi chiar ceva ilegal, nu? În logica acestui comerț, totul este doar „reciclare creativă”.
Clienții „verzi”: de la solarii la spălătorii auto și de covoare
Ținta acestui business cu deșeuri sunt două categorii de populație:
- Cei care au solarii și se ocupă de spălarea lor folosind recipientele IBC, cel puțin după ce le mai clătesc cât de cât.
- Cei care preiau IBC-urile fără a le spăla și le duc mai departe către spălătorii auto și spălătorii de covoare.
În primul caz, substanțele rămase în IBC-uri pot contamina solul, plantele și, în final, oamenii. În al doilea caz, vorbim de riscuri directe pentru apă, mediu și sănătatea celor care vin în contact cu reziduurile rămase în pereții recipientelor. Sustenabilitate „made in Ploiești”: deșeuri toxice reciclate în circuitul civil.
Garda de Mediu, APM și raportările „eco”: cine doarme la volan?
Se ridică o întrebare simplă: Garda de Mediu, când merge în control, nu se uită pe evidența deșeurilor? Așa cum crește producția, ar trebui să crească și cantitatea de deșeuri. Cum se împacă aceste cifre cu valul de IBC-uri ajunse pe piață? Matematica nu minte, raportările da.
O altă întrebare: APM nu vede cantitățile de deșeuri raportate de domnul Cătălin Andrei Stoica, responsabilul cu raportările de mediu? Dacă APM nu vede, poate va vedea ANAF-ul, atunci când va confrunta producția, deșeurile și banii care se învârt pe lângă ele.
Când în acte totul pare „curat”, dar în practică IBC-urile pline de reziduuri circulă liber și se vând fără factură, este evident că cineva minte: ori cifrele oficiale, ori realitatea din teren. Sau ambele.
„Fericirea” și „dezinfectarea” marca Coca-Cola Ploiești: episoade anterioare
Subiectul deșeurilor, al apei și al sucurilor de la Coca-Cola Ploiești nu este nou. De apă și sucuri, cei care vor „ofertă specială” știu deja că trebuie să vorbească tot cu Ionuț Popescu, „omul potrivit” cu prețuri foarte avantajoase, după cum a fost prezentat și în articolele anterioare ale publicației Incisiv de Prahova:
– Despre „marea dezinfectie” la barul Nan și cum se spală urmele de fecale tehnologice la Coca-Cola Ploiești, înainte de „zborul către țările calde”, detalii aici:
https://incisivdeprahova.ro/2026/04/04/marea-dezinfectie-a-barului-nan-cum-se-spala-urne-de-fecale-tehnologice-la-coca-cola-ploiesti-inaine-de-zborul-catre-tarile-calde/
– Despre cum se fabrică „fericirea” la aceeași adresă, cu „rețeta sanduțită cu zaar fantomă și autorități adormite sub bagheta baronului de la Coca-Cola Ploiești”, aici:
https://incisivdeprahova.ro/2024/11/06/fabrica-de-fericire-reteta-sanducita-cu-zaar-fantoma-si-autoritati-adormite-sub-bagheta-baronului-de-la-coca-cola-ploiesti/
Aceste materiale arată un tipar: combinații, improvizații, complicități și autorități care se prefac că nu văd.
Epilog: noi scriem, instituțiile „au de treabă”
Jocul cu deșeurile, IBC-urile periculoase vândute la liber, „donațiile” scoase din bugetul firmei și raportările cosmetizate de mediu arată o realitate sordidă în spatele imaginii lucioase de corporație „verde” și responsabilă.
Așa cum a obișnuit deja publicul, sursa acestor dezvăluiri – publicația Incisiv de Prahova – face ceea ce instituțiile par să evite: scoate la lumină nereguli și ilegalități, le documentează și le așază pe masă.
Cu asta ați fost obișnuiți de mult: când se descoperă nereguli și ilegalități, se lasă instituțiile să își facă treaba mai departe. Dacă vor. Dacă pot. Dacă nu cumva IBC-urile „reciclate” au ajuns deja și pe la ușile lor. Vom reveni. (Cristina T.).
Exclusiv
Organigrama cu chiloți de la TCE Ploiesti, varianta „Salam la păcănele” – cum se salvează protejații lui Nae și se execută fraierii care muncesc
La TCE Ploiești, sindicatul lui Suditu semnează „de acord” cu Organigrama lui Nae, coordonatorii sunt scoși la liman, iar Dinu Răzvan zis „Salam” sare din fața aparatelor de păcănele direct în funcția de adjunct la Siguranța Circulației. Ore suplimentare cu sutele, neverificate, dar bine plătite. Restul? Afară, că „așa zice organigrama”.
Sindicatul lui Suditu: „Noi cu cine votăm?” – Cu Nae!
În timp ce angajații simpli se întreabă dacă mai au loc de muncă mâine, sindicatul lui Suditu își face treaba… dar nu pentru ei, ci pentru „șefii cu pedigree”.
Există un document trimis către Consiliul de Administrație, semnat fix de sindicatul lui Suditu, prin care acesta:
- este de acord cu Organigrama lui Nae (așa-numita „Organigrama cu chiloți”),
- se luptă și obține salvarea coordonatorilor, în special a lui Dinu Răzvan zis „Salam”.
Adică, în traducere liberă:
„Jos cu prostimea, sus coordonatorii! Trăiască organigrama, trăiască Nae, trăiască sinecurile!”
Sindicatul care, teoretic, trebuia să fie ultimul bastion de apărare al oamenilor simpli, se transformă în anexă la pixul lui Nae Comisionaru’ și al găștii de la vârf, aceeași care a orchestrat și restul „capodoperelor administrative” de la TCE Ploiești.
Dinu Răzvan „Salam” – de la păcănele la „Siguranța Circulației”
Piesa de rezistență în documentul lui Suditu: salvarea lui Dinu Răzvan, cunoscut în curte drept „Salam”.
Acest Salam nu e de la mezelărie, e de la „păcănele”:
- promovat de Nae până în funcția de adjunct Serviciu Siguranța Circulației – Control Legitimații de Călătorie,
- cu reputație „strălucitoare”: toată lumea știa că își face programul nu în teren, nu în birou, ci la aparatele de jocuri de noroc.
Și, ca în orice telenovelă administrativă de provincie:
- același Dinu Răzvan apare și în raportul CFG cu sute de ore suplimentare,
- ore neverificate și nejustificate, dar probabil foarte bine decontate.
Omu’ avea timp de toate:
- și la păcănele,
- și adjunct la Siguranța Circulației,
- și erou al orelor suplimentare fantomă.
Ce să mai, un „multitasking” de manual, model TCE Ploiești.
Raportul CFG și „sfinții” orelor suplimentare
Raportul CFG (același care deranjează pe toată lumea din „castă”) nu prezintă doar cifre, ci radiografia unui sistem bolnav:
- sute de ore suplimentare trecute pe numele lui Salam,
- lipsă totală de verificări reale,
- justificări de fațadă, exact cât să încapă în pixul cuiva.
Când vine vorba de oameni care chiar își fac treaba, TCE descoperă brusc litera legii, organigrame, „necesitate de reducere”, disciplină, tot tacâmul.
Când vine vorba de băieții „de casă” cu păcănele, se descoperă mereu înțelegere, portițe, suplimentare, promovări.
Unde e documentul?
Pentru cei interesați de dovezi, nu doar de povești:
- adresa respectivă, prin care sindicatul lui Suditu e de acord cu organigrama lui Nae și se bate pentru salvarea coordonatorilor (în special Salam),
poate fi găsită in institutie; - exact de acolo a fost „pescuită” și de ziarul de investigații Incisiv de Prahova.
Nu vorbim de bârfe de autobază. Vorbim de hârtii oficiale, parafate, trimise la CA, asumate de un sindicat care își vinde steagul exact celor împotriva cărora ar trebui să lupte.
Modelul TCE: protejații se salvează, muncitorii plătesc
Pe scurt, rețeta deja clasică la TCE Ploiești:
- Personaje ridicate în funcții de Nae – protejate cu sfințenie, salvate prin documente manevrate de sindicatul lui Suditu;
- Cei care și-au îndeplinit sarcinile de serviciu – lăsați fără loc de muncă, vânați prin organigrame „optimizate”, făcuți „excedentari” peste noapte.
Pe de o parte:
- Nae Comisionaru’ – artizanul „Organigramei cu chiloți”,
- protejații săi – Salam și ceilalți coordonatori salvați prin documente sindicale,
- conducerea (Dobrescu, Slăniceanu) și sindicatul – într-un dans comun, perfect sincronizat: „un pas înainte pentru șefi, doi pași înapoi pentru muncitori”.
Pe de altă parte:
- cei care au îndrăznit să-și facă datoria,
- cei care au deranjat cu întrebări,
- cei care nu au stat la „combinatii” cu ore suplimentare fictive și rapoarte cosmetizate – toți sunt buni de sacrificat.
De la accidentul falsificat la „feuda” Hipodrom și până la Salam
Totul se leagă într-un tablou grotesc:
- Raportul nr. 1729/05.11.2025 și accidentul falsificat al lui Popescu Narcis, cu implicarea lui Oancea;
- rolul dubios al conducerii (Dobrescu, Slăniceanu), care nu vede, nu aude, dar semnează;
- „feuda” de la Hipodrom, unde interesele personale cântă mai tare decât interesul public;
- sindicate transformate în anexe ale directorilor;
- Nae Comisionaru’, care își propulsează oamenii-cheie și-i salvează prin tot felul de combinații la nivel de CA;
- iar acum, documentul semnat de Suditu, prin care se consfințește oficial salvarea lui Salam și a coordonatorilor, în timp ce alții își pierd pâinea.
Nu mai vorbim de derapaje izolate, ci de un sistem în care:
- accidentul falsificat,
- organigrama croită pe blat,
- orele suplimentare fantomă,
- feudă, protejați, sindicatul „de acord cu șefu’”
sunt părți ale aceleiași povești.
Concluzie: Organigrama cu chiloți, dar fără rușine
Când tragi linie:
- „Organigrama cu chiloți” nu mai e o simplă glumă internă, este harta rușinoasă a clientelei și pilelor din TCE Ploiești;
- sindicatul lui Suditu nu doar că nu apără salariații, ci devine avocatul protejaților lui Nae;
- Dinu Răzvan „Salam” devine simbolul sistemului:
- promovat la Siguranța Circulației deși era cunoscut mai bine la păcănele decât în teren,
- umflat cu sute de ore suplimentare neverificate,
- salvat prin documente trimise la CA, în timp ce alții sunt trimiși la plimbare.
Iar dacă cineva mai are dubii, să caute adresa, exact cum a făcut și presa de investigație.
Hârtiile vorbesc mai tare decât discursurile lacrimogene de sindicat și comunicatele parfumate de conducere.
Până atunci, la TCE Ploiești se aplică o singură regulă:
Cine e cu Nae, trăiește. Cine e cu munca, pleacă. (Cerasela N.).
Exclusiv
„Grădinița de Cadre” de la IPJ Prahova: defilează cu stopul ars, dar dau lecții de lege la fraieri
Când poliția circulă cu mașina-n pioneze prin centru, dar te amendează pe tine pentru un bec ars, nu mai vorbim de ordine publică, vorbim de stand-up comedy instituțional.
La IPJ Prahova nu mai vorbim demult despre „instituție a statului”, ci despre o adevărată Grădiniță de Cadre: multă uniformă, puțină responsabilitate, și o debandadă totală ridicată la rang de stil de lucru. Legea e bună doar ca să fie fluturată în fața cetățeanului, nu și respectată în ograda proprie.
Ieri, în jurul orei 09.00, prin centrul Municipiului Ploiești, se derula o scenă de antologie:
o autoutilitară a IPJ Prahova „dansând” pe șosea cu stopul dreapta spate ars, exact ca și conduita celor care o manevrau. O imagine perfectă: becul mort din stop ca simbol al moralității stinse din instituție.
Când poliția face „paradă” cu mașina în ilegalitate
Să ne imaginăm un pic scenariul:
- Un simplu cetățean este oprit în trafic cu un bec ars la stop.
Rezultatul? Morală, amendă, puncte, „regulile sunt reguli, dom’le, siguranța rutieră nu e joacă!”. - Autoutilitara IPJ Prahova merge liniștită, prin centru, cu defecțiuni vizibile.
Rezultatul? Nici proces-verbal, nici rușine, nici măcar o urmă de jenă.
Ba mai și defilează, ca și cum ar fi la paradă: „Uitați-vă la noi, legea suntem noi, becul ars e doar un detaliu artistic”.
Asta nu mai e dublu standard, e regulament de circulație paralel, valabil doar pentru uniformă. Când cetățeanul greșește, legea e sabie. Când greșește IPJ Prahova, legea devine ventilator de birou: face zgomot, dar nu taie pe nimeni.
Grădinița de Cadre: unde legea e opțională
La IPJ Prahova pare că avem o școală specială, un fel de „Grădiniță de Cadre” unde se predă:
- „Cum să invoci legea doar când îți convine”
- „Cum să faci pe șeful în trafic cu cetățeanul, dar să circuli cu mașina-n pioneze”
- „Cum să transformi orice abuz într-un simplu «incident fără consecințe»”
Respectul față de lege? Ars, ca becul din stop.
Respectul față de cetățean? Dispărut, ca semnalul de avarie de pe autoutilitară.
În loc să fie primii care dau exemplu de conduită, sunt primii care demonstrează că la IPJ Prahova legea e decor, nu obligație. Când îți permiți să te plimbi prin centru cu mașina poliției cu defecțiuni vizibile, mesajul pentru oameni e simplu:
„Noi putem. Tu nu.”
Ce pățeai tu, ce nu pățesc ei
Întrebarea-cheie, pe care o înțelege orice român care a trecut măcar o dată prin filtrul poliției rutiere:
Ce pățea un simplu cetățean prins cu astfel de defect la mașină?
- Amendă.
- Morală.
- „Cum vă permiteți să ieșiți așa pe drumurile publice, puneți în pericol siguranța rutieră!”
Ce pățește IPJ Prahova când defilează cu autoutilitara în aceeași stare?
- Nimic.
- Tăcere.
- Eventual o glumă internă: „Lasă, bă, că merge și așa, nu ne oprește nimeni pe noi”.
Diferența e simplă:
Tu ești doar contribuabilul care plătește taxe, ei sunt cei care îți dau amenda cu legea în mână și stopul propriu ars.

Concluzie: legea nu e bec opțional
Când instituția care ar trebui să fie model de respectare a legii se plimbă senină cu autoutilitara defectă prin centrul orașului, nu vorbim doar de nepăsare, ci de sfidare directă a cetățeanului.
Legea nu e un bec pe care îl aprindem la control și îl stingem când e vorba de noi.
Atâta timp cât IPJ Prahova își permite să joace acest dublu rol – profesor sever pentru cetățeni, dar clovn auto pentru propriii agenți – orice discurs despre „siguranță” și „respectarea legii” devine doar un pamflet prost scris.
Noi doar îl rescriem mai bine. (Sava N.).
Exclusiv
Ministerul „Reglementărilor Fantomă”: cum decide o structură fără chip cât merită oamenii la leafă
Diamantul lovește: de la Tribunalul București, direct la Curtea Constituțională
O nouă excepție de neconstituționalitate pleacă din sala Tribunalului București spre Curtea Constituțională, cu destinația: „Ministerul care reglementează prin hârtii fantomă”. Potrivit Sindicatului Diamantul, miza este explozivă: cine are, de fapt, voie să taie și să spânzure drepturi salariale – ministrul, Parlamentul sau o structură anonimă, botezată „financiară centrală”, care dă ordine prin „puncte de vedere” pe care nu le-a votat nimeni și nu le-a văzut aproape nimeni?
În centrul scandalului se află art. 86 alin. (7) din Anexa VI la Legea-cadru 153/2017, acolo unde o singură sintagmă, „reglementării”, a fost transformată, cu multă imaginație birocratică, în armă de restrâns drepturi salariale de către Direcția Generală Financiară (DGF) a ministerului.
„Reglementare” pe sub masă: când Direcția Financiară se crede Parlament și Guvern la pachet
Excepția ridicată la Tribunalul București vizează exact această „magie semantică”: art. 86 alin. (7) este atacat în măsura în care permite interpretarea că structura financiară centrală a ministerului – DGF – poate „reglementa” drepturi salariale prin:
- puncte de vedere,
- interpretări „obligatorii”,
- hârtii interne care nu văd niciodată lumina Monitorului Oficial.
Adică, în loc ca drepturile salariale să fie stabilite prin legi, ordonanțe, ordine de ministru publicate și asumate, ele sunt, de fapt, redesenate în birouri de finanțiști cu pixul în mână și parafa pe colțul paginii. Să legiferezi prin „punct de vedere” e noul sport național: zero transparență, zero dezbatere, impact maxim.
Sindicatul Diamantul arată că o asemenea practică lovește direct în:
- art. 1 alin. (4) din Constituție – separația puterilor în stat,
- art. 1 alin. (5) – legalitate și securitatea raporturilor juridice,
la pachet cu o colecție de drepturi călcate în picioare: - art. 16 (egalitate în drepturi),
- art. 21 (acces la justiție),
- art. 24 (dreptul la apărare),
- art. 31 (dreptul la informație),
- art. 41 (dreptul la muncă și protecție socială),
- art. 78 (intrarea în vigoare a actelor normative, adică nu prin „adresa nr. X depusă la registratură”).
Viciul 1: Ministrul există doar pe hârtie, „structura” taie și spânzură
Primul viciu invocat: o competență personală a ministrului este pasată, ca o minge fierbinte, către o „structură” care nici măcar nu e subiect de drept.
Conform art. 20 din Legea 500/2002, ordonatorul principal de credite este ministrul, în persoană, cu nume, prenume, semnătură și răspundere. El trebuie să-și asume deciziile, să emită ordine, să semneze.
În practică, însă, arată Sindicatul Diamantul, scenariul arată așa:
- ministrul stă în vitrină,
- Direcția Generală Financiară decide prin „puncte de vedere”,
- iar angajații află că drepturile lor salariale sunt „reglementate” nu prin lege, ci prin interpretări interne, niciodată publicate oficial.
Cu alte cuvinte, responsabilitatea e a ministrului, dar pixul de execuție și de tăiere a drepturilor e la o structură anonimă. Ministrul e doar decorul, „structura” e regizorul din umbră.
Viciul 2: Preluarea puterii de regulă de către contabili-juriști de ocazie
Al doilea viciu: atribuții de reglementare juridică sunt date unei structuri populate cu personal economic, în timp ce ministerul are, culmea ironiei, o direcție juridică plină de consilieri specializați, autorizați chiar prin Legea 514/2003.
Pe românește:
- juriștii există, sunt plătiți, au statut și atribuții,
- dar finanțiștii sunt cei care „reglementează” prin adrese, interpretând legea după cum dă bine la buget.
E ca și cum, într-un spital, protocolul medical ar fi stabilit nu de medici, ci de contabila șefă, prin „notă internă obligatorie”. Îți taie tratamentul din pix și îți explică apoi, cu aer grav, că „așa a reieșit din analiză”.
Viciul 3: Drept românesc cu fantome – „gestiune” fără gestionar, „reglementare” fără persoană
Al treilea viciu atinge direct arhitectura dreptului românesc: în România, reglementarea aparține întotdeauna unei persoane concrete, nu unei „structuri” fluide.
Chiar aceeași Anexă VI, la art. 90, cere ordin al ordonatorului de credite. Adică un act semnat de cineva asumat, nu un document rătăcit printr-un sertar al DGF.
În plus, Legea 22/1969, privind gestiunea bunurilor materiale, spune clar: nu există „gestiune” fără gestionar-persoană. Analog, nu ar trebui să existe „gestiune” de drepturi salariale fără o persoană care își asumă semnătura, nu o „structură” abstractă care se evaporă când apar problemele.
Dar în realitate, reiese din motivare, avem:
- „gestiune” a drepturilor salariale fără gestionar asumat,
- „reglementare” fără act normativ,
- puncte de vedere care se comportă ca niște ordine de ministru, dar nu poartă nicio răspundere de ministru.
„Punctul de vedere” care decide salarii: DGF face jocurile, instanța trebuie să taie nodul
Legătura cu dosarul concret este dureros de clară. În cauză, pârâții își justifică refuzul tocmai printr-un asemenea document: punctul de vedere DGF nr. 462624/2026.
Acest „punct de vedere” nu e doar o opinie inocentă; el este tratat ca lege internă:
- pe baza lui se resping drepturi,
- pe baza lui se refuză aplicarea unor majorări,
- pe baza lui se ciuntește ceea ce Legea 153/2017 părea să promită.
Instanța, în baza art. 18 alin. (2) din Legea 554/2004, trebuie să verifice legalitatea acestui punct de vedere. Iar aici intervine excepția: dacă textul de lege care permite DGF să „reglementeze” cade ca neconstituțional, tot ce decurge din el – inclusiv punctul de vedere 462624/2026 – devine emis fără competență. Adică simplă hârtie administrativă, fără putere de a tăia drepturi.
Pe scurt: dacă se rupe piciorul legal al DGF, se prăbușește tot scaunul de „interpretări obligatorii”.
Curtea Constituțională, invitată să stingă „incendiul” făcut cu pixul
Prin excepția trimisă de la Tribunalul București, Curtea Constituțională este pusă în fața unei întrebări esențiale pentru toată administrația publică:
Poate o structură tehnică, internă, cu personal economic, să condiționeze, să restrângă sau să rescrie drepturi salariale prin „puncte de vedere” nepublicate în Monitorul Oficial?
Dacă răspunsul este „da”, atunci:
- Constituția devine opțională,
- separația puterilor e decorativă,
- drepturile salariale ale angajaților depind de interpretările contabile ale unei direcții financiare.
Dacă răspunsul este „nu”, atunci ministerele vor trebui să facă ceea ce ar fi trebuit oricum să facă de la început:
- să reglementeze prin acte normative asumate,
- semnate de persoane competente,
- publicate transparent, nu ascunse în sertarele unei direcții.
Salariații între lege și „adrese”: statul cu două fețe
Potrivit Sindicatului Diamantul, această excepție nu e doar o „chichiță procedurală”, ci un test:
- dacă statul își respectă propriile reguli,
- sau dacă, în continuare, lasă „structurile” să decidă din umbră cât face munca oamenilor.
Pe un palier, legea promite, Constituția garantează, principiile sună impecabil.
Pe alt palier, totul e filtrat și amputat prin „adrese”, „interpretări” și „puncte de vedere” care nu apar în nicio colecție oficială de acte normative.
Curtea Constituțională va trebui să decidă dacă România e condusă prin legi sau prin Excel-uri bugetare cu antet de direcție financiară.
Până atunci, salariații rămân prinși între două lumi:
- lumea Curții Constituționale, plină de principii, articole și alineate,
- și lumea Ministerului, unde un „punct de vedere” anonim poate cântări, la leafă, mai mult decât toată Constituția pusă la un loc. (Cristina T.).
-
Exclusivacum 2 zile„IPJ Prahova – Grădinița de cadre” – Episodul 59 – Flagrant de carton, anticorupție de mucava și lăutari cu epoleți la comanda Sistemului
-
Exclusivacum 4 zile„IPJ Prahova – Grădinița de cadre care-și mănâncă propriile grade” – Episodul 58: Cum a dispărut, peste noapte, „subcomisarul-șef” din Băicoi
-
Exclusivacum 18 oreOrganigrama cu chiloți de la TCE Ploiesti, varianta „Salam la păcănele” – cum se salvează protejații lui Nae și se execută fraierii care muncesc
-
Exclusivacum 2 zileMAREA TĂCERE DE LA TCE PLOIEȘTI. „Organigrama cu chiloți”, sindicatele de buzunar și frica la normă
-
Exclusivacum 5 zileCum se prăjește dreptatea între DNA Ploiești, executorii „de casă” și culoarele serviciilor – De la microferma procurorului Lefter la justiția cu epoleți în dosarul Ivanof
-
Exclusivacum 4 zileBâlbâiala de stat cu ștampilă «Strict Secret». Cum a jucat România telefonul fără fir pe securitatea națională
-
Exclusivacum 18 ore„Grădinița de Cadre” de la IPJ Prahova: defilează cu stopul ars, dar dau lecții de lege la fraieri
-
Featuredacum 4 zileCând sindicatul tace și muncește: de ce au apărut ‘misterios’ cursurile de cercetare disciplinară în MAI



