În primele două luni ale anului, rata anuală a inflației a fost în creștere față de ultima lună a anului trecut, România înregistrând în februarie, pentru a doua lună consecutiv, cea mai mare inflație din UE, de 7,2%.
Ce este inflaţia, de ce apare şi cum poate fi ţinută în frâu? Milton Friedman, câştigător al Premiului Nobel pentru economie, în 1976, spunea că inflaţia este întotdeauna şi pretutindeni un fenomen monetar. Inflaţia apare atunci când cantitatea de bani creşte vizibil mai rapid decât producţia, şi, cu cât este mai rapidă creşterea cantităţii de bani pe unitate de produs, cu atât este mai mare rata inflaţiei, este definiţia dată de Friedman fenomenului, în cartea sa Money Mischief.
Degeaba avem mai mulţi bani, dacă producţia nu ţine pasul cu creşterea masei monetare. În volumul Povestea banilor, autorul Charles Wheelan scrie că inflaţia nu este atât o creştere a preţurilor, cât o scădere a puterii de cumpărare a banilor. Inflația ridicată poate fi rezultatul unei economii supraîncălzite de consumul exacerbat al populaţiei.
După un 2020 în care restricţiile au permis oamenilor să pună bani deoparte, aceştia s-au trezit cu un surplus de numerar sau au avut acces la credite ieftine, dorind astfel să cheltuiască mai mult. În 2021, consumatorii au achiziţionat bunuri și servicii în mod compulsiv, şi, pe fondul cererii mari, producătorii şi prestatorii de servicii au majorat prețurile, fie pentru că nu au putut satisface cererea mare, fie pentru că au suferit din cauza deficienţelor din lanţurile mondiale de aprovizionare.
Multe fabrici de producţie din Asia au funcţionat cu întreruperi din cauza pandemiei, ajungându-se la un deficit de produse în diverse sectoare economice, unul dintre cele mai afectate fiind cel auto care suferă şi acum din cauza lipsei semiconductorilor. Pe de altă parte, companiile pot creşte preţurile artificial, dându-şi seama că își pot creşte profiturile fără a pierde clienți. Pentru multe companii, 2021 a fost anul în care au căutat să recupereze din pierderile suferite cu un an în urmă, din cauza dezechilibrului pieţei.
Pe termen mai lung, în teorie, inflația ridicată se poate menţine dacă aşteptările lucrătorilor sunt inflaţioniste, iar aceștia insistă să obţină creșteri salariale pentru a-și acoperi pierderile. Dacă cererile salariale sunt îndeplinite, se poate intra în așa-numita spirală inflație-salarii, din care cu greu se iese. Cert este că măririle salariale nu pot ține pasul cu rata inflației pentru a nu se ajunge în acest punct. Companiile care se confruntă cu costuri de producţie mai mari vor avea tendinţa să le transfere asupra consumatorilor prin creşterea preţurilor produselor sau ale serviciilor.
În plus, aşteptările inflaţioniste ale consumatorilor îi vor determina pe mulţi să vrea să cumpere acum, pentru că mâine s-ar putea să fie mai scump. O inflație crescută poate fi bună pentru persoanele care datorează bani băncii la rate fixe ale dobânzii. Dacă, de pildă, vând ouă cu un leu și datorez băncii 200 de lei astăzi, dar, peste câteva zile, voi putea să vând oul cu 1,5 lei, datoria mea devine mai ușor de plătit. În schimb, inflația poate fi nocivă pentru creditori. Instituția bancară căreia îi datorez 200 de lei, evident, nu este fericită să-şi primească banii mai repede pentru că pierde o parte din dobândă.
Dobânzile fixe, în general, sunt mai mari decât cele variabile. În acelaşi timp, banii sunt mai scumpi şi pentru bancă pentru că ratele dobânzii-cheie tot cresc. Dobânda-cheie este un instrument pe care băncile centrale îl folosesc pentru a scumpi creditele. Atunci când dobânda-cheie creşte, se scumpesc şi creditele acordate de bănci pentru că instituţiile bancare atrag lichidităţi din piaţă la dobânzi mai mari. Băncile centrale au datoria să intervină în astfel de momente, iar independenţa acestora este crucială pentru menţinerea echilibrului pieţei financiare.
În mod normal, dobânda-cheie ar trebui să fie egală cu rata inflației pentru a decuraja creditarea. BNR nu a mers chiar atât de departe, dintr-un motiv pe care nu pot decât să-l intuiesc: dobânda plătită de populație către bănci este aceeași și pentru guvern. Guvernele ies în avantaj când încasează mai mulți bani ca urmare a creșterii inflației, dar plătesc dobânzi mici când se împrumută. (L. Anghel).
