Actualitate
În perioada 29 septembrie – 1 octombrie 2023, la Galeriile Senat – Combinatul Fondului Plastic din București, are loc ediția a 7-a a Slow Coffee Festival.
- Festivalul este considerat "Cel mai important eveniment al cafelei de specialitate din România", iar intrarea este liberă pentru toți iubitorii și pasionații de cafea.
La această editie, la care vizitatorii sunt așteptati cu multe surprize:
– se desfășoară Campionatul Național de Aeropress (AeroPress este un dispozitiv manual pentru
prepararea cafelei);
– se organizează ateliere și prezentări pentru cei care doresc să-și deschidă un coffee shop sau vor
să se specializeze în acest domeniu;
– este dedicată o zonă expozițională bogată in produse pe bază de cafea și echipamente specifice.
"Prăjitoria cu povești participă pentru a doua oară, consecutiv, la eveniment. Suntem bucuroși să
facem parte din această comunitate, a iubitorilor de cafea, dar și a celor care își doresc un mediu
sustenabil și cât mai prietenos cu natura.
Punem Câmpina pe harta cafelei de specialitate și sunt optimistă că vom construi și
aici o comunitate a celor mereu dornici să experimenteze noi și noi arome și gusturi ale
cafelei”, Denissa Voicu, fondator Prăjitoria cu povești SRL.
Pe parcursul a aproximativ trei ore, sâmbătă, 30 septembrie 2023, de la 14:45 la 18:00, preparăm
cafea prajită de noi, pe care o oferim spre degustare participanților.
În același timp, am pregătit și un punct de vânzare pentru cei seduși de aromele noastre, unde
răspundem și curioșilor care vor să afle cât mai multe despre cafeaua noastră.
În acest an, festivalul vine cu o provocare nouă: „No paper cups/fără pahare de unică
folosință”. Fiecare vizitator va trebui să vină fie cu un recipient de acasă, fie să-l achiziționeze de
la festival, la prețuri promoționale.
"Provocarea pe care o aducem la Slow Coffee Festival, fiind primul Festival din România fără
pahare de unică folosință, este mare, dar împreună putem reuși să schimbăm comportamentul de
consum zilnic al clienților noștri.
Primul pas este cel de conștientizare, care este poate cel mai dificil de realizat. Totul, însă, are un
început și știind că împreună cu partenerii noștri facem echipă, avem încredere că vom reuși",
menționează organizatorii evenimentului.
Cafeaua nu este doar un cuvânt. Cafeaua este o lume, pe care te așteptăm s-o descoperi la
Prăjitoria cu povești din Câmpina.

Despre Prăjitoria cu povești SRL
Întreprindere socială de inserție care a pornit la drum pe 24 februarie 2022, în Câmpina.
90% din profit este redirecționat către cauze comunitare, culturale, educative și, în același timp,
calificăm tineri din grupuri vulnerabile în meseria de barista.
Prăjitoria cu povești, compania care a adus conceptul de cafea de specialitate proaspăt prăjită și
preparată în Câmpina, organizează evenimente culturale, promovează produse artizanale ale
producătorilor locali, formează tineri care-și fac și ucenicia în cafeneaua noastră.
Povestea noastră este disponibilă pe prajitoriacupovesti.ro.
Eduard Tecșan
Online Department Developer
Voluntar PrajitoriaCuPovesti.ro
Telefon: 0726364579
Event contact
Denissa Voicu
Telefon: 0737775244
Actualitate
Europa ripostează în cursa spațială: Gigantii europeni se unesc pentru a contracara dominația SpaceX și a proteja suveranitatea
Actualitate
Sardinia: Acolo unde piloții de vânătoare învață să gândească, nu doar să zboare
Actualitate
Startup-ul Shield AI dezvăluie X-BAT, un nou concept de dronă de luptă cu inteligență artificială
-
Exclusivacum 2 zileCircul Teoroc își joacă ultima reprezentație: Lacrimi sindicale pentru „Finu” și un grad de chestor confiscat de la obraz!
-
Exclusivacum 5 zileBurcu acuză: „SNPP transformă angajații în carne de tun pentru răzbunări personale! – Nu apără, ci exploatează!”
-
Exclusivacum 17 oreTeoroc și tăcerea „Mielului Penitenciar”: Când SNPP era mut ca peștele și Halchin arunca cu salarii pe WC-uri ilegale!
-
Ancheteacum 5 zileANP liniștește spiritele: Salariile polițiștilor de penitenciare nu sunt în pericol, restructurările nu implică disponibilizări
-
Administratieacum 3 zileBăicoi: Primăria asigură verificări gratuite ale instalațiilor de gaz, prioritizând siguranța locuitorilor
-
Administratieacum 5 zilePenitenciarul de Femei Ploiești – Târgșorul Nou: O abordare proactivă pentru reintegrarea socială, cu beneficii concrete pentru angajatorii din Prahova
-
Exclusivacum o ziFamilia Teoroc: De la padoc de lux la circ de strada – Râsul plânsului în sistemul penitenciar! (Ediția cu polițiști santajați și vuvuzele sub frică)
-
Exclusivacum 4 zileProtest divizat în penitenciare: Acuzații de deturnare și manipulare în SNPP – Reacția polițiștilor de penitenciare



