Exclusiv
DOCUMENTE PARCHET/Ploiești: „Jurnalist” de șantaje, purtătorul de cuvânt pe afaceri murdare al primarului Volosevici/Inregistrari audio (II)
Boși, locotenenți, soldați: Mafia din interiorul Poliției Române, filiala Prahova
Poluarea și corupția au fost mereu în topul problemelor din Prahova; de ce ar face excepție de la regula asta oamenii legii din județ? Beneficiind de protecție la cel mai înalt nivel, inspectorul general adjunct al Poliției Române, Eduard Mirițescu, a pus la punct in Prahova o structură de crimă organizată operând chiar în cadrul poliției. Increngătura mafiotă include polițiști de toate gradele, oameni politici si un jurnalist specializat pe șantaje.
Santajele acestuia s-au derulat pe parcursul mai multor ani, inca din perioada cand era in tandem cu procurorul Negulescu Mircea si santajau oameni de afaceri, politisti, procurori si judecatori. In urma santajelor media s-au obtinut sume imense de bani de la diversi oameni de afaceri care au depus plangeri penale la Secției de Investigare a Infracțiunilor din Justiție (SIIJ), plangeri penale si declaratii pe care le vom publica in totalitate. (In prezent, toate acestea zac, in mod suspect, la Parchetul General dupa desfiintarea SIIJ. Nu este nimic, le vom publica noi, mai ales ca au fost fate in fata unor procurori!).
Aceasta grupare de criminalitate economico – financiara organizata a fost protejata si este protejata de la varful IPJ Prahova si varful MAI.
Este elocventa inregistrarea ambientala in care „Jurnalistul” de șantaje il da de gol pe nea’ Gigel de la varful IPJ Prahova ca si-a anuntat aceasta grupare de suflet si de criminalitate economico-financiara organizata de ce perchezitii au loc a doua zi (nu este singurul caz, am mai dezvaluit si despre alte personaje care procedeaza identic cu aceast sef din IPJ Prahova!).

In articolul publicat de ziarul Incisiv de prahova la data de 20 noiembrie 2023 – Ploiești: „Jurnalist” de șantaje, purtătorul de cuvânt pe afaceri murdare al primarului Volosevici/Inregistrari audio (I) am dezvaluit adevarata fata a acestei grupari protejate de mafia din IPJ Prahova si de la varful MAI.
Dezvaluirile noastre au pornit de cca doi ani de zile, in schimb in articolul sus mentionat aceste fapte penale au fost constatate de un procuror, nu orice simplu procuror ci chiar de un sef de sectie.
Pentru informarea opiniei publice, va prezentam intreg materialul -cu urmatoarele precizari:
In dosarul penal nr 37/P/2023, procurorul sef de sectie din cadrul DNA ST Ploiesti, Matei Adrian George a constatat mai multe fapte penale savarsite de acesta grupare de criminalitate economico – financiara organizata si a disjuns cauza catre Parchetul de pe langa Tribunalul Prahova cu toate probele si inregistrarile audio: „inregistrarile audio ambientale si cele efectuate prin intermediul aplicatiilor telefonice au fost transcrise in procese-verbale de catre lucratorii Serviciului Tehnic al DNA in baza ordonantelor de delegare in cauza”.
Probabil ca cei de la Parchetul de pe langa Tribunalul Prahova sunt tintuiti pe scaun de mafia din politie (IPJ Prahova si MAI).
In concluzie, va lasam sa lecturati ce s-a constatat cu probe (documente, inregistrari audio, video, etc) de catre cei de la DNA ST Ploiesti care au disjuns aceste aspecte, la caestia ramanad un dosar mamut, dosar in care aceeasi grupare de criminalitate-economico-financiara organizata este implicata, gen Veolia, Apa Nova, etc.
Astfel, s-a clasat cauza – DOAR – sub aspectul savarsirii infractiunilor de luare de mita care nu s-a putut dovedi sub toate aspectele componente ale elementelor constitutive ale acestei infractiuni.
In schimb –
s-au dovedit faptele de CUMPARARE DE INFLUENTA, CORUPEREA ALEGATORILOR si EVAZIUNE FISCALA dar cei de la Parchetul de pe langa Tribunalul Prahova se fac ca ploua cu toate ca dosarul este din punct de vedere juridic doar o simpla formalitate, de trimitere in judecata.
Lectura placuta pana la numarul viitor unde, tot cu probe audio/video si documente, va vom dezvaluim cum IPJ Prahova, datorita aceluiasi „GIGEL”, a mintit in actele oficiale pentru acoperirea mafiei imobiliare in care este implicata sotia lui Miritescu si tandemul C.S – Volosevici! Vom reveni. (Cristina T.).


















CUM A AJUNS IPJ PRAHOVA BĂTAIA DE JOC A INFRACTORILOR LOCALI COMBINAȚI CU ADMINISTRATIA LOCALA
Exclusiv
BALTA RECONCILIERII ȘI GOGOȘILE DE FLOREȘTI: „COMISARUL DE CARTON” Valentin MATEI A SCHIMBAT SCANERUL DE ANVELOPE PE RAMA DE BUZĂU
Epopeea penal-administrativă a fostului director de la Penitenciarul Ploiești, Valentin Matei (aici), a atins noi culmi ale ridicolului în weekend-ul 02-03 mai 2026. În timp ce „Oaia Hărțuită” plânge de singurătate prin ungherele stânei, „Pantoflarul” justiției a demonstrat că vechile obiceiuri – mâncarea pe gratis și promisiunile deșarte – nu se uită nici sub amenințarea Parchetului.
După ce a transformat funcția de director de penitenciar într-o trambulină pentru afaceri cu iz de cauciuc ars, Valentin Matei, personajul central al dezvăluirilor Incisiv de Prahova, continuă să joace în propria telenovelă de prost gust. Recent, „Comisarul de carton” a lăsat în urmă scanerul de la Tomat Prod Impex pentru a se dedica unei pasiuni mai vechi: pescuitul de influență și de pește „moca”.
Ciorba de pește și iertarea conjugală: Nevasta la control, amanta la „izolare”

Potrivit unor informații de ultimă oră, în perioada 02-03 mai 2026, malurile Bălții Mihăilești din județul Buzău au fost martorele unei scene demne de Caragiale, dacă dramaturgul ar fi scris despre foști directori de pușcărie. Matei și-a făcut apariția la pescuit însoțit de câțiva angajați ai Penitenciarului Ploiești, care par să nu se sature de „vibe-ul” toxic al fostului șef.
Marea noutate a acestui weekend pescăresc nu a fost vreo captură record, ci prezența soției în locul Denisei, „Oaia Hărțuită” care făcea legea prin unitate. Se pare că soția l-a iertat miraculos pe „Don Juan-ul de la Rahova la Ploiești”, retrăgând divorțul chiar din camera preliminară. Astfel, în timp ce tânăra Denisa rămânea acasă să-și lingă rănile și să invoce lupi imaginari pe coridoarele închisorii, Matei se delecta cu o masă gratuită, respectându-și blazonul de „etern pomanagiu” al sistemului.
Michelin de Florești, noua „gogoașă” pentru viitorii pensionari
Dar Matei nu s-a mulțumit doar cu peștele din farfurie. Jurnalul Incisiv de Prahova a aflat că, între două pahare și o momeală aruncată în apă, „comisarul” a început să împartă promisiuni de angajare mai ceva ca un broker pe Wall Street.
Ținta? Viitorii pensionari din sistem, cărora Matei le-a promis locuri de muncă „calde” la Michelin Florești. Este de-a dreptul hilar cum un individ care stă cu scanerul în mână la o firmă privată, încălcând flagrant normele de pantouflage ale ANP, se visează acum marele recrutor de resurse umane pentru giganții industriali. După ce a fost „ejectat” din sistem, Matei pare să fi trecut de la „șef de celulă informală” la „agent de plasare a forței de muncă” în universul fantastic al propriilor minciuni.
Tunul de un milion de euro de la Berceni: O notă de plată care nu se achită cu pește
Dincolo de comedia de la Balta Mihăilești, realitatea rămâne una de ordin penal. Potrivit raportului Corpului de Control al Ministrului Justiției, Valentin Matei are de dat explicații serioase pentru „Groapa de gunoi de la Berceni”. Sursa citată confirmă că s-au constatat nereguli grave, cu un prejudiciu de un milion de euro pentru lucrări fictive la secția exterioară.
Această „moștenire toxică”, semnalată constant de ziarul nostru, arată că sub masca de „pișpirel cu imagine de avorton”, cum l-au descris subalternii, s-a ascuns un maestru al combinațiilor cu „Statul Paralel” și cu afaceriști precum Mihai Tufan. Un milion de euro „evaporați” pentru nimic nu pot fi acoperiți nici de cele mai abile tactici de manipulare a deținuților și nici de plângerile Denisei.
„Oaia Hărțuită” a rămas fără cioban: Drama delirului mioritic (aici)
În tot acest timp, la „Stâna Ploiești”, personajul feminin devenit celebru în paginile de investigații și în comunicatele Sindicatului Solidaritatea Ploiești traversează o criză profundă. Fără protecția „ciobanului” Matei, plecat la pescuit de reconciliere cu soția, „Oaia” a trecut la strategia victimei profesiste.
Văzând hărțuitori la orice colț și încercând să sensibilizeze noua conducere cu episoade de paranoia administrativă, aceasta a devenit, din păcate pentru ea, subiectul de bancuri al instituției. Așa cum sublinia și sindicatul, cine strigă „lupul” fără motiv ajunge să fie ignorat. Iar când „lupul” tău e ocupat să mănânce pe gratis la Buzău și să promită joburi la Michelin, singura care rămâne în „celula penibilului” este chiar ea.
Concluzia e amară: Valentin Matei a demonstrat că se poate recicla – de la director la scaner de cauciucuri și de la soț infidel la pescar iertat. Totuși, nicio ciorbă de pește mâncată pe moca nu va putea îndulci gustul amar al dosarului penal care se coace la Ministerul Justiției. „Pantoflarul” justiției a aruncat undița, dar s-ar putea să fie singurul care pică în plasă. (Cristina T.).
Exclusiv
Operațiunea „gogoașa cu Epoleți”: Cum a încercat un „fantomă” de presă să lustruiască „Diamantul” cu noroi de la Interne
În laboratoarele prăfuite ale „surselor judiciare” din Ministerul Afacerilor Interne s-a născut recent un pui de kompromat, livrat cu fundă de „investigație” pe taraba publicației Stiri pe Surse. Un text scris parcă sub dictare, cu cerneală securistică, a încercat să transforme un lider de sindicat dintr-un apărător al legii într-un soi de „James Bond” de Târgu Neamț, specialist în vals, spionaj de amatori și deconturi de benzină. Rezultatul? O caricatură jurnalistică demontată acum, punct cu punct, de Sindicatul Polițiștilor din România „DIAMANTUL”.
„Radu Pop” – Jurnalistul fără chip care scrie cu cerneală invizibilă
Prima mare realizare a „anchetei” publicate de Stiri pe Surse pe 24 aprilie 2026 este însăși semnătura: „Radu Pop, Colaborator”. Un nume atât de generic încât ar putea fi oricine, de la un algoritm de inteligență artificială programat să scuipe venin, până la un ofițer de informații care și-a uitat legitimația în imprimanta redacției. Acest „fantomas” al presei nu are biografie, nu are chip și, cel mai grav, nu are nici măcar bunul-simț de a pune mâna pe telefon.
Într-un elan de „profesionalism” demn de o foaie de propagandă din anii ’50, autorul a „uitat” să contacteze Sindicatul Diamantul sau pe Vitalie Josanu. De ce să ceri un punct de vedere când poți să brodezi pe marginea unor „surse informate” care par să fi băut apă din aceeași fântână cu delatorii de profesie?
Basarabeanul care „sperie” MAI-ul cu Cetatea Albă și un dicționar ruso-român
Cea mai picantă găselniță a atacului este „pericolul pro-rus”. Se pare că în viziunea „surselor” MAI, dacă ești basarabean și știi limba rusă, ești automat agentul Moscovei. Vitalie Josanu, un om care și-a dedicat cariera academică demonstrării identității românești a Cetății Albe și combaterii falsurilor istoriografice rusești, este acuzat că s-ar „suprapune pe narative pro-ruse”.
Este culmea ridicolului: să acuzi de „filorusism” un istoric care a scris 777 de pagini despre patrimoniul medieval românesc din Ucraina, doar pentru că a îndrăznit să critice corupția din MAI. Probabil că, în mintea autorului anonim, oricine cere respectarea legii în România vorbește cu accent de la Kremlin.
Diploma de doctor, „arma secretă” citită pe sărite de analfabeții funcționali ai știrilor
Pentru a da o tentă de „fraudă financiară”, articolul din Stiri pe Surse a atacat sporul de doctorat al lui Josanu. Cu o miopie jurnalistică selectivă, publicația a prezentat doar fața diplomei, „uitând” să întoarcă foaia unde scria negru pe alb titlul tezei: un studiu masiv despre monumentele românești.
Deși instanțele de judecată au stabilit deja, prin sentințe definitive, că doctoratul este cât se poate de legal și legat de activitatea de polițist de patrimoniu, „vuvuzela” anonimă a ales să ignore adevărul juridic în favoarea unei minciuni de tip „copy-paste”. Când instanța spune „da”, dar sursa din MAI spune „ba”, jurnalismul de comandă știe întotdeauna pe cine să creadă.
Instructorul de dans și „șantajul” prin vals: Incompatibilitatea secolului
Când n-au mai avut ce să inventeze despre spioni și bani, autorii kompromatului au trecut la… dans. Josanu este „demascat” ca instructor de dans sportiv. O activitate de voluntariat într-un ONG non-profit, încetată de ani de zile, a fost prezentată ca o afacere tenebroasă nedeclarată.
Se pare că pentru MAI, un polițist care învață copiii să danseze este mai periculos decât un traficant de influență. Mai mult, articolul insinuează un soi de „șantaj instituțional”, sugerând că sindicatul „tăcea” când veneau banii de doctorat. O logică de tip „radio Erevan”, având în vedere că sporul a fost obținut prin tribunal, nu prin mila vreunui șef cu dare de mână.
De la „surse judiciare” la boxa acuzaților: Nota de plată vine la instanță
Replica_StiriPeSurse_Josanu_SPR_vIM_02.05.2026_vfinal
Sindicatul Diamantul a anunțat deja că acest „drept la replică” este doar încălzirea. Urmează acțiunile în instanță împotriva publicațiilor și a radiodifuzorilor care s-au grăbit să înghită nemestecată momeala aruncată de la Interne.
Operațiunea de kompromat pare să fi eșuat lamentabil, lăsând în urmă doar o dâră de amatorism și miros de frică. Când singura ta armă împotriva unui sindicat incomod este un articol semnat de un pseudonim și bazat pe „gurile rele”, e clar că „Diamantul” a tăiat prea adânc în privilegiile sistemului. Ne vedem în fața judecătorilor, acolo unde „sursele informate” vor trebui să capete un nume și, mai ales, să aducă dovezi. Până atunci, valsul continuă, dar muzica o dictează legea, nu „colaboratorii” de ocazie. (Cristina T.).
Exclusiv
OPERAȚIUNEA „ȘTAMPILA”: CUM SĂ FABRICI UN DOSAR PENAL ȘI SĂ TE ALEGI CU UN FIASCO JURIDIC
În laboratoarele prăfuite ale „Sistemului”, unde aburii epoleților asudați se amestecă adesea cu mirosul greu de dosare cusute cu ață albă, există o rețetă standard pentru „domesticirea” spiritelor libere. Sindicatul Diamantul a scos la lumină această doctrină de o mizerie rară: dacă ținta nu poate fi recrutată ideologic, se încearcă cumpărarea ei; dacă nu are preț, se trece la compromiterea prin dosare penale; iar dacă nici cătușele nu funcționează, se activează faza „Kompromat” – distrugerea reputațională.
Când vezi că mașinăria se oprește la ultima etapă, e semn clar că liderii vizați, precum cei de la Diamantul, sunt făcuți dintr-un material pe care rugina sistemului nu îl poate coroda.

SECRETUL LUI POLICHINELE ȘI „SPIONAJUL” PE FLUTURAȘUL DE SALARIU
Ultima tentativă de a „agăța” liderii sindicali într-un dosar penal pare desprinsă din schițele lui Caragiale, dacă n-ar fi vorba de resursele statului irosite pe vendete personale. IPJ Neamț a încercat o manevră de un ridicol absolut: transformarea unui ordin privind salarizarea (Ordinul M.A.I. S/84/2024) într-un fel de cod nuclear, doar pentru că cineva a trântit pe el ștampila „secret de serviciu”.
Logica „sistemului” este pe cât de simplă, pe atât de toxică: ascundem drepturile bănești sub preșul clasificării, iar dacă un lider de sindicat îndrăznește să spună adevărul polițiștilor despre banii lor, îi trimitem procurorul la ușă pentru „divulgare de informații secrete”.
DUȘUL RECE AL PROCURORULUI: CÂND LEGEA BATE RĂZBUNAREA
Conform documentelor oficiale emise de Parchetul de pe lângă Tribunalul Neamț, această tentativă de intimidare s-a fâsâit spectaculos. În Ordonanța de clasare semnată de procurorul Lucian Dieac, „specialiștii” în sesizări din oficiu au primit o lecție elementară de drept.
Procurorul a constatat negru pe alb că, pentru a exista o infracțiune, nu este suficient să te joci cu ștampila pe documente destinate salarizării. Trebuie ca acea divulgare să afecteze real interesele instituției. Or, publicarea adevărului despre cum sunt plătiți oamenii nu poate dăuna decât orgoliilor unor șefi, nu siguranței naționale. Rezultatul? Clasare pe linie: „fapta nu este prevăzută de legea penală”.
KOMPROMATUL – ULTIMA REDUTĂ A DISPERĂRII
Dacă s-a ajuns la faza în care se scot de la naftalină „sesizările din oficiu” și se tergiversează dosare de transport (unde Vitalie J. este „burușit” de probe favorabile, inclusiv de la MAI), e clar că etapele de recrutare și cumpărare au eșuat lamentabil.
Sindicatul Diamantul a demonstrat că, atunci când nu poți fi controlat, devii o „țintă”. Dar când ținta are în spate legea și documente de clasare care confirmă abuzul, „vânătorii” de sindicate nu fac altceva decât să își semneze propria condamnare la penibil. Statul plătește cheltuielile judiciare, iar „sistemul” rămâne cu buza umflată și cu imaginea șifonată, întrebându-se de ce nu mai funcționează vechile metode de dresaj. Vom reveni. (Cristina T.).
-
Exclusivacum 2 zileCan-can din spatele gratiilor: când decizia administrativă miroase a vendetă personală
-
Exclusivacum 4 zileMarea bubuitură a incompetenței: Cum a dinamitat Statul Român investițiile americane pentru o Fabrică de Pulberi care există doar pe hârtie
-
Exclusivacum 2 zileOPERAȚIE PE PORTOFEL DESCHIS: Spitalul din București unde intri cu demnitate și ieși în izmene, ușurat de bani
-
Exclusivacum 5 zileAdio, „Secret de Stat” la budă! Sindicatul Diamantul dă stingerea paranoiei din Ministerul Afacerilor Interne
-
Exclusivacum 13 oreBALTA RECONCILIERII ȘI GOGOȘILE DE FLOREȘTI: „COMISARUL DE CARTON” Valentin MATEI A SCHIMBAT SCANERUL DE ANVELOPE PE RAMA DE BUZĂU
-
Exclusivacum 3 zileCastelul boierilor cu epoleți și mizeria de la talpa cizmei: Noua Lege a Salarizării, un scuipat pe obrazul polițistului din stradă
-
Exclusivacum 2 zileMarea spârleală a odihnei sub epoleți: Cum MAI iși „penalizează” polițiștii pentru păcatul de a fi părinți
-
Exclusivacum 2 zile„Rambo de birou” și circul din poligon: Cum MAI antrenează polițiștii să facă gimnastică în loc să supraviețuiască în stradă



