Uncategorized
Cursuri de formare profesionala la Sithonia
A ne specializa in profesia pe care am ales sa o urmam este ceva ce cu totii am vrea sa facem. Chiar si in cazul in care avem o pozitie ce necesita studii superioare nu inseamna ca nu mai exista loc de imbunatatiri si nu mai putem afla noi si noi lucruri. Cum in multe cazuri ne axam pe ceva specific, cand dorim sa ne dezvoltam, sa ne extidem si in alte directii, realiza, ca mai exista si alte alternative, ca exista multe alte informatii pe care le putem ingloba si care ne pot fi de folos.
Cum in fiecare zi apar noi si noi lucruri, este normal sa nu putem tine mereu pasul cu fluxul de informatii mai ales cand la locul de munca facem poate ca ceva repetitiv sau nu ne axam si pe alte aspecte. Totodata, atunci cand nu utilizam anumite informatii, cunostinte, aptitudini pentru mult timp, tindem sa le uitam si avem nevoie mai apoi de o alta perioada de timp in care sa le redobandim asa cum trebuie. Pentru asta dar si pentru ca ne ofera o dovada legala, putem urma diverse cursuri de formare profesionala. Acestea sunt detinate atat celor fara vreo pregatire cat si celor care vor sa treaca la un nivel inalt decat cel la care se afla in momentul de fata.
Diverse cursuri autorizate putem urma in cadrul programelor propuse de cei de la Sithonia, in Ploiesti. De la contabilitate si resurse umane pana la antreprenoriat, vanzari sau formator, aici se pot instrui si pregati pana la un nivel profesional toti cei ce doresc sa devina mai buni in domenioul lor de activitate sau sa incerce ceva nou, in alte domenii. Programul cursurilor este foarte flexibil ceea ce inseamna ca si cei ce au un loc de munca si un program fix pot participa fara probleme. Sustinute atat de persoane cu experienta in fiecare arie cat si de experti ce activeaza in acestea, le ofera participantilor toate informatiile de baza dar si cele de nivel avansat, de care au nevoie in cadrul specializarilor pe care vor sa le urmeze.
Prin faptul ca sunt autorizate, aceste cursuri sunt recunoscute in cadrul oricatei companii si a oricarei institutii, atat in tara cat si in afara. Acestea atesta pregatirea teoretica si practica a persoanei care le detine si le ofera posibilitatea atat de a obtine mai usor un loc de munca cat si de a activa mai usor in cadrul profesiei lor.
Ca si formatori, cursantii invata cum sa pregateasca la randul lor alte persoane, intr-unul sau mai multe domenii, informatiile incluse in cadrul cursurilor pentru astfel de posturi fiind, fara indoiala foarte multe, dar necesare. Aspectele de baza sunt comunicarea cu alte persoane si posibilitatea de a explica diverse aspecte pe intelesul fiecaruia, metode specifice de predare si invatate, metode de autocunoastere, prin care formatorul sa stie ce poate face, cum poate face si cat poate face iar alaturi de acestea, putem enumera multe altele.
Nu doar persoane din zona ci oricine poate participa la aceste cursuri autorizate Ploiesti, indiferent de zona din care provine si cea in care, daca este cazul, lucreaza.
Uncategorized
ING Bank România lansează „Verifică apelul ING”, o nouă măsură de protecție împotriva fraudelor telefonice pentru persoane juridice
Clienții pot verifica direct în aplicație dacă sunt sunați de un reprezentant ING Bank
ING Bank România lansează „Verifică apelul ING/Checkthecallfrom ING”, o nouă funcționalitate antifraudă, disponibilă în aplicația ING Business Pro, dezvoltată în contextul creșterii tentativelor de fraudă prin impersonarea băncilor, autorităților și altor instituții de încredere.Clienții ING Business Banking pot verifica direct în aplicație dacă persoana care îi sună este într-adevăr un reprezentant ING Bank.
Persoanele juridice sunt tot mai frecvent vizate de atacatori prin campanii de phishing care solicită actualizarea urgentă a datelor companiei, apeluri telefonice frauduloase realizate în numele unor instituții precum ANAF sau tentative de compromitere a conturilor bancare prin inginerie socială. În astfel de scenarii, infractorii încearcă să convingă reprezentanții companiilor să divulge date sensibile, să autorizeze plăți sau să transfere fonduri către conturi controlate de atacatori. „Verifică apelul ING” oferă un mecanism suplimentar de verificare a identității apelantului chiar în momentul conversației telefonice.
„Majoritatea fraudelor de astăzi nu exploatează vulnerabilități tehnologice, ci încrederea oamenilor. Vedem tot mai multe tentative care vizează antreprenori, companii mici și mijlocii, profesii liberale. În multe dintre aceste cazuri, atacatorii pretind că reprezintă banca, autorități ale statului sau diferiți parteneri comerciali. Scopul lor este să creeze presiune, urgență și să convingă victimele să acționeze fără verificări suplimentare și să divulge date sensibile. Prin «Verifică apelul ING/Checkthecallfrom ING» oferim clienților noștri, persoane juridice, o modalitate simplă de a confirma dacă apelul pe care îl primesc este într-adevăr de la ING. Este încă un pas prin care combinăm tehnologia, prevenția și educația pentru a-i ajuta să se protejeze de fraude. Continuăm să îi ajutăm să ia decizii în siguranță și să reducă riscul de a deveni victime ale fraudelor bazate pe impersonare și inginerie socială. ”– Alin Becheanu, Head of Fraud Monitoring &Prevention, ING Bank România
Companiile reprezintă o țintă atractivă pentru infractorii cibernetici deoarece gestionează volume mai mari de tranzacții și au mai mulți utilizatori cu acces la conturile organizației. În ultimii ani, atacatorii și-au rafinat metodele, folosind tot mai frecvent identități false ale băncilor, autorităților fiscale sau altor instituții de încredere pentru a determina angajații să furnizeze date de acces, să aprobe plăți sau să instaleze aplicații care permit accesul de la distanță la dispozitivele utilizate în activitatea profesională.
Soluția le permite utilizatorilor să confirme, în timpul conversației telefonice, direct din ecranul de autentificare al aplicației, dacă apelul este într-adevăr inițiat de un reprezentant ING.
„Când conduci un business, ai nevoie să știi că poți avea încredere în fiecare interacțiune cu banca. De aceea am lansat «Verifică apelul ING/Checkthecallfrom ING», o funcționalitate prin care clienții care folosesc ING Business Pro pot verifica rapid dacă sunt într-un apel cu un reprezentant ING. Este un pas simplu care îi poate ajuta să se protejeze de tentativele de fraudă și să ia decizii cu mai multă încredere. Ne dorim să le oferim antreprenorilor nu doar produse și servicii financiare, ci și instrumente utile care îi ajută să își gestioneze și să își protejeze afacerea, direct din aplicația pe care o folosesc zi de zi.” –Aurelian Stingaciu, Director Dezvoltare Platforma Digitală, ING Bank România
Cum funcționează „Verifică apelul ING”
Funcționalitatea este disponibilă direct din ecranul de login al aplicației ING Business Pro, fără autentificare, pentru ca utilizatorul să poată verifica apelul rapid și înainte de a accesa aplicația. În timpul unui apel, clientul introduce codul de țară și numărul său de telefon pe care este apelat, apoi selectează „Verifică apelul”. Sistemul verifică dacă există o interacțiune telefonică activă inițiată de ING Bankși afișează rezultatul analizei.
Dacă apelul este confirmat ca fiind inițiat de ING Bank, aplicația afișează confirmarea apelului: ”Ești în apel cu ING. Totul este în regulă, poți continua conversația”, iar clientul poate accesa mai multe detalii despre modul de funcționare a verificării sau poate reveni la ecranul de autentificare.
Dacă apelul nu poate fi confirmat ca fiind inițiat de ING Bank, aplicația informează utilizatorul:„Acest apel NU este de la ING. ING nu apelează [numărul de telefon al clientului] în acest moment. Dacă apelantul spune altceva, este posibil să nu fie de la noi. Închide și contactează Asistență Clienți”, iar clientul are opțiunea de a contacta direct serviciul de asistență pentru a semnala frauda.
O nouă funcționalitate în ecosistemul SAFE, de protecție împotriva fraudelor
„Verifică apelul ING” se alătură celorlalte măsuri dezvoltate de ING Bank pentru prevenirea fraudelor, precum ING SAFEcall, SAFEbutton, mecanismele de monitorizare a activităților neobișnuite, geolocalizarea și programele de educație financiară și antifraudă.
Prin aceste soluții, ING urmărește să ofere clienților instrumente practice care îi ajută să recunoască tentativele de fraudă și să ia decizii informate, inclusiv în momentele în care sunt supuși presiunii sau manipulării.
Recomandări pentru clienți
ING Bank România recomandă clienților ING Business Banking să:
- NU comunice date bancare, parole, coduri OTP sau alte informații de autentificare în timpul unui apel telefonic
- Verifice identitatea apelantului înainte de a furniza informații sau de a urma instrucțiuni primite telefonic;
- NU ia decizii financiare sub presiunea urgenței sau a unor mesaje alarmante
- NU acceseze linkuri primite prin e-mail, SMS sau alte mesaje pentru autentificarea în serviciile bancare și să utilizeze exclusiv aplicațiile și canalele oficiale ale băncii
- Încheie apelul în cazul oricărei suspiciuni și să contacteze banca doar prin canalele oficiale
- NU instaleze aplicații de acces sau control la distanță la solicitarea unei persoane care pretinde că reprezintă o bancă, o instituție publică sau un furnizor de servicii
- Informeze ING Bank imediat dacă suspectează o tentativă de fraudă
Despre ING Bank România
ING este o instituție financiară globală, cu o prezență puternică în Europa, care oferă servicii bancare prin intermediul ING Bank. Cei peste 60.000 de angajați ai ING Bank oferă servicii bancare pentru persoane fizice și companii din peste 100 de țări.Înființată în 1994, ING Bank România este în prezent o bancă universală, oferind produse și servicii tuturor categoriilor de clienți – companii mari și mici, instituții financiare, mici antreprenori și persoane fizice. ING Bank România este singura bancă cu o creștere organică din top 10 bănci locale după active, fără achiziții de portofolii de clienți sau alte bănci. ING Bank România este o bancă universală cu peste 2 milioane de clienți din trei segmente de business: persoane fizice (retail), companii IMM-uri &Mid-Corporate și Wholesale Banking. Misiunea ING este aceea de a-i susține pe oameni să fie cu un pas înainte, în viață și în afaceri.
Uncategorized
Bergerat Monnoyeur își consolidează proximitatea față de clienții din Oltenia prin deschiderea sediului de la Craiova
Noua locație susține strategia companiei de a construi parteneriate și de a oferi soluții adaptate, expertiză și intervenții rapide
Craiova, 9 noiembrie 2026| Bergerat Monnoyeur România, dealerul Cat în România, anunță deschiderea sediului său din Ișalnița, județul Dolj. Noua locație marchează o etapă importantă în consolidarea prezenței companiei în Oltenia și susține strategia Bergerat Monnoyeur de a fi mai aproape de clienți, de proiectele acestora și de realitățile fiecărei afaceri.
Situat în Ișalnița, Strada Tudor Vladimirescu nr. 123A, județul Dolj, sediul va funcționa ca un punct regional de dialog, consultanță și suport pentru clienți, facilitând accesul acestora la expertiza și la soluțiile integrate Bergerat Monnoyeur.
Sub mesajul„Investim în viitor. Investim în proximitate”, deschiderea noii locații reflectă direcția strategică a companiei: trecerea de la o abordare centrată pe produse la una construită în jurul nevoilor reale ale clientului, al valorii create pe termen lung și al parteneriatelor durabile.
Proximitatea, parte din soluția oferită clientului
Pentru Bergerat Monnoyeur, proximitatea înseamnă mai mult decât prezență geografică. Înseamnă cunoașterea contextului local, dialog direct, consultanță aplicată și capacitatea de a răspunde mai rapid nevoilor operaționale ale clienților.
Noua locație va include un atelier destinat reparațiilor ușoare și intervențiilor rapide, care va completa activitatea echipelor mobile de service deja operaționale în regiune. Astfel, clienții vor avea acces la un punct local suplimentar de suport pentru anumite intervenții, în funcție de natura și complexitatea lucrărilor necesare.
Această abordare urmărește să reducă timpul de răspuns și să contribuie la menținerea utilajelor în funcțiune, un aspect esențial pentru productivitatea și continuitatea proiectelor clienților.
„Deschiderea sediului de la Craiova este, înainte de toate, despre viitor și despre modul în care vrem să construim relația cu clienții noștri. Ne dorim să fim mai aproape, să înțelegem mai bine provocările fiecărei afaceri și să răspundem prin expertiză, soluții relevante și parteneriate pe termen lung. Nu este doar despre ce oferim, ci despre valoarea pe care o construim împreună cu fiecare client”, a declarat Franck Quertier, Director General Bergerat Monnoyeur România.
De la produse, la soluții construite în jurul afacerii clientului
Bergerat Monnoyeur își dezvoltă relația cu clienții pornind de la o întrebare esențială: care este rezultatul de care aceștia au nevoie?
Răspunsul nu se limitează la alegerea unui utilaj. O soluție potrivită poate integra echipamente noi, de ocazie sau pentru închiriere, finanțare, service, piese de schimb, mentenanță, tehnologie, monitorizarea flotei și consultanță specializată. Obiectivul este susținerea productivității, a disponibilității utilajelor, a controlului costurilor și a rentabilității investiției.
Diferența este creată de expertiza echipelor Bergerat Monnoyeur, care analizează specificul fiecărui proiect și construiesc soluția potrivită împreună cu clientul. Compania urmărește astfel să evolueze constant de la rolul de furnizor de produse, la cel de partener care contribuie la performanța și dezvoltarea afacerii clientului.
„Proximitatea ne ajută să înțelegem mai bine realitatea din teren și să răspundem mai rapid. Prin noul sediu, completăm activitatea echipelor noastre mobile cu un atelier pentru reparații ușoare și intervenții rapide. Cel mai important este însă că le oferim clienților un punct regional în care pot găsi oameni care le cunosc activitatea, expertiză și soluții adaptate proiectelor lor”, a declarat Mihai Pamfil, Manager Regional Bergerat Monnoyeur România.
Expertiză și flexibilitate pentru fiecare etapă a proiectului
Clienții din regiune au acces la un ecosistem complet de soluții, de la alegerea configurației potrivite și identificarea modalității optime de utilizare sau finanțare, până la serviciile necesare pe întreaga durată de viață a echipamentului.
În funcție de nevoile proiectului, Bergerat Monnoyeur oferă utilaje noi și de ocazie, închiriere pe termen scurt sau lung, închiriere cu posibilitate de cumpărare, soluții de finanțare, suport tehnic, mentenanță preventivă, piese de schimb și tehnologii pentru monitorizarea și optimizarea flotelor.
Această flexibilitate le permite clienților să aleagă nu doar un echipament, ci formula care răspunde cel mai bine obiectivelor, ritmului de dezvoltare și resurselor disponibile.
Un parteneriat construit pe încredere
Bergerat Monnoyeur are o prezență de 35 de ani în România. Experiența acumulată în această perioadă, expertiza Grupului Monnoyeur și tehnologia Caterpillar sunt puse în serviciul clienților prin soluții adaptate și suport oferit pe termen lung.
Deschiderea sediului de la Craiova continuă această evoluție și pregătește viitorul relației dintre Bergerat Monnoyeur și clienții din Oltenia: o relație bazată pe apropiere, înțelegerea afacerii, disponibilitate și capacitatea de a construi împreună soluția potrivită.
Oamenii construiesc relații.
Relațiile construiesc încredere.
Încrederea construiește parteneriate durabile.
Mulțumim, Oltenia!
Despre Bergerat Monnoyeur
Bergerat Monnoyeur este distribuitorul autorizat Caterpillar în România, oferind o gamă completă de utilaje și echipamente pentru construcții, infrastructură și industrie, precum și servicii de întreținere, reparații, piese de schimb, închiriere și soluții de finanțare. Compania este prezentă pe piața din România din 1991 și face parte din Grupul Monnoyeur, cu o experiență de peste 120 de ani în domeniul echipamentelor și serviciilor pentru profesioniști.
Prin intermediul companiilor și diviziilor sale, grupul oferă și soluții complementare pentru energie, tehnologii de ghidare și control al utilajelor, topografie și managementul flotelor.
Despre Grupul Monnoyeur:
Monnoyeur este o afacere de familie fondată în 1906, operând în 24 țări pe 5 continente, ce numără astăzi aproape 9000 de colaboratori, înregistrând o cifră de afaceri de peste 3,4 miliarde de Euro în 2025. Grupul Monnoyeur activează în domeniul construcțiilor, al logisticii, producției de energie și motorizare și al agriculturii, oferind inclusiv soluții de transport și digitalizare și având relații de parteneriat și de colaborare cu branduri de renume mondial, precum Caterpillar, John Deere, Trimble, Autocad și Mitsubishi.
Este prezent în România prin companiile: Bergerat Monnoyeur, IPSO Agricultură și SITECH.
Bergerat Monnoyeur
Partener Caterpillar de aproape 100 ani, Bergerat Monnoyeur și-a orientat mereu strategia de afaceri în jurul serviciilor și satisfacției clientului. Prin combinarea flexibilității și expertizei unei afaceri de familie cu capacitatea Caterpillar pentru inovație și dezvoltare, Bergerat Monnoyeur s-a consacrat ca fiind un partener de referință pentru profesioniștii din construcții, prin intermediul unei oferte unice pe piață, prin amploarea gamei sale de utilaje, cu peste 300 de referințe de catalog și o gamă completă de atașamente de lucru.
Compania Bergerat Monnoyeureste unică prin calitatea și eficiența soluțiilor oferite – comercializarea și închirierea de utilaje noi și second-hand, recondiționare utilaje, finanțare și consultanță. Pentru informații suplimentare, accesați: www.bm-cat.com/rosau urmăriți-ne pe canalele de socializare după indiciul #bergeratmonnoyeur.
Eneria este specializată în furnizarea de soluţii de producere a energiei electrice, asigurând distribuția, instalarea și întreținerea motoarelor și generatoarelor Cat, cu rol activ în dezvoltarea și implementarea noilor tehnologii de energii sustenabile. Mai multe detalii despre soluțiile noastre pe www.eneria.ro.
Despre Caterpillar Inc.:
Cu o cifră de afaceri de peste 67,6 miliarde de dolari în 2025, Caterpillar Inc. este cel mai important producător mondial de echipamente de construcții și minerit, motoare diesel și pe gaz natural pentru utilaje, turbine industriale și locomotive diesel-electrice. De peste 101 ani, ajutăm clienții să construiască o lume mai bună și suntem angajați în contribuția la un viitor cu emisii reduse de carbon. Produsele și serviciile noastre inovatoare, susținute de rețeaua noastră globală de distribuitori, oferă o valoare adăugată excepțională care îi ajută pe clienți să aibă succes. Caterpillar operează pe toate continentele, funcționând prin trei segmente principale – Construcții, Industriile Extractive și Energie & Transport – oferind, în plus, servicii financiare competitive prin segmentul de Produse Financiare.
Mai multe informații despre ultimele soluții Bergerat Monnoyeur pe: https://bm-cat.com/ro/noutati-bm/
Contact Media:
First Connect
Monica Muscă
Mobile: 0723310256
Uncategorized
Țiglă metalică sau ceramică: ce alegi pentru o casă la munte
Casele de la munte cer acoperișuri care să facă față iernilor lungi, zăpezilor grele și vânturilor canalizate prin văi. Dilema între țiglă metalică și ceramică nu are un răspuns universal; contează clima locală, panta, structura, bugetul și disponibilitatea echipelor de montaj. O comparație onestă, din perspectiva montajului și a performanței în timp, te ajută să alegi corect încă de la proiect.
Condiții de munte: ce solicită acoperișul
În altitudine, acoperișul lucrează mai intens. Alegerea materialului trebuie corelată cu modul de montaj și detaliile de etanșare.
- Zăpadă multă: încărcări mari, alunecări bruște; sunt necesare opritori/parazăpezi calculați.
- Vânturi puternice: risc de ridicare; contează densitatea și tipul prinderilor.
- Cicluri îngheț–dezgheț: solicită finisajele și rosturile; drenajul trebuie optim.
- Pantă accentuată: favorizează evacuarea apei/zăpezii, dar impune reguli stricte de fixare.
- Acces dificil: logistica materialelor grele poate influența decizia.
Țiglă metalică: avantaje și limite la munte
Țigla metalică este apreciată pentru greutatea redusă (de câteva ori mai mică decât ceramica) și pentru montajul rapid. Este o soluție practică acolo unde structura nu suportă încărcări mari sau unde transportul materialelor grele ar fi complicat. Suprafețele netede evacuează repede zăpada, ceea ce reduce solicitarea statică, dar crește nevoia de parazăpezi dimensionați corect.
- Pro: sarcină mică pe șarpantă; montaj rapid; elemente mari; gamă de profile/culori; potrivită pentru pante variate (în limitele producătorului).
- Contra: zgomot la ploaie/grindină dacă nu există izolație și strat fonoabsorbant; risc de coroziune la muchii tăiate greșit; sensibilă la zgârieturi; necesită control atent al condensului.
Calitatea stratului protector (Zn, AlZn, ZnMg) și a finisajului (poliester, PUR, PVDF) influențează durabilitatea. Tăieturile se fac la rece, muchiile se protejează, iar folia anticondens și spațiile ventilate sunt obligatorii. Pe vânt, contează șuruburile conforme, densitatea de prindere și ancorarea în șipci/bare corect dimensionate.
Țiglă ceramică: avantaje și limite la munte
Țigla ceramică oferă masă, inerție și izolare fonică superioară, confortabilă pe ploaie sau vânt. La munte, cheia este rezistența la îngheț: alege modele cu absorbție de apă scăzută și clase declarate pentru climă rece. O panta adecvată și un sistem de prindere anti-vânt bine gândit sunt esențiale.
- Pro: durabilitate mare; rezistență la UV și foc; comportament acustic foarte bun; înlocuirea ușoară a pieselor individuale; aspect tradițional potrivit zonelor montane.
- Contra: greutate ridicată ce cere șarpantă robustă; montaj mai lent; fragilitate la impact punctual (gheață, căderi de crengi); sensibilitate la stagnări de apă dacă panta și rosturile nu sunt corecte.
Prinderile cu cleme/cârlige, închiderea doliilor și a trecerilor (coșuri, ferestre de mansardă) trebuie executate impecabil. Ventilarea sub-învelitoare și coamele ventilate previn condensul și îmbunătățesc uscarea stratului suport.
Montajul corect contează mai mult decât materialul
Indiferent ce alegi, performanța la munte se decide în detalii: stratificația corectă, ventilarea, prinderile și accesoriile. O echipă cu experiență în relief montan și un proiect tehnic adaptat încărcărilor locale fac diferența. Pentru planificare, dimensionare și execuție poți apela la servicii specializate de montaj acoperiș.
- Stratificație: barieră de vapori continuă la interior, termoizolație bine ajustată, folie anticondens peste astereală, șipci și contrașipci pentru ventilație dublă.
- Detalii: dolii metalice corect lățite și etanșate, șorțuri la coșuri, treceri pentru aerisiri, coame ventilate, pazii protejate.
- Zăpadă: opritori/parazăpezi calculați pe pantă și încărcare; poziționare astfel încât să protejeze zonele de acces și jgheaburile.
- Prinderi: șuruburi/cleme conforme cu zona de vânt; densitate după specificații; ancorări la suitele de margine și coamă.
- Scurgeri: jgheaburi și burlane dimensionate pe ploi torențiale; elemente de dilatație; evitarea băltirilor la dolii.
- Protecții: paratrăsnet și legare la pământ acolo unde proiectul o cere; grătare de acces pentru întreținere.
Cum alegi în practică pentru o casă la munte
Alege materialul în baza constrângerilor reale, nu doar a preferinței estetice.
- Structura: dacă șarpanta nu suportă greutăți mari sau reabilitezi o casă veche, țigla metalică ușoară e mai potrivită; la structură nouă dimensionată generos, ceramica devine fezabilă.
- Pantă: pentru pante mici–medii, profilele metalice sunt mai permisive; pentru pante mari, ambele opțiuni merg, cu fixări anti-alunecare la ceramică.
- Acustică: dacă zgomotul de ploaie te deranjează, ori alegi ceramică, ori suplimentezi metalul cu vată minerală și membrane fonoabsorbante.
- Întreținere: metalul cere atenție la zgârieturi și accesorii; ceramica tolerează mai bine intervenții punctuale, dar trebuie verificată după ierni grele.
- Logistică: acces dificil? Materialele ușoare, livrabile pe foi, simplifică șantierul.
- Climă specifică: în zone cu îngheț sever prelungit, alege ceramică certificată pentru îngheț; la alternanțe dese și vânt puternic, metalul cu finisaj premium se comportă excelent dacă e montat corect.
- Buget și ciclu de viață: metalul are de regulă cost inițial mai mic; ceramica poate câștiga pe termen lung prin durabilitate și reparații ușoare.
Greșeli frecvente de evitat
- Lipsa spațiilor ventilate sub învelitoare, care duce la condens și mucegai.
- Tăierea țiglei metalice cu unelte care ard stratul protector și favorizează coroziunea.
- Absența parazăpezilor pe pante lungi, cu risc de „avalanșă” de zăpadă.
- Prinderi insuficiente pe muchii, coame și streșini, vulnerabile la vânt.
- Detalii prost etanșate la dolii, coșuri și ferestre de mansardă.
- Nerespectarea pantei minime recomandate de producător pentru profilul ales.
- Amestecarea accesoriilor incompatibile sau a metalelor care pot genera coroziune galvanică.
Concluzia: la munte, atât țigla metalică, cât și cea ceramică pot performa excelent dacă sunt alese și montate în acord cu panta, clima și structura. Metalul oferă ușurință și siguranță la încărcări variabile, ceramica aduce liniște acustică și longevitate. Un proiect tehnic bun și o execuție atentă la detalii îți asigură un acoperiș care rămâne etanș, sigur și frumos după multe ierni grele.
-
Exclusivacum 4 zileLegea e pentru săraci! Soțul secretarei UAT Boldești-Scăeni, dosar penal după ce a forțat bariera și a condus cu permisul suspendat, în timp ce familia doarme pe 321.000 de euro
-
Exclusivacum 2 zileI.P.J. Prahova – De la «Siguranță și Încredere» la «parapet și fier vechi»
-
Ancheteacum 4 zileCurtea de Apel Ploiești, zguduită de un dosar disciplinar: judecătorii Fundătureanu și Stancu, în vizorul CSM
-
Exclusivacum 2 zilePolițistul român, plătit la preț de 2009, folosit la standard NATO: „Salariul tău a fost, rămâne și va fi o glumă proastă”
-
Exclusivacum 3 zileGuvernul, arbitru la „ruleta disciplinară” in M.A.I.: polițiști judecați după regulile scrise cu pixul șefului de tură
-
Exclusivacum 3 zilePermisiile sub semnul întrebării: încă un deținut nu s-a întors, iar deciziile conducerii ANP cer explicații
-
Exclusivacum 2 zileMAI, fabrica de șefi „desemnați”: cum s-a transformat DGMRU în biroul de lipit grade și pile
-
Ancheteacum 2 zileDe la dosar la refren: cum a ajuns „Rapcea” rimă pentru „Garcea” în România justiției pe beat de hip-hop




