Connect with us

Administratie

Vizitarea gratuită a instituţiilor culturale de interes naţional şi regional, o şansă uriaşă de evoluţie pentru elevii din mediul rural

Publicat

pe

Învățământul din zonele rurale este într-o continuă involuție, pe fondul îmbătrânirii constante a populației, a scăderii natalității, a exodului populației spre centrele urbane, a abandonului școlar, a sărăciei și a absenței activităților în care să fie angrenați elevii după orele de curs.
În opinia mea, ca deputat și cadru didactic, lipsa de perspective a elevilor de la țară este profund îngrijorătoare în perioada actuală. Practic, acești copii, aflați oricum în situații de risc de vulnerabilitate, atât în ceea ce privește abandonul școlar, mai ales cei proveniți din familii cu posibilități materiale reduse, cât și al evoluției lor educaționale după terminarea ciclului gimnazial, sunt privați realmente de situații și evenimente care să-i ajute să le lărgească orizonturile și să le ofere șanse de evoluție.
În raport cu elevii de la orașe, copiii din mediul rural nu au, în cvasi-majoritatea cazurilor, nici o variantă de progres și dezvoltare, atât din punct de vedere al învățării, cât și al socializării. În multe dintre ipostaze, cred că instituțiile responsabile ale statului trebuie să se declare foarte mulțumite în cazurile fericite în care elevii de la țară nu abandonează școala și reușesc să termine clasele aferente învățământului obligatoriu.
Dacă ne raportăm la alte elemente indispensabile obținerii unor performanțe de nivel obișnuit, mediu, al acestor copii, situația devine extrem de dificilă și problematică. Spre exemplu, elevii din zonele rurale nu au cum să participe la meditațiile indispensabile abordării cu succes a unor examene, de admitere la liceu sau pentru bacalaureat, deoarece nu au posibilitatea de a ajunge în cele mai apropiate orașe, pentru a lucra cu dascălii meditatori.
Lipsa mijloacelor de transport determină părinții să nu le poată asigura copiilor deplasarea către și dispre orașe, astfel încât singura soluție pentru pregătirea lor suplimentară este ca profesorii să-și aloce timp, după cursuri, pentru a repeta materiile cu elevii. Bineînțeles, acest favor este unul benevol, din partea unor cadre didactice cu suflet, orele petrecute în plus cu copiii fiind neremunerate.
Consider că elevii din mediul rural merită șanse sporite la o viață mai bună și la condiții similare celor din zona urbană, iar preocuparea instituțiilor responsabile pentru reducerea decalajelor existente trebuie să fie permanentă în acest sens.
Realitățile existente pot fi însă contracarate prin adoptarea de măsuri concrete de susținere a copiilor, prin inițierea unor programe care să-i ajute să socializeze, să viziteze locuri noi, să cunoască alte medii și alte localități, să vadă și altceva decât locurile natale. Din păcate, marea majoritatea a elevilor din satele României nici măcar nu au văzut cel mai apropiat oraș, să nu mai spun de participarea la vreo tabără la mare sau la munte, situație în care nu se poate vorbi de șanse egale cu cei din urban, din niciun punct de vedere.
Pentru a îmbunătăți, chiar și într-o mică măsură, această stare de fapt delicată, am lansat propunerea Ministerului Culturii și Ministerului Educației de a invita elevii din zonele rurale, pe perioadele aferente programului „Școala altfel”, să viziteze gratuit instituțiile culturale de interes național și regional aflate în județele țării: muzee, teatre, biblioteci, săli de spectacole, palate, centre culturale, galerii de artă, universități, poate chiar și biserici.
Fiecare județ din România are o zestre impresionantă de obiective cultural-artistice și de cult, iar vizitarea și cunoașterea acestora de către copiii din mediul rural ar însemna un balon de oxigen pentru aceștia și o rampă de lansare pentru scoaterea lor din izolare.
Sunt convinsă că aplicarea acestei inițiative va avea ca efect stimularea elevilor din comunele și satele României de a participa mai activ la procesul de învățământ și va reduce riscul de abandon școlar și de analfabetism funcțional, cu care educația națională se confruntă în mod acut, precizeaza doamna deputat PNL Bacău, ELENA HĂRĂTĂU.

Administratie

Grup infracțional specializat în traficul ilegal de țigarete, destructurat. Peste 6,3 milioane de țigarete, indisponibilizate

Publicat

pe

De

Polițiștii de frontieră, sub coordonarea procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și în cooperare cu Europol, au desfășurat, în perioada 29–30 august 2026, o amplă operațiune pentru destructurarea unui grup infracțional organizat specializat în traficul ilegal de țigarete.

În cadrul acțiunii au fost efectuate 22 de percheziții domiciliare și 26 de percheziții asupra unor autovehicule. Șase persoane au fost reținute, iar peste 6,3 milioane de țigarete au fost indisponibilizate.

Țigarete ascunse în autocamioane cu mărfuri alimentare

Operațiunea a inclus activități investigative complexe, precum și realizarea unui flagrant. În seara zilei de 29 august, în jurul orei 21:30, polițiștii au oprit în trafic un autoturism și un autocamion care intraseră în România prin zona municipiului Giurgiu.

În urma verificărilor, în compartimentul de marfă al autocamionului a fost descoperită o cantitate importantă de țigarete, disimulată într-un transport legal de ceapă.

Potrivit anchetatorilor, membrii grupului ar fi introdus țigaretele în România pe la frontiera cu Bulgaria, folosind autocamioane cu temperatură controlată. Produsele accizabile ar fi fost ascunse sub mărfuri precum ceapă, portocale și pepeni.

Transporturile ar fi fost însoțite de autovehicule antemergătoare, folosite pentru supravegherea traseului și semnalarea eventualelor controale ale autorităților.

Peste 70 de milioane de țigarete, introduse în țară din 2025

Investigația, desfășurată pe parcursul a aproximativ șase luni, a vizat un grup format din cetățeni români și moldoveni. Anchetatorii susțin că, începând cu anul 2025, gruparea ar fi introdus în România peste 70 de milioane de țigarete provenite din contrafacere și din spațiul extracomunitar.

Ulterior, țigaretele ar fi fost depozitate temporar în județele Teleorman, Neamț și Botoșani, apoi distribuite și comercializate pe piața neagră.

Perchezițiile au avut loc în județele Teleorman, Neamț, Bacău, Vaslui, Botoșani, Iași și Giurgiu, precum și în municipiul București.

Prejudiciu estimat la peste 62,5 milioane de lei

În urma activităților desfășurate în perioada 29–30 august au fost indisponibilizate 6.337.197 de țigarete și alte mijloace materiale de probă. De asemenea, nouă autovehicule au fost ridicate în vederea instituirii unor măsuri asigurătorii.

Pe parcursul documentării activității infracționale au mai fost indisponibilizate 7.199.780 de țigarete.

Prejudiciul cauzat bugetului de stat este estimat la aproximativ 62.592.943 de lei, echivalentul a circa 11.941.826 de euro.

Cercetările continuă pentru constituirea unui grup infracțional organizat și deținerea sau comercializarea pe teritoriul României a produselor accizabile supuse marcării, nemarcate, marcate necorespunzător ori cu marcaje false, peste limita de 10.000 de țigarete.

Ancheta urmărește stabilirea întregii activități infracționale, identificarea tuturor persoanelor implicate și dispunerea măsurilor legale.

Măsurile dispuse reprezintă etape ale procesului penal și nu înlătură principiul prezumției de nevinovăție. (Sava N.),.

Citeste in continuare

Administratie

Cinci biciclete și șase trotinete electrice, posibil furate, descoperite în două microbuze la Nădlac

Publicat

pe

De

Vehiculele au fost oprite pe autostrada A1

Polițiștii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Nădlac, județul Arad, au descoperit cinci biciclete și șase trotinete electrice, susceptibile a fi furate. Bunurile, estimate la aproximativ 45.000 de lei, erau transportate de doi cetățeni bulgari.

Polițiștii de frontieră au desfășurat controale aleatorii și nesistematice pe autostrada A1 Deva–Nădlac. În timpul acțiunii, au oprit pentru verificări două microbuze înmatriculate în Bulgaria.

Bicicletele și trotinetele nu aveau documente de proveniență

Cele două vehicule erau conduse de cetățeni bulgari în vârstă de 29, respectiv 36 de ani. În urma verificărilor efectuate în compartimentele destinate transportului de marfă, polițiștii au găsit cinci biciclete, dintre care două electrice, precum și șase trotinete electrice.

Șoferii nu au putut prezenta documente care să ateste proveniența bunurilor.

Bunurile au fost ridicate pentru cercetări

Cele 11 vehicule, a căror valoare totală este estimată la aproximativ 45.000 de lei, au fost ridicate de polițiștii de frontieră. Cei doi cetățeni bulgari au fost conduși la sediul instituției pentru efectuarea cercetărilor.

În cauză au fost demarcate cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tăinuire. La finalizarea verificărilor urmează să fie dispuse măsurile legale care se impun. (Sava N.).

Citeste in continuare

Administratie

Motocicletă furată din Italia, descoperită la Stânca. Un cetățean moldovean a plătit 9.000 de euro pentru vehicul

Publicat

pe

De

Polițiștii de frontieră au identificat o diferență la seria motocicletei

Polițiștii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Stânca au descoperit o motocicletă care figura în bazele de date ca fiind furată din Italia. Vehiculul, în valoare de aproximativ 50.000 de lei, a fost indisponibilizat pentru continuarea cercetărilor.

Incidentul a avut loc la Punctul de Trecere a Frontierei Stânca, din cadrul Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră Iași. Pentru efectuarea formalităților de control s-a prezentat un cetățean moldovean, în vârstă de 39 de ani, care conducea o motocicletă înmatriculată în Republica Moldova.

Motocicleta nu figura inițial cu alerte

Deși seria înscrisă în certificatul de înmatriculare nu figura cu alerte în bazele de date, polițiștii de frontieră au avut suspiciuni cu privire la situația juridică a vehiculului.

În urma verificărilor suplimentare, aceștia au constatat că motocicleta avea o altă serie decât cea prezentată la control. După identificarea seriei originale, polițiștii au stabilit că vehiculul figura în bazele de date ca fiind furat.

Alerta fusese introdusă de autoritățile din Italia în anul 2012.

Bărbatul spune că nu știa că motocicleta era furată

În timpul verificărilor, cetățeanul moldovean a declarat că a cumpărat motocicleta din Republica Moldova în anul 2024. Pentru vehicul, acesta ar fi plătit suma de 9.000 de euro.

Bărbatul a susținut că nu avea cunoștință despre faptul că motocicleta era furată sau că ar fi fost implicată într-un litigiu.

Cercetări pentru tăinuire

Polițiștii de frontieră efectuează cercetări în acest caz pentru săvârșirea infracțiunii de tăinuire.

Motocicleta, a cărei valoare a fost estimată la aproximativ 50.000 de lei, a fost indisponibilizată și urmează să rămână la dispoziția anchetatorilor până la finalizarea cercetărilor.

Persoana cercetată beneficiază de prezumția de nevinovăție pe tot parcursul procedurilor judiciare. (Paul D.).

Citeste in continuare

Aveți un PONT?

Cel mai complet ziar de investigații dedicat cititorilor din România. Aveți un pont despre fapte de corupție la nivel local și/sau național? Garantăm confidențialitatea! Scrie-ne la Whatsapp: 0735.085.503 Sau la adresa: incisiv.anticoruptie@gmail.com Departament Investigații - Secția Anticorupție

Știri calde

Exclusiv15 ore ago

Concursul de la Dinamo, făcut praf: tragere la sorți cu grile la vedere și comisie pe ‘românește’

Ofițer principal I la Resurse Umane sau ofițer principal I la „Bătaie de Joc”? Sindicatul Sidepol dezvăluie o posibilă fraudă...

Exclusivo zi ago

Famiglia Teoroc, lovită din interior: “Ajunge!” – Directorul general al ANP confirmă mafia sindicală din penitenciare

23 de ani de sistem vs. 22 de ani de Famiglie: Burcu explodează public Când șeful Administrației Naționale a Penitenciarelor...

Exclusiv2 zile ago

„IPJ Prahova – Grădinița de cadre”, episodul 54: Noaptea, ca hoții. Subcomisarul fără numere și fără rușine

SUBCOMISAR FĂRĂ RCA, DAR CU TUPEU – Episod din serialul „IPJ Prahova – Grădinița de Cadre”  Când șeful de poliție...

Exclusiv2 zile ago

Vesta antiînjunghiere și logica înjunghiată

Se ia o instituție obosită, câțiva șefi care confundă managementul cu dresajul și se adaugă o vestă antiînjunghiere. Se amestecă...

Exclusiv2 zile ago

CÂȚI POLIȚIȘTI MAI TREBUIE BATJOCORIȚI CA SĂ ÎNȚELEGĂ STATUL CĂ PATRULA CU DOUĂ SUFLETE NU E SCUTUL ROMÂNIEI?

Faraoani, republica alcoolului: doi polițiști vs. „elita” de la cârciumă Faraoani, județul Bacău. Nu, nu e scenă dintr-un film prost,...

Exclusiv2 zile ago

Sindicatele, bau-baul securistului rebranduit: cazul Iulian Fota

„Structura internă de securist”: când lumea veche nu vrea să moară Uitându-te la discursurile lui Iulian Fota, ai senzația că...

Exclusiv3 zile ago

TCE Ploiești în ajun de AGA: De la organigrama „chilotel” la liderul de sindicat prins la furat de pește – probitate morală la conservă (VIDEO)

TCE Ploiești în ajun de AGA: Organigrama „chilotel” și sindicatul de buzunar Mâine, 31 august, la TCE Ploiești nu e...

Exclusiv3 zile ago

Miliardul care se scurge din buzunarul militarilor: jalba la Miruță, tăcerea PSD–AUR și merdenelele politice ale rezerviștilor

În atenția pensionarilor militari: cifrele reci, furia caldă. Sindicatul „Diamantul” pune lupa pe bani Sindicatul Diamantul, prin Emil Pascuț, rupe...

Exclusiv3 zile ago

Când nu poți repara sistemul, vinzi fuste: eleganță bleumarin peste burnout și umilință

În timp ce salariile se duc în rate, dotările lipsesc, turele se fac pe stomacul gol și oamenii ard psihic...

Exclusiv4 zile ago

Mătura onoarei: cum a trebuit să fie dat IPJ Brăila în judecată ca să descopere că există firme de curățenie

Polițist cu epoleti, nu cu mopul în brațe Știați că la IPJ Brăila, ca să se facă, în sfârșit, curățenie...

Exclusiv4 zile ago

Urmărire în Chiajna după ce un motociclist a refuzat să oprească la semnalele polițiștilor

Bărbatul conducea o motocicletă fără număr de înmatriculare O intervenție de rutină a polițiștilor din cadrul Poliției Orașului Chitila –...

Exclusiv5 zile ago

Episodul 53 din serialul nostru  „IPJ Prahova – Grădinița de cadre”: Nașul de la Rutieră, finul de pe folii negre și „plavanul” mutat de la criminal de căruțași la Protecția Animalelor

Serialul nostru „IPJ Prahova – Grădinița de cadre” merge mai departe. După ce v-am prezentat „Academia de Cămătărie” (CAR), „Iuda”...

Exclusiv5 zile ago

TCE Ploiești: Consiliul de administrație, captiv clanului lui Nae Comisionaru’. Doar AGA și salariații mai pot opri dezastrul

Organigrama rușinii – proba finală a complicității: CA-ul a ales tabăra „zdrențelor”  – (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), etc. Nu mai...

Exclusiv5 zile ago

Cum fac aleșii locali dintr-un om nevinovat țap ispășitor, ca să nu recunoască ce-au votat ieri

Consiliul Local Ploiești: fabrică de haos, nu de ordine publică În iulie, în Consiliul Local Ploiești, s-a jucat un vodevil...

Exclusiv6 zile ago

TCE Ploiești – Minunea de luni și groaznicul coșmar al clanului Nae: AGA de pe 31 sau ziua eliberării din robie?

Luni, 31: Ziua în care unii așteaptă o minune, iar alții își rod unghiile până la cot În timp ce...

Partener media exclusiv

stiri actualizate Raspandacul

Parteneri

Taxi Heathrow London

www.softpas.com

Top Articole Incisiv