Featured
Alocuțiunea Președintelui României, Klaus Iohannis, susținută în cadrul evenimentului „Schimbări climatice și dezvoltare: perspective pentru România”, organizat la Palatul Cotroceni
Președintele României, Klaus Iohannis, a susținut marți, 24 octombrie 2023, la Palatul Cotroceni, o alocuțiune în cadrul evenimentului „Schimbări climatice și dezvoltare: perspective pentru România”.
Vă prezentăm în continuare alocuțiunea Președintelui României:
Bună ziua! Bine ați venit!
Doamnă director regional,
Domnilor miniștri,
Doamnelor și domnilor parlamentari,
Excelențe,
Stimați invitați,
Ne-am reunit astăzi, la Palatul Cotroceni, pentru a aborda o provocare majoră la adresa țării noastre, a Uniunii Europene și a întregii lumi: schimbările climatice. Efectele acestor schimbări climatice devin tot mai evidente și mai acute pentru cetățenii României, fie că este vorba de valuri de căldură care își pun amprenta asupra sănătății, de fenomenul de secetă, cu impact negativ în economie, sau de furtuni violente care distrug bunuri și pun în pericol viețile oamenilor.
Răspundem provocărilor climatice prin măsuri de adaptare la noile realități, dar și prin măsuri de atenuare, adică prin reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră.
România este parte a proceselor internaționale de tranziție climatică, ce vor aduce inevitabil modificări importante în numeroase sectoare ale vieții și activității noastre.
Doamnelor și domnilor,
Este esențial să ne asigurăm că tranziția climatică va fi echitabilă, incluzivă și compatibilă cu creșterea economică. Aceasta înseamnă că trebuie să existe beneficii pentru toți cetățenii noștri, evitând accentuarea inegalităților sociale și economice între regiuni sau între mediul urban și cel rural.
Discuțiile de astăzi se vor axa pe aceste aspecte, având ca punct de plecare Raportul de Țară privind Clima și Dezvoltarea, elaborat de Banca Mondială, în colaborare cu Guvernul României și cu Administrația Prezidențială, și care va fi lansat public în cadrul acestui eveniment.
Una dintre concluziile-cheie ale Raportului arată că în cazul României există potențial pentru a îmbunătăți semnificativ calitatea vieții cetățenilor noștri și, în același timp, pentru a parcurge procesul decarbonizării, necesar atingerii neutralității climatice.
Raportul avansează o serie de recomandări care se aliniază cu direcțiile pe care și eu le-am susținut și promovat la nivel național și internațional în ceea ce privește abordarea problematicii schimbărilor climatice.
De exemplu, raportul subliniază că persoanele deja defavorizate din punct de vedere socio-economic sunt mai expuse riscurilor climatice și mai puțin reziliente în fața acestora, atât în România, cât și la nivel internațional.
Măsurile care vizează transformările climatice servesc interesului tuturor, iar costurile inacțiunii sau acțiunii amânate sunt enorme.
Prin urmare, trebuie să creăm instrumente financiare și sociale noi, care să se concentreze mai eficient asupra cetățenilor cu grad ridicat de vulnerabilitate în contextul schimbărilor climatice. Totodată, consolidarea resursei umane prin educație și prin dezvoltare de competențe devine esențială pentru o tranziție verde de succes, de care să beneficieze întreaga societate.
Raportul indică modurile în care putem reconcilia acțiunea climatică cu dezvoltarea socială și economică a țării noastre prin investiții, dezvoltarea de industrii verzi și integrarea în lanțuri valorice globale verzi.
Sunt evidențiate, de asemenea, domenii în care România are un avantaj competitiv, extinzând astfel experiența și cunoștințele la nivel național în aceste zone.
Stimați invitați,
Salut prezența reprezentanților Guvernului și ai Parlamentului României la acest eveniment. Efortul național de combatere a schimbărilor climatice și a consecințelor acestora, precum și tranziția ordonată și echitabilă către o economie cu emisii reduse necesită o colaborare solidă între instituțiile statului.
Mă bucură abordarea integrată a schimbărilor climatice în cadrul Comitetului Interministerial privind Schimbările Climatice, înființat în urma demersurilor Administrației Prezidențiale, Comitet a cărui activitate este apreciată în Raportul de Țară lansat astăzi și ai cărui membri se află aici, în sală.
Pentru a gestiona eficient schimbările climatice, este nevoie de un pact transpartinic care să asigure angajamentul și continuitatea în atingerea obiectivelor climatice pe termen mediu și lung.
De asemenea, trebuie să dezvoltăm un parteneriat pentru tranziție climatică între instituțiile statului, societatea civilă, sectorul privat și mediul academic, de cercetare și inovare.
Vă îndemn, așadar, pe toți să colaborăm mai strâns în efortul de a limita schimbările climatice și impactul lor asupra cetățenilor noștri, depășind interesele particulare și viziunile politice ușor diferite.
Doamnelor și domnilor,
Am încredere că după această întâlnire la Palatul Cotroceni vom fi cu toții mai conștienți de importanța acțiunilor de protecție a mediului și vom accelera acțiunea climatică. Îmi doresc, totodată, să obținem mai multă claritate cu privire la modul în care putem asigura pentru România o tranziție climatică ordonată și justă, esențială pentru prosperitatea cetățenilor noștri.
În încheiere, îmi exprim aprecierea și susținerea pentru toți cei implicați în construirea unei Românii durabile și prospere și pentru toți cei dedicați furnizării unor soluții eficiente la provocarea fără precedent a schimbărilor climatice.
Vă mulțumesc!
Administratie
Păulești se transformă: Primarul Tudor Sandu prezintă un Bilanț robust de un an, intre provocări și realizări concrete
Administratie
Păulești, în siguranță pentru iarnă: Primarul Tudor Sandu, un apel la prevenție pentru protejarea fiecărei familii
Administratie
Aer curat pentru Prahova: Președintele Virgiliu-Daniel Nanu, lider în lupta pentru sănătate și transparență!
Prahova merită să respire curat, iar acest deziderat devine o realitate palpabilă sub viziunea și determinarea Președintelui Consiliului Județean, Virgiliu-Daniel Nanu. Într-un efort continuu de a îmbunătăți calitatea vieții prahovenilor, leadershipul județului se angajează ferm în implementarea unui sistem de monitorizare a calității aerului modern, eficient și, mai ales, transparent.
Un angajament neclintit pentru sănătate: Președintele Nanu la dezbaterea cheie
Sănătatea publică și confortul cetățenilor sunt priorități absolute, iar Președintele Virgiliu-Daniel Nanu demonstrează acest lucru prin implicare directă. Ziua de ieri a marcat un moment important, prin participarea sa activă la dezbaterea publică organizată la Hotel Central din Ploiești, dedicată problematicii poluării olfactive. Acest subiect, de interes major pentru locuitorii municipiului și ai întregului județ, a găsit în Președintele Nanu o voce fermă și un susținător al soluțiilor concrete.
Viziunea viitorului: Un sistem de monitorizare inteligent și accesibil
În cadrul întâlnirii, Președintele Consiliului Județean Prahova a prezentat o viziune clară și strategică: necesitatea implementării unui sistem modern, precis și integrat de monitorizare a calității aerului. Un sistem capabil să identifice, în timp real, sursele care generează disconfortul olfactiv și să ofere o imagine fidelă a situației. „Deciziile administrative trebuie să fie fundamentate pe date corecte, verificabile și actualizate permanent,” a subliniat Nanu, evidențiind importanța unei abordări bazate pe știință și fapte concrete.
Transparență totală: Informațiile, la indemâna fiecărui cetățean
Un alt pilon central al strategiei sale este transparența totală. Virgiliu-Daniel Nanu a cerut, cu insistență, ca informațiile privind calitatea aerului să fie publicate într-un mod accesibil și ușor de urmărit de către cetățeni. Această măsură nu doar că sporește încrederea publicului, dar permite comunității să evalueze în mod direct eficiența măsurilor aplicate. O comunitate informată este o comunitate puternică, capabilă să participe activ la procesul de îmbunătățire a mediului.
Sinergie instituțională: Fără transfer de responsabilitate, doar soluții!
Conștient de complexitatea provocărilor de mediu, Președintele Nanu a reiterat importanța unei coordonări instituționale reale. „Este crucial să eliminăm orice transfer de responsabilitate între autorități,” a declarat el, pledând pentru proceduri clare, reacții rapide și intervenții bine documentate în gestionarea problemelor de mediu. Această abordare fermă asigură o colaborare eficientă între toate instituțiile implicate, transformând obstacolele în oportunități de acțiune coordonată.
Consiliul Județean Prahova, sub conducerea dinamică a Președintelui Virgiliu-Daniel Nanu, își reafirmă angajamentul de a sprijini implementarea unui sistem eficient și modern pentru monitorizarea calității aerului. Obiectivul final este clar: protejarea sănătății și asigurarea confortului prahovenilor, construind împreună un viitor în care aerul curat nu este doar un deziderat, ci o realitate palpabilă. Prahova merge înainte, spre un mediu mai sănătos și mai curat, ghidată de o viziune strategică și un leadership dedicat.
-
Exclusivacum 5 zileSINAIA, MONARHIA ABSOLUTĂ MARCA OPREA: Sora „impăratului” cade în cap, Prefectul se „trezește” la Parchet, iar PNL Prahova fierbe în suc propriu!
-
Exclusivacum 2 zileCircul macabru al absurdității la Poliția Capitalei: SAS-ul bâjbâie, sefii manelizează, iar adevărul e declarat „delict”! Saga agentului-șef Wilhelm Constantin Bendriș
-
Exclusivacum 5 zileLegea pumnului în gură la SAS: Cum a devenit „vagabond” un delict de 20% din salariu, sub privirea ironică a manualului de Mobbing al MAI! Saga agentului-șef Wilhelm Constantin Bendriș
-
Exclusivacum 15 oreIPJ Prahova: Circul ielelor, trompeților și „ofițerilor” reciclați! Balul mascat al incompetenței atinge noi culmi de patos!
-
Exclusivacum 4 zilePrahova, tărâmul reîncarnării: „Metoda Portocală” revine, dar acum e sub licență politică!
-
Featuredacum 5 zileScandal de proporții la vârful Poliției Române: Sindicatul Diamantul cere DNA să ancheteze o mușamalizare de patru ani
-
Exclusivacum 5 zileCIRCUL JUSTIȚIEI ROMÂNE: Dosarul POP IONUȚ-COSTIN, RECLASAT LA CATEGORIA „PROBLEME REZOLVATE… DE NOI” – CHIAR ȘI CU INSTANȚA LA UȘĂ!
-
Exclusivacum 5 zileJustiția Română: Spectacolul absurd continuă! Procuratura clasează, justificând incălcări flagrante! moștenitorii, nu morții, plătesc biletul!



