Anchete
OPINIE/ Efectele catastrofei din învățământ, educație și lipsei totale de morală a societății se reflectă, în primul rând, în presă
Școala românească și, în special, cea pe bază de tarife (studii, examene, cursuri, cărți, reexaminări, etc.) produce mediocrități certificate cu diplome, a căror influență în societate e mai mult decât catastrofală. Iar dacă mediocritatea, creată de diplomele fără acoperire valorică, excelează la vreun capitol, acela e al pretențiilor de specialiști în toate domeniile, impunându-și punctul de vedere nu prin competență sau experiență ci prin vorbărie goală, tupeu, nesimțire, critică permanentă și demagogie, precum activiștii partidului comunist, veșnic deținători de soluții perfecte, ce au stagnat România, menținând-o la peste 50 de ani decalaj față de țările vestice ale Europei.
Efectele catastrofei din învățământ, educație și lipsei totale de morală a societății se reflectă, în primul rând, în presă
Tonul influenței nefaste al pseudo-specialiștilor asupra economiei și societății, este dat, din păcate, nu atât de pseudo-specialiștii guvernelor, cât de mass-media, domeniu în care s-au „refugiat” mulți dintre perdanții selecției profesionale, eșuați profesional și moral. Mulți dintre ei, autopretinși docți – în baza unor diplome traficate -, orgolioși și vanitoși, excelând doar la capitolul pretenții și oportunism imoral și-au aflat refugiul nu în mediul privat al economiei – unde se produce plusvaloare -, ci în politică sau mass-media, unde, profitând de lipsa unor standarde minime de performanță, marea majoritate se simt în mediul lor, precum „peștele în apă”. De douăzecișișase de ani suntem bombardați cu același stil pompieristic de analiză superficială a realității, suburbană ca și valoare sau calitate, conținând, în principal, dezinformare, manipulare și nu adevăr. Un stil în care frustrările și angoasle sunt criterii de bază, în spatele cărora se derulează, în fapt, nu informarea corectă a cetățeanului, ci mizeria luptei dntre grupările și clanurile mafiote, pentru putere, respectiv pentru controlul resurselor, banilor și a averii publice, în care mass-media este utilizată ca armă pentru răfuieli. De douăzecișișase de ani, aceleași figuri expirate, nereformate, ponosite, obosite și surmenate, de atot-știutori, monopolizează curent ecranele sau presa scrisă și nu pleacă nici când sunt arestați și condamnați pentru fapte grave de corupție, hoție sau alte fapte ce reprezintă apogeul imoralității și nu le pasă că au plictisit o țară întreagă cu inepțiile lor sterile. Orice se întâmplă în societate, indiferent de domeniu sau de complexitate, este preluat și introdus în malaxorul omniprezenților pseudo-specialiștilor mass-media, analizat, sortat și clasificat în bun sau rău, de către o pseudo-instituție mass-media, devenită, ad-hoc tribună națională și tribunal popular, compusă din mediocrități sadea, ce-și impun, arbitrar, rolul de factor de sinteză, analiză, discernământ și hotărâre, iar rarele excepții ce încearcă să corecteze anomalia (meteoritice, pentru că sunt imediat înlăturate sau discreditate), nu fac altceva decât să confirme regula. Și, într-un astfel de „ghiveci” în care adevărul este malaxat de nu mai poate fi extras în nici un mod, indiferent dacă domeniul analizat și autopsiat presupune sau nu competență și profesionalism, studii de specialitate sau experiență, interesele – de regulă meschine -, îl transferă, constant, în sfera bagatelizării totale, acolo unde este accesibilă multi-pseudo-specialistului media, care, aflat „pe terenul său”, se pronunță doct și incontestabil (nu acceptă puncte de vedere profesioniste, din principiu), emițând nu judecăți de valoare, ci postulate, de la înălțimea stupidă a pretențiilor, stabilind, printr-un drept subiectiv de veto, generat de orgoliu și vanitate, albul sau negrul domeniului, cu care manipulează, inclusiv justiția.
Ce preferă auditoriul și cititorii? Mercenarii, știu-tot sau profesioniștii?
Pe o piață a tranzacționării ideilor, în funcție de rating-ul subiectiv al gură-cască ce pierd timpul (și la propriu și la figurat), ascultând inepții frumos ambalate în cuvinte, dacă așa zișii analiștii de serviciu al societății (în fapt instrumente ale grupurilor de interese economice) s-ar limita la domeniul pe care-l stăpânesc (și nici aici n-ar avea dreptul moral să se pronunțe fără experiență și fără certificarea competenței), evitând să substituie specialiștii în domeniu (mai ales în cel economic, unde toți au impresia că exelează și au dreptul la opinie pentru că dețin soluții miraculoase), societatea ar avea mult mai mult de câștigat. Când însă, în postura de impostori cronici, aproape tot ceea ce reprezintă mass-media, a migrat de la profesia în care s-au pregătit, cantonându-se și dezvoltându-și (in)„competența”, exlusiv, în domeniul economiei, respectiv a analizării și disecării deciziei economice și, în special, a evaziunii fiscale, traficului de influență sau mitei, fără minimul de experiență economică sau juridică în domeniu sau fără a fi participat, vreodată, efectiv, la derularea sau managerierea unei activități economice, rezultatul este previzibil un amestec nedefinit de judecăți emise prin melanjarea pasiunii și inetereselor personale cu părți de adevăruri, extrapolate în dorințe generate de frustrări profesionale, sociale și anormal de primitive în ce privește percepția. Astfel, contrar a ceea ce ar fi logic să se întâmple, adică jalonarea și conturarea corectă a unor direcții sociale, decantând mizeria și imoralitatea de adevăr, rezultatul analizei deciziilor nu e decât refularea unor frustrări, generate de egoism, invidie, vanitate sau dorințe perverse, ce au ca efect manipularea ordinară a cetățeanului de către un sistem pretins mass-media, mediocru profesional, palfonat la nivelul cartoanelor ce vor să substituie realitatea și la nivelul inetereselor personale sau de grup. O manipulare alimentată și întreținută de și de care beneficiază adevărații „profesioniști” ai zonei „gri” sociale, ce speculează oportunitățile generate de acest sistem de imbecilizare socială.
Rătăcind într-un sistem fortificat de limitele educației și nivelului percepției, consecvent și persistent, fără minimă decență față de ceea ce reprezintă adevărata performanță, tot soiul de pseudo-specialiști tupeiști – care au impresia că percep profesionist fenomenul, chiar mai bine decât cei ce se ocupă constant de domeniu -, ne dau lecții despre evaziune fiscală, bombardându-ne cu banalități și considerații sub-mediocre, al căror rezultat mai mult încurajează evaziunea decât o anihilează, pentru că neperceperea mecanismelor și a fenomenului generează încredere totală celor care exploatează domeniul. Anchete peste anchete jurnalistice, dezvăluiri (cutremurătoare !!), care se doresc a fi bombe de presă și dovada profesionalismului, în marea majoritate a cazurilor nu sunt decât niște fâs-uri fără efect sau, în cele mai bune cazuri, dovezi ale diletantismului unor pseudo-specialiști, care, pe post de instrument al deținătorilor de drept al informațiilor, lasă impresa că ancheta și descoperirile le aparțin. Puși să explice, prozatorii – în mare parte simpli copiști după referate și rechizitorii -, de frica răspunderii pentru calomnie, dau în bâlbâială, lăsând anchetele „în coadă de pește” sau schimbând „macazul” din mers când sunt supuși presiunilor, lăsând „beneficiarii” fără final.
Evaziunea fiscală, redistribuirea clientelară și netrasparentă a averii publice și a banilor publici, sunt, de departe, principalele cauze ce generează și întrețin corupția în România. De ce tratează mass-media efectele și nu cauzele ? De ce nu denunța legislația ce favorizează corupția ?
Exemplul cel mai elocvent în acest sens îl reprezintă faptul că 99,9 % din marii „analiști” economici ai mass-media (și nu numai, pentru că și peste 50% dintre foștii și actuali membrii ai Guvernului României fac parte din aceeași categorie) încă n-au înțeles (sau se fac că n-au înțeles) că originea și sursa corupției din România o reprezintă averea publică și banul public și că, în ceea ce privește banul public, în pole- position se află sutragerea ipozitelor și taxelor, respectiv alocarea clientelară a banilor din bugetul public. Nu înțeleg (sau se fac că nu înțeleg ?) și nu știu că principala sursă a alimentării bugetului public, unde este cantonat grosul evaziunii și domeniul unde mafia proliferează și extrage fondurile cu care controlează guvernul și economia, este taxa pe valoarea adăugată, care reprezintă aproximativ 7,5 – 8% din PIB, adică aproape 50% din veniturile fiscale. Deși România aplică TVA încă din 1992, marii jurnaliști de investigații nu numai că nu cunosc mecanismul prin care statul colectează TVA, ci nu știu nici să facă diferența dintre metoda clasică prin care este colectată TVA de la consumatorul final și metoda simplificată de colectare a TVA, respectiv avantajele și dezavantajele fiecărei metode. Nici unul din așa zișii „analiști” economici sau cei care fac emisiuni (serial) despre evaziunea fiscală nu știu ce reprezintă, practic, noțiunea de deductibilitate a TVA sau a cheltuielilor din profitul impozabil și ce impact are actuala metodă de colectare a TVA (în cascadă) și deductibilitatea TVA sau deductibilitatea cheltuielilor asupra bugetului de stat sau ce reprezintă, la nivel de PIB, TVA.
Că poartă numele de Ionescu, Șerbănescu, Pastia, Georgescu, Chireac sau mulți alții (mulți cu studii doar în domeniul jurnalismului sau cu diplome de economiști cumpărate de la „tarabe” precum „Goldiș”, „Drăgan”, „Cantemir” sau alte asemenea așezăminte „culturale”) cu pretenții de docți în domeniul evaziunii, ce scriu sau moderează „seriale” TV în domeniu (chiar și Ionuț Dumitru – președintele Consiliului Fiscal ori Călin Georgescu – președintele Clubului de la Roma), se pare că n-au perceput ce înseamnă TVA pentru economia românească sau cum a ajuns TVA cea mai iportantă sursă de alimentare cu fonduri a crimei organizate și cât de catastrofală, pentru România, este menținerea actualului sistem de colectare al TVA. Nu am auzit niciodată analiștii economici vorbind despre cauza reală a celei mai mari hemoragii bugetare din România, reprezentată de diferența dintre TVA colectată de la consumatorul final și cea care ajunge, efectiv, la bugetul de stat, care a creat sistemul de tip mafiot și a fost una din cauzele ce au generat nivelul actual al corupției din România. Cu mici excepții (printre care, Ionuț Dumitru, Ilie Șerbănescu, Călin Georgescu), mass-media, parlamentarii, membrii guvernului sau reprezentanții instituțiilor publice care au în portofoliu activitatea de prevenire și depistare a cazurilor de evaziune fiscală, deși cunosc și recunosc faptul că România se află în colaps financiar și a apelat la împrumuturi uriașe (FMI, BM, BERD, bănci comerciale, titluri de stat, etc.) pentru a nu intra în faliment, evită (din motive ușor de anticipat) să recunoască public că aceasta se datorează, în primul rând, faptului că guvernele au fost incapabile să colecteze taxele și ipozitele și că România a devenit țara unde crima organizată, în domeniul colectării taxelor și impozitelor, este cea mai „performantă” din UE. Se fac că nu înțeleg că adevărata catastrofă a colapsului financiar al României îl reprezintă gradul scăzut de colectare, în special TVA, accizele și a impozitului real pe profit (la TVA gradul de colectare se află la 56% din estimat, adică pe ultimul loc în Europa, iar la total taxe colectăm aproximativ 75%, față de restul UE, unde gradul de colectare se situează la peste 90%) și nici nu analizează, așa cum se ipune, activitatea guvernelor prin prisma acestor „realizări”, care ar trebui să fie condiția de bază a analizei activității și performanței guvernelor.
Oricât am ocoli și minimaliza fondul problemei, este evident că, în România, corupția și traficul de influență reprezintă principala cauză a sărăciei și menținerii României în categoria țărilor subdezvoltate ale Europei, respectiv a nefuncționării statului de drept și reprezintă, în fapt, mecanismul prin care grupările de crimă organizată au acces direct la banul public și la averea publică. Și, în pofida a ceea ce ni se servește ca și cauză, respectiv factorul uman, cauza principală constă în lipsa unei legislații adecvate, clară, precisă, fără ambigutăți, care să impună transparență totală în colectarea și cheltuirea banului public și care presupune, în primul rând, eliminarea metodelor arhaice în domeniul colectării și redistribuirii banului public și înlocuirea acestora cu metode eficiente, simple, fără „amendamente” impuse de crima organizată. Or, este mai mult decât evident că, menținerea unor metode învechite în colectarea banului public și a unor criterii subictive și arbitrare în ce privește transferul averii publice și banului public către domeniul privat, constituie adevăratele cauze ce generează și întrețin corupția în sistemul public, având ca și consecință blocarea dezvoltării economiei și creșterea nivelului de sărăcie a populației, aspecte ce caracterizează astăzi România. Un stat care, de peste douăzecișipatru de ani, constant, pierde, anual, în favoarea crimei organizate, peste 25% din total taxe și impozite pe care contribuabilii le achită, adică peste 8,25% din PIB (ceea ce reprezintă, la nivelul anului 2017, aproximativ 60 miliarde lei, adică peste 13 miliarde euro anual) și-și menține „solvabilitatea” prin împrumuturi externe, contra unor dobânzi uriașe și a cedării suveranității asupra resurselor naturale, esențiale asigurării independenței economice și asigurării supraviețuirii populației, are uriașe probleme de management sau administrare, probleme ce n-ar trebui să treacă neanalizate și nesancționate de mass-media cu pretenții de analiști economici și care ar trebui, zilnic, să reprezinte capul de afiș al întregii mass-media. Pentru că, dacă mass-media ar fi înțeles fenomenul, respectiv că proliferarea corupției este direct proporțională cu procentul taxelor colectate de către crima organizată și că gradul scăzut de colectare a TVA (de 56 % din estimat) reprezintă una dintre cauzele principale a proliferării corupției și că soluția era schimbarea mecanismului de colectare a TVA, făcând presiuni asupra Parlamentului și Guvernului României în acest sens, forțându-le să adapteze și îmbunătățească legislația – în special în domeniul metodelor de colectare a TVA, a accizelor și a deductibilității cheltuielilor la calculul impozitului pe profit -, care să conducă la eficientizarea activității de colectare a veniturilor, până la un nivel de cel puțin 90% din estimat (conform nivelului înregistrat în UE), anual, bugetul de stat ar fi colectat cel puțin 35 miliarde lei în plus, adică aproximativ 8 miliarde de euro ar fi intrat, suplimentar, în trezoreria statului. Opt miliarde de euro suplimentar în bugetul de stat, anual, reprezită exact suma pe care guvernele României au împrumutat-o, constant, în ultimii ani, pentru a asigura funcționarea statului și a evita declararea falimentul administrării statului.
Când însă avem o mass-media care nu înțelege (sau se face că nu înțelege, pentru că este „alimentată” din acest sector al evaziunii) cum funcționează mecanismul de colectare a TVA (și, implicit, mecanismul simplu, favorizat de lege, prin care este sustrasă TVA plătită de consumatorul final), în cascadă și ce ar însemna pentru România adoptarea metodei simplificate de colectare a TVA (exemplul cerealelor, pe care guvernanții îl ascund, este edificator în ceea ce privește eficiența aplicării metodei simplificate la colectarea TVA), simplificarea legislației privind colectarea accizelor (eliminarea scutirilor și restituirea doar după ce s-a făcut dovada utilizării în domenii netaxabile) sau a regândirii aplicării deductibilității cheltuielilor în cazul ipozitului pe profit, pe criterii reale, de aport direct la crearea plusvalorii; când avem o presă care, avidă de senzațional, întreține cauzele ce generează efectele, adică nu denunță legislația și mecanismul care permite jefuirea bugetului public și nu face presiuni asupra Guvernului și Parlamentului în vederea modificării legislației, ci analizează, steril, neprofesionist, subiectiv sau dedicat, doar efectele evaziunii, adică o mică parte din cazurile depistate; când avem o presă care n-a făcut, niciodată, un bilanț al guvernării, pe principiul eficienței administrării banului public (colectare, cheltuire, împrumuturi) și n-a analizat, serios, niciodată, soldul real al administrării țării de către guvernanți (adică cât a produs, cât a cheltuit, dar, mai ales, cât a înstrăinat din averea publică și cât a împrumutat), șansele ca România să se redreseze economic, să se diminueze evaziunea fiscală și, implicit, corupția, sunt ca și inexistente. Pentru că menținând o legislație depășită moral, imperfectă, plină de „amendamente” strecurate deliberat de crima organizată, stufoasă și plină de contradicții, pentru care crima organizată a creat mecanisme eficiente, aproape perfecte, prin care devalizează bugetul (metoda colectării și rambursării TVA prin firme „fantomă”, metoda neplății accizelor prin schimbarea formal a destinației produselor, metoda nedeclarării producției la cereale, etc.) România va continua să rămână un stat administrat, total, de crima organizată, ce se va bate, exclusiv, pentru acapararea puterii în vederea administrării averii publice în favoarea corporațiilor, grupurilor de interese și, în nici un caz, a cetățenilor.
Și tot în aceeași ordine de idei, n-am auzit pe nimeni din mass-media, în ultimii ani, să menționeze faptul că unul dintre criteriile esențiale ale accederii la spațiul Schengen este creșterea performanței colectării veniturilor bugetare (în special a celor fiscale), până la minim 90% din cele estimate, în cazul veniturilor fiscale și pâna la minim 70% în cazul TVA (în prezent 54%). Or, deși a cheltuit enorm (numai cu reorganizarea ANAF s-au cheltuit peste 82 milioane de euro, pe care DNA, deși știe că s-au cheltuit aiurea, văd că nu are interes să verifice „destinația” reală a banilor alocați pentru reorganizarea ANAF), România n-a performat în ceea ce privește creșterea gradului de colectare a veniturilor fiscale, situându-se tot la nivelul de 75% din estimat, adică la nivelul din 2007 (al aderării la UE). Mai grav, la sfârșitul lunii octombrie 2017, în pofida declarațiilor care spuneau că România a înregistrat cea mai mare creștere economică din UE, TVA colectată (impozitul cu ponderea cea mai mare în total venituri fiscale, care reflectă activitatea ANAF și, în special, a celebrei Direcții Antifraudă), reprezenta 6,8% din PIB, în condițiile în care, în perioada similară a anului 2011 (cu un an înainte de preluarea puterii de către Guvernul Ponta), TVA colectată reprezenta 7 % din PIB, adică cu 0,2 % mai mult (???!!!).
Deci, în loc să înlăture cauzele reale, adică să schimbe legislația care favorizează crima organizată și să blocheze mecanismele prin care sunt sustrase taxele și impozitele, guvernele au procedat în cel mai dezastruos mod cu putință (la comanda crimei organizate, se pare), reorganizând administrația (epurând, practic, incomozii ce deranjau crima organizată), administrație care, din păcate, a continuat să opereze cu aceleași legi deficitare, cu efecte previzibile, favorabile, exclusiv, crimei organizate. Și mass-media nu numai că tace complice când guvernele mimează reformele, acceptând epurările ca și reorganizări de instituții în vederea eficientizării activității, ba mai și aplaudă (contra sponsorizări, bineînțeles !) farsele guvernanților, care în loc să schimbe legile și să blocheze mecanismele prin care bugetul public este devalizat, epurează instituțiile și mută funcționarii dintr-un serviciu sau birou în altul sau dintr-o instituție în alta.
Și asta într-un consens general, în care mass-media, crima organizată și clasa politică – adică zona interlopă a economiei – „și-au dat mâna”și ocolesc subiectul politizarea, de tip mafiot, a administrației publice. Și atunci cum să se elimine corupția ? Chiar nu observă nimeni că aceasta crește exponențial, iar eficiența DNA, deși pare în creștere, raportată la nivelul corupției, este, procentual, tot mai scăzută ?
Concluzia ?
Avem o mass-media bolnavă (nu produce nimic concret, care să conteze cu adevărat, nu monitorizează, nu vede adevăratele și realele probleme ale economiei, ci doar execută ordinele și recită public dictările), care scurmă vârful mizeriei, convinsă ca a decopertat și a făcut vizibil fenomenul și că, astfel, asigură lovirea în inima caracatiței. O mass-media total neprofesionistă, încremenită în șabloane arhaice, de tip comunist, ce are nevoie de upgradare și de profesionalizare, renunțând la orgoliile bazate pe nimic, adică pe diplome traficate, pe vanități ce vor să substituie experiența și competența reală, dar mai ales, la scrisul și moderarea după dictare, pe baza unor (dez) „informări” furnizate de adevărații păpușari ai societății, ce profită de dieletantismul și lipsa de profesionalism a slujbașilor mass-media. O mass-media care trebuie să înțeleagă că nu poate substitui specialiștii, că trebuie să-și „primenească” rândurile cu valori reale, capabile să monitorizeze și să sancționeze derapajele sistemului și să accepte că nu poate supraviețui doar în rol de instrumente ale celor ce dirijează societatea, prin orgolii și vanitate, adică a celor care devalizează bugetul public, pentru că asta, în final, reprezintă sinucidere socială. Pentru că, oricât ar fi de inteligenți, de buni oratori sau mânuitori ai condeiului și orice pretenții ar avea, actualii ce reprezintă mass-media, nu pot fi chiar atât de naivi (făcând abstracție de orgolii sau interese financiare) să nu-și dea seama că nu pot înțelege fenomenele fără practică și fără experiență; că a crea este infinit mai greu decât a distruge și că societatea nu poate evolua numai prin critică pasională, fără soluții, iar acest lucru este mai mult decât vizibil în mass-media actuală. In prezent – deși mulți ignoră realitatea determinați, se pare, mai mult de partea materială imorală decât de adevăr -, pentru adevărații profesioniști, emisiunile în care cei cu pretenții de analiști, doar scurmă mizeria, după dictare – alimetați „preferențial” cu informații și documente la care, logic, n-ar avea cum să aibă acces -, nu produc decât greață și scârbă și un soi de lehamite fatidică, generată de imoralitatea cuibărită în mass-media, pentru că se vede, „din avion”, înregimentarea mass-media în slujba crimei organizate și a zonei interlope a politicii românești. Iar marea majoritate a celor care sunt cu adevărat specialiști în domeniul evaziunii fiscale (inspectori, polițiști, procurori, judecători), asistă neputincioși la cum mass-media, în loc să susțină performanța reală în lupta împotriva evaziunii și a corupției, a devenit o castă a mediocrilor, frustraților profesional și vanitoșilor, ce cred că prin diletantism și-au depășit condiția umană trasată de cel care a fost la originea creației și care pot să-și impună frânturile de adevăr ca regulă de bază, ca și cum n-ar fi vorba de cea mai evidentă dovadă a prostituției morale. În loc să creeze, contra arginții lui Iuda, desființează pe cei ce performează, băgându-i în malaxorul discreditării, exercitându-și rolul de avocați ai Diavolului de tip voiculescian, patrician, ghițian, sau alte „fenomene” etalon naționale de acest gen, care au redecorat pastelul pestriț al unei Românii în care a fi cinstit, corect și a servi legea și adevărul reprezintă un handicap, de multe ori capital. Iar întrebarea care mă tot provoacă e: dacă partea mass-mediei, sponsorizată din bani publici, nu va mai avea acces la acest gen de „mită” bugetară, unde se va aciui hoarda de mercenari ce-au supt, cot la cot cu interlopii politici, fondurile publice, băgând sub preș munții de gunoi imoral ce-au îmbolnăvit cronic societatea ?
Anchete
Emilia Șercan pune sub lupă influența șefului SPP: „Puterea vine din informațiile acumulate în timp”
Analistă a mecanismelor de putere din zona serviciilor
Jurnalista Emilia Șercan susține că influența directorului Serviciului de Protecție și Pază, Lucian Pahonțu, nu ar trebui minimalizată. Într-o analiză publicată de aceasta, Șercan afirmă că șeful SPP coordonează o structură cu acces direct la unii dintre cei mai importanți demnitari ai statului.
Potrivit jurnalistei, angajații SPP au, prin lege, misiunea de a asigura protecția demnitarilor. În anumite condiții, atribuțiile pot viza și membrii familiilor acestora, precum și paza sediilor de lucru sau a reședințelor.
Limita legală: protecție și culegere de informații
Emilia Șercan amintește că legislația permite personalului SPP să desfășoare, în mod deschis sau acoperit, activități de culegere, verificare și valorificare a informațiilor, însă exclusiv în scopul protejării demnitarilor.
Jurnalista atrage atenția că prezența permanentă a angajaților serviciului în apropierea persoanelor protejate poate conduce, inevitabil, la acumularea unor informații despre viața privată a acestora. Ea enumeră, cu titlu exemplificativ, probleme de sănătate, conflicte familiale, relații personale, presupuse acte de corupție, trafic de influență sau legături controversate.
Șercan subliniază însă că nu afirmă existența unor dosare compromițătoare deținute de SPP sau de Lucian Pahonțu. În opinia sa, puterea directorului ar putea proveni din volumul de informații la care acesta a avut acces de-a lungul anilor, inclusiv despre politicienii protejați de instituție.
Comparația cu J. Edgar Hoover
Pentru a explica mecanismul prin care un șef de serviciu poate acumula influență, jurnalista face o paralelă cu filmul „J. Edgar”, inspirat din viața lui J. Edgar Hoover, directorul FBI timp de aproape cinci decenii.
Șercan amintește scena de început a producției cinematografice, în care, după moartea lui Hoover, angajații FBI ar fi încercat să distrugă dosare personale despre politicieni și urmele unor operațiuni ilegale de culegere de informații. Ea precizează că asemenea practici sunt documentate în cazul lui Hoover, însă nu susține că un mecanism similar ar exista în cadrul SPP.
Surse invocate: Pahonțu, prezentat drept intermediar politic
În analiza sa, Emilia Șercan afirmă că mai multe surse l-ar descrie pe Lucian Pahonțu drept un „broker politic” sau un „fixer”, adică o persoană implicată informal în gestionarea unor crize și negocieri politice.
Jurnalista susține că aceste informații s-ar suprapune peste elemente deja apărute în spațiul public. Printre afirmațiile atribuite surselor sale se numără ideea că Pahonțu ar fi contribuit la apropierea dintre Klaus Iohannis și PSD, relație devenită evidentă, în opinia autoarei, în cel de-al doilea mandat al fostului președinte.
Tot surse citate de Șercan susțin că directorul SPP ar fi intermediat discuțiile dintre Klaus Iohannis și Sorin Grindeanu, în contextul crizei generate de adoptarea Ordonanței 13, în 2017. Ulterior, Guvernul Grindeanu a adoptat Ordonanța 14, prin care actul normativ controversat a fost abrogat.
Ipoteze privind relația dintre Nicușor Dan și PSD
Emilia Șercan menționează și informații potrivit cărora Lucian Pahonțu ar fi avut un rol în apropierea președintelui Nicușor Dan de PSD. Jurnalista interpretează unele dintre deciziile și concesiile politice ale șefului statului drept elemente care ar fi alimentat această percepție în rândul susținătorilor săi.
Aceste afirmații sunt prezentate de autoare ca informații provenite din surse, nu ca fapte confirmate oficial.
Episodul mașinii SPP trimise după Adrian Veștea
În sprijinul argumentației sale, Șercan amintește și declarațiile publice ale lui Adrian Veștea. Potrivit acestora, atunci când a fost desemnat premier, Veștea ar fi fost preluat de la Brașov cu o mașină a SPP.
Jurnalista pune sub semnul întrebării necesitatea acestei proceduri și sugerează că deplasarea ar fi putut avea și rolul de a asigura discreția discuțiilor. Ea notează că, potrivit declarațiilor lui Veștea, nici măcar soția acestuia nu ar fi știut despre desemnare decât cu aproximativ zece minute înainte.
Mandatele lungi, o vulnerabilitate pentru instituțiile de forță
În final, Emilia Șercan leagă cazul Lucian Pahonțu de necesitatea limitării mandatelor în instituțiile publice, în special în structurile de forță.
Jurnalista consideră că menținerea îndelungată a unei persoane la conducerea unei asemenea instituții poate favoriza acumularea unei influențe informale semnificative. În viziunea sa, un director de serviciu poate ajunge să fie perceput drept un actor capabil să influențeze negocieri, guverne sau crize politice.
Șercan susține că refuzul președintelui Nicușor Dan de a lua în calcul demiterea lui Lucian Pahonțu ar putea fi explicat prin contextul politic tensionat și prin teama de a pierde un canal de comunicare considerat important în relația cu PSD. Afirmațiile reprezintă interpretarea jurnalistei și nu au fost confirmate oficial de instituțiile sau persoanele menționate. (Irinel I.).
Anchete
O avocată contestă planul de desființare a Judecătoriilor Urziceni și Strehaia
Avocata Gheorghița Stoian, din Baroul Mehedinți, încearcă să oprească reorganizarea care vizează Judecătoriile Urziceni și Strehaia. CSM i-a respins însă plângerea prealabilă, susținând că hotărârea prin care a propus desființarea celor două instanțe nu reprezintă un act administrativ propriu-zis, ci doar o etapă pregătitoare.
CSM a propus desființarea celor două judecătorii
Judecătoriile Urziceni, din județul Ialomița, și Strehaia, din județul Mehedinți, se află în centrul unui proiect de reorganizare a sistemului judiciar.
Potrivit informațiilor publicate de Lumea Justiției, în luna mai 2026, Consiliul Superior al Magistraturii a transmis Ministerului Justiției propunerea de desființare a celor două instanțe. În cazul Judecătoriei Urziceni au fost avansate trei scenarii privind reorganizarea circumscripției, în timp ce pentru Judecătoria Strehaia a fost analizată o singură variantă.
Demersul CSM presupune, între altele, rearondarea temporară a localităților aflate în circumscripțiile celor două judecătorii.
Plângerea avocatei, respinsă de Plenul CSM
Avocata Gheorghița Stoian a formulat o plângere prealabilă împotriva Hotărârii CSM nr. 82 din 19 mai 2026, prin care au fost transmise Ministerului Justiției propunerile privind reorganizarea și desființarea instanțelor.
Plenul CSM a respins însă plângerea prin Hotărârea nr. 107 din 9 iulie 2026, document publicat la 21 august 2026.
Potrivit motivării prezentate de Lumea Justiției, Consiliul a considerat plângerea inadmisibilă, întrucât actul contestat nu ar avea natura juridică a unui act administrativ, în sensul Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004.
CSM: hotărârea nu produce efecte juridice directe
În argumentația sa, Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a făcut trimitere la definiția actului administrativ prevăzută de Legea nr. 554/2004. Pentru a putea fi contestat în contencios administrativ, un act emis de o autoritate publică trebuie să producă efecte juridice proprii, respectiv să nască, să modifice sau să stingă raporturi juridice.
CSM susține că Hotărârea nr. 82/2026 nu îndeplinește aceste condiții. Documentul nu desființează în mod efectiv Judecătoriile Urziceni și Strehaia și nici nu modifică imediat circumscripțiile teritoriale ale acestora.
„Hotărârea criticată a avut ca obiect transmiterea unei sesizări către Ministerul Justiției”, a arătat Plenul CSM, potrivit motivării citate de Lumea Justiției.
Propunerea CSM, considerată o etapă procedurală
Consiliul a apreciat că hotărârea reprezintă o operațiune administrativă și o etapă procedurală prealabilă adoptării actelor care ar putea produce efecte juridice.
În cazul rearondării localităților, măsura ar urma să fie dispusă printr-o hotărâre a Guvernului. În ceea ce privește desființarea celor două judecătorii, aceasta ar necesita adoptarea unei legi.
Prin urmare, CSM consideră că efectele juridice invocate de avocată nu decurg direct din Hotărârea nr. 82/2026, ci numai din eventualele acte normative ulterioare.
„Hotărârea are caracter preparator”
Plenul CSM a subliniat că simplul fapt că documentul a fost emis de o autoritate publică, în exercitarea prerogativelor de putere publică, nu este suficient pentru ca acesta să fie calificat drept act administrativ.
În opinia Consiliului, hotărârea se limitează la formularea unor propuneri privind reorganizarea teritorială și desființarea instanțelor, fără să dispună efectiv aceste măsuri.
În lipsa unei hotărâri de Guvern sau a unei legi adoptate ulterior, documentul nu ar produce consecințe juridice autonome, având doar un caracter preparator în cadrul procedurii decizionale.
Desființarea instanțelor, dependentă de acte ulterioare
Prin respingerea plângerii, CSM nu a tranșat definitiv problema desființării Judecătoriilor Urziceni și Strehaia, ci a stabilit că hotărârea prin care a inițiat procedura nu poate fi atacată separat în baza Legii contenciosului administrativ.
Eventualele efecte asupra celor două instanțe vor apărea numai după adoptarea actelor normative subsecvente: o hotărâre a Guvernului pentru rearondarea localităților și o lege pentru desființarea judecătoriilor. (Irinel I.).
Anchete
Cătălin Predoiu și Mike Rogers au discutat despre securitatea Mării Negre și cooperarea România–SUA
Viceprim-ministrul și ministrul Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, a avut o întrevedere cu Mike Rogers, președintele Comisiei pentru Forțe Armate a Camerei Reprezentanților a Statelor Unite, aflat în România în fruntea unei delegații a Congresului SUA.
Discuțiile au vizat consolidarea Parteneriatului Strategic România–SUA, evoluțiile de securitate din regiune, importanța strategică a Mării Negre și perspectivele dezvoltării cooperării bilaterale în domeniul afacerilor interne.
România, aliat de încredere pe Flancul Estic
Cătălin Predoiu a evidențiat importanța angajamentului constant al Statelor Unite pentru securitatea Flancului Estic al NATO și a regiunii Mării Negre. Ministrul a subliniat, totodată, rolul esențial al relației transatlantice în actualul context de securitate și angajamentul României de a acționa în continuare ca aliat de încredere și furnizor de securitate.
Potrivit oficialului român, Bucureștiul și Washingtonul împărtășesc același obiectiv fundamental în regiune: asigurarea securității și stabilității pe termen lung. În acest context, România își asumă un rol important în protejarea Flancului Estic al NATO și în consolidarea securității în regiunea extinsă a Mării Negre.
Un alt subiect abordat a fost legătura dintre securitate, stabilitate și prosperitate. Cătălin Predoiu a arătat că un mediu sigur și predictibil creează condițiile necesare pentru investiții și dezvoltare economică, în timp ce investițiile strategice contribuie la creșterea rezilienței și securității.
Cooperare împotriva criminalității transfrontaliere
În cadrul întâlnirii a fost discutată și dimensiunea de securitate internă a provocărilor regionale. Amenințările hibride, criminalitatea organizată transfrontalieră, riscurile cibernetice și vulnerabilitățile infrastructurilor critice impun o cooperare tot mai strânsă între România și Statele Unite.
Un punct important al dialogului l-a reprezentat colaborarea dintre Ministerul Afacerilor Interne și agențiile americane de aplicare a legii și de securitate internă. Domeniile vizate includ:
- combaterea criminalității organizate;
- traficul de droguri și de persoane;
- securitatea frontierelor;
- migrația ilegală;
- criminalitatea informatică;
- combaterea terorismului.
Ministrul român a apreciat cooperarea operațională cu FBI și dezvoltarea relației cu Departamentul pentru Securitate Internă al SUA, inclusiv prin colaborarea cu Homeland Security Investigations și U.S. Customs and Border Protection.
Părțile și-au exprimat interesul pentru intensificarea schimbului de informații, dezvoltarea unor capabilități comune, schimbul de bune practici și identificarea unor noi oportunități de colaborare operațională.
Predoiu: „Relația cu Statele Unite reprezintă un rol-cheie”
Cătălin Predoiu a declarat că relația cu Statele Unite rămâne esențială pentru securitatea României, în condițiile în care noile structuri europene de apărare se află încă în proces de dezvoltare.
„Pentru România, relația cu Statele Unite reprezintă un rol-cheie din punct de vedere securitar. Programul SAFE este în stadiu incipient, pilonul european de apărare este în construcție, va dura ani de zile până când va fi funcțional deplin. De aceea, ținând cont de contextul securitar regional și de perspectivele acestuia, relațiile cu SUA și NATO sunt esențiale pentru securitatea țării noastre”, a afirmat ministrul.
Predoiu a susținut și necesitatea consolidării relațiilor economice cu Statele Unite și atragerii unor investiții americane de amploare în România.
„O relație cu SUA dezvoltată substanțial economic înseamnă mai multă siguranță și prosperitate pentru cetățeanul român și pentru România, mai multă securitate și pentru Europa”, a mai declarat Cătălin Predoiu.
Delegație americană aflată în România până la 31 august
Delegația Congresului SUA se află în România în perioada 28–31 august 2026 și este condusă de congresmanul Mike Rogers. Din delegație face parte și congresmanul Eric Sorensen, membru al Comisiei pentru Forțe Armate a Camerei Reprezentanților.
La întrevedere a participat și ambasadorul Statelor Unite în România, Darryl Nirenberg. Programul vizitei include întâlniri la nivel înalt cu reprezentanți ai autorităților române și activități dedicate consolidării cooperării în domeniul securității și apărării. (Paul D.).
-
Exclusivacum 4 zileEpisodul 53 din serialul nostru „IPJ Prahova – Grădinița de cadre”: Nașul de la Rutieră, finul de pe folii negre și „plavanul” mutat de la criminal de căruțași la Protecția Animalelor
-
Exclusivacum 5 zileTCE Ploiești – Minunea de luni și groaznicul coșmar al clanului Nae: AGA de pe 31 sau ziua eliberării din robie?
-
Exclusivacum 16 ore„IPJ Prahova – Grădinița de cadre”, episodul 54: Noaptea, ca hoții. Subcomisarul fără numere și fără rușine
-
Exclusivacum 4 zileTCE Ploiești: Consiliul de administrație, captiv clanului lui Nae Comisionaru’. Doar AGA și salariații mai pot opri dezastrul
-
Exclusivacum 8 oreFamiglia Teoroc, lovită din interior: “Ajunge!” – Directorul general al ANP confirmă mafia sindicală din penitenciare
-
Exclusivacum o ziTCE Ploiești în ajun de AGA: De la organigrama „chilotel” la liderul de sindicat prins la furat de pește – probitate morală la conservă (VIDEO)
-
Exclusivacum 3 zileMătura onoarei: cum a trebuit să fie dat IPJ Brăila în judecată ca să descopere că există firme de curățenie
-
Exclusivacum 4 zileCum fac aleșii locali dintr-un om nevinovat țap ispășitor, ca să nu recunoască ce-au votat ieri



