Inspectoratul împuterniciților pe viață: 13 ani fără concurs, cu aceiași băieți în rocadă

Dacă te uiți la IPJ Prahova, ai impresia că e o secție de poliție, dar în realitate pare mai degrabă o cooperativă de cadre rotite la infinit, sub patronajul discret al lui Bogdan Despescu. De peste un deceniu, instituția nu mai are șef „adevărat”, numit prin concurs, ci doar împuterniciți, desemnați, reîmputerniciți și reșapați, ca anvelopele de la loganurile rupte în șanțuri.

Cronologia este halucinantă. Ultimul concurs real pentru funcția de inspector-șef a fost în octombrie 2012, când Viorel Dosaru a câștigat competiția și a preluat IPJ Prahova. A rezistat până în 2016, când a fost „promovat” subsecretar de stat în MAI. De atunci, începe baletul împuterniciților:

• Eduard Mirițescu, plantat interimar imediat după Dosaru, conduce între 2016–2019;
• în 2017 e împuternicit adjunct Ginel Preda, care devine, în timp, personajul principal al „serialului IPJ Prahova”;
• Marian Iorga, împuternicit în 2020, pica în 2021;
• urmează Mihai-Ginel Preda, „prima tură” ca inspector-șef împuternicit (iulie 2021–mai 2022);
• apoi Cristian Manea (mai 2022–octombrie 2023), tot împuternicit;
• Preda, sezonul doi, din noiembrie 2023 până în mai 2024;
• Marius Mihai, din mai până în iulie 2024;
• Daniel Alexandru Radu, din iulie până în noiembrie 2024;
• Bogdan Ciobanu, venit de la DGA, preia frâiele din noiembrie 2024;
• iar în prezent, conform paginii oficiale IPJ, tronează iarăși Mihai-Ginel Preda, „desemnat” șef, la a treia tură.

Rezultatul? Din 2012 până în 2026 — peste 13 ani — niciun inspector-șef nu a mai fost numit prin concurs. Unsprezece schimbări de conducere, toate prin împuterniciri, cu același nume – Preda – revenind ca personaj de telenovelă.

IPJ Prahova nu mai e inspectorat județean, ci „grădinița de cadre de nădejde” a IGPR: Miritescu, Drăgan, ofițeri de la DCI, toți „crescuți” pe aici, într-un cerc închis de putere sub binecuvântarea lui Despescu. Feudalism cu epolet, în variantă ministerială.

Adresa care se autoincriminează: doi împuterniciți semnează prostia la comun

După ce Incisiv de Prahova a publicat investigațiile despre BMW-ul MAI 59944 făcut praf (aici), despre epava de la Rutieră și „păcălicii” care au distrus-o, IPJ Prahova a reacționat prompt. Nu ca să lămurească situația, nu ca să explice cine plătește prejudiciul, nu ca să dea socoteală despre pregătirea profesională a agenților.

A reacționat ca să ceară sursele ziarului.

Au emis o adresă oficială către redacția Incisiv de Prahova, semnată – evident – de doi împuterniciți, care își dau singuri cu legea în cap. Doi șefi provizorii, cu pixul mare și cultura juridică mică, semnează același lucru: un autodenunț de analfabetism constituțional.

În loc să citească Legea 504/2002 și jurisprudența CEDO, unde scrie clar că protecția surselor e sacră, au decis să transforme IPJ-ul în caricatură: poliție care se luptă nu cu infractorii, ci cu jurnaliștii.

Când o instituție reacționează mai rapid la un articol de presă decât la un apel disperat la 112, problema nu mai e de imagine, e de credibilitate. Când două semnături de împuterniciți, puse una lângă alta pe o somație ridicolă, înlocuiesc mintea juridică și bunul-simț, nu mai vorbim de „greșeli de comunicare”, ci de prostie instituționalizată.

Irimia Laurențiu, produsul perfect al „Poliției pe pile”: de la CFR la BMW-ul de lux

Cazul BMW-ului făcut praf nu este un accident izolat; este radiografia unui sistem. În centrul lui: agentul Irimia Laurențiu, unul dintre cei doi implicați în impactul în care autospeciala modernă a fost distrusă.

Conform informațiilor apărute în anchetele Incisiv de Prahova și completate de surse interne, Irimia nu e vreun superpolițist selectat pentru merite. Este fost muncitor la CFR, încadrat direct din civilie în 2017, la „marea epocă” a încadrărilor pe sprânceană.

Cheia ascensiunii lui? Relațiile:

• este finul unui  actual șef al Poliției dintr-uin oras din Prahova, vechi prieten din vremurile când cel din urma era simplu agent la Poliția Transporturi Feroviare, iar Irimia trăgea de șuruburi la CFR;
• același nas (actual sef de politie) este cel care l-a propulsat șofer la fostul inspector-șef Cristian Manea;
• Irimia este cunoscut ca apropiat al lui Drăghici Laurențiu, personaj pomenit în scandalul „focului la dosare”, și al lui Vârlan Florin, „deșteptul” de pe la Secția 4, și el produs al promovărilor la apelul bocancilor.

Profilul profesional? Dezastru. Surse din sistem îl descriu ca fiind:

• agresiv cu colegii și cetățenii;
• cu ieșiri violente (de pildă, episodul de la Triaj – zona de Vest a Ploieștiului – unde ar fi amenințat cu bătaia un om, după o ceartă a acestuia cu mama lui; dosar penal „făcut și uitat”);
• cunoscut în anturaj ca alcoolic – „acasă, ce-i drept”, dar când vorbim de poliție rutieră, imaginea contează;
• efectiv agramat, dar lăsat să conducă o mașină de zeci de mii de euro în regim de urgență.

Bonus: episodul de la examenul auto. Fata lui Irimia a picat traseul anul trecut. Tatăl, venit în parcare – spun sursele – îmbrăcat în uniformă, ca examinatorii să vadă că fata e „de-ale lor”, ar fi făcut spume la gură după ratare, comentând agresiv la adresa instructorilor și examinatorilor. Mentalitate de clan, nu de instituție.

Între timp, polițiști cu peste 20 de ani vechime, fără pile, nu ating un BMW nici în fotografii. Dar Irimia, „pui de CFR”, cu apucături de „milițian de mahala”, conduce bolidul ca pe proprietatea personală și distruge una dintre puținele autospeciale moderne. Ancheta? Tărăgănată.

Dacă un agent vechi zgârie o Dacie, sare Controlul Intern. Dacă Irimia face zob un BMW, se așteaptă „să se liniștească presa”.

„Testarea până iese ceva pozitiv”: cum se vânează salariile de merit pe spinarea șoferilor

Surse din sistem povestesc că Irimia își petrece zilele în stradă, nu ca să fluidizeze traficul, ci ca să „vâneze alcoolemii”. Teste peste teste, în speranța că cineva va ieși pozitiv și îi va aduce un dosar cu „rezultate” pentru salariul de merit.

Nu vorbim de prevenție, ci de vânătoare statistică: cifra să dea bine, dosarul să sune frumos, punctajul pentru „Oscarul salarial” să iasă. În timp ce loganurile abia se țin pe șosea și polițiștii onești acoperă ture cu bani puțini, unii „analfabeți utili” stau la pândă pentru procente în plus la leafă.

Când un asemenea personaj ajunge simbolul rutierului ploieștean, cu BMW la discreție, în timp ce colegi experimentați sunt ținuți la volanul unor rable, nu e de mirare că încrederea în poliție se surpă.

Problema României nu este că există polițiști corupți. Problema devine mortală când polițistul cinstit începe să pară excepția, nu regula.

Popa Cornelius, „călătorul prin funcții”: de la percheziție acasă la aspirații de șef BCI (aici),  etc

Nu e doar rutiera infestată. Povestea comisarului Popa Cornelius, de la BCI, e exemplară pentru modul în care IPJ Prahova își cultivă „elita”.

Fost agent, mai toată viața șef de post comod, cunoscut ca puturos cronic, își schimbă brusc destinul: prin concurs, devine ofițer. Cumva, „miracol”, și soția lui ia tot la ofițeri, în același an, 2021. Carieră sincronizată, în familie.

Traseul său administrativ:

• trece pe la Breaza, unde nu lasă în urmă altceva decât umbră și hârtii;
• apoi ajunge la Școala de Poliție Câmpina, la Resurse Umane, unde se ceartă zdravăn cu chestorul Tache;
• pleacă spectaculos și aterizează la BCI Prahova, exact în zona unde se fabrică sau se îngroapă viitorul oamenilor: cercetări interne, dosare pe numele polițiștilor.

Acum două săptămâni, spun sursele, Popa a concurat cu comisar-șef Marian Popescu pentru șefia BCI. A picat cu brio. Dar faptul că un asemenea personaj a ajuns atât de aproape de butoanele de control intern spune tot despre „calitatea” pepinierei IPJ Prahova.

Și nu e tot. În urmă cu aproximativ 10 ani, Popa Cornelius ar fi avut percheziție la domiciliu, pentru presupuse fapte de corupție. Niciodată clarificate public. Oficial, nu s-a probat, neoficial „nu s-a vrut”. A rămas cu o sancțiune disciplinară și, aparent, cu și mai mare ambiție: „omul dispus să calce pe cadavre”, cum a fost deja caracterizat chiar în paginile Incisiv de Prahova.

Gurile din interior spun că este extrem de apropiat de Preda Ginel și că face „tot ce i se spune”. Iar când un astfel de om ajunge filtru între abuz și adevăr, între plângeri reale și mușamalizări „de sus”, te întrebi:

mai e vreun polițist cercetat pe probe și vinovăție sau doar în funcție de ce dictează „mai sus”?

Poliție feudală, nu stat de drept: jurnalistul e „dușman”, cetățeanul – „instigator”

Schema e clară:
– Jurnalistul care investighează devine „dușman al instituției”.
– Cetățeanul care critică devine „instigator”.
– Polițistul care întreabă „unde s-a greșit?” devine „problemă de personal”.

Într-o democrație autentică, întrebările incomode sunt vaccinul care întărește organismul statului. La IPJ Prahova, întrebările incomode sunt tratate ca boală mortală. De aici și reacția absurdă: în loc să analizeze de ce s-au făcut praf un BMW, rapoarte de SIC, dosare și cariere, conducerea provizorie se concentrează pe „cine a vorbit cu presa”.

România nu are nevoie de o poliție „feudală”, care cere respect prin grade, ton ridicat și adrese de intimidare semnate de doi împuterniciți. Are nevoie de o poliție care își asumă greșelile, care răspunde rapid victimelor, nu justiției imaginii.

Când interlopii își etalează luxul, conexiunile și protecția, iar victimele așteaptă la coadă după dreptate, senzația – chiar dacă nu acoperă toată realitatea – e devastatoare: că legea nu mai e egală pentru toți.

IPJ Prahova – „moșia Despescu”: statul nu moare de la presă, moare de la refuzul de reformă

Faptul că Prahova a devenit fieful de cadre al lui Despescu – pepinieră pentru IGPR, rampă de lansare pentru Mirițescu, Drăgan și alți ofițeri de la DCI – nu este o coincidență. Este un sistem. Un sistem în care:

• șefii sunt aproape permanent între două împuterniciri;
• controlul intern e folosit ca bâtă împotriva incomozilor, nu ca filtru de integritate;
• dosarele incomode dispar, se șterg sau se îngroapă în formule juridice sterile;
• în loc să curețe, conducerea reacționează isteric la presă și încearcă să afle „cine a scăpat vorba”.

Statul de drept nu se prăbușește când presa investighează – din contră, atunci se mai și salvează câte ceva. Statul se descompune când instituțiile refuză să se reformeze, când șefii împuterniciți se cred baroni locali, iar critica e tratată ca trădare.

Există mii de polițiști cinstiți, care își fac treaba în stradă, în scandaluri, în intervenții reale, pe bani puțini și în condiții grele. Acei oameni sunt batjocoriți public atunci când, în față, sunt împinși milițieni anaflabeți, „pile” agresive și comisari dispuși să calce pe cadavre pentru o funcție.

Final (provizoriu): „Mai mă leși?” – până nu cade și ultima mască

În loc de concluzie, rămâne imaginea perfectă a IPJ Prahova, așa cum se vede ea din exterior (aici), (aici), etc:

• un BMW făcut praf de un agent analfabet promovat pe pile;
• o adresă oficială semnată de doi împuterniciți care cer presei să-și predea sursele;
• un șir de 11 șefi provizorii în 13 ani, cu aceiași oameni rotind scaunele între ei;
• un BCI unde un personaj cu percheziție la domiciliu în trecut aproape ajunge șef;
• și o conducere care se teme mai mult de investigațiile Incisiv de Prahova decât de dosarele penale care se pregătesc în spatele lor.

Încrederea publică nu se repară cu aroganță, somații idioate și intimidări. Se repară cu profesionalism, meritocrație și asumare.

Până atunci, IPJ Prahova rămâne ceea ce a descris, cu documente și probe, presa de investigație:
o moșie a împuterniciților, un refugiu al „milițienilor-analfabeți” și o rușine pentru polițiștii care încă mai cred în meseria lor.

Mai mă leși? Asta e doar prima filă. Restul serialului abia începe. (Cristina T.).

Penitenciare cu bolnavi, dar fără doctori: ministerul se uită pe pereți

De ani buni, penitenciarele din zona Prahovei urlă după cadre medicale, dar de la centru se aude doar ecoul. În singurul penitenciar de femei din România, la Târgșor, boala, frica și improvizația au devenit rutină, în timp ce statul bifează rapoarte și „încadrări la personal”.

Liderul sindical Adrian Grigoroiu atrage constant atenția asupra haosului medical din Târgșor, însă semnalele lui par să fie citite la ANP ca rubrică de divertisment, nu ca alertă. Nopți întregi trec fără vreun cadru medical specializat în incintă, iar deținutele rămân să se trateze cu… noroc și apă chioară.

3.800 lei pentru un asistent: „luxul” pe care nu-l vrea aproape nimeni

Ca să mai cârpească ruina, Penitenciarul Târgșor a ajuns să apeleze la contracte de prestări servicii cu personal medical. Pe hârtie sună bine, în realitate sună a bătaie de joc: un asistent medical este plătit cu aproximativ 3.800 de lei pe lună, o sumă ridicol de mică pentru responsabilitatea de a ține în viață un sistem care se prăbușește.

Surse sindicale, între care și Federația Sindicatelor din Administrația Națională a Penitenciarelor (FSANP), arată că posturile sunt neatractive și imposibil de ocupat. Grigoroiu cere urgent deblocarea posturilor medicale din sistemul penitenciar, dar urgența pare să se fi pierdut pe culoarele dintre birouri, între o ședință „festivă” și un raport „formal”.

„Mi-e scârbă de acest sistem”: mărturii care fac praf imaginea ANP

FSANP este bombardată cu mesaje de la cadre medicale din pușcării. Formulările sunt atât de dure încât ar trebui citite cu semn de întrebare în fața oricărui oficial care mai are un dram de rușine:
„E de noaptea minții… Noi știm ce se întâmplă, dar fiecare dă din umeri și se bucură că nu este el în situație. Îmi este scârbă de acest sistem. După o vreme obosești să te lupți cu prostia, nesimțirea și renunți.”

Medici și asistente repetă aceeași frază, devenită refren în cabinetele medicale din penitenciare: „mi-e scârbă de acest sistem”. Nici o ședință festivă, nici un raport împopoțonat nu mai pot acoperi acest verdict.

Frica, noul regulament de ordine interioară

Mulți tac de teamă. Nu de deținuți, ci de șefi. Oamenii se tem să nu-și piardă locul de muncă dacă îndrăznesc să spună adevărul. Alții reclamă „recompensarea” constantă a unei caste de favorizați, prieteni de partid sau de chef, care se aleg cu majorări după criteriul pupat clanțe, nu după criteriul competenței.

În plin sistem penitenciar, termenii de pușcărie au devenit descriere de personal: „lingăi” și „sifoane” – jargoane de penitenciar – se întâlnesc în toate sectoarele, nu doar în zona medicală. Cine toarnă colegi și știe cui să zâmbească fals, prinde o majorare salarială de 50%. Cine muncește, dar nu linge clanțe, rămâne ani de zile pe dinafară, ignorat cu consecvență.

Medici puțini, funcții multe, responsabilitate zero la vârf

Realitatea din teren, relatată de FSANP, arată un sistem medical penitenciar în colaps, pe care Administrația Națională a Penitenciarelor îl evită sistematic de ani de zile.

La Penitenciarul Focșani, după moartea unui medic, a mai rămas un singur stomatolog. La Târgu Ocna – atât la centru, cât și la școală – nu există medic de ani de zile. Situații similare sunt raportate la Târgu Mureș și Satu Mare. În alte unități, un singur medic acoperă mai multe penitenciare sau jonglează cu mai multe funcții simultan.

Un medic generalist este transformat peste noapte și în medic șef. Un stomatolog devine și manager, dar fără suficienți asistenți, fără personal, fără predictibilitate – doar cu responsabilitatea în cârcă. Peste toată această improvizație se mai aruncă și medici „la prestări servicii”, care vin, bifează, încurcă și pleacă. La statistici, însă, dau bine: „post acoperit, sistem funcțional”.

Cine se interesează de utilitatea reală a acestor medici care, în loc să faciliteze, blochează accesul deținuților la medicamente și asistență medicală? Răspunsul e simplu: nimeni în poziție de decizie.

Sistemul crapă, vinovați sunt… cei mai de jos

Când medicii pleacă sau refuză să intre în sistem, conducerea ANP și directorii de penitenciare se prefac mirați. Dar realitatea e clară: oamenii fug dintr-un sistem în care nici siguranța, nici respectul, nici salariul nu compensează haosul și umilința zilnică.

Iar când se întâmplă un incident grav – deținuți care nu primesc tratament, oameni care mor cu zile – vinovați sunt imediat găsiți la cel mai de jos nivel: agentul de pe secție, „prostul de sacrificiu”. Pentru el există comisii de disciplină, parchete și pedepse exemplare. Pentru cei de sus există conferințe, comunicate și „strategie”.

„Noi știm ce se întâmplă, dar fiecare dă din umeri”

Această frază, relatată de FSANP din mesajele primite din teritoriu, definește perfect starea din penitenciare. Nu mai este vorba doar de lipsă de personal, ci de o resemnare generalizată.

Personalul medical este convins că dacă semnalează probleme, șefii „le sar în cap”, iar ANP îi lasă singuri în bătaia vântului. Concluzia la care mulți au ajuns: în penitenciare supraviețuiești mai ușor dacă nu deranjezi. Taci, îți vezi de treabă pe cât poți, în timp ce „Poliția Penitenciară CRAPĂ la propriu”, după cum scriu oamenii din sistem.

Când oamenii legii ajung să tacă de frică, nu mai vorbim doar de management prost. Vorbim de corupție, abuzuri și morți evitabile.

ANP, trezește-te: sistemul nu crapă din afară, crapă din interior

Federația Sindicatelor din Administrația Națională a Penitenciarelor avertizează clar: nu mai există spațiu pentru cosmetizări. În foarte multe penitenciare, personalul medical funcționează la limită, iar oamenii spun deschis că au obosit să se lupte cu „prostia, nesimțirea și nepăsarea”.

Mesajele venite din teritoriu sunt, de fapt, semnale de alarmă aprinse de ultimii care mai încearcă să țină sistemul în picioare. Nu sunt plângeri, sunt acte de disperare.

Domnule director general Bogdan Burcu, numele dumneavoastră apare în mod direct în apelurile acestor oameni. Vi se cer măsuri reale, cu termene clare de implementare și cu responsabili nominalizați în conducerea ANP care să răspundă efectiv pentru rezolvarea problemelor.

Până atunci, medicina din penitenciare rămâne un fel de joc de noroc: cine prinde un medic, trăiește; cine nu, intră în statistică. Iar oficial, bineînțeles, „sistemul funcționează”. (Cerasela N.).