Connect with us

Actualitate

Statul paralel a iesit la proteste/ Tabloul de familie cu fantomele arhivei SIPA, făcut la ceas de seară pe treptele Palatului de Justiție

Publicat

pe

COMENTARIU de Contele de Saint Germain: 

Am primit cu toții, moca, un cadou nesperat: tabloul de familie cu fantomele arhivei SIPA.

Ce este, de fapt, arhiva SIPA altceva decât o colecție năclăită de șantajiști și șantajați (dimpreună cu probele lor compromițătoare) care taie, spânzură, învârt și sunt învârtiți prin parchete și tribunale?!

Ca la un ordin, de fapt LA UN ORDIN, acești nefericiți au ieșit ieri, plini de mucegai, din întunericul pestilențial al dosarelor lor cu nume conspirative, să întineze întunericul unei nopți limpezi de iarnă, din postul Crăciunului, cu sporii  unui protest ilegal.

Fantomele arhivei SIPA și-au arătat chipurile. S-au înșirat, pentru apel, câteva sute, pe treptele Tribunalului Mare, și s-au lăsat vederii în toată splendoarea imposturii lor. Rar să asiști la un autodenunț de calibrul acesta. Halal justițiariști, halal apărători ai legii prin încălcarea ei.

Panică mare printre șobolani. Când ies toți pe covertă, chițcăind, puși pe zgâriat și mușcat, lăsând deoparte travestiuri și prudențe, înseamnă că e groasă. Că amenințarea bate regulile ocultei. Că naufragiul e iminent.

Trăim niște vremuri radioactive. Suntem surprinși de mutații genetice la toate nivelurile, care ne intrigă și ne subminează tot mai mult încrederea în normalitate. Ați auzit de Sindromul Uner Tan? Al mersului în patru labe? Parcă asistam, aseară, la o exhibare grotescă a acestei comunități din România. Patrulabiștii justiției române „libere”!

Dar mutațiile genetice nu au atins doar oameni, ci și instituții. Contrar tuturor legilor și bunelor practici, DNA, vârful de lance al sistemului ocult, nu doar că se amestecă brutal și neconstituțional în funcționarea normală a Parlamentului dar instigă și societatea la revoltă și anarhie. Parchetul General și CSM-ul au ajuns să protejeze niște deviați genetic, dovediți cu grave carențe comportamentale (procurorul Portocală, bătăușul de bătrâni) doar pentru că aceștia aparțin găștii lor. În fine, SRI, prin partidul rechiziționat anume ca să-și sporească influența în Parlament (mă refer, evident, la USR) a renunțat și el la aparențele normalității instituționale (câtă normalitate poate fi într-un astfel de rapt) și le-a cerut lacheilor săi useriști să lase lupta parlamentară, sterilă, și să treacă, cu scandal, cu provocări, cu minciuni dezbinatoare de țară, la lupta de stradă, fructuoasă.

Astfel, întreg statul paralel a ieșit la proteste.

E bine, măcar, că le vedem chipurile. Și, mai ales, ponderea minoritară. Aș putea spune chiar „micimea”.

Celebrul karatist Cristi Danileț, un emblematic tifos (exantematic?) al oculților, ne spunea pe blogul său că, în 2015, în România existau 4733 de judecători și 2780 de procurori. În total 7513 magistrati. Câți dintre aceștia au protestat ieri, în stradă? Vreo 500 în toată țara! Dar hai să zicem 2000, ca Realitatea TV. La ăștia bătaia e mare în sus, deci suntem mai mult decât acoperiți.

Ce înseamnă 2000 din 7800? cam 26%. În realitate, însă, 500 din 7800 înseamnă doar 6,5%. Mulți, frățică! Reprezentativi!

Dar poate ieșitul în stradă nu este chiar atât de relevant. Prin unele orașe ale patriei magistrații sunt mai comozi, mobilizarea binomială mai slabă, respectul față de lege mai mare. Noroc că s-au inventat și alte forme de protest, direct din fotoliu, prin mediul on – line, legal. Un memoriu împotriva modificărilor legilor justiției a fost inițiat, în octombrie 2017, de aceiași paraleli oculți. Să luăm de bun, ca să nu avem vorbe, tot numărul de semnături furnizat de trompetele sistemului. Dacă DIGI24 a rotunjit acest număr la 3500, câte semnături credeți că au fost, cu adevărat? Mai multe, sau mai puține?

În plus, ce credeți că s-a întâmplat cu numărul total de magistrați din România între 2015 și 2017? O fi scăzut? Ce glumă amară! Însăși doamna Kovesi ne vorbea de o creștere continuă a efectivelor DNA în ultimii ani.

Chiar și în cele mai nefavorabile ipoteze pentru demonstrația mea (numărul total al magistraților același ca în 2015 și numărul semnăturilor pe memoriul de protest cel comunicat de DIGI24), raportul dintre magistrații favorabili și cei nefavorabili modificării legilor justiției este tot supraunitar (în procente: 53,4% / 46,6%). În realitate însă, făcând ajustările impuse de bunul simț la cele două numere ce intră în calcul, raportul real al taberelor care se confruntă este de 60% / 40%. Cam ca raportul din Parlament dintre putere și opoziție.

Ghinion! Oricum ai da-o, balanța democratică nu vrea să se încline de partea statului de drept și a justiției independente.

Să vedem ce mai inventează paralelii noștri oculți în zilele următoare. Ambasadorul SUA, Administrația de Stat a SUA, mesaje din partea unor sateliți ai Comisiei Europene, scoaterea în stradă a magistraților controlați prin SIPA, scoaterea în stradă a tefeliștilor, mână în mână cu USR și PNL, amenințarea președintelui Iohannis cu retragerea sprijinului politic dacă nu întoarce în Parlament proiectele de lege pentru justiție primite spre promulgare, sunt tertipuri deja folosite și fâsâite.

Sau găsesc ceva nou, cu impact devastator, sau vor fi obligați, după atâta experimentare a abuzului, să experimenteze și legalitatea. Nasol, foarte nasol!

Tabloul de familie cu fantomele arhivei SIPA, făcut la ceas de seară pe treptele Palatului de Justiție, trebuie însă păstrat cu mare grijă. Este un cadou de mare preț, ce ne-a fost oferit prin exces de reacție.

Atunci când va veni adevărata curățire a justiției române de viruși și impurități, de la el, de la acest tablou de FAMIGLIE va trebui pornit. (Irinel I.).

 

Actualitate

Australia și Indonezia își consolidează cooperarea militară prin exercițiul Keris Woomera

Publicat

pe

De

Australia și Indonezia au încheiat un exercițiu militar bilateral de amploare, care a reunit aproximativ 1.000 de militari australieni și omologi indonezieni. Desfășurată în perioada 12–20 octombrie, în estul insulei Java și în împrejurimi, operațiunea a marcat mai multe premiere pentru Canberra și face parte dintr-o serie de activități menite să apropie forțele armate ale celor două țări.

Manevre comune, cu obiective strategice

Exercițiul Keris Woomera a fost cea mai amplă activitate de instruire în străinătate a Forțelor de Apărare Australiene din acest an. Antrenamentele le-au oferit militarilor indonezieni și australieni ocazia de a lucra împreună în scenarii complexe, de a-și coordona procedurile și de a-și îmbunătăți capacitatea de operare în comun.

Australia a prezentat exercițiul drept o contribuție la consolidarea capacității Indoneziei de a descuraja presiunile militare și de a-și apăra suveranitatea. Totodată, Canberra urmărește să-și sporească propria capacitate de a răspunde amenințărilor la adresa țării și a rutelor sale maritime.

Trei premiere pentru forțele australiene

Keris Woomera a inclus mai multe activități desfășurate pentru prima dată de Australia. Sistemul de artilerie cu rachete HIMARS a fost dislocat și a executat trageri în afara țării pentru întâia oară. De asemenea, un aparat al Escadrilei 4 a Forțelor Aeriene Regale Australiene a fost desfășurat în Asia de Sud-Est, pentru prima dată de la Al Doilea Război Mondial.

O altă premieră a fost instruirea comună în domeniul integrării cibernetice. Oficialii australieni au descris exercițiul drept o ocazie de a testa modul în care cele două armate pot aborda provocări de securitate comune și se pot adapta unui mediu strategic aflat în schimbare rapidă.

Încredere și interoperabilitate, construite pas cu pas

Exercițiul s-a desfășurat la câteva luni după semnarea, în februarie, a Tratatului Australia–Indonezia privind securitatea comună. Acordul reafirmă relația dintre cele două state și angajamentul lor de a contribui la securitatea și stabilitatea regională.

Fauzan Malufti, cercetător la Centrul pentru Studii Strategice și Internaționale din Jakarta, a descris Keris Woomera ca parte a unei serii de exerciții tot mai frecvente, menite să consolideze încrederea și familiaritatea dintre militari, atât la nivelul unităților, cât și al conducerii.

Antrenamentele îi ajută pe participanți să înțeleagă mai bine procedurile, comunicațiile, planificarea și sistemele de comandă ale partenerilor. Această cunoaștere poate facilita cooperarea, inclusiv în scenarii de luptă.

Extinderea exercițiilor, între ambiție și prudență

Ediția din acest an a fost a doua de la lansarea exercițiului, în 2024. Malufti estimează că Australia ar putea dori ca viitoarele ediții să fie mai complexe, pe fondul unui climat regional de securitate tot mai dificil.

O asemenea extindere nu este însă sigură. Capacitățile militare ale Indoneziei și considerentele sale politice ar putea limita amploarea cooperării. Jakarta urmărește o politică de nealiniere și ar putea evita orice demers care ar crea impresia că se apropie de o anumită putere.

Resursele forțelor armate indoneziene reprezintă un alt factor: acestea participă tot mai mult la activități cu armate străine, dar sunt solicitate și de sarcini interne care nu țin direct de apărare.

Un octombrie aglomerat pentru armata australiană

Keris Woomera s-a desfășurat în paralel cu alte angajamente regionale ale Australiei. Un detașament de avioane F-35 Lightning II se află în Singapore pentru exercițiul Bersama Lima, organizat în cadrul Aranjamentelor de Apărare ale celor Cinci Puteri, alături de forțele din Malaysia, Noua Zeelandă, Singapore și Regatul Unit.

În Japonia, aproximativ 300 de militari australieni participă la exercițiul Keen Sword. Australia a trimis acolo o fregată și un avion Boeing P-8A Poseidon, specializat în misiuni de patrulare maritimă și luptă antisubmarin, alături de forțele japoneze, americane și ale altor șase state.

Citeste in continuare

Actualitate

Montaj uși Prahova și Ploiești: prețuri 2026 pentru alegerea unei oferte de calitate

Publicat

pe

De

În Ploiești, în 2026, montajul unei uși de interior costă de la 300 lei, iar o ușă de interior complet montată, cu toc reglabil și mâner standard, pornește de la 1.600 lei. O ușă se montează în câteva ore, iar garanția poate ajunge la 5 ani dacă lucrarea o face un montator autorizat de producător. Datele de mai jos aparțin Ferusa, firmă din Ploiești, montator autorizat PORTA Doors, cu peste 20 de ani de experiență în uși și ferestre.

Montajul înseamnă fixarea tocului în golul din perete, montarea foii de ușă și reglarea ei până se închide corect. Prețul final depinde de tipul ușii, de model și de dimensiuni, de aceea merită cerută o ofertă fermă înainte de comandă.

Cât costă ușile și montajul ușilor de interior și exterior în Ploiești? Prețuri pe tip de ușă

Tarifele de montaj pornesc de la valorile din tabel și se confirmă la măsurători. Pentru ușile de exterior nu există un tarif fix, iar prețul lucrării se stabilește în ofertă, după măsurători.

Ce se montează Tarif de pornire
Ușă de interior 300 lei
Ușă glisantă 400 lei
Ușă metalică de intrare în apartament 500 lei

Prețul unei uși de interior complet montate se compune din foaia de ușă, tocul reglabil, mânerul standard și montaj. Ușa împreună cu tocul pornește de la 1.198 lei, iar totalul, cu mâner și montaj, de la 1.600 lei.

Valorile „de la” se calculează pentru cel mai accesibil model și finisaj, în dimensiuni standard, cu tocul pentru un perete de 75-95 mm. Un perete mai gros sau dimensiunile atipice urcă prețul.

Transportul în Ploiești și în localitățile apropiate este gratuit la ușile cumpărate cu montaj.

Ce gamă de modele de uși Porta Doors există și ce tipuri de uși se montează?

Pentru interior, catalogul Ferusa cuprinde 51 de colecții, în finisaje sintetice, CPL, vopsite sau din furnir natural, cu miez ales după nivelul de izolare fonică dorit. Cele mai bogate în modele sunt PORTA VERTE HOME, PORTA CONCEPT, PORTA GLASS, PORTA VERTE PREMIUM și PORTA LINE.

Pe lângă ușile de interior, se montează uși glisante și pliabile, cu sistem ascuns în perete sau montat pe perete, uși metalice pentru intrarea în apartament și uși de exterior din oțel.

Golurile atipice și culorile din afara gamei standard se pot comanda cu un cost suplimentar și cu termene mai lungi. Detaliile se stabilesc la măsurători.

Cât durează lucrarea de montaj într-un apartament și cât se așteaptă până la programare?

Pentru o ușă, lucrarea ia câteva ore. Într-un apartament cu cinci uși, montajul se întinde pe una sau două zile, iar termenul exact se fixează la măsurători, după ce se văd condițiile din teren.

Așteptarea până la montajul efectiv depinde de model. Ușile marcate „În stoc” sunt deja fabricate, iar programarea se face de obicei în 1-2 săptămâni. Ușile făcute la comandă ajung în 6-8 săptămâni. Disponibilitatea se confirmă în ofertă.

Ce servicii includ echipele de montatori și ce se întâmplă cu ușa veche?

Echipa de montatori instalează ușa și tocul, iar în varianta ușii complet montate intră și mânerul standard și transportul. Lucrarea presupune tăiere, fixare și reglaj, cu atenție la pereți și la finisajele din jur.

Demontarea ușii vechi nu intră în tarifele de pornire și se stabilește separat. Pe durata lucrării, pardoseala și mobilierul din zonă se acoperă cu folie, iar molozul se strânge la finalul fiecărei zile. La predare, încăperea rămâne curată și poate fi folosită imediat.

Cum se iau măsurătorile și cum se alege ușa potrivită pentru perete?

Măsurătorile se fac la domiciliul clientului și sunt gratuite. Montatorii iau dimensiunile reale ale golului din zid, verifică spațiul și stabilesc împreună cu clientul modelul și bugetul. Tot atunci se vede ce ușă se potrivește golului și grosimii peretelui, iar tocul reglabil se alege pe grosimea reală a peretelui, nu pe una presupusă.

Pe baza datelor se întocmește oferta fermă, cu preț fix și cu montajul inclus, fără costuri adăugate pe parcurs.

Cum se cere o ofertă pentru montaj?

Primul pas poate fi un mesaj pe WhatsApp sau un telefon, cu câteva fotografii ale golului și dimensiuni aproximative. Pe baza lor se poate da un interval de preț orientativ, ca clientul să știe de la început la ce buget să se aștepte. Urmează măsurătoarea la fața locului, apoi oferta fermă. Cine preferă, poate trece direct pe la showroom.

Unde se face montajul: în Ploiești sau și în Prahova?

Echipa lucrează în Ploiești și în localitățile apropiate: Blejoi, Bucov, Băicoi, Boldești-Scăeni și Plopeni. Pentru restul județului Prahova sau pentru județele vecine, disponibilitatea se verifică de la caz la caz.

Ce garanție au ușile Porta și de ce contează cine face montajul?

Ușilede interior au garanție standard de 3 ani (36 de luni). Dacă montajul este făcut de un montator autorizat, cum este Ferusa, garanția se extinde la 5 ani, deci cei doi ani în plus depind de cine instalează ușa. Ușile de exterior au garanție standard de 2 ani, care poate ajunge până la 5 ani prin montaj autorizat. Ferusa figurează în rețeaua oficială PORTA Doors, la categoria montatori autorizați.

Concluzie: top 4 factori care influențează prețul montajului

Costul final al unei uși montate se poate estima din patru factori:

  1. Tipul ușii: interior, glisantă sau metalică de intrare, fiecare cu tarif de pornire propriu.
  2. Modelul și finisajul ales, adică colecția.
  3. Dimensiunile și grosimea peretelui: golurile atipice și pereții peste 75-95 mm cresc prețul.
  4. Demontarea ușii vechi, care se stabilește separat.

Termenul de livrare depinde: ușile din stoc se montează în 1-2 săptămâni, cele la comandă în 6-8. Măsurătorile gratuite lămuresc restul, iar oferta fermă vine cu preț fix.

Unde se pot vedea și alege ușile în Ploiești: showroom Ferusa

Ușile Porta pot fi văzute pe viu în showroomul din Strada Andrei Mureșanu 51, în mai multe finisaje, printre care furnir natural, stejar și alb lăcuit. Modelele se deschid, se compară și se aleg la fața locului, iar comanda și montajul rămân în grija echipei.

Ferusa
Adresă: Strada Andrei Mureșanu 51, 100379 Ploiești
Telefon: 0751 230 009
Web: ferusa-ploiesti.ro
Program: Luni-Vineri 08:00-17:00, Sâmbătă 10:00-14:00, Duminică închis

Actualizat: octombrie 2026

Citeste in continuare

Actualitate

Dincolo de performanță: Reconfigurarea capabilităților aeriene pentru teatrele de operațiuni moderne

Publicat

pe

De

Forțele armate care vizează modernizarea flotelor aeriene nu mai caută doar aeronave cu performanțe tehnice superioare la costuri competitive. Nevoia actuală este de a găsi un partener de misiune capabil să livreze nu doar tehnologie „future-ready”, ci și expertiza inginerească necesară adaptării acestor platforme la cerințe operaționale specifice, totul într-un cadru de timp și buget strict definit. Esențială în acest ecosistem este continuitatea: suportul și mentenanța pe tot parcursul ciclului de viață al misiunii.

Platforme versatile pentru misiuni strategice

Avioanele de afaceri, prin caracteristicile lor remarcabile – viteză, autonomie, disponibilitate rapidă și eficiență operațională – au devenit soluția ideală pentru noua generație de platforme aeriene. Aceste aeronave, odată echipate cu radare avansate, senzori și încărcături utile complexe, sunt desfășurate pentru misiuni de Inteligență, Recunoaștere și Supraveghere (ISR), dar și pentru avertizare timpurie (AEW&C).

Capacitatea lor de a fi redeployate rapid în noi zone de operațiuni sau de a fi realocate dinamic le transformă în active strategice. Mai mult, prin interioare modularizate, o singură platformă poate îndeplini roluri multiple, de la patrulare maritimă și evacuare medicală, până la transport strategic, demonstrând o adaptabilitate crucială într-un peisaj al amenințărilor în continuă evoluție.

Succesul programelor critice: Dovezile eficienței

Eficiența acestui tip de platformă este demonstrată prin programe militare de mare succes. Un exemplu elocvent este flota utilizată de forțele aeriene americane pentru programul Battlefield Airborne Communications Node (BACN). Cunoscute drept „Wi-Fi-ul cerului”, aceste avioane acționează ca un gateway de comunicații la mare altitudine, asigurând interoperabilitatea între forțele aeriene și cele terestre, surmontând bariere geografice precum munții sau distanțele vaste.

Un alt punct de cotitură este sistemul High Accuracy Detection and Exploitation System (HADES). Această platformă este pilonul următoarei generații de senzori aerieni, permițând monitorizarea la distanțe strategice de siguranță. HADES transformă radical modul în care este colectată și livrată inteligența militară, oferind acoperire persistentă asupra unor zone întinse și susținând operațiunile multi-domeniu, fără a expune echipajele la riscuri inutile.

Parteneriatul dincolo de hardware

Succesul acestor programe se bazează pe colaborarea strânsă cu lideri în inovația tehnologică de apărare. Abordarea nu este una de tip „one-size-fits-all”, ci una adaptată: de la furnizarea platformei brute până la expertiză inginerească complexă, modificări structurale și servicii de mentenanță integrată.

Cu un suport global care acoperă peste 100 de locații, mentenanța predictibilă devine o realitate, permițând clienților guvernamentali o vizibilitate mai clară asupra cerințelor bugetare pe termen lung. Într-o lume în care cerințele se schimbă rapid, filozofia centrată pe client asigură nu doar o soluție tehnică personalizată, ci un partener care rămâne alături de forțele armate pe toată durata de viață a misiunii.

Citeste in continuare

Aveți un PONT?

Cel mai complet ziar de investigații dedicat cititorilor din România. Aveți un pont despre fapte de corupție la nivel local și/sau național? Garantăm confidențialitatea! Scrie-ne la Whatsapp: 0735.085.503 Sau la adresa: incisiv.anticoruptie@gmail.com Departament Investigații - Secția Anticorupție

Știri calde

Exclusiv16 ore ago

CURTEA DE CONTURI CONFIRMĂ: BINGO–ROSAL (“BINGO PENAL”) A JEFUIT CETĂȚENII DIN PRAHOVA! INCISIV DE PRAHOVA – SINGURUL ZIAR CARE A DEZVĂLUIT, ÎN EXCLUSIVITATE, FURTUL CELOR 65.000 DE BUNURI DE RETUR! (DOCUMENTE)

INCISIV DE PRAHOVA LOVESTE DIN NOU: CURTEA DE CONTURI NE DA DREPTATE! SINGURUL ZIAR CARE A ARĂTAT, ÎN EXCLUSIVITATE, CUM...

Exclusiv16 ore ago

Arhitectura dezmatului (II). Urbanism cu scaunul în valiză: Raduna are hotărâre definitivă, Pandele și Polițeanu au de dat explicații

Primăria a proiectat îndepărtarea. Instanța i-a prăbușit construcția pe procedură Cronica unui abuz administrativ la Ploiești a ajuns în punctul...

Exclusiv16 ore ago

Strict secret: cum își ascund șefii M.A.I. abuzurile sub ștampilă

Polițistul care n-a avut voie să-și vadă propriul dosar În România anului 2026, ai voie să aperi legea, dar nu...

Exclusiv16 ore ago

Camere, tăcere și confidențialitate la kilogram: cum își filmează MAI polițiștii, iar ANSPDCP se uită în altă parte

În aproape patru ani, Ministerul Afacerilor Interne și inspectoratele din subordine au transformat camerele de supraveghere în instrument de control...

Exclusiv2 zile ago

M.A.I. – „Strict secret”: cum îți pierzi uniforma cu o notă pe care n-ai voie s-o vezi, dar trebuie s-o respecți

În România, poți fi dat afară din Poliție pentru ce-ai spus la televizor și pe site-ul sindicatului, în timp ce...

Exclusiv2 zile ago

I.P.J. Prahova – „Boala Alzheimer” în uniformă (Episodul 6). Burlan Marius-Daniel – ecoul care minte în loc să clarifice

I.P.J. Prahova – Memoria de serviciu: funcționează numai în interesul echipajului Episodul 6. Burlan Marius-Daniel – ecoul cu antet și...

Exclusiv2 zile ago

Protejat: I.P.J. Prahova, „filiala” Băicoi (III): Cum se spală imaginea, se bat oameni și se servesc combinații în oraș

Nu există niciun rezumat deoarece acesta este un articol protejat.

Exclusiv2 zile ago

Cursanți pe banii lor, șefi pe banii statului. Cum a inventat M.A.I. „alocarea anterioară” ca să nu-și trimită polițiștii acasă, dar să-i trimită sigur în instanță

Bilet doar dus: spre curs, nu și spre casă Cine a spus că drumul spre „perfecționare profesională” e greu, n-a...

Exclusiv2 zile ago

I.P.J. Prahova – „Doamna Treabă Mare” își caută turnătorii: SRPCIV Prahova, de la permise la normă la vânătoare de „dușmani ai poporului”

Vânătoare de „șopârle”: după scandal, nu se caută vinovații, ci sursele ziarului Ca urmare a articolului de investigație publicat de...

Exclusiv2 zile ago

Concediu pe hard mode: polițistul la șanț, sporul la sertar, iar IPJ-ul la bătut câmpii

Curtea de Apel Târgu Mureș: „IPJ Bihor, luați loc, nota 4. Refaceți indemnizațiile!” Curtea de Apel Târgu Mureș a dat...

Exclusiv4 zile ago

Dosarul Antigrindină – Partea a XV‑a – Cum a devenit hârtia scut balistic pentru iodură. Minciunile oficiale ale „Mafiei Antigrindină”, sub protecția Gărzii de Mediu și a APM Prahova. Documente!

Investigație proprie realizată în exclusivitate de ziarul de investigații Incisiv de Prahova. În România, iodura de argint nu cade doar...

Exclusiv4 zile ago

I.P.J. Prahova – „Boala alzheimer” în uniformă (Episodul 5). Dumitrache & Stanciu – corul „așa zice șefu’, așa declar și eu

După ce i-am trecut prin bisturiu pe: Picior Florin-Alexandru – agentul-spray prins de propriul body-cam, Mataiche Marian – Rambo de...

Exclusiv4 zile ago

IPJ Prahova, „filiala” Băicoi (II). Comandanta care urlă la victime: Elena-Laura Bulei, șefa Poliției Băicoi cu gura mai mare decât legea

Grădinița de cadre – ediția Baicoi: bătaie, botezuri și băi de „apă vie” la Poliția lui Pinochio & prietenii (aici)...

Exclusiv4 zile ago

I.P.J. Prahova? MITREA, „DOAMNA TREABA MARE”, LA COMANDĂ: CUM SE FABRICĂ HAOSUL LA SRPCIV PRAHOVA

SRPCIV Prahova, structură care ar trebui să fie un pilon al siguranței rutiere, funcționează, potrivit relatărilor interne și investigatiilor Incisiv...

Exclusiv5 zile ago

I.P.J. Prahova – „Boala alzheimer” în uniformă (Episodul 4). Achim Petronel – șeful care ține lacătul pe ușa legii

După ce i-am așezat pe masa de disecție pe: agentul-spray Picior Florin-Alexandru (Episodul 2), „Rambo” de serviciu Mataiche Marian (Episodul...

Partener media exclusiv

stiri actualizate Raspandacul

Parteneri

Taxi Heathrow London

Depozit Otel Bucuresti

Top Articole Incisiv