Fotoliul de șef nu se dă pe încredere: trei candidați, opriți la testarea psihologică

Concursul pentru conducerea parchetelor a ajuns la o etapă în care ambiția nu ține loc de aviz: testarea psihologică. Iar pentru trei candidați, drumul către biroul de șef s-a împotmolit înainte de instalarea plăcuței pe ușă.

Potrivit publicației Lumea Justiției, care citează rezultatele publicate de Consiliul Superior al Magistraturii joi, 24 septembrie, trei dintre cei 63 de candidați au fost declarați „inapți” la testarea psihologică, iar unul a absentat.

Verdictul acestei etape nu trebuie însă confundat cu rezultatul definitiv: cei trei au posibilitatea de a formula contestații.

Ambiția a depus dosarul. Testul nu s-a lăsat impresionat

Una este să îți dorești conducerea unui parchet și alta este să îndeplinești toate condițiile cerute pentru a o prelua. Fotoliul poate părea confortabil de la distanță, dar până la el există și probe care nu se promovează prin simpla dorință de a deveni șef.

În cazul celor trei candidați, rezultatul publicat indică nepromovarea evaluării psihologice pentru funcția vizată. Atât rezultă din informațiile prezentate. Restul — diagnostice puse din tastatură, verdicte despre sănătatea mintală ori etichete definitive — ar însemna să înlocuim jurnalismul cu un cabinet medical improvizat la colțul internetului.

Calificativul „inapt” la o asemenea evaluare nu echivalează, în sine, cu diagnosticul unei boli psihice și nici nu stabilește automat incapacitatea de a exercita profesia de procuror. Subiectul este candidatura la conducere, nu o fișă medicală pe care publicul ar avea-o la dispoziție.

Contestația: încă o ușă înainte de ieșirea din concurs

Cei trei mai au la dispoziție calea contestației. Prin urmare, rezultatele trebuie prezentate cu această rezervă, nu transformate într-o sentință fără drept de apel.

Deocamdată, avem trei calificative de „inapt”, nu trei concluzii definitive după soluționarea eventualelor contestații. Diferența contează, chiar dacă strică puțin spectacolul titlurilor care dau cu ciocănelul înainte să se încheie procedura.

Într-un concurs pentru șefia parchetelor, respectarea procedurii ar trebui să fie, totuși, minimum sindical. Inclusiv atunci când procedura îi privește pe cei obișnuiți să o invoce pentru alții.

Un absent și o explicație care nu se află în tabel

Un alt candidat nu s-a prezentat la verificare, potrivit aceleiași surse. Informațiile furnizate nu precizează motivul absenței, așa că nu îl putem inventa, oricât de tentant ar fi pentru mecanica pamfletului.

Bilanțul comunicat este simplu: 63 de candidați, trei declarați „inapți” și un absent. Pentru interpretări suplimentare sunt necesare informații suplimentare, nu o porție mai generoasă de sarcasm.

Șefia nu este premiu de participare

Dincolo de hazul amar al situației, miza rămâne serioasă: conducerea unui parchet presupune responsabilități care nu se epuizează în ocuparea unui birou și repartizarea unor sarcini.

Tocmai de aceea există evaluări. Ele trebuie să filtreze candidaturile, nu să decoreze dosarele. Iar rezultatele lor trebuie tratate riguros, inclusiv prin respectarea dreptului la contestație.

Până la clarificarea situației celor trei, o concluzie rămâne în picioare: dorința de a fi șef nu este, singură, certificat de aptitudine. Fotoliul poate aștepta; criteriile nu trebuie să se dea la o parte. (Irinel I.).

Fostul ministru al Finanțelor cere ca scumpirea împrumuturilor să fie analizată în context internațional, nu explicată exclusiv prin negocierile politice de la București. O pretenție incomodă pentru amatorii de verdicte instant: înainte de concluzii, să vedem datele.

Bursa mondială nu funcționează în anticamera Guvernului

În dezbaterea despre dobânzi există o tentație comodă: dacă finanțarea se scumpește în timp ce politicienii negociază un guvern, gata, am găsit cauza! Mai trebuie o burtieră nervoasă și analiza economică este completă.

SUA? Japonia? Piețele europene? Amănunte. În această versiune de economie pentru consum rapid, planeta financiară se învârte în jurul ușii pe care intră delegațiile la consultări.

Adrian Câciu strică însă comoditatea explicației. Într-o postare publicată joi pe Facebook, fostul ministru al Finanțelor și deputat PSD amintește că „dobânzile nu au granițe”.

Nu cere să scoatem Bucureștiul din analiză. Cere să introducem și restul lumii. Ceea ce, pentru o discuție despre piețe internaționale, n-ar trebui să fie chiar o extravaganță.

Dobânda americană nu așteaptă rezultatul negocierilor de la București

„Este incorect să iei întreaga creștere a randamentelor, să ascunzi ceea ce se întâmplă simultan în SUA, Japonia și Europa și apoi să o prezinți publicului drept consecința faptului că nu trece un guvern la București”, afirmă Câciu.

Aici este miezul intervenției sale: o explicație exclusiv internă poate rata o parte importantă a tabloului economic.

Când cresc randamentele unor active considerate mai sigure, investitorii își reevaluează plasamentele. Iar statele de pe piețele emergente pot ajunge să plătească mai mult pentru finanțare.

Mecanismul nu are nevoie de aprobare de la un partid românesc. Capitalul nu stă la televizor să vadă cine a câștigat schimbul de replici. Compară riscuri și randamente.

Dar această explicație are un defect mediatic grav: nu încape comod în propoziția „e numai vina lor!”.

Câciu nu ascunde deficitul sub preș. Cere să nu ascundem planeta

Partea care merită remarcată este că fostul ministru nu prezintă România drept o victimă fără vulnerabilități proprii. El menționează explicit deficitul bugetar, inflația, datoria și necesarul ridicat de finanțare.

Așadar, nu avem argumentul „noi suntem impecabili, străinătatea ne strică socotelile”. Avem o distincție necesară: ce parte a scumpirii vine din presiunea globală și ce parte din riscul asociat României?

Exact aici ar trebui să înceapă discuția serioasă.

În schimb, explicația de galerie preferă contabilitatea cu un singur sertar: toate costurile se pun în seama adversarului, iar contextul se aruncă fiindcă încurcă mesajul.

Câciu propune o operațiune mai puțin spectaculoasă, dar mai utilă: să desfacem problema pe componente înainte să împărțim vinovății.

Două evenimente simultane nu formează automat un rechizitoriu economic

„Faptul că două lucruri se întâmplă simultan — cresc dobânzile și la București se negociază un guvern — nu demonstrează că unul îl provoacă pe celălalt”, subliniază Adrian Câciu.

O observație elementară, dar bine-venită. Altfel, dacă plouă în ziua consultărilor, vom ajunge să cerem programului de guvernare și explicații pentru precipitații.

Desigur, incertitudinea politică poate influența costurile de finanțare. Dar a putea influența nu înseamnă a explica singură întreaga creștere. Pentru a stabili amploarea efectului sunt necesare date și comparații, nu doar coincidențe de calendar.

Meritul intervenției lui Câciu este tocmai acesta: mută întrebarea de la „pe cine acuzăm?” la „ce anume măsurăm?”.

Întâi piața, apoi verdictul. Teribilă complicație!

„Mai întâi analizăm piața. Apoi tragem concluziile”, spune fostul ministru.

Pare o regulă banală. În polemica politică, însă, ordinea aceasta poate părea de-a dreptul subversivă. Cum adică să așteptăm analiza? Și verdictul pregătit deja unde îl mai punem?

Formula sa, „Banii nu fac politică!”, trebuie citită în cheia argumentului: piețele nu se reduc la confruntarea dintre partidele românești. Investitorii țin cont inclusiv de deciziile politice, dar urmăresc un tablou mult mai larg decât disputa zilei.

Intervenția lui Câciu nu stabilește, prin ea însăși, ponderea exactă a fiecărui factor. Pune însă întrebarea corectă și respinge scurtătura prin care o mișcare internațională este prezentată exclusiv ca produs local.

Dobânzile nu au granițe. Analiza n-ar trebui să se oprească la ușa Guvernului. (Irinel I.).

O reuniune dedicată situației Justiției, organizată la Timișoara și la care au participat foști și actuali magistrați, a generat reacții critice în mediul juridic. Publicația Lumea Justiției relatează că printre participanți s-au numărat membri și foști membri ai Consiliului Superior al Magistraturii, precum Claudiu Sandu și Andrea Chiș, dar și judecătoarea Ramona Grațiela Milu, actual membru al CSM.

Participarea la eveniment, privită cu rezerve

Potrivit relatării publicate de Lumea Justiției, reuniunea a reunit persoane asociate, în opinia publicației, cu o anumită orientare ideologică și cu perioada caracterizată de colaborarea instituțională dintre DNA și SRI. Articolul îi descrie pe participanți drept „nostalgici după vremurile Binomului DNA-SRI” și îi asociază cu zona #rezist-USR.

Prezența judecătoarei Ramona Grațiela Milu în acest grup a atras, la rândul său, critici. Publicația susține că aceasta era percepută drept o magistrată echilibrată și lipsită de accente radicale, însă consideră că asocierea sa cu participanții la eveniment a provocat dezamăgire în rândul celor care au sprijinit-o pentru ocuparea unui mandat în CSM.

Reacția fostei judecătoare Adina Daria Lupea

Printre cei care au comentat public situația se numără Adina Daria Lupea, fostă judecătoare a Curții de Apel Cluj și în prezent pensionară. Într-un mesaj publicat pe Facebook, aceasta a criticat componența reuniunii de la Timișoara și a remarcat absența lui Cristi Dănileț.

„Adunare mare la Timișoara pentru starea nației. Numele spun totul, dar lipsește totuși Cristi Dănileț. De aia merităm ce ni se întâmplă. Că ne sfâșiem între noi și nu știm care suntem mai puri și mai culți în cap. Eu v-am zis că descindem din elfi”, a scris Adina Lupea, potrivit Lumea Justiției.

„Mi se părea recuperabilă”

În același mesaj, fosta judecătoare și-a exprimat regretul că, în 2022, a susținut candidatura Ramonei Grațiela Milu pentru Consiliul Superior al Magistraturii. Adina Lupea a afirmat că, la acel moment, considera că judecătoarea poate fi „recuperată”, însă și-a schimbat ulterior opinia.

„În toată povestea asta am un mare regret. Că în vara lui 2022, la al doilea tur pentru CSM, am susținut-o pe doamna Milu. Mi se părea recuperabilă. Dar pe unii nu îi mai recuperează nimic! Bine că nu sunt mulți!”, a transmis aceasta pe rețelele sociale.

Reacțiile reflectă o dispută mai amplă privind orientările și alianțele din magistratură, precum și modul în care participarea la anumite evenimente poate influența imaginea publică a reprezentanților CSM. (Irinel I.).