Featured
SUA și-a asumat de mult rolul de „Big Brother” a Marii Britanii, înlocuind Pax Britannica cu Pax Americana
Cu toții am așteptat și ascultat cu sufletul la gură interviul lui Tucker Carlson cu Vladimir Putin, care la doar trei zile de la publicare are în total aproape 300 de milioane de vizualizări, și aici nu am contabilizat audiența televiziunilor naționale care au transmis interviul peste tot în lume.
Au fost foarte multe critici la adresa lui Carlson, mulți au spus că a fost prea prietenos cu Putin, că i-a adresat întrebări mult prea ușoare, niciuna despre presupusele crime de război din Ucraina, alții, precum Cozmin Gușă, și-ar fi dorit ca acesta să fi întrebat despre crimele americanilor din Ucraina, dar de lăudat este cu siguranță faptul că a reușit să îl convingă pe Putin să dea un interviu presei americane. Putin a dat un discurs destul de propagandistic, ocolind subiectele inconvenabile și oferind o lecție de istorie a Ucrainei a la russe pentru primul sfert al interviului. Nu a abordat nici problemele interne rusești referitoare la democrație și libertate de expresie, nu că în occident avem chiar așa de multă democrație și libertate de expresie, dar măcar o menționăm cu toții în discursuri.
Oricum, au fost extrem de multe dezvăluiri în interviu. De exemplu, Putin a dezvăluit că „ritmul în care crește cooperarea Chinei cu Europa este și mai mare decât cel al creșterii cooperării sino-ruse”, fapt incredibil dacă luăm în considerare critica perpetuă a Chinei din presa europeană. În același timp, a consemnat că Rusia este acum prima economie a Europei, înaintea Germaniei, deci e clar că Rusia și China au ambiția comună de a domina Europa, ambiție care iată că s-a și împlinit. Putin a mai și devoalat conținutul unor discuții de salon bombă cu personaje de tip George Bush, atât senior cât și junior, cea mai interesantă fiind cea cu Bill Clinton din 2000 când acesta i-a spus că Rusia s-ar putea alătura NATO dar apoi a retras rapid oferta. Dar, cea mai importantă dezvăluire în opinia mea a fost cea referitoare la Boris Johnson, pe care o includ integral mai jos:
„Am negociat cu Ucraina la Istanbul, am căzut de acord, Zelensky era conștient de acest lucru. Mai mult, liderul grupului de negociere, domnul Arakhamia este numele său de familie, cred că încă conduce facțiunea partidului de guvernământ, partidul președintelui în Rada. El conduce în continuare facțiunea prezidențială în Rada, parlamentul țării, încă e acolo. Și-a pus chiar semnătura preliminară pe documentul despre care vă vorbesc. Dar apoi a declarat public pentru întreaga lume: ‘Eram gata să semnăm acest document, dar Boris Johnson, pe atunci prim-ministru al Marii Britanii, a venit și ne-a descurajat să facem acest lucru, spunând că este mai bine să luptăm împotriva Rusiei. Ei ar fi dat tot ce era necesar pentru ca noi să returnăm teritoriul care s-a pierdut în timpul confruntărilor cu Rusia. Iar noi am fost de acord cu această propunere’. Uite, declarația sa a fost publicată. A spus asta în mod public.”
Ca răspuns, Boris Johnson a publicat un articol în Daily Mail în care l-a numit pe Tucker Carlson „trepădușul tiranului, dictafonul dictatorului și trădătorul jurnalismului”, declarând: „Carlson nu a contestat sugestia ridicolă conform căreia guvernul Regatului Unit i-a convins pe ucraineni să lupte, mai degrabă decât să se predea lui Putin, în primăvara anului 2022. După cum va confirma fiecare membru al guvernului ucrainean, de la Zelenski în jos, nimic și nimeni nu i-ar fi putut opri pe acești ucraineni cu inimă de leu să lupte pentru țara lor – și nimic nu o va face”. Totuși, acesta nu a negat direct dezvăluirile lui Putin, ceea ce ne ridică mai multe semne de întrebare. În primul rând, cum de chiar prim-ministrul Marei Britanii și-a asumat să distrugă procesul de pace? Este posibil ca țara ce este acum măcinată de greve și de proteste să-și mențină chiar și astăzi statutul de imperiu? Care este de fapt rolul Marii Britanii în relațiile internaționale moderne? În al doilea rând, de ce nu am primit nicio justificare pentru această acțiune? Nici în articolul citat mai sus nu ni s-a oferit niciun detaliu despre interesele Marii Britanii în războiul din Ucraina, deci să presupunem că toate aceste decizii au fost luate doar de dragul democrației? Să le luăm pe rând.
SUA și-a asumat de mult rolul de „Big Brother” a Marii Britanii, înlocuind Pax Britannica cu Pax Americana și lăsând Marea Britanie să își asume o nouă poziție de mielușel inofensiv comparativ cu măiestria de altădată. Dar Marea Britanie este acum subapreciată, lăsându-ne pe toți să credem că tot ce este acum este un proxy important al SUA. Și SUA și Marea Britanie sunt acum caracterizate de o administrare proastă a propriei puteri, decăderea amânduror imperii determinate de scăderea capacității lor de a menține o clasă mijlocie puternică. Dar aici trebuie să reamintim de forța capitalului financiar și a corporațiilor lacome: ambele imperii și-au sacrificat statutul de „welfare state” (ad litteram statul bunăstării, termen ce se referă la promovarea bunăstării cetățenilor de către instituțiile statului) în favoarea unor corporatocrații conduse de big money. Și niciunde nu este asta mai evident decât în miezul capitalei britanice, City-ul londonez.
Londra rămâne și astăzi un centru financiar extrem de puternic, sediul familiei Rothschild precum și New York-ul este sediul familiei Rockefeller. Dar și mai important este că City-ul londonez nu reprezintă doar forța capitalului financiar britanic, ci și forța capitalului țărilor din fostul imperiu. Notăm aici desigur capitalul miliardarilor indieni, amintindu-l pe actualul prim-ministrul britanic de sorginte indiană Rishi Sunak pe care aceștia l-au promovat, cât și capitalul șeicilor arabi, care dețin aproape tot în Anglia, de la Manchester City și Newcastle United la Sainsbury’s, McLaren și Harrods. De fapt, Kuwaitul este cel mai mare investitor străin în Marea Britanie de 71 de ani.
Brexit-ul a constituit de fapt un pretext pentru a da frâu liber potențialului financiar al Marii Britanii, milardarii indieni, ruși și chinezi făcându-și jocurile financiare în conacele din Kensington fără să trebuiască să dea socoteală Ursulei. Deci, este evident că vechiul imperiu britanic continuă să existe în mod ocult, dar în cooperare cu „Big Brother”, banii ultra bogaților din fostele colonii britanice fiind majoritar investiți în bursa din City-ul londonez. În calitate de fost imperiu formal și prezent imperiu informal, Marea Britanie a rămas în puterea fantastică de a controla continuarea războiului din Ucraina.
Acum că am stabilit din ce poziție ia Marea Britanie o astfel de decizie referitor la distrugerea tratatelor de pace dintre Rusia și Ucraina, trebuie să descifrăm de ce și-ar dori Boris Johnson să facă acest lucru, și cine ar avea de câștigat. Sunt două ipoteze evidente pe care le putem aborda: ori Boris Johnson a primit ordin pe filiera americană, ori pe filiera corporatistă de la giganții precum Blackrock ce au mare cachet în City-ul londonez și vor avea de câștigat de pe urma contractelor de reconstruire a Ucrainei. Prima este clară din punct de vedere al „relației speciale” dintre cei doi frați occidentali, cu Marea Britanie în rolul unui proxy pozitiv și proactiv, iar cea de-a doua este, din păcate, destul de evidentă în antropocenul capitalist, dar cinică.
Oricare ar fi adevărată, Putin a reușit să demonstreze Occidentului că dezastrul din Ucraina la o scară atât de largă a fost de fapt la butoanele liderilor vestici și ne-a pus o oglindă în față: multele miliarde de dolari care se duc pe arme și pe proiecte de reconstruire, mai precis în buzunarele corporațiilor de tip Black Rock, sunt comandate de un prim-ministru britanic Boris Johnson inconștient, ce a fost invalidat cu mare fanfară în pandemie, a cărui șef și lider al lumii libere Biden este primul lider din istorie al unui imperiu care a fost declarat oficial senil, deci incapacitat din punct de vedere mental. Oricât de multe întrebări a evitat, Putin a reușit măcar să ne arate cât de mult ne-am defectat și cât am decăzut ca Occident colectiv. Și chiar și așa, deși imperiile vestice sunt în decădere din punct de vedere societal, politic, și economic, asta nu înseamnă că capitalul lor nu va fi pus la treabă pentru eforturi de război, eforturi de reconstruire, și, cel mai important, pentru buzunarele ultramiliardarilor din City.
Daria Gușă
Exclusiv
„IPJ Prahova – Grădinița de cadre care-și mănâncă propriile grade” – Episodul 58: Cum a dispărut, peste noapte, „subcomisarul-șef” din Băicoi
„Grădinița de Cadre din IPJ Prahova” nu mai e doar o metaforă. Este un manual de proastă guvernare, ediție ilustrată, cu site oficial, cu concursuri „discrete” și cu grade polițienești inventate la beția de după ședință. După ce Incisiv de Prahova a arătat, în episodul 57, cum pe site-ul IPJ Prahova apărea o nouă creație științifică – „subcomisar șef de poliție” –, episodul 58 aduce bomba: când i-a durut, au șters prostia în liniște, dar urmele au rămas.
Nu mai vorbim doar de corupție, ci de analfabetism funcțional la butoanele unei instituții de forță a statului.
„Inspectoratul de Protecție al Jmecherului” – episodul foștilor plutonieri, amantelor și gonflabilelor
Seria de dezvăluiri Incisiv de Prahova despre „Grădinița de Cadre din IPJ Prahova” a pus deja pe tapet un tablou complet:
- „Pinochio de Băicoi” – Bogdan Stoican, plutonier lipit de scaunul de șef de oraș, împins spre pensie cu cinci dosare disciplinare la subraț;
- „Academia de Cămătărie” de la CAR IPJ Prahova, unde milioane de lei au dispărut „în familie”;
- Compartimentul „Resurse Inumane” – botezat, corect, „Resurse Inumane”, condus de „doamna șefă” aterizată în funcție prin combinații de dormitor, nu prin concurs;
- dispecerul care transformă sediul poliției în garsonieră cu pat inclus;
- plutonieri scoși la apelul bocancilor și făcuți ofițeri peste noapte;
- amante reciclate în „șefe”;
- „strategi” ai pensionărilor fulger și ai concediilor „pe boală” la comandă.
În acest decor, IPJ Prahova seamănă mai mult cu un teatru de revistă decât cu o instituție de aplicare a legii. Doar că biletele le plătesc cetățenii, iar spectacolul e prost.
Ginel Preda și Marcel Bălan – „cimentații” în vârf, pe ușa întredeschisă
În episodul 57, Incisiv de Prahova a arătat cum, peste acest circ, au fost turnate betoane groase:
- comisarul de poliție Ginel Preda a devenit, în urmă cu două săptămâni, titular pe funcția de inspector-șef al IPJ Prahova;
- comisarul Marcel Bălan – da, același Bălan cu „păpușa gonflabilă”, cu conexiuni dubioase, cu incompatibilități constatate de ANI și cu familia parcată la „Furturi din conducte” – a fost cimentat ca adjunct al inspectoratului.
Cum s-au dat funcțiile? Cu „transparență” de catacombă.
La concursul pentru inspector-șef, după cum a dezvăluit Incisiv de Prahova, unii șefi din IPJ au aflat că există concurs cu doar două zile înainte de închiderea înscrierilor. Două zile – exact cât trebuie pentru ca sistemul să se spele pe mâini:
- „a fost concurs, a fost deschis, oricine putea să participe”,
dar în realitate: - unii au fost anunțați la timp,
- ceilalți prea târziu ca să-și facă dosarul.
Aceeași rețetă și pentru adjunctul Bălan: ani de interimat, apoi, dintr-o dată, „oficial” pe funcție. Nimic întâmplător: cine trebuie, rămâne; cine deranjează, zboară.
Invenția secolului: „subcomisar-șef de poliție” Bulei Laura, gradul care nu există nicăieri în lege
Peste acest peisaj de combinații, a venit piesa de rezistență: gradul polițienesc care nu există în legislație, dar exista, senin, pe site-ul oficial al IPJ Prahova.
În episodul 57, Incisiv de Prahova a publicat captura de ecran de pe site-ul Poliției Orașului Băicoi (structură din subordinea IPJ Prahova), unde scria negru pe alb:
„Împuternicit Șeful Poliției – subcomisar șef de poliție Elena-Laura BULEI”.
Nu există în România gradul de „subcomisar-șef de poliție”.
Există doar:
- subcomisar de poliție – echivalent maior;
- comisar de poliție – echivalent locotenent-colonel;
- comisar-șef de poliție – echivalent colonel.
Atât. Nici Statutul polițistului, nici alte acte normative nu au mai inventat „subcomisar-șef”. L-a inventat, însă, IPJ Prahova, la Băicoi.
Când pe site-ul oficial al unei instituții de forță apare un grad care nu există, nu mai vorbim de o simplă greșeală de tastatură, ci de o probă de manual a analfabetismului funcțional de la vârf: oamenii care conduc inspectoratul nu știu nici măcar structura propriilor grade.
Cursul de alfabetizare juridică pentru Ginel, Bălan & Co.

Incisiv de Prahova le-a ținut deja, în episodul 57, o lecție de cultură juridică gratis:
- subcomisar de poliție – este grad de ofițer;
- un subcomisar poate ocupa o funcție de conducere (de exemplu, șef de birou sau chiar șef de poliție locală), dar gradul rămâne subcomisar;
- nu devine „subcomisar-șef” doar pentru că cineva, într-un birou, decide să amestece „subcomisar” cu „comisar-șef”.
Cu alte cuvinte, funcția poate avea în denumire „șeful poliției”, dar gradul rămâne același. Doar la IPJ Prahova se amestecă funcția cu gradul până se obține un haos administrativ care dă foarte bine în pamflet și foarte prost în lege.
Episodul 58: s-a șters „șeful” din grad, dar nu și prostia din sistem

După publicarea dovezilor de către Incisiv de Prahova, s-a întâmplat minunea.
Pe aceeași pagină oficială a Poliției Orașului Băicoi – structură prezentată sub antetul I.P.J. PRAHOVA – textul a fost modificat. În noua variantă, vizibilă în documentul de față, scrie:
„Împuternicit Șeful Poliției – subcomisar de poliție Elena-Laura BULEI”.
Cu alte cuvinte:
- „subcomisar șef de poliție” a dispărut;
- a rămas „subcomisar de poliție”, formularea corectă juridic.
Nimeni nu a ieșit public să spună:
„Ne-am înșelat, am scris o prostie pe site-ul oficial, ne asumăm și corectăm”.
Nicio explicație, nicio scuză, niciun comunicat. Doar o editare tăcută, de noapte, în spatele serverelor, ca și cum nu s-ar fi întâmplat nimic. Doar că se întâmplase: Incisiv de Prahova documentase deja aberația, iar captura inițială cu „subcomisar șef de poliție” rămâne probă.
Episodul 58 demonstrează exact ce voia să ascundă IPJ Prahova:
- i-a durut;
- au citit;
- au înțeles că sunt prinși cu analfabetismul în flagrant;
- și au corectat în tăcere, confirmând prin fapte că prostia era reală.
Când prostia întâlnește aroganța: „nu recunoaștem nimic, doar ștergem și mergem mai departe”
Bijuteria acestui caz nu este doar inventarea și apoi dispariția gradului de „subcomisar-șef”. Esențial este modul în care o instituție publică gestionează propriul ridicol:
- nu există control de calitate pe ceea ce se publică pe site;
- nu există responsabilitate pentru utilizarea corectă a gradelor;
- nu există tras la răspundere pentru gafa expusă;
- există doar reflexul clasic: „șterge repede și poate nu observă nimeni”.
Doar că a observat cine trebuie.
Incisiv de Prahova a surprins ambele momente:
- când IPJ Prahova afișa „subcomisar șef de poliție Elena-Laura BULEI”;
- când, brusc, după scandal, a rescris în „subcomisar de poliție Elena-Laura BULEI”.
Această succesiune de imagini spune tot despre modul în care se conduce IPJ Prahova:
cu dispreț față de lege, cu aroganța celui care crede că, dacă apasă „edit” pe site, șterge și realitatea.
„Grădinița de Cadre” – manual de selecție inversă
Pe fundalul acestor episoade, polițiștii din interior spun, amar:
„Parcă e blestemat Băicoiul ăla”.
Nu e blestem. E selecție.
De ani de zile, IPJ Prahova promovează, după cum arată documentele și mărturiile prezentate de Incisiv de Prahova:
- plutonieri deveniți ofițeri la apelul bocancilor;
- „băieți buni la combinații”;
- amante făcute șefe;
- dispeceri care tratează uniforma ca pe un halat de casă;
- personaje cu probleme penale, disciplinare și de integritate, cocoloșite și împinse în sus;
- oameni incomozi vânați, marginalizați sau împinși spre pensie.
În același timp, energia instituției nu se consumă pentru curățarea sistemului, ci pentru:
- a afla „cine stă în spatele Incisiv de Prahova”;
- a pune botniță presei care nu pupă inelul;
- a construi concursuri „deschise” în care unii află cu zile bune înainte, alții cu doar două zile înainte de închiderea înscrierilor.
Concluzie Incisiv de Prahova: prostia nu se șterge cu „backspace”
Episodul 58 din „IPJ Prahova – Grădinița de Cadre” nu este doar o notă de subsol la episodul 57. Este confirmarea, cu probă oficială, că:
- gradul inventat „subcomisar șef de poliție” a existat pe site-ul IPJ Prahova;
- după ce Incisiv de Prahova a expus public aberația, IPJ Prahova a modificat textul în „subcomisar de poliție”;
- instituția nu a recunoscut în niciun fel greșeala, dar a acționat exact ca un elev prins copiind: a băgat foaia sub bancă și s-a făcut că plouă.
Nu gradul îl face pe om ridicol.
Ci omul analfabet, pus pe funcție, care desfigurează gradul.
La IPJ Prahova, problema nu este că există subcomisari, comisari sau comisari-șefi. Problema este că:
- oamenii care ar trebui să știe ce grad conduc nu sunt în stare să-l scrie corect;
- cei care ar trebui să garanteze legalitatea deformează limbajul legal;
- cei care ar trebui să apere cetățenii apără, de fapt, hibele propriului sistem.
Incisiv de Prahova va continua să arate, cu nume, funcții, capturi de ecran și documente, cum se conduce acest hău instituțional numit IPJ Prahova.
Pentru cei care cred că o funcție cimentată, un examen aranjat sau o pensie „la timp” rezolvă tot, lecția rămâne aceeași:
- pensia nu prescrie păcatele;
- funcția nu spală prostia;
- iar un „subcomisar-șef” inventat și apoi șters de pe site spune mai mult despre adevărații șefi ai IPJ Prahova decât o mie de comunicate pompoase.
Vom reveni. (Cristina T.).
Featured
Când sindicatul tace și muncește: de ce au apărut ‘misterios’ cursurile de cercetare disciplinară în MAI
Sindicalistul de TikTok vs. Sindicatul de tribunal: când băieții de la volan iau like-uri, iar băieții din instanță schimbă legea
Când apar „misterios” cursuri de cercetare disciplinară la MAI
Mai vreți să vi se explice de ce au apărut, brusc și spectaculos, „cursuri de cercetare disciplinară” prin instituțiile de învățământ ale MAI? Credeați că a dat peste minister spiritul legalității, așa… peste noapte? Sau că s-a trezit vreun șef din pix și a zis: „Hai, băieți, să respectăm legea azi!”?
Nu. În spatele acestei „minuni” administrative nu este nici zel instituțional, nici revelație morală, ci munca unui sindicat care a refuzat să joace rolul de decor: eforturile Sindicatului Diamantul și ale SPRD, descrise public chiar de Emil Pascut.
Adevărul usturător: cursurile de cercetare disciplinară nu au apărut de la sine, ci au fost smulse cu forcepsul dintr-un sistem care ani la rând a ignorat obligația de pregătire profesională serioasă în această materie.
Sindicatul de TikTok: 10 minute de eroism la volan
Într-un colț al ringului sindical, avem „liderul” de TikTok. Îl știți: viteaz, la volan, cu telefonul în mână, gata să doboare balauri imaginari ca Sfântul Gheorghe, în 10 minute de filmare și o mână de filtre.
Un clip „eroic” în care un „lider sindical” se luptă teatral cu „sistemul” – din mașină – se face în 10 minute de osteneală. Se apasă REC, se ridică tonul, se aruncă două-trei lozinci, se promite revoluția și… gata, sindicatul de carton și-a făcut norma de spectacol.
Beneficiul pentru oameni? Zero sau aproape. Beneficiul pentru ego? Imens. Comentarii, inimioare, distribuiri, „bravo, șefu’!”. Aplauze, dar niciun rând schimbat într-o procedură, niciun curs introdus, nicio obligație respectată.
Sindicatul serios: doi ani de hârtii, procese și nervi, nu 10 minute de live
Acum, să vedem ce înseamnă cealaltă față a monedei: sindicatul care nu se filmează la semafor, ci semnează plângeri, studiază legea și intră în instanță.
Emil Pascut, de la Sindicatul Diamantul, explică limpede că apariția cursurilor de cercetare disciplinară în MAI nu e rodul vreunei „inspirații” de cabinet, ci rezultatul a doi ani de muncă:
- mai multe persoane implicate;
- studiu serios, nu gargară;
- zeci de petiții trimise către diverse organisme;
- mai multe procese în instanță – atât în materie disciplinară, cât și în materia informațiilor de interes public.
Totul pentru o problemă aparent „tehnică”, dar esențială: încălcarea obligației de pregătire profesională în materia cercetării disciplinare. Obligație pe care instituțiile o ignorau cu nonșalanță, făcând „pregătire” pe genunchi, la mișto, de multe ori prin resurse umane, fără formatori autorizați.
Asta nu se rezolvă cu un story de TikTok. Asta se rezolvă cu ani de perseverență, cu dosare și cu nervi.
Cursuri pe bune, nu „la mișto”: când SPRD și Diamantul forțează sistemul să respecte legea
Emil Pascut arată clar: ceea ce pare un „detaliu administrativ” – apariția cursurilor de cercetare disciplinară cu formatori autorizați – este, în fapt, un beneficiu general obținut prin efort sindical real, nu teatral.
Datorită demersurilor SPRD și ale Sindicatului Diamantul:
- se renunță la conduita greșită de ignorare a obligației de pregătire în materia cercetării disciplinare;
- se trece de la simulacre de formare (făcute „la mișto” de resurse umane) la cursuri asigurate de formatori autorizați;
- se repară, măcar parțial, o încălcare gravă a legii și a drepturilor angajaților.
Aceasta este diferența dintre sindicatul de afiș și sindicatul de fond: unul dă cu pumnul în volan, celălalt dă cu pumnul în masă, în sala de ședință și în sala de judecată.
Beneficii directe vs. beneficii generale: când nu-ți intră bani în buzunar, dar ți se apără pielea
Mulți angajați au tendința să măsoare activitatea unui sindicat doar în beneficiile directe, imediate, personale: „Mi-ați mărit salariul?”, „Mi-ați rezolvat mutarea?”, „Mi-ați șters sancțiunea?”.
Dar, după cum subliniază Emil Pascut, chiar și atunci când un sindicat nu obține pentru un individ anume un avantaj direct și vizibil, el poate produce beneficii generale pentru toți cei din sistem. Iar în acest caz avem exemplul perfect:
- nu s-a obținut o primă, nici o sporire salarială punctuală;
- în schimb, s-a impus respectarea unei obligații de pregătire profesională care afectează întreg corpul de angajați, mai ales atunci când sunt vizați de cercetări disciplinare.
Când ai în față o comisie instruită corect, formată de oameni pregătiți, nu de diletanți de la resurse umane, șansele de abuz, de sancțiuni făcute „după ureche”, scad. Asta nu se vede în fluturașul de salariu, dar se simte când ești chemat la cercetare disciplinară și nu ești călcat în picioare doar pentru că „așa vrea șefu’”.
Ce trebuie să livreze un sindicat serios: nu clipuri, ci legalitate
Concluzia, formulată chiar de Emil Pascut de la Sindicatul Diamantul, este tăioasă și ar trebui pusă înrămată la intrarea în toate sediile de sindicat:
„Asta trebuie să livreze un sindicat serios: întoarcerea la legalitate și la respectarea drepturilor angajaților, pentru că numai prin respectarea legii, drepturile voastre pot fi protejate.”
Nu:
- filmulețe cu lideri care se dau mari cruciați ai dreptății din mașină;
- discursuri goale;
- bătăi de capotă și lozinci.
Ci:
- petiții bine scrise;
- sesizări fundamentate;
- acțiuni în instanță;
- presiune constantă pentru respectarea legii.
De ce au apărut cursurile de cercetare disciplinară? Nu din „bunătatea” MAI, ci din încăpățânarea unor oameni
Întrebarea inițială – „Mai vreți să vă explic de ce au apărut subit cursuri de cercetare disciplinară la instituțiile de învățământ MAI? Din cauza cui?” – are un răspuns clar:
Nu din cauza curajului virtual al liderilor de TikTok, ci din cauza:
- SPRD;
- Sindicatului Diamantul;
- lui Emil Pascut și a celor care au tras, doi ani, de toate ușile instituționale și judiciare.
Cursurile au apărut nu pentru că sistemul s-a luminat, ci pentru că a fost forțat să respecte legea. Iar asta arată exact ce face diferența dintre un sindicat adevărat și o butaforie de rețea socială.
Când se trage linie, nu contează cine urlă mai tare de la volan, ci cine lasă urme în Monitorul Oficial și în practica instituțiilor. Restul sunt doar efecte speciale. (Cerasela N.).
Exclusiv
Bâlbâiala de stat cu ștampilă «Strict Secret». Cum a jucat România telefonul fără fir pe securitatea națională
Există popoare care construiesc rachete. Altele, care ridică zgârie-nori. România a reușit performanța unică de a bloca securitatea națională într-un registru care nu avea rubrica „Strict Secret”. Un stat membru NATO, dotat cu servicii secrete, parchete, CSAT și președinte, a dat „blue screen” în fața unui timbru de clasificare.
Iar proba supremă a acestei comedii nu vine de la vreun pamfletar supărat pe sistem, ci chiar din documentele oficiale ale Guvernului și din adresele semnate olograf de șefii instituțiilor. Cine are stomac tare și simțul ridicolului poate verifica singur, negru pe alb, în comunicatul oficial al Guvernului, punctul 18:
https://gov.ro/ro/guvernul/sedinte-guvern/informatie-de-presa-privind-actele-normative-adoptate-in-edinta-guvernului-romaniei-din-3-septembrie-2026
Acolo se găsește, înfiptă cu grijă între alte acte normative, „reparația” liniștită a unei catastrofe instituționale: modificarea HG nr. 924/2021, pentru ca Autoritatea Electorală Permanentă să poată, în sfârșit, să primească ce i s-a trimis deja cu un an înainte: documente „Strict Secret”.
Cotroceniul salvează națiunea – pe hârtie
Decembrie 2024. Pe 4 ale lunii, Administrația Prezidențială iese la rampă cu emfază. Pe scurt: poporul să stea liniștit, CSAT veghează.
Ni se spune așa: pe 28 noiembrie 2024, Consiliul Suprem de Apărare a Țării s-a întrunit de urgență, serviciile secrete (SRI, SIE, STS, MAI) au prezentat rapoarte explozive privind ingerințele în alegeri, iar Hotărârea CSAT a fost transmisă, cum altfel decât „de urgență”, la AEP, Parchet și restul instituțiilor „cu competențe legale”.
Documentele oficiale care descriu această seriozitate de carton sunt aici:
– Ședința CSAT din 28.11.2024: https://csat.presidency.ro/ro/comuni/sedinta-consiliului-suprem-de-aparare-a-tarii1732806302
– Comunicatul de presă al Președinției din 4 decembrie 2024: https://www.presidency.ro/ro/media/comunicate-de-presa/comunicat-de-presa1733327193
Din aceste link-uri transpiră imaginea unui stat hotărât, cu sprânceana încruntată, gata să apere democrația.
În culise însă, aceeași democrație era trântită de un tabel Excel: grila de clasificare a AEP-ului.
CSAT a expediat către Autoritatea Electorală Permanentă un document „Strict Secret de stat”. Nimic mai firesc într-o criză de securitate electorală, ar zice manualele de drept constituțional. Doar că, în viața reală, HG nr. 924/2021 – în vigoare la acel moment – spunea foarte limpede: AEP poate gestiona doar informații clasificate până la nivelul „Secret”. „Strict Secret” nu exista în nomenclatorul lor intern.
Cu alte cuvinte, Palatul Cotroceni a aruncat o minge de foc spre o instituție care, legal vorbind, ori trebuia să respingă plicul „galben/maro” la poartă, ori să-l bage la sertar, neînregistrat, comițând vesel o abatere gravă de la regimul informațiilor clasificate. Securitate națională made in Romania: dacă nu încap în registru, nu există.
Toni Greblă și arta „documentului care n-a fost primit niciodată”
Minciuna instituțională își rupe gâtul spectaculos la început de 2025. Pe 14 ianuarie, Autoritatea Electorală Permanentă răspunde oficial, în baza unei solicitări legale (nr. 176/10.01.2025), cu o adresă semnată olograf de președintele de atunci al AEP, Toni Greblă.
Răspunsul AEP este un mic monument al tupeului birocratic:
„Ca răspuns la solicitarea dumneavoastră, înregistrată la Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) cu nr. 176/10.01.2025, vă comunicăm că instituția noastră nu a recepționat documentul la care faceți referire.”
Traducere din limbă de lemn în română: CSAT se bate cu pumnul în piept că „a transmis”, Președinția confirmă în comunicate, iar AEP ridică din umeri și spune: „la noi nu a ajuns nimic, noi n-am văzut nimic”.
Rezultatul? Un scurtcircuit perfect pe axa Cotroceni – AEP. Cineva minte în văzul lumii:
- Fie Administrația Prezidențială a pus de un bluff național pe 4 decembrie 2024, declarând că a transmis Hotărârea CSAT către AEP, deși plicul n-a plecat niciodată din Registratura Prezidențială. În acest scenariu, avem o problemă penală cât Casa Poporului, dacă cineva ar avea chef s-o vadă.
- Fie AEP a primit plicul dar, pentru că nu deținea un registru aprobat prin HG pentru clasa „Strict Secret”, s-a jucat de-a chichița: fără număr de intrare, documentul „nu a fost recepționat” din punct de vedere juridic. Practic, un fel de teleportare birocratică – există, dar nu există.
Oricare variantă ar fi adevărată, concluzia e aceeași și devastatoare: în plină criză electorală, aparatul de securitate al țării s-a împiedicat de un formular neactualizat și de un registru prost scris.
Autodenunțul cu ștampilă de guvern – „Ne-am blocat în propriile minciuni”
Cea mai grea lovitură o dă însă chiar Guvernul României, nu vreun „propagandist” anti-sistem.
În Nota de fundamentare a noii Hotărâri de Guvern – cea care modifică HG nr. 924/2021, legată de regimul informațiilor clasificate ale AEP – instituția admite, cu o sinceritate involuntar comică, că:
– s-a aflat „în imposibilitatea legală și logistică de a primi și de a înregistra în mod oficial documente clasificate secrete de stat, nivel Strict Secret”;
– această situație genera „riscul unui refuz de primire din rațiuni de neconformitate legală”.
Cu alte cuvinte, AEP recunoaște exact șanțul în care a căzut în relația cu CSAT: nu avea cadrul juridic secundar pentru a procesa Hotărârea „Strict Secret” din 28.11.2024.
Adresa semnată de Toni Greblă, prin care se spune că instituția „nu a recepționat documentul”, devine brusc clară: nu l-a recepționat nu pentru că ar fi fost vreo eroare de poștă, ci pentru că legea secundară transforma plicul CSAT într-un fel de obiect ilegal – nici nu-l poți înregistra, nici nu-l poți arunca.
În loc să se iasă public și să se spună: „Există o asimetrie juridică gravă, trebuie corectată de urgență, altfel blocăm securitatea națională”, s-a ales varianta preferată a statului român: tăcerea, mimarea procedurilor și spălatul pe mâini. În față, se recita poezia cu „stat de drept” și „protejarea alegerilor”; în spate, întregul sistem era un castel de cărți de joc sprijinit de un registru gol.
Parchetele și serviciile – „Noi am deschis dosare, ce mai vreți?”
Tabloul grotesc nu putea fi complet fără prestația parchetelor și a serviciilor de informații.
Pe 6 decembrie 2024, după declasificarea documentelor CSAT, Parchetul General și DIICOT ies, la rândul lor, cu fanfară: se deschid dosare penale in rem pentru fapte grave – manipulări, finanțări ilegale, atacuri la ordinea constituțională. România respiră: „se lucrează”.
Doar că, dacă ne uităm la detalii, vedem alt spectacol:
– Serviciile de informații (SRI și restul) au livrat rapoartele când „dezastrul electoral” era deja consumat în primul tur. Prevenția, în stil românesc, se face după producerea pagubei.
– Mai mult, datele au fost livrate pe filiera cea mai prost gândită: printr-o hotărâre CSAT „Strict Secret” către o instituție – AEP – care nu avea voie legal să o înregistreze în registru.
Parchetele au pozat în vajnici apărători ai statului, dar au ales cu mare grijă ce să NU vadă:
– Au investigat „actorii externi” și candidații controversați,
– Dar au ignorat complet lanțul de incompetențe și neglijențe interne:
– nimeni nu a fost cercetat pentru faptul că AEP nu avea regimul de clasificare aliniat la nevoile reale;
– nimeni nu a răspuns pentru că CSAT și Administrația Prezidențială au trimis un document pe o linie procedurată greșit;
– nimeni nu a fost întrebat cum e posibil ca un stat întreg să-și blocheze securitatea electorală în fața unui ștampilaj greșit.
Dosarele penale „in rem” au funcționat ca un panou publicitar: „se lucrează”. La adăpostul lor, însă, nimeni nu s-a atins de nervul central: aparatul de stat însuși, incompetent și mincinos.
Reparația discretă – „Strict Secret” introdus la loc în spectacol
Și ajungem la finalul farsei.
Noul proiect de Hotărâre de Guvern care introduce, cu maximă seriozitate, nivelul „Strict Secret” în nomenclatorul AEP nu este o simplă actualizare tehnică. Este, de fapt, încercarea tardivă a statului de a-și acoperi urmele: să legifereze, post-factum, o incapacitate instituțională care a făcut praf credibilitatea „statului de drept” în cea mai sensibilă zonă – alegerile.
Guvernul corectează acum, prin HG, ce era stricat în 2024, dar o face cu o nonșalanță demnă de o comedie neagră: fără asumare, fără explicații publice clare, fără recunoașterea grotescului în care CSAT, Administrația Prezidențială, AEP, parchetele și serviciile au jucat „telefonul fără fir” cu securitatea națională.
Iar în centrul acestei povești rămâne un document care merită loc special într-un muzeu al ridicolului birocratic: adresa lui Toni Greblă din 14 ianuarie 2025.
Este momentul în care arbitru-șef al alegerilor a transmis, de facto, Președintelui României și CSAT-ului că hârtiile de securitate națională:
– fie nu au mai pornit niciodată de la Cotroceni,
– fie s-au rătăcit prin galaxia „Strict Secret” și au dispărut la granița cu registrul AEP.
Și, ca să nu fie dubii, statul însuși, prin propria Notă de fundamentare și prin hotărârile de guvern pe care le poți citi cu ochii tăi aici:
https://gov.ro/ro/guvernul/sedinte-guvern/informatie-de-presa-privind-actele-normative-adoptate-in-edinta-guvernului-romaniei-din-3-septembrie-2026
…recunoaște limpede că, în noiembrie–decembrie 2024, România a avut o democrație păzită de un registru neactualizat și de o administrație care nu știe ce trimite, ce primește și ce are voie să înregistreze.
Asta nu mai e doar o bâlbâială cu ștampilă „Strict Secret”.
E dovada că, atunci când e vorba de securitatea națională, statul român poate fi, în același timp, autorul și personajul principal dintr-o farsă de prost gust – jucată pe nervii și pe voturile propriilor cetățeni. (Cristina T.).
-
Exclusivacum 2 zile„IPJ Prahova – Grădinița de Cadre”, episodul 57: „Subcomisar-șef” de analfabetism funcțional la comanda IPJ Prahova
-
Exclusivacum 4 zileMinistrul Darău, lovit în față cu propriul proiect – Când Ministerul Justiției îți spune, politicos-juridic: „Așa ceva nu se face nici măcar într-un guvern demis”
-
Exclusivacum 3 zileMEDAT, TRANSFORMAT ÎN „MINISTERUL ȘMENULUI NAȚIONAL” – Cum a ajuns strategia de stat pe mâna unui trio cu dosar, ORNISS la ghici și Constituția făcută sul
-
Exclusivacum 4 zile„Lanțul de aur al incompatibilității”: cum a legat MAI polițistul de caloriferul birocrației până la ONU și Frontex
-
Exclusivacum 4 zileTCE Ploiești – Feuda lui Nae Comisionaru’. De la cai dopați la „organigrama cu chiloți”, falsuri în acte și teroare pe banii ploieștenilor Pamflet jurnalistic (cu acte oficiale și probe audio la dosar)
-
Exclusivacum 3 zileTCE Ploiești – Feuda lui Nae, cu organigramă în chiloți și bețivi la butoane
-
Exclusivacum 9 ore„IPJ Prahova – Grădinița de cadre care-și mănâncă propriile grade” – Episodul 58: Cum a dispărut, peste noapte, „subcomisarul-șef” din Băicoi
-
Exclusivacum o ziCum se prăjește dreptatea între DNA Ploiești, executorii „de casă” și culoarele serviciilor – De la microferma procurorului Lefter la justiția cu epoleți în dosarul Ivanof




