Raportul care ne-a pus la colțul Europei

Comisia Europeană tocmai ne-a tras, elegant birocratic, o palmă peste ceafă în „Raportul de țară pentru România”. Jurnaliștii de la Cotidianul Național, prin Claudia Marcu, au pus reflectorul pe concluziile care, traduse în românește, sună cam așa: economia e praf, societatea e în colaps controlat, iar la capitolul taxe suntem combinația perfectă între haos, nepăsare și servilism față de multinaționale.

Salarii și pensii la congelator, evaziunea pe șezlong

Comisia Europeană constată negru pe alb: România a „redus” deficitul bugetar nu prin combaterea evaziunii fiscale, ci prin înghețarea salariilor și pensiilor din sectorul public. Pe românește: îi strângem de gât pe cei cu fluturaș de salariu, dar le punem covor roșu celor cu optimizări fiscale.

În timp ce pensionarii numără pastilele pe zile, iar bugetarii își calculează nervos ratele, aceeași Comisie Europeană semnalează un fenomen grotesc: grad uriaș de neîncasare a impozitului pe profit – 44%. Aproape jumătate din profit scapă „neobservat” de statul român, care se preface ocupat cu vânatul bonurilor de la colț de stradă.

Pe TVA, suntem în aceeași ligă a rușinii: decalaje de conformare de aproximativ 30%. Conform datelor Comisiei, citate de Cotidianul Național, România deține recordurile UE la „nu prea ne iese cu colectarea”.

Reforma fiscală, tradusă corect: mai multe biruri pentru proștii de serviciu

Două „pachete de reformă fiscală” au fost vândute populației drept măsuri de „stabilitate”. În realitate, arată raportul Comisiei Europene, a însemnat creșteri de taxe și impozite și înghețarea cheltuielilor cu salariile și pensiile publice.

„Reformă” în limbajul Bucureștiului oficial =
– mărim birurile;
– ne facem că nu vedem evaziunea mare;
– mai punem niște taxe la mici și bere, că acolo nu există lobby.

Comisia ne spune clar: România trebuie să facă „îmbunătățiri structurale durabile” în colectarea veniturilor. Adică să treacă, în sfârșit, de la vânarea coafezelor și a buticarilor la verificarea marilor jucători care își mută profiturile prin tot felul de artificii și optimizări fiscale.

În document se amintește că prin PNRR România s-a angajat solemn să implementeze o „gama largă de măsuri” pentru a crește colectarea TVA-ului, fără să umble la cote. Pe hârtie, sună impecabil. În realitate, statul pare mai preocupat să numere ștampile decât miliardele care îi scapă printre degete.

Investiții record, rezultate la categoria „filme SF”

La capitolul investiții publice, Comisia Europeană se uită mirată la cifrele din 2025: un nivel „excepțional de ridicat” al cheltuielilor, care ar ridica orice sprânceană sănătoasă. Bani sunt, cel puțin pe hârtie; ce lipsește este logica.

Se preconizează, potrivit raportului citat în Cotidianul Național, că investițiile publice cresc de la 7,2% din PIB în 2025 la 8% în 2026 – adică peste dublul mediei UE. Comisia însă pune degetul pe rană: aceste niveluri, chiar dacă pot fi justificate pe durata de vârf a PNRR și a fondurilor de coeziune, nu sunt sustenabile pe termen mediu.

Traducerea: aruncăm bani din elicopter în tot felul de proiecte cu poze, panglici și conferințe de presă, dar fără o strategie serioasă. Când se termină robinetul european, rămânem cu datorii, betoane crăpate și panglici tăiate.

Autoritățile române, chipurile, au încercat să limiteze investițiile finanțate intern – au anulat sau amânat unele proiecte, au înăsprit regulile pentru programele naționale. Dar, avertizează Comisia, adevărata problemă rămâne: investițiile publice ale administrațiilor locale. Pe șleau: bani mulți, viziune puțină, apetit mare pentru „combinații”.

România cu două viteze: București în vitrină, restul țării la second-hand

Raportul de țară radiografiază și fractura internă: România nu e o singură țară, ci două lumi paralele. De-o parte Capitala, cu PIB pe cap de locuitor care se apropie de media europeană; de cealaltă parte restul României, rămasă în urmă, uitată la marginea autostrăzilor neterminate.

Cea mai săracă regiune, Nord-Est, rămâne la minus 40% față de București. Această prăpastie economică și socială, subliniată de Comisia Europeană și prezentată de Cotidianul Național, duce la migrație masivă, depopulare și un ciclu perpetuu de sărăcie.

Rețelele de transport – rutiere și feroviare – sunt găurile negre ale dezvoltării. Autostrăzi cu porțiuni lipsă, căi ferate la nivel de muzeu tehnic, totul contribuie la menținerea unei Românii rupte în bucăți: o insulă bogată în jurul Capitalei și un hinterland care supraviețuiește din plecările la muncă în străinătate.

Vecinătatea cu Ucraina: pe frontul din Nord-Est, statul român lipsește

Comisia Europeană atrage atenția și asupra celor trei regiuni care se învecinează cu Ucraina – Nord-Vest, Nord-Est și Sud-Est. Aceste zone sunt lovite suplimentar: aflux de persoane strămutate, comerț perturbat, presiune pe securitate, pe locuințe, pe sistemul de sănătate și pe serviciile sociale.

În timp ce autoritățile bifează conferințe și planuri „strategice”, realitatea din teritoriu arată altfel: infrastructură slabă, spitale copleșite, administrații locale care încearcă să țină barca la suprafață cu găleți găurite.

Comisia recunoaște că investițiile finanțate prin politica de coeziune și PNRR ar putea, teoretic, să reducă aceste disparități regionale. Dar subliniază că rămân „o provocare majoră de politică” pentru autorități. Tradus din eurocrațez în română: aveți bani, aveți probleme, nu aveți stat.

Concluzie: paradis pentru optimizări fiscale, iad pentru contribuabili

Tabloul desenat de Comisia Europeană și scos în evidență de Cotidianul Național prin analiza Claudiei Marcu e simplu și cinic:

• Evaziunea fiscală și optimizările fiscale ale multinaționalelor sunt lăsate să prospere, cu pierderi uriașe la impozitul pe profit și la TVA;
• Deficitul se „rezolvă” prin înghețarea veniturilor celor dependenți de stat;
• Investițiile publice sunt pompate haotic, fără garanții de eficiență și fără sustenabilitate;
• Disparitățile regionale se adâncesc, în timp ce zonele de frontieră cu Ucraina suportă șocuri suplimentare, aproape pe cont propriu.

România reușește performanța paradoxală de a fi, în același timp, un paradis pentru optimizările fiscale ale băieților deștepți și un iad birocratic și fiscal pentru contribuabilul obișnuit. Iar până când statul nu va avea curajul să înfrunte marile interese economice și să construiască o strategie coerentă, rapoartele Comisiei Europene vor continua să sune la fel: aceeași rușine, cu alte cifre.