Featured
Declarațiile de presă susținute de Președintele României, Klaus Iohannis, înaintea participării la Summitul Uniunea Europeană – Asociația Națiunilor din Asia de Sud-Est (ASEAN)
Președintele României, Klaus Iohannis, a susținut miercuri, 14 decembrie 2022, la Bruxelles, Regatul Belgiei, declarații de presă înaintea participării la Summitul Uniunea Europeană – Asociația Națiunilor din Asia de Sud-Est (ASEAN).
In scurt timp începem sesiunea de iarnă a Consiliului European. Avem o agendă bogată astăzi și mâine. Astăzi ne întâlnim cu partenerii din Asia de Sud-Est pentru a îmbunătăți relația comercială. După aceea avem teme grele de discutat. Ucraina, cum putem să ajutăm Ucraina să treacă bine peste iarnă. Se discută, cu siguranță, despre energie. Chiar dacă miniștrii de resort nu s-au înțeles azi-noapte, noi vom continua discuțiile, pentru a vedea cum se poate merge mai departe.
Ideea este, în esență, sigur, să facem orice putem ca să scădem prețul energiei, mai exact, în cazul acesta, prețul gazului. Avem, de asemenea, teme de discutat în ce privește economia, mai ales despre inflație vom vorbi. Alte teme care vor apărea în discuție sunt teme pe care, de exemplu, eu le voi ridica. Voi ridica tema Schengen și cred că asta este tema care pe noi toți din această sală ne interesează cel mai mult.
Ca să fac o mică recapitulare, săptămâna trecută, miniștrii de interne, în format de Consiliu JAI, nu au reușit să aprobe intrarea României și a Bulgariei în spațiul Schengen. Acum, sigur, se pune problema cum continuăm. Este, o dată, foarte clar și vreau din capul locului să precizez acest lucru, că noi, românii, dorim să fim parte în spațiul Schengen. Integrarea în spațiul Schengen rămâne obiectiv strategic național și rămâne obiectiv principal pentru mine, ca Președinte al României, pentru perioada următoare. Să vedem un pic care sunt problemele și care sunt piedicile care trebuie înlăturate pentru a putea ști cum procedăm în continuare. În realitate, avem două probleme.
Cele două probleme sunt: o dată, atitudinea Austriei, care este rezervată, acum a votat NU, dar recent Cancelarul austriac a spus că acest vot înseamnă, de fapt, o amânare, nu înseamnă un NU definitiv. Este o nuanțare a poziției. Acest vot a fost valabil și pentru România și pentru Bulgaria. Avem însă și a doua problemă care trebuie văzută și tratată. Votul Olandei a fost mixt: pentru România a fost un DA, pentru Bulgaria a fost un jumătate NU. Știu chiar de la premierul Olandei, că acest NU pentru Olanda, iarăși, nu a fost ceva definitiv, este dorința și acolo a unei amânări până când se mai clarifică anumite probleme. Deci acestea sunt chestiunile care trebuie tratate și trebuie rezolvate.
Acest moment, după părerea mea, poate fi tratat într-o singură cheie – cu diplomație. Orice altceva, după părerea mea, este exclus. Am auzit în ultimele zile nenumărate opinii, sfaturi și așa mai departe. Și vreau să vă spun foarte clar: nu va exista, deci, atenție, nu va exista un boicot la adresa Austriei din partea statului sau autorităților publice. Nu așa se tratează astfel de probleme. Este evident că până aici s-au făcut deja pași importanți și îmi permit să-i recapitulez pe scurt și pe aceștia.
Doar în ultimele luni în decursul acestui an, de când avem un guvern stabil, am reușit în ordine să convingem Olanda că România merită să intre în spațiul Schengen. Am convins Suedia, care după schimbarea de guvern a fost foarte reticentă. Am convins Suedia că îndeplinim toate condițiile și putem să intrăm, repet, pe merit, nu pe milă. Și, în fine, am obținut noi toți, clasa politică românească, o reușită fenomenală.
A fost ridicat MCV-ul. După 15 ani, a fost ridicat MCV-ul şi astfel, a fost eliminată, probabil, cea mai importantă piedică politică în calea integrării în Schengen. Pe tot parcursul acestor demersuri am avut foarte mult sprijin și acest lucru trebuie spus. Comisia ne-a sprijinit cu bună-credință, cu o expertiză, tot timpul. Președinția cehă, în ultima jumătate de an, ne-a sprijinit. Au fost chiar foarte, foarte mobilizați în a organiza lucrurile în așa fel încât să iasă bine. În final, încă nu am ajuns acolo, dar s-au făcut pași importanți, nu trebuie să uităm acest lucru.
În continuare, vom avea președinția suedeză a Consiliului Uniunii Europene și deja am purtat câteva discuții cu noul prim-ministru suedez şi voi continua. Chiar în zilele acestea voi avea o serie întreagă de discuții pentru a vedea cum putem să abordăm cel mai bine aceste chestiuni, cum putem să abordăm Austria, Olanda, Bulgaria, cum putem să facem următorul pas. Fiindcă următorul pas trebuie să fie o reușită.
Nu-și dorește nimeni, nici noi, nici alții să ajungem încă o dată într-un Consiliu JAI cu vot negativ. Așa ceva nu se va mai întâmpla, fiindcă nu este bine să se întâmple de două ori astfel de abordări negative. Voi avea întâlniri cu Președinta Comisiei, care și sâmbătă vine la București, unde se semnează un memorandum pentru o conectare electrică care traversează Marea Neagră, un eveniment foarte important, de altfel, și atunci voi avea încă o discuție special pe tema Schengen, voi avea o discuție cu premierul ceh, care mai are câteva zile de președinție şi cu siguranță pot fi făcute câteva lucruri, sigur, mai degrabă tehnice. Voi avea întâlniri cu premierul suedez şi, sigur, vom începe discuția și cu austriecii. Nu putem și nici nu trebuie să evităm astfel de discuții. Până la urmă, soluția trebuie să vină din întregul pachet.
Am văzut că există mulţi sfătuitori publici care creează așteptări legate de Consiliul de astăzi și de mâine. Pot să vă spun din capul locului că voi avea multe discuții, voi ridica chestiunea în plenul Consiliului, voi mai explica încă o dată de ce România trebuie să devină parte din Spațiul Schengen, dar soluții practice se vor găsi în următorul Consiliu JAI, care va fi mai bine pregătit.
Nici nu cred că și-a imaginat cineva că de săptămâna trecută până astăzi Austria sau Olanda și-au schimbat atitudinea și ce n-am rezolvat săptămâna trecută în JAI, rezolvăm, astăzi, în Consiliul European. Nu este bine să avem astfel de așteptări, fiindcă ele nu se adeveresc. E nevoie de multă muncă. E nevoie de foarte multă muncă. Ne-am implicat cu toții, şi colegele, și colegii care sunt acum cu mine în sală și care se preocupă intens de aceste chestiuni și miniștrii care au fost implicați s-au preocupat, şi-au făcut treaba. Mi s-a părut puțin ciudată vânătoarea de vinovați care s-a declanșat în unele medii. Vinovații nu se găsesc în București, nici în România. Știți foarte bine de ce nu s-a putut vota, dar noi nu ne lăsăm descurajați. Eu în niciun caz nu voi ceda și nu voi ceda până când România devine membru în Schengen
Administratie
Păulești se transformă: Primarul Tudor Sandu prezintă un Bilanț robust de un an, intre provocări și realizări concrete
Administratie
Păulești, în siguranță pentru iarnă: Primarul Tudor Sandu, un apel la prevenție pentru protejarea fiecărei familii
Administratie
Aer curat pentru Prahova: Președintele Virgiliu-Daniel Nanu, lider în lupta pentru sănătate și transparență!
Prahova merită să respire curat, iar acest deziderat devine o realitate palpabilă sub viziunea și determinarea Președintelui Consiliului Județean, Virgiliu-Daniel Nanu. Într-un efort continuu de a îmbunătăți calitatea vieții prahovenilor, leadershipul județului se angajează ferm în implementarea unui sistem de monitorizare a calității aerului modern, eficient și, mai ales, transparent.
Un angajament neclintit pentru sănătate: Președintele Nanu la dezbaterea cheie
Sănătatea publică și confortul cetățenilor sunt priorități absolute, iar Președintele Virgiliu-Daniel Nanu demonstrează acest lucru prin implicare directă. Ziua de ieri a marcat un moment important, prin participarea sa activă la dezbaterea publică organizată la Hotel Central din Ploiești, dedicată problematicii poluării olfactive. Acest subiect, de interes major pentru locuitorii municipiului și ai întregului județ, a găsit în Președintele Nanu o voce fermă și un susținător al soluțiilor concrete.
Viziunea viitorului: Un sistem de monitorizare inteligent și accesibil
În cadrul întâlnirii, Președintele Consiliului Județean Prahova a prezentat o viziune clară și strategică: necesitatea implementării unui sistem modern, precis și integrat de monitorizare a calității aerului. Un sistem capabil să identifice, în timp real, sursele care generează disconfortul olfactiv și să ofere o imagine fidelă a situației. „Deciziile administrative trebuie să fie fundamentate pe date corecte, verificabile și actualizate permanent,” a subliniat Nanu, evidențiind importanța unei abordări bazate pe știință și fapte concrete.
Transparență totală: Informațiile, la indemâna fiecărui cetățean
Un alt pilon central al strategiei sale este transparența totală. Virgiliu-Daniel Nanu a cerut, cu insistență, ca informațiile privind calitatea aerului să fie publicate într-un mod accesibil și ușor de urmărit de către cetățeni. Această măsură nu doar că sporește încrederea publicului, dar permite comunității să evalueze în mod direct eficiența măsurilor aplicate. O comunitate informată este o comunitate puternică, capabilă să participe activ la procesul de îmbunătățire a mediului.
Sinergie instituțională: Fără transfer de responsabilitate, doar soluții!
Conștient de complexitatea provocărilor de mediu, Președintele Nanu a reiterat importanța unei coordonări instituționale reale. „Este crucial să eliminăm orice transfer de responsabilitate între autorități,” a declarat el, pledând pentru proceduri clare, reacții rapide și intervenții bine documentate în gestionarea problemelor de mediu. Această abordare fermă asigură o colaborare eficientă între toate instituțiile implicate, transformând obstacolele în oportunități de acțiune coordonată.
Consiliul Județean Prahova, sub conducerea dinamică a Președintelui Virgiliu-Daniel Nanu, își reafirmă angajamentul de a sprijini implementarea unui sistem eficient și modern pentru monitorizarea calității aerului. Obiectivul final este clar: protejarea sănătății și asigurarea confortului prahovenilor, construind împreună un viitor în care aerul curat nu este doar un deziderat, ci o realitate palpabilă. Prahova merge înainte, spre un mediu mai sănătos și mai curat, ghidată de o viziune strategică și un leadership dedicat.
-
Exclusivacum 5 zileSINAIA, MONARHIA ABSOLUTĂ MARCA OPREA: Sora „impăratului” cade în cap, Prefectul se „trezește” la Parchet, iar PNL Prahova fierbe în suc propriu!
-
Exclusivacum 2 zileCircul macabru al absurdității la Poliția Capitalei: SAS-ul bâjbâie, sefii manelizează, iar adevărul e declarat „delict”! Saga agentului-șef Wilhelm Constantin Bendriș
-
Exclusivacum 5 zileLegea pumnului în gură la SAS: Cum a devenit „vagabond” un delict de 20% din salariu, sub privirea ironică a manualului de Mobbing al MAI! Saga agentului-șef Wilhelm Constantin Bendriș
-
Exclusivacum 14 oreIPJ Prahova: Circul ielelor, trompeților și „ofițerilor” reciclați! Balul mascat al incompetenței atinge noi culmi de patos!
-
Exclusivacum 4 zilePrahova, tărâmul reîncarnării: „Metoda Portocală” revine, dar acum e sub licență politică!
-
Featuredacum 5 zileScandal de proporții la vârful Poliției Române: Sindicatul Diamantul cere DNA să ancheteze o mușamalizare de patru ani
-
Exclusivacum 5 zileCIRCUL JUSTIȚIEI ROMÂNE: Dosarul POP IONUȚ-COSTIN, RECLASAT LA CATEGORIA „PROBLEME REZOLVATE… DE NOI” – CHIAR ȘI CU INSTANȚA LA UȘĂ!
-
Exclusivacum 5 zileJustiția Română: Spectacolul absurd continuă! Procuratura clasează, justificând incălcări flagrante! moștenitorii, nu morții, plătesc biletul!



