Connect with us

Administratie

Discuții ale ministrului Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, cu omologul din Republica Moldova, pentru fluidizarea traficului la frontiera comună

Publicat

pe

În data de 24 aprilie 2024, a avut loc o întrevedere, în sistem videoconferință, între Cătălin Predoiu, viceprim-ministru și ministrul Afacerilor Interne, și Adrian Efros, ministrul Afacerilor Interne din Republica Moldova.

Cu acest prilej, cei doi miniștri au discutat despre fluidizarea traficului la frontiera comună, cu accent pe măsurile ce vor fi adoptate premergător, pe timpul și ulterior Sfintelor Sărbători Pascale din acest an.

Demnitarii au adus în discuție măsurile administrative și organizatorice întreprinse pentru intensificarea activităților de cooperare  și sincronizarea forțelor și mijloacelor din punctele de trecere a frontierei.

Polițiile de Frontieră din România și Republica Moldova vor acționa în comun și în coordonare cu celelalte autorități cu atribuții la frontieră pentru fluidizarea traficului cu efectuarea unui control de frontieră eficient și pentru garantarea siguranței participanților la trafic. Măsurile ce urmează să fie adoptate includ utilizarea tuturor pistelor de control disponibile pentru gestionarea fluxului de călători și marfă atât pe sensul de intrare, cât și pe cel de ieșire, și, acolo unde situația o va impune, suplimentarea numărului de polițiști care își desfășoară activitatea la controlul documentelor și de echipamente folosite pentru verificarea acestora.

Dezvoltarea infrastructurii transfrontaliere împreună cu modernizarea punctelor de trecere a frontierei reprezintă factori determinanți în fluidizarea traficului. Dincolo de eforturile Polițiilor de Frontieră, interlocutorii au fost de acord că este necesar să fie asigurate finanțări suficiente și predictibile, inclusiv din fonduri ale UE, pentru crearea infrastructurii corespunzătoare care să permită realizarea unui control la frontiere în cele mai bune condiții atât pentru participanții la traficul transfrontalier, cât și pentru polițiștii de frontieră.

În încheiere, ministrul Afacerilor Interne din Republica Moldova a mulțumit părții române pentru sprijinul constant pe toate palierele activității Ministerului Afacerilor Interne.

Recomandări adresate participanților la traficul transfrontalier

Se recomandă călătorilor care au planificat trecerea frontierei în această perioadă să verifice valabilitatea și statutul documentului de călătorie.

Se recomandă verificarea traficului în punctele de trecere a frontierei pe pagina de internet  a Poliției de Frontieră prin aplicaţia Trafic On-line.

Aplicația Trafic On-line prezintă  situația traficului în punctele rutiere de trecere a frontierei, valorile afișate reprezentând o medie a timpului de așteptare pentru anumite intervale de timp, oferind posibilitatea alegerii unui punct de trecere mai puțin solicitat.

Administratie

Pana la sfarsitul anului, oamenii de pe Valea Slanicului vor avea gaze in casele lor

Publicat

pe

De

„Am fost pe Valea Slănicului și oamenii sunt îngrijorați că PSD  va bloca proiectul de alimentare cu gaze.
Clanul Cosma, care conduce de facto PSD Prahova, și marionetele lor – Nanu, prefectul și mulți alții – au încercat din toate puterile să stopeze acest proiect.
I-am asigurat pe oamenii din Cocorăștii Mislii, Vâlcănești, Cosminele, Dumbrăvești, Vărbilău, Aluniș, Ștefești, Bertea și Slănic că proiectul meu de suflet continuă și că, până la sfârșitul anului, vor avea gaze în casele lor.
În 9 iunie, pentru a continua proiectele importante din Prahova, votați Iulian Dimitrescu președinte al Consiliului Județean Prahova și candidații PNL.”
Citeste in continuare

Administratie

Poliţiştii de frontieră au depistat cinci cetăţeni din Vietnam, toți intrați legal pe teritoriul României, care au încercat să treacă ilegal frontiera în Ungaria.

Publicat

pe

De

Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Sânnicolau Mare – I.T.P.F. Timişoara au declanşat o acţiune specifică pe linia combaterii migraţiei ilegale, în urma căreia au depistat în apropierea frontierei cu Ungaria, la aproximativ 500 m, într-un autoturism înmatriculat în România, cinci cetățeni străini.

Persoanele în cauză, care nu își justificau prezența în zonă, au fost duse la sediul sectorului pentru cercetări.

În cadrul verificărilor preliminare, polițiștii de frontieră au stabilit că cetățenii străini sunt din Vietnam şi au vârste cuprinse între 39 și 53 de ani.

Din declarațiile acestora a rezultat că șoferul, cetățean din Vietnam, urma să îi ajute pe ceilalți patru conaționali în încercarea lor de a trece ilegal frontiera din România în Ungaria, cu intenţia de a ajunge în vestul Europei. Cetățenii străini au intrat legal în țară, în baza unor vize de muncă.

Cercetările sunt desfăşurate sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiş, șoferul fiind cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de migranți, iar ceilalți patru cetățeni din Vietnam pentru tentativă de trecere frauduloasă a frontierei de stat.

Totodată, pe numele șoferului din Vietnam, Judecătorul de Drepturi şi Libertăţi din cadrul Tribunalului Timiş, în baza materialului probator, a dispus măsura arestului la domiciliu pe o perioadă de 30 de zile, la finalizarea cercetărilor urmând a fi dispuse măsurile legale care se impun.

Poliția de Frontieră recomandă cetățenilor să nu transporte persoane necunoscute în apropierea sau spre frontiera de stat, iar în situația în care le sunt solicitate astfel de servicii de transport, să anunțe echipajele Poliției de Frontieră, apelând numărul de telefon care funcționează non-stop (021.9590), mai transmite sursa citata. (Sava N.).

Citeste in continuare

Administratie

În zilele de duminică și luni circulația automarfarelor cu o capacitate mai mare de 7,5 tone va fi restricționată pe teritoriul Ungariei ca urmare a faptului că se celebrează Rusaliile Catolice.

Publicat

pe

De

Circulaţia pentru acest tip de vehicule va fi restricționată astfel:

  • 05.2024, intervalul orar 07.00 – ora 23.00 (ora României)
  • 05.2024, intervalul orar 07.00 – ora 23.00 (ora României).

Restricțiile NU se referă la mijloace de transport care efectuează transporturi de mărfuri periculoase, animale vii, produse alimentare perisabile ori supuse unui anumit regim de temperatură.

Precizăm faptul că în intervalul orar respectiv, traficul de călători şi autoturisme prin punctele de trecere a frontierei se va desfăşura în condiţii normale, iar Poliţia de Frontieră a dispus toate măsurile aflate în competenţă pentru derularea unui trafic fluent si asigurarea unui control operativ şi fluent.

Recomandări:

La ridicarea restricţiilor, Poliţia de Frontieră recomandă şoferilor de automarfare și participanţilor la trafic tranzitarea tuturor punctelor de frontieră existente la graniţă, funcție de capacitatea permisă, astfel încât să se preîntâmpine apariţia suprasolicitărilor doar a unora dintre acestea.

De asemenea, recomandăm consultarea aplicaţiei Trafic on-line dezvoltată si   pentru autovehiculele de mare tonaj care este disponibilă pe pagina de internet https://www.politiadefrontiera.ro/ro/traficonline/?vt=2&dt=2  , transmite sursa citata. (Paul D. ).

Citeste in continuare

Aveți un PONT?

ARTEHNIS

Cel mai complet ziar de investigații dedicat cititorilor din România.
Aveți un pont despre fapte de corupție la nivel local și/sau național?
Garantăm confidențialitatea!

Scrie-ne la Whatsapp: 0735.085.503
Sau la adresa: incisiv.anticoruptie@gmail.com
Departament Investigații - Secția Anticorupție

TOP KINETO MEDICAL Ploiesti

Știri calde

Exclusiv2 zile ago

Penitenciarul Ploiești câmp de război!

Nu mai este nimic de mirare. Totul se poate întâmpla în Penitenciarul Ploiești manageriat de comisarul șef Valentin Matei. In...

Exclusiv2 zile ago

Structurile din ordine si aparare ( MAI, MAN, SRI, etc) pot sa faca demersuri pentru acordarea cu textele directivei europene pe salarizare/7 iunie 2026 este doar termenul final de executare!

A fost publicata si a intrat in vigoare cea mai importanta directiva europeana pe salarizare din ultimii 10 ani si...

Exclusiv2 zile ago

Swinging-ul politic si protectia „divina” pentru aceasta grupare de criminalitate economico-financiar organizata din Prahova (I)

Pe noi, cei de la Incisiv de Prahova ne intriga aceasta secventa de subminare a economiei nationale, inca de pe...

D.N.A.3 zile ago

Coruptie la Prefectura Prahova/Un nou dosar penal/Vizat chiar Virgiliu Nanu – fost șef la OCPI, fost prefect de Prahova din partea PSD și candidat la postul de șef al Consiliului Județean Prahova (II)

Asa cum va dezvaluiam, in data de 09.05.2024, sub nr R33/459 a fost inregistrata plangerea penala la Parchetul de pe...

Exclusiv3 zile ago

Elevii Școlii de Agenți de Poliție din Câmpina au rămas fără pista de atletism iar normele de securitate la incendiu și iscirizare sunt încălcate!

Aceasta a fost distrusă în timpul lucrărilor la o sală de sport. Din această cauză, elevii sunt nevoiți acum să...

Exclusiv3 zile ago

Se confirmă faptul că răzbunările maleficului Ilie Marian au avut ca scop mazilirea directorului adjunct de la Penitenciarul de Femei Ploiesti Târgșorul Nou

Spectacolul evadărilor din poliția penitenciară băștinașă ar putea descalifica orice țară europeană de pe podiumul rușinii. Cu toate acestea, Franța...

Exclusiv3 zile ago

Din cauza unor judecatoare din TMB-Sectia contencios administrativ care aveau soti pilosi, cu influenta in PSD, s-a modificat in 2018, art 10 din legea 554/2004, astfel incat sa poata fi distruse dosarele colective ale sindicatelor

Cautand prin niste hotarari judecatoresti mai vechi, am dat de urmatoarea explicatie ( vezi foto) data de un judecator din...

Exclusiv3 zile ago

Raze de Soare ascunse prin municipiul Slobozia/Swinging-ul politic similar celui de la municipiul Ploiesti?

Dragos Soare este actualul primar al municipiului Slobozia care in anul 2023 recunostea public ca “i-a fost teribil de greu...

Exclusiv4 zile ago

Coruptie la Prefectura Prahova/Un nou dosar penal/Vizat chiar Virgiliu Nanu – fost șef la OCPI, fost prefect de Prahova din partea PSD și candidat la postul de șef al Consiliului Județean Prahova (I)

In data de 09.05.2024, sub nr R33/459 a fost inregistrata plangerea penala la Parchetul de pe Langa Inalta Curte de...

Exclusiv4 zile ago

După ce a fost deconspirat ca „marioneta secreta” a „Clanului Cosma”, domnul candidat a fost surprins cum „mângâia” afisul de campanie a lui Bogdan Cristian Nica, candidatul PNL la Primăria Ploiești.

După ce a fost deconspirat ca „marioneta secreta” a „Clanului Cosma”, domnul candidat a fost surprins cum „mângâia” afisul de...

Exclusiv4 zile ago

Noile condiții introduse pentru transportul săptămânal și bilunar, nu fac decât să limiteze accesarea acestui drept de către personalul care momentan beneficiază

Proiectul de Hotărâre de Guvern pentru modificarea HG  nr. 1198/2022 privind drepturile de transport, pe teritoriul național, ale personalului din instituțiile...

Exclusiv5 zile ago

Cu obraznicia și tupeul marca PSD, Andrei Volosevici se filmează pozând în salvatorul cetății

Consilierul local Cristian Ganea, despre comportamentul primarului Volosevici care descopera…apa calda si se lauda cu proiecte incepute în mandatul trecut:...

Exclusiv5 zile ago

Jaful din bugetul public pare a fi un sport național la Aricestii Rahtivani/Primarul din Aricestii Rahtivani a trecut in barca baronului judetean Mircea Cosma si candideaza din partea PSD

Aricestii Rahtivani, cea mai bogata comuna a judetului nostru-vaca de muls pentru apropiatii primarului Gheorghe Orbu Jaful din bugetul public...

Exclusiv5 zile ago

CUM SE ACOPERA GAFELE DE MANAGEMENT IN POLITIA ROMANA?

Cam tot asa cum pisica isi ascunde fecalele, dezvaluie Vitalie Josanu. „Doar ca, spre deosebire de feline, sefii nostri au...

Diverse5 zile ago

Ghidul Complet pentru Alegerea Cabinei Foto Perfecte la Evenimentul Tău

Alegerea unei cabine foto adecvate poate transforma orice eveniment, fie că este o nuntă, o petrecere de burlac sau o...

Partener media exclusiv

stiri actualizate Raspandacul

Parteneri

Top Articole Incisiv