Featured
Vizitele oficiale ale Președintelui României, Klaus Iohannis, în America Latină – Republica Federativă a Braziliei, Republica Chile și Republica Argentina (18 – 26 aprilie 2023)
Președintele României, Klaus Iohannis, va efectua, în perioada 18–26 aprilie 2023, vizite oficiale în Republica Federativă a Braziliei, în Republica Chile și în Republica Argentina.
Aceste vizite urmăresc relansarea dialogului la nivel înalt cu statele Americii Latine și redinamizarea interacțiunilor bilaterale la nivel politico-diplomatic, respectiv sectorial, fiind menite să deschidă noi oportunități de colaborare în domenii de interes crescut, inclusiv cele privind răspunsul comun la o serie de provocări la nivel global.
America Latină reunește state membre sau în proces de aderare la OCDE, cu economii emergente, care contribuie sau pot contribui în mod semnificativ, la nivel global, la securitatea alimentară, la cea energetică sau climatică, la recuperarea economică post-pandemie și dezvoltarea durabilă.
Principalele obiective ale vizitelor oficiale ale Președintelui României în America Latină vizează: aprofundarea dialogului politico-diplomatic pe teme de interes comun; prezentarea pozițiilor și evaluărilor României, ca stat membru al Uniunii Europene și al NATO, vecin direct al Ucrainei, privind războiului ilegal al Rusiei împotriva Ucrainei și contracararea efectelor acestuia care au proiecții la nivel global care se resimt și în America Latină, inclusiv pentru combaterea falselor narative ruse; creșterea profilului politic și economic al României în acest spațiu; impulsionarea contactelor sectoriale și dezvoltarea unor proiecte bilaterale concrete în domeniile economiei, comerțului, cercetării, protecției mediului și schimbărilor climatice, agricultură, educație, cultură, protecție civilă și altele; aprofundarea cooperării și a coordonării la nivelul forurilor multilaterale, pentru apărarea multilateralismului și a dreptului internațional, inclusiv a principiilor Cartei ONU.
Interesul acordat de România consolidării relațiilor cu Republica Federativă a Braziliei, Republica Chile și Republica Argentina se înscrie, de asemenea, în procesul de aprofundare a cooperării Uniunii Europene cu America Latină și Caraibi, proces orientat în prezent spre pregătirea Summitului Uniunea Europeană – Comunitatea Statelor Latino-Americane și Caraibiene (CELAC), din luna iulie a acestui an, de la Bruxelles. Continentul latino-american este considerat o zonă de importanță strategică pentru Uniunea Europeană și statele sale membre, inclusiv în actualul context geopolitic global, marcat de numeroase surse de divergențe și de acumularea de noi tensiuni. În acest sens, va fi reafirmat angajamentul țării noastre de a contribui activ, prin valorificarea avantajelor sale competitive și a relațiilor sale tradiționale cu statele de pe continentul latino-american, la succesul acțiunii globale a Uniunii Europene și la obținerea unor rezultate de durată cu ocazia Summitului de la Bruxelles.
Ținând cont de complexitatea contextului actual la nivel global, Președintele Klaus Iohannis va evidenția în toate discuțiile oficiale provocările de securitate fără precedent pe care România trebuie să le gestioneze la nivel național și, alături de partenerii săi, la nivel european și euroatlantic. Va fi pus accentul pe nevoia combaterii în comun, de către toate statele membre ale Organizației Națiunilor Unite, a tendințelor de contestare sau de erodare a principiilor fundamentale ale multilateralismului și ale dreptului internațional, în primul rând a celor înscrise în Carta ONU.
De asemenea, discuțiile vor aborda și alte teme de actualitate de pe agenda internațională, printre care combaterea schimbărilor climatice, dezvoltarea durabilă, reducerea inegalităților sociale și egalitatea de gen, consolidarea democratică și promovarea drepturilor omului, nevoia dinamizării formatelor de cooperare regională pentru a aduce beneficii tangibile în primul rând la nivel economic și social.
Cu prilejul vizitei oficiale în Republica Federativă a Braziliei, prima la nivel de șef de stat în ultimii 23 de ani, Președintele Klaus Iohannis va discuta cu Președintele Luiz Inácio Lula da Silva atât stadiul și perspectivele relațiilor bilaterale, cât și temele de actualitate de pe agendele regionale și respectiv cea internațională.
Obiectivul central al acestei vizite îl reprezintă aprofundarea, diversificarea și dinamizarea relației bilaterale cu Brazilia, principalul partener comercial al României în America Latină și Caraibi, aspect care va fi concretizat și prin adoptarea de către cei doi președinți a unei Declarații comune. Documentul conține angajamentul celor două părți de a crește nivelul relațiilor bilaterale prin intermediul unui dialog politic intensificat și al unei cooperări sectoriale mai dinamice, în domenii de interes comun precum comerț, investiții, industrie, cercetare și inovare științifică, securitate cibernetică, digitalizare, schimbări climatice, agricultură durabilă, educație și cultură.
Având în vedere nivelul schimburilor comerciale, aflat sub potențialul oferit de cele două piețe, vizita va urmări, totodată, promovarea României ca partener economic atractiv, cu accent pe oportunitățile de cooperare și investiții în industrie, energie, agricultură, IT și alte sectoare.
Vizita oficială în Republica Chile, cea de-a doua etapă a turneului sud-american, prima vizită de acest nivel în ultimii 10 ani, beneficiază deja de un cadru dinamic al dialogului politico-diplomatic în ultimii ani. Construită pe premise bilaterale favorabile, vizita are ca obiectiv impulsionarea colaborării politice, a schimburilor economice, consolidarea cooperării sectoriale dintre cele două țări și încurajarea contactelor interumane.
Pe agenda discuțiilor oficiale dintre Președintele Klaus Iohannis și Președintele Gabriel Boric se vor afla stadiul și perspectivele intensificării cooperării bilaterale, posibilități de stimulare a proiectelor sectoriale, cu accent pe dezvoltarea schimburilor comerciale și atragerea reciprocă de investiții, pe sectoarele de IT, energie, mediu și agricultură. Situațiile de urgență și reacția la catastrofele generate de schimbările climatice vor figura, de asemenea, pe agendă, urmând a fi semnat un Memorandum de înțelegere între instituțiile responsabile din cele două țări.
Cooperarea în plan multilateral, aspectele legate de climatul de securitate în vecinătatea celor două țări, consolidarea democrației la nivel global, apărarea drepturilor omului și combaterea schimbărilor climatice, inclusiv educația pentru climă, sunt teme care vor fi abordate în cadrul discuțiilor celor doi șefi de stat.
În plan educațional, România va deschide în perioada următoare primul lectorat de limba română din America Latină, la Universidad de Chile, cu sprijinul Institutului Limbii Române. Această acțiune creează premisele pentru creșterea contactelor interumane și a proiectelor culturale comune.
Programul oficial va mai include și vizitarea, împreună cu omologul chilian, a Muzeului Memoriei și al Drepturilor Omului din Santiago de Chile, proiect de un simbolism special pentru statul gazdă. Președintele României va dona muzeului un set de documente diplomatice de arhivă privind salvarea unui număr mare de evrei de către consulul chilian Samuel de Campo, activ la București în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. De asemenea, vor fi donate copii ale documentelor referitoare la refugiații chilieni evacuați de autoritățile române și primiți în România, după lovitura de stat din 1973, care a fost urmată de o etapă sângeroasă în istoria Chile.
Vizita oficială în Republica Argentina va prilejui întrevederea Președintelui României, Klaus Iohannis, cu Președintele Alberto Fernández, fiind prima vizită la acest nivel în ultimii 30 de ani.
Obiectiv principal al vizitei îl reprezintă evaluarea stadiului relațiilor bilaterale dintre cele două țări și identificarea în comun a domeniilor unde există perspective de creștere a schimburilor comerciale și de atragere de noi investiții, pentru ambele state. Președintele Klaus Iohannis va afirma disponibilitatea României de a conlucra cu Argentina pentru promovarea obiectivelor comune de politică externă, inclusiv din perspectiva poziționării celor două țări cu privire la războiul de agresiune al Rusiei împotriva Ucrainei și consecințele acestuia pe multiple planuri.
Discuțiile vor viza, totodată, și nevoia de cooperare multilaterală pentru combaterea efectelor negative ale pandemiei asupra creșterii economice durabile, provocările și oportunitățile cooperării în diferite formate regionale specifice fiecărei părți, importanța consolidării democratice pe continentul latino-american și a aprofundării parteneriatului bi-regional cu Uniunea Europeană, inclusiv prin semnarea unor noi acorduri economice.
În cadrul consultărilor oficiale, Președintele Klaus Iohannis și Președintele Alberto Fernández vor evalua și posibilitățile concrete de a consolida și de a extinde cooperarea în domenii de importanță majoră pentru cele două state, respectiv economic, comercial, energie, IT&C, securitate cibernetică, agricultură, educație, mediu și promovarea educației privind schimbările climatice, situații de urgență și securitate maritimă.
Cu prilejul vizitei oficiale în Republica Argentina, vor fi semnate documente bilaterale de cooperare în domeniul situațiilor de urgență și în cel al cercetării agricole.
Administratie
Virgiliu-Daniel Nanu: „Prahova se schimbă și prin oamenii ei”
Consiliul Județean Prahova sprijină 30 de proiecte nonprofit dedicate educației, culturii, sportului și protecției mediului. Pentru finanțarea acestora, instituția a alocat 2.249.427 de lei, în cadrul sesiunii din luna iunie 2026.
Președintele Consiliului Județean Prahova, Virgiliu-Daniel Nanu, a subliniat rolul oamenilor și al organizațiilor care se implică activ în comunitate și transformă ideile în proiecte concrete.
Inițiative pentru tineri, cultură, sport și mediu
Proiectele selectate acoperă domenii diverse și se adresează unor categorii variate de beneficiari. Unele inițiative sunt dedicate tinerilor și sprijinului educațional, în timp ce altele urmăresc promovarea dansului, filmului și a altor activități culturale în comunitățile prahovene.
Pe lista proiectelor se află și inițiative de protecție a mediului, programe care îi apropie pe copii de sport, precum și proiecte destinate sportivilor care își doresc să facă performanță.
„Prahova are oameni care nu așteaptă ca lucrurile să se întâmple. Au idei, se implică și pun lucrurile în mișcare”, a transmis Virgiliu-Daniel Nanu.
Președintele CJ Prahova: „În spatele fiecărui proiect sunt ore de muncă”
Președintele Consiliului Județean a apreciat diversitatea proiectelor și implicarea celor care contribuie la realizarea lor. Potrivit acestuia, în spatele fiecărei inițiative se află numeroase ore de muncă și efortul unor oameni dedicați.
„În spatele fiecăruia sunt ore de muncă, profesori, antrenori, voluntari și oameni care aleg să se implice pentru ceilalți. Iar asta merită susținut”, a declarat acesta.
Virgiliu-Daniel Nanu a evidențiat faptul că dezvoltarea comunității pornește adesea de la o idee simplă, care poate avea un impact important atunci când este susținută și transformată într-un proiect concret.
Obiectivul: mai multe proiecte finanțate în anii următori
Președintele CJ Prahova și-a exprimat dorința ca numărul proiectelor sprijinite de instituție să crească în următoarea perioadă.
„Astăzi am vorbit despre 30 de proiecte. Mi-aș dori ca mâine să fie 50, apoi 100. Să existe tot mai mulți prahoveni care vin cu idei, care au curajul să înceapă și care găsesc în Consiliul Județean un partener”, a afirmat Virgiliu-Daniel Nanu.
Acesta a încurajat implicarea civică și participarea celor care au idei și inițiative pentru comunitate, transmițând că instituția pe care o conduce își dorește să fie un partener pentru proiectele cu impact local.
„Asta este Prahova pe care vreau să o construim împreună”
În mesajul său, Virgiliu-Daniel Nanu a subliniat că schimbarea județului nu depinde doar de instituții, ci și de oamenii care se implică și duc proiectele până la capăt.
„Prahova se schimbă și prin oamenii ei. Prin fiecare idee care merită o șansă, prin fiecare inițiativă dusă până la capăt și prin fiecare proiect care lasă ceva bun în urma lui. Asta este Prahova pe care vreau să o construim împreună”, a concluzionat președintele Consiliului Județean Prahova.
Administratie
Aproape 484.000 de țigarete, descoperite într-un camion la Calafat. Șoferul bulgar a fost arestat preventiv
Marfa de contrabandă era ascunsă printre alte bunuri transportate
Polițiștii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Calafat au descoperit 483.960 de țigarete ascunse într-un ansamblu rutier înmatriculat în Bulgaria. Captura a fost realizată în urma unei acțiuni desfășurate împreună cu lucrătorii Direcției Regionale Vamale Craiova – Serviciul Echipe Mobile Calafat.
Potrivit informațiilor transmise de Inspectoratul Teritorial al Poliției de Frontieră Giurgiu, controlul a avut loc în parcarea din apropierea Stației de Taxare a podului Calafat–Vidin, în cadrul unei acțiuni de tip „BLITZ”.
Camionul circula pe ruta Bulgaria–România
Pentru verificări a fost selectat un ansamblu rutier format din cap tractor și semiremorcă, înmatriculat în Bulgaria, care se deplasa pe ruta Bulgaria–România.
La volan se afla un cetățean bulgar în vârstă de 48 de ani. Conform documentelor prezentate autorităților, acesta transporta bunuri diverse. Compartimentul destinat mărfurilor nu avea aplicat sigiliu vamal.
În urma extinderii verificărilor, polițiștii au identificat mai multe cutii de carton ascunse printre mărfurile transportate. În interiorul acestora se aflau pachete de țigarete inscripționate cu timbru de acciză bulgăresc.
Șoferul nu a putut prezenta documente care să ateste proveniența produselor.
Valoarea țigaretelor, estimată la peste 725.000 de lei
Inventarierea mărfii a indicat un total de 24.198 de pachete, respectiv 483.960 de țigarete. Valoarea estimată a produselor se ridică la aproximativ 725.940 de lei.
Cercetările au fost preluate de lucrătorii Biroului de Prevenire, Combatere a Migrației Ilegale și Traficului de Migranți din cadrul Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră Dolj, care urmează să stabilească întreaga situație de fapt.
Șoferul, arestat preventiv pentru 30 de zile
În acest caz, polițiștii de frontieră efectuează cercetări pentru deținerea, în afara antrepozitului fiscal sau comercializarea pe teritoriul României, a unor produse accizabile supuse marcării, fără marcaje sau cu marcaje necorespunzătoare ori false, peste limita legală de 10.000 de țigarete.
Cetățeanul bulgar a fost reținut pentru 24 de ore, după care a fost prezentat Judecătoriei Calafat cu propunere de arestare preventivă.
Judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei Calafat a admis propunerea și a dispus arestarea preventivă a bărbatului pentru 30 de zile. Acesta a fost introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Dolj.
Controale permanente pentru combaterea ilegalităților la frontieră
Inspectoratul Teritorial al Poliției de Frontieră Giurgiu precizează că desfășoară permanent acțiuni specifice, în colaborare cu instituțiile partenere, pentru prevenirea și combaterea faptelor ilegale.
Activitățile au loc în contextul aplicării acquis-ului Schengen și urmăresc securizarea frontierelor, protejarea intereselor României și ale Uniunii Europene, precum și respectarea drepturilor de proprietate intelectuală.
Acuzațiile formulate fac obiectul cercetărilor, iar persoana beneficiază de prezumția de nevinovăție pe tot parcursul procedurilor judiciare.
Administratie
Turul Ciclist al României 2026 trece prin Păulești. Restricții și recomandări pentru participanții la trafic
Comuna Păulești, inclusă în etapa Brașov–Ploiești
Comuna Păulești va fi inclusă în traseul celei de-a patra etape a Turului Ciclist al României 2026, programată sâmbătă, 12 septembrie. Etapa va conecta Brașovul de Ploiești, iar caravana competiției va traversa și o porțiune din teritoriul localității prahovene.
Anunțul a fost făcut de primarul comunei Păulești, Tudor Sandu, care le-a transmis locuitorilor recomandări pentru desfășurarea în condiții de siguranță a evenimentului sportiv.
Recomandări pentru intervalul 12:30–14:30
Pentru protejarea cicliștilor și pentru fluidizarea traficului, autoritățile recomandă evitarea deplasărilor pe DJ 102, în intervalul orar 12:30–14:30.
Sectorul vizat este cuprins între zona Calea Ferată Găgeni și sensul giratoriu Păulești, pe direcția către Ploiești.
În această perioadă, participanții la trafic sunt sfătuiți să evite utilizarea pe tronsonul menționat a următoarelor mijloace de deplasare:
- biciclete;
- trotinete;
- vehicule și mijloace similare;
- căruțe și alte atelaje.
Poliția și echipele de ordine, prezente pe traseu
Primăria Păulești le solicită cetățenilor să manifeste prudență și să respecte indicațiile polițiștilor, precum și ale personalului de ordine aflat pe traseul competiției.
Respectarea recomandărilor este necesară pentru prevenirea incidentelor și pentru ca etapa să se desfășoare în condiții cât mai bune, atât pentru sportivi, cât și pentru locuitorii și participanții la trafic din zonă.
Localnicii, invitați să susțină cicliștii
Pe lângă recomandările privind traficul, autoritățile îi invită pe locuitorii comunei să iasă pe traseu și să îi încurajeze pe sportivi.
„Păuleștiul face parte din spectacolul Turului României!”, a transmis primarul Tudor Sandu, potrivit anunțului publicat de Primăria comunei Păulești, mulțumindu-le cetățenilor pentru înțelegere și colaborare.
-
Exclusivacum 3 zile„IPJ Prahova – Grădinița de cadre” – Episodul 59 – Flagrant de carton, anticorupție de mucava și lăutari cu epoleți la comanda Sistemului
-
Exclusivacum 5 zile„IPJ Prahova – Grădinița de cadre care-și mănâncă propriile grade” – Episodul 58: Cum a dispărut, peste noapte, „subcomisarul-șef” din Băicoi
-
Exclusivacum 2 zileOrganigrama cu chiloți de la TCE Ploiesti, varianta „Salam la păcănele” – cum se salvează protejații lui Nae și se execută fraierii care muncesc
-
Exclusivacum 22 de ore„IPJ Prahova – Grădinița de Cadre”, episodul 60: De la «Pinochio de Băicoi» la vânzătorul cu epoleti. Cum se spală păcatele cu pensii, tarabe și produse bio
-
Exclusivacum 3 zileMAREA TĂCERE DE LA TCE PLOIEȘTI. „Organigrama cu chiloți”, sindicatele de buzunar și frica la normă
-
Exclusivacum 5 zileBâlbâiala de stat cu ștampilă «Strict Secret». Cum a jucat România telefonul fără fir pe securitatea națională
-
Exclusivacum 2 zile„Grădinița de Cadre” de la IPJ Prahova: defilează cu stopul ars, dar dau lecții de lege la fraieri
-
Featuredacum 5 zileCând sindicatul tace și muncește: de ce au apărut ‘misterios’ cursurile de cercetare disciplinară în MAI



