Să analizăm cât se poate de obiectiv politica pe care Partidul Național Liberal o face în opoziție fiind. Care sunt obiectivele PNL? Care sunt mijloacele prin care principalul adversar al puterii ar putea să își atingă aceste obiective? Dar, înainte de toate, ar trebui să vedem dacă țintele alese de liberali sunt sau nu cele corecte. Dacă nu care cumva aceștia aleargă după cai verzi pe pereți.

Viața politică a unui partid nu se sfârșește odată cu pierderea alegerilor. Este contrar oricărei rațiuni, oricărei logici, ca o formațiune politică învinsă în alegeri, chiar și la un scor umilitor, așa cum s-a întâmplat în 2016, să depună armele și să ia pauză pentru patru ani, așteptând ca atunci zarurile să se rostogolească altfel. După un eșec cum este cel suferit de liberali la ultimele alegeri, orice om cu capul pe umeri știe că nu vine în mod automat un succes după o penitență de patru ani. Dimpotrivă.

Dacă PNL stă cu brațele încrucișate, așteptând ca socialiștii să se erodeze la guvernare, iar electoratul să basculeze pur și simplu la capătul unui ciclu electoral în direcția contrară, s-ar putea să aibă o surpiză urâtă. Un partid în mod evident se erodează la guvernare și suferă pierderi electorale substanțiale, dar nu este deloc obligatoriu ca acest fenomen să se contabilizeze pozitiv în favoarea PNL. S-ar putea ca liberalii să constate stupefiați că, după ce au stat cu brațele încrucișate patru ani, para mălăiață nu a căzut în curtea lor, ci alături. În favoarea unui alt partid. Sau pur și simplu îngroșându-se numărul celor care absentează de la vot.

PNL, ca orice partid cât de cât semnificativ care a pierdut alegerile și este silit să stea în opoziție, are în continuare ca obiectiv politic primordial câștigarea guvernării. În opoziție fiind, el trebuie să facă tot ce este posibil pentru a demonstra unor pături cât mai largi de populație că este pregătit în orice moment să conducă mai eficient Executivul, că are un program mai bun, mai realist, mai ușor e implementat și care le poate aduce românilor mai multă bunăstare. Ceea ce ar însemna ca PNL să-și ajusteze permanent politicile în funcție de schimbările care au loc la nivel național și internațional. În toate planurile. Și să semnalizeze continuu că își adaptează în așa fel politica, încât să poată prelua în orice moment, cu succes, ștafeta guvernării.

Apoi, PNL trebuie să îi demonstreze opiniei publice că nu este singur. Că ocupă vârfuri de cupolă ale unor alianțe politice interne și externe, a unor parteneriate cu societatea civilă și cu presa, instrumente care, odată adjudecate, pot fi utilizate oricând este necesar pentru răsturnarea majorității existente și formarea unei alte majorități pe care să o poată conduce cu succes în direcția unei guvernări liberale. Mai mult chiar. În acest interval de timp, PNL, prin cei mai activi membri ai săi, ar trebui să încerce atât în plan central, cât și în plan local să încheie înțelegeri punctuale cu reprezentanți vulnerabili ai arcului majoritar, care pot deveni oricând dizidenți, iar apoi susținători ai unei majorități alternative.
PNL, în opoziție fiind, are datoria de a demonstra în fiecare zi că dorește să vină la guvernare, că este capabil să-și asume puterea executivă și că poate face lucruri mai bune decât adversarii săi. O asemenea atitudine, un asemenea tip de comportament, ar trebui să caracterizeze lupta politică a liberalilor de la vârf și până la cele mai mici organizații ale partidului în teritoriu.

Susținerea și propulsarea unui candidat prezidențial nu este scopul principal al unui partid politic. Scopul principal este să obțină guvernarea. În subsidiar, este desigur important dacă un partid are forța necesară de a instala din rândul său o persoană în cea mai importantă funcție în stat. Cu atât mai mult dacă acea persoană, exploatând lacunele Constituției, acționează la rândul ei pentru propulsarea respectivului partid, oferindu-i un credit din propria sa zestre electorală.

Din această perspectivă, ce putem spune că s-a întâmpat în cazul PNL? PNL a luat peste noapte trei decizii cardinale. L-a adus pe Klaus Iohannis de la Sibiu și l-a ales în fruntea partidului, în calitate de președinte, ignorând faptul că acesta nu avea nici cultură și nici experiență liberală. A anunțat o fuziune cu PDL, fostul adversar politic al liberalilor, fără a lua măsurile necesare pentru ca acest proces să decurgă în mod accelerat, organizându-se într-un timp rezonabil alegeri democratice de jos în sus, pentru stabilizarea tuturor structurilor partidului de la nivel central și local. Fuziunea accelerată a fost ratată și, ratând rundele de alegeri care au urmat, PNL a orbecăit atât sub aspect doctrinar cât și sub aspect structural. În fine, o altă decizie luată în grabă de către PNL a fost aceea de a-l susține pe Klaus Iohannis în campania prezidențială. În această direcție, acționând aproape cu disperare, PNL și-a consumat o bună parte din energii și și-a sacrificat o bună parte din principii. În loc să-l oblige pe Klaus Iohanns să gândească și să acționeze ca un liberal, partidul a acționat în sens contrar, conformându-se strategiei unei singure persoane. Și, implicit, subordonându-se în totalitate acesteia. Cea mai gravă consecință a fost că, urmându-l în mod neconstituționl pe Iohannis, PNL și-a pierdut într-un timp record atât substanța națională și cât substanța liberală. Și, aproape automat, a dezamăgit o bună parte a electoratului propriu. Astfel încât toți cei care au crezut și cred că este extrem de importantă lupta pentru drepturile și libertățile fundamentale ale omului, pentru dezvoltarea societăților mici, mijlocii și mari deținute de capitalul autohton, pentru o politică care să susțină interesul național și suveranitatea statului, i-au părăsit pe liberali, preferând să stea acasă sau să acorde susținere altor partide.

Bomboana pe colivă a pus-o PNL atunci când, cochetând cu multinaționalele și cu Serviciul Român de Informații condus în respectiva perioadă de tandemul Maior-Coldea, a susținut în forță formațiunea politică de laborator numită Uniunea Salvați România și pe Dacian Cioloș, în intervalul de un an cât a condus în mod catastrofal Executivul României. Cu autoritatea și așa grav zdruncinată, cu o credibilitate aflată sub semnul întrebării, PNL a cedat în acest fel în mod deliberat o parte din electoratul captiv în beneficiul USR, a lui Dacian Cioloș și al președintelui Klaus Iohannis. Și a urmat dezastrul, pe care atât de mulți l-au prevăzut, din alegerile locale și parlamentare.
Astăzi, istoria se repetă. Pentru că PNL nu a învățat nimic din greșelile trecutului apropiat. Este un partid incapabil să identifice în interiorul său adevărații lideri, suferă de o tentație fatală de a acecsa lideri din afara partidului serviți pe tavă de grupuri de interese ilegitime, cochetează într-un mod absolut condamnabil cu statul paralel, cu așa-zișii avertizori de integritate și este oricând dispus să ajute România să-și dea câte un autogol în relațiile externe.

PNL a abandonat de mult deviza „prin noi înșine”, a cărei implementare în politică i-a adus cândva glorie acestui partid. Consecința este că impactul liberal s-a diminuat atât de mult încât nici măcar președintelui Klaus Iohannis, adus la Cotroceni de către liberali cu mari sacrificii, acest partid nu îi mai este de niciun folos. Ceea ce se vede cu ochiul liber și constituie azi maxima umilință pentru liberali.
Cum altfel, dacă nu ar fi adevărate toate cele de mai sus, s-ar putea explica faptul că PSD stă electoral foarte bine, aproape de nivelul atins imediat după alegeri, în ciuda faptului că a schimbat deja două guverne și zeci de miniștri, zguduit fiind și de scandaluri interne și de scandaluri în plan extern, iar aliatul său ALDE, partid de sorginte liberală, este în plină ascensiune electorală? Dacă lucrurile continuă așa, la capătul viitoarelor alegeri s-ar putea să constatăm că PNL a dispărut de pe scena politică, urmând exemplul fatal al PNȚCD, locul acestuia în dreapta spectrului politic fiind luat tocmai de ALDE.

Sorin Rosca Stanescu