Exclusiv
Nea’ Oaie de la MOVILA VULPII s-a suparat ca magarul pe sat si a trecut la amenintari/Probabil i se trage de la prea multa omletă
Echipa de la ”Incisiv de Prahova” primește amenințări în fiecare zi. Am învățat să trăim cu amenințările/combinatiile și să nu le băgăm prea mult în seamă, la fel cum am învățat să trăim cu gălețile de lături pe care unii și alții ni le varsă în cap de dimineața până seara. Le consideram pe toate parte din meserie, mai ales acum, când tehnologia a pus câte o portavoce în mâna fiecăruia. Până la urmă, dezvaluim lucruri pe care alții nu le vor spuse, cam cu asta se ocupă jurnaliștii. Restul e PR.
Dintre toate amenintarile si laturile ne-au atras atentia cele ale lui Nea’ Oaie de la MOVILA VULPII care AU TRECUT PE PRIMUL LOC LA PROSTIE SI IMBECILITATE.
PROBABIL I SE TRAGE DE LA PREA MULTA OMLETA MANCATA SI CERSITA DE LA DETINUTII PE CARE II PAZEA LA MOVILA VULPII. PROBABIL SI DE LA PREA MULTA PROSTIE COMBINATA CU BAUTURA.
DECI, NEA’ OAIE, mai usor cu pianul pe scari! (Redactia Incisiv de Prahova).
Exclusiv
Cumetrie mare între adjunctul șefului I.P.J. Prahova și DGA Prahova: rețeaua de relații care sfidează incompatibilitatea
Bomba bombelor la IPJ Prahova: „Mutarea de aur” la DGA pentru salvarea lui Marcel Bălan din incompatibilitate
Incisiv de Prahova continuă dezvăluirile despre „clanul Nod în Papură” din IPJ Prahova, iar ceea ce iese acum la iveală depășește orice scenariu de film prost. După ce Agenția Națională de Integritate (ANI) a confirmat oficial incompatibilitatea dintre comisarul șef Marcel Bălan și soția sa, ofițer aflat în subordinea sa directă, noul adjunct al IPJ Prahova pare să fi găsit „soluția-minune” pentru a scăpa de probleme: o mutare aranjată, cu dedicație, la DGA Prahova.
În loc de asumare și demisie, avem combinații, cumetrie și un nou nivel de sfidare la adresa legii și a bunului simț.
Incompatibilitatea confirmată de ANI, „rezolvată” printr-un artificiu de culise
Reamintim: ANI a răspuns, negru pe alb, la solicitarea Incisiv de Prahova, confirmând în data de 09.03.2026 că Marcel Bălan și soția sa se află în incompatibilitate totală în cadrul IPJ Prahova. Conform articolului 79, alineatul 1, litera a din Codul Administrativ, relația de subordonare directă între soți, în aceeași instituție, reprezintă o încălcare clară a legii.
Cu alte cuvinte, adjunctul șefului IPJ Prahova, Marcel Bălan, era oficial în afara legii, așa cum a documentat Incisiv de Prahova pe baza răspunsului ANI.
Ce face însă „eroul” nostru în loc să își asume consecințele? Conform informațiilor obținute de ziarul nostru de investigatii Incisiv de Prahova din surse (din interiorul sistemului), începe un adevărat balet al combinațiilor pentru a se „spăla” de incompatibilitate.
Drumul spre DGA Prahova: „Nenea” Iancu, nota de fundamentare și mutarea salvatoare
Sursele noastre din anturajul lui Marcel Balan arată că proaspătul adjunct al IPJ Prahova, Marcel Bălan, s-a prezentat la Direcția Generală Anticorupție – Serviciul Județean Prahova, direct la șeful structurii, cunoscut drept „nenea Iancu”. Scopul vizitei: o notă de fundamentare prin care „nenea Iancu” își dă acordul ca soția luii Balan să fie mutată la DGA Prahova, la compartimentul Prevenire.
Totul, spun sursele, ar fi fost „vorbit sus”, la DGA Central, astfel încât mutarea să pară o simplă decizie administrativă, nicidecum o manevră de salvare de la incompatibilitate.
Și, ca într-un lanț perfect al cumetriei instituționale, o altă coincidență sare în ochi: actuala secretară a lui Marcel Bălan, cea nou instalată, este fina lui Iancu, șeful DGA Prahova, și soția unui alt ofițer din cadrul aceleiași structuri anticorupție.
Astfel, triunghiul Bălan – soție – DGA Prahova se închide perfect, sub umbrela protectoare a relațiilor de rudenie și influență.
De la incompatibilă la „formator de morală”: soția lui Bălan, viitorul „profesor de corectitudine” la DGA
Absurditatea atinge cote halucinante în momentul în care analizăm ce va urma.
Conform procedurilor, după ce Marcel Bălan a câștigat, în sfârșit, concursul pentru funcția de adjunct al IPJ Prahova, în termen de 6 luni el trebuie să fie instruit în ceea ce privește aspectele de integritate, anticorupție și respectarea legii. Cine ar urma să îi facă instruirea? Chiar soția sa, ce va fi mutată „strategic” la DGA Prahova, la compartimentul Prevenire.
Cu alte cuvinte: ofițerul care se afla în incompatibilitate cu soțul său, confirmată oficial de ANI, va deveni persoana care îl instruiște pe același soț – acum adjunct al IPJ – în materie de legalitate, integritate și conduită profesională.
Și nu doar el: aceeași doamnă, cu un istoric de incompatibilitate, va preda lecții de morală și legalitate polițiștilor cinstiți din IPJ Prahova.
Este ca și cum un șofer prins băut la volan ar fi numit instructor la școala de șoferi a Poliției Rutiere.
Cumetrie instituțională: rețeaua de relații dintre IPJ Prahova și DGA Prahova
Lanțul slăbiciunilor nu se oprește aici.
Mutarea soției lui Bălan la DGA Prahova nu este un simplu detaliu administrativ, ci parte a unei rețele de cumetrii și interese:
- Șeful DGA Prahova, „nenea Iancu”, este cel la care Bălan merge pentru a obține nota de fundamentare necesară mutării.
- Noua secretară a lui Bălan este fina lui Iancu și soția unui alt ofițer DGA.
- Soția lui Bălan, până mai ieri în incompatibilitate crasă cu adjunctul IPJ Prahova, urmează să fie încadrată la compartimentul Prevenire, cel care ar trebui să fie vârful de lance al luptei anticorupție și al educației de integritate.
Această împletire de relații personale și interese profesionale creează imaginea unei structuri anticorupție în care anticorupția există doar în denumire, în timp ce în culise se tranzacționează influență, protecție și funcții.
La „școala de prevenire a corupției”: ipocrizia dusă la extrem
Aceeași cultură instituțională toxică, consolidată în anii în care Marcel Bălan a condus Serviciul de Investigații Criminale, se prelungește acum în zona prevenției anticorupție, prin plasarea soției sale la DGA Prahova.
Instituția care ar trebui să fie exemplu de moralitate și rigurozitate în aplicarea legii devine, astfel, scutul perfect pentru cei care au călcat legea în picioare, dar vor să apară curați în acte.
Ce mai valorează verdictul ANI, dacă sistemul își „aranjează” salvarea?
Confirmarea oficială a incompatibilității de către ANI, obținută la solicitarea Incisiv de Prahova, ar trebui să ducă, în mod normal, la sancțiuni, la măsuri disciplinare clare, la responsabilizare.
În schimb, ceea ce vedem este un efort susținut de a „cosmetiza” problema:
- Soția, mutată din subordinea directă a soțului, nu pentru a îndrepta o stare de fapt ilegală, ci pentru a salva cariera „politică” (Anastasescu stie de ce) și administrativă a lui Marcel Bălan.
- Mutarea, aranjată cu binecuvântarea șefilor din DGA, într-un compartiment strategic – Prevenire.
- Rețeaua de cumetrie care asigură ca totul să se desfășoare „lin”, fără scandal intern, dar pe spinarea încrederii publice.
Astfel, verdictul ANI riscă să devină, în ochii opiniei publice, o simplă formalitate, un document bife-pentru-dosar, dacă instituțiile care trebuie să aplice consecințele se transformă ele însele în scut pentru cei vizați.
Apel public: cine oprește acest teatru al impunității?
Incisiv de Prahova a făcut deja un apel public către comisarul șef Ginel Preda să ia măsuri rapide și legale în cazul lui Marcel Bălan, pe baza confirmării ANI și a avalanșei de abuzuri semnalate.
Acum, după dezvăluirea acestei noi combinații cu DGA Prahova, apelul se extinde:
- către conducerea DGA Central, care trebuie să explice public cum este posibil ca o persoană aflată în incompatibilitate confirmată să fie primită în structura de prevenire anticorupție;
- către Ministerul Afacerilor Interne, care are obligația să demonstreze că nu tolerează cumetriile și aranjamentele de culise în structurile sale;
- către ANI, care poate și trebuie să urmărească nu doar constatarea formală a incompatibilității, ci și modul în care instituțiile reacționează după verdict.
Incisiv de Prahova: vom continua să documentăm fiecare „mutare” a clanului „Nod în Papură”
Ziarul nostru de investigații a demonstrat, de-a lungul timpului, că toate dezvăluirile – de la „cheile franceze”, la „metoda Portocală” și până la actuala confirmare a incompatibilității de către ANI – au avut acoperire în probe și s-au concretizat în dosare penale pe la parchetele competente.
Acum, când polițiști din subordinea lui Marcel Bălan și a soției sale au prins curaj și au început să vorbească nu doar cu presa, ci și cu alte instituții ale statului de drept, acest sistem al cumetriei și al impunității nu mai poate fi acoperit la infinit.
Mutarea soției lui Bălan la DGA Prahova nu este un detaliu, ci o piesă-cheie într-un puzzle al protecției reciproce, al rețelelor de influență și al sfidării legii.
Incisiv de Prahova va continua să urmărească, pas cu pas, această „operațiune de salvare” și să prezinte publicului toate documentele și informațiile care arată cum se încearcă spălarea unui caz de incompatibilitate confirmat oficial de ANI, printr-o combinație de relații, note de fundamentare și „coincidențe” de familie.
Stați pe aproape. Urmează noi documente și dezvăluiri care vor zgudui nu doar IPJ Prahova, ci și structurile DGA care, în loc să prevină corupția, riscă să devină adăpostul ei perfect. (Cristina T.).
Exclusiv
MEDAT! Cum rescrie un Guvern demis votul Parlamentului, Constituția și securitatea națională – sub masca „reorganizării” și a scaunelor goale economisite la buget –(Documente)
MARELE VETO DIN ADMINISTRAȚIE
Există o regulă nescrisă în politica românească: cu cât ai mai puțină legitimitate, cu atât mai repede te apuci să „reformezi” statul. De data asta, scena se mută la Ministerul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului (MEDAT), unde un Guvern demis încearcă să rescrie, din pix, ceea ce Parlamentul a votat cu mâna ridicată.
Totul pornește de la o hârtie cu antet: Adresa nr. 72459/SG/22.09.2026, semnată de secretarul general al MEDAT, Laura Andreea Miron – aceeași persoană implicată într-o anchetă penală redeschisă la Tribunalul Brașov, prin Hotărârea Camerei de Consiliu nr. 29/2023 din 11.04.2023.
De ce ne-am mira? În administrația românească, suspiciunea penală nu e un handicap, e aproape condiție de experiență.
În această adresă, MEDAT îi cere Secretarului General al Guvernului, Dan Reșitnec – a cărui soție a fost angajată, desigur „întâmplător”, chiar la același minister – să sară grațios peste:
- avizul negativ al Consiliului Legislativ,
- obiecțiile Ministerului Justiției,
- avertismentele CSAT,
și să bage, în trombă, pe ordinea de zi a Guvernului, o reorganizare masivă a ministerului.
Pentru decor: povestea de fundal despre cum a fost promovată soția lui Dan Reșitnec este deja publică, aici:
https://www.realitatea.net/stiri/politica/sotia-secretarului-general-al-usr-dan-resitnec-promovata-de-la-timisoara-la-minister-mutarea-care-aprinde-scandalul-aznh6g
Guvern demis, apetit maxim de putere
Cum se încearcă anularea votului Parlamentului din iunie 2025
Argumentul oficial al MEDAT: nu facem decât să aplicăm „o obligație legală preexistentă”, rezultată din OUG nr. 7/2026, emisă în februarie 2026, când Guvernul era încă în funcțiune deplină.
Tradus: „Nu noi vrem să schimbăm ceva acum. Trebuia schimbat mai demult. Noi doar ne grăbim… un pic… după ce am fost demiși.”
Realitatea cronologică:
- Parlamentul a creat și a desenat MEDAT în 2025
Structura, rolul și prioritățile MEDAT au fost aprobate de Parlament pe 23 iunie 2025, prin Hotărârea Parlamentului nr. 25/2025, odată cu Programul de Guvernare și învestirea Guvernului.
Detalii oficiale:
https://legislatie.just.ro/Public/DetaliiDocument/299203 - În mai 2026, Parlamentul a retras încrederea Guvernului
Prin moțiune de cenzură, executivul a fost demis. Din acel moment, conform art. 110 alin. (4) din Constituție, Guvernul intră în modul „administrare curentă”, fără politici noi și fără reforme structurale. - În septembrie 2026, același Guvern demis vrea să întoarcă țara pe dos
Dintr-o dată, un minister creat prin vot parlamentar în 2025 poate fi spart, recompartimentat și reconfigurat „din temelii”, în baza unei ordonanțe din februarie, împinsă acum la maximum… după ce Guvernul nu mai are mandat politic.
Consiliul Legislativ a spus-o clar în Avizul Negativ nr. 811/18.09.2026:
un Guvern demis nu are legitimitatea democratică de a se apuca să redeseneze structura statului.
Pe românește:
Executivul, după ce a fost dat jos, a decis că nu e un motiv să lase pixul din mână. Din contră, îl apasă mai tare.
Calul troian din industria de apărare
Cum „economisești” bani tăind doar scaune goale și rearanjezi securitatea națională
Al doilea nivel al scandalului lovește direct în securitatea națională. Oficial, reorganizarea nu schimbă „rolul și atribuțiile ministerului”. Neoficial, adresa semnată de Laura Andreea Miron descrie o mutare majoră:
- regruparea sub o nouă formulă a activităților privind „pregătirea economiei naționale pentru apărare, mobilizarea, reziliența economică și protecția infrastructurilor critice”.
Cu alte cuvinte, se rearanjează, pe tăcute, cine controlează industria de apărare și infrastructurile critice.
Fentarea CSAT
Deși atinge în plin industria națională de armament și infrastructura critică, MEDAT a susținut, inițial, că nu ar fi nevoie de avizul CSAT.
Realitatea:
Prin Adresa DSN1/1637 din 07.09.2026, CSAT a reamintit politicos – dar ferm – că Legea nr. 415/2002 impune aviz obligatoriu atunci când sunt afectate industria de apărare și mecanismele strategice.
Iar în CSAT se decide prin unanimitate. Cu alte cuvinte, există un veto instituțional real.
Cum reacționează MEDAT?
În loc să accepte regulile jocului, încearcă să forțeze actul direct prin Guvern, ocolind de facto filtrul de securitate națională.
„Economiile” de la buget – operațiunea Scaunul Gol
Pe hârtie, reorganizarea ar fi despre „eficientizare” și „reducerea cheltuielilor”, în conformitate cu OUG nr. 7/2026.
În documentele interne însă, MEDAT recunoaște clar:
- numărul de posturi scade de la 709 la 600,
- dar reducerea se face exclusiv prin desființarea posturilor vacante.
Traducere:
Nu pleacă nimeni acasă. Nu scade niciun salariu.
Se „economisesc” doar niște scaune pe care nu stătea nimeni.
Ce se schimbă, atunci, în realitate?
- se dizolvă direcții și structuri existente,
- se creează altele noi,
- se deschide ușa pentru numiri de cadre „loiale” la vârful noilor structuri.
Banii stau pe loc. Puterea se mută. Asta e singura „reformă”.
Testul de integritate la SGG și la Palatul Victoria
Cine își pune semnătura sub forțarea legii?
Prin Adresa din 22 septembrie 2026, conducerea MEDAT pasează mingea fierbinte în curtea Secretariatului General al Guvernului.
Schema este transparentă:
- Laura Andreea Miron, în calitate de secretar general,
- îi cere direct lui Dan Reșitnec, Secretar General al Guvernului,
să:
- ignore avizul negativ al Consiliului Legislativ,
- treacă peste obiecțiile Ministerului Justiției,
- se prefacă surd la avertismentele venite de la CSAT,
- și să bage proiectul pe ordinea de zi a următoarei ședințe de Guvern.
Aici se rupe filmul. Nu mai vorbim doar despre un abuz tehnic, ci despre un test de integritate politică pentru:
- Premier,
- Secretarul General al Guvernului,
- și toți miniștrii care ar ridica mâna pentru o asemenea Hotărâre de Guvern.
Ce se întâmplă dacă acceptă jocul?
Scenariul este deja scris, cu precedente clare:
- actul ar fi anulat în contencios administrativ aproape instant,
pe modelul HG nr. 501/2026 și HG nr. 700/2026, - dar, de data aceasta, miza nu se oprește la anulare.
Având:
- un Guvern demis,
- un aviz negativ ferm al Consiliului Legislativ,
- obiecții ale Ministerului Justiției,
- și avertismente explicite ale CSAT,
semnatarele și semnatarii unei astfel de Hotărâri de Guvern nu ar mai vorbi doar de „o simplă eroare administrativă”, ci s-ar putea trezi în fața răspunderii penale pentru forțarea conștientă a legii.
Concluzie
Un Guvern fără mandat, dar cu apetit de chirurg constituțional
Paradoxul momentului:
- Un Guvern care și-a pierdut mandatul politic încearcă să câștige, prin șmecherii birocratice, ceea ce nu mai are prin votul Parlamentului.
- Un minister care invocă „obligații legale” vechi încearcă să le aplice exact atunci când contextul constituțional îi interzice reformele de fond.
- Totul, în timp ce se dau peste cap mecanisme strategice din industria de apărare și infrastructura critică, fără să se economisească un leu real, dar cu o miză imensă de control asupra noilor structuri.
Dacă Palatul Victoria și Secretariatul General al Guvernului aleg să meargă mai departe cu această „reorganizare”, nu vor vorbi doar despre „politică publică”.
Vor vorbi despre:
- sfidarea votului Parlamentului,
- minimalizarea rolului CSAT,
- și, foarte probabil,
- un dosar penal scris la indigo cu textul avizelor ignorate. (Cristina T.).
Exclusiv
Poliția fără „autorizație la igienă”: România păzită de lege din WC-ul din curte
„Legea e pentru fraieri”: cum arată, pe hârtie oficială, igiena în Poliția Română
În România, un restaurant fără autorizație sanitară se închide, o frizerie fără aviz se amendează, o cantină fără acte se blochează.
Un sediu de poliție fără autorizație sanitară? Se deschide la 8 dimineața, își face cruce cu pixul de la registru și primește cetățeni, reținuți și polițiști, la program plin, 8–12 ore pe zi.
Nu este o glumă, este oglinda oficială a Ministerului Afacerilor Interne, surprinsă în documente publice de Sindicatul Polițiștilor din România „Diamantul”. Prin adresa nr. 1754237 din 7 septembrie 2026, M.A.I. a transmis sindicatului situația la zi a autorizațiilor sanitare de funcționare, la 4 septembrie 2026, pentru toate inspectoratele județene de poliție și pentru Direcția Generală de Poliție a Municipiului București.
Datele nu sunt „supărări sindicale” și nici „interpretări de presă”, ci evidența oficială a Direcției Medicale a M.A.I., adică fix structura care ar trebui să știe, să verifice și să autorizeze. Pe scurt: instituția care cere lege de la toată lumea funcționează, în masă, fără actul pe care îl cere oricărui amărât de butic.
România „autorizată” pe bucăți: 10% legal, 90% la mica înțelegere
La nivelul celor 41 de inspectorate județene, Direcția Medicală numără 346 de autorizații sanitare valabile. D.G.P.M.B. mai pune pe masă 17. Total: 363 de autorizații „în regulă” pentru toată Poliția Română din teritoriu, plus 37 de obiective aflate „în curs de autorizare”.
Sună mult? E praf în ochi. Opt inspectorate nici nu există în evidențele emitentului:
Alba, Argeș, Bistrița-Năsăud, Călărași, Constanța (IPJ-ul reconfigurat într-o noapte de ministrul Predoiu), Giurgiu, Ilfov și Teleorman.
Zero autorizații, zero dosare în curs.
La care se adaugă încă două județe, Timiș și Tulcea, care au doar obiective „în curs de autorizare” (16, respectiv 5), dar nicio autorizație valabilă.
Rezultatul aritmetic:
Zece inspectorate județene – adică un sfert din Poliția Română – nu au nici măcar o autorizație sanitară valabilă pentru niciun sediu.
În alte 15 inspectorate, „performanța” variază între una și patru autorizații pe județ. În multe cazuri, hârtia acoperă strict clădirea unde stă conducerea – șefii la birou pe curat, restul în aer liber, la propriu.
Direcția Medicală a M.A.I.: „Nu știm câte sedii avem, dar stați liniștiți, e totul în regulă”
Întrebată clar câte obiective (sedii, subunități, spații de lucru) există la nivelul fiecărui inspectorat, Direcția Medicală a M.A.I. a răspuns, în scris:
„nu deținem informații cu privire la numărul total al obiectivelor (…) vă recomandăm să vă adresați fiecărei structuri de interes”.
Pe românește: medicul de familie nu știe câți pacienți are, dar semnează, vesel, că toți sunt sănătoși tun.
Și încă un detaliu grotesc: „structurile de interes” la care trimite Direcția Medicală sunt exact aceleași inspectorate care, în vara lui 2026, au refuzat sistematic să comunice lista nominală a sediilor lor Sindicatului „Diamantul” (0 din 27 de răspunsuri cu tabel complet).
Matematica rușinii: 10,9% „curat”, 89,1% „Doamne-ajută”
Numărul real al sediilor poate fi aproximat simplu. Poliția Română funcționează teritorial:
– în fiecare municipiu și oraș – o poliție municipală sau orășenească;
– în fiecare comună – un post de poliție.
Potrivit datelor Institutului Național de Statistică (Recensământ 2011, tabelul 2), în cele 41 de județe există:
– 102 municipii,
– 217 orașe,
– 2.859 de comune,
adică 3.178 de localități care trebuie deservite de poliție, fără a pune la socoteală sedii suplimentare, aresturi, popote, depozite.
Raportat la aceste 3.178 de localități, cele 346 de autorizații înseamnă o acoperire de doar 10,9%.
Dacă scoatem din ecuație cele două județe care chiar și-au făcut treaba – Hunedoara (69 de autorizații) și Covasna (54) – media în restul țării se prăbușește la 7,3%. În 23 de județe din 41, acoperirea este sub 5%.
Oricum întorci cifrele, rezultatul e același: aproape nouă din zece sedii de poliție funcționează fără autorizație sanitară.
Autorizația se oprește la ușa șefului: restul, la noroc
Și mai grav, în 28 de județe din 41, totalul autorizațiilor nu depășește suma dintre:
– sediul inspectoratului;
– polițiile municipale;
– polițiile orășenești.
Cu alte cuvinte, autorizațiile sanitare nu ajung nici măcar pentru toate sediile de la oraș. Posturile comunale – marea masă a poliției de pe teren – rămân practic în afara legii sanitare.
Inspectoratele recunosc, negru pe alb, în răspunsurile către Sindicatul „Diamantul”:
– I.P.J. Gorj: autorizații doar pentru reședință, Poliția Municipiului Târgu Jiu și popotă.
– I.P.J. Ialomița: autorizație pentru Centrul de Reținere și Arestare Preventivă și Poliția Municipiului Slobozia.
– I.P.J. Harghita, obligat de Tribunalul București (Sentința civilă nr. 10055/10.12.2025) să comunice autorizațiile, prezintă 14 acte pentru sediul principal, cantină, arest și polițiile de orașe și municipii. Pentru posturile comunale: zero.
Certificatul de sănătate se oprește la etajul conducerii. Restul polițiștilor și cetățenilor intră pe răspundere proprie.
Legea M.A.I.: „Trebuia să fie autorizate înainte de deschidere. N-au fost. Mergem înainte.”
Nu sindicatul a inventat obligația de autorizare, ci chiar propria rețea sanitară a ministerului.
Dispoziția Direcției Medicale nr. 963169 din 18.04.2022, invocată inclusiv de Centrul Medical Județean Teleorman, spune limpede la capitolul I, articolul 6: înainte de darea în folosință a unui obiectiv al M.A.I. și de începerea activității, reprezentantul legal este obligat să solicite autorizația sanitară de funcționare.
Nu „după reabilitare”.
Nu „când vin banii din PNRR”.
Nu „în limita fondurilor”.
Înainte.
Condițiile concrete au fost fixate prin adresa Direcției Medicale nr. 4519596/27.03.2017, transmisă tuturor structurilor M.A.I., inclusiv I.G.P.R.: iluminat și ventilație corespunzătoare, apă potabilă, canalizare, toaletă funcțională, platformă pentru deșeuri, dezinsecție trimestrială, deratizare semestrială etc.
Întrebată în 2025 dacă aceste măsuri au fost doar „recomandări”, Direcția Medicală a răspuns (adresa nr. 1026545/03.03.2025) că au avut și au caracter obligatoriu și „trebuiau puse în aplicare”.
Pe teren, obligatoriu se citește așa: „sigur, cândva…”.
Scuza copy-paste: „Ordinea publică nu e cu risc, deci n-avem nevoie de autorizație”
Când Sindicatul „Diamantul” a cerut situația sediilor, majoritatea inspectoratelor au trimis, la indigo, același paragraf.
Argumentul standard: Ordinul ministrului sănătății nr. 1030/2009 enumeră activitățile cu risc pentru care autorizația sanitară e obligatorie, iar „obiectul de activitate – ordine publică” nu apare expres în listă.
Același text, cu aceeași virgulă, a apărut în cel puțin 15 județe: Satu Mare, Brașov, Maramureș, Mureș, Călărași, Bistrița-Năsăud, Harghita, Galați, Tulcea, Giurgiu, Vrancea, Constanța, Sibiu, Suceava, Timiș.
Nu vorbim de coincidență. Vorbim de indicație de sus, transmisă pe linie ierarhică: „aceasta este placa, o recitați toți”.
Problema? E contrazisă de practica chiar a Direcției Medicale:
– 363 de autorizații emise pentru sedii de poliție;
– I.P.J. Covasna, care și-a autorizat toate cele 52 de sedii (inclusiv 40 de posturi comunale);
– I.P.J. Hunedoara, cu 69 de autorizații;
– Centrul Medical Județean Teleorman, care inventariază 103 obiective ale Poliției, notate frust: „neautorizat – Unitatea nu a solicitat”.
Și cireșul pe tort:
Autorizația sanitară de funcționare nr. 12/29.05.2025, emisă de Direcția Medicală pentru Poliția Orașului Gura Humorului, indică la rubrica „obiect de activitate” fix formula „Ordine publică și siguranță națională”.
Același I.P.J. Suceava care a primit această autorizație susținea, în 2026, că „ordinea publică” nu ar fi activitate supusă autorizării.
Concluzie logică, de manual:
– ori Covasna și Hunedoara au cheltuit bani publici pe autorizații degeaba;
– ori restul țării funcționează ilegal.
Tertium non datur.
Două adevăruri oficiale, ambele semnate, dar incompatibile
Compararea răspunsurilor inspectoratelor cu evidența Direcției Medicale scoate la iveală o serie de „realități paralele”:
- I.P.J. Timiș (adresa nr. 2146/26.08.2026) declară că are autorizație sanitară „valabilă” pentru popotă și „temporar” pentru sediul inspectoratului și arest. Direcția Medicală notează: 0 autorizații, 16 obiective în curs.
- I.P.J. Teleorman (adresa nr. 2.837/21.08.2026) invocă autorizația nr. 105, înscrisă în Registrul Unic de Autorizații. În evidența Direcției Medicale la 04.09.2026: Teleorman nu există. Cu doar trei luni înainte, C.M.D.T.A. „Dr. Nicolae Kretzulescu” îl informa că, pentru cele 103 obiective, „nu au fost făcute demersuri pentru autorizare”.
- I.P.J. Sibiu se laudă, în adresa nr. 147.209/25.08.2026, cu „34 de dosare complete” trimise spre autorizare. Direcția Medicală vede 5 autorizații și un singur obiectiv în curs.
- I.P.J. Ilfov anunță în martie 2025 că „a demarat procedurile”, repetă aceeași placă în august 2026, iar în evidența Direcției Medicale nu apare nici măcar un singur obiectiv, nici autorizat, nici în curs.
Există și răspunsuri sincere, care sună încă și mai grav. I.P.J. Gorj recunoaște franc că pentru restul sediilor „nu au fost depuse încă documentații”. I.P.J. Suceava, obligat de Tribunalul București (Sentința civilă nr. 328/19.01.2026), listează zeci de posturi de poliție fără autorizație, adăugând sec: „nu au fost autorizate niciodată”.
Controlorul și controlatul au același șef: control „de familie”
În lumea privată, condițiile sanitare și securitatea muncii sunt verificate de Direcțiile de Sănătate Publică și Inspectoratele Teritoriale de Muncă.
În cazul poliției, „controlorii” sunt rude de gradul I:
– sănătatea – în sarcina Direcției Medicale a M.A.I.;
– securitatea muncii – în sarcina structurilor de inspecție ale propriei Poliții Române.
Rezultatul, în documente:
– I.P.J. Caraș-Severin: în ultimii trei ani, structura de inspecție sanitară a rețelei proprii a M.A.I. „nu a făcut controale” asupra sediilor.
– I.P.J. Bacău: zero controale, zero sancțiuni, zero măsuri, zero planuri de conformare.
– I.P.J. Covasna: au existat controale, dar fără sancțiuni și fără măsuri – deși acolo măcar sediile sunt autorizate.
Întrebată în baza cărui temei legal funcționează sediile neautorizate, Direcția Medicală nu indică niciun articol de lege. În schimb, citează art. 113 alin. (4) din O.M.A.I. nr. 516/2003:
„În cazul unităților și instituțiilor neautorizate sanitar, întreaga responsabilitate (…) revine unităților sau instituțiilor respective.”
Traducere liberă:
– Da, funcționați fără autorizație.
– Da, știm.
– Nu, nu închidem nimic.
– Când pocnește ceva, să se descurce inspectorul-șef, noi ne-am spălat pe mâini.
Securitatea muncii pe hârtie: „toți sunt în siguranță”, inclusiv în clădirile fără apă și fără aviz
Ridicolul nu se oprește la autorizațiile sanitare.
Prin Certificatul constatator nr. 677.977/25.02.2025, emis de I.G.P.R. – Biroul Inspecția Muncii și Prevenirea Riscurilor Profesionale, I.P.J. Suceava este declarat „în regulă” din punct de vedere al securității și sănătății în muncă pentru toate sediile subordonate. Aceleași sedii despre care inspectoratul a recunoscut ulterior, în urma unei hotărâri judecătorești, că „nu au fost autorizate niciodată” sanitar.
Securitate în muncă fără apă, fără canalizare și fără autorizație – dar cu certificat.
La I.P.J. Neamț, datele comunicate în martie 2025 arătau că 45 din 69 de posturi de poliție au toaleta în curte, unele fără racord la apă potabilă și canalizare, construite în anii 1970–1985. Situații similare apar și în răspunsurile I.P.J. Bacău, Mehedinți și Dâmbovița.
În aceste condiții lucrează polițiștii. În aceste clădiri sunt primiți cetățenii. Pe aceste realități se așază, festiv, certificate de „securitate și sănătate în muncă”.
Lanțul slăbiciunilor: de la I.G.P.R. până la ultimul post comunal
Cererea Sindicatului „Diamantul” a trecut, disciplinat, prin toată ierarhia:
– Inspectoratul General al Poliției Române – nu a răspuns la cererea nr. 122/JV;
– D.G.P.M.B. – nu a răspuns, deși Direcția Medicală îi numără 17 autorizații și 13 în curs;
– Ministerul Afacerilor Interne – a pasat inițial solicitarea către I.G.P.R., adică exact la structura care deja tăcuse.
Opt inspectorate recunoșteau încă din martie 2025 că nu au autorizații, dar promiteau solemn că „au demarat procedurile”. După 18 luni:
– Ilfov repetă aceeași formulă, dar nu apare în evidențele Direcției Medicale;
– Teleorman, Tulcea și Dâmbovița au în continuare zero sau, în cel mai bun caz, două autorizații.
– Bacău promite să se conformeze „până la sfârșitul anului 2026, în limita fondurilor bugetare”.
În Botoșani, situația este chiar grotescă: în ianuarie 2016, inspectoratul avea 79 de autorizații, vizate ultima dată în 2017. Apoi nu le-a mai reînnoit. În 2026, Direcția Medicală mai vede o singură autorizație valabilă. Nu e un început ratat, e un regres asumat.
La vârful M.A.I., imaginea e pe măsură:
– în aprilie 2025, ministerul declara că „nu deține informații” despre cine funcționează fără autorizație;
– în septembrie 2026, același minister admite că nu știe nici măcar câte obiective ar trebui să autorizeze.
De la „nu știm cine” la „nu știm nici câți”. O evoluție spectaculoasă a managementului.
Concluzie: instituția care aplică legea trăiește, confortabil, în afara ei
Poliția Română este instituția care oprește la control, legitimează, amendează și închide activități comerciale pentru lipsa unei autorizații sanitare.
Aceeași Poliție Română funcționează, potrivit datelor Direcției Medicale a M.A.I. prezentate Sindicatului „Diamantul”, cu aproape nouă din zece sedii fără autorizație sanitară.
Nu e o problemă de bani – Covasna și Hunedoara au același ministru și același buget. E o problemă de priorități și de mentalitate:
– șeful își autorizează biroul,
– restul structurii se descurcă „la mica înțelegere” cu realitatea, din WC-ul din curte.
Legea sanitară este aplicabilă tuturor – mai puțin celor care o scriu, o interpretează și o aplică altora.
Ce cere Sindicatul „Diamantul”
În fața acestui tablou oficial, Sindicatul Polițiștilor din România „Diamantul”, condus de dr. Vitalie Josanu, solicită:
- publicarea listei nominale a tuturor sediilor de poliție, cu statutul fiecăruia (autorizat/neautorizat);
- stabilirea unui calendar clar de conformare, cu responsabili și termene;
- informarea comitetelor de securitate și sănătate în muncă și a întregului personal din Poliția Română asupra situației reale.
Precedentul Suceava arată că instanțele obligă la transparență. Ce nu poate obliga nicio instanță este schimbarea reflexului: acela de a considera că legea se aplică doar cetățeanului de la ghișeu, nu și instituției din spatele ghișeului.
Sursa faptelor, nu a nervilor
Toate cifrele, inconsecvențele și contradicțiile descrise mai sus provin din documente oficiale aflate la dosarul Sindicatului Polițiștilor din România „Diamantul”:
- adresa M.A.I. – D.I.R.P. nr. 1754237/07.09.2026, cu date ale Direcției Medicale la 04.09.2026;
- adresele Direcției Medicale nr. 4519596/27.03.2017 și nr. 1026545/03.03.2025;
- adresele C.M.D.T.A. „Dr. Nicolae Kretzulescu” și ale Centrului Medical Județean Teleorman privind cele 103 obiective ale I.P.J. Teleorman;
- adresele I.P.J. Suceava și I.P.J. Harghita emise în executarea hotărârilor Tribunalului București;
- răspunsurile multiplelor inspectorate de poliție la cererile Sindicatului „Diamantul” din perioada februarie 2025 – august 2026;
- Autorizația sanitară de funcționare nr. 12/29.05.2025, emisă de Direcția Medicală pentru Poliția Orașului Gura Humorului;
- datele INS din Recensământul populației și locuințelor 2011, tabelul 2.
Pamfletul poate avea ton acid, dar materia primă e trist de serioasă: acte oficiale, semnate, ștampilate, care descriu o Poliție Română ce cere lege cu mâna dreaptă și o încalcă, metodic, cu mâna stângă. (Cristina T.).
-
Exclusivacum o ziALARMĂ ROȘIE LA INDUSTRIA DE APĂRARE – Triada de la MEDAT sfidează CSAT, Consiliul Legislativ și bunul‑simț (Documente)
-
Exclusivacum 4 zileRepublica T.C.E. PLOIEȘTI: CV-ul cu 16 vieți, fina tuturor banilor și Raportul care nu există
-
Exclusivacum o ziÎncă o investigație Incisiv de Prahova, confirmată oficial: Alexandri Nicolae, zis „Nae Comisionaru’”, intră în sfera penalului – comisie de apel ilegală și plângeri penale pe numele lui (DOCUMENTE)
-
Exclusivacum o ziIPJ Prahova: „comartimente”, șefi clonați și filiera Buzău cu nota 4 la volanul Rutierului (DOCUMENTE)
-
Exclusivacum 3 zileSfântul Ionita de pe Facebook și soborul cu chiloți al Republicii TCE PLOIESTI
-
Exclusivacum 3 zileDerby-ul care l-a lăsat în offside pe Nae Comisionarul și mafia cailor dopați
-
Exclusivacum o ziRepublica T.C.E. Ploiesti se repliază: cum încearcă Slănicenceanca să salveze „nepotul” lui Alexandri Nicolae, zis „Nae Comisionaru’”, fără permis și fără meserie
-
Exclusivacum 6 oreCumetrie mare între adjunctul șefului I.P.J. Prahova și DGA Prahova: rețeaua de relații care sfidează incompatibilitatea



