Administratie
Din judeţul care găzduieşte cea mai mare salină din ţară, nu putea lipsi un muzeu dedicat acestui important mineral din viaţa şi activităţile omului

O vizită la Slănic, oraşul care găzduieşte atât salina, cât şi Muzeul Sării, va fi, deopotrivă, o gură de sănătate şi de informaţii extrem de utile pentru cei mici şi cei mari.
Muzeul Sării este amenajat în centrul staţiunii Slănic, foarte aproape de salină, în Casa Cămărăşiei, monument istoric şi de arhitectură din secolul al XVIII-lea.
Muzeul prezintă importanţa acestui mineral pentru viaţa şi activităţile omului, influenţa biologică asupra organismului uman, aspecte semnificative din istoria exploatării şi prelucrării sării, precum şi particularităţile mediului natural din zonă, inclusiv unele specii rare de plante halofile.
Expoziţia permanentă a fost îmbogăţită cu o calatorie virtuala in minele de sare de la sfarsit de secol XVIII, care este posibila cu ajutorul unor ochelari Realitate Virtuala (VR), experienta unica intr-un muzeu din Romania. Turiştii sunt aşezaţi într-un vagonet similar cu cel cu care minerii de altădată intrau în salină.
La etajul clădirii, vizitatorii pot accesa o masă interactivă realizată pe baza tehnologiei realităţii augmentate şi kinetice, care prezintă informaţii despre sare, unelte şi materiale folosite în extragerea acesteia. Detalii găsiţi şi pe site-ul muzeului: https://muzbioph.ro/muzeul-sarii/
Adresa: Strada 23 August 19, Slănic 106200, Tel. 0244-240961
Program vizitare: marţi-duminică, orele 9.00-17.00 (1 oct.-30 apr.) orele 9,00-19,00 (1 mai-30 sept.) Luni – închis
Taxa vizitare: 12 lei/pers. individual, 8 lei/pers. grup organizat(minim 10 pers.) sau copii, studenti, militari;
Taxa călătorie în mină VR 10 lei/pers.
Gratuitate: Persoanele defavorizate, persoanele cu dizabilitati, copiii cu varsta pana la 3 ani, copiii din centrele de plasament, persoanele din reteaua muzeala si cei care poseda legitimatii ICOM
Cumpără bilet online aici: https://booktes.com/bilet/muzeul-sarii-slanic
Administratie
Ploieștiul viitorului prinde contur: Expoziție inovatoare la primărie, sub viziunea tinerilor arhitecți
Administratie
Ploiești prinde viteză: Comunitatea pune umărul la noul skatepark din Parcul Municipal Vest
Administratie
Prahova accelerează tranziția justă: De la birocrație la investiții concrete
-
Exclusivacum 3 zile
Burcu acuză: „SNPP transformă angajații în carne de tun pentru răzbunări personale! – Nu apără, ci exploatează!”
-
Ancheteacum 3 zile
ANP liniștește spiritele: Salariile polițiștilor de penitenciare nu sunt în pericol, restructurările nu implică disponibilizări
-
Administratieacum o zi
Băicoi: Primăria asigură verificări gratuite ale instalațiilor de gaz, prioritizând siguranța locuitorilor
-
Administratieacum 3 zile
Penitenciarul de Femei Ploiești – Târgșorul Nou: O abordare proactivă pentru reintegrarea socială, cu beneficii concrete pentru angajatorii din Prahova
-
Exclusivacum 3 zile
Protest divizat în penitenciare: Acuzații de deturnare și manipulare în SNPP – Reacția polițiștilor de penitenciare
-
Exclusivacum 5 ore
Circul Teoroc își joacă ultima reprezentație: Lacrimi sindicale pentru „Finu” și un grad de chestor confiscat de la obraz!
-
Exclusivacum 2 zile
Jilavawood: Minciuni, padocuri și proteste de carton – Clanul Teoroc joacă teatru ieftin pe scena Justiției!
-
Exclusivacum 18 ore
Penitenciarul Ploiești si eternul Valentin Matei: Comisar-Șef, influencer de ocazie și păzitorul mistic al mormanului de gunoi