Cum poate un tânăr de 14 ani să știe că alegerile făcute la o vârstă atât de fragedă vor fi cartea câștigătoare ca adult? Pentru un elev de colegiu militar, o astfel de alegere cântărește greu și, de multe ori, se bazează doar pe entuziasmul vârstei și pe câteva sfaturi primite de la apropiați.
Eleva fruntaș Georgeta Gabriela Bobîrnea a terminat clasa a X-a la Colegiul Național Militar Alexandru Ioan Cuza din Constanța. Acum se bucură de vacanța de vară. Abia aștepta să se revadă cu familia și cu prietena cea mai bună acasă, într-o localitate mică din județul Galați. Profită de lunile de vară să se reîntoarcă la cele două pasiuni – pictura și poezia.
Știți cum se spune, sunt o esență tare într-o sticluță, glumește tânăra, cu o privire în care pare că s-a revărsat marea într-o dimineață de vară. Am cunoscut-o chiar cu o săptămână înainte de a termina anul al doilea la colegiul din Constanța. Nici nu știe când au trecut doi ani și a ajuns la jumătatea drumului de elevă de colegiu militar. Tatăl meu a fost militar angajat pe bază de contract, dar pentru o perioadă scurtă. Apoi, s-a reprofilat în mediul civil.
De la el crede că a luat microbul, ajutată și sfătuită de doi prieteni din comuna natală, deja elevi ai colegiilor militare din Breaza și Câmpulung Moldovenesc. Ei mi-au dat mai multe informații despre tot ce presupune admiterea și, mai apoi, viața la un colegiu militar. Încă din clasa a VI-a am încercat să mă pregătesc intens pentru admitere. Condiția mea fizică nu e punctul meu forte. Nici firea de artistă, nici înălțimea de doar 1,53 metri nu i-a stat în cale.
Domeniile care o atrag cel mai mult sunt, în continuare, cele umaniste, limba română și partea de spiritualitate și a avut rezultate frumoase la concursuri școlare în acești doi ani la colegiu. Scriu poezii și pictez de când mă știu. Am participat la mai multe olimpiade de religie și la lectura ca abilitate de viață. E o altă ramură a Olimpiadei de română, doar că se bazează pe înțelegerea textului. Anul acesta am reușit să obțin locul al doilea, etapa pe județ. Ar fi trebuit să mă calific la etapa națională, însă mai aveam nevoie doar de 0,05 sutimi. Am fost puțin dezamăgită, dar mi-am propus ca la anul să trag mai tare.
A învățat, zi de zi, cum să îmbine rigorile unui colegiu militar cu latura ei artistică, și-a făcut prieteni, cu care împărtășește și momente grele, dar și idei și visuri. E ca o mică familie, îți mai descarci emoțiile, mai ales dacă ai o persoană apropiată. Poți să te duci oricând să plângi dacă ți-e greu sau, pur și simplu, dacă ai o idee trăsnită și vrei să ceri o părere.
Dacă ar fi urmat un liceu civil, ar fi ales, fără să stea pe gânduri, un liceu de artă. Se gândește, însă, la viitor și știe că aici are mai multe oportunități. Vreau să rămân în forțele navale. Știu că pot să practic arta și din pasiune.
Gabriela iubește pictura în ulei, în special peisaje și icoane. A învățat și tehnici de desen în grafit, schițând portrete ale colegilor. În școala generală, am realizat icoane din semințe și mărgeluțe, cu care am participat la diferite expoziții de artă. Una din ele s-a organizat la Sinaia, la Castelul Peleș.
Așa cum părinții au susținut-o în decizia ei de a urma un liceu militar, tot ei au fost cei care i-au oferit micuței Gabriela pensule și culori și, mai apoi, pereții din casă, pentru a-și exprima talentul. A fost ceva ce mi-a plăcut de când eram mică. Desenam peste tot, inclusiv pe pereți. Părinții au văzut că eu desenez continuu, mi-au luat materiale, m-au îndrumat. Nu am făcut niciun curs, am fost autodidactă și am desenat ce simțeam. Pentru mine, desenul și arta poetică înseamnă sentiment. Nu există o poezie în care să nu fi pus trăirile mele și nu există niciun desen de-al meu în care să nu fi pus pasiune.
A participat, anul acesta, la expoziția de artă din cadrul colegiului, organizată la Muzeul Național al Marinei Române din Constanța. Cu ajutorul profesorilor coordonatori, a reușit chiar să vândă o parte din tablouri. Nu pictez pentru bani, însă pentru mine este un bonus. Arta și munca mea sunt apreciate. Nu se așează praful pe ea și să nu știe nimeni de ea.
Tânăra, care anul acesta își va serba majoratul și își dezvăluie emoțiile prin tablouri, a adunat, deopotrivă, multe versuri ascunse prin sertare. O parte pot fi citite pe internet, însă nu și-a făcut curaj încă să le strângă într-un volum. Lumea le apreciază. Îmi place să mă complic în poezii, pentru că așa sunt și sentimentele mele și dacă cineva reușește să-mi înțeleagă poeziile, consider că poate să mă înțeleagă și pe mine. În tablouri, de asemenea, am foarte multe elemente ascunse, iar culorile au o anumită semnificație.
Calea se deschide în fața ei și, în ciuda provocărilor, ea știe că ambele drumuri o vor ghida către aventuri, iar alegerile îi vor construi destinul într-o operă de artă personală.
Anul acesta am lucrat cu două colege de clasă, pentru un concurs la limba engleză, compus din poezie în română, engleză, plus desen. Lucrarea pornește de la un citat al lui Constantin Brâncuși, despre faptul că oamenii nu mai văd frumusețea naturii.
Îmi place viața de colegiu foarte mult, știu cât am plâns și cât am muncit să intru aici. Au fost și persoane care m-au discriminat pentru că sunt prea scundă, sunt prea slabă, nu pot face flotări. Le-am demonstrat tuturor că da, sunt mică, dar voința și ambiția sunt uriașe. (A. Motoc).
