Featured
Mesajul Președintelui României, Klaus Iohannis, transmis cu ocazia Zilei NATO
Sărbătorim astăzi, 2 aprilie, Ziua NATO în România și marcăm astfel aniversarea a 74 de ani de la înființarea Alianței Nord-Atlantice.
Totodată, se împlinesc 19 ani de când țara noastră a devenit membru NATO și drapelul românesc a fost arborat alături de cele ale Aliaților la Cartierul General din Bruxelles.
Astăzi, când continentul european se confruntă cu cea mai gravă criză de securitate din ultimele decenii, generată de războiul ilegal și nejustificat declanșat de Rusia împotriva Ucrainei, rolul fundamental al NATO în asigurarea păcii și apărarea libertății, a valorilor democratice comune, a securității și a prosperității pentru membrii săi este mai important ca oricând. Alianța își dovedește, încă o dată, caracterul indispensabil și relevanța absolută în planul securității, constituind unul dintre pilonii de bază pe care se fundamentează apărarea tuturor membrilor săi, inclusiv a României, alături de efortul nostru național.
De la înființarea sa, la 4 aprilie 1949, NATO s-a dovedit a fi cea mai puternică alianță politico-militară din istorie, cu un rol determinant în asigurarea suveranității, a integrității teritoriale și a independenței statelor membre și în apărarea ordinii internaționale bazate pe reguli.
România a demonstrat că este un membru valoros și responsabil al Alianței, atașat deplin principiilor și valorilor euroatlantice pe care le apără și le susține, precum și un important furnizor de securitate la nivel regional și aliat. Aceste angajamente ale României sunt dovedite de atitudinea și acțiunile noastre în actualul context de securitate.
Prin implementarea deciziilor adoptate la Summitul NATO de la Madrid, de anul trecut, România beneficiază de cele mai solide garanții de securitate din istorie. Structurile multinaționale operaționalizate, alături de prezența militară aliată semnificativă dislocată pe teritoriul țării noastre asigură o postură de descurajare și apărare eficientă și consolidată în regiunea Mării Negre și pe întregul Flanc Estic.
Apreciem în mod deosebit contribuțiile Aliaților noștri la securitatea României, acestea constituind o expresie clară și puternică a solidarității și a coeziunii aliate, precum și a capacității de apărare a NATO.
Vom continua să ne implicăm activ și să acționăm cu consecvență în susținerea intereselor noastre specifice, ca aliat riveran în regiunea Mării Negre, o zonă devenită de importanță strategică pentru securitatea euroatlantică, așa cum a fost recunoscută, ca urmare a demersurilor României, în cadrul Summitului de la Madrid.
Reafirm, și cu acest prilej, hotărârea României de a dezvolta, în continuare, cooperarea cu toți Aliații, pentru a întări postura NATO de descurajare și apărare în fața provocărilor tot mai complexe din regiunea Mării Negre, în beneficiul comun al tuturor statelor membre.
Summitul NATO care va avea loc anul acesta în iulie, la Vilnius, va reprezenta un moment deosebit de important, inclusiv din perspectiva accelerării procesului de consolidare și adaptare a Alianței la noile realități de securitate, a reconfirmării unității și solidarității aliate și a marcării progreselor în implementarea deciziilor aliate luate la Madrid.
Agresiunea Rusiei împotriva Ucrainei a evidențiat solidaritatea de neclintit a Alianței și unitatea de acțiune transatlantică în sprijinirea eforturilor legitime de autoapărare ale Ucrainei.
România a contribuit semnificativ, susținut și multidimensional, la eforturile aliate de sprijin încă de la declanșarea conflictului, sprijinind Ucraina și refugiații de război ucraineni.
Totodată, am oferit ajutor consistent Republicii Moldova pentru depășirea situațiilor de criză cauzate de acțiunile hibride ruse și de consecințele agresiunii militare a Rusiei împotriva Ucrainei, precum și pentru consolidarea capacităților de apărare și creșterea rezilienței acesteia.
România va continua să aibă o contribuție substanțială la apărarea colectivă a spațiului euroatlantic și la îmbunătățirea capabilităților NATO prin implementarea deplină a tuturor deciziilor aliate, în conformitate cu direcțiile prevăzute de noul Concept Strategic.
Vom rămâne implicați în misiunile și angajamentele aliate, iar întărirea capacității de apărare națională va continua să fie o prioritate a României, inclusiv prin alocarea, începând cu acest an, a 2,5% din PIB pentru Apărare.
Totodată, vom promova consolidarea relației transatlantice și a parteneriatului strategic dintre NATO și Uniunea Europeană, precum și sprijinul pentru creșterea rezilienței partenerilor din regiune, îndeosebi Republica Moldova, Ucraina, Georgia și Bosnia și Herțegovina.
Acum, când securitatea Flancului Estic și a regiunii Mării Negre, precum și a întregului spațiu euroatlantic se confruntă cu amenințări severe, este necesar să menținem solidaritatea și unitatea de acțiune în cadrul NATO și al Uniunii Europene. Trebuie să apărăm principiile și valorile democratice care susțin dezvoltarea societății noastre și care ne permit să construim un viitor prosper în pace și securitate.
La mulți ani, NATO!
La mulți ani, România!
Administratie
Virgiliu-Daniel Nanu: „Prahova se schimbă și prin oamenii ei”
Consiliul Județean Prahova sprijină 30 de proiecte nonprofit dedicate educației, culturii, sportului și protecției mediului. Pentru finanțarea acestora, instituția a alocat 2.249.427 de lei, în cadrul sesiunii din luna iunie 2026.
Președintele Consiliului Județean Prahova, Virgiliu-Daniel Nanu, a subliniat rolul oamenilor și al organizațiilor care se implică activ în comunitate și transformă ideile în proiecte concrete.
Inițiative pentru tineri, cultură, sport și mediu
Proiectele selectate acoperă domenii diverse și se adresează unor categorii variate de beneficiari. Unele inițiative sunt dedicate tinerilor și sprijinului educațional, în timp ce altele urmăresc promovarea dansului, filmului și a altor activități culturale în comunitățile prahovene.
Pe lista proiectelor se află și inițiative de protecție a mediului, programe care îi apropie pe copii de sport, precum și proiecte destinate sportivilor care își doresc să facă performanță.
„Prahova are oameni care nu așteaptă ca lucrurile să se întâmple. Au idei, se implică și pun lucrurile în mișcare”, a transmis Virgiliu-Daniel Nanu.
Președintele CJ Prahova: „În spatele fiecărui proiect sunt ore de muncă”
Președintele Consiliului Județean a apreciat diversitatea proiectelor și implicarea celor care contribuie la realizarea lor. Potrivit acestuia, în spatele fiecărei inițiative se află numeroase ore de muncă și efortul unor oameni dedicați.
„În spatele fiecăruia sunt ore de muncă, profesori, antrenori, voluntari și oameni care aleg să se implice pentru ceilalți. Iar asta merită susținut”, a declarat acesta.
Virgiliu-Daniel Nanu a evidențiat faptul că dezvoltarea comunității pornește adesea de la o idee simplă, care poate avea un impact important atunci când este susținută și transformată într-un proiect concret.
Obiectivul: mai multe proiecte finanțate în anii următori
Președintele CJ Prahova și-a exprimat dorința ca numărul proiectelor sprijinite de instituție să crească în următoarea perioadă.
„Astăzi am vorbit despre 30 de proiecte. Mi-aș dori ca mâine să fie 50, apoi 100. Să existe tot mai mulți prahoveni care vin cu idei, care au curajul să înceapă și care găsesc în Consiliul Județean un partener”, a afirmat Virgiliu-Daniel Nanu.
Acesta a încurajat implicarea civică și participarea celor care au idei și inițiative pentru comunitate, transmițând că instituția pe care o conduce își dorește să fie un partener pentru proiectele cu impact local.
„Asta este Prahova pe care vreau să o construim împreună”
În mesajul său, Virgiliu-Daniel Nanu a subliniat că schimbarea județului nu depinde doar de instituții, ci și de oamenii care se implică și duc proiectele până la capăt.
„Prahova se schimbă și prin oamenii ei. Prin fiecare idee care merită o șansă, prin fiecare inițiativă dusă până la capăt și prin fiecare proiect care lasă ceva bun în urma lui. Asta este Prahova pe care vreau să o construim împreună”, a concluzionat președintele Consiliului Județean Prahova.
Administratie
Aproape 484.000 de țigarete, descoperite într-un camion la Calafat. Șoferul bulgar a fost arestat preventiv
Marfa de contrabandă era ascunsă printre alte bunuri transportate
Polițiștii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Calafat au descoperit 483.960 de țigarete ascunse într-un ansamblu rutier înmatriculat în Bulgaria. Captura a fost realizată în urma unei acțiuni desfășurate împreună cu lucrătorii Direcției Regionale Vamale Craiova – Serviciul Echipe Mobile Calafat.
Potrivit informațiilor transmise de Inspectoratul Teritorial al Poliției de Frontieră Giurgiu, controlul a avut loc în parcarea din apropierea Stației de Taxare a podului Calafat–Vidin, în cadrul unei acțiuni de tip „BLITZ”.
Camionul circula pe ruta Bulgaria–România
Pentru verificări a fost selectat un ansamblu rutier format din cap tractor și semiremorcă, înmatriculat în Bulgaria, care se deplasa pe ruta Bulgaria–România.
La volan se afla un cetățean bulgar în vârstă de 48 de ani. Conform documentelor prezentate autorităților, acesta transporta bunuri diverse. Compartimentul destinat mărfurilor nu avea aplicat sigiliu vamal.
În urma extinderii verificărilor, polițiștii au identificat mai multe cutii de carton ascunse printre mărfurile transportate. În interiorul acestora se aflau pachete de țigarete inscripționate cu timbru de acciză bulgăresc.
Șoferul nu a putut prezenta documente care să ateste proveniența produselor.
Valoarea țigaretelor, estimată la peste 725.000 de lei
Inventarierea mărfii a indicat un total de 24.198 de pachete, respectiv 483.960 de țigarete. Valoarea estimată a produselor se ridică la aproximativ 725.940 de lei.
Cercetările au fost preluate de lucrătorii Biroului de Prevenire, Combatere a Migrației Ilegale și Traficului de Migranți din cadrul Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră Dolj, care urmează să stabilească întreaga situație de fapt.
Șoferul, arestat preventiv pentru 30 de zile
În acest caz, polițiștii de frontieră efectuează cercetări pentru deținerea, în afara antrepozitului fiscal sau comercializarea pe teritoriul României, a unor produse accizabile supuse marcării, fără marcaje sau cu marcaje necorespunzătoare ori false, peste limita legală de 10.000 de țigarete.
Cetățeanul bulgar a fost reținut pentru 24 de ore, după care a fost prezentat Judecătoriei Calafat cu propunere de arestare preventivă.
Judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei Calafat a admis propunerea și a dispus arestarea preventivă a bărbatului pentru 30 de zile. Acesta a fost introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Dolj.
Controale permanente pentru combaterea ilegalităților la frontieră
Inspectoratul Teritorial al Poliției de Frontieră Giurgiu precizează că desfășoară permanent acțiuni specifice, în colaborare cu instituțiile partenere, pentru prevenirea și combaterea faptelor ilegale.
Activitățile au loc în contextul aplicării acquis-ului Schengen și urmăresc securizarea frontierelor, protejarea intereselor României și ale Uniunii Europene, precum și respectarea drepturilor de proprietate intelectuală.
Acuzațiile formulate fac obiectul cercetărilor, iar persoana beneficiază de prezumția de nevinovăție pe tot parcursul procedurilor judiciare.
Administratie
Turul Ciclist al României 2026 trece prin Păulești. Restricții și recomandări pentru participanții la trafic
Comuna Păulești, inclusă în etapa Brașov–Ploiești
Comuna Păulești va fi inclusă în traseul celei de-a patra etape a Turului Ciclist al României 2026, programată sâmbătă, 12 septembrie. Etapa va conecta Brașovul de Ploiești, iar caravana competiției va traversa și o porțiune din teritoriul localității prahovene.
Anunțul a fost făcut de primarul comunei Păulești, Tudor Sandu, care le-a transmis locuitorilor recomandări pentru desfășurarea în condiții de siguranță a evenimentului sportiv.
Recomandări pentru intervalul 12:30–14:30
Pentru protejarea cicliștilor și pentru fluidizarea traficului, autoritățile recomandă evitarea deplasărilor pe DJ 102, în intervalul orar 12:30–14:30.
Sectorul vizat este cuprins între zona Calea Ferată Găgeni și sensul giratoriu Păulești, pe direcția către Ploiești.
În această perioadă, participanții la trafic sunt sfătuiți să evite utilizarea pe tronsonul menționat a următoarelor mijloace de deplasare:
- biciclete;
- trotinete;
- vehicule și mijloace similare;
- căruțe și alte atelaje.
Poliția și echipele de ordine, prezente pe traseu
Primăria Păulești le solicită cetățenilor să manifeste prudență și să respecte indicațiile polițiștilor, precum și ale personalului de ordine aflat pe traseul competiției.
Respectarea recomandărilor este necesară pentru prevenirea incidentelor și pentru ca etapa să se desfășoare în condiții cât mai bune, atât pentru sportivi, cât și pentru locuitorii și participanții la trafic din zonă.
Localnicii, invitați să susțină cicliștii
Pe lângă recomandările privind traficul, autoritățile îi invită pe locuitorii comunei să iasă pe traseu și să îi încurajeze pe sportivi.
„Păuleștiul face parte din spectacolul Turului României!”, a transmis primarul Tudor Sandu, potrivit anunțului publicat de Primăria comunei Păulești, mulțumindu-le cetățenilor pentru înțelegere și colaborare.
-
Exclusivacum 3 zile„IPJ Prahova – Grădinița de cadre” – Episodul 59 – Flagrant de carton, anticorupție de mucava și lăutari cu epoleți la comanda Sistemului
-
Exclusivacum 5 zile„IPJ Prahova – Grădinița de cadre care-și mănâncă propriile grade” – Episodul 58: Cum a dispărut, peste noapte, „subcomisarul-șef” din Băicoi
-
Exclusivacum 2 zileOrganigrama cu chiloți de la TCE Ploiesti, varianta „Salam la păcănele” – cum se salvează protejații lui Nae și se execută fraierii care muncesc
-
Exclusivacum 20 de ore„IPJ Prahova – Grădinița de Cadre”, episodul 60: De la «Pinochio de Băicoi» la vânzătorul cu epoleti. Cum se spală păcatele cu pensii, tarabe și produse bio
-
Exclusivacum 3 zileMAREA TĂCERE DE LA TCE PLOIEȘTI. „Organigrama cu chiloți”, sindicatele de buzunar și frica la normă
-
Exclusivacum 5 zileBâlbâiala de stat cu ștampilă «Strict Secret». Cum a jucat România telefonul fără fir pe securitatea națională
-
Exclusivacum 2 zile„Grădinița de Cadre” de la IPJ Prahova: defilează cu stopul ars, dar dau lecții de lege la fraieri
-
Featuredacum 5 zileCând sindicatul tace și muncește: de ce au apărut ‘misterios’ cursurile de cercetare disciplinară în MAI



