Actualitate
Primirea de către Președintele României, Klaus Iohannis, a unor ambasadori străini cu ocazia prezentării scrisorilor de acreditare
Președintele României, Klaus Iohannis, i-a primit marți, 26 septembrie 2023, la Palatul Cotroceni, pentru prezentarea scrisorilor de acreditare, pe ambasadorul agreat al Republicii Lituania, Artūras Žurauskas, pe ambasadorul agreat al Regatului Belgiei, Jean Cornet d’Elzius, pe ambasadorul agreat al Regatului Țărilor de Jos, Willemijn van Haaften, pe ambasadorul agreat al Republicii Slovenia, Robert Kokalj, pe ambasadorul agreat al Republicii Estonia, Aune Kotli, și pe ambasadorul agreat al Republicii Finlanda, Leena Anneli Liukkonen.
Președintele României le-a urat noilor ambasadori succes în îndeplinirea mandatului, în vederea dezvoltării relațiilor bilaterale, și i-a asigurat de sprijinul autorităților române în acest sens.
În cadrul întrevederii cu ambasadorul Republicii Lituania, Artūras Žurauskas, Președintele Klaus Iohannis a amintit caracterul excelent al relațiilor bilaterale româno-lituaniene, bazate pe dialog constant, coordonare eficientă și similitudinea de poziționări în cadrul Uniunii Europene și NATO. Cei doi interlocutori au apreciat evoluția pozitivă a schimburilor comerciale și s-au arătat interesați de dezvoltarea cooperării bilaterale pe măsura potențialului existent în plan sectorial, în special în domeniul securității și al apărării, cel universitar și al cercetării, concomitent cu stimularea contactelor inter-umane și culturale.
În contextul agresiunii Rusiei asupra Ucrainei, au fost subliniate hotărârea celor două țări de a continua sprijinul pentru Ucraina și pentru statele vulnerabile, în special Republica Moldova, și interesul pentru consolidarea Flancului Estic al NATO. De asemenea, a fost evidențiată buna cooperare româno-lituaniană în cadrul formatelor regionale, precum Inițiativa celor Trei Mări și București 9.
În discuția cu ambasadorul Regatului Belgiei, Jean Cornet d’Elzius, Președintele României a apreciat relațiile bilaterale excelente, dinamica ascendentă a dialogului politic, evoluția pozitivă a schimburilor economice și a investițiilor. A fost încurajată de ambele părți dezvoltarea cooperării pe linie sectorială, cu accent pe domeniile energie, producție industrială, cultură, coperare universitară și contacte interumane. Președintele Klaus Iohannis a exprimat aprecierea pentru participarea trupelor belgiene în cadrul Grupului de Luptă NATO din România, o contribuție esențială la asigurarea posturii de descurajare și apărare pe Flancul Estic. În contextul actual de securitate, cei doi interlocutori au avut un schimb de vederi asupra evoluțiilor războiului din Ucraina și a implicațiilor sale regionale și globale. De asemenea, a fost subliniată coordonarea româno-belgiană foarte bună la nivelul UE și NATO, precum și viziunea comună în ceea ce privește provocările de securitate actuale din vecinătatea estică.
În discuția cu ambasadorul Regatului Țărilor de Jos, Willemijn van Haaften, au fost apreciate dinamica ridicată a dialogului politico-diplomatic, relațiile economice solide, coordonarea foarte bună în plan UE, NATO și multilateral, precum și viziunea comună în ceea ce privește contextul actual de securitate. Președintele României a mulțumit pentru participarea trupelor olandeze în cadrul Grupului de Luptă NATO din țara noastră, o contribuție importantă la asigurarea posturii de descurajare și apărare pe Flancul Estic, precum și pentru susținerea Regatului Țărilor de Jos pentru aderarea României la spațiul Schengen. Cei doi interlocutori au avut și un schimb de vederi asupra evoluțiilor de securitate din vecinătate și de la Marea Neagră, reconfirmând solidaritatea bilaterală, precum și continuarea sprijinului pentru Ucraina, inclusiv în ceea ce privește asigurarea tranzitului de cereale către piețele globale.
A fost exprimată, de asemenea, intenția de a dezvolta cooperarea sectorială româno-olandeză, cu accent pe educația în domeniul agriculturii, al schimbărilor climatice și al prevenirii și gestionării dezastrelor.
În dialogul cu ambasadorul Republicii Slovenia, Robert Kokalj, Președintele Klaus Iohannis a subliniat interesul pentru consolidarea și dezvoltarea relațiilor româno-slovene în plan european, politic și economic. Totodată, a fost pus accentul asupra intensificării cooperării în domeniul energiei și al industriei apărării. În cadrul discuțiilor, au fost evidențiate și abordările similare pe dosare importante la nivel regional și european și interesul pentru aprofundarea coordonării în cadrul Uniunii Europene și al NATO.
A avut loc și un schimb de opinii asupra procesului de extindere a Uniunii Europene, fiind subliniată importanța unor decizii favorabile pe tema avansării parcursului european al partenerilor din Balcanii de Vest, precum și pentru deschiderea negocierilor de aderare cu Ucraina și Republica Moldova până la sfârșitul acestui an.
În contextul războiului de agresiune al Rusiei, a fost reiterată continuarea sprijinului față de Ucraina și necesitatea acordării de asistență substanțială Republicii Moldova, pentru a putea consolida reziliența acesteia în fața amenințărilor actuale.
În întrevederea cu ambasadorul Republicii Estonia, Aune Kotli, Președintele României a reliefat nivelul excelent al relațiilor româno-estone și valoarea adăugată a dialogului bilateral la nivel înalt, mai ales în contextul geopolitic actual, evoluția pozitivă a schimburilor comerciale și cooperarea foarte bună în domenii precum apărarea și securitatea cibernetică.
În actualul context de securitate, marcat de agresiunea Rusiei asupra Ucrainei, cei doi interlocutori au reliefat similitudinea pozițiilor în domeniul securității și coordonarea foarte bună în materie de afaceri europene și apărare dintre România și Republica Estonia, fiind apreciată contribuția României la misiunea de poliție aeriană din spațiul baltic, care a avut loc în acest an.
De asemenea, a fost subliniată importanța strategică a procesului de extindere a UE, în contextul actual, atât pentru statele din Estul Europei, cât și din regiunea Balcanilor de Vest. A fost abordată și cooperarea foarte bună dintre România și Estonia în cadrul formatelor regionale, cu accent pe Inițiativa celor Trei Mări și formatul București 9.
Cu ocazia discuției cu ambasadorul Republicii Finlanda, Leena Anneli Liukkonen, Președintele Klaus Iohannis a remarcat stadiul foarte bun al relației bilaterale și al dialogului româno-finlandez, precum și tendința ascendentă a relațiilor economice. De asemenea, a fost discutată cooperarea în domeniul investițiilor, al tehnologiilor de mediu, al sănătății, al educației și al culturii.
Cei doi interlocutori au reliefat similitudinea pozițiilor în domeniul securității și au exprimat interesul pentru consolidarea cooperării bilaterale și a coordonării în plan european, transatlantic, precum și în formatele multilaterale din care cele două țări fac parte. Președintele României și-a exprimat satisfacția pentru aderarea Finlandei la NATO și a subliniat interesul pentru o cooperare cât mai strânsă în vederea consolidării posturii de descurajare și apărare pe Flancul Estic. Ambasadorul Finlandei a mulțumit pentru susținerea acordată de România aderării țării sale la NATO, subliniind interesul de a ridica, din postura de aliați, la un nivel superior cooperarea în domeniul securității și al apărării, pentru a face față provocărilor generate de războiul Rusiei împotriva Ucrainei. Cu prilejul discuțiilor, a avut loc și un schimb de opinii asupra situației de securitate în contextul războiului din Ucraina și al implicațiilor acestuia asupra statelor vulnerabile și a asigurării securității alimentare globale.
Actualitate
Northrop Grumman se alătură proiectului Hermeus: sisteme de misiune pentru drona supersonică Quarterhorse
Northrop Grumman va furniza sisteme de misiune pentru aeronavele dezvoltate de startup-ul Hermeus, consolidând echipa industrială care lucrează la drona de mare viteză Quarterhorse.
Potrivit unui comunicat publicat joi de Hermeus, Northrop va contribui la proiectarea, dezvoltarea, integrarea și susținerea sistemelor integrate de misiune. Parteneriatul ar putea dota aeronavele companiei cu tehnologii de detecție, comunicații, navigație și comandă-control, astfel încât acestea să poată îndeplini misiuni mai complexe.
„Construim o nouă clasă de aeronave, care le oferă militarilor viteză, rază de acțiune și flexibilitate sporite, integrându-se totodată în forța existentă”, a declarat Zach Shore, directorul general al Hermeus. El a adăugat că sistemele Northrop Grumman, testate în condiții operaționale, ar putea extinde capacitățile aeronavelor și accelera intrarea lor în serviciu.
Quarterhorse țintește viteze de până la Mach 3
Înființată în 2018, Hermeus dezvoltă drona Quarterhorse cu finanțare de la Unitatea de Inovare în Apărare a Pentagonului. Oficialii militari și-au exprimat un interes puternic față de proiect, iar compania urmărește ca aeronava să atingă viteze de până la Mach 3, printr-un proces de dezvoltare bazat pe testare și îmbunătățiri succesive.
Drona a depășit viteza sunetului la începutul acestui an. Northrop Grumman a precizat, într-un comunicat separat, că va integra propriile sisteme de misiune pe Quarterhorse.
Kyle Mimken, manager de program la Northrop, a declarat că firma va contribui cu tehnologii de război electronic, comunicații, detecție și navigație, precum și cu experiența necesară pentru integrarea încărcăturilor utile și proiectarea sistemelor. El nu a dezvăluit ce echipamente specifice vor fi instalate, dar a spus că acestea ar trebui să sporească supraviețuirea și eficiența aeronavei.
Prioritatea imediată, a explicat Mimken, este integrarea sistemelor de misiune și coordonarea cu Hermeus pentru pregătirea testelor de zbor. Northrop estimează că va începe, în timpul verii, testarea unor componente ale kitului de misiune în propriile medii de testare.
Anduril și Pratt & Whitney completează echipa
Intrarea Northrop Grumman în proiect vine după ce Hermeus a anunțat, în septembrie, un acord cu firma de tehnologie militară Anduril, care va furniza software de autonomie pentru viitoarele teste de zbor.
Quarterhorse este propulsată de motorul F100, fabricat de Pratt & Whitney. La scurt timp după anunțarea parteneriatului cu Anduril, reprezentanții Hermeus au declarat că au ajuns la un acord cu Pratt pentru a produce motorul F100 sub licență — o premieră pentru o companie americană. Hermeus consideră că înțelegerea ar putea să o transforme într-unul dintre foarte puținii constructori de aeronave cu integrare verticală aproape completă.
De la drona supersonică la aeronava hipersonică
Hermeus dezvoltă și un motor propriu de tip ciclu combinat bazat pe turbină — TBCC — pornind de la F100. Acest tip de propulsie combină o turbină cu reacție și un motor ramjet într-un sistem integrat, conceput pentru a împinge aeronava la viteze hipersonice, de peste Mach 5.
Conceptul TBCC al companiei, numit Chimera, este destinat aeronavei hipersonice pe care Hermeus o proiectează sub numele Darkhorse.
Publicitate: accelerarea inovării în domeniul apărării
L3Harris promovează o abordare bazată pe produse, cu soluții configurabile și testate, menite să poată fi adaptate mai multor platforme și misiuni. Printre exemple se numără receptorul GPS anti-bruiaj TruNav și răcitorul criogenic B5000.
Compania susține că astfel de soluții pot accelera livrarea tehnologiilor verificate către militari.
Actualitate
Revoluție la Pentagon: Planul radical de a ridica forțele speciale la rang de putere militară
Secretarul american al Apărării a inițiat o ofensivă strategică menită să transforme radical influența forțelor speciale în cadrul arhitecturii militare. Printr-o directivă ce promite să redeseneze raporturile de putere la vârful Pentagonului, este vizată ridicarea rolului civil principal pentru operațiuni speciale la un rang echivalent cu cel al secretarilor departamentelor militare, o schimbare ce ar conferi acestui segment o autoritate fără precedent în procesul decizional și în alocarea resurselor.
O ambiție legislativă de calibru înalt
Obiectivul central al acestei restructurări este transformarea funcției de asistent al secretarului apărării pentru operațiuni speciale și conflicte de intensitate redusă (ASD-SOLIC) într-o poziție de subsecretar pentru servicii strategice (OSS). Această mutare fundamentală, care ar plasa forțele speciale într-o sferă de influență mult mai extinsă, necesită însă un gir parlamentar ferm. Echipa legislativă a departamentului a primit deja sarcina de a elabora propunerile necesare pentru a transpune această viziune în realitate juridică. Până la obținerea aprobărilor din partea Congresului, biroul va adopta, neoficial, titulatura de „asistent al secretarului de război pentru Biroul Serviciilor Strategice”, o strategie menită să pregătească terenul pentru validarea oficială ulterioară.
Reformă birocratică pentru acces la decizia de vârf
În paralel cu demersurile legislative, se acționează intern pentru a consolida imediat autoritatea acestui birou. Printr-o reîncadrare în „Codul 2” al ordinii de precedență a Pentagonului, structura va beneficia de un acces privilegiat la consiliile de decizie de cel mai înalt nivel. Astfel, reprezentanții forțelor speciale vor fi prezenți direct în forumurile de planificare strategică, în gestionarea cerințelor comune și în supravegherea programelor sensibile, alături de secretarii serviciilor militare, asigurându-se că interesele acestui segment sunt integrate în inima strategiei de apărare.
Resurse financiare și umane: O prioritate strategică
Implementarea acestei paradigme include și un transfer masiv de capacități. Într-un interval de 60 de zile, 75 de civili și 25 de membri ai personalului întrunit vor fi realocați acestui birou, consolidând substanțial baza sa operațională. Totodată, a fost impusă identificarea a 45 de milioane de dolari anual, proveniți din fondurile de operațiuni și întreținere, pentru a asigura sustenabilitatea noii structuri. Totodată, se impune o evidență distinctă a forțelor speciale în documentele oficiale de planificare, cerându-se prioritate maximă pentru investițiile în modernizare și dotări. Acest semnal clar indică intenția de a crește semnificativ ponderea operațiunilor speciale în bugetul total al apărării, aliniind resursele cu obiectivele dinamice ale noii conduceri.
Vocile sceptice: Eficiența, sub semnul întrebării
Proiectul nu este lipsit de critici, ridicând semne de întrebare asupra limitelor autorității executive în raport cu legislativul. Experții subliniază că atât restructurarea de amploare, cât și alocarea fondurilor necesită un proces riguros de autorizare și aprobare bugetară în Congres, proces care ar putea întâmpina rezistențe. Mai mult, voci din mediul academic și strategic pun la îndoială însăși oportunitatea acestei concentrări de putere, argumentând că o investiție disproporționată în forțele speciale ar putea neglija nevoile forțelor convenționale. În final, această inițiativă reaprinde dezbaterea clasică privind echilibrul corect între forțele de elită și capacitatea militară generală în atingerea obiectivelor de securitate națională.
Actualitate
Kievul cere extinderea acoperirii Starshield pentru a contracara atacurile balistice rusești
Ucraina vrea acces la rețea dincolo de graniță
Producătorul ucrainean de rachete Fire Point solicită extinderea licențelor pentru rețeaua militară Starshield, operată de SpaceX, astfel încât aceasta să poată fi folosită și în zone aflate la 200–300 de kilometri dincolo de teritoriul Ucrainei. Directoarea executivă a companiei, Iryna Terekh, susține că o asemenea schimbare ar putea ajuta Kievul să identifice și să urmărească lansatoarele rusești de rachete balistice aflate în apropierea graniței.
Solicitarea vine în contextul discuțiilor dintre Kiev și Washington privind reînnoirea contractului de utilizare a rețelei. Acordul actual ar urma să expire la mijlocul anului 2027, iar negocierile pentru o nouă înțelegere au început în această lună.
În prezent, acoperirea Starshield este limitată la teritoriul Ucrainei. Potrivit lui Terekh, restricția permite folosirea sistemului în misiuni desfășurate în teritoriile ocupate temporar, dar nu și pentru urmărirea țintelor de pe teritoriul rus, de unde, afirmă ea, sunt lansate numeroase rachete balistice.
Starshield, sub controlul Ministerului Apărării
Terekh a precizat că Ucraina utilizează Starshield în scopuri militare, nu serviciul civil Starlink. Licențele pentru terminale sunt emise și administrate de Ministerul Apărării ucrainean, care păstrează controlul guvernamental asupra utilizării lor. Fire Point are voie să instaleze echipamentele, dar nu să le pună la dispoziția altor entități.
Directoarea companiei a afirmat că o modificare recentă a funcționării rețelei a coincis cu defecțiuni ale unor drone și sisteme de apărare, soldate cu pierderi militare și civile. Ucraina ar fi găsit o soluție alternativă pentru a depăși limitările impuse de Statele Unite, însă aceasta ar asigura doar 15–20% din capacitatea Starshield, potrivit estimării sale. Terekh nu a oferit detalii despre metoda folosită.
Ea a subliniat că alternativa nu poate înlocui rețeaua nici ca preț, nici ca posibilitate de extindere. Totodată, a susținut că licențierea Starshield pentru utilizarea pe platforme mobile este un avantaj față de Starlink, ale cărui terminale civile ar fi destinate, în principal, utilizării statice. Terminalele Starshield pot fi instalate pe drone, vehicule și alte platforme aflate în mișcare, în anumite limite de viteză.
Kievul mizează pe un nou sistem antirachetă
În timp ce Ucraina se confruntă cu atacuri balistice repetate și cu întârzieri în livrarea sistemelor americane Patriot, Fire Point lucrează la sistemul antirachetă Freya, dezvoltat împreună cu compania suedeză Saab și alți parteneri.
Terekh a declarat că testele sistemului sunt prevăzute pentru acest an, iar interceptarea unei ținte balistice este așteptată anul viitor. Ea a descris Freya drept o soluție interoperabilă, fără dependența de un singur furnizor, și a susținut că sistemul ar putea fi produs în masă la un cost mai redus decât Patriot.
Rachetele FP-7 și FP-9 se apropie de noi teste
Pe plan ofensiv, Fire Point afirmă că racheta balistică tactică FP-7, cu o rază de acțiune de până la 250 de kilometri, a trecut recent printr-o primă lansare în condiții de luptă. Compania spune că a analizat datele obținute, a actualizat sistemul și se pregătește pentru o nouă etapă de testare, după care ar putea încheia un contract de producție în serie.
Pentru racheta FP-9, despre care Fire Point afirmă că poate atinge ținte aflate la distanțe de până la 850 de kilometri, Terekh anticipează un prim test de luptă până la sfârșitul anului.
Compania a mai revendicat o serie de lovituri la mare distanță în interiorul Rusiei, prezentate în materiale video furnizate de aceasta. Printre atacurile menționate se numără lovituri asupra unor obiective industriale și logistice din Omsk și Togliatti, asupra unor depozite de petrol, a unui centru de date și a unui pod feroviar din Sankt Petersburg, precum și asupra unui centru de date al Sberbank din Balakovo.
-
Exclusivacum 2 zileIPJ Prahova, sezon nou, aceeași mizerie. Agent rutier cu permisul suspendat trimis să păzească… la volanul autospecialei
-
Exclusivacum 4 zileComuna Drăgănești (Prahova) – paradis fiscal pentru șmecheri, iad pentru prostul care plătește (I) – DOCUMENTE
-
Exclusivacum 2 zileTribună fantomă, buget ninja și excursii exotice: cum arată „buna guvernanță” la Brebu – Prahova, văzută prin lupa Curții de Conturi
-
Exclusivacum 3 zileDirectorul din borcanul cu mercur și Generalul Gărzii de Fum – Cum s-au transformat APM Prahova și Garda de Mediu în firmă de pază pentru mafia deșeurilor
-
Exclusivacum 4 zilePolițistul Vlăduț, făcut «șoferul primarului». În realitate își făcea treaba. Restul e politică ieftină
-
Exclusivacum 4 zileParadisul fiscal și deșeurile „de lux” de la Coca‑Cola Ploiești
-
Exclusivacum 4 zileRepublica Ceptura – Prahova: canalizare pe hârtie, milionul la sertar și salariul mai mare ca la viceprimar (I) -DOCUMENTE
-
Ancheteacum 3 zileCoincidențe la Ploiești: când „doar ne uitam” devine fir roșu




