Experimentul Pitești. Îmi aduc aminte începutul anilor 80, atunci când într-o bună zi, toți locuitorii județului Argeș ne-am trezit subiecții unui groaznic experiment: regimul Ceaușescu hotărâse să introducă experimental în Argeș sistemul de cartele pentru alimente. Un sfert de pâine pe zi de persoană, un pachet de unt pe săptămână de familie, doi litri de lapte pe săptămână de familie, un kilogram de carne de porc pe lună de persoană.

Docili fiind, noi, argeșenii, ne-am așezat cuminți la coadă cu cartelele în mână și regimul a tras concluzia, corectă, că poporul a înghițit-o și pe-asta. Astfel, sistemul de cartele s-a extins treptat în toată țara, cu excepția capitalei București și a județului Sibiu, județ aflat sub conducerea lui Nicu Ceaușescu.

Ei bine, decizia guvernului Ciolacu de a limita neîntârziat (prin ordonanță de urgență) plățile în numerar la noi în țară mi-a adus aminte de experimentul cu cartele din Argeș. Căci, fără îndoială, prea îndrăzneții noștri guvernanți au aflat că nicăieri în Europa nu prea și-au permis guvernele așa ceva. M-am gândit, deci, că o fi un experiment de tip Ceaușescu-cartelă de alimente, la nivel european și că noi, românii, am fost aleși pentru această cercetare, datorită docilității și cumințeniei noastre civice proverbiale. Sau poate sunt eu conspiraționist și o fi vreo urgență majoră în economie pe care n-o văd eu și alte multe milioane de oameni, dar o văd oamenii lui Ciolacu, care precis stau de dimineața până seara și citesc indicatori economici și statistici pentru a fi la curent cu starea națiunii…

Nu trebuie să fii mare savant să înțelegi că măsurile guvernamentale de restricționare a plăților în numerar afectează doar micile afaceri românești, mai ales din zona rurală, lipsită de unități și automate bancare. Acestea vor trebui să se împuțineze pentru a face și mai mult spațiu pentru marile supermarket-uri.

De asemenea, băncile vor căpăta noi segmente de piață, acaparând, fără efort și investiții, zonele rurale și ale micilor orășele, populate de bătrâni obișnuiți de zeci de ani să fie terfeliți și umiliți de propriul lor stat. Și vor mai suferi și toți cei care mai primesc bani numerar de la copiii sau soții care se spetesc muncind prin subsolurile vest-europene sau care sunt mânați la cules de sparanghel pe moșiile celor care au fericirea de a vorbi aceeași limbă cu baronul Iohannis.

Conform datelor prezentate de BNR, țara noastră se află pe locul 15 în UE atunci când vine vorba de plățile cu cardul, și pe locul 14 la plățile prin intermediul instrumentelor de plată digitale.

Atunci când guvernul Ciolacu a decis să limiteze plățile în numerar printr-o ordonanță de urgență dată peste noapte am crezut că cele două sectoare economice favorizate, băncile și supermarket-urile, se află într-o situație dramatică, la un pas de colaps și au nevoie de ajutor urgent din partea statului. Căci, m-am gândit eu, o astfel de măsură, care afectează dramatic însăși libertatea economică a persoanei, fundamentul capitalismului occidental, este o măsură disperată, care ar trebui justificată de o situație dramatică în piață. Drept pentru care am început să caut statistici care să justifice măsura luată de Marcel Ciolacu, statistici care să explice uciderea cu bună știință a micilor afaceri românești din comerț și creșterea masivă a cifrei de afaceri și a profiturilor băncilor.

Ei, dar haide să vedem cât de rău stau marile rețele de supermarket-uri din România! Pentru început, să remarcă faptul că sectorul economic al comerțului cu amănuntul din România are cea mai mare creștere din întreaga Uniune Europeană din 2015 încoace: cu peste 80% au crescut vânzările cu amănuntul la noi în țară între august 2015 și august 2023. 80% în 8 ani, un asemenea ritm de creștere nu mai există pe continent. După piața românească, a doua cea mai mare creștere a avut piața poloneză, cu doar 56%, urmată de cea lituaniană, cu 53%. Cea bulgărească are o creștere de 51%, iar cea maghiară de 48%. Media creșterilor în Estul Europei este deci de 50%, România marcând un record absolut. Sunt chiar țări în care volumul comerțului cu amănuntul a scăzut în ultimii opt ani: Belgia(-10%), Luxemburg (-65%!), iar statele mari au creșteri moderate: Germania (+8%), Franța (+40%). Nemaivorbind de bogații elvețieni, care s-au mulțumit cu o creștere de doar 0,9% a volumului comerțului în ultimii 8 ani!

Din acest punct de vedere, al volumului, România pare un paradis al magazinelor. Motiv pentru care 5% dintre firmele care fac comerț cu amănuntul în toată Europa sunt la noi în țară: 253 000 de firme, mai multe decât în Germania (167 000 de firme) sau decât în Turcia (158 000 de firme), state cu câte peste 80 de milioane de locuitori. Sau mai multe decât în Polonia (157 000 de firme), stat cu o populație dublă față de a noastră.

Ei bine, paradisul comerțului românesc arată cam așa: 70% din bani merg către supermarket-uri (aproape exclusiv cu capital străin) și restul se împart între companiile mici și mijlocii, aproape exclusiv cu capital românesc. Evoluția numărului de supermarket-uri („magazine moderne ” în limbajul oficial) este incredibil de rapidă.

Dar, ne amenință reprezentanții supermarket-urilor, „încă este loc de creștere pe o piață unde comerțul tradițional are circa 30% din vânzări. În alte piețe, ponderea acestui segment e de doar 10-15%”. Cu alte cuvinte, ținta supermarket-urilor este de înjumătățire sau de reducere la o treime a ponderii vânzărilor magazinelor mici, pervers numite „tradiționale”, într-o încercare deloc mascată de a acorda o tentă peiorativă cuvântului „tradițional”.

Țintă pe atât de realistă cât este de cinică, căci fiecare al șaselea faliment din țara noastră este înregistrat în cazul unui magazin mic și mijlociu deținut de antreprenori români: comerțul cu amănuntul şi comerţul cu ridicata şi distribuţia însumează 1.665 de insolvenţe în 2022, din totalul de 6.531 de proceduri noi, în 2021 şi în 2020 acest domeniu fiind lider al insolvenţelor cu 1.785 de companii din totalul de 6.144, respectiv 1.691 de firme din totalul de 5.694 de cazuri, conform bursa.ro.

Evident că puterea politică din România din ultimii 20 de ani a încălcat toate legile posibile și imposibile pentru a aduce în orașele noastre cele 4400 de supermarket-uri și pentru a distruge toate magazinele românești, „tradiționalele” din limbajul oficios. Pentru cele 4400 de supermarket-uri s-au demolat cartiere, s-au călcat în picioare spații verzi și s-au dat autorizații de construire care nu ar fi fost niciodată posibile pentru antreprenorii români. Și tot pentru a îngrășa cele 4400 de supermarket-uri s-au eludat toate normele sanitar-veterinare și de siguranța alimentară posibile. Ba chiar s-a închis ochii de la zecile de cartelări și de la miile de încălcări ale legilor concurenței. Tot ceea ce supermarket-urile nu și-au permis vreodată la ele acasă, aici s-a putut.

Agricultura și industria alimentară de la noi au fost ignorate cu desăvârșire de cumpărătorii de la supermarket-uri, astfel încât legumele și fructele românești putrezesc pe câmp, iar noi găsim pe rafturile supermarket-urilor mere și cartofi aduse de la mii de kilometri. Într-o vreme în care toată Europa își propune să mănânce din „lanțul scurt de aprovizionare”, adică mâncare produsă la 10-20 de kilometri maxim de locul de consum, la noi supermarket-urile ne silesc să mâncăm produse congelate, cărate de la mii de kilometri. Cam așa arată „comerțul modern” care a alungat cu desăvârșire magazinele „tradiționale”.

România avea deja în 2016, o pondere uriașă a marilor companii în raport cu IMM-urile din sectorul comerțului, deși la număr de angajați contau cu predilecție companiile mici. Totul este o consecință a faptului că numărul de supermarket-uri a crescut de cu 300% în doar 4 ani (2012-2016), iar cel al magazinelor „tradiționale” doar s-a dublat. Este evident că productivitatea realizată în marile magazine (hypermarket-uri ) este cu mult superioară celei realizate în micile magazine, de obicei afaceri familiale:

O măreață realizare a comerțului prin supermarket-uri este și cocoșarea balanței comerciale a țării, prin creșterea alarmantă a importurilor de produse alimentare cauzată de „jena” marilor rețele comerciale străine de a vinde produse românești și bucuria acestora de a importa produse din țara lor de origine. Pentru a fi cât mai clar: fiecare al cincilea euro plătit de români pentru importuri este cauzat de importurile marilor rețele de supermarket-uri. Tot pentru a fi cât se poate de clar: firmele pentru care lucrează statul român provin din Germania în proporție de 26%, din Austria 18,4% (rețeaua de benzinării OMV), din Franța în proporție de 17,3% și din Olanda în proporție de 8%. Și tot pentru claritate, să reamintim că Austria și Olanda se opun intrării țării noastre în spațiul Schengen.

Este, deci, cât se poate de evident că guvernul lui Marcel Ciolacu nu avea de ce să salveze supermarket-urile din țară, pentru simplul motiv că acestea dețin oricum peste 70% din piață și pentru că au cea mai mare creștere multi-anuală de volum din Uniunea Europeană. Poate, atunci, să fi vrut Marcel Ciolacu să mai dea o mână de ajutor bietelor bănci din România. Poate acestea să treacă printr-o situație grea.

Motiv să aruncăm o privire asupra situației băncilor românești în context european. Și ce constatăm? Că anul trecut, 2022, băncile din România au avut cea mai bună performanță din Uniunea Europeană, adică avem cel mai mare indicator ROE din UE – return on equity, adică profitul raportat la capital: 13, 1%. Dacă ne uităm cu atenție vom vedea că băncile noastre, primele în clasamentul profitabilității, se uită de sus de tot la băncile germane (ROE de 4%), la cele austriece (ROE de 6,4%), la cele italiene (ROE de 5,7%) sau la cele olandeze (ROE de 8,3%), dar și la cele poloneze (ROE de 4,8%) sau cehești (ROE de 10,6%).

Dar, cine știe, s-o fi întâmplat ceva anul acesta, vreo criză majoră în piața bancară? Da` de unde: de exemplu, pe primul trimestru din 2023, cea mai mare bancă a țării a raportat un profit colosal: profitul net consolidat al Grupului Financiar Banca Transilvania a fost la finalul primului semestru de 1,581 miliarde de lei (+51,14% față de iunie 2022), din care cel al băncii este de 1,269 miliarde de lei (+39,91% față de iunie 2022). Iar veniturile operaționale ale Grupului Banca Transilvania au ajuns la 3,7 miliarde lei (+29,7%). Reținem că situația celei mai mari bănci românești este cât se poate de roză, cu un profit mai mare cu 40% decât cel, oricum uriaș, de anul trecut conform BVB.

A doua bancă a țării raportează și ea creșteri: BCR a înregistrat un profit net de 1,698 miliarde de lei (343,8 milioane de euro) în primele nouă luni din 2023, în creștere cu 10,3% față de aceeași perioadă din 2022, datorită unei „performanțe operaționale îmbunătățite, susținută de un volum mai mare de afaceri cu clienții”. Rezultatul operațional s-a îmbunătățit cu 18,2% până la 2,324,5 miliarde de lei (470,7 milioane de euro) în primele trei trimestre din 2023, față de perioada similară din 2022, pe fondul unor „venituri operaționale mai mari”, precum BVB.

Pentru a nu mai lungi suspansul să vă spun direct că rentabilitatea capitalurilor (ROE adică) pentru băncile românești anul acesta a urcat la o medie amețitoare, de peste 20%, ceea ce nu indică nicidecum vreo slăbiciune care să ducă la intervenția salvatoare a guvernului.

Deci guvernul nu are defel vreo motivație nobilă, cum ar fi salvarea economiei țării atunci când limitează cheltuielile românilor cu numerar. Să țină oare cont de voința cetățenilor care i-au ales pe guvernanți? Nu s-ar zice, căci iată care este preferința cetățenilor europeni: 43% preferă să plătească la magazin cu cardul, iar 32% cu numerar. Mai clar spus, grupul celor care preferă să plătească doar cu cardul nu este atât de semnificativ.

Așadar, nici voința bieților cumpărători n-a fost la baza deciziei polițienești a guvernului. Atunci o fi prea marea dezvoltare a serviciilor bancare din țara noastră? Nici aici nu prea am nimerit-o căci, oameni buni, România are cei mai mulți cetățeni pe capul fiecărui funcționar bancar, adică avem 369 de persoane/funcționar bancar, ceea ce sigur nu scurtează timpul pierdut de oameni pe la bănci și nici nu ușurează munca bancherilor. Și nici la numărul de cetățeni arondați fiecărei unități bancare nu stăm prea grozav, cu vreo 5000 de oameni/unitate bancară.

Ei, ce unități bancare, asta-i din secolul trecut. Acum românii sigur își fac singuri treburile financiare pe internet. Sau nu? Căci, iată ce spun nemiloasele statistici europene: cum că am fi ultimii din Europa la digitalizarea serviciilor financiare, cu un grad de doar 13,7%.

Și-atunci, dacă supermarket-urile o duc bine merci, băncile își cresc profiturile precum puterile lui Făt Frumos, unități bancare nu prea avem, bancheri nici atât, servicii digitale financiare nici pe departe, iar educația noastră financiară l-a făcut pe guvernatorul Isărescu să strâmbe din nas, în tot acest context, ce i-o fi mânat pe miniștrii lui Ciolacu să dea o ordonanță de urgență pentru a ne limita plățile în numerar? Care o fi motivația prea-iuților la scris ordonanțe miniștri?

Nu cumva se face un experiment uriaș pe români? Să vadă cei de undeva de sus dacă e cazul să extindă aceste restricții și asupra unor națiuni ceva mai nărăvașe, nu atât de docile ca a noastră?

Petrișor Peiu