A lucrat cu drag și conștiinciozitate, așteptând șansa vieții ei și îndeplinirea celui mai mare vis, acela de a deveni militar.

Locotenentul Violeta Mototolea ocupă funcția de contabil-șef la Batalionul 110 Sprijin Logistic Mareşal Constantin Prezan, din Brigada 10 Geniu Dunărea de Jos din Brăila, care deservește mai multe unități, din punct de vedere al achizițiilor, cât și din punct de vedere logistic.

Pe lângă unitățile pe care le avem în deservire, avem în administrare și poligoanele, dar și cazărmile celorlalte unități. Violeta își începe povestea cu zâmbetul pe buze, pentru că e una cu deznodământ fericit. Violeta a copilărit în comuna Gheorghe Doja, din județul Ialomița.

Acolo, toți copiii mergeau către învățământ, deveneau învățători sau profesori. Mi-am dorit ceva nou, ceva ce nu vedeam la țară. Îmi doream în armată. Nu a avut pe nimeni care să lucreze în sistemul militar și de la care să primească sfaturi sau vreun imbold în această direcție. Părinții mei erau oameni simpli, care lucrau la colectiv.

A visat să facă parte din sistemul militar, să urmeze un liceu de profil, însă în anul în care ar fi trebuit să dea admitere, nu a existat clasă de fete.

Așa că am ales, ca mai toți tinerii din zona mea, să urmez un liceu cu profil pedagogic. Apoi a venit în Brăila, unde a urmat o facultate de management financiar-contabil, pentru că i-a plăcut întotdeauna să lucreze cu cifrele.

Atunci când mi s-a oferit un post de contabil civil într-o unitate militară, cu mulți ani în urmă, am dat tot ce am putut, pentru că, deși nu îmbrăcam uniforma militară, aș fi lucrat în mediul din care îmi dorisem mereu să fac parte. A văzut-o ca pe o șansă.

Atunci când mi s-a oferit un post de contabil civil într-o unitate militară, cu mulți ani în urmă, am dat tot ce am putut, pentru că, deși nu îmbrăcam uniforma militară, aș fi lucrat în mediul din care îmi dorisem mereu să fac parte.

Locotenent Violeta Mototolea

Acel post a fost pe o perioadă determinată, de doi ani, însă în total a lucrat 15 ani ca civil în mai multe unități militare din Brăila, în domeniul economic.

Visul meu, în fiecare zi din cei 15 ani, plus toată copilăria, a fost să devin ofițer. Mi-am dorit să fiu cadru militar, pentru mine uniforma conferea mai mult decât o carieră – un mod de viață. Mi-a influențat comportamentul și modul de a-mi educa fiul, bazându-mă pe principiile pe care le-am văzut în acest sistem.

După 15 ani ca civil în armată, a trăit și ziua în care a îmbrăcat uniforma de ofițer. Totul părea prea frumos ca să fie adevărat, era un vis din care îmi era frică să nu mă trezesc. Cu toate astea, efortul a fost pe măsură, pentru că atunci când îți dorești cu toată ființa un lucru și muncești în acest sens, visul devine realitate.

Violeta a susținut probele sportive la 40 de ani, la fel ca un tânăr de 20. M-am pregătit trei ani intensiv pentru ziua când va apărea această șansă pentru mine și nu puteam să o ratez.

După ce a finalizat examenele și a fost chemată în activitate, a constat că greul abia începuse. Să devii ofițer pe filiera indirectă, într-o lume a bărbaților instruiți o viață întreagă, nu e ușor. A realizat, astfel, că pentru a răzbate trebuie să muncească de două ori mai mult.

De trei ani lucrează în această unitate și de câteva luni a fost numită contabil-șef. Sunt mândră de tot ce am realizat până acum și știu că oamenii din jurul meu mi-au apreciat întotdeauna munca și dedicarea. Sper să fiu și pentru alții un exemplu de determinare și ambiție, pentru că niciodată nu m-am limitat la fișa postului.

Îi place, în egală măsură, și instrucția, în special ședințele de tragere. Îmi place să merg în poligon, face parte din statutul meu de militar la care am visat atâția ani.

Împlinirea cea mai mare este pe 31 decembrie, atunci când trag linie și văd conturile pe zero. Poate oameni din alte instituții în acea zi se pregătesc de petrecerea dintre ani, însă noi ne pregătim să raportăm misiune îndeplinită.

Alexandru, fiul ei de 17 ani, este în clasa a XI-a și vrea să urmeze exemplul părinților. Realizările și determinarea mamei sale l-au impresionat pe  acesta care, la momentul respectiv, i-a scris Violetei un mesaj plin de admirație: Mi-ai dovedit că nu contează vârsta dacă vrei să faci ceva.

Mi-am dat seama că mă plâng la câteva teme, dar tu mi-ai arătat că după zile întregi de învățat, ești în stare să mă îngrijești cum poți mai bine, adică cum ar vrea orice copil să fie iubit și încurajat.

Acum, Alexandru se pregătește pentru admiterea la Academia Tehnică Militară.

Tot ce îmi doresc acum este să-mi văd fiul student la una din academiile militare, un lucru la care visăm împreună. Soțul meu, la rândul său militar, este extrem de mândru de tot ceea ce am realizat și a apreciat efortul meu de a mă autodepăși. Pentru fiul meu consider că sunt exemplu, era mare deja când m-a văzut pregătindu-mă intens pentru a deveni ofițer.

Violeta Mototolea este omul care vine în fiecare zi la unitate cu aceeași bucurie pe chip. Un singur regret am, faptul că tatăl meu nu a reușit să fie prezent la depunerea jurământului. Imediat după, am fost la părinți să mă vadă în cea mai fericită zi din viața mea. Tatăl meu a plâns de fericire. Câteva luni mai târziu, s-a stins din viață. (A. Motoc).