Connect with us

Featured

Un război de lungă durată cu Ucraina, finanțat cu banii cetățenilor de democrații liberale nu poate să îi facă bine Rusiei.

Publicat

pe

O celebra întrebare „Quo Vadis Domine?” se poate aplica și uneia dintre cele mai mari drame politice pe care istoria noastră contemporană o trăiește. Ucraina pare a recîștiga suflu nou pentru continuarea răboiului, dar în interiorul puterii sale statale au loc bătalii politice sângeroase care pot să o distrugă complet. Iar orice proiect european sau nord-atlantic al acestei țări poate fi distrus de orgoliul celor de la Kiev.

Cu ajutorul financiar european în buzunar, după săptămâni de discuții și presiuni asupra premierului maghiar Viktor Orban, Ucraina examinează acum rezultatul negocierilor pentru banii americani din Congresul Statelor Unite. Luna Ianuarie a acestui an fatidic pentru destinul ucrainean a trecut, totul fiind în cumpănă. După șantajul direct orchestrat public de către conducerea UE de la Bruxelles, anunțat prin celebrul articol din presa anglo-saxonă, în care Ungaria a fost amenințată nici mai mult nici mai puțin cu un război economic devastator, Viktor Orban a fost obigat (metoda obligării pare a devenii un instrument democratic larg utilizat de către birocrația nealeasă de la Bruxelles) să accepte trimiterea unui ajutor de 50 de miliarde eu către Kiev, renunțând la celebrul său veto. Acesta din urmă a renunțat la opoziția sa extrem de logică și cerebrală din cauza amenințărilor directe ale Uniunii europene de a priva Budapesta de fluxul monetar de 30 de miliarde de euro. Dacă vă imaginați că UE se ține cu democrație și respect față de statele membre, lecția ungară să vă fie în minte de acum înainte. La orice curte regală de tipul celei de la Bruxelles, numai democrația nu este subiectul real. Ci doar politica de forță și de constrângere a națiunilor care au fost amăgite că va fi pace și bunăstare.

Întins pe o perioadă de patru ani, planul financiar pentru Ucraina va obliga toate țările membre ale UE să platească. Că nu a întrebat nimeni națiunile și popoarele acelor state europene dacă doresc să finanțeze drama ucraineană, nu mai contează. În viziunea birocrației UE și a propagandei sale halucinante, cine pune această întrebarea legitimă devine automat putinist. În dicționarul democrației de la Bruxelles dreptul de a te opune noii regalități pan europene este o ofensă egală cu laise majeste, deci ești condamnat a priori. Așa s-a întâmplat cu Ungaria și așa se va întâmpla cu orice țară care îndrăznește în viitor să pună la îndoială dictatul bruxellez.

Pe malul Potomacului, drama ucraineană s-a jucat la fel de nemilos. Identic ca la Bruxelles, adică cu santaj și propagandă râncedă. Numai că la Washington încă mai există democrație și dreptul la a te opune dictatelor propagnadistice ale curții imperiale de la Casa Albă. La doar o zi după ce Senatul a anunțat un acord bipartizan pentru a debloca noi finanțări pentru Kiev și majore schimbări în politica americană de migrație, Mike Johnson, președintele republican al Camerei Reprezentanților, a promis că, la nivel de Camera Reprezentanților, proiectul aprobat de Senat va fi îngropat rapid. Cu ajutorul a 3 senatori republicani care au votat alături de democrați, Casa Albă părea luni că a obținut o mare victorie. 60 de miliarde sunt oferite Ucrainei, bani proveniți exclusiv din impozitele muncitorului american. Muncitorului american nu îi pasă de un război care nu este al lui. El insă are mari probleme cu sărăcia endemică din SUA, cu mizeria și murdăria orașelor, cu lipsa de servicii medicale sau pandemia de droguri și drogați, simplu cu împușcăturile zilnice de pe străzile americane. Desigur că celor de la Casa Albă puțin le pasă de degradarea fără precedent a situației cetățeanului american, lor le pasă mai mult să învingă strategic Rusia, pentru a se încălzi în vederea marelui conflict mondial cu China.

Pentru republicanii lui Donald Trump, noua factura de sprijin pentru Ucraina devine foarte abruptă și costisitoare politic. Trimisă de Biden și aprobată de Senat, noua propunere se adaugă celor peste 110 miliarde de dolari deja dăruiți Kievului, Pe plan intern americanii nu consideră că trebuie ajutată o țară care are la fiecare colț de stradă ridicate statuile unui colaborator al lui Hitler (ne referim desigur la Bandera) declarat erou național pentru participarea lui la Holocaust și la genocidul împotriva polonezilor, alături de alte crime de masă ordonate de el și celebra armată colaboraționistă a naziștilor denumită OUN. Mai mult americanii de rînd nu văd cu ochi buni politicile aberante ecologice pe care actuala administrație Biden le duce împotriva clasei de mijloc, adevăratul motor economic al oricărei societăți civilizate și moderne. Deci, republicanul din Camera reprezentanților s-ar putea să ofere o surpriză lui Biden. Iar Trump știe exact cum să exploateze aceste sentimente reale.

Deci pentru Ucraina, deși pare o mare reușită să mai cheltuie niște bani occidentali, din greu munciți de națiunile europene și cea americană și să mai finanțeze practic un nou an de război, rezultatul final este la fel de incert ca și începutul celebrei contra ofensive din vara anului trecut.

După Europa victorioasă împotriva Ungariei, Volodymyr Zelensky își îndreaptă acum privirile către principalul său furnizor de arme și numerar, Statele Unite. Când Viktor Orban s-a opus în decembrie, Congresul american nu a reușit să concretizeze un plic de 106 miliarde de dolari, solicitat de Joe Biden, pentru a-l trimite în Ucraina și Israel. Blocarea acelui cadou de Crăciun a creat o clară destabilizare a staturii sale de cavaler al apocalipsei anti ruse pe care Zelensky și-a construit-o cu grijă. Ca atare prima victimă a furiei sale populiste și anti democratice a fost șeful armatei, Zhaluznyi, cel care a refuzat de atîtea ori să execute planurile militare periculoase și lipsite de logică ordonate de către Zelensky. În întreaga Ucraină se cunoaște tensiunea reală între cei doi bărbați, mai ales că deși actor de vodevil la origine, Zelensky și-a intrat cu dexteritate și amplă mediocritate în rolul vieții sale, acela de șef de țară în război. Cum nimeni nu i-a atras atenția asupra gravelor derapaje anti democratice, anti europene și anti cetățenești pe care măsurile lui (unele simetrice până la identitate cu măsurile de pe timpul lui Bandera) le-au declanșat, Zelesnky așteaptă ca lupta politică din interiorul SUA să se termine în favoarea lui Biden. Căci vă dau în scris, în momentul în care alți republicani vor vota faraonicul proiect financiar al lui Biden, și va trece de Camera Reprezentanților, de a a doua zi, șeful armatei ucrainiene va fi demis, ca în numai săptămîni după demitere să fie acuzat de relații cu Moscova și ponegrit de presa subordonată puterii de la Kiev. Este metoda preferată a lui Zelensky de a își anihila adversarii, reali sau închipuiți. Și toate aceste fenome nocive vor avea loc sub acoperirea apărării de către Ucraina a democrației europene, valorilor occidentale și ale intereselor americane în fața ocupantului rus.

Situația politică din SUA însă a căpătat proporții fără precedent. În Texas, stat care se învecinează cu Mexicul, atunci când Curtea Supremă a decis, la sfârșitul lunii ianuarie, să elimine zeci de kilometrii de sârmă ghimpată, ridicate în cadrul unui program amplu care vizează lupta împotriva afluxului de migranți, s-a coagulat o opoziție reală.

Guvernatorul din Texas, Greg Abbott, sprijinit de 25 dintre omologii săi republicani, a refuzat să respecte decizia celei mai înalte instanțe americane, amintind că dreptul de a controla frontiera nu este unul federal ci unul statal, deci controlul frontierei revine exclusiv autorităților din Texas. Într-o scrisoare extrem de dură, el a acuzat guvernul federal „că și-a încălcat pactul cu statele”, criticându-l pe Joe Biden pentru că nu a aplicat legile de imigrație în vigoare. Greg Abbott a subliniat că „politicile anarhice de frontieră ale lui Biden” au provocat sosirea ilegală a „peste 6 milioane de imigranți ilegali în doar trei ani”, citând articolele Constituției care îl autorizează pe el și statul său să-și protejeze granițele.

Situația este, evident, urmărită îndeaproape de fostul președinte Donald Trump, candidat la alegerile prezidențiale din noiembrie. Problema migrației ilegale se află în centrul agendei electorale ale fostului președinte, care pune presiune asupra republicanilor pentru a respinge orice acord propus de Joe Biden și democrați. „Când eram președinte, aveam cea mai sigură graniță din istorie (…) Din prima zi după alegerea mea, în loc să lupt împotriva Texasului, voi lucra mână în mână cu guvernatorul Abbott și cu alte state de frontieră pentru a opri invazia, voi sigila granița și începe rapid cea mai mare operațiune de deportare internă din istorie”, a scris Trump.

De aceea Zelensky se uită cu mare interes peste Atlantic. Pentru că destinul lui politic si personal depinde nu de deciziile autarhice de la Bruxelles, sau de interesul regal pe care i-l poartă von der Leyern, ci de imensa luptă politică, publică și ocultă pentru fotoliul de la Casa Albă. Alături de el, să fim clari, orice președinte realist, care nu se hrănește din propaganda mincinoasă a ultimlor ani, se uită zilnic la balansul american. Căci destinul valorilor democratice europene destinul suveranității statelor care formează UE, destinul libertăților individuale și civile ale tuturor cetățenilor occidentali, toate acestea depind de cine este ales în iarnă la Casa Albă.

Deasupra tuturor, două capitale mondiale analizează fiecare cuvânt și fiecare gest american. Moscova și Beijing înțeleg perfect miza schimbărilor din SUA. De acele schimbări depinde dacă Moscova câștigă sau pierde pariul său asiatic. De alegerile pentru Casa Albă depinde pacea în strâmtoarea Taiwan.

Un provocator taiwanez, plin de ideologie independentistă (ideologie de altfel interzisă în toată lumea populată de democrații liberale) nu poate aduce liniște la Beijing. Din nefericire, România se joacă în curtea mică, la preșcolari, căutându-și prieteni de o seamă. Și nu prea găsește, căci colegii săi de Europă Unită sunt preocupați de destinul care îl va scrie acest an 2024

HD Hartmann

Administratie

Pilonul democrației sub asediu: Claudiu Manda și apelul la responsabilitate de Ziua Libertății Presei

Publicat

pe

De

Într-un context global marcat de o avalanșă informațională fără precedent, rolul jurnalistului devine o linie de apărare a adevărului. Cu ocazia Zilei Mondiale a Libertății Presei, europarlamentarul PSD Claudiu Manda a transmis un mesaj de susținere pentru profesioniștii din mass-media, subliniind că rigoarea și echilibrul sunt esențiale pentru sănătatea societății civile.

Vocea cetățeanului și oglinda realității: Rolul esențial al presei

Într-o intervenție publicată pe pagina sa oficială de Facebook, europarlamentarul Claudiu Manda a evidențiat misiunea fundamentală pe care o are presa într-un stat de drept. Potrivit oficialului european, mass-media nu trebuie să fie doar un simplu transmițător de date, ci un mecanism care aduce în prim-plan subiectele cu impact real asupra vieții oamenilor.

Manda a ținut să exprime un „gând de apreciere” pentru acei jurnaliști care își exercită profesia zi de zi, dând dovadă de responsabilitate. În viziunea sa, presa rămâne instrumentul vital prin care preocupările legitime ale societății primesc o voce, oferind totodată o reflexie fidelă a realității înconjurătoare.

Rigoarea în epoca „infodemiei”: Provocările jurnalismului modern

Dincolo de mesajul de felicitare, Claudiu Manda a punctat dificultățile majore cu care se confruntă jurnaliștii în prezent. Într-o eră definită de un flux continuu și adesea haotic de informații, europarlamentarul a subliniat că valoarea jurnalismului de calitate rezidă în capacitatea de a oferi context și echilibru.

Rigoarea în transmiterea mesajelor publice nu este doar o opțiune profesională, ci o necesitate democratică, crede Manda. Acesta a reiterat faptul că, în perioadele marcate de provocări socio-politice, capacitatea presei de a cerne informația și de a o prezenta cu onestitate este mai importantă ca niciodată.

Alarma trasă de Ministerul Culturii: Libertatea presei, un drept în regres?

Mesajul europarlamentarului vine în completarea unei poziții oficiale exprimate și de Ministerul Culturii. Instituția a transmis, la rândul său, un mesaj de recunoștință față de jurnaliștii onești, însă a ridicat și un semnal de alarmă îngrijorător.

Conform sursei menționate, datele din ultimul deceniu indică un declin al libertății presei la nivel global. În acest sens, instituția a făcut un apel ferm pentru adoptarea unor acte normative care să garanteze și să protejeze independența editorială. Astfel, celebrarea de anul acesta nu este doar un moment de recunoaștere a meritelor, ci și un apel la acțiune pentru protejarea unui drept fundamental care pare tot mai vulnerabil în fața presiunilor externe.

Citeste in continuare

Administratie

Leadership în mișcare: Cum transformă Virgil Nanu „duminica sportivă” într-o filosofie de administrație pentru Prahova

Publicat

pe

De

Într-un peisaj politic adesea dominat de strategii de birou și discursuri rigide, președintele Consiliului Județean Prahova, Virgil Nanu, impune un ritm neconvențional. Pentru liderul prahovean, repausul nu înseamnă confortul fotoliului, ci un test de anduranță care se traduce, simbolic, în modul în care este gestionat cel mai important județ al regiunii.

Disciplina celor 40 de kilometri: Dincolo de hobby, o metodă de lucru

Există o corelație directă între disciplina personală și rigoarea administrativă, iar Virgil Nanu pare să mizeze pe această carte. Fie că traversează județul pe bicicletă în trasee de zeci de kilometri sau cucerește pârtiile în timpul iernii, președintele CJ Prahova transmite un mesaj subtil, dar percutant: constanța este cheia succesului.

Într-o analiză a stilului său de viață, devine evident că problemele administrative nu sunt tratate ca „explozii” de moment, ci ca un „pedalat” constant. Mesajul este clar: cine are puterea de a nu rata nicio duminică de sport, indiferent de intemperii, va aplica aceeași tenacitate și în fața blocajelor bugetare sau a proiectelor de infrastructură care „urcă în pantă”.

Auditul de pe bicicletă: Administrația văzută fără geamuri fumurii

Ceea ce diferențiază ieșirile lui Virgil Nanu de vizitele oficiale clasice este absența totală a protocolului. Pe traseele montane sau pe drumurile județene, acesta renunță la titlul de „Domn Președinte” pentru a deveni un simplu prahovean care împarte același asfalt cu cetățenii.

Această formă de „verificare pe teren” este, în esență, mult mai onestă decât orice recepție oficială anunțată cu surle și trâmbițe. De pe bicicletă, detaliile județului se văd altfel: gropile, porțiunile de asfalt proaspăt și nevoile reale ale comunității nu pot fi ascunse în spatele rapoartelor de birou. Este o metodă de a lua pulsul județului în mod direct, fără filtre politice.

„Capul limpede”, premisa deciziilor corecte

Conform propriilor sale mărturisiri făcute în spațiul public, pentru Virgil Nanu, mișcarea este supapa necesară pentru a menține claritatea decizională. „Duminică fără mișcare nu prea există pentru mine. Liniștea vine mai ușor când te pui în mișcare”, afirmă președintele CJ Prahova, subliniind că aceste momente de introspecție sunt esențiale pentru a închide săptămâna cu „capul limpede”.

În final, această abordare sugerează că un lider care își poate gestiona propriul efort fizic va privi proiectele județului cu aceeași prospețime. Într-o lume a ședințelor maraton, Virgil Nanu demonstrează că, uneori, cele mai bune soluții pentru Prahova nu vin din spatele ușilor închise, ci de acolo unde drumul se deschide larg în față.

Citeste in continuare

Administratie

Secetă la robinet în Drăgănești: Calendarul restricțiilor care vor lăsa mii de oameni fără apă

Publicat

pe

De

Locuitorii comunei Drăgănești se pregătesc pentru o săptămână dificilă. Furnizorul de utilități a anunțat un program riguros de întreruperi, motivat de necesitatea igienizării infrastructurii de stocare. Deși măsura este vitală pentru sănătatea publică, disconfortul creat va fi resimțit timp de trei zile consecutive în mai multe sate.

Igienizare sub presiune: Rezervoarele intră în mentenanță

Conform unui comunicat oficial emis de HIDRO PRAHOVA S.A., măsura sistării alimentării cu apă este impusă de procesele tehnologice de spălare și igienizare a rezervoarelor de apă potabilă. Aceste intervenții sunt esențiale pentru a garanta calitatea apei distribuite către populație și pentru a asigura funcționarea optimă a rețelei pe termen lung.

Reprezentanții operatorului avertizează că, deși lucrările sunt programate pe intervale de 24 de ore, durata acestora ar putea fi prelungită în funcție de evoluția situației din teren.

Zonele vizate și calendarul restricțiilor

Restricțiile vor fi aplicate etapizat, afectând succesiv principalele localități ale comunei. Cetățenii sunt sfătuiți să își asigure rezerve minime de apă pentru consum și uz casnic conform următorului grafic:

  • Satul Cornu de Jos: Apa va fi oprită de marți, 05 mai 2026 (ora 08:00), până miercuri, 06 mai 2026 (ora 08:00).
  • Satul Drăgănești: Locuitorii vor rămâne fără apă de miercuri, 06 mai 2026 (ora 08:00), până joi, 07 mai 2026 (ora 08:00).
  • Satul Bărăitaru: Ultima etapă a lucrărilor va avea loc de joi, 07 mai 2026 (ora 08:00), până vineri, 08 mai 2026 (ora 08:00).

Riscuri la reluarea serviciului: Turbiditate și presiune scăzută

Reluarea furnizării nu va însemna o revenire instantanee la normal. HIDRO PRAHOVA S.A. precizează că, după finalizarea lucrărilor, sistemul de distribuție va trece printr-o etapă de stabilizare.

În acest interval, consumatorii se pot confrunta cu variații de presiune sau cu modificări ale turbidității (apă cu aspect tulbure). Totodată, furnizorul recomandă monitorizarea site-ului oficial pentru orice actualizări de ultim moment privind durata intervențiilor, exprimându-și regretul pentru disconfortul creat comunității.

Citeste in continuare

Aveți un PONT?

Cel mai complet ziar de investigații dedicat cititorilor din România. Aveți un pont despre fapte de corupție la nivel local și/sau național? Garantăm confidențialitatea! Scrie-ne la Whatsapp: 0735.085.503 Sau la adresa: incisiv.anticoruptie@gmail.com Departament Investigații - Secția Anticorupție

Știri calde

Exclusiv24 de ore ago

OPERAȚIUNEA „ȘTAMPILA”: CUM SĂ FABRICI UN DOSAR PENAL ȘI SĂ TE ALEGI CU UN FIASCO JURIDIC

În laboratoarele prăfuite ale „Sistemului”, unde aburii epoleților asudați se amestecă adesea cu mirosul greu de dosare cusute cu ață...

Exclusiv24 de ore ago

GHID DE SUPRAVIEȚUIRE ÎN JUNGLA MAI: Cum să devii „pion” cu epoleți și acte în regulă

Proaspăt ieșiți de pe băncile școlilor de agenți, viitorii „stâlpi ai ordinii publice” primesc o doză de realism de la...

Exclusiv2 zile ago

Can-can din spatele gratiilor: când decizia administrativă miroase a vendetă personală

Potrivit unui material publicat în mediul online pe un site de specialitate în domeniul penitenciar (penitenciare.info), preluat și comentat de...

Exclusiv2 zile ago

OPERAȚIE PE PORTOFEL DESCHIS: Spitalul din București unde intri cu demnitate și ieși în izmene, ușurat de bani

Dacă credeați că în unitățile medicale de „renume” din Capitală se merge doar pentru tratament, vă înșelați amarnic. Mai nou,...

Exclusiv2 zile ago

Marea spârleală a odihnei sub epoleți: Cum MAI iși „penalizează” polițiștii pentru păcatul de a fi părinți

În timp ce restul lumii civilizate se ghidează după legi clare, Ministerul Afacerilor Interne (MAI) pare să fi rămas blocat...

Exclusiv2 zile ago

„Rambo de birou” și circul din poligon: Cum MAI antrenează polițiștii să facă gimnastică în loc să supraviețuiască în stradă

În timp ce interlopii se antrenează prin săli de lupte și scenarii de gherilă urbană, Ministerul Afacerilor Interne a decis...

Exclusiv3 zile ago

Operațiunea „mânjeala”: Cum se spală MAI de rușinea juridică prin flegme mediatice orchestrate

Epoleți cu „viroze” mediatice: Cum se transformă MAI în Ministerul Intoxicării Publice Când instituția care ar trebui să aplice legea...

Exclusiv3 zile ago

Castelul boierilor cu epoleți și mizeria de la talpa cizmei: Noua Lege a Salarizării, un scuipat pe obrazul polițistului din stradă

Nababi” cu acte în regulă: Șefimea își securizează viitorul, talpa rămâne cu praful În această nouă arhitectură a lăcomiei mascate,...

Exclusiv4 zile ago

Marea bubuitură a incompetenței: Cum a dinamitat Statul Român investițiile americane pentru o Fabrică de Pulberi care există doar pe hârtie

În orașul Victoria, județul Brașov, unde istoria industrială ar trebui să miroasă a progres, astăzi pute a eșec birocratic și...

Exclusiv4 zile ago

Adio, „Secret de Stat” la budă! Sindicatul Diamantul dă stingerea paranoiei din Ministerul Afacerilor Interne

Mult a fost, puțin a mai rămas până când zidurile groase ale penibilului, ridicate de Ministerul Afacerilor Interne sub pretextul...

Exclusiv5 zile ago

Orizonturi încețoșate la IOR: Cum se lichidează industria de apărare sub „privirea oarbă” a turistului ministerial Ambrozie Darău

În timp ce industria de apărare a României își dă ultima suflare, ministrul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și – mai ales...

Exclusiv5 zile ago

Operațiunea „Cățeluș cu păru’ creț”: Festivalul „ghiocelul de la Interne (M.A.I.).”

Într-un Minister de Interne unde profesionalismul a fost pensionat forțat și înlocuit cu arta de a sta în genunchi, spectacolul...

Exclusiv5 zile ago

APOCALIPSA INTEGRITĂȚII LA ARAD: AGENTUL CARE A REFUZAT SĂ FIE „BĂIAT DEȘTEPT” ȘI A LĂSAT UN ȘOFER CU BANII ÎN AER

Într-o societate obișnuită ca „mica înțelegere” să fie unsul care degripează rotițele legii, un agent de poliție din Arad a...

Exclusiv6 zile ago

EVANGHELIA DUPĂ BARBU: RACHETELE AU TĂCUT, GRÂUL A CRESCUT ȘI STATUL „POLIȚIST” A RĂMAS CU BUZA UMFLATĂ!

Într-o Românie în care miniștrii Agriculturii trec prin funcții ca gâsca prin apă, lăsând în urmă doar praf și strategii...

Exclusiv6 zile ago

OPERAȚIUNEA „CUIBUL DE VIESPI”: Cum a fost amanetat Ministerul Economiei în timp ce ministrul Darău „elibera” Ucraina pe banii altora

În timp ce ministrul Ambrozie-Irineu Darău exersa privirea de diplomat prin tranșeele de la Kiev, acasă, la București, „marea curățenie”...

Partener media exclusiv

stiri actualizate Raspandacul

Parteneri

Criptomonede Taxi Heathrow London

Top Articole Incisiv