Nu putem spune ca privim fara oarecare satisfactie faptul ca ne vedem adesea in situatia de a determina unele schimbari in interiorul Politiei Romane. Pana si probabila coincidenta de a fi semnalat unele disfunctionalitati sistemice, inaintea producerii unor schimbari reale ne arata ca avem capacitatea identificarii unor cangrene, astfel incat critica noastra – poate uneori prea acida – este CONSTRUCTIVA. Din pacate, nefiind chemati la masa dialogului, mai marii MAI se bucura de consilierea celor cu statut de “reprezentativi” care vreo zece ani reclamau doar lipsa “hartiei si a pixurilor” (si CNP, desigur, bisonul de casa!) si le-a luat mult timp sa inteleaga alte probleme – mult mai serioase – despre care SPR Diamantul tot atragea atentia, cum ar fi cele legate de neaplicarea HG 1/2017, Legea 153/2017, transferul de contributii, sporuri de excelenta date pe cumetrii, lipsa grupurilor sanitare la posturile de politie si cate altele… Ultima era chiar in februarie, atunci cand in zadar cautam sa convingem partenerii de proteste ca trebuie sa introducem printre revendicari si problema reformarii pensiilor prin PNRR. Li s-a parut de saga, unii s-au grabit sa ne critice pentru “panica semanata” si acum ii vedem cum cauta (doar unii) buimaciti sa inteleaga ce se intampla. Noi am luat deja pulsul clasei politice si ne-am lamurit: de la 01.01.2023 sigur vom avea parte de o “reforma” si oricare dintre variantele noi va fi agreata nu ARE CUM sa fie mai favorabila celei actuale. Asta e clar, doar ca nu stim unde ne vor arde: la contributivitate, la cresterea varstei de pensionare ori la ambele.
Dar interventia de astazi are conotatii pozitive. Daca in aprilie 2020 scriam ca in Politia Romana nu se face pregatire sportiva, in august s-au demarat concursuri de recrutare personal in vederea formarii structurilor de pregatire profesionala. A durat, a fost greu pentru ca atunci s-a vazut cat de varza eram, incat nu reuseam sa gasim in intreg sistemul profesionisti capabili sa-i pregateasca pe ceilalti. A trebuit sa se pregateasca si ei o vreme si inca mai au nevoie, important e ca angrenajul s-a urnit din loc si incepe sa miste.
Alta mare provocare e aceea legata de infrastructura si oricate asigurari am primit de la MAI ca nu sunt probleme in tara, in teren situatia nu e chiar atat de roz. Apoi, inglodati fiind in dosare, cu un volum dincolo de orice norma, pentru un politist judiciar cateva ore de pregatire tactica/sportiva/profesionala este un lux.
De aceea intre numarul orelor de pregatire profesionala din norma legala si “din teren” este diferenta de la cer la pamant. Tehnic vorbind, cu doua sedinte de tragere pe an, doua sedinte de autoaparare si un curs de conducere defensiva mai degraba mimam pregatirea dar fata de NIMIC este un mare pas in fata. O miscare inteligenta din partea MAI ar fi sa plateasca politistilor cate 150 lei lunar pentru abonamente la sala (pe care oricum multi dintre noi le fac platind din buzunarul propriu), de forta ori lupte. Avem un ministru cu doctorat valid si deci, trebuie sa nadajduim ca va intelege sugestia.
Desigur, cursurile de pregatire profesionala nu pot fi utile celor care nu le admit utilitatea, care oricum le stiu pe toate sau care au alte lucruri mai importante de facut. Dar pentru multi altii, care cred ca mai pot invata cate ceva – chiar de la propriii lor colegi – pregatirea se dovedeste extrem de utila. E adevarat, pana la formarea unor reflexe e cale lunga, dar inceputul este incurajator.
Am avut ocazia sa particip la un curs de conducere defensiva. Stiam ca in domeniul privat acesta costa vreo 300 lei, colegii instructori ziceau chiar de 1700 lei. Inceputurile sunt interesante: ziceau ei ca nemtii s-au trezit primii ca au multe accidente printre politisti si au pornit un set de studii, astfel incat prin anii 1980 au initiat pregatirea politistilor la conducere defensiva… Austriecii le-au urmat exemplul dupa 10 ani, apoi prin anii 2000 s-au luat dupa ei si vecinii unguri! Noua ne-a luat 20 de ani sa furam acest exemplu de buna practica…. cam asta e diferenta de “civilizatie”, mijloace, pregatire, dotari. 20 de ani! Si asta dupa evenimentul nefericit de la Braila cand un sef de post si o eleva au ars de vii intr-o cutie de tabla, numita “autoutilitara”!
Au trimis atunci un grup de politisti sa invete de la unguri, apoi, intorsi acasa au format instructori in toata tara. Am avut ocazia sa particip la o instruire de acest fel, organizata de colegii mei din Neamt si am ramas placut surprins de consistenta informatiilor UTILE comunicate, de cateva dintre abilitatile exersate, intr-un traseu. Si am vazut, ca oamenii isi dau silinta si se implica la modul cel mai serios cu putinta.
Ce scriam noi, pe pagina de Facebook SPR Diamantul la 23 aprilie 2020 (cand inca nu visa nimeni la crearea vreunei structuri de pregatire profesionala):
Câteva cuvinte despre pregătirea polițiștilor!
În contextul ultimelor evenimente, s-a ridicat din nou problema capacității de intervenție a polițiștilor la fața locului. Concluzia generală nu le-a fost deloc favorabilă. Recent, un distins ales al neamului spunea că societatea plătește o Academie de Poliție iar oamenii ies de acolo, încă din ”fabrică”, cu toate dotările necesare muncii de poliție! O afirmație perfect aplicabilă oricărui domeniu și chiar Parlamentului sau Guvernului, care nu știu cât își mai merită salariile, atâta vreme cât au pus serios la încercare încrederea publică privind reala capacitate a Statului în domeniul protejării cetățenilor în fața molimei dar și în fața infractorilor.
Mulți au ridicat problema dotărilor, aceeași, veche, perpetuată încă din vremea Agiei: pistoale uzate moral și fizic, câțiva polițiști la o vestă antiînjunghiere și antiglont, autoutilitare sparte de rugină (probabil ca să ne permită frânarea cu piciorul), stații de recepție proaste încă din țiplă (care se descarcă în câteva ore) și câte altele, cu care facem febră la încheietura mâinii bâtând doba la urechea surdului.
Ce este astăzi un polițist?
Probabil voi dezamăgi multă lume care se așteaptă să vadă un Robocop sau măcar un Piedone, care rupe în bătaie o haită întreagă de răufăcători. Ne-ar place și nouă dar… suntem ceea ce suntem din cauza legilor interpretabile și a investițiilor, aproape inexistente în formarea și pregătirea continua a polițistului.
Realitatea este alta: polițiștii nu fac politică și deci nu au nici măcar capacitatea de a trage ceva spuză pe turta lor. Alții le-au reglementat activitatea, majoritatea din afară. Astfel, din apărător al liniștii și ordinii publice, polițistul s-a transformat într-un funcționar de birou, îngropat în dosare penale. Dacă, odinioară, munca în dosare penale a polițistului de judiciar era de 5% din volumul total, acum – realmente – această proporție s-a inversat!
Așadar, cât de siguri vă simțiți, dragi concetățeni, atunci când ați ști că sunteți apărat de un funcționar de la ANAF, de la Mediu ori de la Cultură (ca să dau câteva exemple), scoși dintre hârtii și trimiși la eveniment, în fața agresorului, ca să vă apere pe dumneavoastră sau pe copiii dumneavoastră? Pentru că – în acest fel – polițistul nu se deosebește prea mult, ca pregătire specială de intervenție, față de acești funcționari. Este funcționar ”special”, înțelegând prin aceasta privilegiul de a lua bătaie cu pistolul în toc. Statul ne-a dotat cu pistoale dar regulile de folosire interpretabile, multe și confuze, le face, practic, inutile.
Auzeam din alte guri că nu pistolul e soluția, polițistul trebuie să știe să imobilizeze agresorul, într-o poziție cât mai confortabilă, fără durere, zgârâieturi și – Doamne ferește! – fără lezarea demnității umane! Evident, din această perspectivă, capturile cu polițiști care nu reușesc să imobilizeze un infractor se bucură de o largă distribuire în public, cu generoase comentarii ale ”cunoscătorilor”.
Și pentru că am ajuns aici, ca să nu ”discutăm discuții”, propun o dezbatere aplicată, legată de pregătirea fizică a polițiștilor, reglementată de Ordinul MAI 154 din 2004. Conținutul său este formidabil, obiective mărețe, în fața cărora realitatea zilei pălește de rușine ca o fată mare.
Așadar, încă din capul locului, aflăm că ”educația fizică” este o componentă a procesului de instruire și pregătire CONTINUĂ a polițistului și principală activitate de sprijin a îndeplinirii atribuțiilor și misiunilor, ce îi revin.
Și ca să nu pară lucru de șagă, șefii/comandanții sunt direct responsabili iar ”participarea la activitatea de educaţie fizică reprezintă o responsabilitate individuală şi constituie obligaţie de serviciu pentru poliţişti”. Sincer, nu știu câți șefi au plătit pentru neîndeplinirea acestei obligații, dar… unde legea dispune… dispune și gata!
Sunt două modalități de pregătire, una obligatorie, cum ar fi ”educația fizică” și cealaltă, individual-facultativă, cum ar fi ”sportul”. Voi rămâne la prima formă de pregătire, cea obligatorie, care interesează, în special. La art. 9, Ordinul ne spune că polițiștii au obligația să participe anual, la cel puțin 50%, din totalul orelor afectate educației fizice, care se efectuează cu personal specializat în domeniu, structură special creată, cu metodologii, norme, planuri, rapoarte… tot dichisul!
Cât o fi însemnând acel ”total al orelor”, ne lămurește ordinul imediat mai la vale: structurile operative beneficiază de pregătire accentuată de 6 ore/săptămână. Spre comparație, efectivele SAS (mascații, cum sunt cunoscuți în general) au alocate 10 ore/săptămână. Așadar, pentru un lucrător de operativ – adică polițistul de la care așteptați să vă apere, nu cel care învârte pixul pe la contabilitate ori cadre – ar trebui să facă 52 X 6 = 312 ore/an pregătire fizică ori nu mai puțin de 156 ore (50%)!
Ce structură din cadrul Poliției Române poartă pe umeri această responsabilitate privind asigurarea pregătirii fizice a polițiștilor? Armata de tocuri care a umplut birourile structurilor de Management și Resurse Umane! Direcția de la IGPR trebuia – măcar pe genunchi – să pună la cale o ”Concepție”… săi zicem ”strategie”, în termeni mai… provinciali. Sarcini de coordonare și îndatoriri ce-i face să se simtă importanți – măcar în această ecuație – o au și purtătorii de vorbe de la Direcția Informare și Relații Publice! Te umflă râsul, sa vezi și să nu crezi!
Sar peste câteva pasaje care copiază masiv din vreun manual de pregătire sportivă și ne oprim la genurile de sport practicate. Cred că aici ar vrea să știe cetățeanul cam ce sporturi practică un ”apărător al ordinii și liniștii publice”. E prea savuros, ca să nu reproduc integral art. 39, așadar: ”Art.39 – (1) Pregătirea fizică generală se execută de către personalul din toate categoriile de solicitare fizică şi cuprinde teme şi şedinţe din atletism, gimnastică şi jocuri sportive: baschet, fotbal, fotbal-tenis, handbal, oină, rugby, tenis de câmp, tenis de masă şi volei”. Tare, nu?
Adică, ajuns la eveniment, în fața agresorului, polițistul cu pregătirea sportivă – am vrut să spun ”gândită” – a MAI-ului se va descurca de minune la… FUGĂ!
Da… scrie undeva despre bătaie: ”bătaie desprindere unilaterală”, ”bătaie eficientă” dar acestea se referă la tehnicile de antrenare a săriturilor, în cadrul disciplinei atletism. Deci… nu era ceea ce ne așteptam! Și nu e de glumit, atletismul ocupă 30% din programul obligatoriu de pregătire fizică generală a polițiștilor, alte 30% e pentru gimnastică și restul… jocuri sportive!
Pregătirea fizică generală – cu atletism, gimnastică, jocuri – ar ocupa 40% din programul total de pregătire sportivă a polițistului de operativ iar 60% ar fi alocat pregătirii specifice. Abia aici, găsim autoapărarea cu diverse genuri de lupte, care ocupă mai puțin de jumătate din acest timp, urmat de puțin culturism, puțin traseu, ceva înot cu patru procedee, orientare în teren, dacă prindem zăpadă… și ceva schi…
Semnat, Ioan Rus în calitate de ministru și Gabriel Oprea, cu ceva funcții și el pe-acolo.
Așadar, formă avem dar unde-i fondul?
Va trebui, stimate cetățean, brav plătitor de taxe și impozite, să afli că școala/academia de poliție și unitățile speciale de pregătire ale MAI sunt singurele unde se face pregătire sportivă cât de cât serioasă. Dincolo de acestea, în toată cariera, o singură dată pe an, polițistul este chemat la testarea sportivă. Aleargă câteva cercuri de stadion, face câteva abdomene, flotări… și gata! Ne vedem la anul!
Ordinul? Ma intreb dacă a citit vreun inspector șef acest Ordin. Nu există nici măcar un instructor, ofițer licențiat în domeniul sportului – așa cum se dispune – angajat la nivelul fiecărui IPJ. Avem în schimb sociologi, psihologi, juriști, secretare, contabili… toți pe funcții consistente de poliție, la care lucrătorii de ”oparativ” nici nu viseaza.
Este o bătaie de joc la adresa cetățeanului și la conceptul de ”ordine și siguranță publică”, cu care se laudă MAI. Acest Ordin nu a fost conceput pentru a se aplica vreodată, e de genul acelor bife pe care Statul Român s-a silit să le adauge la îndeplinirea ”aquis-ului comunitar”. Cine este prejudiciat? Dumneata, stimate cetățean, împreună cu toți cei dragi dumitale, dezvaluie Vitalie Josanu de la sindicatul Diamantul. (Cristina T.).
De la SRI București la „SRI-ul albanez”: prietenii, prieteni, dar dosarele curg
