Neinițiații în geopolitică consideră că vizita lui Xi Jinping la Moscova a fost o mână întinsă liderului de la Kremlin, Vladimir Putin, pentru războiul din Ucraina. Poate că discuțiile despre armată și înzestrări militare au luat vreo zece minute din cele 280 oficiale. În fapt și în drept, marele câștigător al reuniunii a fost președintele Chinei, nu cel al Rusiei.

La plecare, liderul de la Beijing, aflat într-o ofensivă diplomatică de mare angajament, nemaintâlnită în ultimele decenii, i-a transmis prietenește: „urmează schimbări care n-au mai fost în ultimii o sută de ani. Și conducem această schimbare împreună.” „Sunt de acord,” a încuviințat liderul de la Kremlin. „Te rog, ai grijă, dragă prietene,” a mai adăugat Xi Jinping, potrivit agențiilor de presă. „Călătorie sigură!” – a încheiat Vladimir Putin.

Acest mesaj ar fi trebuit să stârnească frig pe spinările euroatlantiștilor. Doar că analiștii de la noi au numărat de câte ori au clipit cei doi, ziarele au publicat meniurile prezidențiale, iar presa occidentală a ridiculizat evenimentul. Nimic despre esența pură a ofensivei Noului Siam. Ce schimbare majoră au ticluit cei doi? Firește că reîmpărțirea sferelor de influență a lumii.

Xi Jinping a mai fost de nouă ori la Moscova, dar ultima pare a fi capitală. Un fel de summit George H. W. Bush – Gorbaciov, la Malta ? Dacă după Malta 1989, s-au redesenat hărțile de putere ale lumii, prin eliberarea țărilor din Estul European, acum se reorganizează treptele pe care Marele Dragon de la Răsărit va fi încoronat în Regatul Marii Lumi Noi.

Dacă am avea doi neuroni și jumătate, precum propagandiștii euro-entuziaști sau solda celor care sunt preocupați de seminarii de gen fake-news-urile sunt nenorocirea planetară, am spune că dictatorii au pus la cale recomunizarea unei mai hălci a lumii. Nimic mai neadevărat. Să stabilim premisele întâlnirii din această săptămână. Putin avea nevoie de o legitimitate euroasiatică a luptei sale cu Occidentul. Xi Jinping are nevoie nu doar de hrană și energie, ci și de siguranța investițiilor în noile rute comerciale.

Dacă americanii au făcut doar marele anunț că se va construi măreața rută Transcharpatica, din Țările Baltice, până-n Grecia, chinezii chiar s-au pus pe treabă. Calea ferată de mare viteză dintre Belgrad și Budapesta e aproape gata. China administrează cel mai mare port al Greciei. Interesul conducerii statului e ca banii săi să fie puși în mișcare.

Recenta împăcare istorică între șiiți și suniți, prin semnarea tratatului de bună colaborare între Republica Islamică Iran și Regatul Arabiei Saudite, mediată de chinezi, reprezintă o grea lovitură dată intereselor Israelului și Americii din zona Orientului Apropiat. Firește că împăcarea n-a fost nășită, fără ca Nașu Mare – adică Dragonul – să nu danseze mireasa. Urmează pregătirea unor baze militare în regiune. În Africa, deja există una. AUKUS a fost înființat de americani ca un NATO indo-pacific, pentru a stăvili militar orice posibilă agresiune în zonă a armatei lui Xi.

Ce nu înțeleg euroatlantiștii e că războiul provoacă furie în rândurile chinezilor. În genetica lor, sămânța de luptă e sedată. Datele din Global Firepower arată că armata chineză e cea mai mare din lume: 3,2 milioane de soldați activi. Asta în condițiile în care, Pentagonul a desfășurat în Europa doar 50.000 de soldați americani. Taiwan-ul nu va fi atacat acum. Amenințarea e ținută ca variabilă de rezervă. O sperietoare pentru a anula vederile panoramice ale intereselor de dominație ale Dragonului renăscut.

Chinezii vor să conducă lumea nu doar prin tehnologie, ci prin rețelele cele mai moderne din lume. Pare a se naște un nou Imperiu, iar lumea civilizației nu sesisează dimensiunea Voldemort-ului, care se ridică la Răsărit. Xi Jinping joacă tare pentru că are resurse și vitalitate diplomatică. Recent, s-a lansat controversa steagului Ungariei Mari. Poate fi fluturat pe stadioane sau nu? Nu comentăm faptul că Federația Română de Fotbal a interpretat altfel decât omoloaga sa de la Budapesta. Privim împreună, vedem diferit. Așa și cu măreața mătreață din capetele goale…

China are o relație specială cu Ungaria. În loc să fie România un hub comercial chinezesc, va fi țara vecină. Drumul Mătăsii ne ocolește, chiar pe noi cei care am mediat înțelegerea sino-americană din anii ’70. Henrry Kissinger scria în celebra sa carte China că SUA ar trebui să mulțumească României pentru reluarea legăturilor diplomatice. N-a fost să fie. Am spune, în chip de looseri de profesie. În schimbul unei băști, primite la Casa Albă, am rupt Memorandumul prin care puteam avea cea mai puternică rețea 5 G din Europa, făcută de chinezi. Unde suntem acum, după ce am respins planul Huawei? Dar centralele de la Cernavodă? Sigur, o să-mi spuneți că suntem mai asigurați din punctul de vedere al securității. Doar că securitatea nu e suficientă pentru a opține prosperitatea mult visată.

China a fost un partener comercial tradițional al României. Dacă privești deficitul balanței dintre cele două state, de acum, te crucești. Am pierdut bani la greu. Și deficitul se raportează la Bruxelles. România stă cel mai rău la deficitul excesiv. Dar să reluăm tema arzătoare, Dragonul are picioarele fierbinți și poftă de mișcare. Să fim vigilenți!

Marius Ghilezan