Administratie
Un capitol important despre proiectul Alternativa Techirghiol-drumul expres spre sudul litoralului s-a încheiat cu succes. Dezbaterea publică, cu privire la raportul de impact asupra mediului, a trecut fără observaţi
În calitate de membru al Comisiei de Transport şi Infrastructură din cadrul Camerei Deputaţilor, am participat, împreună cu reprezentanţii Agenţiei de Mediu, ai Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), ai autorităţilor locale, cu proiectanţi, la dezbaterea publică la care au fost prezentate soluţiile ce vor fi aplicate în vederea protejării mediului înconjurător. Aceste soluţii vizează atât perioada execuţiei lucrărilor, cât şi cea de după ce acest drum expres va fi deschis pentru circulaţie, astfel încât efectele asupra florei şi faunei din zonă să poată fi limitate. Apreciez că, prin implementarea cu succes a acestui proiect, se va ţine seama de impactul pozitiv asupra mediului, precum şi de interesul comunităţilor locale.
După această dezbatere, proiectul îşi va urma cursul instituţional. În lunile următoare, va intra în procedurile de analiză ale CNAIR, după care urmează o avizare interministerială, astfel încât până la sfârşitul anului să poată fi emisă şi Hotărârea de Guvern.
Subliniez faptul că Alternativa Techirghiol reprezintă un proiect esenţial pentru dezvoltarea durabilă a regiunii şi pentru consolidarea poziţiei judeţului Constanţa, ca un important centru/pol economic şi turistic al României. Astfel, dezvoltarea infrastructurii rutiere deschide noi oportunităţi care pot avea un impact semnificativ asupra economiei locale, prin creşterea atractivităţii zonei, a declarat domnul deputat Marian Cruşoveanu (Grupul parlamentar al PNL).
.
Administratie
Deșeuri abandonate la marginea localității Șuștra: șoferul, obligat să curețe terenul
Un polițist din cadrul Secției 5 Poliție Rurală Belinț a surprins un bărbat în timp ce descărca deșeuri pe un teren viran de la marginea localității Șuștra, județul Timiș. Potrivit Sindicatului Europol, incidentul a avut loc pe 31 octombrie.
Anvelope și resturi textile, aruncate pe un teren viran
Agentul-șef adjunct de poliție Marius Sârca a observat bărbatul în timp ce descărca dintr-o autoutilitară anvelope uzate, deșeuri din plastic și resturi textile.
Sindicatul Europol atrage atenția că abandonarea deșeurilor afectează întreaga comunitate: poluarea poate compromite calitatea apei și a aerului și poate avea consecințe asupra sănătății oamenilor.
Terenul trebuie curățat pe cheltuiala persoanei responsabile
Bărbatului i s-a dispus să curețe terenul în termen de 30 de zile, pe cheltuiala proprie, și să prezinte dovada predării deșeurilor la un centru de reciclare. Autoutilitara a fost ridicată în vederea confiscării, până la finalizarea cercetărilor.
Apel la responsabilitate
Sindicatul Europol a felicitat polițistul pentru intervenție și a subliniat că protejarea mediului și păstrarea curățeniei în comunitate țin și de responsabilitatea fiecărui cetățean. (Sava N.).
Administratie
Câinele de serviciu Asad a contribuit la descoperirea a 8,5 kilograme de droguri
Asad, câine specializat în detectarea substanțelor stupefiante, a avut un rol esențial în depistarea a aproximativ 8,5 kilograme de droguri de mare risc ascunse în două colete, potrivit informațiilor transmise de autorități.
Coletele, preluate din Olanda
Cazul a început în județul Bihor, unde un bărbat care efectua transport internațional de persoane și mărfuri ar fi fost agresat de patru bărbați. Aceștia i-ar fi sustras două colete preluate din Olanda.
În urma cercetărilor, polițiștii au identificat suspecții și i-au depistat ulterior în județul Timiș, unde au oprit autoturismul în care se aflau coletele.
Drogurile erau ascunse în cutii cu fund dublu
După desfacerea ambalajelor și îndepărtarea fundului dublu al cutiilor, au fost găsite 12 pungi cu droguri destinate comercializării: aproximativ 2,4 kilograme de cocaină și peste 6,1 kilograme de heroină.
Cei patru bărbați au fost arestați preventiv pentru 30 de zile.
Activitățile au fost desfășurate de polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Oradea, împreună cu procurorii DIICOT – Serviciul Teritorial Oradea. (Sava N.).
Administratie
Autocamion semnalat ca furat, depistat la Calafat
Polițiștii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Calafat au oprit pentru control un autocamion înmatriculat în Polonia, care figura în bazele de date ca fiind furat. Vehiculul tracta o remorcă și se deplasa din Bulgaria spre România.
Autocamionul a fost selectat pentru verificări în urma unei analize de risc, în cadrul acțiunilor de reducere a riscurilor la frontiera României. Acesta a fost oprit pe DN 56, în parcarea din apropierea stației de taxare a podului Calafat–Vidin.
Vehiculul era condus de un cetățean turc
La volan se afla un cetățean turc în vârstă de 38 de ani. Verificările efectuate prin aplicația eDAC au indicat că autocamionul era semnalat ca furat în baza unei alerte emise de autoritățile poloneze.
În cauză a fost întocmit dosar penal pentru infracțiunea de tăinuire. Autocamionul, evaluat la 300.000 de lei, a fost indisponibilizat. La finalizarea cercetărilor, unitatea de parchet urmează să dispună măsurile legale.
Cooperare între autorități
Potrivit Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră Giurgiu, acțiunea a beneficiat de cooperarea dintre structurile naționale și de schimbul de informații prin canalele de cooperare polițienească internațională. Inspectoratul a precizat că desfășoară zilnic acțiuni pentru prevenirea și combaterea activităților ilegale în zona sa de competență. (Paul D.).
-
Exclusivacum 2 zilePoliția Penitenciară, trădată la vârf: 18 luni de mandat Burcu și o încredere făcută praf
-
Exclusivacum o ziPOLIȚIA PENITENCIARĂ DE LA TÂRGȘOR, ÎN PRIMĂ LINIE FĂRĂ TRUPE: LIDERUL ADRIAN GRIGOROIU CERE GRUPĂ DE INTERVENȚIE ACUM
-
Exclusivacum 2 zileI.P.J. Prahova & „Structuri SRL”: de la girofar în șanț la amprentare abuzivă și sigiliu fals pe gaze
-
Exclusivacum o ziOPERAȚIUNEA PREDATORUL: Cum a transformat IPJ Prahova amprentarea, girofarul în șanț și sigiliile false pe gaze într-o doctrină de hărțuire de stat
-
Exclusivacum o ziM.A.I. – Chestorul cu vilă și Duster de la stat: cum arată „naveta de lux” pe banii fraierilor în uniformă
-
Exclusivacum 4 zileMinisterul Afacerilor Interne, SRL Feudal: Legea e secretă, șefii sunt veșnici, iar plângerile se spală „în familie”
-
Exclusivacum 2 zileStatul vrea „pensia la retur”: cum îi aleargă MAI pe pensionari după banii plătiți legal
-
Actualitateacum 4 zileScut invizibil pentru infrastructura critică: Noua paradigmă a apărării antiaeriene în fața amenințării dronelor




