Administratie
Participarea ministrului Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu la segmentul ministerial al Comisiei Organizației Națiunilor Unite privind stupefiantele (CND)
Ministrul Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, a condus delegația României care a participat la segmentul ministerial al celei de a 67-a sesiuni a Comisiei ONU privind stupefiantele (CND), desfășurat la Viena, în perioada 14-15 martie 2024.
CND este organizată sub egida Biroului ONU pentru Droguri și Criminalitate (UNODC) și se reunește anual pentru a discuta problema drogurilor la nivel mondial, pentru a recomanda măsuri de abordare a acesteia, precum și pentru a elabora strategii privind controlul internațional al drogurilor. Segmentul ministerial a reunit peste 100 de înalte oficialități din Statele Membre ONU și lideri ai organizațiilor internaționale, precum secretarul de stat al SUA, Antony Blinken și comisarul european pentru Afaceri Interne, Ylva Johansson.
Sesiunea din 2024 a avut o importanță deosebită deoarece a urmărit evaluarea intermediară a progreselor înregistrate în implementarea măsurilor asumate prin Declarația ministerială adoptată în 2019, ce a stabilit principalele direcții de acțiune ale politicii globale privind drogurile pentru următorii 10 ani.
Ministrul Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu a prezentat declarația României privind evaluarea progreselor înregistrate în punerea în aplicare a angajamentelor internaționale în materie de politici privind drogurile, precum și acțiunile ce urmează să fie implementate pentru următorii 5 ani pentru a contracara problema globală a drogurilor.
Astfel, a fost subliniată necesitatea unei cooperări mai strânse și integrate la nivel național, european și internațional pentru a combate toate fenomenele infracționale asociate drogurilor.
Pe lângă reducerea ofertei, prin măsuri de combatere a fenomenului drogurilor, este nevoie de un angajament puternic în ceea ce privește prevenirea, a evidențiat ministrul Predoiu. Trebuie identificate cele mai bune măsuri de reducere a riscurilor, deoarece dependența de droguri este o boală. Persoanele care suferă de o boală au nevoie de consiliere, sprijin și terapie într-un mediu care să prevină stigmatizarea. Astfel, abordarea României în politica privind drogurile este echilibrată, orientată spre sănătate, bazată pe dovezi și construită pe drepturile omului.
Ministrul Predoiu a subliniat faptul că Strategia Națională Antidrog 2022-2026, pe care Ministerul Afacerilor Interne o coordonează, se concentrează pe consolidarea cooperării, promovarea schimburilor de informații și de bune practici, la nivel național și internațional, pe identificarea de modalități inovatoare de a implica instituțiile guvernamentale din domeniul sănătății și educației, mediul academic, sectorul privat și societatea civilă. România acordă o atenție deosebită programelor de prevenire dedicate copiilor și tinerilor, un important segment vulnerabil consumului de droguri.
În declarația prezentată s-a evidențiat că România a fost una dintre primele țări care s-a alăturat Apelului global la acțiune din 2018 pentru prevenirea și combaterea drogurilor, lansat de președintele Biden, precum și la Coaliția globală pentru combaterea amenințării drogurilor sintetice, inițiativa SUA din 2022.
Un rezultat-cheie al celei de-a 67-a sesiuni a fost adoptarea unei Declarații ministeriale ce prevede necesitatea de a accelera implementarea tuturor angajamentelor internaționale existente în materie de politici în domeniul drogurilor, în perioada 2024 – 2029.
Administratie
Mădălina Doroiman, campioană națională și deținătoare a Cardului PRO
Polițista de frontieră din Mehedinți a obținut locul I la categoria Wellness
Performanță de excepție pentru Mădălina Doroiman, membră a Sindicatului EUROPOL și polițistă de frontieră în cadrul Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră Mehedinți.
În zilele de 4 și 5 septembrie, Mădălina a participat la Campionatul Național organizat la București de Federația INBA. După luni de pregătire intensă, disciplină și efort susținut, sportiva a reușit să se impună în competiția feminină de Wellness, la care au participat șapte concurente.
Mădălina a urcat pe cea mai înaltă treaptă a podiumului și a devenit campioană națională.
Un nou pas în cariera sportivă
Pe lângă medalia de aur, rezultatul obținut i-a adus și mult râvnitul Card PRO. Astfel, Mădălina face oficial pasul către categoria profesioniștilor din culturismul natural.
Obținerea Cardului PRO reprezintă o realizare importantă și deschide un nou capitol în parcursul său sportiv.
Performanță obținută prin muncă și sacrificii
În spatele câtorva minute petrecute pe scena competiției se află luni de antrenamente solicitante, sacrificii și o disciplină riguroasă.
Performanța este cu atât mai remarcabilă cu cât Mădălina își împarte timpul între responsabilitățile profesionale de polițistă de frontieră și pregătirea sportivă de nivel înalt. Activitatea desfășurată în cadrul S.T.P.F. Mehedinți nu a împiedicat-o să obțină rezultate importante în sport, demonstrând că determinarea și organizarea pot transforma obiectivele ambițioase în reușite.
Campionatul European, următoarea provocare
Titlul național nu reprezintă punctul final pentru Mădălina Doroiman. După competiția de la București, sportiva a revenit la antrenamente și își concentrează acum întreaga energie asupra Campionatului European, programat pentru luna viitoare.
Sindicatul EUROPOL i-a transmis felicitări pentru titlul obținut, pentru câștigarea Cardului PRO și, mai ales, pentru munca depusă în spatele acestor rezultate.
„Felicitări, Mădălina! Îți dorim să urci cât mai multe trepte ale podiumului și să duci aceeași determinare și pe scena europeană. Mult succes la Campionatul European!” (Paul D.).
Administratie
Integritatea nu are preț. Doi polițiști din Arad au refuzat o mită și au sesizat tentativa
Agenții au oprit în trafic un autoturism înmatriculat în Franța
Agentul de poliție Covasan Simon și agentul de poliție Onila Giulia, din cadrul structurilor de poliție din Arad, sunt felicitați de Sindicatul Europol pentru integritatea și profesionalismul de care au dat dovadă în timpul unei intervenții desfășurate pe Bulevardul Revoluției din municipiu.
Potrivit sindicatului, cei doi polițiști desfășurau o acțiune de supraveghere și control al traficului rutier atunci când au oprit un autoturism înmatriculat în Franța. Mașina a fost trasă pe dreapta după ce conducătorul auto nu ar fi acordat prioritate de trecere într-o intersecție.
Șoferul ar fi încercat să ofere bani pentru a evita sancțiunile
Polițiștii i-ar fi comunicat conducătorului auto că urmează să fie sancționat contravențional și că permisul de conducere îi va fi reținut pentru o perioadă de 60 de zile.
În acest context, șoferul ar fi încercat să le ofere agenților o sumă considerabilă de bani pentru a nu aplica măsurile prevăzute de lege.
Cei doi polițiști au refuzat oferta și au demarat imediat procedurile legale pentru sesizarea unei posibile infracțiuni de dare de mită.
Intervenția a fost înregistrată cu ajutorul camerelor video
Întreaga intervenție a fost înregistrată audio-video cu ajutorul dispozitivelor de tip body-worn camera, potrivit informațiilor transmise de Sindicatul Europol.
În paralel, agenții au sesizat structurile competente, care urmează să continue cercetările și demersurile legale în acest caz.
Sindicatul Europol: „Legea și corectitudinea nu sunt negociabile”
Sindicatul Europol le-a transmis celor doi polițiști mulțumiri pentru modul în care și-au îndeplinit atribuțiile.
„Simon, Giulia, noi, echipa Sindicatului Europol, vă adresăm mulțumiri pentru integritatea și profesionalismul de care ați dat dovadă. Ne-ați arătat, încă o dată, faptul că nu faceți rabat de la valorile esențiale care ne guvernează activitatea”, au transmis reprezentanții organizației sindicale.
Cazul este prezentat de sindicat drept un exemplu de profesionalism și de fermitate în aplicarea legii, într-un domeniu în care corectitudinea și responsabilitatea nu pot fi negociate. (Sava N.).
Administratie
România și Israel cooperează pentru siguranța pelerinilor aflați în tranzit spre Uman
Autoritățile române și israeliene colaborează pentru gestionarea fluxurilor de pelerini care tranzitează România în drum spre localitatea Uman. Operațiunea urmărește asigurarea unui parcurs organizat, sigur și eficient pentru toți călătorii.
Coordonare între autoritățile române și cele israeliene
Structurile din cadrul Ministerului Afacerilor Interne mențin o cooperare strânsă cu oficialii israelieni pentru coordonarea deplasării grupurilor de pelerini.
Parteneriatul include schimb de informații, gestionarea fluxurilor de persoane și acordarea de sprijin logistic pe teritoriul României. Măsurile sunt menite să reducă timpii de așteptare și să faciliteze desfășurarea ordonată a tranzitului.
Sprijin pentru pelerini pe durata deplasării
Autoritățile implicate acordă o atenție specială sprijinului oferit pelerinilor pe parcursul călătoriei. Echipele operative urmăresc ca deplasarea să se desfășoare în condiții cât mai bune și intervin pentru soluționarea eventualelor situații apărute pe traseu.
Cooperarea vizează, de asemenea, menținerea unui contact permanent între instituțiile responsabile, astfel încât informațiile să fie transmise rapid, iar fluxurile de călători să poată fi gestionate eficient.
Siguranța și prevenirea incidentelor, prioritare
Obiectivul principal al operațiunii este prevenirea incidentelor și asigurarea unui tranzit fără probleme prin România. Autoritățile acordă prioritate măsurilor de siguranță, monitorizării deplasărilor și sprijinului oferit grupurilor de pelerini.
Coordonarea dintre România și Israel reflectă preocuparea comună pentru protejarea călătorilor și pentru menținerea unui cadru sigur pe întreaga durată a tranzitului către Uman. (Paul D.).
-
Exclusivacum 2 zile„IPJ Prahova – Grădinița de Cadre”, episodul 57: „Subcomisar-șef” de analfabetism funcțional la comanda IPJ Prahova
-
Exclusivacum 5 zileMinistrul Darău, lovit în față cu propriul proiect – Când Ministerul Justiției îți spune, politicos-juridic: „Așa ceva nu se face nici măcar într-un guvern demis”
-
Exclusivacum 4 zileMEDAT, TRANSFORMAT ÎN „MINISTERUL ȘMENULUI NAȚIONAL” – Cum a ajuns strategia de stat pe mâna unui trio cu dosar, ORNISS la ghici și Constituția făcută sul
-
Exclusivacum 5 zile„Lanțul de aur al incompatibilității”: cum a legat MAI polițistul de caloriferul birocrației până la ONU și Frontex
-
Exclusivacum 5 zileTCE Ploiești – Feuda lui Nae Comisionaru’. De la cai dopați la „organigrama cu chiloți”, falsuri în acte și teroare pe banii ploieștenilor Pamflet jurnalistic (cu acte oficiale și probe audio la dosar)
-
Exclusivacum 13 ore„IPJ Prahova – Grădinița de cadre care-și mănâncă propriile grade” – Episodul 58: Cum a dispărut, peste noapte, „subcomisarul-șef” din Băicoi
-
Exclusivacum 4 zileTCE Ploiești – Feuda lui Nae, cu organigramă în chiloți și bețivi la butoane
-
Exclusivacum 2 zileCum se prăjește dreptatea între DNA Ploiești, executorii „de casă” și culoarele serviciilor – De la microferma procurorului Lefter la justiția cu epoleți în dosarul Ivanof



