Connect with us

Actualitate

EXCLUSIV/ S-a pierdut sesizarea penala nr. 61007/10.02.2009 catre P.I.C.C.J., in atentia Procurorului General de atunci nimeni alta decat Laura Codruta Kovesi/ O declaram nula…

Publicat

pe

Iata cum unii se pot descurca in afaceri chiar daca au avut unele sesizari catre autoritati ale statului in aplicarea legii dar nu s-a intamplat ceva, astfel ca firmele din siajul acestor potentati ai neamului, ce au calitatea de actionari sau administratori, au castigat contractee fabuloase cu statul, adica cu institutii publice ale administratiei centrale sau locale, respectiv cu entitati juridice in care statul este actionar unic sau majoritar.

Un exemplu in acest sens este reprezentat de firma GAUSS SRL din Timisoara, despre care presa a tot scris de a lungul anilor dar nu s-a intamplat ceva pe aspectele sesizate in spatiul public, adica nu au exista sesizari din oficiu ale organelor de urmarire penala pentru clarificarea situatiilor supsuse dezbaterii publice in planul activitatii prolifice a firmei Gauss srl.

SC Gauss srl – Timisoara este detinuta intr-un procent de 34% de catre Claudiu Taga, fost deputat in Parlamentul Romaniei in perioada 2008 – 2012, fost membru PNL si ulterior UNPR, respectiv de catre Mircea Stoian (fost cadru militar)  intr-un procent de 64% si administrat in companie. Despre Mircea Stoian au aparut unele informatii in legatura cu un dosar penal instrumentat de DNA impotriva unui sef al politiei din Timisoara. Director general al societati este Cristian Gradinaru, ginerele lui Claudiu Taga.

Interesant este ca SC GAUSS SRL este mentionata in mai multe articole de presa privind faptul ca ar fi obtinut contracte cu institutii publice datorita pozitiei d-lui Taga Claudiu sau relatiilor personale ale lui Mircea Stoian aflate in zona politica si a unor persoane influente din Timisoara si Bucuresti, care detin functii administrative relevante in ministere sau autoritati de interes publice.

Link-urile de mai jos reflecta cu multa exactitate modul in care cei de la Gauss srrl au castigat contracte economice cu statul:

http://www.puterea.ro/dezvaluiri/28_milioane_de_euro_incasati_de_la_apia_de_firma_deputatului_independent_cl-23195.html

http://linx.crji.org/88-88-5527/cadastrul-politicienilor-afacere-mld-euro

https://www.replicaonline.ro/controlul-apia-a-cererilor-de-plata-afacere-cu-dedicatie-contracte-de-sute-de-miliarde-pentru-un-fost-deputat-125174/

http://gazetadecluj.ro/politicienii-romani-platiti-de-ue-sa-se-uite-la-parloage/

http://debanat.ro/2015/07/doua-firme-timisorene-apropiate-de-psd-au-tras-lozul-marii-cadastrari_120969.html

http://cetateanul.net/articol-principal/cum-s-au-infruptat-firmele-lui-sebastian-ghita-si-ale-altor-parlamentari-din-milioanele-de-la-micul-program-de-cadastrare-a-romaniei/

https://www.profit.ro/stiri/o-firma-din-slatina-cu-afaceri-de-2-mil-lei-in-2014-va-elabora-planul-de-management-al-deltei-pentru-41-mil-lei-14477211

 

Dar ce este mai interesant este faptul ca intr-un raport/nota privind verificarile efectuate, in perioada 13.01. – 30.01.2009, la sediul APIA, formalizat de catre corpul de control al ministrului agriculturii, inregistrat sub nr.61007/09.02.2009, semnat de catre director general Cornel Heronel DICU si de consilierii: Sorin Petrescu, Petrica Anton, Carmen Gheorghe si Octavian Munteanu, toti functionari ai MAPDR la aceea data.

In acest raport/nota de control care este mult mai amplu se face referire in capitolul III. la unele aspecte cu privire la “modul de derulare a contractului cu SC GAUSS SRL Timisoara”. Astfel corpul de control a constatat faptul ca in anul 2005, luna decembrie, APIA a incheiat un contrac de prestari servicii nr.107, cu obiect de activitate digitalizarea si identificarea blocurilor fizice si a altor elemente de peisaj de pe teritoriul Romaniei in mediul GIS si furnizarea de materiale grafice aferente, cu termen de finalizare a lucrarilor la data de 30.06.2006.

Dar contractul a fost prelungit termenul finalizare pana in martie 2007 prin intermediul a trei acte aditionale la contractul initial pentru lotul 3 cu o valoare contractuala de 2.170.119 lei, la care se adauga TVA in valoare de 412.323 lei. Dar in urma unui control al Curtii de Conturi Bucuresti prin procesul verbal nr.268/2008 s-a constatat crearea unui prejudiciu de 480.857 lei generat de o substituire de pagina nr.1 din contract cu o alta pagina in care s-a modificat pretul convenit prin introducerea expresiei “2.582.442 lei la care se adauga TVA 412.323 lei” in locul valorii reale convenit prin contract si hotararea comisiei de licitatie nr.6684/06/12.2005 adica “2.582.442 lei din care TVA 412.323 lei”.

Prin aceasta substituire sau modificare a filei nr.1 fata de original APIA a achitat catre prestatorul GAUSS SRL suma totala de 3.011.685 lei si nu cea de 2.582.442 lei, dupa cum s-a parafat in contractul initial. Cu toate ca aceasta suma a fost restituita cu dobanzi penalizatoare totusi fapta in sine de modificare a paginii respective ramane efectuata si intrucat se poate incadra in sfera sanctionatorie a codului penal, ca atare comisia a propus ca organele abilitate sa se pronunte conform prevederilor legale.

Ca atare in urma raportului  anterior mentionat, ministrul agriculturii de atunci, Ilie Sarbu,  a remis o adresa sub nr. 61007/10.02.2009 catre PICCJ, in atentia procurorului general de atunci nimeni alta decat Laura Codruta Kovesi, mentionand faptul ca nota de control cu rezultatul verificariilor intreprinse la APIA este necesar a fi supus cercetarilor legale in cauza in vederea stabilirii daca neregulile constatate intra sub incidenta unor fapte penale sanctionate ca infractiuni de Codul Penal sau alte legi speciale incidente.

Oare ce s-a intamplat cu continutul acestui raport de control care este mult mai amplu si releva multe alte aspecte cu potential infractional identificate in urma activitatii comisiei corpului de control al ministrului APDR de la aceea data? (Ec Adrian Radu).

 

 

Actualitate

Avans tehnologic pe frontul aerian: Pentagonul selectează „cei cinci fantastici” pentru inarmarea dronelor de mică capacitate

Publicat

pe

De

Într-o mișcare strategică menită să consolideze inițiativa „Drone Dominance”, Departamentul Apărării al Statelor Unite a desemnat cinci companii drept câștigătoare ale unei competiții cruciale axate pe „letalitate”. Acest titlu le oferă un avantaj competitiv major în cursa pentru obținerea contractelor de înarmare a dronelor de dimensiuni reduse, un segment devenit vital pentru câmpul de luptă modern.

Prioritate pentru letalitate și scalabilitate sub pragul de 20 de livre

Oficialii americani au anunțat că Bravo Ordnance, Kela Defense, Kraken Kinetics, Mountain Horse și Northrop Grumman sunt marii câștigători ai Lethality Prize Challenge. Competiția a vizat identificarea unor sarcini utile (payload-uri) letale pentru dronele din Grupa 1 — aeronave fără pilot cu o greutate mai mică de 9 kilograme.

Criteriile de selecție au fost riguroase, punând accent pe soluții capabile să susțină o creștere rapidă a flotelor de drone, la costuri de producție reduse. În prezent, sistemul letal reprezintă o parte semnificativă din costul total al unei drone, motiv pentru care accesibilitatea financiară și ușurința în producția de masă au devenit pilonii centrali ai designului solicitat de armată.

Gigantul Northrop Grumman și startup-ul Bravo Ordnance, în prima linie

Pentru companiile selectate, victoria în această competiție nu este doar onorifică, ci accelerează dramatic procesele de certificare și contractare. Northrop Grumman a confirmat că acest statut îi conferă rolul de furnizor „preferat” pentru scalarea munițiilor avansate. Compania va livra „Common UAS Payload”, un modul standardizat de efecte și focos, gata de utilizare imediată.

La celălalt capăt al spectrului industrial, startup-ul Bravo Ordnance a impresionat cu „HitchHiker”, o muniție de 2,5 kg compatibilă cu kiturile de integrare standard. Statutul de câștigător permite acestui startup să reducă procesul de revizuire a siguranței de la câțiva ani la doar opt săptămâni, deschizând calea către comenzi de zeci de mii de unități.

O investiție de un miliard de dolari pentru dominanța cerului

Această etapă face parte dintr-un plan mult mai amplu. Sub directivele recente menite să „dezlănțuie” utilizarea dronelor mici, Pentagonul intenționează să injecteze aproximativ un miliard de dolari în achiziția de drone letale în următorii doi ani. Obiectivul este ca fiecare echipă militară (squad) să fie dotată cu drone de atac de unică folosință până la toamnă.

Efortul de înarmare urmează testelor de performanță pentru aeronavele propriu-zise, desfășurate la începutul anului. Cu o țintă de achiziție de peste 30.000 de unități de atac într-un interval extrem de scurt, autoritățile de la Washington semnalează o transformare radicală a bazei industriale de apărare, axată pe viteză, costuri reduse și tehnologie de impact.

Citeste in continuare

Actualitate

Ofensiva tehnologică a Emiratelor: Gigantul EDGE Group cucerește un pion strategic în industria motoarelor din Italia

Publicat

pe

De

Într-o mișcare de șah care reconfigurează harta industriei de apărare, EDGE Group, cel mai mare conglomerat de profil din Emiratele Arabe Unite (EAU), a semnat un acord pentru achiziționarea pachetului majoritar de acțiuni al producătorului italian de motoare CMD (Costruzioni Motori Diesel). Această tranzacție, aflată sub rezerva aprobărilor guvernamentale și de reglementare, este programată să se finalizeze până la sfârșitul acestui an și reprezintă un pilon central în strategia de expansiune a grupului emirat în Europa.

Un hub de propulsie la inima Europei

CMD, cu baza sa de producție în Atella, sudul Italiei, este un jucător recunoscut în proiectarea și dezvoltarea sistemelor de propulsie pentru sectoarele auto și maritim, dar și pentru segmentul crucial al vehiculelor aeriene fără pilot (UAV). Prin această achiziție, EDGE urmărește crearea unui hub european de înaltă performanță în domeniul propulsiei, capabil să susțină amprenta industrială globală a grupului.

Expertiza italiană în motoarele cu piston și tehnologiile avansate de propulsie va fi utilizată pentru a accelera dezvoltarea unor produse competitive și pregătite pentru export. Obiectivul este clar: livrarea de soluții care să satisfacă cele mai exigente cerințe ale clienților din sferele aeronautică, auto și maritimă, menținând în același timp rădăcinile industriale și identitatea tehnologică italiană a CMD.

Motorizarea arsenalului de drone: Independență și scalabilitate

Din punct de vedere strategic, preluarea CMD este privită ca un pas vital pentru transformarea EDGE într-un producător global autonom de motoare și sisteme de propulsie. Controlul direct asupra tehnologiei de motorizare este esențial pentru portofoliul în continuă creștere al grupului, care include drone quadcopter, UAV-uri cu aripi fixe, elicoptere fără pilot și muniții de tip „loitering” (drone kamikaze).

Prin integrarea capacităților CMD, EDGE își asigură motorizarea necesară pentru propriile sisteme de armament și platforme autonome, reducând dependența de furnizori externi și optimizând performanța dronelor de atac sau de recunoaștere. Această mutare îi permite grupului nu doar să își alimenteze propriul arsenal, ci și să devină un furnizor de top pe piața internațională de export pentru sisteme de propulsie complexe.

Pariul pe suveranitate: De la dependență la exportator global de tehnologie

Achiziția producătorului italian nu este un eveniment izolat, ci face parte dintr-o strategie agresivă de expansiune europeană demarată de EDGE în 2023, care a inclus preluarea unor participații importante în companii precum Milrem Robotics din Estonia (lider în vehicule terestre autonome) și producătorul elvețian de aeronave Anavia.

Această tendință reflectă un efort mai larg la nivelul Emiratelor Arabe Unite de a-și localiza și securiza tehnologiile critice. În timp ce EDGE își consolidează poziția în Europa, alte entități din EAU dezvoltă în paralel soluții de propulsie electrică, motoare de rachete hibride și tehnologii de printare 3D pentru motoare de avion. Prin astfel de mișcări, Emiratele Arabe Unite se transformă dintr-un simplu cumpărător de tehnologie militară într-un pol tehnologic global, capabil să proiecteze și să fabrice inima sistemelor de apărare ale viitorului.

Citeste in continuare

Actualitate

Botezul tehnologic al „Simbei”: Robotul ucrainean care a captat atenția NATO în pădurile Letoniei

Publicat

pe

De

La doar două ore de Riga, un vehicul terestru fără echipaj (UGV), de fabricație ucraineană, strivește sub roțile sale arbori tineri și traversează cu agilitate terenurile accidentate ale Letoniei. „Simba”, platforma robotică ce și-a făcut debutul într-un exercițiu NATO, nu este doar un prototip de laborator, ci un veteran al câmpului de luptă care promite să revoluționeze logistica militară modernă.

Avangarda Task Force X: Tehnologia care forțează barierele Flancului Estic

„Simba” a fost selectat special pentru a fi testat în cadrul inițiativei de descurajare pe Flancul Estic, sub egida Task Force X. Scopul este clar: accelerarea achizițiilor și integrarea noilor tehnologii terestre în arsenalul aliaților. Robotul a făcut parte din sutele de platforme autonome utilizate în exercițiul militar „Crystal Arrow 2026”, desfășurat în perioada 5-15 mai.

Pe parcursul manevrelor, platforma a îndeplinit misiuni critice de logistică, transportând provizii și echipamente esențiale — un rol pe care îl exercită deja cu succes pe frontul din Ucraina. Conform datelor tehnice, o singură unitate „Simba” a parcurs peste 1.600 de kilometri în condiții reale de luptă, demonstrând o fiabilitate ieșită din comun.

Anduranță sub foc: 1.600 de kilometri între supraviețuire și eficiență

Producătorul, care până recent a operat sub o discreție totală sub numele de „UGV Laboratory”, a dezvăluit performanțe impresionante: o rază operațională de 70 de kilometri și o capacitate de încărcare de peste 300 de kilograme. Mai mult, datele monitorizate în timpul exercițiului arată că vehiculul poate parcurge aproape 400 de kilometri înainte de a necesita prima mentenanță programată.

O diferență majoră față de teatrul de operațiuni din Ucraina este regimul de utilizare. Dacă în Letonia testele au avut loc ziua, pe frontul ucrainean majoritatea misiunilor sunt nocturne. Întunericul oferă o protecție vitală împotriva celei mai mari amenințări actuale: dronele sinucigașe (FPV), care vânează orice mișcare la sol.

Provocările erei dronelor și „blindajul” digital

Deși este un supraviețuitor — imagini de pe front arată cum „Simba” își continuă misiunea chiar și după ce a fost lovit de o dronă sau a pierdut o roată — robotul se confruntă cu obstacolele majore ale războiului modern. Experții avertizează că dronele de tip FPV (first-person-view) reprezintă cea mai mare amenințare nu doar pentru infanteriști, ci și pentru aceste vehicule autonome.

O altă vulnerabilitate identificată în timpul exercițiului din Letonia a fost dependența de comunicații. În zonele cu păduri dense, semnalul satelitar (precum Starlink) poate deveni instabil, forțând echipele tehnice să caute soluții pentru o autonomie sporită, care să nu depindă exclusiv de o conexiune externă constantă.

De la producția de masă la parteneriate globale

În ciuda provocărilor, viitorul acestor platforme este deja scris în cifre. Ucraina a trecut la producția de serie, având ca obiectiv fabricarea a 25.000 de unități UGV doar în prima jumătate a anului 2026. Această mobilizare industrială fără precedent transformă micile laboratoare tehnologice în jucători majori pe piața globală de apărare.

„UGV Laboratory”, entitatea care până de curând a preferat umbra pentru a-și proteja secretele tehnice, face acum un pas decisiv către lumina reflectoarelor internaționale. Participarea la exercițiile NATO nu este doar un test de rezistență, ci și o invitație la cooperare pentru aliații occidentali, oferind soluții verificate în cel mai dur mediu posibil: câmpul de luptă real.

Prin „Simba”, tehnologia ucraineană demonstrează că viitorul războiului terestru nu mai aparține exclusiv blindatelor masive, ci platformelor agile, capabile să opereze acolo unde prezența umană este prea riscantă.

Citeste in continuare

Aveți un PONT?

Cel mai complet ziar de investigații dedicat cititorilor din România. Aveți un pont despre fapte de corupție la nivel local și/sau național? Garantăm confidențialitatea! Scrie-ne la Whatsapp: 0735.085.503 Sau la adresa: incisiv.anticoruptie@gmail.com Departament Investigații - Secția Anticorupție

Știri calde

Exclusiv50 de minute ago

Fermierii din Vrancea spun NU sistemului antigrindină!

Grindina, sperietoare de presă. Adevăratul dezastru: rachetele „salvatoare” În timp ce declarațiile politice pică peste noi ca o ploaie de...

Exclusiv12 ore ago

Dictatura „Contabilului” Grecu: Cum se spală MAI pe picioare cu legea, în timp ce instanțele dau de pământ cu abuzurile

În timp ce țara arde de lipsă de personal și dotări, la Ministerul Afacerilor Interne (MAI) se practică un sport...

Exclusiv12 ore ago

Singurătate la malul mării: Cum a transformat SNPP un Consiliu Național într-o sesiune de plâns colectiv sub fereastra ANP

Pustiul de la malul mării: Cum a ajuns SNPP să vorbească singur în oglindă, sub privirea îngăduitoare a conducerii ANP...

Exclusiv12 ore ago

Instinctul de polițist nu ia pauză: Un urmărit general, capturat într-un parc din Călărași de un agent aflat la joacă cu fiul său

O zi obișnuită de relaxare în familie s-a transformat, la sfârșitul săptămânii trecute, într-o misiune operativă de succes pentru un...

Exclusiv21 de ore ago

SHOW DE „SUPRAVIEȚUIRE” LA CONSILIUL JUDEȚEAN PRAHOVA: PARACLINICII LUI POLITEANU, ȘCOLIȚI DE „SERVICIILE SECRETE” ÎNAINTE DE CASARE!

Ploieștiul a devenit oficial platoul de filmare al unui film de prost gust, unde „actorii” principali sunt polițiștii locali cu...

Exclusiv2 zile ago

IPJ PRAHOVA SAU „ACADEMIA DE DICTARE” PORTOCALĂ: Când uniforma de polițist devine costum de scenarist pentru fabricarea de dosare penale-fanteziste

Vremurile glorioase ale celebrului „Portocală” – cel care a transformat justiția ploieșteană într-un circ al cătușelor fabricate și a fost...

Exclusiv2 zile ago

Academia de Cămătărie „Semnătura Falsă”. Cum se „albesc” milioanele sub uniformele de gală din IPJ Prahova

În timp ce cetățeanul de rând tremură la vederea girofarului, în interiorul IPJ Prahova „Siguranță și încredere” a devenit, de...

Exclusiv2 zile ago

„Banana contabilului din MAI” și milioanele dispărute: cum se îngroapă drepturile polițiștilor în hârtogăraie „cu spor de antenă”

Un dosar, o grămadă de hârtii și un întreg aparat blocat Sindicatul „Diamantul” prezintă traseul unui singur dosar – nr....

Exclusiv2 zile ago

Marea „curățenie” la Coca-Cola PLOIEȘTI: Cum se reciclează șefii controversați în „exilul aurit” de la Grup

Rotativa cadrelor pe stil corporatist: Când investigațiile dor, intervine „promovarea” strategică Se spune că în marile corporații, când calci pe...

Exclusiv2 zile ago

Olimpia Bin Go: plătești ca la Bingo, trăiești ca la groapa de gunoi

„Olimpia gunoiului”: la Sala Sporturilor din Ploiești, campion e doar coșul care se uită neputincios la mizeria de pe lângă...

Exclusiv3 zile ago

SRL Dică & Asociații: La I.P.J. Constanța, legea se aplică doar cu „bon de ordine” de la jupânul serviciului

SRL IPJ Constanța: Legea se aplică doar cu „bilet de voie” de la jupânii cu epoleți Constanța, tărâmul unde marea...

Exclusiv3 zile ago

Palatul secretelor la M.A.I. și Bayraktarul pe hârtie: când statul pune lacăt pe lumină

Transparență cu parafa „Clasificat” Secretariatul General al Guvernului a scos la transparență un proiect de hotărâre care ar obliga RA-APPS...

Exclusiv3 zile ago

STATUL „BUN PLATNIC” LA JUDECATA DE APOI: CUM SE TOCĂ MILIOANE DE EURO PENTRU A FURA 50 DE EURO DIN BUZUNARUL POLIȚISTULUI

Alchimia financiară de la MAI: Transformarea dreptului legal în praf în ochi și dosare uitate prin sertare În timp ce...

Exclusiv3 zile ago

ȘAH MAT LA CARACATIȚA DIN PENITENCIARE: CUM S-A ÎNECAT „FAMIGLIA” TEOROC LA MALUL ADMINISTRAȚIEI NAȚIONALE A PENITENCIARELOR

Decretul de la amvonul Justiției: 6 luni de liniște pentru cei care „mătură” mizeria de sub preșul ANP Într-o mișcare...

Exclusiv3 zile ago

DIETA FORȚATĂ A POLIȚISTULUI: CUM SE TOACĂ BANII DE CHIRIE ÎN MALAXORUL BIROCRATIC AL MAI

Sportul național de tocat nervi: Hârtia care călătorește mai greu decât lumina prin județele patriei În timp ce polițistul de...

Partener media exclusiv

stiri actualizate Raspandacul

Parteneri

Taxi Heathrow London

Top Articole Incisiv