Connect with us

Exclusiv

PROSTIA SI SMECHERIA….DE FAPT AU VRUT SA ACOPERE ILEGALITATILE FACUTE DE EL ȘI CEI CARE AU SEMNAT…

Publicat

pe

Scandalul privind de prelungirea contractului cu BCR, care ar trebui să asigure cofinanțarea proiectelor europene la Ploiești este departe de a se fi încheiat.

Hotararea nr. 463/2022 a Consiliului Local Ploiesti, ar fi trebuit sa reprezinte ultima speranta pentru implementarea proiectelor europene deja APROBATE. Din pacate pe fondul unei crize profunde intre primar si majoritatea din consiliu, precum si a lipsei totale de dialog intre administratie si consilieri, ne aflam astazi in postura in care BCR a fost tarata intr-un dosar penal si intr-un scandal mediatic prin care i s-a afectat grav imaginea, motiv prin care intentioneaza sa anuleze Actul Aditional care s-a semnat la data de 20.09.2022, la Bucuresti, in mod ilegal, de primarul Andrei Volosevici.

Cum a vrut primarul Ploieștiului să scape de ”bomba” prelungirii creditului BCR. În loc să fie anulată, hotărârea declarată ilegală de Prefectură, a incercat sa o ”modifice”.

Prefectura Prahova a considerat, în 2022, că hotărârea Consiliului Local Ploiești privind prelungirea perioadei de tragere din creditul BCR a fost adoptată „cu încălcarea prevederilor legale” și a solicitat revocarea acesteia.

Iata ca, dupa ce organele de cercetare penala au solicitat date si documente de la Administratia Volosevici si de la BCR, în ultima ședința de Consiliu Local, primarul Andrei Volosevici a solicitat retragerea proiectului de prelungire de pe ordinea de zi, motivând că „săptămâna viitoare” (n.r – in aceasta saptamana) urmează să se întâlnească cu reprezentanții Prefecturii și cu cei ai BCR pentru clarificarea situației de fapt. Datele noastre indica ca BCR tarata in acest dosar penal si mediatic intentioneaza sa anuleze acest act aditional (semnat ILEGAL de edilul Andrei Volosevici)!

Intrebări fără răspuns pentru administrația VOLOSEVICI:

  1. La prelungirea duratei/perioadei de trageri din alte împrumuturi au fost negociate comisioane  bancare?
  2. Dacă DA concret de specificat- din surse NU s-au negociat și este pentru prima data când se încalcă legea!
  3. Care este corespondența purtată cu BCR, în ce perioadă, cine a negociat, cine a semnat și participat la negocieri?
  4. Se pot face negocieri pe bani publici? – Care este baza legală?

5.Prin HCL 619/21.12.2018  se aprobă contractarea unui împrumut intern în valoare  de 34  34 013 308, 36 lei ( Anexa nr. 3)  aprobă CAIETUL DE SARCINI ….PG 41-48….

În caietul de sarcini la art. 6  se specifica perioada de trageri de 3 ani conform avizului C.A.I.L Ministerul Finanțelor, ….perioada poate fi prelungită în situații justificate…..

ATENȚIE LA ART 10!!!….COMISIOANE…TOATE ZERO….DE NEUTILIZARE…ZERO….

Caietul de sarcini aprobat de către C.L.Ploiești a sta la baza organizării procedurii de achiziție publică a împrumutului contractat de la BCR..

Oferta financiară prezentată de către banca declarată câstigătoare trebuia să respecte obligatoriu caietul de sarcini , în caz contrar nu putea fi declarată oferta câștigătoare.

HCL 619/21.12.2018 

Si aici important  – CAIET SARCINI ANEXA 3 

[pdf-embedder url=”https://www.incisivdeprahova.ro/wp-content/uploads/2023/03/619_21.12.2018.pdf”]

INTREBĂRI

1.Oferta financiară a BCR CUPRINDE COMISIOANE?

  1. Dacă DA, cum de nu a fost descalificată banca de la procedura de achiziție?

In luna SEPTEMBRIE 2022 Consiliul Local Ploiești S-A ÎNTRUNIT ÎN ȘEDINȚE DE CONSILIU LOCAL de 6 ori  în data de 06. 12, 14, 20, 22, 27, 28  septembrie.

Cum se explică că pe ordinea de zi a ședințelor de consiliu local din luna septembrie sau august 2022 nu a fost supus aprobării consiliului local  prelungirea perioadei de trageri în condițiile în care expira perioada de trageri din împrumut?…(de menționat că majoritatea consilierilor locali s-au prezentat și se prezintă la convocarea ședințelor de consiliu, dimineața, seara, în cursul săptâmânii, în weekend,…ori de câte ori necesitățile și urgențele au impus prezența acestora la consiliu…).

In data de 04.10. 2022 a fost convocată ședința de Consiliu Local , urgența fiind TERMIA, pe ordinea de zi figurând și proiectul de hotărâre aprobat în data de 05 octombrie întrucât ședința s-a amânat pentru data de 5 octombrie…

În materiale de ședință  pentru 04 octombrie și 05 octombrie nu s-a transmis ACTUL ADITIONAL DE PRELUNGIRE CU 1 AN ȘI CU SPECIFICAREA COMISIONULUI DE 0,2 %….EXISTĂ DOVADĂ PRIVIND PUNEREA LA DISPOZIȚIE A MATERIALELOR DE ȘEDINȚĂ

1.După aprobarea HCL  nr.463/05.10.2022  documentele au fost tramsmise la Ministerul Finantelor la Comisia de Autorizare a Împrumuturilor Locale ?

Daca NU, de ce nu au fost transmise?

  1. De ce nu au fost transmise documentele consilierilor locali si au fost anexate ulterior dupa ce Prefectura Prahova a transmis adresa catre Primarie din care rezulta nelegalitatea hotararii de consiliu local?

Sef serviciu RELAȚIA CU CONSILIUL LOCAL ESTE ADRIANA CÂRSTEA  căreia edilul Volosevici ii boteaza copilul in mandatul trecut și care a fost numită director adjunct o perioadă la APMCS  PARC MEMORIAL CONSTANTIN STERE…NEINDEPLININD  CONDITIILE LEGALE, IAR SOTUL ACESTEIA ESTE BENEFICIARUL UNOR LUCRĂRI – PE FIRMA ACESTUAIA.

Materialele, anexele din ședintele Consiliului Local sunt înlocuite numai, cu aprobarea acesteia…așa au fost adăugate si acum …în ideea de a se induce in eroare ca consilierii au știut ce au votat…cu toate ca in art HCL se stipuleaza in CLAR …”CELELALTE CLAUZE CONTRACTUALE RĂMÂN NEMODIFICATE….”!

Acum scopul era/este evident de a acoperi ilegalitatea cu votul consilierilor ca apoi sa ii traga la raspundere…

De ce există corespondenta intre cele 2 Direcții: Economic și Juridic?

Ce presiuni a pus administratorul public ALBU Simona pe Direcția  Juridică?

Amenintarile cu comisia de disciplină exista si la nivelul Direcției Juridice (daca nu semneaza ceva)…Directie care este in  coordonarea SIMONEI ALBU!

Tocmai saptamana aceasta edilul nostru nastrusnic cere o discutie cu Prefectura si cu banca (BCR)?…

De ce dupa 6 luni de zile?

1.Care este baza legala astfel incat Consiliul Local sa aprobe acum retroactiv comisionul care nu a fost stipulat in hotarare?

  1. Dupa 6 luni de la termenul limita cand trebuia prelungita perioada de trageri procedeaza la modificarea modificarii…?
  2. De ce nu anuleaza hotararea?….pierde finantarea…foarte bine…face alt imprumut …la fonduri europene (pentru cofinantari se aproba de catre Ministerul Finantelor  fara a tine cont de gradul de indatorare)…
  3. Din octombrie pana acum tinea o noua licitatie, incheia un nou contract si avea cofinantarea asigurata, dar PROSTIA SI SMECHERIA….DE FAPT AU VRUT SA ACOPERE ILEGALITATILE FACUTE DE EL ȘI CEI CARE AU SEMNAT…

HCL 619/21.12.2018

ATENTIE ART. 6 SI ART. 10….SI DIN CONTRACT: ACELASI LUCRU…CHIAR DACA BANCA SAU EI VOR SA DEFINEASCA COMISIONUL IN ALT FEL…IN CAIET ERA TRECUT ZERO LEI….NU SE PUTEA NEGOCIA CLAR….NU SUNTEM IN DREPTUL PRIVAT, IN DREPTUL PUBLIC NU SE NEGOCIAZA SI NU SE ADAUGA COMISIOANE…LICITATIA ESTE LICITATIE, APROBAREA CONSILIULUI LOCAL TREBUIE RESPECTATA …NE REFERIM LA CELE ANTERIOARE…!

IMPORTANT SI CA ESTE PRIMA DATA DUPA  20 DE ANI DE IMPRUMUTURI ALE PRIMARIEI PLOIESTI CAND SE NEGOCIAZA COMISIOANE SI NU SE RESPECTA CAIETUL DE SARCINI SI CONTRACTUL!!

CONSILIERII LOCALI AU LUAT CUNOSTINTA DE CORESPONDENTA CU BANCA ? …  SAU O „FABRICA ACUM ” ? Vom reveni. (Cerasela N.).

Consiliul Local Ploiesti va fi chemat sa GIREZE faptele penale savarsite in cazul BCR

Cartof fierbinte la DNA ST Ploiesti/ AFACEREA BCR – Andrei Volosevici, Ioana Otilia Pelin si Albu Simona a ajuns de la DNA Structura Centrala la DNA ST Ploiesti

„Activitatea consilierilor locali la Ploiesti a ajuns, in acest mandat, sport extrem, o ruleta ruseasca tampita si ingrijoratoare”

Cand va anula Consiliul Local Ploiești celebra HCL 463/05.10.2022 pentru a se intra in legalitate?

Prefectura Prahova si ziarul indepentent Observatorul Prahovean (nu cele din „oficios”) confirmă dezvaluirile ziarului Incisiv de Prahova

Infractiuni savarsite de un primar in exercitiu, Andrei Volosevici, alaturi de semnatarii din Primaria Ploiesti a actului aditional cu B.C.R/Documente plangere penala

Un nou abuz savarsit de primarul Andrei Volosevici/O noua prejudiciere a bugetului local/DOCUMENTE

 

 

 

 

Exclusiv

Buna Vestire a tablelor indoite: Cum a „sfințit” miliția prahoveană paharul de Ziua Poliției

Publicat

pe

De

Sărbătoarea Poliției Române, menită să onoreze uniforma și legea, s-a transformat la I.P.J. Prahova într-un spectacol grotesc, unde onoarea s-a înecat în aburi de licori bahice, iar epoleții s-au murdărit de noroiul mușamalizărilor „frățești”.

Sfinți, epoleți și multă smerenie bahică

În fiecare an, pe 25 martie, Poliția Română își scoate hainele de gală, invocând simbolul creștin al Bunei Vestiri. O tradiție pornită sub domnitorul Grigore Dimitrie Ghica în 1822 și consfințită modern prin Legea 218/2002, menită să fie un moment de recunoaștere pentru cei care veghează la siguranța noastră.

Însă, la Ploiești, semnificația creștină a fost rapid înlocuită de o „vestire” mult mai pământeană: aceea că, indiferent de regim sau epocă, apucăturile de milițian rămân neschimbate sub coaja de polițist european.

În timp ce investigațiile noastre curgeau pe alte fronturi, am omis să punctăm „miracolul” petrecut la I.P.J. Prahova, unde festivitățile oficiale, avansările în grad și etalarea tehnicii de luptă au fost doar paravanul unei paranghelii de pomină. La masa plină cu „recunoștință” au fost invitați și foștii șefi ai instituției, personaje care au demonstrat că, odată ieșit la pensie, coloana vertebrală devine o opțiune facultativă, iar spiritul de castă bate legea pe care cândva jurau să o apere.

De la comandă la tarabă: „Pietarul-Șef” și miracolul celor 24 de ore

Punctul culminant al acestei „serate de gală” a fost marcat de un incident care ar face orice cursant al Academiei de Poliție să roșească de indignare. Un fost șef de vază al I.P.J. Prahova, ajuns între timp să gestioneze soarta pătrunjelului și a ridichilor în calitate de șef la Hale și Piețe Ploiești, a demonstrat că reflexele de mare strateg nu se pierd.

Gurile rele din târg spun că personajul s-a întors „la origini”, adică la piață, dar comportamentul său de după eveniment trădează o mentalitate de neatins. Imediat după „paranghelia” oficială, mașina personală a acestui „ilustru” pensionar a fost implicată într-o tamponare serioasă. Dar, stupoare! Într-un județ în care radarele pândesc și cel mai mic exces de viteză, incidentul fostului comandant a beneficiat de o liniște mormântală. Fiindcă nu au existat victime, s-a activat imediat protocolul „mușamalizarea”, o practică veche de când lumea în care foștii și actualii șefi își spală reciproc păcatele sub preș.

Extratereștri la volan și aburii lui Bahus

Cea mai savuroasă parte a acestui scenariu de prost gust este momentul raportării. Celebrul „pietar-șef” s-a prezentat să declare evenimentul după fix 24 de ore, termenul legal limită. De ce această întârziere strategică? Noi nu am putea specula că la volan se afla chiar domnia sa, cu reflexele alterate de „spiritul” sărbătorii.

Probabil, conform unei logici demne de dosarele X, la volan s-a aflat un extraterestru cu grade de fost șef, care a așteptat cuminte ca „aburii lui Bahus” să se evapore complet din organism înainte de a da ochii cu foștii subalterni. Este un spectacol absurd în care „uscăturile” din sistem, fie ele active sau la pensie, își pun amprenta pe o imagine și așa șifonată a Poliției Române. În timp ce polițiștii cu coloană vertebrală încearcă să spele blazonul instituției, astfel de specimene demonstrează că, în Prahova, legea este doar o sugestie, mai ales dacă ai avut cândva puterea de a semna statele de plată. Vom reveni cu dezvaluiri de culise. (Cristina T.).

Citeste in continuare

Exclusiv

Safari cu emoții pe strada Minerva: Ploieștiul, orașul unde gropile mănâncă mașini sub nasul poliției rutiere

Publicat

pe

De

În timp ce administrația locală pare ocupată cu număratul frunzelor de pe asfalt, strada Minerva din Ploiești s-a transformat într-un poligon de încercări demn de misiunile NASA pe Marte. Singura diferență? Pe Marte nu sunt trei școli și o secție de poliție care să asiste, la dezintegrarea vehiculelor.

Trilogia incompetenței: Trei scoli, o Secție de Poliție și cratere de proporții biblice

Dacă vrei să-ți testezi norocul și rezistența planetarelor, strada Minerva este destinația ideală. Nu este nevoie de indicatoare, căci „obstacolele” sunt de mărimea unor bazine olimpice de cartier. Potrivit relatărilor din teren, orice șofer care îndrăznește să depășească viteza de 10 km/h pe acest tronson riscă să își lase roțile ca ofrandă zeilor asfaltului și să plece acasă pe platformă.

Ironia sorții face ca acest peisaj post-apocaliptic să fie situat strategic, chiar sub ferestrele IPJ Prahova (Sectia 3 Politie Vest).

Se pare că si agenții de poliție au dezvoltat un simț eroic: își distrug zilnic mașinile personale și de serviciu în aceleași cratere, dar așteaptă probabil o minune divină pentru a sancționa administratorul drumului )Politia Rutiera din cadrul IPJ Prahova).

Este un spectacol grotesc să vezi cum siguranța elevilor din cele trei școli din zonă este lăsată la voia hazardului, într-un oraș care pare să fi uitat că drumul public nu este o capcană pentru urși.

Amenzi de „semințe” pentru un calvar de lux

Cifrele vorbesc de la sine, dar nu spun nimic celor care semnează statele de plată în Primărie. De la începutul anului, Primăria Ploiești a fost „urecheată” de Poliția Rutieră cu două amenzi monumentale, în valoare de 4.252,5 lei fiecare. O sumă care, pentru bugetul unei administrații, reprezintă probabil contravaloarea protocolului de cafea pe o săptămână.

În timp ce Codul Rutier obligă administratorii să mențină drumurile în stare de funcționare, la Ploiești legea pare a fi doar o sugestie facultativă.

Ne întrebăm, cu un gust amar de sarcasm: oare când se va trezi Poliția Rutieră din somnul cel de moarte pentru a amenda drastic ignoranța de pe strada Minerva? Sau poate se așteaptă ca vreun microbus școlar să fie înghițit de pământ pentru a se constata „pericolul”?

Dorel a săpat, garanția a expirat, iar pământul stă să se surpe

Culmea ridicolului administrativ atinge cote de avarie atunci când vine vorba de istoricul acestei străzi blestemate. Toate arterele din zonă au fost „mângâiate” cu puțin bitum, mai puțin Minerva. De ce? Pentru că aici, marea lucrare de canalizare de pe vremuri a fost făcută după manualul de „așa nu”.

Surse din administrație indică faptul că problema este atât de gravă sub stratul de praf, încât niciun constructor întreg la minte nu vrea să se atingă de plombări.

Un „Dorel” mai curajos a fost chemat la fața locului, dar când a văzut că strada stă să se surpe cu totul, i-a „dat pas” Primăriei, realizând că acolo nu e nevoie de asfalt, ci de un exorcist sau de un genist. Între timp, pe o distanță de 200 de metri, chiar în fața școlilor, copiii și părinții fac echilibristică printre denivelări, așteptând momentul în care asfaltul va decide să capituleze definitiv sub greutatea vreunei mașini.

Concluzia e simplă: pe strada Minerva, dacă nu te lasă mașina, te lasă nervii. Iar dacă nici nervii nu cedează, sigur se va găsi o groapă destul de adâncă în care să se îngroape și ultima fărâmă de bun-simț a autorităților ploieștene. Vom reveni. (Cerasela N.).

Citeste in continuare

Exclusiv

IPJ NEAMȚ ȘI LOGICA DE BIROU: CUM SĂ LOCUIEȘTI ÎNTR-UN SERTAR ȘI SĂ TE CREZI PROPRIETAR DE PALAT

Publicat

pe

De

Într-o desfășurare de forțe intelectuale care ar lăsa orice filosof al absurdului fără replică, geniile administrative de la IPJ Neamț au încercat să reinventeze legile fizicii și ale bunului simț. Miza? Câțiva lei tăiați din decontul de transport al unui polițist, pe motiv că acesta ar deține „un palat” invizibil în actele soției.

GENIUL ADMINISTRATIV: SOACRA, RECOLTAREA DE METRI PĂTRAȚI ȘI COTA-PARTE DIN NIMIC

Totul a început din dorința aprigă a conducerii IPJ Neamț de a face economie pe spatele angajaților, folosind o logică ce sfidează realitatea imediată. Potrivit dezvăluirilor explozive făcute de Sindicatul Diamantul, instituția a decis că un polițist nu mai are dreptul la decontarea transportului pentru că soția sa a „îndrăznit” să moștenească o cotă-parte teoretică de 25 de metri pătrați dintr-un apartament.

Partea cu adevărat savuroasă? În acei metri pătrați de hârtie locuiește, în carne și oase, soacra omului. Dar pentru birocrații de la Neamț, acest detaliu este o simplă notă de subsol. În viziunea lor halucinantă, polițistul, soția și probabil restul familiei ar fi trebuit să se teleporteze în sufrageria soacrei, să se așeze frumos pe taburete și să declare că și-au rezolvat problemele locative. „Ai o cotă pe hârtie, deci ai unde să dormi”, par să fi decretat strategii de la IPJ, ignorând faptul că în dreptul civil, o cotă-parte nu înseamnă că poți să-ți pui patul în mijlocul holului altcuiva.

CURTEA DE APEL BACĂU DĂ CU REALITATEA ÎN CAPUL BIROCRAȚIEI

Din fericire pentru sănătatea mintală a sistemului judiciar, Curtea de Apel Bacău, prin Decizia nr. 249/02.04.2026, a decis să pună capăt acestei comedii de prost gust. Instanța a desființat sentința ridicolă de la fond și a reamintit conducerii IPJ Neamț un adevăr elementar: proprietatea pe hârtie nu este totuna cu un acoperiș deasupra capului.

Judecătorii băcăuani, urmând linia trasată de ICCJ prin Decizia nr. 406/2025, au explicat, ca pentru copiii de grădiniță, că trebuie analizată „aptitudinea concretă” a imobilului de a servi ca locuință. Altfel spus, nu poți locui într-un paragraf dintr-un certificat de moștenitor. Instanța a subliniat că deținerea unei cote-părți nu înseamnă automat că polițistul are cheia de la intrare, liniștea necesară sau spațiul fizic pentru a-și duce existența, dând astfel o palmă peste degetele celor care citesc legea ca pe un manual de instrucțiuni pentru asamblat mobilă ieftină.

DIAMANTUL ȘLEFUIEȘTE DREPTATEA: FINAL DE MECI PENTRU INTERPRETĂRILE „MECANICE”

Această victorie, raportată cu satisfacție de SPR Diamantul, nu este doar o reușită individuală, ci o lovitură de grație dată obiceiului prost de a interpreta textele legale „mecanic”, scoase din context și lipsite de orice urmă de logică umană. Sindicatul a reușit să demonstreze încă o dată că drepturile polițiștilor nu sunt opționale și nu pot fi anulate prin scheme de „contabilitate creativă” aplicate la compartimentul financiar.

Mulțumirile adresate de sindicat Curții de Apel Bacău sunt, în fapt, un semnal de alarmă pentru toți șefii de inspectorate care se cred mici zei peste destinele subalternilor: legea este făcută să servească omul, nu să-i pună piedici birocratice demne de Kafka. Rămâne de văzut dacă la IPJ Neamț se va învăța ceva din această lecție de drept sau dacă se va căuta în continuare, prin sertarele arhivelor, vreo altă cotă de 2 metri pătrați într-o debara, pentru a mai tăia un decont. Până atunci, polițistul nostru poate răsufla ușurat: nu este obligat să se mute cu soacra doar pentru a satisface fanteziile administrative ale șefilor săi. (Cerasela N.).

Citeste in continuare

Aveți un PONT?

Cel mai complet ziar de investigații dedicat cititorilor din România. Aveți un pont despre fapte de corupție la nivel local și/sau național? Garantăm confidențialitatea! Scrie-ne la Whatsapp: 0735.085.503 Sau la adresa: incisiv.anticoruptie@gmail.com Departament Investigații - Secția Anticorupție

Știri calde

Exclusiv3 minute ago

Buna Vestire a tablelor indoite: Cum a „sfințit” miliția prahoveană paharul de Ziua Poliției

Sărbătoarea Poliției Române, menită să onoreze uniforma și legea, s-a transformat la I.P.J. Prahova într-un spectacol grotesc, unde onoarea s-a...

Exclusiv20 de minute ago

Safari cu emoții pe strada Minerva: Ploieștiul, orașul unde gropile mănâncă mașini sub nasul poliției rutiere

În timp ce administrația locală pare ocupată cu număratul frunzelor de pe asfalt, strada Minerva din Ploiești s-a transformat într-un...

Exclusiv46 de minute ago

IPJ NEAMȚ ȘI LOGICA DE BIROU: CUM SĂ LOCUIEȘTI ÎNTR-UN SERTAR ȘI SĂ TE CREZI PROPRIETAR DE PALAT

Într-o desfășurare de forțe intelectuale care ar lăsa orice filosof al absurdului fără replică, geniile administrative de la IPJ Neamț...

Exclusiv23 de ore ago

Ospiciul „sărăcește-norul”: Marea pârjoleală de 5.000% și „Agenții 007 ai gliei” care au demascat mafia argintului sub privirile mute ale statului

România anului 2026 a devenit oficial rezervația naturală a absurdului, unde „specialiștii” statului au reușit o performanță demnă de Cartea...

Exclusiv23 de ore ago

JUSTIȚIA DIN VĂLENII DE MUNTE: „PROTECȚIE” CU PORȚIA ȘI CITARE PRIN TELEPATIE (I)

Procedura „Houdini”: Cum să judeci un om fără să-l inviți la proces, dar să pretinzi că-l aperi Să trăiți, stimată...

Exclusiv23 de ore ago

Ploieștiul, între ghenă și tribunal: Cum a ajuns „Republica lui Caragiale” un „Bingo” penal pe 10 milioane de euro, sub bagheta Magicianului-Fanfară!

Orașul lui Caragiale a fost transformat oficial în cel mai scump experiment de supraviețuire urbană din România. În timp ce...

Exclusiv23 de ore ago

Stigmatizarea sărăciei: Sindicatul Europol desființează „Lista Rușinii” impusă de Guvern românilor cu datorii mici

O măsură care vizează cetățenii vulnerabili, nu marii evazioniști, transformă dificultățile financiare ale populației într-o execuție publică orchestrată de stat....

Exclusiv2 zile ago

Poliția, transformată în agent de asigurări: Proiectul legislativ care pune în pericol siguranța publică pentru a proteja interesele electorale ale primarilor

Într-o mișcare ce riscă să paralizeze și mai mult activitatea operativă a forțelor de ordine, o nouă propunere legislativă vizează...

Exclusiv2 zile ago

Dreptul la odihnă, tratat ca „sfidare”: Sindicatul Diamantul denunță abuzurile manageriale și „sclavia” din rândul polițiștilor

Într-un rechizitoriu dur la adresa practicilor administrative din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, Emil Pașcut, reprezentantul Sindicatului Diamantul, scoate la lumină...

Exclusiv3 zile ago

MISIUNEA „OARBA” LA NATO/DOCUMENTE: CUM SĂ CUCEREȘTI BRUXELLES-UL CU UN CAZIER „REPUTAȚIONAL” ȘI DOUĂ FUNCȚII ÎN BUZUNAR

În timp ce România se screme să pară un pilon de stabilitate la granița estică, Ministerul Economiei, condus de „vizionarul”...

Exclusiv3 zile ago

TALIBANUL MORALIST CU TRAFALET ÎN DOTARE: CUM SE MAI „EDUCĂ” TINERII PRIN TRAMVAIELE DIN CRAIOVA

În timp ce lumea civilizată discută despre progres, prin mijloacele de transport din Craiova încă mai bântuie specimene care confundă...

Exclusiv4 zile ago

Război total între IGPR și Sindicatul Europol: Poliția Română denunță o campanie de dezinformare privind concursurile de management

Într-o reacție neobișnuit de dură, Centrul de Informare și Relații Publice al Poliției Române a lansat o serie de precizări...

Exclusiv5 zile ago

EXCLUSIV: Bomba de sub nori – Fermierii-007 iau Poliția la întrebări: Sunt rachetele antigrindină muniție de război sau doar jucării scumpe pentru „băieții deștepți”?

În timp ce instituțiile statului mimează vigilența, ziarul de investigații Incisiv de Prahova, singura publicație care a avut curajul să...

Exclusiv5 zile ago

MILIȚIA ÎN BOXA ACUZAȚILOR: Statul îți dă bani de avocat, dar tot tu rămâi cu buza umflată!

Într-o țară în care infractorii au mai multe drepturi decât cei care îi încătușează, polițistul român a ajuns un fel...

Exclusiv6 zile ago

Ospiciul „sărăcește-norul”: Marea „pârjoleală” de 5.000% și agenții 007 ai gliei care au demascat mafia Antigrindina a argintului!

România anului 2026 a devenit oficial rezervația naturală a absurdului, unde „specialiștii” statului au reușit o performanță demnă de Cartea...

Partener media exclusiv

stiri actualizate Raspandacul

Parteneri

Criptomonede Taxi Heathrow London

Top Articole Incisiv