Vedem în aceste zile cum intențiile statului de a-și reformula angajamentele luate față de polițiști, respectiv să rămânem cu aceleași drepturi restricționate dar să ne bucurăm cât mai puțin de pensie – în condițiile în care speranța medie de viață a unui polițist operativ abia atinge vârsta de 63 de ani – a transformat Poliția în una dintre cele mai proaste opțiuni de carieră. Dacă, odinioară, la școlile de poliție se băteau 20 de inși pe un loc, astăzi suntem în plin dezastru:

1) 791 admiși dintr-un total de 1340 locuri la Câmpina, adică 59%;

2) 204 admiși dintr-un total de 300 locuri la Cluj, adică 68%;

3) 111 admiși dintr-un total de 240 locuri la Oradea, adică 46%.

Și încă nu au trecut proba medicală, eliminatorie.

Asta ca să fim sinceri, atunci când am fost în fața opțiunii pentru a ne lega viața de Poliție – însemnând un angajament pe 25 ani cu sacrificiile de rigoare și privat de drepturi civile – au contat avantajele compensatorii, parte dintre ele fiind promise după îndeplinirea stagiului.

Acum, tocmai aceste compensații sunt luate la bisturiu și iată rezultatul! Chiar dacă numărul naivilor – ca să nu zic altfel – mi se pare destul de mare…

Spre deosebire de alte categorii profesionale, ”cu toate drepturile pe casă” noi nu putem face grevă – colegii noștri militari și pompieri, nici măcar protest – dar vedem cu toții că politicienii se înmoaie EXCLUSIV la grevă. Ai blocat țara o săptămână și ți-ai rezolvat problema, oricât de cinic și egocentrist ar părea că sună. Dar altminteri – în România – nu se poate.

Am înghițit discriminarea în aplicarea Legii 153/2017 și discrepanțele în atingerea plafonului, doar până în anul 2022, astfel încât menținerea acestora, prin înghețarea sau amânarea populimii – în timp ce castele privilegiate, nu doar că se lăfăie în continuare, dar au și nesimțirea să ceară/primească noi majorări! – nu are absolut nici o justificare. De aceea, vorba doamnei legate la ochi dar cu pâinea și cuțitul în mâini: ”Fiat justitia ruat cælum!”

… și să revenim la… ”oile noastre”.

Într-un volum îmbâcsit, învechit de vreme, de vreo 700 pagini din care tocesc liniuțe toți cei care vor să devină șefi în poliție, mai zice pe undeva despre ”predictibilitate” despre ”riscuri în îndeplinirea obiectivelor”, ”managementul riscurilor”. Și oricât de depășit și răsuflat – eu l-aș trece și printr-un filtru al plagierii – este acest celebru volum al lui Costică Voicu şi Ştefan Prună, din 2007 (!), tocmai lipsa de perspectivă transpiră prin toți porii la nivelul managementului superior al Poliției Române și, mai ales, al aparatului central MAI.

Un aparat central care se zburlește și bate cu pumnul în masă prin videoconferințe că ”vrea”, ”pretinde”, ”cere”, ”nu admite scuze”, ”nu tolerează„… dar nu este preocupat absolut deloc să știe cu ce resurse, în câtă vreme, cu ce mijloace ori – Doamne-ferește! – cum sunt motivați oamenii. Parcă sunt veniți de pe altă lume dar iată că sub acești milițieni-comunistoizi din vârful MAI, traversăm cea mai adâncă perioadă de criză în Poliția Română: criza resursei umane!

Lumea este în fierbere și se anunță un nou val de pensionări și demisii. Oricât de dureros este, trebuie să recunosc, constituie principala reacție – cu adevărat de efect, pe care o pot avea militarii și polițiștii. Cu noile ”drepturi”, școlile de poliție nu mai pot absorbi candidați suficienți cât să acopere măcar cifrele de școlarizare, mult subestimate față de necesar. Să ajungi să te bucuri de candidații care au trecut cu un cinci amărât și din ei vrei să faci ”cinstea și onoarea”… până la o adică nu este mai rușinos decât să stai sub un ministru de interne plagiator dovedit.

Doar că nici un caz și nici celălalt nu țintesc eficiența, ca să nu mai vorbim despre performanță. Nu vei atinge cu ei ținta de resurse minime cu rezultate optime, iar pe corabia ta – bine intrată la apă – abia dacă vei mai găsi câțiva enuziaști să-ți cânte recviemul, în plinul vacarm al eșuării, mai mentioneaza Vitalie Josanu de la sindicatul Diamantul. (Cerasela N.).