Connect with us

Administratie

Nu puține sunt cazurile în care sportivii aleg cariera militară, aceasta fiind văzută ca o continuare a celei sportive

Publicat

pe

Succesul carierei unui sportiv de performanță este condiționat de respectarea unui anumit stil de viață, combinat cu un program strict de antrenament.

Doi dintre militarii Batalionului 96 Geniu Cetatea București se regăsesc în această descriere, în armată descoperind liantul dintre două etape importante ale vieții lor.

Soldatul Andra Oprișan are 26 de ani, este pionier în Compania geniu luptă.  Datorează actualul statut profesional unui program de popularizare a carierei militare desfăşurat în şcoala gimnazială brăileană în care a învăţat.

În clasa a VIII-a, au venit în şcoala noastră câteva persoane, haina lor militară fiind prima care mi-a sărit în ochi.

Ne-au vorbit despre armată, despre ce presupune îmbrăţişarea carierei militare, prezentându-ne diverse oferte de la colegiile militare.

Am hotărât atunci că este calea potrivită firii mele sportive, dar părinţii mei mi-au tăiat elanul, spunându-mi că trebuie să mă gândesc mai bine, că îmi va fi greu. Am dat înapoi, dar am rămas cu gândul la această clipă.

După absolvirea liceului şi a unei facultăţi de biologie, a decis că intrarea în sistemul militar este cea mai bună decizie din punct de vedere profesional.

Cariera militară a venit, de fapt, ca o completare firească a drumului pe care deja intrase, marea sa pasiune fiind fitnessul, sport pe care îl practică de opt ani.

Experienţa acumulată i-a adus şi şansa de a deveni instructor-colaborator al unei firme care deţine o sală, unde transmite clienţilor o parte din exuberanţa şi tenacitatea sa.

Nu întâmplător, la finalul gimnaziului şi după m-am gândit la armată. Dintotdeauna, am fost o persoană atrasă de sport.

Timp de patru ani, am făcut tenis de câmp, alţi şase ani dedicându-i handbalului. În prezent, inspirată de prietenul meu care practică boxul, sacii de antrenament şi-au găsit un nou adversar în pumnii mei.

Sunt convinsă că sportul mi-a modelat caracterul, dându-mi tăria necesară de a înfrunta viaţa cu încredere în forţele proprii. Poate că tocmai de aceea primul contact cu realitatea cazonă nu a fost unul dezarmant, spune Oprișan.

Pontonierii Batalionului 72 Geniu General Constantin Savu din Brăila au primit-o, anul trecut, în rândurile lor, ca proaspăt recrut, iar, în prezent acumulează cunoştinţe specifice la Batalionul 96.

Am locuit opt ani în București, fiind hotărâtă să revin aici, şansele de a continua, în paralel, ca instructor de fitness fiind mult mai mari decât dacă aş fi rămas la Brăila.

Este hotărâtă să transfere o parte din caracterul său combativ cât mai multor colegi dornici să se dezvolte armonios cu ajutorul sportului.

Cu sprijinul colegilor, s-a implicat activ în modificarea şi amenajarea sălii de sport din unitate.

Am liber de la comandantul batalionului să îmi pun în practică ideile, am făcut câteva modificări.

Nu pot decât să sper că şi colegii mei vor fi încântaţi de cum arată sala de sport, că vor intra cât mai des în ea, iar, dacă vor avea nevoie de ajutor, pot apela la mine oricând doresc.

Am observat că vin din ce în ce mai des la salăAş vrea să duc pregătirea sportivă la un alt nivel, dacă şi reacţiile colegilor vor fi încurajatoare. Un militar ar trebui să fie, în primul rând, sportiv.

Acum, când îşi văd fiica în haină militară, părinții nu mai au în faţă fiinţa plăpândă din gimnaziu despre care credeau că nu se va descurca într-un colegiu militar.

Brusc, tata şi-a adus aminte că a regretat când, la finalul stagiului militar obligatoriu, nu a rămas în sistem, iar acum îmi spune că e mândru de reuşita mea.

Chiar dacă încă este la început de drum, spune că cel mai bine şi-a însuşit informaţiile practice din timpul cursurilor de acordare prim ajutor.

În poligonul Cincu am făcut un astfel de curs, acolo dându-mi seama cât este de important să ştii cum să îţi ajuţi camaradul aflat în dificultate.

Clienţii cărora le este instructor de fitness se schimbă puţin la faţă când află că este militar.

Îmi pun tot felul de întrebări, cei mai mulţi spunându-mi, glumind, să nu cumva să îi pun să facă târâş pe coate şi genunchi.

Spune că fitnessul e un sport în cadrul căruia programul de nutriţie este esenţial. Chiar dacă sălile sunt tot mai pline, poate ar trebui ca oamenii să fie mai bine informaţi despre ceea ce înseamnă fitness.

Mulţi vin la sală cu percepţii greşite, după ce au citit diverse informaţii pe internet. Clienții mei vin la sală mai mult pentru a slăbi, din cauză că, în viaţa cotidiană, au un regim alimentar haotic.

Tinerilor interesaţi de cariera militară le transmite să se pregătească foarte bine pentru probele fizice, iar apoi, în funcţie de ceea ce îşi doresc pentru viitor, să înveţe permanent şi să nu cedeze psihic, indiferent de greutăţile întâmpinate.

Nu îmi văd viitorul altundeva decât în armată, mi-am propus să devin ofiţer cândva, sunt deschisă la provocări.

Dacă ar fi să schimb arma geniu, aş alege cercetarea, o armă activă, care presupune multă deplasare în teren, a încheiat soldatul Andra Oprișan.

Sergentul Valentin Ivan are 34 de ani, este şef formaţiune de lucru, având în subordine o parte din oamenii care fac diferite reparaţii în cazarmă.

Este sportiv de performanță, momentan punând în aşteptare această carieră. A practicat rugby la cel mai înalt nivel, la Dinamo Bucureşti, iar, în prezent, este liber de contract.

Ţelul său este de a activa încă doi ani la un club de rugby, după care să renunţe definitiv la cariera de jucător activ.

Acum, armata este prioritară pentru el. În februarie, pe filieră indirectă, a început cursurile Şcolii Militare de Maiştri Militari şi Subofiţeri a Forţelor Terestre Basarab I, pe care a absolvit-o după şase luni.

Am fost atras de sistemul militar, după o viață petrecută în cantonamente şi turnee. Privaţiunile şi conduita unui sportiv de performanţă sunt asemănătoare celor din armată, astfel că intrarea în sistemul militar poate fi privită ca o continuare a carierei sportive.

Am privit cele şase luni de şcoală ca pe un cantonament la munte. Împărţirea zilei după un anumit program a fost o rutină cu care eram obişnuit. Tot ceea ce fac acum mi se potriveşte ca o mănuşă, spune sergentul.

În scurta perioadă petrecută la Batalionul 96, nu a avut probleme în exercitarea funcţiei de comandă.

Pe lângă nenumăratele meciuri în care am fost căpitan de echipă, rolul meu era acela de coordonator de joc.

Păstrând proporţiile şi glumind puţin, am obţinut transferul, dar mi-am păstrat funcţia şi rolul în echipă.

Joacă rugby din 1996, ultimul meci disputându-l anul trecut. Din 2004-2005, au început convocările la loturile naţionale de copii și juniori, iar, în urmă cu doi ani, a fost ultimul meci la  lotul naţional de rugby în şapte.

Din păcate, comparativ cu fotbalul, rugbyul este foarte puţin mediatizat. Este un sport antrenant dacă reușești să treci peste loviturile caracteristice și începi să înțelegi modul și ideea de joc.

Dacă nu aș fi făcut rugby, cred că aș fi mers la handbal. Este concentrat pe asimilarea cât mai multor cunoștințe despre conduita și disciplina militară, considerând că are nevoie de formarea unei memorii gestuale care să-i contureze imaginea unui adevărat militar.

Nu am încă bine formate toate deprinderile de militar. Nu mi-am propus decât să învăț cât mai multe, pentru a îmi face treaba eficient.

Are mai mulți colegi sportivi care au intrat în sistemul militar, evoluția lor ulterioară determinându-l să le urmeze exemplul.

Cariera de rugbist în România nu este recompensată pe măsura efortului depus, fiind un sport care nu atrage bugete precum cele alocate fotbalului, de pildă.

Tinerilor care își doresc să îmbrace haina militară le spun să se informeze despre ceea ce presupune armata și să își pună o întrebare esențială: este o carieră care mi se potrivește?

Este în anul al doilea la o facultate cu profil sportiv, iar un viitor grad de ofițer pe filieră indirectă i se pare o țintă realizabilă. (Liviu Anghel).

Administratie

Armă cu aer comprimat și peste o mie de alice, descoperite într-un colet pe Aeroportul Cluj-Napoca

Publicat

pe

De

Control în zona Cargo: echipă mixtă, inclusiv cu câini specializați

O echipă comună formată din polițiști de frontieră și inspectori vamali din cadrul Aeroportului Cluj-Napoca, sprijinită de echipaje canine, a efectuat un control asupra unor colete aflate în zona Cargo a aerogării clujene. Verificările au vizat colete sosite din străinătate, în regim de transport internațional.

Armă cu țeavă lungă și 1.150 de alice, găsite într-un singur colet

Potrivit informațiilor comunicate de autorități, într-unul dintre colete au fost descoperite o armă cu aer comprimat, cu țeavă lungă, și patru cutii metalice care conțineau, în total, 1.150 de alice.

Dintre acestea, 650 erau alice cu vârf ascuțit din metal, iar 500 erau alice destinate armelor cu aer comprimat. Coletele se aflau în tranzit prin punctul de lucru Cargo al Aeroportului Internațional Cluj-Napoca.

Colet din Polonia, destinat unei persoane fizice din România

Verificările efectuate de polițiștii de frontieră au stabilit că pachetul fusese expediat de o persoană juridică din Polonia către o persoană fizică din România.

Coletul nu era însoțit de documente care să ateste respectarea condițiilor legale privind introducerea în țară, procurarea și deținerea armelor și munițiilor pe teritoriul României.

Bunuri indisponibilizate și dosar penal pentru nerespectarea regimului armelor

În lipsa actelor justificative, arma și muniția au fost indisponibilizate de către autorități, în vederea continuării cercetărilor și a clarificării situației de fapt.

Polițiștii de frontieră au întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de nerespectare a regimului armelor și al munițiilor, faptă prevăzută de art. 342, alin. (2) din Codul penal, urmând ca cercetările să stabilească întreaga conduită a persoanelor implicate și eventualele conexiuni cu alte transporturi similare. (Paul D.),.

Citeste in continuare

Administratie

Ministerul Sănătății accelerează investițiile PNRR: plăți de aproape 20 de milioane de lei pentru infrastructura medicală

Publicat

pe

De

Tranșă nouă de finanțare pentru proiectele din sănătate

În perioada 2–5 iunie 2026, Ministerul Sănătății a efectuat o nouă tranșă de plăți, în valoare de aproximativ 19,7 milioane de lei, pentru proiectele de infrastructură medicală finanțate prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), potrivit unui anunț oficial al instituției.

Această alocare financiară are ca scop accelerarea implementării investițiilor aflate deja în derulare și menținerea ritmului asumat prin jaloanele PNRR pentru sectorul sanitar.

Cabinete modernizate, spitale mai sigure, servicii mai aproape de comunitate

Conform Ministerului Sănătății, fondurile sunt direcționate către trei categorii principale de proiecte:

  • modernizarea și dotarea cabinetelor de medicină de familie;
  • reducerea infecțiilor nosocomiale în spitale;
  • dezvoltarea centrelor comunitare integrate.

Aceste investiții sunt prezentate drept esențiale pentru creșterea calității serviciilor medicale, pentru siguranța pacienților și pentru extinderea accesului la îngrijiri de bază, în special în comunitățile vulnerabile.

Monitorizare permanentă și sprijin pentru beneficiari

Echipele Ministerului Sănătății monitorizează constant progresul fiecărui proiect finanțat prin PNRR, oferind asistență tehnică beneficiarilor pentru respectarea strictă a termenelor și condițiilor asumate în cadrul programului european, se precizează în comunicarea oficială a ministerului.

Detalii suplimentare privind plățile efectuate și proiectele sprijinite financiar pot fi consultate pe site-ul oficial al Ministerului Sănătății.

Citeste in continuare

Administratie

Alertă la graniță: România intensifică măsurile împotriva pestei porcine africane după apariția unui focar în Ungaria

Publicat

pe

De

Consultări de urgență la București după confirmarea focarului în Ungaria

Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale anunță că monitorizează permanent evoluția situației epidemiologice generate de pesta porcină africană (PPA) în regiune, pe fondul apariției primului focar de PPA la porcii domestici din Ungaria, potrivit comunicării oficiale a instituției.

În acest context, în cursul zilelor de ieri și astăzi, vicepremierul Tánczos Barna, ministru interimar al agriculturii, a avut consultări cu președintele Autorității Naționale Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA), tema principală fiind riscurile generate de noul focar din țara vecină și măsurile de protecție necesare la nivel național.

Tánczos Barna: „Controalele vor fi intensificate, măsurile vor fi ferme și imediate”

„Urmărim cu atenție evoluțiile din țara vecină și am primit asigurări din partea președintelui ANSVSA că vor fi luate măsuri ferme și imediate. De asemenea, controalele vor fi intensificate pentru a reduce la minimum riscul intrării în țară a produselor sau animalelor infectate cu PPA”, a declarat vicepremierul Tánczos Barna, citat în informarea transmisă de Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale.

Autoritățile subliniază că vigilența la frontiere și în rețeaua de control sanitar-veterinar este esențială pentru a împiedica răspândirea virusului pe teritoriul României.

Pesta porcină africană, prioritate strategică pentru sectorul suin

Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale arată că măsurile de prevenire și combatere a pestei porcine africane rămân o prioritate pentru toate instituțiile competente, în condițiile în care această boală are un impact major asupra sectorului suin din România.

Oficialii atrag atenția că orice breșă în controlul sanitar-veterinar sau în respectarea regulilor de biosecuritate poate avea consecințe grave pentru crescătorii de porci, industria alimentară și economia agricolă în ansamblu. Dialogul interinstituțional și monitorizarea permanentă a situației epidemiologice în statele vecine sunt prezentate, în comunicatul Ministerului Agriculturii, ca instrumente-cheie pentru protejarea efectivelor naționale de suine.

Citeste in continuare

Aveți un PONT?

Cel mai complet ziar de investigații dedicat cititorilor din România. Aveți un pont despre fapte de corupție la nivel local și/sau național? Garantăm confidențialitatea! Scrie-ne la Whatsapp: 0735.085.503 Sau la adresa: incisiv.anticoruptie@gmail.com Departament Investigații - Secția Anticorupție

Știri calde

Exclusiv3 ore ago

IPJ Mehedinți – Fabrica de imputerniciți. Concursul? O legendă urbană cu tenta de ilegalitate

„Inspector-șef” – funcție sau scaun muzical? De aproape un deceniu, la Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Mehedinți nu avem conducere...

Exclusiv3 ore ago

Cum a omorât Statul Legea 153/2017 cu pixul: autopsia unui salariu „înghețat” la minus

Legea vie care a fost băgată la morgă cu ordonanțe Legea salarizării 153/2017 a fost vândută polițiștilor și militarilor drept...

Exclusiv24 de ore ago

Alchimia norilor si mafia antigrindina: Cum a inventat statul român racheta care „împușcă” legile și bugetul înainte să apară dovezile

O investigație marca „Incisiv de Prahova” scoate la iveală un experiment administrativ halucinant: sistemul antigrindină a început să toace milioane...

Exclusiv24 de ore ago

Permis cu pile, justiție la mișto: Pîrvu Leonard, examinatorul cu ‘prieteni procurori’, IPJ Prahova și noua miliție care vrea să bage presa în gard. „Grădinița de cadre” IPJ Prahova (V)

IPJ Prahova, de la „dați-ne sursele” la „stați cuminți, că vă dăm în judecată” Seria de dezvăluiri publicată de Incisiv...

Exclusiv24 de ore ago

Confirmarea unei investigații Incisiv de Prahova: Penitenciarul Ploiesti si Berceni – groapa de gunoi– groapa morală. Comisarul „apt limitat” Matei, de la inimioare pe Instagram la molozul de un milion de euro

„Investigații pe mutește, moloz la vedere” Corpul de Control confirmă ce scrie presa (Incisiv de Prahova, pardon), DNA-ul miroase a...

Exclusiv24 de ore ago

Marea țeapă a Legii 153: Cum a reușit Statul să transforme salariile polițiștilor într-o glumă de prost gust

România este țara unde legile sunt scrise cu cerneală simpatică: apar pe hârtie, par frumoase sub lumina reflectoarelor din Parlament,...

Exclusiv24 de ore ago

Marea scamatorie a legii-fantomă: Cum a evaporat statul salariile polițiștilor sub privirile blajine ale Parlamentului

În timp ce guvernanții exersează piruete retorice pe holurile ministerelor, polițiștii români au ajuns să trăiască într-o realitate paralelă, unde...

Exclusivo zi ago

Pata neagră a sponsorului la Boldești-Scăeni: cum un „golan corporatist” și un primar de provincie transformă fotbalul într-o republică a pilelor

O nouă ligă a rușinii la Boldești-Scăeni: cum fotbalul e ținut în liga a 4-a ca să joace în liga...

Exclusiv2 zile ago

Duster cu număr de botez: Împuternicitul Ginel Preda își plimbă familia pe banii fraierilor, în timp ce Guvernul taie din lefuri. „Grădinița de cadre” IPJ Prahova (IV)

„Bariera rușinii”: Dacia Duster de serviciu, taxi de familie pentru șeful IPJ Prahova În dimineața zilei de azi, 04.06.2026, la...

Exclusiv2 zile ago

Marele Panopticon cu epoleți: Cum ne-au vândut intimitatea pe 320 de milioane de euro, în timp ce spitalele mor de inaniție

În timp ce prin spitalele patriei gândacii fac instrucție pe lângă bolnavii lăsați fără medicamente, iar profesorii și pensionarii numără...

Exclusiv2 zile ago

Norma de hrană, băgată la tocat: cum vrea ministrul Pîslaru să facă impozabil și aerul pe care-l respiră polițiștii și militarii

„Invenția” lui Pîslaru: să reinventezi roata, dar pătrată Într-un interviu recent, ministrul Dragoș Pîslaru a reușit performanța să explice doct...

Exclusiv2 zile ago

O nouă eră în împuternicirile polițienești: IPJ Ialomița, inspectoratul care fuge de concurs ca dracul de tămâie

O cronologie a provizoratului: șase ani de șefi „de probă” la IPJ Ialomița La IPJ Ialomița, funcția de inspector-șef a...

Exclusiv3 zile ago

ANTIGRINDINA: Milionul fantomă de hectare protejate. Cum a împușcat statul norii pe hârtie și a ratat culturile din câmp

„Milioane de hectare protejate” – slogan oficial, nu realitate agricolă În România, Sistemul Național Antigrindină și de Creștere a Precipitațiilor...

Exclusiv3 zile ago

BMW-urile în gard, legea la fereastră: „Grădinița de cadre” IPJ Prahova și SRPCIV, fabrica de haos pe roți (III)

PRAHOVA, MOȘIE DE PILE ȘI ÎMPUTERNICIȚI PE VIAȚĂ De mai bine de un deceniu, IPJ Prahova arată ca o casă...

Exclusiv3 zile ago

PATA NEAGRĂ PE OBRAZUL CORPORATIST: CUM UN „AMOREZ” DE PUTERE FACE DE RÂS O COMPANIE SERIOASĂ ÎN MLAȘTINA NEPOTISMULUI DIN BOLDEȘTI-SCĂENI!

DICTATURA CIORBEI LA BOLDEȘTI-SCĂENI: REPUBLICA BANANIERĂ UNDE LEGEA E PREȘ, IAR NEPOTISMUL E SPORT NAȚIONAL! Măcelul de la stadion: Cum...

Partener media exclusiv

stiri actualizate Raspandacul

Parteneri

Taxi Heathrow London

Top Articole Incisiv