Exclusiv
UPDATE/CARACATIȚA WHITE TOWER (XV)/Putregaiul acoperit de șefii poliției care stau la băute cu infractorii
Curg tone de cerneală dezvăluind mizeriile ascunse într-o afacere care dacă s-ar fi întâmplat într-un stat civilizat am fi avut demisii până la liderii politici cei mai importanți din stat. Ar fi demisionat ministrii, sefi de poliție, iar pușcăriile ar fi fost pline de cei care au pus la cale o afacere menită să umple buzunarele băieților deștepți, distrugând viețile unor oameni de bună credință.
Așa cum am spus si în alte episoade, afacerea WHITE TOWER nu ar fi fost posibilă fără ajutorul sefilor Poliției care au ținut de șase, în timp ce șmecherii produceau bani.
Banii grei nu se produceau doar din găinăriile cu vânzarea apartamentelor de patru sau chiar cinci ori, iar în afacerea cu familia LUPU a fost prezent întotdeauna și asa zisul om de afaceri Cătălin Mureșan. Scopul încârligăturilor l-a reprezentat întotdeauna ascunderea banilor, neplata TVA-ului si adunarea unor sume uriașe care să poată asigura masini luxoase si petreceri care i-ar face invidiosi si pe cei mai bogați șeici din țările arabe.
Putregaiul acoperit de șefii poliției care stau la băute cu infractorii si la „cafele”:
Bomba ecologică de la Pleașa, în traducere firma Recop Recycling SRL, deținută (ca în orice afacere care se respectă) de soția lui Mureșan, Cătălina a fost înființată de a păcăli instanțele în care păcăliții încercau să își caute dreptatea. Recop Recycling este fosta Cataoil, societate dusă spre faliment din cauza datoriilor uriase acumulate.
.


In serialul investigatiilor noastre din „Bomba ecologica de la Pleasa/Atentat la siguranta nationala”, va dezvaluiam ca PROTECTIA este ASIGURATA DE ANGAJATI DIN IPJ PRAHOVA
Va precizam cu subiect si predicat ca, numitul Muresan Catalin este protejat de „Nasicul de la Mascati din IPJ Prahova si de doi fini ai celui din urma” (un fin ofițer la BCCO Ploiești si alt fin la SERVICIUL DE INVESTIGAŢII CRIMINALE).
In fapt, cand nu umbla sub influenta drogurilor , „Nasicul de la Mascati” din IPJ Prahova ameninta cu retinerea oameni de afaceri concurenti cu Muresan Catalin si in afara orelor de program intervine in conflictele acestuia cu cetateni de etnie romă din alte judete.
Tot „Nasicul de la Mascati” din IPJ Prahova sifona catre clanurile din Prahova cand vor avea loc eventualele perchezitii contra unor mici favoruri.
Antecedentele firmei protejate
In data de 13.02.2022
La Recop Recycling SRL Pleasa sute de baterii au explodat după ce duba în care se aflau a luat foc.
Autoritatile au tacut „malc”.
https://stirileprotv.ro/stiri/actualitate/incendiu-de-amploare-langa-ploiesti-sute-de-baterii-au-explodat.html
In data de 17 mai 2022
La Recop Recycling SRL Pleasa izbucneste un incendiu cu degajare mare de fum. Incendiul s-a manifestat la membrana de izolație a unui rezervor de 50 de tone dezafectat.
Cu toate acestea, bomba ecologica a functionat bine mersi pe mai departe. Mai mult, chiar in timpul incidentului Muresan Catalin isi permitea sa injure si sa ameninte de fata cu organele de politie. Asa este cand te simti „bazat” pe „Nasicul de la Mascati” din IPJ Prahova si pe finii acestuia.

Revenind la legătura dintre familia LUPU si firmele familiei MURESAN, din documentele verificate de procurori reies mai multe tranzacții între APRODEM-ul deținut de MARIOARA LUPU si RECOP RECYCLING.
În 2019, APRODEM a predat în vederea distrugerii către firma de la Pleasa produse chimice expirate si degradate. Din afacere a fost anulat TVA de aproximativ 400.000 de lei. Doar că în documentele contabile nu existau documente care să demonstreze distrugerea bunurilor.

Mai mult, familia MURESAN deține apartamente în blocurile construite de LUPU, inclusiv în WHITE TOWER, iar avocatul acestuia este tot faimosul VLAD NICHITA.
Interlopii la băute cu sefii Poliției
În mod normal toate aceste afaceri ar fi trebuit stopate de specialistii din IJP Prahova. Dar cum să pui stop încălcărilor legii, când în mai multe fotografii si inregistrari video primite pe adresa redacției, îl regăsim pe Șeful SERVICIUL DE INVESTIGAŢII CRIMINALE – comisar șef de poliție Marcel BĂLAN, dansând alături de interlopi. Azi va prezentam doar cea cu interlopul Florin Nae zis Pisoiu, implicat în furturile de produse petroliere din zona Mihai Bravu. Deci de la petrecerea respectivă nu au lipsit frații „Dializă”, care si-au câstigat averea din spargerea conductelor petroliere din spatele cimitirului Mihai Bravu din Ploiesti, acolo unde amplasaseră ilegal o hală menită să ascundă afacerile ilegale cu petrol. Deci, cu interlopi arestati la dansuri! Asta este imaginea institutiei „siguranta si incredere” domnule ministru?

IN FAPT si in drept, acest politist corupt protejeaza aceasta grupare de criminalitate economico-financiar organizata:
- Dosarul penal al bombei ecologice de la Pleasa „sta ascuns” undeva pe la sertar (probabil de frica si presiunile tandemului toxic pentru MAI – Miritescu Eduard si Ginel Preda)!;
- Dosarul penal prin care Catalin Muresan a atacat in stil mafiot o familie concurenta „sta si acesta ascuns” la sertar;
- Dosarul de evaziune fiscala a lui Catalin Muresan „sta si acesta ascuns” la sertar;
- Pentru a elimina o alta concurenta: In loc sa isi faca datoria de politist fata de ilegalitatile savarsite de acest membru din caracatita, coruptul Marcel BĂLAN, pe baza denuntului lui acelasi Catalin Muresan, insceneaza si fabrica un dosar penal concurentei, culmea si infierata de seful acestei grupari – pseudo-jurnalistul santajist si spagar care obtinuse doua autoturisme de la acesta prin santaje!
- [pdf-embedder url=”https://www.incisivdeprahova.ro/wp-content/uploads/2024/02/CamScanner-12-03-2023-1.pdf” title=”CamScanner 12-03-2023 (1)”]
Cât despre lipsa autosesizării tuturor acestor ilegalități de către reprezentanții autorităților, vă spunem doar că din păcate Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiesti nu are în atribuții decât infracțiunile de înselăciune.
In momentul publicarii acestui articol am sesizat ca si alt ziar local a dezvaluit despre aceasta caracatita si despre implicarea interlopului Catalin Muresan si al sefului acestei grupari (normal, se stie, cap de „avorton”) in CARACATIȚA WHITE TOWER:
Mai multe cititi aici: dezvoltatorul-lupu-marioara-afaceri-oneroase-cu-muresan-catalin/
Când vorbim despre acte de corupție, despre spăgi uriase, despre apartamente primite cadou sesizările trebuie făcute către DIICOT sau către DNA Structura Centrală. Astfel, cu anchete făcute ca la carte, putregaiul din Ploiesti ar fi stârpit, iar orasul ar deveni din nou atractiv pentru oamenii de afaceri cinstiți.
Vom reveni. (Cristina T.).
N.R – Vom reveni cu date despre cum interlopolul Muresan Catain a prejudiciat o firmă de asigurări prin ” dauna totala” intentionata asupra unui autorism marca COP – luat prin Lessing, totul sub protecția polistilor corupti din IPJ Prahova si din varful MAI.
Totodată vom reveni cu detalii despre autoturismul santajistului – spagar, din SUA, autoturism care nu a avut asigurare și pentru care nu s-au plătit taxele legale, autoturism „busit” cand se afla sub influenta unor „substante” „suspecte” ( marca Volosevici), autoturism „reparat” ilegal intr-un „service” de casa! Urmează dezvaluiri incendiare despre aceasta MAFIE PROTEJATA DE SUS, IN JOS, DE OFITERI CU FUNCTIE DE CONDUCERE DIN IPJ PRAHOVA SI DE LA VARFUL M.A.I. (REVENIM CU DRAG!)!






















Exclusiv
IPJ Prahova: Circul ielelor, trompeților și „ofițerilor” reciclați! Balul mascat al incompetenței atinge noi culmi de patos!
Prahova fierbe, iar Poliția Română, în filială locală, pare să-și fi asumat rolul de cel mai fidel circ ambulant, oferind reprezentații gratuite de la baluri mascate cu interlopi la promovări scandaloase, culminând acum cu o nouă „bijuterie” managerială. Cetățenii se întreabă, pe bună dreptate: mai există vreo urmă de decență sau profesionalism în acest spectacol al absurdului, sau ne îndreptăm cu toții spre desființarea întregii instituții? (aici), (aici), (aici, (aici), etc
De la postul de doi bani la tronul Comandantului: Rețeta succesului la IPJ Prahova!
În vreme ce poporul român tânjește după o Poliție competentă și incoruptibilă, la IPJ Prahova, sub bagheta „vizionară” a domnului Ginel Preda – eternul interimar și a maestrului „gonflabilelor” – se pregătește o nouă „lovitură” de proporții, gata să dinamiteze și ultimele firimituri de încredere. Potrivit unor informații incendiare obținute de Incisiv de Prahova, cea mai mare subunitate de poliție din județ riscă să cadă pe mâinile unui personaj de o școala, de o școală… post-comunistă, și anume, domnul Vîrlan Florin.
Un nume nou în galeria „perlelor” prahovene, Vîrlan Florin este un fost subofițer de la obscurul Post de Poliție Tișița, Vrancea, catapultat în rândul ofițerilor în 2015 printr-un „simulacru de examen” derulat, culmea ironiei, prin intermediul Școlii de Subofițeri de Poliție Câmpina. De parcă promovarea lui Marcel Bălan, polițistul care dansa pe mese cu hoții și apoi a ajuns adjunct la IPJ Prahova, nu era de ajuns, iată că Ginel Preda ne arată că are încă ași în mânecă. Anul trecut, în 2024, domnul Vîrlan a fost deja împuternicit și titularizat în funcția de adjunct al șefului Secției de Poliție nr. 1 Ploiești. Acum, țintește mai sus, mult mai sus, într-un avânt demn de un acrobat al birocrației – adjunct la POLIŢIA MUNICIPIULUI PLOIEŞTI.
„Sifonul” instituțional și „antreprenorii” în uniformă: Cine să-i mai „vâre” la IPJ Prahova?
Se pare că această ascensiune meteorică nu este deloc întâmplătoare. Surse din interiorul sistemului ne șoptesc că Vîrlan Florin ar fi unul dintre „sifoanele” preferate ale lui Ginel Preda. Nu e de mirare, având în vedere că Ginel l-a mai „plimbat” și pe la Serviciul Rutier Prahova, de unde, cu sârg și devotament, „transmitea informații despre șefi și colegi”. Un fel de „ureche” cu uniformă, mereu la datorie, dar nu pentru cetățean, ci pentru… alte interese. Ne întrebăm retoric, la fel ca în cazul conexiunilor dubioase ale lui Mirițescu cu controversatul Anastasescu, oare cât de transparente sunt aceste legături ombilicale?
Și, dacă tot vorbim de interese, rămâne întrebarea arzătoare: oare SIPI Prahova are cunoștință despre „veleitățile antreprenoriale” ale personajului Vîrlan Florin și, mai ales, ale socrului acestuia? Dar DGA Prahova? Știu oare aceste instituții că domnul Vîrlan, fostul șef de post „vopsit” ofițer „la apelul bocancilor”, este o fire conflictuală și un „reclamagiu” notoriu? Sau, așa cum spunea Sindicatul Diamantului, „analfabetismul funcțional și idioțenia fudulă” au cuprins toate palierele, lăsând loc liber pentru astfel de „cariere” spectaculoase?
Tupeul nemărginit: Cazul remorcii fantomă și accesul ilegal în Sistem!

Că tupeul este moneda forte la IPJ Prahova o demonstrează un episod savuros din august 2024, când, culmea ironiei, domnul Vîrlan Florin, pe când era încă la Rutieră, și-a etalat măiestria în arta reclamagiului. Folosindu-se de funcția sa (adică, probabil, de „accesul ilegal la sistemul informatic de serviciu în interes personal”), a reclamat un vecin din Cartierul Eden (din spatele Spitalului Județean Ploiești) pentru o biată remorcă parcată pe… drumul public. Detaliul picant? „Drumul” era, în fapt, doar pământ și pietriș, o stradă care nici măcar nu exista! Ce mai, o operațiune de anvergură, demnă de cele mai lăudabile realizări ale IPJ Prahova, precum „rezolvarea” cazului păpușii gonflabile!
Această „acțiune” palidă, demnă de un „Dorel de la IPJ Prahova” care se crede mai presus de deciziile ICCJ, contrastează izbitor cu ignorarea „bona M.A.I. hoțomane dovedite video” (aici) sau a altor cazuri reale de infracțiuni, așa cum am relatat în repetate rânduri la Incisiv de Prahova.
Așadar, dacă un astfel de individ, cu un trecut dubios, veleități de „sifon” și tupeu nemărginit, ajunge să managerieze o subunitate-cheie, înseamnă că poliția prahoveană nu mai are niciun profesionist, ofițer de carieră, care să ocupe o astfel de funcție. Poate că, în aceste condiții, reorganizarea ar trebui să dispună direct desființarea întregului inspectorat!
Prahova, noul Caracal al absurdității: O „circoitecă” fără sfârșit!
Este timpul să ne întrebăm serios: ce credibilitate mai are o instituție care promovează în funcții de conducere personaje de calibrul lui Marcel Bălan (cel care chefuia cu interlopi) și acum, pare-se, pe „sifonul” Vîrlan Florin, „ofițerul” cu „simulacru de examen” și veleități de „reclamagiu”? Am văzut cum IPJ Prahova a găzduit cu brațele deschise un „fals polițist” de meserie, Costin Oprea, care a operat din interior un an și jumătate, în timp ce se laudă cu prinderea a doi „falși polițiști” de carton. Am râs (amar!) cu episodul „mașina la vale” de la Vălenii de Munte (aici) și am plâns de indignare la auzul aberațiilor „Dorelului” care nu recunoaște deciziile ICCJ.
Concluzia lui Emil Pascaut de la Sindicatul Diamantului, preluată și susținută de Incisiv de Prahova, rămâne crunt de actuală: „Suntem pierduți, condamnați la un viitor sumbru din cauza acestei armate de troglodiți cocoțați în funcții care le depășesc cu mult capacitățile intelectuale.” Iar „circoiteca” continuă la IPJ Prahova, cu Ginel Preda și Marcel Bălan în rolurile principale, iar acum cu Vîrlan Florin pe post de „viitor speranță.”
Cine plătește pentru acest circ grotesc, pentru incompetența crasă și abuzurile perpetrate? Banii noștri, siguranța noastră, viitorul copiilor noștri! Prahova rămâne, din păcate, noul Caracal al bunului simț și al legii.
Incisiv de Prahova promite să rămână cu ochii pe acești „cascadori” ai legii, până când „generațiile distruse moral și falsificate intelectual” vor dispărea din funcțiile publice. Până atunci, dragi cetățeni, luați loc și bucurați-vă de spectacol! Deși, e mai degrabă o tragedie antică în cheie comică, la care suntem cu toții spectatori și, din păcate, victime. Vom reveni! (Cristina T.).
Exclusiv
Circul ‘secretelor’ de la Neamț: Cum lenea mai-marilor MAI transformă legea într-o farsă comic-amară!
Exclusiv
Circul macabru al absurdității la Poliția Capitalei: SAS-ul bâjbâie, sefii manelizează, iar adevărul e declarat „delict”! Saga agentului-șef Wilhelm Constantin Bendriș
-
Exclusivacum 5 zileSINAIA, MONARHIA ABSOLUTĂ MARCA OPREA: Sora „impăratului” cade în cap, Prefectul se „trezește” la Parchet, iar PNL Prahova fierbe în suc propriu!
-
Exclusivacum 2 zileCircul macabru al absurdității la Poliția Capitalei: SAS-ul bâjbâie, sefii manelizează, iar adevărul e declarat „delict”! Saga agentului-șef Wilhelm Constantin Bendriș
-
Exclusivacum 5 zileLegea pumnului în gură la SAS: Cum a devenit „vagabond” un delict de 20% din salariu, sub privirea ironică a manualului de Mobbing al MAI! Saga agentului-șef Wilhelm Constantin Bendriș
-
Exclusivacum 14 oreIPJ Prahova: Circul ielelor, trompeților și „ofițerilor” reciclați! Balul mascat al incompetenței atinge noi culmi de patos!
-
Exclusivacum 4 zilePrahova, tărâmul reîncarnării: „Metoda Portocală” revine, dar acum e sub licență politică!
-
Featuredacum 5 zileScandal de proporții la vârful Poliției Române: Sindicatul Diamantul cere DNA să ancheteze o mușamalizare de patru ani
-
Exclusivacum 5 zileCIRCUL JUSTIȚIEI ROMÂNE: Dosarul POP IONUȚ-COSTIN, RECLASAT LA CATEGORIA „PROBLEME REZOLVATE… DE NOI” – CHIAR ȘI CU INSTANȚA LA UȘĂ!
-
Exclusivacum 5 zileJustiția Română: Spectacolul absurd continuă! Procuratura clasează, justificând incălcări flagrante! moștenitorii, nu morții, plătesc biletul!


Radiografia unui sistem putred: De la „vagabonzi” la „psycho-KGB-iști”


