Connect with us

Featured

Războiul actual nu va reflecta războiul din 1973

Publicat

pe

Lumea îşi îndreaptă acum atenţia spre războiul dintre Hamas şi Israel. Însă acest război are antecedente psihologice într-un război care a avut loc acum 50 de ani, în 1973, când Siria şi Egipt au atacat simultan Israelul. În retrospectivă, niciunul dintre state nu a intenţionat să ocupe Israelul şi nici nu ar fi putut. Însă, au crezut că un front major pe două direcţii ar putea forţa Israelul să intre într-o negociere în care ar fi ajuns să cedeze o anumită parte de teritoriu şi, mai mult decât atât, Israelul şi-ar fi pierdut reputaţia de forţă dominantă în Orientul Mijlociu.

Luptele au început cu un război pe două fronturi. Sirienii s-au mutat în Înălţimile Golan, o zonă din care se pot vedea nord-estul Israelului şi Galileea. Atacul a început în mijlocul zilei, iar lupta majoră s-a purtat în timpul nopţii. Sirienii erau echipaţi cu tancuri sovietice, iar obiectivul lor era să acopere Înălţimile şi să creeze teatrul perfect pentru atacarea Galileei cu focuri de artilerie, forţând astfel apărarea israeliană să încerce să ajungă pe Înălţimi şi să sufere multe pierderi.

Egipteni au venit pe Sinai, iar în ceea ce priveşte forţele disponibile, au avut trupele principale de luptă. Din nou, armele esenţiale erau tancurile sovietice, pe lângă rachetele sol-aer care trebuiau să neutralizeze superioritatea aeriană israeliană, un cadou pentru SUA. Egiptenii aveau o altă surpriză pentru israelieni. Sovieticii au dezvoltat o familie de rachete antitanc. Una dintre ele, AT-3, era controlată de un sistem optic. Persoana care o lansa se uita prin lentile la tanc, iar mişcarea sistemului optic direcţiona traiectoria rachetei. Era o armă desăvârşită, care a distrus o parte esenţială a blindatelor Israelului.

Informaţiile israeliene, în special informaţiile militare, s-au dovedit a fi inflexibile la înţelegerea faptului că un atac era iminent. Nu au crezut că Siria sau Egiptul ar putea iniţia un război pe două fronturi. Israelienii ştiau de armele sovietice, însă dispreţul lor pentru sirieni şi egipteni i-a oprit din a vedea puterea aeriană israeliană neutralizată de aceştia sau din a-şi da seama că instructorii ruşi i-au ajutat să îşi profesionalizeze forţele. Informaţiile militare israeliene au conturat ameninţarea astfel încât să se potrivească prejudecăţilor lor.

Obiectivul Siriei era clar, deşi puţin probabil: voia să câştige Galileea. Obiectivul Egiptului nu a fost niciodată clar. Logistica i-a oprit pe egipteni din a intra adânc în Sinai şi, mai mult decât atât, a părut că aceştia au vrut să ţină Canalul Suez de partea vestică şi să termine totul într-o zi.

Ce au vrut însă atât Siria, cât şi Egiptul a fost să atragă Israelul în război şi să iasă din el cu o oarecare victorie. Ei au vrut să-şi revină cumva din umilinţa anterioară. Rusia a vrut să demonstreze că are arme care s-ar putea potrivi cu cele ale NATO şi că acestea pot fi redislocate. SUA au vrut ceva mult mai interesant. Au vrut să asigure o victorie modestă pentru Israel, urmată de negocieri între principalii inamici, Israelul şi Egiptul, care să aducă o oarecare apropiere între ei. Washingtonul putea să medieze. Asta ar fi dus la expulzarea sovieticilor şi la atragerea Egiptului în sfera americană. Obiectivul a fost atins.

Acest război a fost un duel între Uniunea Sovietică şi Statele Unite. Sovieticii i-au înarmat pe sirieni şi pe egipteni. SUA au dus artilerie de 155 de mm în Israel, după o mică pauză, pentru a le arăta şi arabilor că nu erau în totalitate angajaţi în sprijinirea Israelului. SUA, după ce au văzut AT-3 în acţiune, au intrat într-o nouă fază a războiului. Ar putea să le mulţumească ruşilor pentru lecţie; rezultatul acelui efort ajută acum ucrainenii să se apere.

Victoria SUA a fost evidentă la Camp David, câţiva ani mai târziu, când Egiptul şi Israelul au semnat un acord care putea capăt conflictului. Asta a fost, în retrospectivă, ceea ce au vrut Israelul şi Egiptul, în aceeaşi măsură în care au vrut şi SUA. Siria era prea mică şi prea aproape de sovietici pentru a fi inclusă.

Acesta a fost războiul care a făcut acordul de la Camp David să fie posibil şi acesta a fost şi tratatul care adus o pace de aproape jumătate de veac. Marc Twain a spus odată că istoria nu se repetă, însă cu siguranţă rimează.  Însă va rima cu acesta în sensul în care structura războiului Israeliano-Arab va menţine anumite părţi externe şi interne, la momentul oportun, prin livrarea de arme aliaţilor. Nu putem face previziuni pornind de la acel război, însă putem înţelege dinamica. (GEORGE FRIEDMAN).

Sursă foto: Profimedia

Administratie

Zamora, fără apă: intervenția s-a prelungit din cauza condițiilor din teren

Publicat

pe

De

HIDRO PRAHOVA precizează că nu a executat lucrările

Locuitorii cartierului Zamora din Bușteni au rămas fără apă în urma unei intervenții desfășurate în perioada 9–10 noiembrie 2026. Potrivit precizărilor transmise de HIDRO PRAHOVA S.A., lucrările au vizat conectarea unei conducte noi la rețeaua existentă, cu diametrul de 400 mm, în cadrul proiectului „Acces Rutier Complementar Descărcare A3 Azuga–Bușteni”.

Compania subliniază că nu a fost executantul lucrărilor. Intervenția a fost realizată de firma responsabilă de implementarea proiectului, în timp ce reprezentanții HIDRO PRAHOVA au acordat sprijin tehnic și au efectuat manevrele necesare asupra rețelei de alimentare cu apă.

Alimentarea a fost reluată treptat

Condițiile tehnice întâlnite în teren au prelungit succesiv intervenția față de termenul anunțat inițial. Furnizarea apei a fost reluată marți, 10 noiembrie, de la ora 12:00, revenirea alimentării la punctele de consum având loc treptat.

HIDRO PRAHOVA afirmă că a publicat actualizări pe parcursul lucrărilor, pe măsură ce au devenit disponibile informații despre evoluția intervenției. Compania și-a cerut scuze pentru disconfort și a recunoscut nemulțumirile provocate de modificarea repetată a termenelor estimate.

Citeste in continuare

Administratie

Primul pas spre carieră: elevii din Ploiești, în dialog despre competențele cerute de angajatori

Publicat

pe

De

Atelier dedicat pregătirii profesionale

Elevii Liceului Tehnologic „Lazăr Edeleanu” din Ploiești au participat la cel de-al treilea atelier organizat de Consiliul Județean Prahova în cadrul proiectului „Informăm, Dezvoltăm – Aptitudini și Mentorat pentru Viitor”.

Atelierul a fost deschis de vicepreședintele Consiliului Județean Prahova, Mario-Daniel Soare, care le-a vorbit tinerilor despre felul în care pregătirea profesională îi poate ajuta să răspundă așteptărilor angajatorilor.

Ce competențe le vor fi utile la început de drum

Discuțiile au vizat opțiunile de formare aflate la dispoziția elevilor și aptitudinile de care ar putea avea nevoie la începutul vieții profesionale. Participanții au abordat și contribuția tinerilor la tranziția către o economie mai durabilă.

Proiect susținut prin programe de dezvoltare

Inițiativa se desfășoară prin Programul Dezvoltare Durabilă și Tranziție Justă.

Sursa: informarea Consiliului Județean Prahova despre atelierul organizat la Liceul Tehnologic „Lazăr Edeleanu” din Ploiești.

Citeste in continuare

Administratie

Repornirea rafinăriei Petrotel, miză pentru 3.000 de prahoveni și economia județului

Publicat

pe

De

„Fiecare zi de oprire se simte dincolo de porțile rafinăriei”

Reluarea producției la rafinăria Lukoil Petrotel din Ploiești ar putea însemna siguranța locului de muncă și a veniturilor pentru aproximativ 3.000 de oameni din Prahova, susține președintele Consiliului Județean, Virgiliu Daniel Nanu. O parte dintre aceștia lucrează direct în rafinărie, în timp ce alții depind de activitatea sa prin legături economice indirecte.

Nanu afirmă că sprijină repornirea unității, pe care o consideră importantă atât pentru economia județului, cât și pentru aprovizionarea pieței interne cu produse petroliere.

Pregătirile, aprovizionarea și desfacerea produselor, pe agenda discuțiilor

Președintele CJ Prahova a anunțat că s-a întâlnit cu reprezentanții conducerii rafinăriei, alături de vicepreședintele instituției, Mario Dan Soare. Discuțiile s-au concentrat asupra stadiului pregătirilor pentru reluarea activității, a aprovizionării cu țiței și a posibilităților de comercializare a produselor petroliere.

Sprijin promis pentru deblocarea procedurilor

Potrivit lui Nanu, Consiliul Județean este pregătit să contribuie la rezolvarea eventualelor obstacole administrative care țin de competența instituției. El a mai precizat că a discutat despre repornirea rafinăriei cu Ministerul Energiei și cu alți factori de decizie implicați.

Președintele CJ Prahova spune că va continua demersurile și discuțiile legate de revenirea rafinăriei la activitate și de întoarcerea angajaților la muncă.

Sursa: declarația președintelui Consiliului Județean Prahova, Virgiliu Daniel Nanu.

Citeste in continuare

Aveți un PONT?

Cel mai complet ziar de investigații dedicat cititorilor din România. Aveți un pont despre fapte de corupție la nivel local și/sau național? Garantăm confidențialitatea! Scrie-ne la Whatsapp: 0735.085.503 Sau la adresa: incisiv.anticoruptie@gmail.com Departament Investigații - Secția Anticorupție

Știri calde

Exclusiv2 ore ago

IPJ Prahova, girofarul și izul de alcool: polițiști din Boldești-Scăeni, opriri pe DN1

„Pișior” și „Mănuță”, în control pe șosea Pe 11 noiembrie 2026, doi polițiști din Boldești-Scăeni au circulat cu autospeciala pe...

Exclusiv16 ore ago

Comuna Drăgănești (Prahova) – paradis fiscal pentru șmecheri, iad pentru prostul care plătește (I) – DOCUMENTE

Comuna care nu-și încasează propriile taxe: „Republica Drăgănești”, unde Codul Fiscal e opțional Primăria care funcționează pe încredere, nu pe...

Exclusiv16 ore ago

Republica Ceptura – Prahova: canalizare pe hârtie, milionul la sertar și salariul mai mare ca la viceprimar (I) -DOCUMENTE

Comuna în care banii publici sunt o specie protejată: nu se ating, nu se încasează Potrivit Curții de Conturi a...

Exclusiv16 ore ago

Gherghița – Prahova, campioană la „bugetul invizibil”: taxe uitate, datorii prescrise și acte dispărute din arhivă – I – (DOCUMENTE)

La Primăria Gherghița, veniturile locale par să fi avut parte de un tratament special: unele au fost calculate prea timid,...

Exclusiv16 ore ago

Paradisul fiscal și deșeurile „de lux” de la Coca‑Cola Ploiești

În plină „situație dificilă”, fabrica Coca‑Cola Ploiești reușește, culmea, să fie din ce în ce mai „inovatoare”. Nu neapărat datorită...

Exclusiv16 ore ago

Polițistul Vlăduț, făcut «șoferul primarului». În realitate își făcea treaba. Restul e politică ieftină

Cine e, de fapt, „șoferul primarului” Vlăduț nu e nici șoferul personal al primarului, nici bodyguardul lui de campanie și...

Exclusiv2 zile ago

Mizil – orașul unde legea e „opțională”, dar nota de plată o achită contribuabilul

În România în care fiecare leu bugetar ar trebui cântărit, la Mizil pare că s-a inventat un nou sport: aruncatul...

Exclusiv2 zile ago

Penitenciarul unde pâinea se cumpără la mica înțelegere, iar lucrările se fac pe hârtie

„Ordine și disciplină”: doar pentru deținute, nu și pentru achiziții (cazul Penitenciarului de Femei Ploiești – Târgșoru Nou, după raportul...

Exclusiv2 zile ago

„Excelența” la M.A.I.: Cum să furi legal (sau nu) din buzunarele propriilor oameni

Conflictul privind majorarea pentru „lucrări de excepție” – sau „excelența”, cum o alintă, ironic, șefii din M.A.I. – a scos...

Exclusiv2 zile ago

IPJ Prahova – „Structuri SRL” și lăutarul de serviciu. Mocanu Horia, duba nouă, Renaultul „upgrade” și planul de a pune mâna pe Băicoi

În universul paralel numit IPJ Prahova, unde „Structuri SRL” pare să fie adevărata firmă de apartament care coordonează uniformele, cariera...

Exclusiv3 zile ago

„Academia de invârtit facturi”: Cum a ajuns Târgşoru Vechi să plătească mai mult decât scrie pe notă – şi să spună „Da, aşa e!” – DOCUMENTE!

„Formare profesională” pe bani publici: când controlul intern ia pauză Curtea de Conturi a României, prin Camera de Conturi Prahova,...

Exclusiv3 zile ago

„Secret” cu ștampilă Nesecret: cum a inventat I.P.J. Neamț infracțiuni din propriile hârtii

Ministerul face, sindicatul întreabă, poliția „se autosesizează” Există un gen special de umor administrativ în România: îți tipărești „secretele” pe...

Exclusiv3 zile ago

Eroi de unică folosință: ne aducem aminte de polițiști doar când cad la pământ

Jurământ cu glonț inclus: „chiar cu prețul vieții” nu e o figură de stil În primele săptămâni de școală, tinerii...

Exclusiv3 zile ago

Fermierii, la cuțitul Bruxelles-ului: FAPPR intră în ring cu noul PAC 2028–2034

Luni, 9 noiembrie 2026: Bruxelles-ul taie, FAPPR trage de mânecă Luni, 9 noiembrie 2026, Parlamentul European mai bifează o rundă...

Exclusiv5 zile ago

I.P.J. Prahova – De la «Siguranță și Încredere» la «parapet și fier vechi»

IPJ Prahova – Facem zob mașinile, Nu infractorii! Încă o mașină făcută praf. Nimic nou la IPJ Prahova Încă un...

Partener media exclusiv

stiri actualizate Raspandacul

Parteneri

Taxi Heathrow London

Depozit Otel Bucuresti

Top Articole Incisiv