Actualitate
”America e singura care ne poate scoate din relația aceasta toxică germano-rusă în care am încăput”
(Preluare Inpolitics):
De regulă, interviu electoral interesant e o contradicție în termeni, dar uneori apar și excepții. Cazul interviului acordat de un candidat AUR la europarlamentare ziaristei Anca Alexandrescu, la Realitatea Plus, l-am numit pe prof.univ.dr. Radu Baltasiu, unui dintre cei mai apreciați sociologi ai momentului, colaborator al Academiei române. Un interviu din care prezentăm cîteva fragmente, despre legătura dintre suveranism și Dumnezeu, despre dezastrul din educația tinerilor de azi, ori despre motivele pentru care ei îmbrățișează tot mai mult tezele comuniste.

”America e singura care ne poate scoate din relația aceasta toxică germano-rusă în care am încăput”
– A.A. Dle profesor, de ce AUR?
– R.B. Pentru că în momentul de față nu există, prin momentul de față înțelegând deja de acum 4 ani, o alternativă politică care să își asume dimensiunea suveranistă. Acum, mie mi s-a propus să candidez, nu eu m-am cerut, ca să zic așa, în virtutea faptului că am fost cu sufletul și cu fapta alături de Asociația 2012, condusă de George Simion și de gruparea pro-unionistă din jurul său. Este o relație veche între mine și el, între mine și mișcarea unionistă din România și din Basarabia.
– Am văzut, să vă mărturisesc, în weekend, o manifestare care mi-a arătat că AUR parcă e mai apropiat de americani decât toate celelalte partide la un loc.
– A fi suveranist nu înseamnă a nu fi apropiat de americani. O politică inteligentă nu înseamnă să fii cu capul sub nisip. Dimpotrivă, America este superputerea, sau singura superputere, care ne poate scoate din relația aceasta toxică germano-rusă în care am încăput de multă vreme.
– Ce ați făcut dumneavoastră până acum?
– Cred că am scris suficient de multe lucruri pe dimensiunea națională. Cred că ofer o educație „particulară” studenților mei. Chiar superiorii mei ierarhici din facultate au recunoscut acest lucru și nu o dată. Nu mi-a fost cel mai bine, în sensul că mi s-au limitat din cursuri din acest motiv. Că am o atitudine incorectă politic la cursuri.
– Ce n-ați respectat? Ce i-a deranjat?
– În momentul în care vorbești despre masculinitate și feminitate, vorbind despre suprapunerea masculinității cu bărbăția și a feminității cu femeia deja începi să deranjezi. În momentul în care vorbești despre moștenirea culturală interbelică, și mă refer la sociologia românească, deja nu e un subiect foarte confortabil pentru că… Prefer să fiu mai puțin la modă, știți? Și atunci sunt tolerat. Nu am nicio jenă să spun asta colegilor mei din facultate care mă aud. Suntem de prea mulți ani, ne știm deja de prea mulți ani, de 30 de ani în facultate, dar e cazul să știe că eu știu că sunt nu chiar marginalizat, dar nici foarte departe.
Am rugat un student să-mi facă portretul lui Iorga și s-a apucat să mi-l deseneze
– Aveți succes cu acest discurs la studenți? Pentru că se spune că noua generație este mai degrabă înclinată către celălalt tip de abordare.
– Nu foarte mult. Conform cercetărilor pe care eu însumi le-am făcut acum un an, cam 10% dintre studenți mai au o capacitate de a judeca suficient de abstract și de național în același timp. Pentru că odată cu pierderea capacității de a gândi abstract, pierzi și capacitatea de a ”gândi” statul, societatea și în momentul acela nu mai e loc să gândești în termeni naționali. Nu pentru că n-ai fi patriot, ci pentru că nu mai poți să gândești la nivel categorial aceste lucruri. Iar facultatea în ziua de azi nu mai este cea de acum 5 ani, 10 ani, nemaivorbind de cea de acum 30 de ani.
– Cum vin studenții pregătiți din liceu? Pentru că am auzit tot felul de povești.
– Catastrofal. Acum 3 ani l-am rugat pe un student să-mi facă portretul lui Iorga, ca să ia o notă de trecere și omul a început să deseneze. Să-l deseneze pe Iorga. Și acum, nu demult, tot vorbeam despre Înalta Poartă, s-a nimerit să vorbesc despre Imperiul Otoman într-un curs de istorie socială, și o studență foarte ingenuă – nici nu te puteai supăra pe ea – m-a întrerupt și m-a întrebat, domnule profesor, dar ce tot spuneți, ce e poarta aceea? Deci, ăsta este nivelul a peste 80% dintre ei. Asta este România educată.
– Mi-ați spus că nu sunteți politician. Dar ce sunteți?
– Sociolog, un om de știință, sunt și manager. Am decis să-i ajut pe tinerii din această mișcare (AUR n.n.), pentru că eu le-am spus că trebuie să aibă în vedere că nu sunt atât un partid, cât o mișcare. Încă este o diferență majoră între partid și mișcare. Partidul este o grupare de interese și interesele până la urmă pot să deturneze obiectivele inițiale, în timp ce mișcarea reprezintă un crez.
– La înființarea partidului AUR, George Simion a spus că nici o persoană de la partidele aflate la guvernare nu va fi primită în AUR. Ce s-a întâmplat acum de găsim o grămadă de oameni veniți totuși la AUR?
– Sunt două părți ale acestui răspuns. Probabil că a căutat să recruteze pe cei mai competenți. Eu însumi am observat că vechile partide, PSD și PNL, au o masă de profesioniști care se simte insuficient utilizată în interesul național sau deloc. PSD-ul e cel mai bine cotat din acest punct de vedere. Și în al doilea rând lumea se mai răzgândește, mai și greșește. Probabil că dacă ar recunoaște treaba asta, inclusiv George Simion, lucrurile ar fi mai ușoare.
Eminescu ar fi dat cu noi azi de toți pereții. Trăim în ”O scrisoare pierdută”
– Dacă Eminescu ar fi trăit astăzi, s-ar fi aventurat în politică și dacă da, cu ce partid credeți că ar fi rezonat și de ce?
– Cred că ar fi dat cu noi de toți pereții, în primul rând. Și ne-ar fi fost greu să suportăm criticile lui, acei dintre noi care mai avem capacitatea sau dorința de a ne mai și privi în oglindă. Nu doar pentru cum arătăm, ci și ca să vedem concordanța dintre cuvinte și fapte. Și probabil ne-am mai putea îndrepta ținând cont de scrierile lui; și trebuie să ținem cont de scrierile lui. Noi suntem într-o Scrisoare pierdută acum, ar trebui pusă eticheta „Agamița Dandanache” pe cine trebuie.
– Cum vi se pare că a evoluat relația dintre români și maghiarii din Ardeal în ultimele două decenii? Se apropie sau se îndepărtează unii de alții?
– Este foarte complicată această chestiune, pentru că Viktor Orban a avut grijă să inventeze o comunitate maghiară acolo, sub umbrela unei mitologii a Ungariei Mari. Și discriminarea dintre români și maghiari, în sensul că românii sunt discriminați, dacă nu cunosc limba maghiară, nu au dreptul de facto, deși de iure au, să ocupe funcții. Oamenii se înțeleg în continuare între ei, dar formal sunt probleme majore în Transilvania în această chestiune.
Cancel culture e o prostie, ideile nu pot fi arestate
– Cum vi se pare ideea de cancel culture în cazul unor intelectuali care au susținut cauza legionară, fascistă, sovietică sau, mai nou, rusă? Merită ca opera lor să fie marginalizată din cauza viziunilor politice?
– În general, cultura nu poate fi arestată. Sigur, poți să arestezi oameni, dar ideile n-ai cum să le arestezi. Deci, negru pe alb, v-aș spune că este o prostie, o inutilitate. Până la urmă, ideea va ieși mai puternică la suprafață.
Pandemia, un experiment pentru guvernare prin frică
– A fost pandemia o apocalipsă planificată?
– După toate datele pe care le avem în ultima vreme, nu știu dacă cineva chiar a vrut să facă o apocalipsă, dar e clar că s-a „jucat”, s-a dat cu bățul prin gard, s-au jucat de-a Dumnezeu…
– A fost un experiment?
– Este clar că a fost un experiment. Chiar cu câteva luni înainte de COVID-19 s-au întâlnit, au făcut în SUA, într-un oraș, o simulare, unde virusul chiar venea din China. Toate lucrurile au fost pregătite dinainte.
– Există și o parte sociologică a acestui experiment?
– Da, este cea mai mare…
– Au vrut să testeze ceva?
– Au vrut să testeze cum pot guvernele să controleze prin intermediul unei frici la scară globală.
= Și poate cum să ne facă să renunțăm foarte ușor la drepturile noastre?
– Da, inclusiv asta. Libertatea este sub asediu, de altfel generația Z este generația care crede cel mai puțin în libertate dintre toate generațiile de până acum.
Dacă tinerii nu mai au credință, nu mai știu ce este libertatea
– Asta simțiți la studenții dumneavoastră?
– Nu, dar sunt cifre. Arată că o bună parte dintre ei, deși n-au trecut prin comunism, regretă comunismul. În Statele Unite aproape jumătate dintre ei ar fi dispuși să renunțe la libertățile lor individuale pentru un mai bun control, nu e clar al ce. Deci ne îndreptăm benevol către o situație de control social.
– De ce tezele comuniste încep să prindă tot mai mult la tinerii occidentali?
– Pentru că nu mai au credință. Și dacă nu mai au credință, nu mai știu ce este libertatea și pentru că nu mai vor să știe ce e libertatea, sunt inculți. În general cu cât gradul de incultură este mai mare, pe fond de lipsă de credință, cu atat esti mai aproape de stanga. Desi tu poti sa te crezi de dreapta, cum sunt unii pe la noi care își spun de dreapta. Ei sunt, de fapt, neomarxiști, dar spun că sunt de dreapta. Credința în neam, în Dumnezeu e direct proporțională cu capacitatea de a gîndi în abstract, metafizic, pentru că Dumnezeu nu este un Moș Crăciun pe care să-l pui într-o vitrină.
Actualitate
Armata SUA testează o rețea de producție 3D pentru aprovizionarea rapidă în războiul din Pacific
Într-un eventual conflict cu China, desfășurat la mii de kilometri de teritoriul american, lanțurile logistice ale Statelor Unite ar putea fi supuse unei presiuni fără precedent. Pentru a reduce dependența de transporturile clasice și de centrele îndepărtate de reparații, Marina SUA testează o soluție bazată pe fabricarea locală, la cerere, a pieselor de schimb — inclusiv la bordul navelor aflate pe mare.
Peste 50 de locații conectate într-o rețea securizată
Experimentul a fost desfășurat în cadrul exercițiului multinațional RIMPAC, la care au participat 31 de țări. Proiectul, coordonat de Naval Postgraduate School împreună cu organizația nonprofit FLEETWERX, urmărește dezvoltarea unui sistem de „producție avansată distribuită”.
Conceptul conectează, printr-un cloud securizat și neclasificat, peste 50 de locații dotate cu imprimante 3D, strunguri și mașini de frezat cu comandă numerică, precum și alte echipamente avansate. În rețea au fost incluse nave, baze militare, centre logistice, universități și companii din Statele Unite.
Unele piese au fost fabricate direct în timpul exercițiului, în timp ce altele au fost produse în centre aflate pe teritoriul american și expediate ulterior către utilizatori prin servicii comerciale de livrare. Sistemul a inclus și ambarcațiuni robotizate folosite pentru transporturi autonome de aprovizionare.
2.741 de solicitări în numai două săptămâni
Cererea depășită de capacitatea experimentală a rețelei a demonstrat amploarea problemei logistice. În decurs de două săptămâni au fost înregistrate 2.741 de solicitări pentru piese.
Rețeaua nu a putut răspunde decât unei fracțiuni din aceste cereri. Unele componente nu puteau fi produse prin imprimare 3D sau prelucrare CNC, iar echipa a fabricat în final aproximativ 75 de tipuri diferite de piese compatibile cu tehnologia disponibilă.
Unul dintre cele mai relevante rezultate a fost obținerea unor coliere metalice de mare rezistență, utilizate pentru fixarea conductelor de combustibil în timpul realimentării navelor pe mare. Prin procedurile tradiționale, obținerea unei oferte pentru o piesă de schimb putea dura aproximativ două luni. Prin imprimare 3D, colierele au fost fabricate în câteva zile, tratate împotriva coroziunii și aprobate în urma inspecțiilor.
Imprimarea 3D nu poate produce orice componentă
Testele au evidențiat însă și limite importante. Bateriile și plăcile electronice, de exemplu, nu pot fi fabricate în mod practic prin imprimare 3D. În alte cazuri, piesele au trecut de inspecția inițială și de testele preliminare, dar au cedat după instalare.
Un astfel de incident a implicat o componentă din titan, prelucrată prin tehnologie CNC pentru sistemul hidraulic al unui elicopter. Piesa a dezvoltat o scurgere minoră în timpul verificărilor de dinaintea zborului. O a doua versiune a componentei se află în prezent în testare.
Rezultatele confirmă că fabricarea aditivă poate accelera reparațiile, dar nu poate înlocui complet lanțurile tradiționale de aprovizionare și producție.
Argonul, o resursă esențială și dificil de transportat
Imprimantele 3D de înaltă performanță nu funcționează fără materii prime și consumabile specializate. Procesul utilizează pulberi fine de metal sau plastic, depuse strat cu strat și îmbinate cu ajutorul laserelor.
Procedura este extrem de sensibilă la contaminanți, iar oxigenul reprezintă una dintre principalele amenințări. În prezența oxigenului, procesul de sudare poate genera porozități, găuri și îmbinări defectuoase, compromițând rezistența piesei.
Din acest motiv, imprimarea se realizează într-o cameră etanșă, inundată cu argon — un gaz inert care împiedică reacțiile nedorite. În timpul exercițiului, au fost consumate numeroase recipiente de argon, a căror depozitare a ocupat aproximativ 7.000 de metri pătrați de spațiu la bordul unei nave.
Problema este amplificată de faptul că argonul este rar și costisitor de produs, reprezentând aproximativ 1% din atmosfera terestră.
Azotul ar putea reduce presiunea asupra logisticii
Pentru a diminua necesarul de argon, echipele de testare analizează dezvoltarea unor generatoare suficient de compacte pentru a fi instalate la bordul navelor, ideal într-un container standard de transport.
În timpul exercițiului desfășurat la bordul navei USS Essex a fost testată și utilizarea azotului, care poate fi extras din aer cu dispozitive suficient de mici pentru a fi integrate într-un sistem de imprimare 3D.
Azotul este mai reactiv decât argonul, ceea ce crește riscul apariției defectelor. Totuși, pentru anumite componente, performanța sa poate fi suficientă. Una dintre provocările următoarei etape este stabilirea exactă a pieselor care pot fi produse în siguranță cu azot și a celor care necesită argon.
Inteligența artificială trebuie să aleagă echipamentul potrivit
Testele au arătat că nu există o singură imprimantă 3D capabilă să răspundă tuturor solicitărilor. Rețeaua are nevoie de o combinație de imprimante, strunguri CNC, mașini de frezat și alte echipamente, coordonate de un sistem inteligent care să stabilească rapid ce utilaj este potrivit pentru fiecare piesă.
În cadrul ediției anterioare a exercițiului, instrumentele de inteligență artificială erau folosite în principal pentru căutări manuale și copierea informațiilor în aplicații conversaționale. Acest mod de lucru s-a dovedit prea lent și dificil de aplicat la scară largă.
În etapa actuală au fost testate două modele lingvistice de mari dimensiuni. Primul a fost antrenat pe politici, proceduri și standarde tehnice ale Marinei SUA, iar al doilea pe capacitățile diferitelor imprimante 3D și ale altor echipamente de producție.
Împreună, cele două sisteme au furnizat aproximativ 70% din răspunsul necesar pentru alegerea utilajului potrivit. Decizia finală a rămas în responsabilitatea experților umani.
Obiectivul este creșterea preciziei la 95%, astfel încât intervenția umană să fie redusă la minimum, iar sistemul să poată direcționa automat majoritatea comenzilor către echipamentul adecvat.
„Programul prezentului”, nu încă soluția finală
Rețeaua de producție avansată distribuită se află încă într-o etapă de dezvoltare și necesită numeroase îmbunătățiri. Nu există, deocamdată, o soluție capabilă să răspundă tuturor cerințelor logistice ale unui conflict de mare intensitate.
Scopul proiectului nu este impunerea unui sistem unic pentru întreaga armată americană, ci testarea unor tehnologii care pot reduce timpul de reparație și dependența de livrările pe distanțe lungi.
În forma sa actuală, inițiativa reprezintă mai degrabă „programul prezentului” decât un sistem operațional definitiv. Totuși, testele RIMPAC au demonstrat că o rețea conectată de echipamente de producție, experți și sisteme de inteligență artificială ar putea deveni un instrument important pentru menținerea forțelor americane în luptă, chiar și atunci când liniile logistice tradiționale sunt amenințate.
Actualitate
Saildrone își extinde producția navală în Europa: noi sisteme autonome vor fi construite în trei țări
Producătorul american de nave de suprafață fără echipaj Saildrone își consolidează prezența pe piața europeană prin lansarea unor proiecte industriale în Țările de Jos, Norvegia și Polonia. Compania intenționează să producă pe continent mai multe dintre sistemele sale navale autonome, destinate misiunilor de supraveghere, informații și război antisubmarin.
Trei centre de producție pentru nave fără echipaj
Anunțul a fost făcut cu puțin timp înainte de deschiderea celei mai importante expoziții de apărare din Scandinavia, DALO Industry Days, organizată în Danemarca. Compania americană și-a stabilit în acest an sediul central pentru operațiunile din Uniunea Europeană în această țară.
Planul industrial european include trei proiecte distincte:
- prima navă Saildrone Spectre, cu o lungime de 52 de metri, va fi construită la șantierul Van Der Valk din Țările de Jos;
- următoarea generație a navei Saildrone Surveyor va fi produsă la șantierul Umoe Mandal din Norvegia;
- structurile verticale rigide ale navelor Surveyor, utilizate pentru propulsia asistată de vânt, vor fi fabricate în Polonia de compania Southern Spars, cu sediul în Noua Zeelandă.
Aceste investiții sunt concepute pentru a permite companiei să construiască și să desfășoare mai rapid nave autonome în apele europene.
Spectre, platforma de mare tonaj destinată luptei antisubmarin
Saildrone operează patru clase de nave de suprafață fără echipaj. Printre acestea se numără Surveyor, cu o lungime de 20 de metri, și Spectre, cea mai mare și mai rapidă platformă dezvoltată de companie până în prezent.
Spectre are o lungime de 52 de metri și o greutate de aproximativ 250 de tone. Platforma a fost prezentată în luna aprilie și va fi construită în cooperare cu Lockheed Martin și Fincantieri Marine Group.
Aeronava navală autonomă este destinată acoperirii unei breșe importante în domeniul războiului antisubmarin. Nava va putea atinge viteze de până la 30 de noduri și va fi proiectată pentru a executa inclusiv lovituri cinetice. Printre încărcăturile utile avute în vedere se află două sisteme Lockheed Martin MK-70 Payload Delivery System.
Danemarca testează navele autonome pentru supravegherea apelor teritoriale
În vara anului 2026, Forțele Armate daneze au început un test operațional de mai multe luni, utilizând patru nave autonome Saildrone Voyager în apele teritoriale ale țării.
Misiunea urmărește consolidarea supravegherii maritime și îmbunătățirea capacității de colectare a informațiilor în nordul Europei. Potrivit companiei, navele au finalizat o desfășurare de șase luni, menținând o disponibilitate operațională de 92% în condiții meteorologice și maritime dificile.
În aceeași perioadă, platformele autonome au identificat peste 170.000 de contacte distincte, termen care desemnează obiecte sau nave detectate individual.
Producția se extinde înaintea unei cereri europene în creștere
Compania nu a oferit detalii despre eventuale contracte europene viitoare, însă a transmis că își extinde capacitățile de producție pentru a răspunde cererii anticipate.
Cele trei proiecte anunțate sunt structurate sub forma unor contracte separate de construcție, încheiate cu parteneri industriali din Țările de Jos, Norvegia și Polonia. Extinderea ar putea transforma Europa într-unul dintre principalele centre de producție și desfășurare pentru navele autonome Saildrone.
Actualitate
Autonomie inteligentă și război de sisteme: ce învață armata Chinei din conflictul din Iran
China nu a mai purtat un război major de aproape o jumătate de secol, iar asta înseamnă că multe dintre conceptele care stau la baza modernizării Armatei Populare de Eliberare (PLA) rămân netestate în luptă reală. Tocmai de aceea, cercetătorii militari chinezi analizează în detaliu conflictul din Iran, folosindu-l ca pe un „laborator” pentru a confrunta teoriile lor cu realitatea câmpului de luptă.
Concluzia care transpare din analizele publice este limpede: pentru PLA, războiul din Iran confirmă direcția deja asumată – o armată construită în jurul „războiului inteligentizat” și al competiției între sisteme, nu doar între platforme.
De la confruntarea directă la competiția între sisteme
Comentariile militare chineze apărute după izbucnirea ostilităților reiau o temă familiară: avantajul viitorului nu mai este dat de o singură platformă, ci de viteza, reziliența și eficiența economică a întregului sistem care leagă senzorii, factorii de decizie, armele, logistica și datele.
Într-o analiză din 12 aprilie, cercetătorii Tian Kaiyuan și Wang Jianfei, de la Institutul de Cercetare a Războiului din cadrul Academiei de Științe Militare (AMS), descriu conflictul ca pe o trecere de la „confruntare forță-la-forță” la „competiție între sisteme”. Ei se concentrează pe:
- comandă distribuită;
- lovituri asupra nodurilor de sprijin;
- uzură ieftină a adversarului prin ceea ce numesc „război de gherilă al sistemelor”.
În loc să egaleze adversarul platformă cu platformă, accentul cade pe perturbarea rețelelor care permit platformelor avansate să genereze putere de luptă.
De la „ucidere liniară condusă de om” la „kill webs” bazate pe IA
Într-un articol din 13 aprilie în ziarul oficial al armatei, PLA Daily, Xu Fangming, tot de la AMS, susține că războiul din Iran a accelerat trecerea de la „uciderea liniară condusă de factorul uman” la o arhitectură de lovire în rețea, asistată de inteligență artificială, sub forma unor „kill webs” extinse.
Alți teoreticieni militari ai AMS tratează conflictul ca pe o confirmare a ideilor deja formulate înainte de război:
- rețele de informații construite din timp;
- integrarea senzorilor, sistemelor de comandă, armelor și platformelor fără pilot;
- presiunea exercitată de volume mari de armament relativ ieftin asupra unor apărări sofisticate.
În același timp, subliniază vulnerabilitățile acestor avantaje:
- date învechite sau înșelătoare pot compromite țintirea asistată de IA;
- lovirea nodurilor critice poate paraliza forțe altfel performante;
- baze și centre de comandă concentrate devin ținte extrem de valoroase.
IA în centrul rețelei: fără informație solidă, algoritmii eșuează
Inteligența artificială este plasată în centrul acestui sistem, dar analiștii militari chinezi nu o tratează ca pe un înlocuitor pentru pregătirea prealabilă.
Cercetătorul Kuang Lasheng, de la AMS, argumentează că ani de colectare de informații (humint, tehnică, cartografiere a tiparelor de viață, repetiții preconflict) au furnizat sistemelor americane de IA volumele de date necesare pentru a accelera procesul de țintire în timpul campaniei din Iran. El plasează „pregătirea informațională pre-poziționată” la baza acțiunii militare și avertizează că și cei mai puternici algoritmi sunt aproape inutili dacă sunt alimentați cu informații nesigure sau depășite.
Rețele inteligente pe tot lanțul de lovire, nu doar într-un singur punct
Teoreticieni ai Universității Naționale de Tehnologie a Apărării din China au analizat în mod explicit folosirea în Iran a sistemului american Maven Smart System, extinzând discuția la:
- fuziune de informații;
- prioritizarea țintelor;
- planificarea rutelor;
- atacuri autonome;
- colaborare om–mașină în echipe mixte cu platforme cu și fără pilot.
În această viziune, IA este prezentă de-a lungul întregii rețele de lovire, nu doar într-un singur punct decizional. Studii anterioare ale Universității de Inginerie a Forței de Rachete a PLA descriau deja o arhitectură similară, care combină:
- imagini video de la drone;
- informații de semnal (SIGINT);
- imagini satelitare;
- surse deschise;
- date de război electronic,
pentru a genera planuri și acțiuni rapide „sensor–shooter”. Multe dintre aceste lucrări preced actualul conflict, ceea ce oferă PLA ocazia de a vedea cum se comportă în luptă concepte pe care le adoptase deja la nivel doctrinar și tehnologic.
Lecția costurilor: cum armele ieftine consumă interceptori scumpi
Războiul a accentuat și interesul chinez pentru economia apărării aeriene și antirachetă.
Tian și Wang au evidențiat folosirea de către Iran a sistemelor fără pilot ieftine pentru a epuiza interceptori mult mai costisitori. Cercetătorii chinezi analizaseră aceeași asimetrie și înainte de actuala campanie:
- un studiu din 2025 modela comportamentul sistemului israelian Iron Dome sub atacuri tot mai dense cu rachete;
- un articol din 2026, semnat de cercetători ai PLA, extraa lecții din confruntări anterioare SUA–Iran și Iran–Israel, identificând ca puncte critice: acoperirea defensivă limitată, reziliența redusă după lovituri, costurile mari de producție și lipsa interceptorilor.
Autorii analizau în paralel modul în care apărările antirachetă americane pot folosi IA pentru:
- a identifica simultan multiple amenințări;
- a lansa interceptori din poziții dispersate.
Război de uzură cu drone: volum mare, cost redus, colaborare autonomă
Autori afiliați Forțelor Aeriene ale PLA descriu conflictul din Iran ca pe un nou tip de război de uzură, ofensiv-defensiv, purtat la scară largă cu sisteme fără pilot. Combinând experiența Iranului cu războaiele din Ucraina și Gaza, ei extrag trei teme centrale:
- operații distribuite, multi-domeniu;
- combinație între sisteme avansate și arme ieftine, în volum mare;
- colaborare autonomă extinsă între platforme.
Un articol complementar susține asocierea sistemelor sofisticate cu senzori și interceptori mai ieftini, în timp ce nodurile critice sunt dispersate în întreaga rețea de apărare.
Industria de apărare chineză promovase deja o abordare similară, prin sisteme de contracarare a dronelor care combină:
- rachete;
- artilerie;
- război electronic;
- lasere;
- sisteme cu microunde de mare putere.
Obiectivul nu este doar distrugerea armelor inamice, ci și îmbunătățirea raportului cost–efect și menținerea capacității de apărare în timpul unor atacuri de saturare prelungite.
De la lanțuri de ucidere liniare la „kill webs” reziliente
Analiștii chinezi scot în evidență și o lecție critică despre supraviețuire. Comentarii și studii anterioare criticau lanțurile de lovire liniare, vulnerabile la:
- întreruperea comunicațiilor;
- distrugerea unuia sau a câtorva noduri cheie.
În locul lor, PLA propunea „kill webs” dinamice, capabile să redirecționeze informația și să continue să funcționeze chiar și după pierderi locale. Războiul din Iran oferă un exemplu concret al acestor probleme.
Tian și Wang insistă asupra comenzii distribuite și a nodurilor de decizie de rezervă, în timp ce lucrări tehnice explorează modul în care nodurile locale pot menține comanda și controlul după pierderea contactului cu centrul. Ținta comună: menținerea funcționalității întregului sistem de luptă în ciuda pierderii unor componente individuale.
Când lanțul de lovire se întâlnește cu lanțul de aprovizionare
Aceeași logică lărgește setul de ținte mult dincolo de aeronave, rachete sau centre de comandă.
Într-un articol din 12 aprilie în cotidianul Guangming Daily, Zhao Lei și Liu Ning, de la Universitatea Națională de Apărare, arată că războiul modern conectează tot mai strâns lanțul de lovire cu lanțul de aprovizionare. Ei identifică drept ținte operaționale cheie:
- aerodromuri;
- porturi;
- depozite;
- oleoducte și infrastructură energetică;
- centre de date.
Distrugerea acestor noduri poate degrada întregul sistem de luptă.
Un raport publicat în mai 2026 de un think tank afiliat Ministerului Securității de Stat extinde această schemă la nivelul „războiului împotriva infrastructurilor”. Țintele vizate includ:
- energie;
- transporturi;
- infrastructură financiară;
- infrastructură digitală.
Autorii acordă o atenție deosebită cloud-ului comercial și centrelor de date, argumentând că rolul tot mai mare al IA în culegerea de informații, identificarea țintelor și loviturile de precizie transformă aceste infrastructuri în obiective fizice de interes militar.
Consens strategic: rachete, drone, IA și A2/AD
Comentarii mai ample din comunitatea chineză de securitate națională reiau aceleași idei.
La un simpozion din aprilie 2026 publicat în revista Modern International Relations:
- Tang Zhichao, directorul Biroului de Cercetare Politică al Institutului de Studii pentru Asia de Vest și Africa al Academiei Chineze de Științe Sociale, subliniază războiul la distanță bazat pe rachete și UAV, operații asimetrice și utilizarea la scară largă a IA, anticipând un interes crescut pentru rachete, drone și capabilități A2/AD;
- Chen Wenxin, director al Institutului de Studii Americane din cadrul think tank-ului CICIR, legat de Ministerul Securității de Stat, insistă pe dezechilibrul dintre costul redus al dronelor și rachetelor și costul ridicat al interceptorilor de tip Patriot sau THAAD;
- Chen Qinghong, adjunct al Institutului de Politică Mondială de la CICIR, atrage atenția asupra stocurilor de muniții, capacității industriei de apărare și vulnerabilității bazelor americane avansate.
Deși aceste voci nu definesc oficial doctrina PLA, ele arată că problemele ridicate de conflict se află în centrul dezbaterii strategice chineze.
Mai multă analiză decât doctrină: ce contează pentru planificatorii americani
Publicațiile citate nu dovedesc că PLA a tradus deja lecțiile din Iran în doctrină, structură de forțe sau decizii de achiziție. Ele arată însă un proces sistematic:
- combatul real este comparat cu concepte de modernizare deja adoptate;
- rezultatele sunt folosite pentru a identifica vulnerabilități și priorități de dezvoltare.
Pentru planificatorii americani, această abordare merită atenție. Analiștii chinezi nu au nevoie ca fiecare tactică iraniană să reușească pentru a extrage valoare din conflict:
- lovituri eșuate pot dezvălui limite ale senzorilor;
- penetrații reușite pot scoate la iveală breșe în apărare;
- consumul de interceptori poate clarifica necesarul de muniții;
- atacurile asupra bazelor sau centrelor logistice pot testa ipoteze privind reziliența sistemului.
Fiecare episod furnizează date pentru probleme pe care PLA le studiază deja.
Marea lecție: interacțiunea dintre informație, IA, drone și costuri
Cea mai importantă concluzie pentru armata chineză nu pare să vină dintr-o singură armă sau tactică, ci din interacțiunea dintre:
- pregătirea informațională prealabilă;
- viteza deciziei asistată de IA;
- sisteme fără pilot distribuite;
- salve menite să impună costuri disproporționate;
- rețelele care leagă toate aceste elemente într-un sistem coerent.
Cercetătorii chinezi au intrat în analiza conflictului cu un cadru deja format despre cum ar putea arăta un război de înaltă intensitate în viitor. Evaluările lor despre Iran, în loc să schimbe radical această viziune, par să o confirme, întărind argumentele pentru investiții continue în capabilități care fac sistemele de luptă:
- mai rapide;
- mai distribuite;
- mai reziliente;
- mai eficiente din punct de vedere al costurilor.
-
Exclusivacum 4 zile„IPJ Prahova – Grădinița de cadre, episodul 42″: De la „Pinochio” la „Linge-Folie”. Cum se fabrică „investigatorii” la Băicoi
-
Uncategorizedacum 2 zileEpisodul 43 – „IPJ Prahova – Grădinița de cadre”. Resurse (In)Umane: de la „Academia de Cămătărie” la amanta făcută șefă
-
Exclusivacum 2 zileGradul de chestor, noul abonament „family & friends” în Poliția Penitenciară?
-
Exclusivacum o ziEpisodul 44 – IPJ Prahova, „Grădinița de cadre”: combinații, favoruri și dosare îngropate cu lopata
-
Exclusivacum 2 zileConsiliul care doar «ia act»: Cum îl spală C.A.-ul pe Nae Comisionaru’ la TCE, după ce-a dopat hipodromul și a jumulit transportul public
-
Exclusivacum 10 oreEpisodul 45 – IPJ Prahova – „Grădinița de cadre”. Lăutari cu epoleți, amante strategice și pipițe de protocol
-
Exclusivacum 3 zileIo no soi Marinero, soi… „el general” Despescu
-
Exclusivacum o ziCai drogați, trolee decapitate și mecanici beți la TCE: Ploieștiul lui „Nae Comisionaru”



