• O tânără de 18 ani, proaspăt absolventă de liceu civil, și un soldat gradat profesionist, cu cinci ani vechime în sistem, s-au întâlnit în băncile Școlii Militare de Maiștri Militari și Subofițeri a Forțelor Terestre Basarab I (SMMMSFT) din Pitești, ca elevi. Privindu-i, ai putea crede că nu au nimic în comun. Te-ai înșela, însă.

Eleva Laura-Maria Poștovei, anul întâi la cursul de subofițeri al SMMMSFT din Pitești, la Poliția Militară, are doar 18 ani. A absolvit liceul la Gura Humorului, profil real. Este micuță, slăbuță, cu ochi mari și sinceri, dar în voce i se simte determinarea.

Răspunde cu economie de cuvinte, hotărât, dur, doar accentul îndulcindu-i puțin vorbele. Parcă sunt două persoane diferite – cea la care mă uit și cea care îmi răspunde. O copilă cu fire bătăioasă.

Armata a fost singura opțiune valabilă pentru mine. Îi cel mai sigur loc de muncă. Acomodarea nu a fost grea, pentru că în liceu am stat la cămin, eram obișnuită și cu mâncarea de cantină, și cu statul la comun.

Fiind singurul copil, părinții au avut ceva emoții pentru plecarea ei în armată. Întrebări legitime: nu e greu, crezi că te descurci, sigur ai să poți? Pot, nu pot, mă duc!, le-a răspuns, fără drept de apel. Dintotdeauna a fost mai băiețoasă. Sportul ei preferat este fotbalul. Acasă jucam fotbal cu băieții, că fete care joacă nu-s. Am fost la un club, la Prundul Bârgăului, dar era prea departe, n-aveam cu ce să merg până acolo. Iar acum, materia preferată e Construcția funcțională și întreținerea automobilului. Serios, adaugă când mă vede zâmbind, am și proiectul de final despre instalația de pornire la motor cu aprindere prin scântei. Iar leadership-ul este modulul care mi-a plăcut cel mai mult.

Este cea mai mică dintre cei 27 de elevi. Cel mai mare are cu 11 ani mai mult decât ea. Este și cea mai mică la înălțime și greutate. Iar asta e ca o sabie cu două tăișuri. M-am simțit protejată de colegi, uneori, că aveau grijă de mine, în marșuri îmi mai duceau ranița, dar am reușit și să mă impun când a fost nevoie.

Prima zi a fost cea mai grea. Eu sunt din Suceava, am venit cu trenul, n-am reușit să dorm și să mănânc. Cum am ajuns, ne-au dat echipamentul, ne-am echipat și am ieșit la prima întâlnire cu comandantul de pluton. Am simțit că mi-e rău, mi-era cald, aveam un nod în gât. Recunoaște că au fost multe zile grele la curs.

Prima tragere a fost o zi cu emoții și cu frica și grija de a nu face ceva greșit. A avut colegi și colege care au renunțat pe parcurs. I-a trecut și ei prin minte asta, dar a alungat gândul.

Încă încerc să conștientizez cât e de serios totul, că trebuie să plec de acasă și încă-s mică și că puteam să mai copilăresc. Dar îmi place și n-aveam cum să-mi dezamăgesc familia, chiar dacă ei doar m-au încurajat, nu m-au împins spre această carieră.

Ambiția și faptul că e puternică au ajutat-o să se integreze. Pentru că nu e ușor să cooperezi și să te înțelegi cu oameni cu personalități diferite, din zone diferite, cu obiceiuri diferite. Eu încerc să mă înțeleg bine cu toată lumea, nu toată lumea cu mine, spune, zâmbind.

E tot timpul o competiție la noi, pentru note, pentru zona de repartiție. Eu sunt printre primii. Tot timpul încerc să fiu cea mai bună. Nu mă las.

La polul opus, elevul caporal Dragoș Ilie are 27 de ani și o vechime de cinci ani în sistemul militar. Era soldat gradat profesionist, cu funcția de operator pază, monitorizare și control acces, când a venit la cursul de subofițeri.

După cinci ani, mi s-a oferit posibilitatea să înaintez în grad. Am susținut examenul pentru subofițeri și acum am ajuns să fiu elev al școlii militare. Am de gând să mă perfecționez și să trec, de ce nu, în corpul ofițerilor. Nu vreau să stagnez, să mă plafonez.

Singurul regret, în momentul de față, este că nu a urmat o facultate. A ales, în schimb, siguranța zilei de mâine.
După absolvirea școlii militare, vrea să dea admiterea la Facultatea de Drept.

Având în vedere că a venit din sistem, lucrurile pentru el nu au fost atât de grele. Programul a fost destul de aglomerat și obositor, dar am știut de la început ce îmi doresc să fac. Mi-am asumat toate acestea, nu am simțit niciodată că cedez. Îmi place ceea ce fac și asta m-a ajutat foarte mult.

Și-a propus, încă de la început, să aibă grijă și de colegii lui, fiind înlocuitor la comanda plutonului și având acel plus de experiență. A avut ce să-i învețe – un pas de defilare, o formulă de raport – și a  reușit să-i încurajeze să reziste, fiindcă a avut colegi care simțeau că nu mai pot. Am fost lângă ei, i-am ajutat cu tot ce am putut. Dacă ești puternic psihic, poți să duci totul, chiar dacă trebuie să ai și o condiție fizică bună. Să cari ranița, să porți vesta cu plăci este greu, dar îndrum toți tinerii să aleagă cariera militară, deoarece te gândești că-ți aperi țara, până la urmă. Pentru mine e o mândrie. Nu neagă, însă, că salariile sunt destul de mici, experiență pe care a trăit-o și el, ca soldat gradat profesionist.

Unii preferă să plece din sistem. Eu îi îndrum, dacă au posibilitatea, să avanseze, să treacă în corpul subofițerilor. Vă dați seama că poate și eu îmi doream să plec într-o vacanță, să îmi cumpăr ceva ce poate nu-mi permiteam în luna respectivă, dar mi-am spus întotdeauna că o să avansez și o să-mi permit. Totul ține de tine.

Tot la acest curs, Dragoș spune că a învățat ce înseamnă să fii un lider adevărat. Nu doar să comanzi oamenii pe care îi ai în subordine. Din punctul meu de vedere, trebuie să pui mâna să îi ajuți. Toți pentru unu și unul pentru toți, adică trebuie să fie colegialitate și o bună înțelegere ca să-ți atingi obiectivul. Iar cele trei lucruri necesare pentru a fi un bun camarad, indiferent de funcția pe care o ocupi, sunt comunicarea, empatia și sinceritatea.

Să reușești să-ți spui punctul de vedere, să înțelegi nevoile celorlalți, să poți să te pui în locul lor. Iar greșelile sunt omenești și trebuie asumate. Mergi mai departe. Înveți din greșeli, te perfecționezi și nu mai repeți greșeala făcută. (A. Crisan).