Anchete
OPINIE/ Efectele catastrofei din învățământ, educație și lipsei totale de morală a societății se reflectă, în primul rând, în presă
Școala românească și, în special, cea pe bază de tarife (studii, examene, cursuri, cărți, reexaminări, etc.) produce mediocrități certificate cu diplome, a căror influență în societate e mai mult decât catastrofală. Iar dacă mediocritatea, creată de diplomele fără acoperire valorică, excelează la vreun capitol, acela e al pretențiilor de specialiști în toate domeniile, impunându-și punctul de vedere nu prin competență sau experiență ci prin vorbărie goală, tupeu, nesimțire, critică permanentă și demagogie, precum activiștii partidului comunist, veșnic deținători de soluții perfecte, ce au stagnat România, menținând-o la peste 50 de ani decalaj față de țările vestice ale Europei.
Efectele catastrofei din învățământ, educație și lipsei totale de morală a societății se reflectă, în primul rând, în presă
Tonul influenței nefaste al pseudo-specialiștilor asupra economiei și societății, este dat, din păcate, nu atât de pseudo-specialiștii guvernelor, cât de mass-media, domeniu în care s-au „refugiat” mulți dintre perdanții selecției profesionale, eșuați profesional și moral. Mulți dintre ei, autopretinși docți – în baza unor diplome traficate -, orgolioși și vanitoși, excelând doar la capitolul pretenții și oportunism imoral și-au aflat refugiul nu în mediul privat al economiei – unde se produce plusvaloare -, ci în politică sau mass-media, unde, profitând de lipsa unor standarde minime de performanță, marea majoritate se simt în mediul lor, precum „peștele în apă”. De douăzecișișase de ani suntem bombardați cu același stil pompieristic de analiză superficială a realității, suburbană ca și valoare sau calitate, conținând, în principal, dezinformare, manipulare și nu adevăr. Un stil în care frustrările și angoasle sunt criterii de bază, în spatele cărora se derulează, în fapt, nu informarea corectă a cetățeanului, ci mizeria luptei dntre grupările și clanurile mafiote, pentru putere, respectiv pentru controlul resurselor, banilor și a averii publice, în care mass-media este utilizată ca armă pentru răfuieli. De douăzecișișase de ani, aceleași figuri expirate, nereformate, ponosite, obosite și surmenate, de atot-știutori, monopolizează curent ecranele sau presa scrisă și nu pleacă nici când sunt arestați și condamnați pentru fapte grave de corupție, hoție sau alte fapte ce reprezintă apogeul imoralității și nu le pasă că au plictisit o țară întreagă cu inepțiile lor sterile. Orice se întâmplă în societate, indiferent de domeniu sau de complexitate, este preluat și introdus în malaxorul omniprezenților pseudo-specialiștilor mass-media, analizat, sortat și clasificat în bun sau rău, de către o pseudo-instituție mass-media, devenită, ad-hoc tribună națională și tribunal popular, compusă din mediocrități sadea, ce-și impun, arbitrar, rolul de factor de sinteză, analiză, discernământ și hotărâre, iar rarele excepții ce încearcă să corecteze anomalia (meteoritice, pentru că sunt imediat înlăturate sau discreditate), nu fac altceva decât să confirme regula. Și, într-un astfel de „ghiveci” în care adevărul este malaxat de nu mai poate fi extras în nici un mod, indiferent dacă domeniul analizat și autopsiat presupune sau nu competență și profesionalism, studii de specialitate sau experiență, interesele – de regulă meschine -, îl transferă, constant, în sfera bagatelizării totale, acolo unde este accesibilă multi-pseudo-specialistului media, care, aflat „pe terenul său”, se pronunță doct și incontestabil (nu acceptă puncte de vedere profesioniste, din principiu), emițând nu judecăți de valoare, ci postulate, de la înălțimea stupidă a pretențiilor, stabilind, printr-un drept subiectiv de veto, generat de orgoliu și vanitate, albul sau negrul domeniului, cu care manipulează, inclusiv justiția.
Ce preferă auditoriul și cititorii? Mercenarii, știu-tot sau profesioniștii?
Pe o piață a tranzacționării ideilor, în funcție de rating-ul subiectiv al gură-cască ce pierd timpul (și la propriu și la figurat), ascultând inepții frumos ambalate în cuvinte, dacă așa zișii analiștii de serviciu al societății (în fapt instrumente ale grupurilor de interese economice) s-ar limita la domeniul pe care-l stăpânesc (și nici aici n-ar avea dreptul moral să se pronunțe fără experiență și fără certificarea competenței), evitând să substituie specialiștii în domeniu (mai ales în cel economic, unde toți au impresia că exelează și au dreptul la opinie pentru că dețin soluții miraculoase), societatea ar avea mult mai mult de câștigat. Când însă, în postura de impostori cronici, aproape tot ceea ce reprezintă mass-media, a migrat de la profesia în care s-au pregătit, cantonându-se și dezvoltându-și (in)„competența”, exlusiv, în domeniul economiei, respectiv a analizării și disecării deciziei economice și, în special, a evaziunii fiscale, traficului de influență sau mitei, fără minimul de experiență economică sau juridică în domeniu sau fără a fi participat, vreodată, efectiv, la derularea sau managerierea unei activități economice, rezultatul este previzibil un amestec nedefinit de judecăți emise prin melanjarea pasiunii și inetereselor personale cu părți de adevăruri, extrapolate în dorințe generate de frustrări profesionale, sociale și anormal de primitive în ce privește percepția. Astfel, contrar a ceea ce ar fi logic să se întâmple, adică jalonarea și conturarea corectă a unor direcții sociale, decantând mizeria și imoralitatea de adevăr, rezultatul analizei deciziilor nu e decât refularea unor frustrări, generate de egoism, invidie, vanitate sau dorințe perverse, ce au ca efect manipularea ordinară a cetățeanului de către un sistem pretins mass-media, mediocru profesional, palfonat la nivelul cartoanelor ce vor să substituie realitatea și la nivelul inetereselor personale sau de grup. O manipulare alimentată și întreținută de și de care beneficiază adevărații „profesioniști” ai zonei „gri” sociale, ce speculează oportunitățile generate de acest sistem de imbecilizare socială.
Rătăcind într-un sistem fortificat de limitele educației și nivelului percepției, consecvent și persistent, fără minimă decență față de ceea ce reprezintă adevărata performanță, tot soiul de pseudo-specialiști tupeiști – care au impresia că percep profesionist fenomenul, chiar mai bine decât cei ce se ocupă constant de domeniu -, ne dau lecții despre evaziune fiscală, bombardându-ne cu banalități și considerații sub-mediocre, al căror rezultat mai mult încurajează evaziunea decât o anihilează, pentru că neperceperea mecanismelor și a fenomenului generează încredere totală celor care exploatează domeniul. Anchete peste anchete jurnalistice, dezvăluiri (cutremurătoare !!), care se doresc a fi bombe de presă și dovada profesionalismului, în marea majoritate a cazurilor nu sunt decât niște fâs-uri fără efect sau, în cele mai bune cazuri, dovezi ale diletantismului unor pseudo-specialiști, care, pe post de instrument al deținătorilor de drept al informațiilor, lasă impresa că ancheta și descoperirile le aparțin. Puși să explice, prozatorii – în mare parte simpli copiști după referate și rechizitorii -, de frica răspunderii pentru calomnie, dau în bâlbâială, lăsând anchetele „în coadă de pește” sau schimbând „macazul” din mers când sunt supuși presiunilor, lăsând „beneficiarii” fără final.
Evaziunea fiscală, redistribuirea clientelară și netrasparentă a averii publice și a banilor publici, sunt, de departe, principalele cauze ce generează și întrețin corupția în România. De ce tratează mass-media efectele și nu cauzele ? De ce nu denunța legislația ce favorizează corupția ?
Exemplul cel mai elocvent în acest sens îl reprezintă faptul că 99,9 % din marii „analiști” economici ai mass-media (și nu numai, pentru că și peste 50% dintre foștii și actuali membrii ai Guvernului României fac parte din aceeași categorie) încă n-au înțeles (sau se fac că n-au înțeles) că originea și sursa corupției din România o reprezintă averea publică și banul public și că, în ceea ce privește banul public, în pole- position se află sutragerea ipozitelor și taxelor, respectiv alocarea clientelară a banilor din bugetul public. Nu înțeleg (sau se fac că nu înțeleg ?) și nu știu că principala sursă a alimentării bugetului public, unde este cantonat grosul evaziunii și domeniul unde mafia proliferează și extrage fondurile cu care controlează guvernul și economia, este taxa pe valoarea adăugată, care reprezintă aproximativ 7,5 – 8% din PIB, adică aproape 50% din veniturile fiscale. Deși România aplică TVA încă din 1992, marii jurnaliști de investigații nu numai că nu cunosc mecanismul prin care statul colectează TVA, ci nu știu nici să facă diferența dintre metoda clasică prin care este colectată TVA de la consumatorul final și metoda simplificată de colectare a TVA, respectiv avantajele și dezavantajele fiecărei metode. Nici unul din așa zișii „analiști” economici sau cei care fac emisiuni (serial) despre evaziunea fiscală nu știu ce reprezintă, practic, noțiunea de deductibilitate a TVA sau a cheltuielilor din profitul impozabil și ce impact are actuala metodă de colectare a TVA (în cascadă) și deductibilitatea TVA sau deductibilitatea cheltuielilor asupra bugetului de stat sau ce reprezintă, la nivel de PIB, TVA.
Că poartă numele de Ionescu, Șerbănescu, Pastia, Georgescu, Chireac sau mulți alții (mulți cu studii doar în domeniul jurnalismului sau cu diplome de economiști cumpărate de la „tarabe” precum „Goldiș”, „Drăgan”, „Cantemir” sau alte asemenea așezăminte „culturale”) cu pretenții de docți în domeniul evaziunii, ce scriu sau moderează „seriale” TV în domeniu (chiar și Ionuț Dumitru – președintele Consiliului Fiscal ori Călin Georgescu – președintele Clubului de la Roma), se pare că n-au perceput ce înseamnă TVA pentru economia românească sau cum a ajuns TVA cea mai iportantă sursă de alimentare cu fonduri a crimei organizate și cât de catastrofală, pentru România, este menținerea actualului sistem de colectare al TVA. Nu am auzit niciodată analiștii economici vorbind despre cauza reală a celei mai mari hemoragii bugetare din România, reprezentată de diferența dintre TVA colectată de la consumatorul final și cea care ajunge, efectiv, la bugetul de stat, care a creat sistemul de tip mafiot și a fost una din cauzele ce au generat nivelul actual al corupției din România. Cu mici excepții (printre care, Ionuț Dumitru, Ilie Șerbănescu, Călin Georgescu), mass-media, parlamentarii, membrii guvernului sau reprezentanții instituțiilor publice care au în portofoliu activitatea de prevenire și depistare a cazurilor de evaziune fiscală, deși cunosc și recunosc faptul că România se află în colaps financiar și a apelat la împrumuturi uriașe (FMI, BM, BERD, bănci comerciale, titluri de stat, etc.) pentru a nu intra în faliment, evită (din motive ușor de anticipat) să recunoască public că aceasta se datorează, în primul rând, faptului că guvernele au fost incapabile să colecteze taxele și ipozitele și că România a devenit țara unde crima organizată, în domeniul colectării taxelor și impozitelor, este cea mai „performantă” din UE. Se fac că nu înțeleg că adevărata catastrofă a colapsului financiar al României îl reprezintă gradul scăzut de colectare, în special TVA, accizele și a impozitului real pe profit (la TVA gradul de colectare se află la 56% din estimat, adică pe ultimul loc în Europa, iar la total taxe colectăm aproximativ 75%, față de restul UE, unde gradul de colectare se situează la peste 90%) și nici nu analizează, așa cum se ipune, activitatea guvernelor prin prisma acestor „realizări”, care ar trebui să fie condiția de bază a analizei activității și performanței guvernelor.
Oricât am ocoli și minimaliza fondul problemei, este evident că, în România, corupția și traficul de influență reprezintă principala cauză a sărăciei și menținerii României în categoria țărilor subdezvoltate ale Europei, respectiv a nefuncționării statului de drept și reprezintă, în fapt, mecanismul prin care grupările de crimă organizată au acces direct la banul public și la averea publică. Și, în pofida a ceea ce ni se servește ca și cauză, respectiv factorul uman, cauza principală constă în lipsa unei legislații adecvate, clară, precisă, fără ambigutăți, care să impună transparență totală în colectarea și cheltuirea banului public și care presupune, în primul rând, eliminarea metodelor arhaice în domeniul colectării și redistribuirii banului public și înlocuirea acestora cu metode eficiente, simple, fără „amendamente” impuse de crima organizată. Or, este mai mult decât evident că, menținerea unor metode învechite în colectarea banului public și a unor criterii subictive și arbitrare în ce privește transferul averii publice și banului public către domeniul privat, constituie adevăratele cauze ce generează și întrețin corupția în sistemul public, având ca și consecință blocarea dezvoltării economiei și creșterea nivelului de sărăcie a populației, aspecte ce caracterizează astăzi România. Un stat care, de peste douăzecișipatru de ani, constant, pierde, anual, în favoarea crimei organizate, peste 25% din total taxe și impozite pe care contribuabilii le achită, adică peste 8,25% din PIB (ceea ce reprezintă, la nivelul anului 2017, aproximativ 60 miliarde lei, adică peste 13 miliarde euro anual) și-și menține „solvabilitatea” prin împrumuturi externe, contra unor dobânzi uriașe și a cedării suveranității asupra resurselor naturale, esențiale asigurării independenței economice și asigurării supraviețuirii populației, are uriașe probleme de management sau administrare, probleme ce n-ar trebui să treacă neanalizate și nesancționate de mass-media cu pretenții de analiști economici și care ar trebui, zilnic, să reprezinte capul de afiș al întregii mass-media. Pentru că, dacă mass-media ar fi înțeles fenomenul, respectiv că proliferarea corupției este direct proporțională cu procentul taxelor colectate de către crima organizată și că gradul scăzut de colectare a TVA (de 56 % din estimat) reprezintă una dintre cauzele principale a proliferării corupției și că soluția era schimbarea mecanismului de colectare a TVA, făcând presiuni asupra Parlamentului și Guvernului României în acest sens, forțându-le să adapteze și îmbunătățească legislația – în special în domeniul metodelor de colectare a TVA, a accizelor și a deductibilității cheltuielilor la calculul impozitului pe profit -, care să conducă la eficientizarea activității de colectare a veniturilor, până la un nivel de cel puțin 90% din estimat (conform nivelului înregistrat în UE), anual, bugetul de stat ar fi colectat cel puțin 35 miliarde lei în plus, adică aproximativ 8 miliarde de euro ar fi intrat, suplimentar, în trezoreria statului. Opt miliarde de euro suplimentar în bugetul de stat, anual, reprezită exact suma pe care guvernele României au împrumutat-o, constant, în ultimii ani, pentru a asigura funcționarea statului și a evita declararea falimentul administrării statului.
Când însă avem o mass-media care nu înțelege (sau se face că nu înțelege, pentru că este „alimentată” din acest sector al evaziunii) cum funcționează mecanismul de colectare a TVA (și, implicit, mecanismul simplu, favorizat de lege, prin care este sustrasă TVA plătită de consumatorul final), în cascadă și ce ar însemna pentru România adoptarea metodei simplificate de colectare a TVA (exemplul cerealelor, pe care guvernanții îl ascund, este edificator în ceea ce privește eficiența aplicării metodei simplificate la colectarea TVA), simplificarea legislației privind colectarea accizelor (eliminarea scutirilor și restituirea doar după ce s-a făcut dovada utilizării în domenii netaxabile) sau a regândirii aplicării deductibilității cheltuielilor în cazul ipozitului pe profit, pe criterii reale, de aport direct la crearea plusvalorii; când avem o presă care, avidă de senzațional, întreține cauzele ce generează efectele, adică nu denunță legislația și mecanismul care permite jefuirea bugetului public și nu face presiuni asupra Guvernului și Parlamentului în vederea modificării legislației, ci analizează, steril, neprofesionist, subiectiv sau dedicat, doar efectele evaziunii, adică o mică parte din cazurile depistate; când avem o presă care n-a făcut, niciodată, un bilanț al guvernării, pe principiul eficienței administrării banului public (colectare, cheltuire, împrumuturi) și n-a analizat, serios, niciodată, soldul real al administrării țării de către guvernanți (adică cât a produs, cât a cheltuit, dar, mai ales, cât a înstrăinat din averea publică și cât a împrumutat), șansele ca România să se redreseze economic, să se diminueze evaziunea fiscală și, implicit, corupția, sunt ca și inexistente. Pentru că menținând o legislație depășită moral, imperfectă, plină de „amendamente” strecurate deliberat de crima organizată, stufoasă și plină de contradicții, pentru care crima organizată a creat mecanisme eficiente, aproape perfecte, prin care devalizează bugetul (metoda colectării și rambursării TVA prin firme „fantomă”, metoda neplății accizelor prin schimbarea formal a destinației produselor, metoda nedeclarării producției la cereale, etc.) România va continua să rămână un stat administrat, total, de crima organizată, ce se va bate, exclusiv, pentru acapararea puterii în vederea administrării averii publice în favoarea corporațiilor, grupurilor de interese și, în nici un caz, a cetățenilor.
Și tot în aceeași ordine de idei, n-am auzit pe nimeni din mass-media, în ultimii ani, să menționeze faptul că unul dintre criteriile esențiale ale accederii la spațiul Schengen este creșterea performanței colectării veniturilor bugetare (în special a celor fiscale), până la minim 90% din cele estimate, în cazul veniturilor fiscale și pâna la minim 70% în cazul TVA (în prezent 54%). Or, deși a cheltuit enorm (numai cu reorganizarea ANAF s-au cheltuit peste 82 milioane de euro, pe care DNA, deși știe că s-au cheltuit aiurea, văd că nu are interes să verifice „destinația” reală a banilor alocați pentru reorganizarea ANAF), România n-a performat în ceea ce privește creșterea gradului de colectare a veniturilor fiscale, situându-se tot la nivelul de 75% din estimat, adică la nivelul din 2007 (al aderării la UE). Mai grav, la sfârșitul lunii octombrie 2017, în pofida declarațiilor care spuneau că România a înregistrat cea mai mare creștere economică din UE, TVA colectată (impozitul cu ponderea cea mai mare în total venituri fiscale, care reflectă activitatea ANAF și, în special, a celebrei Direcții Antifraudă), reprezenta 6,8% din PIB, în condițiile în care, în perioada similară a anului 2011 (cu un an înainte de preluarea puterii de către Guvernul Ponta), TVA colectată reprezenta 7 % din PIB, adică cu 0,2 % mai mult (???!!!).
Deci, în loc să înlăture cauzele reale, adică să schimbe legislația care favorizează crima organizată și să blocheze mecanismele prin care sunt sustrase taxele și impozitele, guvernele au procedat în cel mai dezastruos mod cu putință (la comanda crimei organizate, se pare), reorganizând administrația (epurând, practic, incomozii ce deranjau crima organizată), administrație care, din păcate, a continuat să opereze cu aceleași legi deficitare, cu efecte previzibile, favorabile, exclusiv, crimei organizate. Și mass-media nu numai că tace complice când guvernele mimează reformele, acceptând epurările ca și reorganizări de instituții în vederea eficientizării activității, ba mai și aplaudă (contra sponsorizări, bineînțeles !) farsele guvernanților, care în loc să schimbe legile și să blocheze mecanismele prin care bugetul public este devalizat, epurează instituțiile și mută funcționarii dintr-un serviciu sau birou în altul sau dintr-o instituție în alta.
Și asta într-un consens general, în care mass-media, crima organizată și clasa politică – adică zona interlopă a economiei – „și-au dat mâna”și ocolesc subiectul politizarea, de tip mafiot, a administrației publice. Și atunci cum să se elimine corupția ? Chiar nu observă nimeni că aceasta crește exponențial, iar eficiența DNA, deși pare în creștere, raportată la nivelul corupției, este, procentual, tot mai scăzută ?
Concluzia ?
Avem o mass-media bolnavă (nu produce nimic concret, care să conteze cu adevărat, nu monitorizează, nu vede adevăratele și realele probleme ale economiei, ci doar execută ordinele și recită public dictările), care scurmă vârful mizeriei, convinsă ca a decopertat și a făcut vizibil fenomenul și că, astfel, asigură lovirea în inima caracatiței. O mass-media total neprofesionistă, încremenită în șabloane arhaice, de tip comunist, ce are nevoie de upgradare și de profesionalizare, renunțând la orgoliile bazate pe nimic, adică pe diplome traficate, pe vanități ce vor să substituie experiența și competența reală, dar mai ales, la scrisul și moderarea după dictare, pe baza unor (dez) „informări” furnizate de adevărații păpușari ai societății, ce profită de dieletantismul și lipsa de profesionalism a slujbașilor mass-media. O mass-media care trebuie să înțeleagă că nu poate substitui specialiștii, că trebuie să-și „primenească” rândurile cu valori reale, capabile să monitorizeze și să sancționeze derapajele sistemului și să accepte că nu poate supraviețui doar în rol de instrumente ale celor ce dirijează societatea, prin orgolii și vanitate, adică a celor care devalizează bugetul public, pentru că asta, în final, reprezintă sinucidere socială. Pentru că, oricât ar fi de inteligenți, de buni oratori sau mânuitori ai condeiului și orice pretenții ar avea, actualii ce reprezintă mass-media, nu pot fi chiar atât de naivi (făcând abstracție de orgolii sau interese financiare) să nu-și dea seama că nu pot înțelege fenomenele fără practică și fără experiență; că a crea este infinit mai greu decât a distruge și că societatea nu poate evolua numai prin critică pasională, fără soluții, iar acest lucru este mai mult decât vizibil în mass-media actuală. In prezent – deși mulți ignoră realitatea determinați, se pare, mai mult de partea materială imorală decât de adevăr -, pentru adevărații profesioniști, emisiunile în care cei cu pretenții de analiști, doar scurmă mizeria, după dictare – alimetați „preferențial” cu informații și documente la care, logic, n-ar avea cum să aibă acces -, nu produc decât greață și scârbă și un soi de lehamite fatidică, generată de imoralitatea cuibărită în mass-media, pentru că se vede, „din avion”, înregimentarea mass-media în slujba crimei organizate și a zonei interlope a politicii românești. Iar marea majoritate a celor care sunt cu adevărat specialiști în domeniul evaziunii fiscale (inspectori, polițiști, procurori, judecători), asistă neputincioși la cum mass-media, în loc să susțină performanța reală în lupta împotriva evaziunii și a corupției, a devenit o castă a mediocrilor, frustraților profesional și vanitoșilor, ce cred că prin diletantism și-au depășit condiția umană trasată de cel care a fost la originea creației și care pot să-și impună frânturile de adevăr ca regulă de bază, ca și cum n-ar fi vorba de cea mai evidentă dovadă a prostituției morale. În loc să creeze, contra arginții lui Iuda, desființează pe cei ce performează, băgându-i în malaxorul discreditării, exercitându-și rolul de avocați ai Diavolului de tip voiculescian, patrician, ghițian, sau alte „fenomene” etalon naționale de acest gen, care au redecorat pastelul pestriț al unei Românii în care a fi cinstit, corect și a servi legea și adevărul reprezintă un handicap, de multe ori capital. Iar întrebarea care mă tot provoacă e: dacă partea mass-mediei, sponsorizată din bani publici, nu va mai avea acces la acest gen de „mită” bugetară, unde se va aciui hoarda de mercenari ce-au supt, cot la cot cu interlopii politici, fondurile publice, băgând sub preș munții de gunoi imoral ce-au îmbolnăvit cronic societatea ?
Anchete
Unda de soc a reformei pensiilor: Prima demisie a unui magistrat, oficializată de Președintele Nicușor Dan
Reforma sistemului de pensii de serviciu în magistratură începe să producă efecte concrete și ireversibile în organigrama instanțelor din România. După un val de nemulțumiri provocate de noile reglementări legislative, sistemul judiciar înregistrează prima plecare oficială prin demisie direct corelată cu noile condiții de pensionare. Potrivit unei dezvăluiri publicate de Lumea Justiției, magistratul Alin Petrea, o figură proeminentă a Tribunalului Giurgiu, a ales să părăsească roba în semn de răspuns la înăsprirea drastică a criteriilor de retragere din activitate.
Justiția sub asediu legislativ: Pensii diminuate și vârstă de pensionare majorată la 65 de ani
Contextul acestei demisii este unul marcat de tensiuni profunde între puterea politică și corpul magistraților. Noile modificări legislative au redefinit radical parcursul profesional al judecătorilor și procurorilor: pensiile de serviciu au fost diminuate, vârsta de pensionare a fost ridicată pragul de 65 de ani, iar vechimea în muncă necesară a fost majorată la 35 de ani, dintre care cel puțin 25 de ani petrecuți exclusiv în magistratură.
În acest peisaj de incertitudine, demisia judecătorului Alin Petrea, cel care ocupa funcția de șef al Secției Civile a Tribunalului Giurgiu (fiind delegat de la Tribunalul Ilfov), reprezintă, conform publicației citate, primul semnal de alarmă privind riscul unui exod de cadre cu experiență din sistemul judiciar.
Decret prezidențial după o lună de așteptare: Nicușor Dan oficializează plecarea
Deși Secția pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) îi înaintase președintelui Nicușor Dan propunerea de eliberare din funcție încă din data de 26 martie 2026, procedura administrativă la nivelul Palatului Cotroceni a durat aproape o lună. Întârzierea a prelungit starea de incertitudine, însă deznodământul a devenit oficial joi, 16 aprilie 2026.
„Președintele României, Nicușor Dan, a semnat joi, 16 aprilie 2026, decretul privind eliberarea din funcția de judecător a domnului Petrea Alin, judecător la Tribunalul Ilfov, delegat în funcția de președinte al Secției civile a Tribunalului Giurgiu – demisie, la data de 16 aprilie 2026”, a anunțat Administrația Prezidențială prin intermediul unui comunicat oficial.
Un sistem în derivă? Precedentul periculos al demisiilor de onoare
Această primă demisie post-reformă ridică întrebări serioase cu privire la stabilitatea actului de justiție în România. Plecarea unui magistrat cu funcție de conducere dintr-o instanță importantă, în contextul în care mulți alți colegi îndeplinesc deja criteriile de pensionare dar se tem de noile tăieri, ar putea declanșa un efect de domino. Rămâne de văzut dacă autoritățile vor găsi mecanisme de retenție a profesioniștilor sau dacă magistratura românească se îndreaptă către o criză de personal fără precedent, alimentată de nemulțumirile salariale și de impunerea unor noi standarde de vechime greu de atins. (Irinel I.).
Anchete
Revanșa simbolică de la vârful CSM: Cristina Chiriac, prima întâlnire cu „opozanții” din Secția pentru procurori
Noul Procuror General al României a debutat în Plenul Consiliului Superior al Magistraturii, stând umăr la umăr cu vicepreședintele Bogdan Staicu, cel care i-a avizat negativ numirea la conducerea Ministerului Public.
La doar 24 de ore de la preluarea oficială a mandatului de Procuror General, Cristina Chiriac și-a făcut intrarea în Plenul Consiliului Superior al Magistraturii (CSM). Dincolo de ordinea de zi tehnică a ședinței, care a vizat reînvestirea judecătoarei ICCJ Simona Marcu la cârma Institutului Național al Magistraturii (INM), miza nevăzută a fost una de ordin diplomatic și de putere. Publicația Lumea Justiției a catalogat momentul drept o „întâlnire de gradul zero”, marcând prima interacțiune oficială a șefei PICCJ cu magistrații care s-au opus public ascensiunii sale.
Sub semnul „avizului negativ”: O vecinătate incomodă
Atmosfera din sala de plen a fost marcată de o ironie a sorții pe care observatorii sistemului judiciar nu au putut-o ignora. Cristina Chiriac s-a așezat la masa discuțiilor chiar lângă vicepreședintele CSM, Bogdan Staicu, unul dintre principalii săi adversari ideologici din timpul procesului de selecție.
Conform analizei publicate de Lumea Justiției, șefa Ministerului Public s-a aflat față în față cu întregul bloc de rezistență din Secția pentru procurori — format din Bogdan Staicu, Daniel Horodniceanu, Claudiu Sandu, Emilia Ion și Cătălina Sîntion. Aceștia sunt membrii care, prin votul lor, au încercat să blocheze numirea lui Chiriac, oferindu-i un aviz negativ care, în final, s-a dovedit a fi doar un obstacol simbolic depășit de decizia politică.
Tăcere strategică și curtoazie de fațadă
Deși revenită în Consiliu „pe cai mari”, din postura de șefă a tuturor procurorilor din România, Cristina Chiriac a ales o strategie a moderației. Pe parcursul ședinței, aceasta nu a avut nicio intervenție publică, preferând să observe dinamica forțelor dintr-un sistem care, cel puțin la nivel declarativ, trebuie să colaboreze pentru buna funcționare a justiției.
În timp ce în spațiul public nu au răzbătut semne de animozitate directă, tensiunea subiacentă rămâne un subiect de speculație pentru mediul juridic. Sursa citată notează că, în ciuda istoricului conflictual legat de avizarea sa, Chiriac a afișat o prezență „agreabilă vizual”, contrastând cu rigiditatea pozițiilor exprimate anterior în cadrul Secției pentru procurori.
Ministerul Public, sub o nouă eră a coabitării forțate
Prezența Cristinei Chiriac în CSM marchează începutul unei perioade complicate de coabitare. Este un test de maturitate pentru instituție: pe de o parte, o șefă de Parchet General care a demonstrat că poate trece peste vetoul colegilor săi, iar pe de altă parte, o Secție de procurori care trebuie să lucreze acum cu persoana căreia i-a contestat competența sau viziunea.
Rămâne de văzut dacă această „pace de fațadă” surprinsă de jurnaliști se va traduce într-o colaborare instituțională reală sau dacă ședințele viitoare vor scoate la iveală fisuri adânci într-un sistem și așa măcinat de orgolii și viziuni divergente. (Irinel I.).
Anchete
Verdict amânat în „războiul” ierarhic: Răsturnare de situație în dosarul disciplinar al procurorului militar Bogdan Pîrlog
Într-o mișcare ce reaprinde controversele în jurul unuia dintre cei mai vocali magistrați din sistem, Secția pentru procurori în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) a decis o manevră procedurală neașteptată. Deși ieri, 15 aprilie 2026, era așteptată o pronunțare definitivă în dosarul procurorului militar Bogdan Pîrlog, de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Militar București, verdictul a fost suspendat printr-o repunere pe rol a cauzei.
Manevra de ultim moment: Cererea care a blocat decizia CSM
Potrivit informațiilor dezvăluite de publicația Lumea Justiției, completul de judecată disciplinară ar fi trebuit să tranșeze miercuri dosarul nr. 14/P/2023. Cu toate acestea, magistrații din CSM au decis să redeschidă dezbaterile pentru a pune în discuția părților elementele invocate de procurorul Pîrlog într-o cerere depusă chiar în ajunul pronunțării, pe 14 aprilie.
Prin această decizie, surpriză pentru observatorii sistemului judiciar, următorul termen de judecată a fost fixat abia pentru data de 27 mai 2026. Această amânare prelungește starea de incertitudine juridică asupra acțiunilor procurorului militar, oferindu-i acestuia o nouă fereastră de apărare.
Acuzațiile Inspecției Judiciare: Sfidarea ordinelor ierarhice sub lupă
Miezul acestui dosar, instrumentat de Inspecția Judiciară, vizează o abatere disciplinară prevăzută de Legea nr. 303/2022 privind statutul judecătorilor și procurorilor. Mai exact, Bogdan Pîrlog este cercetat sub aspectul săvârșirii abaterii prevăzute la art. 271 lit. f, care sancționează „nerespectarea de către procuror a dispozițiilor procurorului ierarhic superior, date în scris și în conformitate cu legea”.
Cazul ridică semne de întrebare asupra disciplinei în cadrul parchetelor militare și asupra modului în care ordinele administrative sunt interpretate sau ignorate. Dacă acuzațiile se confirmă, procurorul riscă sancțiuni care pot merge de la avertisment până la excluderea din magistratură, într-un context în care activitatea sa a fost marcată constant de conflicte cu vârful ierarhiei judiciare.
Suspans prelungit până în pragul vacanței judiciare
Modul în care este gestionat calendarul procesual a atras comentarii acide în spațiul public. Jurnaliștii de la Lumea Justiției notează, sub o notă ironică, faptul că amânarea până la finalul lunii mai ar putea împinge o eventuală sentință spre toamnă, protejând astfel programul estival al magistratului.
Indiferent dacă rezultatul final va fi o sancțiune dură sau o „spălare” a imaginii procurorului, miza rămâne uriașă pentru autoritatea Consiliului Superior al Magistraturii. Până la termenul din 27 mai, dosarul Pîrlog rămâne o pată de incertitudine pe agenda Secției pentru procurori, într-un an în care integritatea și subordonarea legală sunt teme centrale în justiția română. (Irinel I.).
-
Exclusivacum o ziJUSTIȚIA DIN VĂLENII DE MUNTE: „PROTECȚIE” CU PORȚIA ȘI CITARE PRIN TELEPATIE (I)
-
Exclusivacum 3 zileMISIUNEA „OARBA” LA NATO/DOCUMENTE: CUM SĂ CUCEREȘTI BRUXELLES-UL CU UN CAZIER „REPUTAȚIONAL” ȘI DOUĂ FUNCȚII ÎN BUZUNAR
-
Exclusivacum 4 zileRăzboi total între IGPR și Sindicatul Europol: Poliția Română denunță o campanie de dezinformare privind concursurile de management
-
Exclusivacum o ziPloieștiul, între ghenă și tribunal: Cum a ajuns „Republica lui Caragiale” un „Bingo” penal pe 10 milioane de euro, sub bagheta Magicianului-Fanfară!
-
Exclusivacum 2 zilePoliția, transformată în agent de asigurări: Proiectul legislativ care pune în pericol siguranța publică pentru a proteja interesele electorale ale primarilor
-
Featuredacum 4 zilePariul de 1,5 trilioane de dolari: Pentagonul forțează limitele Industriei de apărare cu o creștere de 188% a achizițiilor de rachete
-
Ancheteacum 2 zileVerdict amânat în „războiul” ierarhic: Răsturnare de situație în dosarul disciplinar al procurorului militar Bogdan Pîrlog
-
Exclusivacum o ziOspiciul „sărăcește-norul”: Marea pârjoleală de 5.000% și „Agenții 007 ai gliei” care au demascat mafia argintului sub privirile mute ale statului



