Administratie
Poliţiştii de frontieră au depistat 1.116 fapte de natură infracţională, de peste 3 ori mai mult comparativ cu aceeaşi perioadă din 2022, când au fost depistate 356
În urma acestora au fost confiscate – independent sau în colaborare cu lucrătorii vamali – bunuri contrafăcute purtând mărci internaţionale protejate, după cum urmează:
- 351.732 bucăţi articole de îmbrăcăminte şi lenjerie;
- 109.304 perechi încălțăminte;
- 243.908 bucăţi produse cosmetice şi de parfumerie;
- 26.485 bucăți articole de marochinărie;
- 2.820 bucăţi ochelari de soare;
- 12.745 bucăţi accesorii telefoane (căşti, huse, încărcătoare);
- 560 bucăţi ancore chimice;
- 309.530 jucării.
Bunurile, în valoare toată de peste 290 de milioane lei dacă ar fi fost comercializate ca produse de marcă, au fost ridicate de către polițiștii de frontieră şi trimise spre expertizare titularilor de marcă.
Din analiza fenomenului infracţional, în continuare rutele folosite pentru introducerea mărfurilor contrafăcute în România rămân:
- China-România – produsele contrafăcute vin pe mare, în containere, iar controalele se efectuează împreună cu lucrătorii de la Autoritatea Vamală. Destinatarii acestor bunuri sunt societăţi comerciale care au de obicei administratori cetăţeni români sau chinezi.
- Turcia-România – produsele contrafăcute sunt descoperite de poliţiştii de frontieră care lucrează la Punctele de Trecere ale Frontierei de la graniţa cu Bulgaria: PTF Giurgiu, PTF Calafat, PTF Bechet, PTF Vama Veche sau PTF Negru Vodă. Acestea sunt descoperite ascunse în diverse mijloace de transport – autocare, camioane, autoutilitare sau autoturisme, de obicei disimulate printre alte bunuri transportate legal. În cadrul cercetărilor, posesorii acestora declară că le-au cumpărat din diverse bazare din Turcia şi nu dețin documente de proveniență pentru produse. De asemenea, aceştia mai declară că le cumpără cu scopul de a le comercializa sau pentru a le face cadou și nu au cunoştinţă despre faptul că produsele transportate sunt susceptibile a fi contrafăcute.
Din cazuistica înregistrată, s-a mai constatat că produsele cel mai frecvent falsificate sunt cele cu valoare adăugată mare şi o rată ridicată a vânzărilor (produse cosmetice, jucării, textile, încălţăminte sport).
Precizăm că valoarea bunurilor confiscate este raportată la valoarea de piaţă a unora autentice, acestea urmând a fi distruse după reţinere, în conformitate cu prevederile legale.
În cazurile persoanelor depistate de către poliţiştii de frontieră încercând să introducă sau să scoată ilegal în/din ţară produse contrafăcute, se fac cercetări cu privire la săvârşirea infracţiunii de „punere în circulaţie fără drept a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu marca înregistrată pentru produse identice sau similare” faptă prevăzută şi pedepsită de art. 90, alin.1, lit. b din Legea 84/1998, cu modificările și completările ulterioare.
Având în vedere prejudiciul adus la bugetul de stat, Poliţia de Frontieră Română va continua să întreprindă, împreună cu celelalte instituţii abilitate, măsuri ferme în toate zonele de competenţă, în vederea depistării şi sancţionării persoanelor implicate în traficul cu bunuri contrafăcute, precum şi reţinerii, în vederea confiscării, a mărfurilor traficate.
Cazuri semnificative:
- 10.000 de casete din piele pentru ceasuri de lux, susceptibile a fi contrafăcute, în valoare de aproape 2 milioane de euro, descoperite în P.T.F. Bechet
În data de 12.12.2023, în jurul orei 15.30, în Punctul de Trecere a Frontierei Bechet, județul Dolj, s-a prezentat pe sensul de intrare un cetățean turc, în vârstă de 38 de ani, care conducea un ansamblu rutier. Șoferul transporta diverse bunuri, din Turcia pentru Franța.
Existând suspiciuni cu privire la legalitatea transportului, polițiștii de frontieră au procedat la efectuarea unui control amănunțit, ocazie cu care au descoperit, în compartimentul de marfă mai multe cutii conținând articole de marochinărie, de diferite mărimi, inscripționate cu denumirea unei mărci, susceptibile de a fi contrafăcute. au descoperit, în compartimentul de marfă, 100 de cutii de carton ce conțineau articole de marochinărie, de diferite mărimi, inscripționate cu denumirea unei mărci, susceptibile de a fi contrafăcute.
În urma inventarierii bunurilor de către lucrătorul vamal din cadrul Biroului Vamal Bechet, au rezultat 10.000 de casete din piele pentru ceasuri de lux, în valoare de aproximativ 1.900.000 euro.
Întrucât exista suspiciunea rezonabilă că bunurile sunt contrafăcute, acestea au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor de către Biroul Vamal Bechet.
- Încălțăminte sport susceptibilă a fi contrafăcută în valoare de peste 2.700.000 lei, descoperită de poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă
Poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă au descoperit în Portul Constanța încălțăminte susceptibilă de a fi contrafăcută, inscripţionată cu numele unor mărci cunoscute, în valoare totală de aproximativ 2.700.000 lei.
În data de 23.11.2023, o echipă comună formată din polițiști de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă şi inspectori vamali din cadrul Biroului Vamal de Frontieră Constanța Sud a efectuat controlul fizic asupra unui container încărcat cu bunuri, sosit din China.
În urma verificărilor amănunțite s-a constatat că în interiorul containerului se aflau aproximativ 3.536 perechi de încălțăminte sport, care sunt susceptibile a aduce atingere dreptului de proprietate intelectuală al unor mărci cunoscute, fiind destinate unei societăți comerciale din Ucraina.
În data de 27.11.2023, o echipă comună formată din polițiști de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă şi inspectori vamali din cadrul Biroului Vamal de Frontieră Constanța Sud a efectuat controlul fizic asupra unui container încărcat cu bunuri, sosit din China.
În urma verificărilor amănunțite s-a constatat că în interiorul containerului se aflau aproximativ 3.448 perechi de încălțăminte sport, care sunt susceptibile a aduce atingere dreptului de proprietate intelectuală al unor mărci cunoscute, fiind destinate unei societăți comerciale din Ucraina.
Bunurile, cu o valoare de aproximativ 2.700.000 lei dacă ar fi fost comercializate ca produse de marcă, au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor.
În ambele cazuri, polițiștii de frontieră efectuează cercetări pentru punere în circulaţie a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată pentru produse identice sau similare şi care prejudiciază pe titularul mărcii înregistrate, la finalizare urmând a fi luate masurile legale.
- Mii de bunuri de lux, susceptibile a fi contrafăcute, în valoare de aproximativ 4 milioane de lei, descoperite în PTF Calafat
În data de 19.10.2023, în jurul orei 13.00, în Punctul de Trecere a Frontierei Calafat, s-a prezentat pentru a intra în ţară, un cetățean bulgar, care se afla la volanul unui autocamion, înmatriculat în Bulgaria. Conform documentelor prezentate, şoferul transporta produse alimentare și textile, pe ruta Bulgaria–Germania.
Cu ocazia efectuării controlului mijlocului de transport, poliţiştii de frontieră au descoperit, în compartimentul de marfă al autocamionului, mai multe cutii de carton ce conțineau parfumuri, articole vestimentare, marochinărie și încălțăminte.
În urma inventarierii bunurilor, a rezultat cantitatea de 8.881 parfumuri, 716 articole vestimentare, 21 articole de marochinărie și 17 perechi încălțăminte, toate purtând însemnele unor mărci cunoscute, fiind susceptibile a fi contrafăcute.
Bunurile, în valoare de 3.854.000 lei dacă ar fi fost comercializate ca produse de marcă, au fost ridicate de către polițiștii de frontieră în vederea continuării cercetărilor.
În prezent, faţă de şoferul bulgar se efectuează cercetări, pentru săvârșirea infracțiunii de punere în circulație a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată pentru produse identice sau similare și care îl prejudiciază pe titularul mărcii înregistrate, urmând ca la finalizarea acestora să fie propuse soluții legale prin unitatea de parchet, mai precizeaza sursa citata. (Paul D.).
Administratie
Centura de Est a Câmpinei, relansată pe baze realiste: autoritățile pregătesc un nou Studiu de Fezabilitate
Proiectul este repornit după eșecul unei variante estimate la 1,6 miliarde de lei
Proiectul Centurii de Est a municipiului Câmpina intră într-o nouă etapă, după ce varianta inițială a fost abandonată din cauza costurilor considerabile și a lipsei unei finanțări sustenabile.
Președintele Consiliului Județean Prahova, Virgil Nanu, a anunțat că a avut loc prima întâlnire destinată reluării demersurilor pentru elaborarea unui nou Studiu de Fezabilitate. Potrivit acestuia, autoritățile își propun să reconstruiască proiectul pornind de la condițiile reale din teren și de la posibilitățile concrete de finanțare.
Traseu nou, costuri recalibrate
Vechea variantă a centurii ajunsese la o valoare estimată de aproximativ 1,6 miliarde de lei, sumă considerată imposibil de suportat din bugetul județului. A fost analizată inclusiv posibilitatea unei finanțări printr-un parteneriat cu Ministerul Transporturilor, însă solicitarea nu a primit aviz favorabil, iar proiectul a fost, în cele din urmă, abandonat.
Noua abordare urmărește identificarea unei soluții tehnice mai eficiente și mai puțin costisitoare. În acest sens, autoritățile au conturat un posibil traseu care ar utiliza, în mare parte, drumuri de exploatare și infrastructură rutieră deja existentă, precum și o variantă de conectare la DN1.
Proiectantul va analiza soluția fezabilă
Traseul propus urmează să fie inclus în documentația de atribuire, iar proiectantul va avea responsabilitatea de a evalua toate opțiunile și de a stabili soluția tehnică optimă pentru construirea centurii.
Etapele următoare vizează elaborarea caietului de sarcini, realizarea noului Studiu de Fezabilitate și aprobarea indicatorilor tehnico-economici. Autoritățile susțin că proiectul nu va mai fi fundamentat pe estimări nerealiste sau pe promisiuni fără acoperire financiară, ci pe o analiză concretă a terenului și a resurselor disponibile.
„Nu mai poate rămâne un proiect abandonat”
În mesajul transmis public, Virgil Nanu a subliniat că Centura de Est a Câmpinei trebuie să depășească etapa proiectelor blocate și să fie pregătită pe baze care permit realizarea efectivă a investiției.
Președintele Consiliului Județean Prahova a transmis că obiectivul este ca noua variantă să fie una realistă, sustenabilă și capabilă să ajungă de la faza de documentație la execuție. Potrivit acestuia, autoritățile au reluat oficial demersurile și intenționează să ducă proiectul până la capăt.
Administratie
Curtea Spitalului de Ortopedie din Azuga, modernizată cu sprijinul Consiliului Județean Prahova
Aleile și spațiul interior au fost refăcute pentru un acces mai sigur
Curtea interioară a Spitalului de Ortopedie și Traumatologie din Azuga a fost amenajată și modernizată cu sprijin financiar din partea Consiliului Județean Prahova. Lucrările au vizat, în principal, refacerea aleilor și îmbunătățirea spațiului exterior al unității medicale, intervenții care nu fuseseră incluse în proiectul inițial de modernizare a spitalului.
Președintele Consiliului Județean Prahova, Virgil Nanu, a revenit la Azuga împreună cu primarul orașului, Adrian Purcaru, pentru a verifica stadiul lucrărilor și rezultatul investiției.
Investiția, urmărită de la identificarea nevoii până la finalizare
Potrivit lui Virgil Nanu, proiectele publice trebuie monitorizate pe întreg parcursul lor, inclusiv după finalizarea lucrărilor principale. Atunci când apar elemente neprevăzute sau necesități care nu au fost cuprinse în proiectul inițial, autoritățile trebuie să găsească soluții și să asigure resursele necesare pentru completarea investiției.
Refacerea aleilor și amenajarea curții au fost considerate intervenții importante pentru funcționarea corespunzătoare a spitalului, în condițiile în care spațiul exterior este utilizat zilnic de pacienți, aparținători și angajați ai unității medicale.
Un spital înseamnă mai mult decât clădirea medicală
Reprezentantul Consiliului Județean Prahova a subliniat că modernizarea unei unități sanitare nu trebuie evaluată doar prin starea clădirii și a saloanelor. Accesul către spital, aleile, curtea și organizarea întregului spațiu exterior contribuie, la rândul lor, la siguranța și confortul celor care ajung aici.
În urma lucrărilor, curtea Spitalului de Ortopedie și Traumatologie din Azuga beneficiază de un spațiu mai bine structurat, mai accesibil și mai sigur. Investiția completează proiectul de modernizare a unității medicale și contribuie la crearea unui mediu mai adecvat pentru pacienți, vizitatori și personalul medical.
Administratie
Valea Călugărească, mobilizată pentru un mediu mai curat în cadrul campaniei „Let’s Do It, România!”
Elevii și profesorii din comună s-au implicat în acțiunea de ecologizare
Comuna Valea Călugărească s-a alăturat din nou campaniei naționale „Let’s Do It, România!”, organizând o amplă acțiune de curățenie în mai multe zone ale localității.
La inițiativă au participat cadre didactice și elevi de la unitățile de învățământ din comună, care au contribuit activ la strângerea deșeurilor și la îmbunătățirea aspectului spațiilor în care locuiesc și învață.
Mai puține deșeuri față de anii anteriori
Reprezentanții Primăriei Valea Călugărească au remarcat că, în acest an, cantitatea de deșeuri identificată a fost mai redusă comparativ cu edițiile precedente. Situația este considerată un semnal pozitiv și indică o creștere a responsabilității față de mediul înconjurător.
Sub îndrumarea primarului Ioana Neagu, administrația locală susține că implicarea comunității și educația prin exemplu pot contribui la formarea unor comportamente responsabile și la menținerea curățeniei pe termen lung.
Mulțumiri pentru elevi, profesori și părinți
Primăria comunei Valea Călugărească le-a transmis mulțumiri tuturor elevilor și cadrelor didactice care s-au implicat în acțiune, precum și părinților care i-au sprijinit și încurajat pe cei mici să participe.
Campania a reprezentat nu doar o acțiune de ecologizare, ci și un exercițiu de responsabilitate civică. O comunitate curată reflectă respectul locuitorilor pentru mediul în care trăiesc și pentru spațiul pe care îl consideră „acasă”.
Informațiile au fost transmise de Primăria comunei Valea Călugărească, sub coordonarea primarului Ioana Neagu.
-
Exclusivacum 3 zileREPUBLICA T.C.E. PLOIESTI – FEUDA LUI NAE COMISIONARU’, FEMEIA-ORCHESTRĂ ȘI ORGANIGRAMA CU CHILOȚI
-
Exclusivacum 2 zileRepublica T.C.E. PLOIEȘTI: CV-ul cu 16 vieți, fina tuturor banilor și Raportul care nu există
-
Featuredacum 4 zileM.A.I. – Stăpânul de pe „WhatsApp”: epopeea lui Giugariu, adjunctul cu permis suspendat și nervi pe apa plată
-
Exclusivacum 3 zileLovitura Curții de Conturi în „Mafia Antigrindină” – Fermierii din Prahova și Vrancea nu mai sunt „nebunii” din câmp, ci martorii-cheie (DOCUMENTE)
-
Exclusivacum 5 zile113 polițiști, salvați în ultimele 14 zile de la „destituire cu acte în regulă”. Statul român, specialist în oameni cu termen de expirare
-
Exclusivacum 17 oreSfântul Ionita de pe Facebook și soborul cu chiloți al Republicii TCE PLOIESTI
-
Exclusivacum 5 zileSanatate, frate! Politia Română descoperă, după trei ani de basme, că sediile chiar au nevoie de autorizație sanitară
-
Exclusivacum 2 zilePloiești, orașul „regenerat” pe hârtie: Imperiul neregulilor sub Polițeanu, disecat de Curtea de Conturi



