Administratie
Participarea Președintelui României, Klaus Iohannis, la evenimentele de marcare a 30 de ani de apartenență a României la Francofonia instituțională
Președintele României, Klaus Iohannis, a participat joi, 16 martie 2023, la Palatul Cotroceni, la segmentul la nivel înalt al evenimentelor care marchează aniversarea, anul acesta, a 30 de ani de când țara noastră este membru cu drepturi de depline al Organizaţiei Internaţionale a Francofoniei (OIF).
Astfel, Președintele României a avut o întrevedere cu Secretarul General al OIF, Louise Mushikiwabo, care efectuează o vizită în România, în perioada 16-17 martie 2023, la invitația șefului statului român.
În cadrul întâlnirii cu Secretarul General Louise Mushikiwabo, Președintele Klaus Iohannis și-a exprimat aprecierea pentru excelenta cooperare cu OIF, Organizație în care țara noastră are un rol deosebit, de Stat-far al regiunii Europei Centrale şi de Est.
Preşedintele României a evidențiat că țara noastră va rămâne un stat angajat în mişcarea francofonă, urmărind atingerea obiectivelor şi ţintelor Cadrului Strategic 2023-2030.
În context, Președintele Klaus Iohannis a subliniat interesul României, în calitate de important contribuitor la activitatea şi bugetul Organizaţiei, de a obține o poziție de vârf în cadrul Organizației Internaționale a Francofoniei, fie la nivelul Secretariatului de la Paris, fie ca Reprezentant Regional al uneia dintre reprezentanțele externe ale OIF.
Preşedintele României şi Secretarul General al Organizaţiei Internaţionale a Francofoniei au avut, totodată, un schimb de opinii asupra situației internaţionale şi a multiplelor crize pe care războiul Federaţiei Ruse împotriva Ucrainei le-a produs la nivel global, cu efecte grave asupra economiei şi securităţii alimentare în multe dintre ţările francofone.
La rândul său, Secretarul General Louise Mushikiwabo a transmis Preşedintelui Klaus Iohannis felicitările sale și ale Organizației pentru aniversarea celor 30 de ani de Francofonie instituţională, un eveniment care este în atenţia întregii mişcări francofone, în care România joacă de la înfiinţare un rol deosebit de important.
Totodată, Secretarul General al OIF a apreciat în mod deosebit eforturile României de a facilita fluxul de cereale din Ucraina spre pieţele mondiale și ajutorarea refugiaţilor ucraineni, cât și sprijinirea economiei Republicii Moldova, grav afectată de războiul din Ucraina.
După convorbirile oficiale, Președintele Klaus Iohannis și Secretarul General Louise Mushikiwabo au deschis lucrările Conferinței „Francofonia viitorului: educaţia pentru dezvoltare durabilă!ˮ, desfășurate sub Înaltul Patronaj al Președintelui României.
Reuniunea la nivel înalt inaugurată de Președintele României a reprezentat evenimentul central de marcare a celor 30 de ani de apartenență a țării noastre la Francofonia instituțională, titlul Conferinței constituind de altfel tema fanion a momentului aniversar din acest an.
În cadrul evenimentului, Președintele Klaus Iohannis a indicat faptul că educația și dezvoltarea durabilă sunt priorități atât pentru România, cât și pentru Organizația Internațională a Francofoniei, și, privind spre viitor, trebuie să întărim cooperarea în domeniul educației pentru dezvoltare durabilă (Alocuțiunea Președintelui României este disponibilă AICI).
De asemenea, Preşedintele României a arătat că, la peste o jumătate de secol de la înfiinţare, regrupând peste 321 de milioane de cetăţeni din 88 de state ale lumii, Francofonia a evoluat de la un mecanism instituțional dedicat promovării limbii franceze la o organizație multilaterală matură, coagulată în apărarea valorilor sale comune – pace, democrație și drepturile omului.
La rândul său, Secretarul General Louise Mushikiwabo a exprimat înalta apreciere pentru contribuţia concretă a României la desfăşurarea proiectelor Francofoniei în domeniul educaţiei şi Francofoniei ştiinţifice, în domeniul sprijinirii statelor în curs de dezvoltare în asigurarea unui climat social propice avansării pe calea democraţiei, dar și pentru sprijinul financiar al țării noastre destinat proiectelor care au drept obiectiv promovarea femeilor şi a iniţiativelor de dezvoltare durabilă.
Conferinţa de la Palatul Cotroceni, la care au mai participat Prim-ministrul României, Nicolae Ciucă, și înalți reprezentanți ai structurilor francofone, miniștri ai educației din România, Franța, Maroc, Mauritius, Camerun, New Brunswick – Canada, a oferit ocazia de a face cunoscut statutul țării noastre, care ocupă locul al doilea la nivel global ca număr de filiere francofone afiliate Agenţiei Universitare a Francofoniei. În intervențiile susținute, miniștrii educației au prezentat exemple de bune practici dezvoltate la nivel național în domeniul educației pentru dezvoltare durabilă.
România își dorește să colaboreze din ce în ce mai strâns cu parteneri internaționali în vederea dezvoltării de bune practici, instrumente și materiale relevante pentru educația privind schimbările climatice și mediul, precum și în dezvoltarea de infrastructură școlară sustenabilă.
Participanții la conferință au indicat cooperarea internațională în domeniul educației privind schimbările climatice și mediul ca fiind esențială în procesul de construcție a unui viitor sustenabil pentru România și pentru întreaga Francofonie.
Administratie
Virgiliu-Daniel Nanu: „Prahova se schimbă și prin oamenii ei”
Consiliul Județean Prahova sprijină 30 de proiecte nonprofit dedicate educației, culturii, sportului și protecției mediului. Pentru finanțarea acestora, instituția a alocat 2.249.427 de lei, în cadrul sesiunii din luna iunie 2026.
Președintele Consiliului Județean Prahova, Virgiliu-Daniel Nanu, a subliniat rolul oamenilor și al organizațiilor care se implică activ în comunitate și transformă ideile în proiecte concrete.
Inițiative pentru tineri, cultură, sport și mediu
Proiectele selectate acoperă domenii diverse și se adresează unor categorii variate de beneficiari. Unele inițiative sunt dedicate tinerilor și sprijinului educațional, în timp ce altele urmăresc promovarea dansului, filmului și a altor activități culturale în comunitățile prahovene.
Pe lista proiectelor se află și inițiative de protecție a mediului, programe care îi apropie pe copii de sport, precum și proiecte destinate sportivilor care își doresc să facă performanță.
„Prahova are oameni care nu așteaptă ca lucrurile să se întâmple. Au idei, se implică și pun lucrurile în mișcare”, a transmis Virgiliu-Daniel Nanu.
Președintele CJ Prahova: „În spatele fiecărui proiect sunt ore de muncă”
Președintele Consiliului Județean a apreciat diversitatea proiectelor și implicarea celor care contribuie la realizarea lor. Potrivit acestuia, în spatele fiecărei inițiative se află numeroase ore de muncă și efortul unor oameni dedicați.
„În spatele fiecăruia sunt ore de muncă, profesori, antrenori, voluntari și oameni care aleg să se implice pentru ceilalți. Iar asta merită susținut”, a declarat acesta.
Virgiliu-Daniel Nanu a evidențiat faptul că dezvoltarea comunității pornește adesea de la o idee simplă, care poate avea un impact important atunci când este susținută și transformată într-un proiect concret.
Obiectivul: mai multe proiecte finanțate în anii următori
Președintele CJ Prahova și-a exprimat dorința ca numărul proiectelor sprijinite de instituție să crească în următoarea perioadă.
„Astăzi am vorbit despre 30 de proiecte. Mi-aș dori ca mâine să fie 50, apoi 100. Să existe tot mai mulți prahoveni care vin cu idei, care au curajul să înceapă și care găsesc în Consiliul Județean un partener”, a afirmat Virgiliu-Daniel Nanu.
Acesta a încurajat implicarea civică și participarea celor care au idei și inițiative pentru comunitate, transmițând că instituția pe care o conduce își dorește să fie un partener pentru proiectele cu impact local.
„Asta este Prahova pe care vreau să o construim împreună”
În mesajul său, Virgiliu-Daniel Nanu a subliniat că schimbarea județului nu depinde doar de instituții, ci și de oamenii care se implică și duc proiectele până la capăt.
„Prahova se schimbă și prin oamenii ei. Prin fiecare idee care merită o șansă, prin fiecare inițiativă dusă până la capăt și prin fiecare proiect care lasă ceva bun în urma lui. Asta este Prahova pe care vreau să o construim împreună”, a concluzionat președintele Consiliului Județean Prahova.
Administratie
Aproape 484.000 de țigarete, descoperite într-un camion la Calafat. Șoferul bulgar a fost arestat preventiv
Marfa de contrabandă era ascunsă printre alte bunuri transportate
Polițiștii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Calafat au descoperit 483.960 de țigarete ascunse într-un ansamblu rutier înmatriculat în Bulgaria. Captura a fost realizată în urma unei acțiuni desfășurate împreună cu lucrătorii Direcției Regionale Vamale Craiova – Serviciul Echipe Mobile Calafat.
Potrivit informațiilor transmise de Inspectoratul Teritorial al Poliției de Frontieră Giurgiu, controlul a avut loc în parcarea din apropierea Stației de Taxare a podului Calafat–Vidin, în cadrul unei acțiuni de tip „BLITZ”.
Camionul circula pe ruta Bulgaria–România
Pentru verificări a fost selectat un ansamblu rutier format din cap tractor și semiremorcă, înmatriculat în Bulgaria, care se deplasa pe ruta Bulgaria–România.
La volan se afla un cetățean bulgar în vârstă de 48 de ani. Conform documentelor prezentate autorităților, acesta transporta bunuri diverse. Compartimentul destinat mărfurilor nu avea aplicat sigiliu vamal.
În urma extinderii verificărilor, polițiștii au identificat mai multe cutii de carton ascunse printre mărfurile transportate. În interiorul acestora se aflau pachete de țigarete inscripționate cu timbru de acciză bulgăresc.
Șoferul nu a putut prezenta documente care să ateste proveniența produselor.
Valoarea țigaretelor, estimată la peste 725.000 de lei
Inventarierea mărfii a indicat un total de 24.198 de pachete, respectiv 483.960 de țigarete. Valoarea estimată a produselor se ridică la aproximativ 725.940 de lei.
Cercetările au fost preluate de lucrătorii Biroului de Prevenire, Combatere a Migrației Ilegale și Traficului de Migranți din cadrul Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră Dolj, care urmează să stabilească întreaga situație de fapt.
Șoferul, arestat preventiv pentru 30 de zile
În acest caz, polițiștii de frontieră efectuează cercetări pentru deținerea, în afara antrepozitului fiscal sau comercializarea pe teritoriul României, a unor produse accizabile supuse marcării, fără marcaje sau cu marcaje necorespunzătoare ori false, peste limita legală de 10.000 de țigarete.
Cetățeanul bulgar a fost reținut pentru 24 de ore, după care a fost prezentat Judecătoriei Calafat cu propunere de arestare preventivă.
Judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei Calafat a admis propunerea și a dispus arestarea preventivă a bărbatului pentru 30 de zile. Acesta a fost introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Dolj.
Controale permanente pentru combaterea ilegalităților la frontieră
Inspectoratul Teritorial al Poliției de Frontieră Giurgiu precizează că desfășoară permanent acțiuni specifice, în colaborare cu instituțiile partenere, pentru prevenirea și combaterea faptelor ilegale.
Activitățile au loc în contextul aplicării acquis-ului Schengen și urmăresc securizarea frontierelor, protejarea intereselor României și ale Uniunii Europene, precum și respectarea drepturilor de proprietate intelectuală.
Acuzațiile formulate fac obiectul cercetărilor, iar persoana beneficiază de prezumția de nevinovăție pe tot parcursul procedurilor judiciare.
Administratie
Turul Ciclist al României 2026 trece prin Păulești. Restricții și recomandări pentru participanții la trafic
Comuna Păulești, inclusă în etapa Brașov–Ploiești
Comuna Păulești va fi inclusă în traseul celei de-a patra etape a Turului Ciclist al României 2026, programată sâmbătă, 12 septembrie. Etapa va conecta Brașovul de Ploiești, iar caravana competiției va traversa și o porțiune din teritoriul localității prahovene.
Anunțul a fost făcut de primarul comunei Păulești, Tudor Sandu, care le-a transmis locuitorilor recomandări pentru desfășurarea în condiții de siguranță a evenimentului sportiv.
Recomandări pentru intervalul 12:30–14:30
Pentru protejarea cicliștilor și pentru fluidizarea traficului, autoritățile recomandă evitarea deplasărilor pe DJ 102, în intervalul orar 12:30–14:30.
Sectorul vizat este cuprins între zona Calea Ferată Găgeni și sensul giratoriu Păulești, pe direcția către Ploiești.
În această perioadă, participanții la trafic sunt sfătuiți să evite utilizarea pe tronsonul menționat a următoarelor mijloace de deplasare:
- biciclete;
- trotinete;
- vehicule și mijloace similare;
- căruțe și alte atelaje.
Poliția și echipele de ordine, prezente pe traseu
Primăria Păulești le solicită cetățenilor să manifeste prudență și să respecte indicațiile polițiștilor, precum și ale personalului de ordine aflat pe traseul competiției.
Respectarea recomandărilor este necesară pentru prevenirea incidentelor și pentru ca etapa să se desfășoare în condiții cât mai bune, atât pentru sportivi, cât și pentru locuitorii și participanții la trafic din zonă.
Localnicii, invitați să susțină cicliștii
Pe lângă recomandările privind traficul, autoritățile îi invită pe locuitorii comunei să iasă pe traseu și să îi încurajeze pe sportivi.
„Păuleștiul face parte din spectacolul Turului României!”, a transmis primarul Tudor Sandu, potrivit anunțului publicat de Primăria comunei Păulești, mulțumindu-le cetățenilor pentru înțelegere și colaborare.
-
Exclusivacum 3 zile„IPJ Prahova – Grădinița de cadre” – Episodul 59 – Flagrant de carton, anticorupție de mucava și lăutari cu epoleți la comanda Sistemului
-
Exclusivacum 5 zile„IPJ Prahova – Grădinița de cadre care-și mănâncă propriile grade” – Episodul 58: Cum a dispărut, peste noapte, „subcomisarul-șef” din Băicoi
-
Exclusivacum o ziOrganigrama cu chiloți de la TCE Ploiesti, varianta „Salam la păcănele” – cum se salvează protejații lui Nae și se execută fraierii care muncesc
-
Exclusivacum 3 zileMAREA TĂCERE DE LA TCE PLOIEȘTI. „Organigrama cu chiloți”, sindicatele de buzunar și frica la normă
-
Exclusivacum 5 zileBâlbâiala de stat cu ștampilă «Strict Secret». Cum a jucat România telefonul fără fir pe securitatea națională
-
Exclusivacum 2 zile„Grădinița de Cadre” de la IPJ Prahova: defilează cu stopul ars, dar dau lecții de lege la fraieri
-
Exclusivacum 14 ore„IPJ Prahova – Grădinița de Cadre”, episodul 60: De la «Pinochio de Băicoi» la vânzătorul cu epoleti. Cum se spală păcatele cu pensii, tarabe și produse bio
-
Featuredacum 5 zileCând sindicatul tace și muncește: de ce au apărut ‘misterios’ cursurile de cercetare disciplinară în MAI



