Connect with us

Featured

Discursul ministrului Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, cu ocazia evenimentului de prezentare a tehnicii achiziționate în cadrul proiectelor Helipol și Sistem mixt mobil de supraveghere a traficului rutier

Publicat

pe

Sunt cu adevărat onorat și bucuros să mă aflu astăzi, cu această ocazie, în fața dumneavoastră, pentru recepția acestor frumoase elicoptere și autospeciale, intrate în dotarea Poliției Române. Este încă o zi în care forțele Ministerului Afacerilor Interne, în speţă astăzi Poliția, devin mai puternice și, implicit, prin care siguranța cetățeanului este consolidată. Pentru că toate aceste dotări logistice au ca finalitate siguranța cetățeanului.

Această recepție a fost precedată acum câteva zile de o altă recepție a unor autospeciale care au intrat în dotarea Poliției de Frontieră, precedată de o altă ceremonie, în care am recepționat autospeciale pentru stingerea incendiilor. Și mai înainte, o altă ceremonie, tot aici, în care am recepționat elicopterele BlackHawk Sikorsky. Și tot așa, aș mai putea să dau două-trei exemple, în care am avut astfel de ocazii, în care am primit în dotare autospeciale, puncte avansate de asistență medicală și intervenție în situații de urgență, puncte avansate de comandă și control la nivel strategic, regional, în situații de urgență, dotări foarte moderne care vin în sprijinul activității colegilor din Ministerul Afacerilor Interne, din toate armele și în beneficiul cetățenilor. În directul beneficiu al siguranței publice!

Și cred că nu greșesc dacă spun că, cel puțin în materie de dotări cu mijloace logistice, cu elicoptere mai direct spus, Ministerul Afacerilor Interne este poate cel mai puternic minister din regiune.

Eu văd acest lucru ca un bun început. Adică, nu e un sfârşit de etapă aici, nu trebuie să rămânem mulțumiți cu ceea ce am realizat, ci, dimpotrivă, trebuie să fie o etapă într-o succesiune de mai multe dezvoltări pe zona logistică, în Ministerul Afacerilor Interne.

Vorbim de toate armele. Astăzi vorbim de Poliție, dar mă refer la absolut toate armele. Am mai vorbit despre această nevoie de a dota ministerul cu tot ce are nevoie pentru a servi cetățeanul. O activitate neglijată în ultimii 10-20 de ani. Şi am mai spus, chiar acum câteva zile, dacă vrem o poliție eficientă, o poliție modernă, atunci trebuie să și investim. La fel pentru toate celelalte arme.

Şi aș adăuga aici o altă idee și anume că perspectiva ne arată un context securitar extrem de complicat, provocator, cu provocări geopolitice în regiune, război în Ucraina cu tot ce poate deriva din această provocare sub imperiul siguranței cetățenilor, de la trafic de arme până la trafic de muniție, trafic de persoane, contrabandă și așa mai departe. Avem presiuni migraționiste în curs, criminalitate transnațională, dezastre, schimbări climatice.

Tot acest context impune o concluzie de bun simț. Şi anume faptul că, siguranța internă și ordinea publică internă devin valori extrem de sensibile. Critice!

Şi atunci, cei care au ca responsabilitate să asigure această siguranță internă și ordine publică trebuie să fie dotați corespunzător. Cu legi moderne, bune, revăzute, cu finanțare corespunzătoare, cu un statut pe măsură care să le recunoască importanța muncii și riscurile pe care și le asumă și cu dotări logistice. Adică mijloace tehnice, tehnologice moderne, care să răspundă provocărilor unei societăți din ce în ce mai complexe și mai provocatoare, sub aspect securitar. Nu numai în România, ci în toată lumea.

Vedem ce s-a întâmplat în aceste zile, ieri, alaltăieri, în Cehia. Ce tragedie! Ce provocare la adresa siguranței interne! Vedem ce s-a întâmplat în Serbia acum câteva luni de zile și în alte state. Se vor menține provocările pe zona teroristă.

Trag un semnal de alarmă către întreaga societate. În anii care vin vom avea nevoie de poliție foarte puternică și modernă, de poliție de frontieră bine dotată, care să protejeze frontiera. Bineînțeles, de forțe care să intervină în situații de urgență și de dezastre, dotate cu tot ce le trebuie. Nu mai spun de Jandarmerie.

Deci, toate aceste arme, toate aceste servicii publice în folosul cetățenilor, au ca rezultat un bun comun care se cheamă siguranță internă. Și de aceea cred că e un moment nu numai festiv, ci și un moment cu un impact real în buna funcționare a forțelor Ministerului Afacerilor Interne. În speță, vorbim aici de siguranța rutieră, unde, așa cum s-a spus foarte bine şi de către domnul inspector general şi de către domnul ambasador, încă avem provocări pe această zonă. Prea multe persoane își pierd viața, sunt accidentate în accidente rutiere. Chiar și azi, un eveniment tragic s-a înregistrat într-un județ din nordul țării, dacă nu mă înșel.

Dar, ce aș vrea să subliniez în același timp este că această siguranță rutieră nu este doar în legătură directă cu activitatea Poliției Rutiere, ci și cu alți factori care contribuie la o bună desfășurare a traficului rutier. Infrastructura rutieră, în primul rând și spiritul civic, profesionalismul celor care pregătesc și acordă licențele, permisele de condus și un grad de civilizație şi de respect adecvat al participanților la trafic, al conducătorilor auto. Deci, este un produs comun aici!

Noi ne pregătim, în fiecare zi vom continua acest program de pregătire. Şi în anul care vine sunt convins că vom dezvolta și alte programe similare.

Aș vrea să mulțumesc tuturor celor care au făcut posibil acest rezultat, să subliniez faptul, așa cum spunea și domnul secretar de stat, că este o rezultantă a unor activități integrate, e o colaborare între departamente aici. Și celor de la IGSU le mulțumesc, au contribuit și au participat la procesul de achiziție, şi celor de la IGPR, au contribuit prin experți. Evident, centralei ministerului. A fost o muncă de echipă, e un rezultat bun și vom continua.

Ar fi mai multe lucruri de spus și aș fi vrut să le să le subliniez astăzi, dar, cred că vremea de afară îmi face un semn discret că și dumneavoastră așteptați să trecem să vizităm aceste frumoase aparate. Îi spuneam domnului secretar de stat ca la Ministerul Afacerilor Interne, nicio zi nu e ușoară, chiar și momentele de protocol au gradul lor de dificultate.

Am să-mi scurtez aici intervenția mea. Vă asigur și asigur toți cetățenii prin intermediul dumneavoastră, că forțele Ministerului Afacerilor Interne lucrează și în aceste zile de sărbătoare, tocmai pentru ca toți compatrioții noștri să aibă un Crăciun liniștit, un Crăciun fericit, cu pace, cu liniște, cu siguranță publică.

Administratie

Secetă la robinet în Drăgănești: Calendarul restricțiilor care vor lăsa mii de oameni fără apă

Publicat

pe

De

Locuitorii comunei Drăgănești se pregătesc pentru o săptămână dificilă. Furnizorul de utilități a anunțat un program riguros de întreruperi, motivat de necesitatea igienizării infrastructurii de stocare. Deși măsura este vitală pentru sănătatea publică, disconfortul creat va fi resimțit timp de trei zile consecutive în mai multe sate.

Igienizare sub presiune: Rezervoarele intră în mentenanță

Conform unui comunicat oficial emis de HIDRO PRAHOVA S.A., măsura sistării alimentării cu apă este impusă de procesele tehnologice de spălare și igienizare a rezervoarelor de apă potabilă. Aceste intervenții sunt esențiale pentru a garanta calitatea apei distribuite către populație și pentru a asigura funcționarea optimă a rețelei pe termen lung.

Reprezentanții operatorului avertizează că, deși lucrările sunt programate pe intervale de 24 de ore, durata acestora ar putea fi prelungită în funcție de evoluția situației din teren.

Zonele vizate și calendarul restricțiilor

Restricțiile vor fi aplicate etapizat, afectând succesiv principalele localități ale comunei. Cetățenii sunt sfătuiți să își asigure rezerve minime de apă pentru consum și uz casnic conform următorului grafic:

  • Satul Cornu de Jos: Apa va fi oprită de marți, 05 mai 2026 (ora 08:00), până miercuri, 06 mai 2026 (ora 08:00).
  • Satul Drăgănești: Locuitorii vor rămâne fără apă de miercuri, 06 mai 2026 (ora 08:00), până joi, 07 mai 2026 (ora 08:00).
  • Satul Bărăitaru: Ultima etapă a lucrărilor va avea loc de joi, 07 mai 2026 (ora 08:00), până vineri, 08 mai 2026 (ora 08:00).

Riscuri la reluarea serviciului: Turbiditate și presiune scăzută

Reluarea furnizării nu va însemna o revenire instantanee la normal. HIDRO PRAHOVA S.A. precizează că, după finalizarea lucrărilor, sistemul de distribuție va trece printr-o etapă de stabilizare.

În acest interval, consumatorii se pot confrunta cu variații de presiune sau cu modificări ale turbidității (apă cu aspect tulbure). Totodată, furnizorul recomandă monitorizarea site-ului oficial pentru orice actualizări de ultim moment privind durata intervențiilor, exprimându-și regretul pentru disconfortul creat comunității.

Citeste in continuare

Exclusiv

OPERAȚIUNEA „ȘTAMPILA”: CUM SĂ FABRICI UN DOSAR PENAL ȘI SĂ TE ALEGI CU UN FIASCO JURIDIC

Publicat

pe

De

În laboratoarele prăfuite ale „Sistemului”, unde aburii epoleților asudați se amestecă adesea cu mirosul greu de dosare cusute cu ață albă, există o rețetă standard pentru „domesticirea” spiritelor libere. Sindicatul Diamantul a scos la lumină această doctrină de o mizerie rară: dacă ținta nu poate fi recrutată ideologic, se încearcă cumpărarea ei; dacă nu are preț, se trece la compromiterea prin dosare penale; iar dacă nici cătușele nu funcționează, se activează faza „Kompromat” – distrugerea reputațională.

Când vezi că mașinăria se oprește la ultima etapă, e semn clar că liderii vizați, precum cei de la Diamantul, sunt făcuți dintr-un material pe care rugina sistemului nu îl poate coroda.

SECRETUL LUI POLICHINELE ȘI „SPIONAJUL” PE FLUTURAȘUL DE SALARIU

Ultima tentativă de a „agăța” liderii sindicali într-un dosar penal pare desprinsă din schițele lui Caragiale, dacă n-ar fi vorba de resursele statului irosite pe vendete personale. IPJ Neamț a încercat o manevră de un ridicol absolut: transformarea unui ordin privind salarizarea (Ordinul M.A.I. S/84/2024) într-un fel de cod nuclear, doar pentru că cineva a trântit pe el ștampila „secret de serviciu”.

Logica „sistemului” este pe cât de simplă, pe atât de toxică: ascundem drepturile bănești sub preșul clasificării, iar dacă un lider de sindicat îndrăznește să spună adevărul polițiștilor despre banii lor, îi trimitem procurorul la ușă pentru „divulgare de informații secrete”.

DUȘUL RECE AL PROCURORULUI: CÂND LEGEA BATE RĂZBUNAREA

Conform documentelor oficiale emise de Parchetul de pe lângă Tribunalul Neamț, această tentativă de intimidare s-a fâsâit spectaculos. În Ordonanța de clasare semnată de procurorul Lucian Dieac, „specialiștii” în sesizări din oficiu au primit o lecție elementară de drept.

Procurorul a constatat negru pe alb că, pentru a exista o infracțiune, nu este suficient să te joci cu ștampila pe documente destinate salarizării. Trebuie ca acea divulgare să afecteze real interesele instituției. Or, publicarea adevărului despre cum sunt plătiți oamenii nu poate dăuna decât orgoliilor unor șefi, nu siguranței naționale. Rezultatul? Clasare pe linie: „fapta nu este prevăzută de legea penală”.

KOMPROMATUL – ULTIMA REDUTĂ A DISPERĂRII

Dacă s-a ajuns la faza în care se scot de la naftalină „sesizările din oficiu” și se tergiversează dosare de transport (unde Vitalie J. este „burușit” de probe favorabile, inclusiv de la MAI), e clar că etapele de recrutare și cumpărare au eșuat lamentabil.

Sindicatul Diamantul a demonstrat că, atunci când nu poți fi controlat, devii o „țintă”. Dar când ținta are în spate legea și documente de clasare care confirmă abuzul, „vânătorii” de sindicate nu fac altceva decât să își semneze propria condamnare la penibil. Statul plătește cheltuielile judiciare, iar „sistemul” rămâne cu buza umflată și cu imaginea șifonată, întrebându-se de ce nu mai funcționează vechile metode de dresaj. Vom reveni. (Cristina T.).

Citeste in continuare

Exclusiv

GHID DE SUPRAVIEȚUIRE ÎN JUNGLA MAI: Cum să devii „pion” cu epoleți și acte în regulă

Publicat

pe

De

Proaspăt ieșiți de pe băncile școlilor de agenți, viitorii „stâlpi ai ordinii publice” primesc o doză de realism de la Sindicatul Sidepol (și Europol, în spiritul solidarității de breaslă). În timp ce statul le promite marea cu sarea, realitatea din teren îi așteaptă cu un dosar cu șină și o uniformă care, cel mai probabil, va transpira la unison cu drepturile lor încălcate.

„Marșul” spre glorie: De la elev la sclavul legii

Conform datelor furnizate de Sidepol, absolvenții sunt anunțați că devin „polițiști în activitate”. Sună onorant, nu? În traducere liberă, din clipa în care semnezi actul administrativ, devii proprietatea statului, cu „toate drepturile și obligațiile”. Problema e că, în MAI, obligațiile vin cu viteză de girofar, în timp ce drepturile circulă cu trotineta electrică descărcată. Ești funcționar public „cu statut special” – unde „special” înseamnă de obicei că vei munci sâmbăta, duminica și de Crăciun, în timp ce restul lumii mănâncă sarmale.

Salariul: O iluzie optică între sporuri și firimituri

Articolul ne spune că vei primi „salariu de funcție” și „indemnizații pentru muncă suplimentară”. Sună a bogăție, dar oricine a citit celebra OUG 26/2024 știe că, după ce se trag toate taxele, rămâi cu suficient cât să nu mori de foame pe drumul spre secție. Sporurile sunt ca unicornii: toată lumea a auzit de ele, dar puțini le văd integral în portofel fără să se lupte cu un munte de birocrație.

Visul imobiliar: Chiria care te ține „în lesă”

Dacă nu ți se dă locuință de serviciu (adică aproape niciodată), statul îți dă bani de chirie. Sau, mai nou, îți transformă chiria în rată la bancă. O mișcare genială prin care ești legat de sistem pentru următorii 30 de ani mai strâns decât cătușele de infractor. Ești liber să pleci din sistem, dar numai dacă îți iei și banca în spate.

Uniforma de paradă și ochelarii de „cal”

Deși legea zice că echipamentul se asigură gratuit, știm cu toții că prima dotare e adesea o loterie a mărimilor unde ori îți joacă pantalonii pe tine, ori te strânge vestonul de parcă ești în corset. Iar faza cu „decontul pentru ochelari de vedere”? Un deliciu! Probabil e singurul mod în care Ministerul se asigură că polițiștii pot vedea măcar pe unde li se scurg restul drepturilor prin degetele șefilor.

Protecția juridică: Scutul de hârtie

Sidepol ne promite „protecție juridică” pentru faptele săvârșite în timpul serviciului. E bine de știut, mai ales că, în realitate, când un polițist e târât prin tribunale pentru că și-a făcut treaba, Ministerul tinde să sufere de amnezie subită. Noroc cu sindicatul, care mai ridică vocea, că altfel avocatul din oficiu ar fi singurul „scut” între agent și celula pe care ar trebui să o păzească.

Sindicatul: Ultima redută înainte de „ghilotina” administrativă

În final, Sidepol avertizează că orice limitare a drepturilor prin „dispoziții interne” este nelegală. Este, de fapt, recunoașterea tacită a faptului că în sediile poliției, „legea” e deseori dictată de dispoziția matinală a șefului de inspectorat. Mesajul e clar: dacă nu vrei să fii „călcat în picioare” înainte să înveți unde e butonul de la stație, mai bine te înscrii în sindicat. Altfel, rămâi singur în fața unui sistem care mănâncă absolvenți pe pâine, la micul dejun. (Cerasela N.).

 

Sursa: Informații sintetizate din comunicările Sindicatului Sidepol privind drepturile absolvenților școlilor de agenți de poliție.

Citeste in continuare

Aveți un PONT?

Cel mai complet ziar de investigații dedicat cititorilor din România. Aveți un pont despre fapte de corupție la nivel local și/sau național? Garantăm confidențialitatea! Scrie-ne la Whatsapp: 0735.085.503 Sau la adresa: incisiv.anticoruptie@gmail.com Departament Investigații - Secția Anticorupție

Știri calde

Exclusiv4 ore ago

OPERAȚIUNEA „ȘTAMPILA”: CUM SĂ FABRICI UN DOSAR PENAL ȘI SĂ TE ALEGI CU UN FIASCO JURIDIC

În laboratoarele prăfuite ale „Sistemului”, unde aburii epoleților asudați se amestecă adesea cu mirosul greu de dosare cusute cu ață...

Exclusiv4 ore ago

GHID DE SUPRAVIEȚUIRE ÎN JUNGLA MAI: Cum să devii „pion” cu epoleți și acte în regulă

Proaspăt ieșiți de pe băncile școlilor de agenți, viitorii „stâlpi ai ordinii publice” primesc o doză de realism de la...

Exclusivo zi ago

Can-can din spatele gratiilor: când decizia administrativă miroase a vendetă personală

Potrivit unui material publicat în mediul online pe un site de specialitate în domeniul penitenciar (penitenciare.info), preluat și comentat de...

Exclusivo zi ago

OPERAȚIE PE PORTOFEL DESCHIS: Spitalul din București unde intri cu demnitate și ieși în izmene, ușurat de bani

Dacă credeați că în unitățile medicale de „renume” din Capitală se merge doar pentru tratament, vă înșelați amarnic. Mai nou,...

Exclusivo zi ago

Marea spârleală a odihnei sub epoleți: Cum MAI iși „penalizează” polițiștii pentru păcatul de a fi părinți

În timp ce restul lumii civilizate se ghidează după legi clare, Ministerul Afacerilor Interne (MAI) pare să fi rămas blocat...

Exclusivo zi ago

„Rambo de birou” și circul din poligon: Cum MAI antrenează polițiștii să facă gimnastică în loc să supraviețuiască în stradă

În timp ce interlopii se antrenează prin săli de lupte și scenarii de gherilă urbană, Ministerul Afacerilor Interne a decis...

Exclusiv2 zile ago

Operațiunea „mânjeala”: Cum se spală MAI de rușinea juridică prin flegme mediatice orchestrate

Epoleți cu „viroze” mediatice: Cum se transformă MAI în Ministerul Intoxicării Publice Când instituția care ar trebui să aplice legea...

Exclusiv2 zile ago

Castelul boierilor cu epoleți și mizeria de la talpa cizmei: Noua Lege a Salarizării, un scuipat pe obrazul polițistului din stradă

Nababi” cu acte în regulă: Șefimea își securizează viitorul, talpa rămâne cu praful În această nouă arhitectură a lăcomiei mascate,...

Exclusiv3 zile ago

Marea bubuitură a incompetenței: Cum a dinamitat Statul Român investițiile americane pentru o Fabrică de Pulberi care există doar pe hârtie

În orașul Victoria, județul Brașov, unde istoria industrială ar trebui să miroasă a progres, astăzi pute a eșec birocratic și...

Exclusiv3 zile ago

Adio, „Secret de Stat” la budă! Sindicatul Diamantul dă stingerea paranoiei din Ministerul Afacerilor Interne

Mult a fost, puțin a mai rămas până când zidurile groase ale penibilului, ridicate de Ministerul Afacerilor Interne sub pretextul...

Exclusiv4 zile ago

Orizonturi încețoșate la IOR: Cum se lichidează industria de apărare sub „privirea oarbă” a turistului ministerial Ambrozie Darău

În timp ce industria de apărare a României își dă ultima suflare, ministrul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și – mai ales...

Exclusiv4 zile ago

Operațiunea „Cățeluș cu păru’ creț”: Festivalul „ghiocelul de la Interne (M.A.I.).”

Într-un Minister de Interne unde profesionalismul a fost pensionat forțat și înlocuit cu arta de a sta în genunchi, spectacolul...

Exclusiv4 zile ago

APOCALIPSA INTEGRITĂȚII LA ARAD: AGENTUL CARE A REFUZAT SĂ FIE „BĂIAT DEȘTEPT” ȘI A LĂSAT UN ȘOFER CU BANII ÎN AER

Într-o societate obișnuită ca „mica înțelegere” să fie unsul care degripează rotițele legii, un agent de poliție din Arad a...

Exclusiv5 zile ago

EVANGHELIA DUPĂ BARBU: RACHETELE AU TĂCUT, GRÂUL A CRESCUT ȘI STATUL „POLIȚIST” A RĂMAS CU BUZA UMFLATĂ!

Într-o Românie în care miniștrii Agriculturii trec prin funcții ca gâsca prin apă, lăsând în urmă doar praf și strategii...

Exclusiv5 zile ago

OPERAȚIUNEA „CUIBUL DE VIESPI”: Cum a fost amanetat Ministerul Economiei în timp ce ministrul Darău „elibera” Ucraina pe banii altora

În timp ce ministrul Ambrozie-Irineu Darău exersa privirea de diplomat prin tranșeele de la Kiev, acasă, la București, „marea curățenie”...

Partener media exclusiv

stiri actualizate Raspandacul

Parteneri

Criptomonede Taxi Heathrow London

Top Articole Incisiv