Featured
Control total. Au început, deja, abuzurile băncilor
Băncile din România au început, în mod dictatorial, să oblige administratorii și asociații din firme să dea explicații și să justifice cu documente cum și-au cheltuit banii scoși legal din dividende. Probabil că ordinul de control vine de undeva de sus, însă abuzul este inimaginabil. Experții contabili ne spun că este o chestiune de timp până când măsura se va extinde și asupra persoanelor fizice.
Experții contabili atrag atenția că, în ultimii doi ani, au apărut foarte multe cazuri de persoane care, în momentul în care și-au retras banii provenind din dividendele firmei, au fost obligate de bănci să aducă justificări cu acte despre ce au făcut cu banii respectivi, deși erau banii lor.
”În momentul în care au scos bani cash li s-a cerut, efectiv, să spună ce au făcut cu sumele respective și să prezinte și documente în acest sens. Iar asta se întâmplă la toate băncile, ceea ce înseamnă că există un ordin de la BNR, probabil, din moment ce s-au aliniat la cerința respectivă. Iar acesta este abia începutul. În momentul în care se renunță la cash, cu siguranță vor exista niște constrângeri, niște limitări și, mai ales, niște abuzuri. În prezent, faptul că persoanele fizice mai au o oarecare libertate este doar o aparență, pentru că atâta timp cât eu, ca angajator, sunt forțat să plătesc prin bancă, îți voi plăti și ție, salariat, toate veniturile prin bancă. Numerarul totuși ne conferă o oarecare independență și ar trebui să se înțeleagă că este o chestiune de timp până când obligativitatea plăților prin bancă se va extinde și la persoanele fizice”, ne-a declarat expertul contabil Lavinia Vîrtan.
Aceasta atrage atenția că persoanele fizice vor fi nevoite să își justifice la bănci intențiile de achiziție și că suntem deja în această situație cu societățile comerciale, care trebuie să-și justifice intenția de a plăti ceva și să aibă documente justificative în spate.
Mai mulți bani pentru bănci
În mod evident, costurile pe care le are o firmă care acum începe să utilizeze POS-urile sunt mai mari, față de ale unei firme care lucrează de ceva timp cu așa ceva și și-a negociat un pachet de tranzacții, susțin experții contabili. Aceștia spun că se observă în ultimul timp o creștere a costurilor cu comisioanele bancare și că, de la 1 ianuarie 2024, vor urma alte creșteri, pentru că impozitarea băncilor va duce la o recuperare a pierderilor de la clienți. Iar clienții băncilor, adică agenții economici, își vor recupera aceste pierderi de la populație, prin majorarea prețurilor.
”În acest moment, toți agenții economici care au încasări de 50.000 de lei pe an sunt obligați să-și instaleze POS-uri, ceea ce înseamnă toată lumea. Ce înseamnă POS pentru agenții economici? Că trebuie să plătească un comision de procesare a plăților, adică un comision pe fiecare tranzacție. Iar la produsele care au un adaos mic, automat comisionul pe care trebuie să-l dea băncii este mai mare decât adaosul. Ideea este că, prin obligarea agenților economici să doteze cu POS-uri afacerile respective, clar există un cost suplimentar care va diminua profitul”, ne-a precizat expertul contabil Lavinia Vîrtan.
Numerar înseamnă libertate
Oamenii nu își dau seama ce înseamnă, cu adevărat, să plătești cu cardul, ne spune Lavinia Vîrtan.
”Suntem ca în experimentul acela cu broscuța, când se pune apa în care stă aceasta la încălzit, încet, încet, iar broscuța se obișnuiește cu temperatura, iar până să-și dea seama ce se întâmplă, deja e prea târziu, că temperatura a ajuns la punctul de fierbere. Plata cu cardul avantajează băncile, care câștigă enorm din comisioane, și statul, care are pârghii de control asupra cetățenilor. Pentru noi în niciun caz nu este bine”, a afirmat expertul contabil Lavinia Vîrtan. Aceasta susține că s-a confruntat cu cazuri de abuzuri grave ale băncilor în ultimul timp, în sensul că nu s-au decontat plăți ale taxelor către bugetul de stat până când cei de la contabilitate nu au trimis documente justificative. ”Dacă ajungem să trimitem documente justificative și pentru momentul în care ne plătim taxele, și este de-abia începutul, unde vom ajunge? Am avut și cazuri de blocări ale plăților din partea băncilor, pentru justificări suplimentare, ceea ce nu este în regulă, dar cu asta ne confruntăm. Dacă trebuie să plătești un furnizor trebuie să aduci băncii documente justificative, chiar dacă sunt date comerciale confidențiale. Dar băncile nu consideră asta, consideră că ele ne fac plățile nouă, pe banii noștri”, ne-a mai declarat expertul contabil Lavinia Vîrtan.
Administratie
Alertă de apă ridicată în Șirna: Locuitorii din Tăriceni pot consuma lichidul vital fără griji!
Exclusiv
IPJ Prahova: Circul ielelor, trompeților și „ofițerilor” reciclați! Balul mascat al incompetenței atinge noi culmi de patos!
Prahova fierbe, iar Poliția Română, în filială locală, pare să-și fi asumat rolul de cel mai fidel circ ambulant, oferind reprezentații gratuite de la baluri mascate cu interlopi la promovări scandaloase, culminând acum cu o nouă „bijuterie” managerială. Cetățenii se întreabă, pe bună dreptate: mai există vreo urmă de decență sau profesionalism în acest spectacol al absurdului, sau ne îndreptăm cu toții spre desființarea întregii instituții? (aici), (aici), (aici, (aici), etc
De la postul de doi bani la tronul Comandantului: Rețeta succesului la IPJ Prahova!
În vreme ce poporul român tânjește după o Poliție competentă și incoruptibilă, la IPJ Prahova, sub bagheta „vizionară” a domnului Ginel Preda – eternul interimar și a maestrului „gonflabilelor” – se pregătește o nouă „lovitură” de proporții, gata să dinamiteze și ultimele firimituri de încredere. Potrivit unor informații incendiare obținute de Incisiv de Prahova, cea mai mare subunitate de poliție din județ riscă să cadă pe mâinile unui personaj de o școala, de o școală… post-comunistă, și anume, domnul Vîrlan Florin.
Un nume nou în galeria „perlelor” prahovene, Vîrlan Florin este un fost subofițer de la obscurul Post de Poliție Tișița, Vrancea, catapultat în rândul ofițerilor în 2015 printr-un „simulacru de examen” derulat, culmea ironiei, prin intermediul Școlii de Subofițeri de Poliție Câmpina. De parcă promovarea lui Marcel Bălan, polițistul care dansa pe mese cu hoții și apoi a ajuns adjunct la IPJ Prahova, nu era de ajuns, iată că Ginel Preda ne arată că are încă ași în mânecă. Anul trecut, în 2024, domnul Vîrlan a fost deja împuternicit și titularizat în funcția de adjunct al șefului Secției de Poliție nr. 1 Ploiești. Acum, țintește mai sus, mult mai sus, într-un avânt demn de un acrobat al birocrației – adjunct la POLIŢIA MUNICIPIULUI PLOIEŞTI.
„Sifonul” instituțional și „antreprenorii” în uniformă: Cine să-i mai „vâre” la IPJ Prahova?
Se pare că această ascensiune meteorică nu este deloc întâmplătoare. Surse din interiorul sistemului ne șoptesc că Vîrlan Florin ar fi unul dintre „sifoanele” preferate ale lui Ginel Preda. Nu e de mirare, având în vedere că Ginel l-a mai „plimbat” și pe la Serviciul Rutier Prahova, de unde, cu sârg și devotament, „transmitea informații despre șefi și colegi”. Un fel de „ureche” cu uniformă, mereu la datorie, dar nu pentru cetățean, ci pentru… alte interese. Ne întrebăm retoric, la fel ca în cazul conexiunilor dubioase ale lui Mirițescu cu controversatul Anastasescu, oare cât de transparente sunt aceste legături ombilicale?
Și, dacă tot vorbim de interese, rămâne întrebarea arzătoare: oare SIPI Prahova are cunoștință despre „veleitățile antreprenoriale” ale personajului Vîrlan Florin și, mai ales, ale socrului acestuia? Dar DGA Prahova? Știu oare aceste instituții că domnul Vîrlan, fostul șef de post „vopsit” ofițer „la apelul bocancilor”, este o fire conflictuală și un „reclamagiu” notoriu? Sau, așa cum spunea Sindicatul Diamantului, „analfabetismul funcțional și idioțenia fudulă” au cuprins toate palierele, lăsând loc liber pentru astfel de „cariere” spectaculoase?
Tupeul nemărginit: Cazul remorcii fantomă și accesul ilegal în Sistem!

Că tupeul este moneda forte la IPJ Prahova o demonstrează un episod savuros din august 2024, când, culmea ironiei, domnul Vîrlan Florin, pe când era încă la Rutieră, și-a etalat măiestria în arta reclamagiului. Folosindu-se de funcția sa (adică, probabil, de „accesul ilegal la sistemul informatic de serviciu în interes personal”), a reclamat un vecin din Cartierul Eden (din spatele Spitalului Județean Ploiești) pentru o biată remorcă parcată pe… drumul public. Detaliul picant? „Drumul” era, în fapt, doar pământ și pietriș, o stradă care nici măcar nu exista! Ce mai, o operațiune de anvergură, demnă de cele mai lăudabile realizări ale IPJ Prahova, precum „rezolvarea” cazului păpușii gonflabile!
Această „acțiune” palidă, demnă de un „Dorel de la IPJ Prahova” care se crede mai presus de deciziile ICCJ, contrastează izbitor cu ignorarea „bona M.A.I. hoțomane dovedite video” (aici) sau a altor cazuri reale de infracțiuni, așa cum am relatat în repetate rânduri la Incisiv de Prahova.
Așadar, dacă un astfel de individ, cu un trecut dubios, veleități de „sifon” și tupeu nemărginit, ajunge să managerieze o subunitate-cheie, înseamnă că poliția prahoveană nu mai are niciun profesionist, ofițer de carieră, care să ocupe o astfel de funcție. Poate că, în aceste condiții, reorganizarea ar trebui să dispună direct desființarea întregului inspectorat!
Prahova, noul Caracal al absurdității: O „circoitecă” fără sfârșit!
Este timpul să ne întrebăm serios: ce credibilitate mai are o instituție care promovează în funcții de conducere personaje de calibrul lui Marcel Bălan (cel care chefuia cu interlopi) și acum, pare-se, pe „sifonul” Vîrlan Florin, „ofițerul” cu „simulacru de examen” și veleități de „reclamagiu”? Am văzut cum IPJ Prahova a găzduit cu brațele deschise un „fals polițist” de meserie, Costin Oprea, care a operat din interior un an și jumătate, în timp ce se laudă cu prinderea a doi „falși polițiști” de carton. Am râs (amar!) cu episodul „mașina la vale” de la Vălenii de Munte (aici) și am plâns de indignare la auzul aberațiilor „Dorelului” care nu recunoaște deciziile ICCJ.
Concluzia lui Emil Pascaut de la Sindicatul Diamantului, preluată și susținută de Incisiv de Prahova, rămâne crunt de actuală: „Suntem pierduți, condamnați la un viitor sumbru din cauza acestei armate de troglodiți cocoțați în funcții care le depășesc cu mult capacitățile intelectuale.” Iar „circoiteca” continuă la IPJ Prahova, cu Ginel Preda și Marcel Bălan în rolurile principale, iar acum cu Vîrlan Florin pe post de „viitor speranță.”
Cine plătește pentru acest circ grotesc, pentru incompetența crasă și abuzurile perpetrate? Banii noștri, siguranța noastră, viitorul copiilor noștri! Prahova rămâne, din păcate, noul Caracal al bunului simț și al legii.
Incisiv de Prahova promite să rămână cu ochii pe acești „cascadori” ai legii, până când „generațiile distruse moral și falsificate intelectual” vor dispărea din funcțiile publice. Până atunci, dragi cetățeni, luați loc și bucurați-vă de spectacol! Deși, e mai degrabă o tragedie antică în cheie comică, la care suntem cu toții spectatori și, din păcate, victime. Vom reveni! (Cristina T.).
Exclusiv
Circul ‘secretelor’ de la Neamț: Cum lenea mai-marilor MAI transformă legea într-o farsă comic-amară!
-
Exclusivacum 5 zileSINAIA, MONARHIA ABSOLUTĂ MARCA OPREA: Sora „impăratului” cade în cap, Prefectul se „trezește” la Parchet, iar PNL Prahova fierbe în suc propriu!
-
Exclusivacum 2 zileCircul macabru al absurdității la Poliția Capitalei: SAS-ul bâjbâie, sefii manelizează, iar adevărul e declarat „delict”! Saga agentului-șef Wilhelm Constantin Bendriș
-
Exclusivacum 5 zileLegea pumnului în gură la SAS: Cum a devenit „vagabond” un delict de 20% din salariu, sub privirea ironică a manualului de Mobbing al MAI! Saga agentului-șef Wilhelm Constantin Bendriș
-
Exclusivacum 3 zilePrahova, tărâmul reîncarnării: „Metoda Portocală” revine, dar acum e sub licență politică!
-
Exclusivacum 10 oreIPJ Prahova: Circul ielelor, trompeților și „ofițerilor” reciclați! Balul mascat al incompetenței atinge noi culmi de patos!
-
Featuredacum 5 zileScandal de proporții la vârful Poliției Române: Sindicatul Diamantul cere DNA să ancheteze o mușamalizare de patru ani
-
Exclusivacum 5 zileCIRCUL JUSTIȚIEI ROMÂNE: Dosarul POP IONUȚ-COSTIN, RECLASAT LA CATEGORIA „PROBLEME REZOLVATE… DE NOI” – CHIAR ȘI CU INSTANȚA LA UȘĂ!
-
Exclusivacum 5 zileJustiția Română: Spectacolul absurd continuă! Procuratura clasează, justificând incălcări flagrante! moștenitorii, nu morții, plătesc biletul!



