Pe măsură ce spectrul unui potențial conflict între Statele Unite și China planează tot mai insistent asupra Taiwanului – analiștii avertizând că o confruntare ar putea izbucni chiar din 2027 – întrebarea crucială se impune: dorește Washingtonul, cu adevărat, sprijinul aliaților săi europeni? Intuitiv, un răspuns afirmativ ar părea de la sine înțeles, o logică simplă pentru orice lider american de a ralia tot ajutorul disponibil. Totuși, semnalele transmise de la Washington, conform informațiilor din presă și discuțiilor cu experți europeni, sugerează o abordare surprinzătoare: „Mulțumesc, dar nu, mulțumesc.”

„Mulțumesc, dar nu, mulțumesc”: O strategie contradictorie în Pacific?

Motivația cel mai des invocată pentru a menține Europa în afara acestei ecuații este că Vechiul Continent ar lipsi de voința și capacitatea de a proiecta forță la distanță. Argumentul continuă sugerând că Europa ar trebui, în schimb, să se concentreze pe descurajarea și apărarea împotriva Rusiei, mai ales în contextul în care forțele americane ar fi angajate în Pacificul de Vest. Deși sună ca o diviziune ordonată a muncii, această strategie se bazează pe ipoteze îndoielnice – cea mai notabilă fiind ideea nedemonstrată că Rusia ar profita de un scenariu taiwanez pentru a lansa propriul conflict în Europa. Mai mult, ignoră capacitățile reale și substanțiale pe care Europa le poate aduce în joc. Realitatea este simplă: dacă SUA intră într-un conflict cu China, cooptarea partenerilor europeni este cea mai rațională cale. Cu toate acestea, atragerea tuturor partenerilor europeni necesari va cere un efort coordonat la toate nivelurile guvernamentale. Pe scurt: pentru a contracara China, Statele Unite au nevoie de aliații săi, chiar dacă aceștia nu sunt dornici să se implice imediat.

Atuuri europene în eșichierul Pacific: De la submarine la cybersecuritate

Națiunile europene ar putea aduce contribuții semnificative într-un potențial conflict asupra Taiwanului.

Forța navală tăcută și logistică crucială:

În primul rând, unele țări europene dețin capabilități militare care, cu un sprijin logistic adecvat, ar putea fi decisive. Experții estimează că submarinele ar fi cea mai utilă contribuție europeană, având în vedere capacitățile anti-submarin relativ limitate ale Chinei și resursele americane deja extinse. Regatul Unit, Franța, Germania, Italia, Suedia și Turcia dispun de flote de submarine de atac performante și de capacitatea de a construi altele. În plus, capabilitățile europene de deminare și marina comercială ar putea sprijini eforturile SUA de a asista Taiwanul. Aceste platforme navale ar necesita, desigur, sprijin logistic pentru a opera departe de porturile de origine, iar Washingtonul ar putea facilita acest lucru prin facilitățile sale regionale și cele ale aliaților din Indo-Pacific, precum Australia și Japonia. De asemenea, apărarea antiaeriană și capabilitățile antinavă cu rază lungă de acțiune europene ar fi inestimabile pentru protejarea forțelor taiwaneze, americane și aliate de bombardamentele chineze.

Dincolo de câmpul de luptă: Puterea diplomatică, economică și informațională:

Un conflict SUA-China asupra Taiwanului ar depăși sfera militară, înglobând dimensiuni politice, economice și informaționale – domenii în care Europa este deosebit de puternică. Țările europene ar putea transmite un mesaj clar că nu vor rămâne simple spectatoare. Dacă semnalizarea descurajatoare eșuează, Europa ar putea emite o condamnare coordonată a agresiunii chineze, refuzând să considere conflictul taiwanez o chestiune pur internă a Chinei. Chiar dacă toate țările europene aderă oficial la politica „O Singură Chină”, mai multe – în special Germania, Italia, Olanda, Spania, Turcia și Regatul Unit – nu subscriu pe deplin la viziunile Beijingului privind Taiwanul, creând astfel spațiu pentru acțiuni diplomatice coordonate de condamnare și internaționalizare a oricărei agresiuni chineze.

Sancțiuni economice și asistență pentru Taipei:

Deși sancțiunile economice ample împotriva Beijingului ar putea fi dificil de realizat din cauza legăturilor comerciale puternice UE-China și a necesității unanimității în UE, profunzimea și durata sancțiunilor europene împotriva Rusiei din 2014 demonstrează că severitatea agresiunii chineze ar putea schimba paradigma. UE ar putea, de asemenea, să elimine barierele comerciale cu Taiwanul și să ofere asistență financiară și economică Taipeiului. În cele din urmă, industria europeană de apărare, în creștere, ar putea susține nevoile de echipamente militare atât ale Statelor Unite, cât și ale Taiwanului.

Războiul informațional și ciberspațiul:

În domeniul informațional, țările europene cu cele mai avansate capacități cibernetice, precum Regatul Unit, Estonia, Finlanda, Franța, Germania și Olanda, ar putea asista Taiwanul cu expertiză și sprijin. Posturi de televiziune internaționale proeminente, precum BBC, Deutsche Welle și TV5Monde, ar putea contracara campaniile de dezinformare chinezești extinzându-și programele pentru a ajunge la publicul taiwanez și promovând o raportare precisă. Mai mult, constelația europeană de internet prin satelit securizată, modelată după Starlink – IRIS² – preconizată să fie operațională până în 2027, ar putea fi deosebit de utilă pentru a oferi taiwanezilor acces la informații exacte.

Cheile atragării: Legitimație, stimulente și, ocazional, p

Atracția partenerilor europeni nu este un proces simplu. Deși Casa Albă nu greșește complet presupunând că nu toate națiunile europene se vor grăbi să ajute Taiwanul, unele vor fi ușor de convins, altele vor necesita un impuls substanțial. Cercetările privind formarea și gestionarea coalițiilor subliniază câțiva factori critici.

Legitimitatea internațională:

În primul rând, legitimitatea este un determinant vital al participării și angajamentului. Aceasta depinde de aprobarea internațională, ideal din partea Consiliului de Securitate al ONU. În absența unei aprobări ONU – dată fiind puterea de veto a Chinei – binecuvântarea altor organizații interguvernamentale, precum NATO, poate conferi legitimitate, cel puțin în rândul membrilor săi.

Stimulente și acorduri colaterale:

Convingerea statelor partenere să se alăture coalițiilor necesită adesea stimulente. Subvențiile pentru desfășurare sunt oferite țărilor care doresc să se alăture unei coaliții militare, dar nu au capacitatea de a-și transporta sau susține forțele. Înțelegerile politice colaterale sunt stimulente fără legătură directă cu activitatea coaliției, dar considerate dezirabile de către potențialul membru, cum ar fi concesiile tarifare, transferul de tehnologie sau sprijinul diplomatic pe alte probleme.

Coerciția ca ultimă resursă:

În cele din urmă, coerciția poate fi ocazional utilă pentru a stimula participarea, de exemplu prin amenințarea cu încetarea ajutoarelor din partea Washingtonului.

Un plan personalizat pentru aliații cheie: De la Londra la Paris și Berlin

Crearea unei strategii eficiente implică suprapunerea factorilor cheie de participare cu contribuțiile necesare într-un conflict cu China.

NATO și justificare strategică:

Washingtonul ar trebui să obțină avizul legitimator al NATO și să argumenteze că agresiunea chineză împotriva Taiwanului este un atac asupra unei entități suverane, nu un război civil, așa cum Beijingul o va prezenta probabil.

Regatul Unit: Aliatul natural cu nevoi specifice:

Dintre țările europene, Regatul Unit este cel mai probabil să fie cel mai dispus și capabil să participe. Aliat strategic de lungă durată, cu interese în Indo-Pacific, Regatul Unit este un contributor natural. Totuși, oficialii britanici au indicat o posibilă reducere a prezenței militare permanente. De aceea, Washingtonul ar putea oferi subvenții pentru desfășurare sub formă de sprijin logistic aprofundat prin acordurile existente sau cadrul AUKUS, sau plăți colaterale precum scutiri tarifare pentru industrii cheie (automobile, oțel).

Franța: Autonomia strategică și prețul colaborării:

Franța – cealaltă țară europeană cu teritoriu și cetățeni în Indo-Pacific – dispune de capabilități navale extinse, în special submarine nucleare de atac, precum și de o influență diplomatică și informațională globală. Având în vedere predilecțiile Parisului pentru autonomia strategică, Washingtonul ar putea necesita stimulente mai mari, cum ar fi relaxarea tarifelor americane la exporturile franceze de produse aeronautice, cosmetice, vinuri și băuturi spirtoase.

Germania, Italia, Turcia: Contribuții diverse cu stimulente marite:

Alte țări europene sunt puțin probabil să fie amenințate direct militar de un conflict taiwanez. Aici, Washingtonul va trebui să se concentreze pe obținerea legitimității, oferind stimulente și, posibil, recurgând la presiuni. Germania, Italia și Turcia, cu unele dintre cele mai mari flote de submarine din Europa și cu o putere economică și diplomatică semnificativă, ar putea răspunde favorabil la stimulente precum partajarea de tehnologie, sprijinul logistic, asistența pentru pregătirea pre-desfășurare și chiar un loc în forurile de planificare operațională.

Un efort american de a ajuta Taiwanul în fața agresiunii chineze ar necesita un sprijin extins din partea aliaților Washingtonului. Partenerii din Indo-Pacific ar fi centrali, dar ignorarea, desconsiderarea sau chiar descurajarea participării și sprijinului aliaților europeni ar face victoria împotriva Chinei mai dificilă și mai costisitoare. Din punct de vedere diplomatic, economic, informațional și militar, europenii dețin capabilități substanțiale și utile, care ar contribui la completarea lacunelor în capacitățile Statelor Unite. Cu toate acestea, o implicare europeană semnificativă nu va avea loc fără un angajament intenționat, creativ și adaptat din partea Washingtonului. Majoritatea țărilor europene sunt puțin probabil să se implice într-un conflict din Indo-Pacific, cel puțin inițial. Dar Statele Unite au un istoric solid în construirea de coaliții, obținând sprijin de la aliați și parteneri dincolo de așteptările inițiale. Încercarea de a atrage europenii să asiste ar putea să nu fie ușoară sau ieftină, dar având în vedere amploarea provocării Chinei, Washingtonul nu-și permite luxul de a acționa altfel.