La recentul Simpozion al Comandamentului Strategic al SUA (STRATCOM), congresmanul John Garamondi (D-CA) a participat la una dintre paneluri, sugerând că SUA ar trebui să anuleze dezvoltarea rachetei balistice intercontinentale Sentinel — o poziție pe care a susținut-o de mult timp. Interesant este că el a provocat, de asemenea, militarii să readucă bombardierele nucleare la statutul de alertă, dacă amenințarea nucleară este la fel de serioasă cum sugerează STRATCOM.

Deși putem să nu fim de acord cu opiniile sale privind Sentinel, suntem cu siguranță de acord cu punctul său de vedere referitor la readucerea bombardierelor capabile de atac nuclear la statutul de alertă. Este mult așteptat.

Rusia deține deja un arsenal nuclear tactică de zece ori mai mare decât cel al SUA. De asemenea, China se pregătește să devină un egal nuclear al SUA până în 2035. În plus, Coreea de Nord își construiește un arsenal nuclear care, conform dictatorului Kim Jong-Un, va crește „exponențial” în anii următori.

Având în vedere prietenia „fără limite” dintre China și Rusia și alianța militară dintre Coreea de Nord și Rusia, secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a sugerat în iunie că Rusia ar putea oferi în curând Coreei de Nord și, posibil, Chinei asistență tehnică și materiale nucleare fisionabile — necesare pentru a produce mai multe focoase nucleare — în schimbul asistenței împotriva Ucrainei.

Președintele Joe Biden recunoaște amenințarea în creștere. Potrivit New York Times, Biden a semnat în martie noi orientări strategice care ordonau SUA să se pregătească pentru amenințări nucleare coordonate din partea Chinei, Rusiei și Coreei de Nord.

Consecința pe termen lung a acestei relații înstrânse este că un ax al autocrației va dispune de un arsenal nuclear colectiv care va fi net superior celui al Statelor Unite. Aceasta este o rețetă pentru coerciție, având în vedere că toți cei trei rivali ar putea să pună politica americană în fața unei săbii nucleare. Dacă, de pildă, militarii SUA ar interveni în cazul unei invazii chineze în Taiwan, este sigur că Beijingul va folosi amenințări nucleare escalatorii pentru a încerca să determine Statele Unite să nu se implice în conflict — în timp ce Coreea de Nord și Rusia caută o modalitate de a profita de situație.

În plus, Statele Unite, care dispun de până la 1.550 de arme nucleare strategice operațional desfășurate pe tot parcursul forțelor sale de rachete balistice intercontinentale (ICBM), bombardiere nucleare și submarine cu rachete balistice, pot conta doar pe 400 de ICBM-uri și pe o parte din forțele subacvatice Ohio, pentru a fi pregătite zi de zi.

În prezent, bombardierele nucleare ale națiunii nu sunt pe ceea ce se numește „statut de alertă,” ceea ce înseamnă că bombardierele B-52 și B-2 sunt încărcate cu arsenalul lor de arme nucleare, iar echipajele sunt pregătite să decoleze rapid avioanele pentru a le aduce la adăpost înainte de un posibil atac. Într-o criză, Forțele Aeriene ar avea nevoie de zile, sau mai mult, pentru a readuce forța de bombardiere la statutul de alertă, pe care aceasta l-ar putea menține doar pentru o perioadă scurtă înainte ca forța să se rupă. Aceasta lasă cele 46 de bombardiere B-52 și 19 B-2 capabile de atac nuclear expuse la un atac convențional sau nuclear.

Revenirea bombardierelor capabile de atac nuclear ale națiunii la statutul de alertă, chiar și doar pentru o parte din aceste bombardiere, este necesară pentru a asigura supraviețuirea lor și a semnaliza Chinei și Rusiei că Statele Unite tratează serios descurajarea nucleară.

Această problemă nu este una nouă. În 2021, atunci când Comandantul Comandamentului Strategic al SUA, amiralul Charles Richard, a declarat în fața Comisiei pentru Servicii Armate din Senat că va solicita bomberii să revină la statutul de alertă în cazul în care națiunea își pierde forța ICBM.

Gen. lt. James Dawkins, atunci șeful adjunct al Statului Major al Forțelor Aeriene pentru Descurajare Strategică și Integrare Nucleară, a explicat curând după aceea că Forțele Aeriene nu pot readuce la alertă nici măcar câțiva bombardiere pentru mai mult de o perioadă scurtă de timp, deoarece „vei avea nevoie de mai mulți aviatori, vei avea nevoie de mai mulți soldați din forțele de securitate, mai mulți mecanici… mai multe bombardiere… îmbunătățiri ale infrastructurii la [instalațiile de alertă] și vei avea nevoie de mai multe avioane de alimentare.” Necesitățile și provocările sunt și mai mari astăzi. Forțele Aeriene au acum mai puține bombardiere capabile de atac nuclear decât oricând în istoria sa și nu dispune de o forță de echipaj pentru a antrena și susține o astfel de misiune. Acest lucru nu ia în considerare forțele de securitate necesare pentru a proteja avioanele, mecanicii care să le repare și avioanele de alimentare pentru a oferi combustibiling pe parcursul zborului.

Cum poate fi abordată această problemă? Pe termen lung, națiunea trebuie să achiziționeze câteva sute de bombardiere. Acest lucru necesită ca Forțele Aeriene să se concentreze pe lovituri de lungă distanță, considerată poate cea mai importantă misiune a sa. Dar, realist, producția unor astfel de sisteme durează prea mult pentru a aborda riscul pe termen scurt.

Soluția pe termen scurt este să se crească dramatic numărul echipajelor de bombardiere instruite, adăugând forțe aeriene de securitate necesare și instruind personalul de întreținere și suport necesar. Același lucru este valabil și pentru flota de avioane de alimentare care susține operațiunile bombardierelor.

Nu va fi ieftin. Va necesita prioritizarea capabilităților nucleare asupra altor nevoi din bugetul de apărare şi, probabil, din cheltuielile non-apărare. Nu va fi ușor. Având în vedere provocările de recrutare cu care se confruntă Forțele Aeriene și termenele pentru formarea echipajelor de zbor, va necesita o presiune puternică astăzi.

Dar acestea sunt probleme care pot fi depășite dacă există voință — și trebuie să existe voință, pentru că un descurajare nucleară puternică este literalmente existențială pentru menținerea Americii în siguranță și prosperă.

Când președintele George H. W. Bush a scos forța de bombardiere de la alertă pe 27 septembrie 1991, forța de bombardiere a fost în alertă timp de 12.414 zile consecutive. Acum, o săptămână poate fi prea mult pentru o forță o zecime din dimensiunea sa din 1991. Din păcate, forța de bombardiere este o umbră golașă a fostei sale forme.

Nu trebuie să fie așa. Cu atenția și accentul potrivit, putem asigura că o parte esențială a descurajării strategice a Americii este pregătită.

Dr. Adam Lowther este vicepreședinte al cercetării la Institutul Național pentru Studii de Descurajare. A petrecut mai mult de două decenii în uniformă, precum și ca funcționar civil în cadrul Forțelor Aeriene și Armatei, lucrând în probleme nucleare. De asemenea, este gazda podcastului NucleCast.

Lt. Col. Derek Williams este ofițer de sistem de arme B-52 în Forțele Aeriene ale SUA și absolvent al programului de practică pentru arme de la Sandia National Laboratories.

Opiniile exprimate sunt cele ale autorilor și nu reflectă orientările sau poziția oficială a Guvernului Statelor Unite, a Departamentului Apărării, a Forțelor Aeriene ale Statelor Unite, a Forțelor Spațiale ale Statelor Unite sau a Comandamentului Strategic al SUA.